ICCJ. Decizia nr. 1464/2010. SECŢIA PENALA. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Sentinţa nr. 1464/2010
Dosar nr. 4135/1/2010
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 noiembrie 2009, petiţionara C. (fostă C.) R.I. s-a adresat cu plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând efectuarea de cercetări faţă de S.A.M., S.A., A.C., R.B., C.G., I.N.B. şi R.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în forma calificată şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246, 247, 248, 2481 şi art. 323 C. pen., respectiv art. 246, 247, 248, 2481 şi art. 323 C. pen., susţinând faptul că "prin modalitatea de a soluţiona plângerea penală i-au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, respectiv dreptul la vot, dreptul la proprietate şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Prin rezoluţia nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale fată de S.A.M., procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, S.A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu (fost procuror la Serviciul Teritorial Bucureşti al Direcţiei Naționale Anticorupţie) pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 246, 247, 248, 2481 şi art. 323 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există;
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus şi neînceperea urmăririi penale faţă de A.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, I.N.B., fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, C.G. fost judecător la Judecătoria Sectorului 1, B.R., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi R.S. procuror la Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Biroul Teritorial Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzute de art. 246, 247, 248, 2481 şi art. 323 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există;
Împotriva soluţiei procurorului, petiţionara s-a adresat cu plângere procurorului sef - Secţie urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia nr. 2355/1199/II/2/2010 din 26 martie 2010, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de numita C.R.I. (fosta C.) împotriva soluţiei adoptată în Dosar nr. 1547/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, apreciind legală şi temeinică soluţia dispusă în cauză, în mod corect procurorul anchetator reţinând că infracţiunile reclamate în sarcina magistraţilor menţionaţi nu există în materialitatea lor.
În conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., petiţionara C.R.I. (fostă C.) a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la data de 12 mai 2010, a fost înregistrată pe rolul Secţiei penale, sub nr. 4135/1/2010, plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluţiei nr. 1547/P/09 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În motivarea plângerii, petiţionara enunţă o serie de elemente din rezoluţie, arătând că nu s-au administrat probe, că nu i-au fost comunicate unele din rezoluţiile despre care face vorbire şi că nu rezultă din conţinutul rezoluţiei concluziile la care s-a ajuns.
Totodată, mai susţine faptul că prin soluţiile adoptate s-a urmărit protejarea domnului C.A.
Plângerea este nefondată.
Analizând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresata instanţei, Curtea constată că acestea nu vizează nelegalitatea şi netemeinicia rezoluţiilor dispuse în cauză, ci sunt critici ale modului în care procurorii au instrumentat plângerile petentei.
De asemenea, numitul C.A. la care face referire petenta în plângerea adresată instanţei nu a făcut obiectul cercetării plângerilor adresate parchetului.
Totodată, verificând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerile iniţiale adresate parchetului, Curtea constată că acestea au fost analizate în cele două soluţii prin care s-a dispus motivat, amplu şi temeinic, respingerea lor.
Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit disp. art. 2781 C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petiţionarei, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate şi nici nu poate conduce la reformarea soluţiilor.
Simpla nemulţumire a petiţionarei faţă de modalitatea de rezolvare a unei situaţii în care a fost implicată, faptul că nu este de acord cu soluţiile adoptate şi reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcţie de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimaţilor, activitatea acestora fără a se situa în afara legii penale şi fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care petiţionara le-a indicat în plângere.
Totodată, potrivit disp. art. 62 C. proc. pen. „În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.”
În aceeaşi ordine de idei, disp. art. 63 C. proc. pen. arată că „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului ” .
Faţă de cele ce preced, Curtea constată că, potrivit disp. art. 64 alin. (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, este de esenţa principiului independenţei procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanţei şi semnificaţiei materialului probator, toate actele sale fiind suspuse controlului judecătoresc.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraţilor, care se află în afara raportului juridic dedus judecaţii şi înfăptuiesc justiţia în numele legii, fiind independenţi faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
De asemenea, un magistrat nu poate fi tras la răspundere civilă, disciplinară sau penală decât în condiţiile legii şi în nici un caz pentru opiniile juridice exprimate, ori pentru soluţiile pronunţate cu ocazia rezolvării unor cauze.
De altfel, petiţionara a avut posibilitatea formulării cererilor şi apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, aceasta a şi uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
Ca atare, faţă de cele arătate, se constată că cele două soluţii dispuse în cauză, respectiv rezoluţia nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 şi rezoluţia nr. 2355/1199/II/2/2010 din 26 martie 2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sunt legale şi temeinice, fără a se impune desfiinţarea lor.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara C. (fostă C.) R.I. împotriva rezoluţiei nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Potrivit disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara C. (fostă C.) R.I. împotriva rezoluţiei nr. 1547/P/2009 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionara să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 145/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1466/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
