ICCJ. Decizia nr. 2009/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 2009/2010

Dosar nr. 6135/1/2010

Şedinţa publică din 7 decembrie 2010

Asupra plângerii de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13 iulie 2010, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionarul S.M. împotriva rezoluţiei din 4 martie 2010 dată în Dosarul nr. 108/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău.

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei sus-menţionate, este tardivă.

Petiţionarul a formulat plângere împotriva magistraţilor judecători P.N., D.O., V.L.C., R.S., A.P.M. şi G.V.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., susţinând că au pronunţat o sentinţă defavorabilă, cauzându-i prejudicii.

Prin rezoluţia nr. 108/P/2009 din 4 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători pentru săvârşirea infracţiunii sus-menţionate, reţinându-se, în esenţă, că faptele reclamate nu există.

Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată prin rezoluţia din 20 aprilie 2010, dată în Dosarul nr. 440/11-2/2010 a procurorului şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A.

Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul a formulat plângere la instanţă, la data de 13 iulie 2010 (conform vizei de înregistrare a dosarului).

Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că plângerea petiţionarului este tardiv introdusă.

Potrivit textului art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A. la data de 17 martie 2010, plângerea fiind înregistrată pe rolul Parchetului la data de 29 martie 2010, sub nr. 65/11/2/2010 (fila 11 din dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Potrivit dispoziţiilor art. 277 C. proc. pen. şi art. 278 C. proc. pen., procurorul şef este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primirea ei şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată.

Prin rezoluţia nr. 440/II-2/2010 din 20 aprilie 2010, procurorul şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A. a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 187 alin. (2) C. proc. pen., cu excepţia căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.

Or, procurorul şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A. trebuia să rezolve şi să comunice modul de rezolvare a plângerii până la data de 19 aprilie 2010, iar nu până la data de 20 aprilie 2010.

În raport de datele dosarului şi în conformitate cu textul de lege arătat, plângerea petiţionarului a fost soluţionată peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen.

În aceste condiţii, în cauză este aplicabilă dispoziţia alin. (2) al art. 2781 C. proc. pen. care stabileşte că, în cazul în care „procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie . nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., termenul prevăzut în alin. (1) ” (de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, pentru a se putea formula plângere la instanţă) „curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile”.

Rezultă că, începând cu data de 20 aprilie 2010, persoana vătămată a avut la dispoziţie 20 de zile pentru a formula plângere la instanţa competentă, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol C. proc. pen., termenul limită până la care se putea adresa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind data de 10 mai 2010.

Din actele dosarului rezultă că petiţionarul a formulat plângerea la data de 21 iunie 2010, pe care a adresat-o în mod greşit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie (fila 1 Dosar nr. 440/11-2/2010), dar această instituţie a sesizat instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 iulie 2010.

Procedând în acest mod, petiţionarul nu a respectat reglementările stricte prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., formulând plângere la instanţa de judecată peste termenul de 20 de zile prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, urmează ca plângerea petiţionarului S.M. să fie respinsă, ca tardiv introdusă, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionarul S.M. împotriva rezoluţiei nr. 108/P/2009 din 4 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, pe care o menţine.

Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2009/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond