ICCJ. Decizia nr. 1385/2010. SECŢIA PENALA. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Sentinţa nr. 1385/2010
Dosar nr. 5122/1/2010
Şedinţa publică din 8 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 956/P/2009 din 3 noiembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători P.D., C.C. şi N.A. de la Curtea de Apel Bucureşti şi magistratul procuror Comşa Marius din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
Pentru a dispune astfel procurorul a reţinut că petiţionara T.I. a solicitat tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. a magistraţilor care au participat la şedinţa de judecată precum şi a procurorului de şedinţă.
Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 2966 din 25 noiembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosarul nr. 837/2002, s-a dispus condamnarea inculpatei T.I. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 521 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Examinându-se hotărârile pronunţate în cauză s-a stabilit identitatea magistraţilor care au pronunţat decizia în recurs cât şi procurorul de şedinţă care a participat la dezbateri.
Procurorul reţine că magistraţii au pronunţat decizia în raport de probele administrate astfel încât nemulţumirea petentei cu privire la soluţia dispusă nu este de natură a atrage răspunderea penală a acestora, atâta timp cât magistraţii s-au pronunţat în conformitate cu dispoziţiile legii, motivând decizia pronunţată în fapt şi în drept.
Cât priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246, pretins a fi fost săvârşită de magistratul procuror Comşa Marius, se reţine că şi acesta a pus concluzii în sens obiectiv, cu acurateţe şi în raport de elementele probatorii evidenţiate în rechizitoriul parchetului.
Prin rezoluţia nr. 7470/1973/4/2/2010din 18 mai 2010 dată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petiţionara T.I. împotriva soluţiei procurorului dată în Dosarul nr. 956/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva rezoluţiei procurorului, petiţionara T.I., în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând plângerea în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. pen., constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Fiind sesizate în vreunul din modurile prevăzute de lege, organele judiciare au obligaţia de a efectua acte premergătoare pentru a se putea preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se astfel posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
Având în vedere importanţa actelor premergătoare, organele de urmărire penală nu vor face decât să-şi ia o măsură de garanţie în plus privind respectarea legalităţii.
În cauza dedusă judecăţii, din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia penală nr. 521 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 780/3/2008 - completul fiind constituit din magistraţii judecători P.D., C.C., N.A. şi magistratul procuror C.M. - s-a dispus respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de către recurenţii inculpaţi T.I. şi N.T. împotriva deciziei penale nr. 270/A din 25 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a constatat, pentru fiecare inculpat, perioada reţinerii şi arestării preventive.
A fost respins, ca inadmisibil recursul declarat de numitul C.C., declarat la data de 4 octombrie 2006, ca fiind formulat de o persoană fără calitate.
A trimis cauza la Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în vederea soluţionării hotărârii civile.
A obligat recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost motivată în fapt şi în drept, fiind analizate probele administrate, probe care au fundamentat soluţia de condamnare dispusă în cauză.
Totodată procurorul de şedinţă a pus concluziile pe care le-a apreciat ca fiind întemeiate.
În atare condiţii, nu se poate reţine existenţa vreunui indiciu privind săvârşirea de către magistraţii intimaţi a vreunei fapte penale.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., - la care petiţionara face vorbire în plângerea adresată parchetului - presupune sub aspectul laturii obiective neîndeplinirea, cu ştiinţă, a unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos, cauzându-se, prin aceasta, o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Sub aspectul laturii subiective infracţiunea de abuz în serviciu se săvârşeşte cu forma de vinovăţie a intuiţiei.
Cum în speţă, faptele reclamante nu există în materialitatea lor, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionara T.I., împotriva rezoluţiei nr. 956/P/2009 din 3 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Va menţine rezoluţia atacată.
În temeiul art. 192 din C. proc. pen., va obliga petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionara T.I. împotriva rezoluţiei nr. 956/P/2009 din 03 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1366/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1395/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
