ICCJ. Decizia nr. 1477/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1477/2010
Dosar nr. 4353/1/2010
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 mai 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea formulată de petiţionarul S.E. împotriva rezoluţiei nr. 1117/P/2009 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În vederea soluţionării cauzei, au fost ataşate Dosarele nr. 1117/P/2009 şi nr. 3619/1929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că petiţionarul a formulat plângere penală împotriva procurorului C.H.M. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 266 alin. (2) C. pen., art. 2671 C. pen. şi art. 289 C. pen.
În motivarea plângerii sale, petiţionarul arată că intimatul, în calitate de procuror, având spre instrumentare mai multe dosare în care acesta era cercetat, ar fi săvârşit infracţiunile menţionate, constând în aceea că ar fi întrebuinţat promisiuni şi ameninţări împotriva sa şi a martorilor audiaţi, a oprit salvarea să plece pentru a obţine semnarea unei declaraţii de către petiţionar, deşi acesta era într-o criză cardiacă ce îi cauza puternice dureri fizice şi psihice.
De asemenea, intimatul i-a încălcat drepturile procesuale prin respingerea cererilor apărătorilor săi de a participa la actele de urmărire penală de a dispune efectuarea unor percheziţii la sediul unor societăţi pentru care nu avea autorizare, de a dispune ridicarea tuturor actelor contabile şi de a refuza restituirea acestora sau înaintarea lor către instanţă, fapt care a avut ca urmare imposibilitatea închiderii regimurilor vamale ale unor vehicule, generator de prejudiciu prin penalizările solicitate pentru taxele vamale, precum şi la efectuarea unei expertize contabile judiciare incomplete.
Petiţionarul mai reclamă că intimatul a consemnat date nereale în declaraţia de învinuit /inculpat şi în legătură cu ora audierii sale ca învinuit.
Prin rezoluţia nr. 1117/P/2009 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul C.H.M. sub aspectul infracţiunilor reclamate apreciindu-se că faptele nu există, fiind incidente disp. art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În motivarea rezoluţiei atacate se arată că în susţinerea sesizării sunt prezentate, în afară de propriile afirmaţii, doar copii ale unor acte din respectivele cauze, pentru a căror examinare, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, competenţa revine instanţei de judecată sesizată, iar aceasta nu poate fi substituită sau dublată prin formularea unei plângeri penale care îşi propune să le conteste.
Aspectele de esenţă în motivarea sesizării sunt reprezentate de pretinse acte şi măsuri abuzive ale procurorului, însă nu se furnizează nici o lămurire pentru necontestarea lor la momentul respectiv, aşa cum s-ar fi impus în raport cu cele afirmate şi cu consilierea juridică de care beneficia, sau, în caz contrar, în legătură cu modul de soluţionare al plângerilor formulate.
În legătură cu nerespectarea prevederilor art. 104 alin. (5) C. proc. pen. respectivul text de lege a fost introdus în Codul de procedură penală prin art. 1 pct. 55 din Legea nr. 356/2006 din 21 iulie 2006, publicată în M. Of. nr. 677 din 07 august 2006 şi intrată în vigoare la 30 de zile după publicare, ceea ce subliniază încă o dată caracterul subiectiv al acestei sesizări formulate la distantă de 3 ani de momentul în care se situează în timp aspectele vizate.
Referitor la modul de audiere şi de consemnare al declaraţiilor, din examinarea actelor dosarului reiese că pe actele la care face vorbire petiţionarul se regăsesc semnăturile apărătorilor aleşi, precum şi cele ale altor doi apărători ai unor părţi din cauză.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 3619/1929/II/2/2010 din 17 mai 2010 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
În termenul prevăzut de lege, petiţionarul a formulat plângere la instanţă, în conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală împotriva intimatului.
În motivarea plângerii sale, petiţionarul reia aceleaşi aspecte învederate în plângerea iniţială adresată procurorului şi arată că intimatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciază că rezoluţia atacată este nelegală şi netemeinică, procurorul nu a înţeles să administreze nicio probă din cele pe care le-a solicitat, nu a fost chemat pentru a da declaraţii în cauză.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din 1 octombrie 2010, petiţionarul a arătat că înţelege să-şi completeze plângerea iniţială, în sensul că solicită tragerea la răspundere penală a intimatului şi pentru că acesta ar fi sustras acte din dosar ce i-ar fi dovedit vinovăţia de a fi ameninţat experţii contabili, iar percheziţia domiciliară a fost făcută fără participarea sa şi în absenţa unei autorizaţii dată în condiţiile legii.
Plângerea este nefondată.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă date sau indicii în sensul că intimatul, cu ocazia instrumentării cauzelor penale, privindu-l pe petiţionar ar fi săvârşit infracţiunile reclamate sau alte infracţiuni.
Intimatul şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale, a dispus măsurile pe care le-a considerat necesare soluţionării cauzei, petiţionarul urmând să-şi facă toate apărările pe care le consideră necesare în faţa instanţei.
Aspectele arătate de petiţionar în plângerile sale sunt de fapt critici pe care acesta înţelege să le formuleze în legătură cu modalitatea în care s-a desfăşurat urmărirea penală.
Petiţionarul mai contestă legalitatea unor probe obţinute în cursul urmăririi penale, însă aceasta poate fi realizată în cursul judecăţii, instanţa de judecată investită cu soluţionarea respectivei cauzei fiind competentă să se pronunţe asupra acesteia.
Referitor la faptele de tortură, ameninţare şi fals, din examinarea actelor dosarului rezultă că declaraţiile petiţionarului au fost semnate şi de apărătorii acestuia, precum şi de apărătorii celorlalţi învinuiţi sau nu au făcut nicio menţiune cu privire la modalitatea în care au fost luate declaraţiile, de natura celei pretinse de petiţionar.
Cu ocazia judecării plângerii, petiţionarul a arătat că îşi completează plângerea iniţială, solicitând ca în sarcina intimatului să fie reţinute şi alte fapte.
Stabilirea în sarcina intimatului şi a altor infracţiuni, decât cele iniţial reclamate excede competenţei instanţei de judecată, care trebuie să se pronunţe numai cu privire la faptele care au format obiectul rezoluţiei de netrimitere în judecată în cadrul procedurii prev. de art. 2781 C. proc. pen.
Petiţionarul a mai arătat că nu a fost audiat de către procuror, or, în raport cu actele dosarului şi cu plângerea formulată unde se arată în detaliu infracţiunile pretins a fi comise de către intimat, procurorul a apreciat că nu este necesară audierea sa, dispunând soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Faţă de considerentele expuse, constatând că rezoluţia atacată este temeinică şi legală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.E. împotriva rezoluţiei nr. 1117/P/2009 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1474/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1520/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
