ICCJ. Decizia nr. 4/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4/2010
Dosar nr. 10136/1/2009
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelantului inculpat L.G. şi s-a menţinut starea de arest a acestuia.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 873 din 29 octombrie 2009, dispunând condamnarea sa la o pedeapsă de 14 ani închisoare.
În fapt s-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 26 septembrie 2008 a fost depistat deţinând fără drept 24 de doze de heroină, pe care le-a abandonat în momentul apariţiei organelor de poliţie.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 26 septembrie 2008 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Analizând actele dosarului curtea a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se menţin şi justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei soluţii, a formulat recurs, inculpatul L.G., care critică soluţia pronunţată ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi judecarea sa în stare de libertate, arătând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri şi că deşi este recidivist, această situaţie de recidivă a fost abrogată ca temei al menţinerii stării de arest. Mai precizează că alţi doi inculpaţi în cauză, au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, au fost puşi în libertate, aplicându-li-se pedepse cu suspendare; pentru egalitate de tratament ar trebui şi inculpatul recurent să fie pus în libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de apel, atât din punct de vedere al motivelor de recurs, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se menţin, mai ales acela că lăsarea inculpatului recurent în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Astfel, sunt avute în vedere mai multe aspecte, cum ar fi acela că pericolul public poate rezulta din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit recurentul inculpat, din reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni şi chiar din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte penale asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unor reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
La stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai fapte legate de persoana inculpatului, ci şi date referitoare la faptă; nu de puţine ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.
Se au în vedere mai multe aspecte în cazul în speţă, printre care natura şi gravitatea faptei săvârşite, urmările produse, circumstanţele personale ale recurentului inculpat.
Astfel inculpatul recurent a fost deja condamnat pentru o infracţiune ce prezintă un grad ridicat de pericol social (trafic de droguri). Este recidivist postcondamnatoriu şi post executoriu, dovedind o perseverenţă infracţională.
Rezonanţa socială negativă pe care infracţiunile de acest gen o determină în rândul opiniei publice, în contextul în care acest fenomen infracţional a căpătat o amploare fără precedent, tinzând să se transforme într-un adevărat fenomen social.
Mai mult chiar, având în vedere în cauză existenţa unei hotărâri de condamnare pronunţată în primă instanţă, rezultă fără dubiu, existenţa indiciilor temeinice privind săvârşirea faptei de către recurentul inculpat şi deci menţinerea stării de arest a acestuia.
Având în vedere dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul recurent L.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 43624/3/2008 (2779/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2861/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2872/2010. Penal → |
|---|
