ICCJ. Decizia nr. 176/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 176/2010
Dosar nr. 9474/1/2009
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra plângerii de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin rezoluţia nr. 1153/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, din data de 1 septembrie 2009 în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii S.C.M.S.,.E.I. şi M.I. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune această soluţie, procurorul a constatat următoarele:
Prin ordonanţa procurorului din 11 august 2009, emisă în Dosarul nr. 4234/P/2009 al Parchetului de pe Judecătoria Galaţi, a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cauzei privind plângerile petentei D.V., prin care solicită tragerea la răspundere penală a magistraţilor procurori S.C.M.Ş., E.I. şi M.I., de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În fapt, la data de 10 decembrie 2008, procurorul S.C.M.Ş. a emis în Dosarul nr. 948/P/2008 al acestei unităţi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.N., G.D. şi R.C., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, şi S.M., avocat în cadrul Baroului Galaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, urmare plângerii persoanei vătămate D.V.
Totodată, prin rezoluţia din 10 iunie 2008 emisă în Dosarul acestei unităţi cu numărul 1539/P/2007, privind o altă plângere a persoanei vătămate D.V., procurorul E.I. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.I., S.V. şi C.A., judecători la Curtea de Apel Galaţi, P.P. şi S.C., judecători la Tribunalul Galaţi, B.C., comisar şef de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi, M.L.N., director general al Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Prin plângerile care stau la baza prezentei cauze, petenta solicită „soluţia de rezolvare corectă, măsurătorile, dovezile de fond şi telemăsurarea”, arătând generic că magistraţii procurori menţionaţi ar fi comis o faptă penală pentru care trebuie pedepsiţi de lege. Sunt ataşate soluţiile procurorilor, ale căror copii poartă în nenumărate locuri menţiunea olografa „nu este dată corect ” , alături de „toate sunt aranjamente de ale lui P.G., domiciliat în Galaţi, pentru ca să nu fie găsit vinovat şi arestat”. Se mai fac trimiteri cu caracter general la conduita profesională a persoanelor la care se referă rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale menţionate, care şi acestea ar fi pronunţat soluţii incorecte, nefavorabile petentei.
Pretinsul abuz comis de M.I., procuror şef în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, constă în emiterea comunicărilor, semnate sau nu de acesta, referitoare la soluţii de respingere ori de retransmitere spre competentă soluţionare a plângerilor petentei, pronunţate de procurorii acestei secţii - nr. 8500/2515/2007, 8500/2515/VIII/1/2007, 8523/523 l/VIII/1/2008 şi 7319/4659/II-2/2008. Şi copiile acestor adrese poartă menţiunile olografe menţionate.
De altfel, analizând plângerile formulate de sus-numită, se constată că acestea nici nu respectă exigenţele art. 222 C. proc. pen., privind sesizarea organelor de urmărire penală, făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare printr-o infracţiune. După cum se arată în alin. (2) al art. 222, plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Cu privire la obligativitatea indicării tuturor aceste elemente prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în Sentinţa nr. 653 din 30 martie 2009, reţinându-se că indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor menţiuni constituie o condiţie privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conţinut precis, constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
Este evident că plângerile numitei D.V. nu cuprind elementele cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conţinutul acestora nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul şi împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârşite, eventual mijloacele de probă apte să ducă la dovedirea acestora, făcându-se exclusiv aprecieri generice.
În realitate, actele de sesizare analizate urmăresc să transforme activitatea de cercetare penală într-o cale suplimentară de atac, alături de cele prevăzute de lege, utilizate sau nu de persoana vătămată (deşi, după cum s-a arătat, legătura prezentei cauze cu starea de fapt iniţială, privindu-l pe numitul P.G., este mult diluată). Or, reanalizarea soluţiilor procurorilor se poate realiza doar în condiţiile strict prevăzute de Codul de procedură penală în materia căilor de atac, şi nu indirect, prin declanşarea de cercetări penale împotriva magistraţilor care le-au pronunţat.
Împotriva acestei soluţii petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care prin rezoluţia nr. 5103/II/2/2009 din data de 2 noiembrie 2009 a procurorului şef adjunct al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Analizând actele anexate se constată că numita D.V. a formulat o multitudine de plângeri, vizând în principal magistraţii care au adoptat soluţii în cauzele în care a fost implicată.
În dosarul nr. 948/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, la plângerea petiţionarei s-au efectuat cercetări faţă de C.N., G.D. şi R.C., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, S.M., avocat în cadrul Baroului Galaţi, cu privire la comiterea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., cauza fiind soluţionată de procuror S.M., prin rezoluţia din 10 decembrie 2008, prin neînceperea urmăririi penale, în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Nu a fost formulată plângere împotriva soluţiei.
Tot astfel, în cauza înregistrată sub nr. 1539/P/2007 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi care a avut c obiect sesizarea petentei privind comiterea unor fapte infracţionale de către A.I., S.V., C.A., judecători în cadrul Curţii de Apel Galaţi, B.C., comisar şef de poliţie în cadrul I.P.J Galaţi, M.L.N., director general al Inspectoratului General pentru Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, prin rezoluţia cu nr. de mai sus, din data de 10 iunie 2008, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) Ce procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.
Soluţia a fost menţinută în urma controlului ierarhic exercitat în cadrul procedurilor prevăzute de art. 278 C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 7319/4659/II/2/2008, din 11 iulie 2008, a procurorului şef M.I., fiind respinsă ca neîntemeiată plângerea petiţionarei.
Susţinerile petentei în sensul comiterii de magistraţii individualizaţi în cuprins memoriului a vreunei infracţiuni în legătură cu cauzele examinate nu sunt confirmate ( probele administrate.
Procurorii care au instrumentat dosarele anterior invocate au dispus soluţii în raport de întregul material probator existent, soluţii care au fost temeinic şi riguros motivat atât în fapt, cât şi în drept.
La rândul său, magistratul ierarhic superior acestora, respectiv procuror M.I., şi-a exercitat corect şi obiectiv atribuţiile de serviciu, constatând în mod întemeiat că rezoluţia examinată întruneşte cerinţele de legalitate şi temeinicie.
În baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta D.V. s-a adresat cu plângere instanţei competente, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Depune la dosar un memoriu, sosit prin poştă aflat la filele 19-20.
În acest memoriu, nu se face nici o critică asupra soluţiei dată de procuror, ci se fac cu totul alte afirmaţii, care nu au legătură cu această cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că plângerea formulată de petenta D.V. împotriva rezoluţiei nr. 1153/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nefondată, pentru următoarele considerente:
Din tot ansamblul probator, al actelor premergătoare efectuate de organele de urmărire penală, rezultă în mod clar că susţinerile petentei referitoare la procurorii sus-amintiţi nu se confirmă, aceştia dispunând soluţii legale şi temeinice, riguros motivate în fapt şi drept.
Mai mult chiar, se constată că şi procurorul şef căruia i s-a adresat plângerea şi a soluţionat-o, şi-a făcut în mod corect datoria, îndeplinindu-şi în mod legal atribuţiile de serviciu, soluţia pe care a pronunţat-o fiind în concordanţă cu legea, exercitându-şi astfel corect atribuţiile de serviciu.
Faţă de toate aceste considerente, urmează a se respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionara D.V.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 pct. 2 C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.V. împotriva rezoluţiei nr. 1153/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1744/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1760/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
