ICCJ. Decizia nr. 2066/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 2066/2010
Dosar nr. 7790/236/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 977 din data de 23 august 2010, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 7790/236/2010, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentul G.I., domiciliat în comuna Stăneşti, sat Ghizdaru, judeţul Giurgiu, împotriva rezoluţiei nr. 5827/2783/II/2010 din 01 iulie 2010 dispusă de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, judecătoria a reţinut că la data de 22 iulie 2010, sub nr. 7790/236/2010 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul G.I. împotriva rezoluţiei nr. 5827/2783/II/2010 din 01 iulie 2010, prin care procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată de petent împotriva soluţiei adoptate în Dosarul penal nr. 1363/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Din conţinutul rezoluţiei atacate, rezultă că plângerea penală formulată de petent a vizat pe numita B.F., fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de care s-au efectuat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. Ca atare, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă, printre altele, şi infracţiunile săvârşite de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, în baza art. 39 C. proc. pen., judecătorul fondului a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Giurgiu şi în temeiul art. 42, art. 2781 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petent în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că prin Ordonanţa nr. 1363/P/2009 din 7 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a), g) C. proc. pen., combinat cu art. 121 alin. (1), art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 38, art. 45 alin. (1), alin. (1)2, art. 42 şi art. 28 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.F., fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există fiind, totodată şi prescrisă şi disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pretins a fi comisă de către „instanţa de judecată” în cauza nr. 4758/236/2009 a Judecătoriei Giurgiu.
În motivarea ordonanţei, procurorul de caz a reţinut că la data de 18 iunie 2009, persoana vătămată G.I. a formulat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală, - o plângere penală împotriva magistraţilor Trăistaru Nicolae, B.F., B.D.F. şi împotriva numiţilor M.P., M.L. şi C.R., pentru comiterea mai multor infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, pretins a fi comise cu ocazia soluţionării Dosarelor nr. 4225/1985, nr. 533/122/2007 şi nr. 4758/236/2009 ale Judecătoriei Giurgiu.
Prin Ordonanţa nr. 165/P/2009 din 01 octombrie 2009, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a dispus, între altele, disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. de către B.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de către „instanţa de judecată”, referitor la Dosarul nr. 4758/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu.
Din verificările efectuate a rezultat că persoana vătămată l-a reclamat pe fostul judecător T.N., care ar fi „respins” Dosarul nr. 4225/1985 al Judecătoriei Giurgiu şi pe procurorul B.F., care ar fi „cerut respingerea împotriva rezoluţiei parchetului”, aspect ce ar fi făcut ca pârâţii din dosarul menţionat să-l agreseze ulterior.
Totodată, persoana vătămată G.I. a „solicitat trimiterea în judecată a instanţei şi a pârâţilor pentru abuz în serviciu”, cât şi a procurorului B.F. „pentru abuz plus trafic de influenţă”, referindu-se la Dosarul nr. 4758/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu, ce a avut ca obiect cererea de revizuire formulată de persoana vătămată. Această cauză a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 20 mai 2009, iar la data de 23 iunie 2009 s-a admis cererea de abţinere formulată de judecătorul Datcu Florina Alexandra, iar dosarul a fost din nou repartizat aleatoriu.
În susţinerea plângerii, persoana vătămată a anexat în copie sentinţa penală nr. 54 din 16 ianuarie 1986 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 4225/1985 din care rezultă că preşedinte al completului de judecată a fost judecătorul T.N., iar procuror, B.F. Numitul G.I. în calitate de parte vătămată, a chemat în judecată pe numiţii M.P., M.L. şi C.R. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Instanţa reţinând că persoana vătămată nu a fost lovită de către inculpaţi, a dispus achitarea acestora, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
S-a constatat că în sarcina magistratului procuror B.F. nu se pot reţine încălcări ale legii sau ale atribuţiilor de serviciu, cu prilejul participării în Dosarul penal nr. 4225/1985, susţinerile persoanei vătămate fiind simple afirmaţii fără corespondent factual şi, implicit, probator. Cu alte cuvinte, magistratul procuror nu a făcut altceva decât să-şi exercite atribuţiile cu care legea l-a învestit, punând concluzii potrivit convingerii obiective şi nepărtinitoare prin aprecierea completă şi justă a probelor administrate în cauză. Ca atare, nu se poate susţine că exercitarea în acest mod a atribuţiilor de serviciu ar intersecta sfera ilicitului penal. Chiar dacă prin ipoteză, s-ar admite contrariul, procurorul a constatat, prin prisma dispoziţiilor art. 121 alin. (1) şi art. 122 lit. d) C. pen. că a intervenit prescripţia răspunderii penale, fapta fiind comisă în anul 1985.
De asemenea, s-a mai constatat că prin Hotărârea nr. 1282 din 27 noiembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotărât eliberarea din funcţie prin pensionare a magistratului B.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 01 ianuarie 2009, Decretul de eliberare din funcţie nr. 1358 din 22 decembrie 2008 fiind publicat în M. Of. nr. 881 din 24 decembrie 2008.
Cu privire la pretinsa faptă de abuz în serviciu comisă de către „instanţa de judecată” în Dosarul nr. 4758/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Prin rezoluţia nr. 5827/2783/II/2/2010 din 01 iulie 2010, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de G.I. împotriva soluţiei adoptată în Dosarul nr. 1363/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În considerentele rezoluţiei sus menţionate s-a reţinut că în mod corect procurorul de caz a constatat că, în ceea ce îl priveşte pe magistratul procuror reclamat de către petent, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. nu există în materialitatea ei.
Pentru a se verifica dacă într-o cauză s-a săvârşit sau nu vreo faptă penală, trebuie avută în vedere împrejurarea că magistraţii nu pot avea calitatea de subiecţi activi ai unei infracţiuni, exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluţie sau alta, ori că au pus anumite concluzii cu prilejul soluţionării unei cauze penale de către instanţa de judecată. S-a concluzionat în sensul că soluţiile dispuse de procuror pot fi nelegale sau netemeinice, însă pentru reformarea lor sunt prevăzute căile de atac specifice.
Tot astfel, s-a reţinut a fi corectă şi soluţia prin care procurorul de caz a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea efectuării de cercetări faţă de judecătorii din cadrul Judecătoriei Giurgiu care au participat la soluţionarea Dosarului nr. 4758/236/2009.
Împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată sus-menţionate a formulat plângere petentul G.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
În susţinerea plângerii, petentul a invocat aceleaşi motive pentru care a formulat plângere penală la parchet, şi anume că este nemulţumit de faptul că fostul judecător T.N. a „respins” Dosarul penal nr. 4225/1985 al Judecătoriei Giurgiu, iar procurorul B.F. „a cerut respingerea împotriva rezoluţiei parchetului” şi a solicitat „trimiterea în judecată a instanţei şi a pârâţilor pentru abuz în serviciu, cât şi a procurorului B.F. pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă”, referindu-se la Dosarul nr. 4758/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu, având ca obiect cererea de revizuire pe care a formulat-o. În dovedirea celor susţinute prin plângere, a ataşat în xerocopii, sentinţa penală nr. 54 din 16 ianuarie 1986 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 4225/1985; sentinţa penală nr. 685 din 16 iunie 1986 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul penal nr. 1765/1986, sentinţa penală nr. 234 din 5 martie 1987 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 659/1987 şi a solicitat audierea de martori şi chemarea la interogatoriu a magistratului procuror B.F.
Examinând plângerea formulată de petent în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi a înscrisurilor depuse (xerocopiile sentinţelor penale sus-menţionate) care au fost avute în vedere şi de procuror la adoptarea soluţiei de netrimitere în judecată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
Din practicaua sentinţei penale nr. 54 din 16 ianuarie 1986 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 4225/1985 rezultă că preşedinte al completului de judecată a fost judecătorul T.N., iar procuror, intimata B.F. Petentul, în calitate de parte vătămată, a chemat în judecată pe inculpaţii M.P., M.L. şi C.R. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. Instanţa a reţinut că partea vătămată G.I. - petentul din prezenta cauză - nu a fost lovit de inculpaţii menţionaţi şi că aceştia nu au comis infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., achitându-i în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. În sensul achitării inculpaţilor au fost şi concluziile procurorului B.F. cu motivarea că nu s-a dovedit vinovăţia acestora în săvârşirea infracţiunilor reclamate de partea vătămată (fila 7 dosar instanţă recurs).
Sentinţa penală nr. 685 din 16 iunie 1986, prin care în baza art. 11 pct. 2 lit. b) Combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 1 din Decretul nr. 185/1986 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor M.P. şi B.C. pentru infracţiunea de vătămare corporală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 181 C. pen., reclamată de partea vătămată G.I., a fost pronunţată de judecătorii B.C. şi M.I., procuror de şedinţă fiind D.M. (fila 10 dosar instanţă recurs).
În fine, sentinţa penală nr. 234 din 5 martie 1987 prin care, în baza art. 285 C. proc. pen. s-a trimis cererea de revizuire formulată de revizuientul G.I. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 10 ianuarie 1986 a Judecătoriei Giurgiu la Procuratura locală Giurgiu pentru cercetări, în conformitate cu dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a fost pronunţată de judecătorul Trăistaru Nicolae cu participarea procurorului H.M. (fila 12 dosar instanţă de recurs).
Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă încălcări ale legii sau atribuţiilor de serviciu de către procurorul B.F. cu prilejul participării la soluţionarea cauzei penale nr. 4225/1985, aceasta nefăcând altceva decât să pună concluzii potrivit convingerii obiective şi nepărtinitoare formată în urma aprecierii probatoriului administrat în faza cercetării judecătoreşti.
Nemulţumirea petentului cu privire la soluţia adoptată în cauză nu atrage vinovăţia judecătorului care a soluţionat cauza sau a procurorului care a pus concluzii pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen., magistraţii neputând fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni, exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluţie sau alta, ori că au pus anumite concluzii în instanţă.
Mijlocul legal pe care părţile îl au la îndemână atunci când apreciază că o hotărâre este nelegală şi netemeinică, îl constituie exercitarea căilor de atac reglementate de lege şi în condiţiile prevăzute de lege, aşa cum se stipulează atât în Codul de procedură penală, cât şi în art. 124 din Constituţie.
Referitor la celelalte două hotărâri judecătoreşti ataşate la dosar, respectiv sentinţele penale nr. 685 din 16 iunie 1986 şi nr. 234 din 5 martie 1987, se constată că procurori de şedinţă au fost alte persoane şi nu intimata B.F. şi care nu sunt vizate de petent în plângerea formulată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată adoptată de procuror prin Ordonanţa nr. 1363/P/2009 din 7 decembrie 2009 prin care s-a constatat inexistenţa infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen., astfel cum a fost menţinută prin rezoluţia nr. 5827/2783/II/2010 din 01 iulie 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală şi temeinică şi va fi menţinută ca atare.
Nu poate fi primită solicitarea petentului în sensul de a se dispune audierea martorilor C.C. şi C.F., deoarece, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. mai sus invocate, la soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, instanţa de judecată are în vedere exclusiv actele şi lucrările din dosarul de urmărire penală şi înscrisurile noi prezentate de părţi, nefiind permisă de lege administrarea de noi probe de către instanţa de judecată sesizată în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
La termenul de judecată din data de 10 decembrie 2010, procurorul de şedinţă a invocat excepţia de necompetenţă a instanţei faţă de împrejurarea că făptuitoarea, procuror B.F., a fost pensionată şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
Înalta Curte constată că excepţia invocată este nefondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:
a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă.
Din dispoziţiile legale mai sus citate rezultă că făptuitorul care, la momentul judecăţii, nu mai are calitatea cerută de legiuitor, pierde beneficiul competenţei speciale determinate de acea calitate, numai dacă faptele nu au legătură cu îndatoririle de serviciu ce-i reveneau în calitatea avută sau cauza se află încă la judecata în primă instanţă.
În speţă, împotriva intimatei B.F., petentul a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen., deoarece prin concluziile de achitare pe care aceasta le-a pus în calitate de procuror de şedinţă în Dosarul penal nr. 4225/1985 în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 54 din 16 ianuarie 1996, a cauzat o vătămare a intereselor sale legale.
Este adevărat că prin Hotărârea nr. 1282 din 27 noiembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotărât eliberarea din funcţie prin pensionare a magistratului B.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 01 ianuarie 2009, Decretul de eliberare din funcţie nr. 1358 din 22 decembrie 2008 fiind publicat în M. Of. nr. 881 din 24 decembrie 2008. Această împrejurare nu este însă de natură a atrage necompetenţa în soluţionarea cauzei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În condiţiile în care fapta reclamată de petent are legătură cu atribuţiile de serviciu ale intimatei, aşa cum aceasta a fost descrisă, atât în plângerea penală depusă la organul de urmărire penală, cât şi la instanţa de judecată, în cauză sunt îndeplinite atât cerinţele art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cât şi cerinţele art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. care reglementează competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cele ale art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se soluţionează de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte, reţinând că a fost legal sesizată şi că ordonanţa procurorului nr. 1363/P/2009 din 7 decembrie 2009, prin care s-a dispus netrimiterea în judecată a făptuitoarei B.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen., menţinută prin rezoluţia nr. 5827/2783/II/2/2010 din 01 iulie 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală şi temeinică, plângerea petentului G.I. se va respinge ca nefondată potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.I. împotriva Ordonanţei nr. 1363/P/2009 din 7 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 613/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
