ICCJ. Decizia nr. 2073/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 2073/2009

Dosar nr. 8384/1/2009

Şedinţa publică din 02 decembrie 2009

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 27 octombrie 2009 persoana vătămată A.I. a depus la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângere penală, împotriva intimaţilor - magistraţi judecători B.L., P.A., J.C.M., C.R., M.I., S.I., I.E., I.I., T.C.T. şi a magistratului procuror E.N., solicitând tragerea acestora la răspundere penală, pentru modalitatea de soluţionare a cauzelor cu care au fost investiţi.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a constituit dosarul nr. 8384/1/2009 fixându-se prim termen de judecată la 02 decembrie 2009.

La termenul din 02 decembrie 2009, deşi legal citată, persoana vătămată nu s-a prezentat la instanţă, şi nici nu a depus prin Serviciul Registratură al acestei instanţe precizări suplimentare în susţinerea plângerii formulate, iar reprezentantul parchetului a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, examinând actele dosarului şi, în raport de conţinutul plângerii depusă la dosar de persoana vătămată, constată că aceasta se circumscrie conţinutului dispoziţiilor art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În dispoziţiile legale anterior menţionate, legiuitorul a reglementat conţinutul şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească plângerea, ca mod de sesizare al organelor de urmărire penală.

Din conţinutul cererii iniţiale, plângerea persoanei vătămate cuprinde elementele impuse de norma procedurală mai sus enunţată şi chiar dacă nu au fost descrise în amănunt faptele presupuse a fi săvârşite de intimaţi al căror nume l-a indicat în cuprinsul înscrisurilor existente, s-au furnizat,totuşi, suficiente elemente cu ajutorul cărora să se poată face identificarea eventualelor încălcări ale modului cum s-au soluţionat dosarele indicate de persoana vătămată.

Înalta Curte constată, însă, că plângerea formulată de persoana vătămată a fost greşit îndreptată la instanţa de judecată, respectiv la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazurile arătate de art. 29 pct. 1 C. proc. pen., în cazul în care competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă ar fi revenit acestei instanţe, funcţie de calitatea persoanei.

Aşadar urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror şi în situaţiile prevăzute la lit. f) din art. 29 pct. 1 C. proc. pen., respectiv în cazul infracţiunilor săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii D.N.A.

Or, în speţă, plângerea persoanei vătămate vizează magistraţi judecători şi un magistrat procuror ce-şi desfăşoară activitatea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pretinsele infracţiuni comise, enunţate prin înscrisul depus la dosarul cauzei, iar calitatea intimaţilor atrăgând competenţa procurorului în efectuarea cercetărilor.

Pe cale de consecinţă, Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 356/2006, va trimite plângerea formulată de persoana vătămată A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen., trimite plângerea penală formulată de petiţionarul A.I., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, spre competentă soluţionare.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2073/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond