ICCJ. Decizia nr. 2361/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2361/2010
Dosar nr. 5181/1/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 298 din 8 aprilie 2010, a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:
- D.V. la pedepse de 13 ani închisoare, 9 luni închisoare, 10 ani închisoare, 10 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an.
- T.T. la pedepse de 13 ani închisoare, 9 luni închisoare şi 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 7 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an.
- B.P. la pedepse de 7 ani închisoare, 6 luni închisoare şi 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 toate şi cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită cu 6 luni.
- T.D.F. la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
- B.M.P. la pedepse de 13 ani închisoare şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare.
- T.C. la pedeapsa de 13 ani închisoare, şi 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 10 din aceeaşi lege.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an.
- N.V. la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având de soluţionat apelurile declarate de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţi, declarate împotriva sentinţei de condamnare, prin încheierea de şedinţă din 31 mai 2010 a menţinut starea de arest a inculpaţilor, reţinând că, temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri se menţin.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii, reiterând aspectele invocate la instanţa de apel, în sensul că, măsura arestării preventive nu se justifică, având în vedere că au avut o atitudine sinceră şi că sunt arestaţi de peste 2 ani, fiind depăşit termenul rezonabil al arestării preventive.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive.
Instanţa de apel, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive luată la 18 aprilie 2003, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., a constatat, potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
În recurs, inculpaţii fac referire la aspecte ce ţin de depăşirea timpului rezonabil al arestării şi că nu mai prezintă pericol public, B.P. fiind minor.
Instanţa de apel a motivat că probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual nu a făcut sa înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele ce le-au fost reţinute în sarcină, fiind îndeplinită condiţia prev. de art. 143 C. proc. pen. Relevantă sub acest aspect este şi împrejurarea că inculpaţii au fost condamnaţi de către instanţa de fond pentru comiterea acestor fapte.
S-a arătat că subzistă şi temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost cercetaţi sunt mai mari de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, căci în pofida circumstanţelor personale favorabile invocate de inculpaţi, aceştia sunt judecaţi pentru infracţiuni grave (trafic de droguri şi respectiv deţinere de droguri în vederea consumului), fapte care prin natura lor prezintă un grad de pericol social ridicat.
La fel ca şi instanţa de control judiciar, Înalta Curte constată că
timpul scurs de la data arestării preventive a acestora nu a căpătat un caracter nerezonabil, prin prisma complexităţii cauzei (număr mare de inculpaţi şi de infracţiuni deduse judecăţii), dar şi a diligentelor sporite depuse de organele judiciare de a soluţiona cu celeritate cauza.
Aşa fiind, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea, respectiv pedepsele între 10 şi 20 de ani închisoare prevăzute de lege pentru infracţiuni de natura celei pretins săvârşite de inculpaţi şi că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, urmează a respinge recursurile.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.M.P., B.P., D.V., N.V., T.C.A., T.D.F. şi T.T. împotriva încheierii din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 46982/3/2008 (1245/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1834/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1835/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
