ICCJ. Decizia nr. 3653/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3653/2010
Dosar nr. 4821/2/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă
Pe baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea din şedinţa publică de la 23 iunie 2010 pronunţată în dosar nr. 4821/2/2009 (1994/2010) a respins ca neîntemeiată cererea de reconstituire înscrisuri în baza art. 508-512 C. proc. pen. formulată de petentul A.A.S. domiciliat în municipiul Craiova, judeţul Dolj.
Hotărând astfel instanţa a constatat următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti la data de 5 iunie 2009 de numitul A.A.S. domiciliat în municipiul Craiova şi înregistrată pe rolul instanţei amintite ca procedură contencioasă ce a format obiectul dosarului nr. 9386/2/2009 - s-a solicitat ca „să se facă menţiunea (.) pe decizia penală nr. 3087 din 21 iulie 1952, că a rămas definitivă şi irevocabilă” invocându-se ca temei legal în acest sens dispoziţiile art. 508-512 C. proc. pen.
În motivarea cererii amintite petentul a arătat că prin decizia penală sus-menţionată pronunţată de Curtea Bucureşti, secţia a IV-a, în dosarul nr. 2434/1950, tatăl său numitul A.A.G. a fost achitat.
Ulterior petentul a depus o precizare a cererii în care arată că s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti cu o cerere pentru a se face respectiva menţiune pe decizia de mai sus, iar cererea a rămas în nelucrare, motiv pentru care solicită instanţei înlocuirea deciziei penale nr. 3087/1952, ca dispărută, în temeiul art. 511 C. proc. pen.
Mai precizează petentul că în opinia sa nu este cazul să se aplice art. 512 C. proc. pen., întrucât există copii oficiale a acestei decizii, eliberată de Arhivele Naţionale.
De asemenea, petentul a depus la dosar copiile unor acte de stare civilă pentru a face dovada că este fiul numitului A.A.G., copia deciziei penale mai sus-menţionate, precum şi copiile fişei matricole penale a tatălui său, a unor certificate emise de Ministerul Apărării Naţionale şi a unei adrese emise de Ministerul Justiţiei.
Prin sentinţa penală nr. 334 din 18 noiembrie 2009, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă, apreciind că cererea nu este de competenţa sa, fiind aplicabilă procedura prevăzută de Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1980, Mai precis, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (5) din această lege, apreciind că deşi nu a precizat în mod expres, petentul urmăreşte prin formularea cererii de faţă să valorifice dreptul prevăzut de legea de mai sus, fiind în imposibilitate de a obţine o copie a deciziei penale prin care tatăl său a fost achitat, datorită lipsei menţiunilor referitoare la modalitatea în care respectiva decizie a rămas definitivă.
Prin sentinţa nr. 8 din 12 ianuarie 2010, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că petentul a precizat că nu urmăreşte stabilirea vreunui drept potrivnic faţă de o altă persoană.
Prin încheierea nr. 753 din 30 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinându-se că fiind prezent în faţa Tribunalului Dolj, petentul a precizat că obiectul cererii nu are nici o legătură cu Legea nr. 221/2009 şi cu scopul pe care îl urmăreşte, solicitând doar de a se face menţiunea că hotărârea este definitivă prin nerecurare.
Urmare a regulatorului de competenţă, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 4821/2/2010.
Instanţa a dispus citarea petentului care a comunicat în scris că nu se poate prezenta şi că îşi menţine motivaţiile anterioare.
Examinând cauza în temeiul art. 508 şi urm. C. proc. pen., având în vedere dispoziţiile regulatorului de competenţă, constatând în acest sens că este investită, pe de o parte, cu o cerere de reconstituire a unui înscris judiciar, iar pe de altă parte cu o cerere de efectuare a menţiunii „definitivă” pe o hotărâre judecătorească, Curtea constată că cererea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cât priveşte efectuarea procedurii speciale de înlocuire sau reconstituire a deciziei penale nr. 3087/1952, aşa cum rezultă chiar din cererea precizatoare depusă de petent, nu este caz de înlocuire sau de reconstituire a acestui înscris întrucât, datorită vechimii sale, nu se mai află în posesia instanţei ci în posesia Arhivelor Naţionale, de la care petentul a şi obţinut o copie legalizată.
Cât priveşte aplicarea menţiunii rămânerii definitive a respectivei decizii, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 128 al Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, o atare cerere nu are caracter contencios, pentru soluţionarea acesteia nefiind necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, cererea urmând a fi rezolvată pe cale administrativă.
2. Recursul declarat de petentul A.A.S. împotriva încheierii amintite este inadmisibil, nefiind încuviinţat de lege, urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
Cererea petentului în raport cu obiectul acesteia „să se facă menţiunea (.) pe decizia penală nr. 3087 din 21 iulie 1952, că a rămas definitivă şi irevocabilă” nu poate fi inclusă în câmpul de aplicare a dispoziţiilor art. 508 şi urm. C. proc. pen. ce priveşte limitativ doar situaţiile „dispariţiei unui dosar judiciar sau a unui înscris care aparţine unui astfel de dosar.”
Petentul se află în posesia deciziei penale nr. 3087/1952 obţinută de la Arhivele Statului, iar aplicarea menţiunii rămânerii definitive a hotărârii amintite poate fi realizată prin recurgere la procedura administrativă prevăzută de art. 228 din ROI al Instanţelor Judecătoreşti demers necontencios ce nu este supus căii de atac judiciare a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.A.S. împotriva încheierii din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 4821/2/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1684/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1834/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
