ICCJ. Decizia nr. 275/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 275/2010
Dosar nr. 9438/1/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 3 decembrie 2009 pe rolul acestei instanţe, petiţionarul A.I., domiciliat în Arad, s-a plâns împotriva rezoluţiei nr. 22204/4935/VIII-1/09 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva magistraţilor P.R.A., J.C.M., F.G., D.I., D.M., C.E., M.S., M.E.D., V.A., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi C.V.J., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că plângerea nu conţine decât susţineri de maximă generalitate, petentul urmărind să-şi creeze o cale suplimentară de atac.
Petiţionarul a mai arătat că la data de 6 noiembrie 2009, în temeiul art. 278 C. proc. pen. a înaintat la Ministerul Public o plângere la Dosarul nr. 22204/4935/VIII-1/09 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, însă până în prezent nu i s-a comunicat rezoluţia adoptată în cauză.
Plângerea formulată de petiţionarul A.I. este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă”.
Verificând însă actele dosarului, se constată că în cauză nu s-a dispus nici una din măsurile prevăzute în articolul sus-menţionat, respectiv nu există nici o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sau o rezoluţie de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror.
Se reţine astfel, că în dosar nu există decât rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionarul A.I.
Mai mult decât atât, petiţionarul nu a aşteptat să i se comunice rezoluţia procurorului ierarhic superior şi s-a adresat direct instanţei de judecată, nesocotind astfel dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Ca atare, instanţa va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de acesta, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 22204/4935/VIII-1/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 273/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 276/2010. SECŢIA PENALA. Abuz în serviciu... → |
---|