ICCJ. Decizia nr. 1803/2010. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1803/2010

Dosar nr. 7467/1/2010

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010

Asupra plângerii de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la 14 septembrie 2010 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petiţionarii P.I., P.D. şi P.Ş. au solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor judecători Ţ.Ş., M.S. şi S.M. din cadrul Tribunalului Bucureşti, D.M. din cadrul Judecătoriei Buftea, F.A.L., din cadrul Judecătoriei Cornetu, a avocatului M.D. din cadrul Baroului Bucureşti toţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 şi art. 249 C. pen. şi a numiţilor P.M., fost prefect al judeţului Ilfov, G.T., T.Ş. şi C.V.L., foşti primari ai comunei Dobroeşti, judeţul Ilfov, N.G., fost secretar al aceleiaşi comune, M.C. agent de poliţie la postul de poliţie comunitară Dobroeşti, toţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247 şi art. 248 C. pen. precum şi a numiţilor P.T., P.Ş., C.C. şi C.S. toţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323, art. 291 şi art. 292 C. pen.

În motivarea plângerii, petiţionarii au susţinut că persoanele reclamate au emis titluri şi acte administrative ilegale care au fost confirmate prin hotărâri judecătoreşti nelegale şi netemeinice prin care au fost lipsiţi de dreptul lor de proprietate asupra unei părţi din imobilul din comuna Dobroeşti, judeţul Ilfov, format din teren de 10.000 m2 casă şi anexe, cu deschidere la Str. Cuza Vodă şi la str. Ana Ipătescu, dobândit prin moştenire de la autorul V.P.P.

Plângerea a fost greşit îndreptată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 209 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel judecă, între altele, infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de avocaţi, iar competenţa de efectuare a urmăririi penale revine procurorului de la parchetul de pe lângă acea curte de apel.

Întrucât, potrivit textului de lege evocat, instanţa supremă nu are competenţa de judecare a faptelor imputate prin plângere intimaţilor şi nici de efectuare a actelor premergătoare, se va dispune, în baza art. 222 alin. (7) din Codul procedură penală, trimiterea plângerii, spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 222 alin. (7) din C. proc. pen., trimite plângerea formulată de petiţionarii P.I., P.D. şi P.Ş. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1803/2010. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond