ICCJ. Decizia nr. 1674/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1674/2010
Dosar nr. 3504/1/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 119/62/2005 s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 145 alin. (3) C. proc. pen., înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara dispusă cu privire la inculpatul G.E. prin încheierea din 21 noiembrie 2007 de către Tribunalul Braşov, cu măsura arestării preventive.
În temeiul disp. art. 160a C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E. (zis E., fiul lui E. şi I.), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din data de 8 martie 2005 s-a dispus - printre altele - trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G.E. pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (4), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a unei tentative la furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a unei infracţiuni de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g), i) şi alin. (4) C. pen., a infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi a infracţiunilor prevăzute de art. 78 alin. (1), respectiv de art. 79 alin. (4) din OUG nr. 195/2002.
Ulterior, în cursul judecăţii în fond, măsura arestării preventive a inculpatului G.E. a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea a inculpatului G.E. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Prin aceeaşi încheiere i s-a impus inculpatului să respecte obligaţiile prevăzute de art. 1451 raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., printre care şi aceea de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.
Prin sentinţa penală nr. 578/S din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Braşov a dispus condamnarea inculpaţilor, pentru inculpatul G.E. fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor pe o perioadă de 2 ani.
Totodată, s-a constatat că faţă de inculpatul G.E. s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, măsură valabilă pe parcursul întregului proces penal sau până la revocarea sau înlocuirea ei.
Instanţa de apel, la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, a constatat că inculpatul nu s-a prezentat şi nici nu a adus la cunoştinţă instanţei despre existenţa vreunui motiv temeinic de împiedicare, împrejurare în care, din oficiu, a pus în discuţie aplicarea disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 160a C. proc. pen., cu referire la art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen.
S-a reţinut că inculpatul G.E. a încălcat cu rea-credinţă obligaţia care îi revenea conform art. 145 raportat la art. 145 alin. (1)1 lit. a) C. proc. pen., respectiv să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.
Reaua-credinţă a inculpatului a fost dovedită şi prin faptul că la termenul de judecată anterior, din data de 24 martie 2010, acesta a fost prezent personal şi a luat termenul în cunoştinţă. Mai mult, la acel termen i s-a pus în vedere inculpatului G.E. să se prezinte la termenul următor (cel din data de 21 aprilie 2010) pentru că se va pune în discuţie necesitatea audierii sale, în situaţia în care va dori să dea declaraţie în faţa curţii de apel.
Cu toate acestea, inculpatul G.E. nu s-a prezentat şi nici nu a adus la cunoştinţa instanţei că ar exista vreun motiv temeinic care l-ar împiedica să se prezinte.
Prin urmare devin aplicabile prevederile art. 145 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.
S-a apreciat ca fiind îndeplinite şi temeiurile prevăzute de art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen., în sensul că inculpatul G.E. a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara existând probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapte prevăzute de legea penală, aspecte ce rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel în baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen. a înlocuit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă cu privire la inculpatul G.E. prin încheierea din 21 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, cu măsura arestării preventive.
În temeiul art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen. se va dispune arestarea preventivă a inculpatului G.E. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării inculpatului.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, a formulat recurs inculpatul G.E., solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare a se constata că nu sunt îndeplinite condiţiile legii cu privire la înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.
Pentru termenul din data de 21 aprilie 2010, fixat pentru judecarea apelului recurentul inculpat a depus o adeverinţă medicală care atestă imposibilitatea sa de a se prezenta la judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul în conformitate cu disp. art. 38514 C. proc. pen., cu referire la art. 145 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 578/S din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia penală, s-a dispus, condamnarea inculpatului G.E. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la care s-a adăugat un spor de 1 an, inculpatul executând în final pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i), art. 20 rap. la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i), art. 323 alin. (1) C. pen., art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, art. 79 alin. (4) din OUG nr. 195/2002.
În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea restului de pedeapsă de 594 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1891 din 20 septembrie 2002 de Judecătoria Braşov, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată, inculpatul executând în final pedeapsa de 11 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că în data de 23/24 decembrie 2004, inculpatul G.E., împreună cu alte persoane, pe timp de noapte, prin efracţie şi din loc public au sustras autoturismul părţii vătămate B.V.
Acelaşi inculpat, în aceeaşi noapte, împreună cu alte persoane, au sustras bancomatul din incinta PTTR Zărneşti, cauzând un prejudiciu de 2.470.725.463 lei.
În data de 16 ianuarie 2005, inculpatul G.E. a încercat să sustragă bancomatul B.C.R. Suceava, amplasat în loc public, executarea fiind întreruptă de intervenţia Departamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă Suceava.
Inculpatul G.E. împreună cu alţi inculpaţi s-au asociat în scopul comiterii de infracţiuni, au pus bazele unor planuri infracţionale bine stabilite, care le-au asigurat parţial reuşita.
Acelaşi inculpat, în data de 29 noiembrie 2004 pe timp de noapte, a condus pe drumurile publice autoturismul D., fără a poseda permis de conducere şi fiind surprins în trafic, a refuzat cererea expresă a organelor de poliţie, în sensul supunerii recoltării probelor biologice.
În cursul cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond prin încheierea din 20 noiembrie 2007 s-a dispus în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul G.E., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel de către inculpaţii G.E., P.M.M., M.Ş.M., S.C. şi B.S., constituind obiectul Dosarului nr. 119/62/AP/2005 al Curţii de Apel Braşov, iar prin încheierea din 21 Aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.
Potrivit disp. art. 1451 alin. (2) şi art. 145 alin. (3) C. proc. pen. în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurilor aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi ţara, va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii.
Textul de lege invocat anterior, a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din OUG nr. 60/2006.
Anterior modificării legislative, în dispoziţiile art. 145 alin. (1) ultim C. proc. pen., se prevedea că, în caz de încălcare a măsurilor restrictive de libertate, împotriva învinuitului sau inculpatului se poate lua una din celelalte măsuri.
Prin Legea nr. 356/2006, au fost introduse şi dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen., potrivit cu care, măsura arestării preventive a inculpatului se poate dispune şi atunci când acesta a încălcat cu rea credinţă, măsura obligării de a n u părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestei măsuri.
Prin reglementarea acestui caz distinct de arestare preventivă, legiuitorul a introdus, însă, o condiţie suplimentară şi anume aceea a încălcării de către învinuit sau inculpat, cu rea credinţă, a obligaţiilor stabilite de organele judiciare, obligaţii ce trebuiesc respectate pe toată durata măsurii.
Reaua credinţă, nu se prezumă ea trebuie dovedită prin informaţiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea executării măsurii, judecătorului sau instanţei de judecată, revenindu-i obligaţia de a aprecia dacă nerespectarea obligaţiilor s-a produs sau nu cu rea – credinţă.
Măsura arestării preventive, dispusă pe acest temei, are un caracter subsidiar, ea putând fi luată numai după ce în prealabil, s-a luat faţă de învinuit sau inculpat o măsură preventivă mai uşoară, obligarea de a nu părăsi localitatea/ţara, măsuri pe care acesta le încalcă, cu rea credinţă.
În cauza dedusă judecăţii, deşi faptele reţinute în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă arestarea preventivă a inculpatului G.E. este nelegală.
Informaţiile cu privire la încălcarea obligaţiilor impuse trebuiesc prezentate de organul de poliţie desemnat să supravegheze executarea măsurii, iar instanţa de judecată, în urma verificării împrejurărilor în care s-a produs nerespectarea măsurii, urmează să constate dacă aceasta s-a produs cu rea – credinţă.
La dosarul cauzei lipsesc astfel de informaţii ce s-ar fi impus a fi furnizate instanţei de apel, iar în ceea ce priveşte judecata cauzei în apel, se constată că inculpatul a fost prezent la fiecare termen acordat: - 20 ianuarie 2010 (fil. 56 dos. apel); 17 februarie 2010 (fil. 89 dos. apel); 24 martie 2010 (fil.127 dos. apel); iar pentru termenul din 21 aprilie 2010, când s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E., acesta a fost bolnav, astfel cum rezultă din adeverinţa medicală depusă la instanţa de recurs (fil. 4 dosar).
În aceste condiţii, cum reaua credinţă nu a fost dovedită, în mod greşit s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E., nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de şedinţă din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 119/62/2005.
Va casa încheierea atacată numai în ceea ce priveşte dispoziţia de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive, dispusă în baza art. 160a C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. 1 lit. a)1 C. proc. pen., dispoziţie pe care o va înlătura.
Va anula mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 21 aprilie 2010, emis de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 119/62/2005.
Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de şedinţă din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 119/62/2005.
Casează în parte încheierea recurată numai în ceea ce priveşte dispoziţia de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive, dispusă în baza art. 160a C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. (1) lit. a)1 C. proc. pen., dispoziţie pe care o înlătură.
Anulează mandatul de arestare preventivă nr. 1 din data de 21 aprilie 2010, emis de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 119/62/2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3714/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 168/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
