ICCJ. Decizia nr. 358/2010. Penal. Tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune la Legea 39/2003 (Legea 39/2003 art. 10). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 358/2010
Dosar nr. 11898/3/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 427 din 15 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul I.L., pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut în fapt, că revizuentul condamnat a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 1320 din 28 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, astfel cum a fost modificată, invocând dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., respectiv că nu se face vinovat de săvârşirea faptei şi nu mai putea fi condamnat de către o instanţă de control judiciar, după ce instanţa fondului a constatat nevinovăţia sa.
A mai susţinut revizuentul că prin soluţia de condamnare i s-a agravat situaţia, iar ca împrejurare nouă, necunoscută instanţelor de control judiciar, a invocat necesitatea reaudierii unui martor, M.A., a cărei declaraţie este importantă pentru stabilirea adevărului în cauză.
Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a constat, că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că solicitarea revizuentului de a se audia o martoră nu reprezintă o împrejurarea nouă, fiind de fapt vorba de o prelungire a probatoriului, inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Referitor la celelalte aspecte invocate de revizuent - starea de sănătate a soţiei sale, starea materială precară a familiei şi agravarea situaţiei sale prin condamnarea în căile de atac - instanţa a apreciat că nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute limitativ în art. 394 C. proc. pen. astfel că a respins ca inadmisibilă cererea.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă a formulat apel condamnatul revizuent care a solicitat casarea hotărârii şi admiterea revizuirii sale întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., reiterând cererea de reaudiere a martorei M.A. despre care susţine că în cursul judecării cauzei a dat declaraţii mincinoase.
A mai invocat revizuentul apelant excepţia nulităţii absolute deoarece s-au încălcat dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în sensul că, fiind un proces în care s-a judecat un inculpat minor şedinţa a fost publică deşi potrivit legii trebuia să fie nepublică.
Instanţa de apel, prin Decizia penală nr. 208/A din 12 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul revizuentului, constatând că în speţă nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., nefiind vorba de existenţa unei împrejurări noi, necunoscută de instanţe, ci de o prelungire a probatoriului, inadmisibilă în calea extraordinară de atac.
Referitor la cazul de nulitate invocat, dar şi la celelalte aspecte privind situaţia procesuală şi familială a revizuentului, instanţa de apel a apreciat că nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 394 C. proc. pen.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de revizuent care a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea acestora şi admiterea cererii sale de revizuire.
Recursul declarat de condamnat este nefondat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - caz invocat de revizuent în cererea sa - revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de condamnare sau de încetare a procesului penal.
Rezultă aşadar că elementele de fapt, respectiv faptele probatorii sunt cele care trebuie să fie noi şi nu mijloacele de probă, nefiind posibil ca pe calea revizuirii să se ajungă la o prelungire a probatoriului administrat în cauză cu ocazia judecării cauzei.
În speţă însă, revizuentul recurent invocând dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. a susţinut că se impune reaudierea unei martore, fiind evident că doreşte pe această cale o prelungire a probatoriului deja administrat.
Aşa fiind, în mod corect instanţele au respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnat şi respectiv apelul declarat de acesta constatând, că nu sunt incidente motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Ca urmare recursul formulat de revizuent apare ca fiind neîntemeiat astfel că urmează a fi respins ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat I.L. împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 12 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va achita din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 833/2010. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 4426/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
