ICCJ. Decizia nr. 234/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 234/2010
Dosar nr. 10083/1/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Legal citat (fila 32), petentul nu s-a prezentat la Înalta Curte, trimiţând prin serviciul poştal un înscris (fila 33) în care arată că mai are un dosar identic pe rolul Înaltei Curţi: Dosar nr. 305/1/2010 cu termen de judecată la 22 februarie 2010, completul 6, situaţie confirmată de datele arhivei instanţei (filele 38-40).
Prealabil examinării îndeplinirii condiţiilor de reunire a prezentei plângeri cu cea care formează obiectul Dosarului nr. 305/1/2010 cu termen la 22 februarie 2010 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (care conform susţinerilor petentului are acelaşi obiect - filele 38-40 d.u.), se impune examinarea unor condiţii prealabile care fac lipsite de utilitate orice alte examinări pe fondul cauzei.
Sub acest ultim aspect, verificarea respectării condiţiei termenului în care, potrivit legii, se poate formula plângere la instanţa competentă are prioritate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că petentul a adresat, în cursul soluţionării plângerii penale, memorii, plângeri, petiţii către diferite autorităţi (Consiliul Superior al Magistraturii, Parlamentul României - Senat şi Camera Deputaţilor, Ministerul Justiţiei).
Din actele şi lucrările dosarului mai rezultă că ultima „petiţie” a petentului a fost înregistrată, prin trimiterea acesteia de către Parlamentul României - Camera Deputaţilor, la Cabinetul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 octombrie 2009 (fila 193), fiind soluţionată ca plângere împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată prin rezoluţia nr. 10873/5415/II/2/2009 din 23 octombrie 2009 a procurorului şef Secţie urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Parcurgerea procedurii de examinare şi soluţionare a plângerii penale şi, respectiv, a plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată (după caz, de procurorul ierarhic superior sau de către instanţă), presupune însă observarea dispoziţiilor legale în materie (art. 275-278, art. 2781 C. proc. pen.), atât sub aspectul termenelor, cât şi sub aspectul organelor judiciare cărora - potrivit competenţei stabilite expres de legiuitor - li se adresează plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată.
În cauză este incidentă decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (M. Of., Partea I nr. 735 din 29 octombrie 2009) potrivit căreia, interpretându-se dispoziţiile art. 278 alin. (3) şi art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. sub aspectul naturii juridice a termenelor, s-a stabilit că acestea sunt termene de decădere.
În cadrul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., prin care este reglementată plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, se menţionează că o asemenea plângere se poate face „în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278 …”, pentru ca în alin. (2) al aceluiaşi articol să se precizeze că în cazul în care procurorul ierarhic superior „nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile”.
Or, în aceste condiţii, fiind evident că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. (3) şi în art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu pot fi decât termene procedurale peremptorii, se impune concluzia că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac şi respingerea ei ca tardivă.
Aşa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite în art. 278 alin. (3) şi art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depăşirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în astfel de condiţii devine tardivă.
Plângerea la instanţă a fost trimisă la data de 21 decembrie 2009, adică la peste 40 de zile de la data înregistrării la organul judiciar competent a plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată (rezoluţia nr. 1221/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
În consecinţă, potrivit art. 2781 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca tardivă plângerea petentului.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi Decizia nr. 82/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluţiei nr. 1221/P/2009 din 12 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petentul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 382/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 24/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
