ICCJ. Decizia nr. 106/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie pe cauţiune (art. 160 ind. 4 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 106/2010
Dosar nr. 1847/44/2009
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Galaţi, având pe rol soluţionarea cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul T.S., a respins-o ca nefondată.
Conform art. 1605 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. a dispus restituirea cauţiunii de 20.000 lei şi l-a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că inculpatul este trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în perioada mai – noiembrie 2009, în calitate de avocat în Baroul Bucureşti, a pretins sume de bani de la martora denunţătoare C.G. pentru a interveni pe lângă judecătorii care au pe rol judecarea cauzei nr. 1012/121/2008 a Curţii de Apel Galaţi pentru a obţine o soluţie favorabilă de eliberare din starea de arest preventiv.
Se reţine că, în cererea sa inculpatul T.S. a motivat că aceasta este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile art. 1602 C. proc. pen. deoarece pedeapsa prevăzută pentru fapta ce se impută este închisoarea de la 2 la 10 ani şi în cauză nu există date din care să rezulte că va săvârşi alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţii vătămate sau a martorilor, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Inculpatul a mai motivat că nu sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., că nu există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Instanţa fondului a motivat că, potrivit art. 1604 C. proc. pen., liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţă atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt împlinite condiţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
S-a mai motivat că, deşi formal, pentru liberarea provizorie legea prevede expres doar anumite condiţii, din analiza în ansamblu a dispoziţiilor legale rezultă şi condiţia ca lăsarea în libertate a persoanei să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.
Instanţa a mai făcut aprecierea că liberarea provizorie pe cauţiune este facultativă, ţine de voinţa instanţei în sensul că cererea poate fi respinsă atât în situaţia neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege cât şi în situaţia în care instanţa apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu este oportună.
Se conchide că îndeplinirea formală a condiţiilor de admisibilitate nu conferă inculpatului dreptul absolut de a fi liberat provizoriu pe cauţiune.
Se motivează că pe lângă circumstanţele personale ale inculpatului instanţa trebuie să aibă în vedere împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit fapta, gradul de pericol social, impactul pe care fapta l-a avut asupra membrilor comunităţii.
Referitor la inculpat s-a apreciat că T.S. prezintă un grad ridicat de pericol social, pericol care rezultă din modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională şi conţinutul acestei activităţi.
S-a motivat că prin faptele sale inculpatul a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la încrederea populaţiei în justiţie, că faptele au o rezonanţă negativă în colectivitate, creează insecuritate prin temerea că organele judiciare nu reacţionează ferm la faptele de corupţie.
În rezumat, toate acestea converg spre concluzia că liberarea provizorie pe cauţiune nu e oportună şi că lăsarea în libertate ar crea pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, în şedinţa publică din 12 ianuarie 2010.
În motivarea recursului s-a arătat că în cauză nu sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârşit infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143, că nu există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că are 3 copii minori, că profesează din 1999 avocatura şi nu are până în prezent reclamaţii.
Motivele scrise au fost dezvoltate oral de către apărătorul inculpatului care a reiterat că acesta nu a săvârşit nici o faptă prevăzută de legea penală, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii de liberarea provizorie pe cauţiune, că lăsarea în libertate nu va influenţa buna desfăşurare a procesului penal, că are familie cu copii minori în întreţinere.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1604 liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţa de judecată atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1602 alin. (1) şi (2).
Inculpatul se află în cursul urmăririi penale, a fost arestat preventiv şi a respectat condiţia formală a depunerii cauţiunii.
Înalta Curte observă că este îndeplinită condiţia generală a liberării referitoare la limitele de pedeapsă, în sensul că pentru fapta reţinută în sarcină legea nu prevede o pedeapsă mai mare de 18 ani.
Arestarea preventivă este o excepţie cu caracter deosebit de grav de la starea de libertate a persoanei, garantată prin Constituţie oricărei persoane.
Restrângerea libertăţii este nu numai o chestiune de excepţie ci şi de ordine publică.
Această restrângere poate avea loc numai în condiţiile în care ordinea publică este pusă în pericol de către un prezumtiv făptuitor, în privinţa căruia există indicii temeinice sau probe că a săvârşit o faptă penală, adică atunci când sunt îndeplinite condiţiile art. 143 C. proc. pen.
Condiţiile restrângerii de libertate sunt cele prev. de art. 148 C. proc. pen., între care şi aceea de la lit. f), când s-a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din chiar conţinutul dispoziţiei rezultă că atunci când faţă de o persoană există indicii că a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi din probe rezultă că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică este întotdeauna oportun ca acea persoană să fie izolată de comunitate.
În această situaţie legiuitorul a ales că siguranţa comunităţii este mai importantă decât libertatea persoanei.
Prin urmare, aceasta fiind voinţa legiuitorului, este neîndoielnic că instanţa, atunci când sunt îndeplinite condiţiile arestării în situaţia prev. de art. 148 lit. f) şi este dovedit pericolul pentru ordinea publică, nu are decât libertatea de a proceda altfel decât prevede legea.
Aşa fiind, pentru a se putea dispune liberarea provizorie pe cauţiune instanţa care rezolvă cererea trebuie să constate în prealabil că, acea condiţie a pericolului pentru ordinea publică de la art. 148 lit. f) C. proc. pen. a dispărut atunci când cazul de arestare este cel prevăzut în acest articol.
Or, în cauză, aşa cum bine a motivat instanţa fondului există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă în condiţiile Legii nr. 78/2000, că prin această faptă încrederea cetăţenilor în justiţie este serios zdruncinată, că prin această consecinţă este dovedit pericolul concret al faptei şi făptuitorului pentru ordinea publică.
Prin urmare, chiar dacă în cauză condiţiile formale pentru liberare provizorie pe cauţiune ar fi îndeplinite în cauză nu este îndeplinită o condiţie de fond, aceea ca prin această punere în libertate să nu fie periclitată ordinea publică.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1847/44/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2916/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2925/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
