ICCJ. Decizia nr. 1692/2011. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1692/2011
Dosar nr. 190/100/2008
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 345 din 02 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 190/100/2008, a fost condamnat inculpatul C.V., domiciliat în Vişeu de Jos, jud. Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 146 din 27 mai 2004 a Tribunalului Maramureş, pedeapsă care a fost adiţionată la cea aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a fost interzisă, ca pedeapsă accesorie, exercitarea de către inculpat a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b C. pen.
În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, a fost confiscată de la inculpat suma de 500 lei şi contravaloarea în lei a sumei de 5.550 euro, la cursul B.N.R. de la data plăţii.
A fost menţinut sechestrul asigurător aplicat în Dosarul nr. 65/P/2006 de procuror prin ordonanţa din 4 decembrie 2007 şi procesul verbal aflat la fila 150 dosar, în care este identificat imobilul.
În temeiul art. 913 alin. (7) C. proc. pen., a fost dispusă arhivarea suportului original care conţine înregistrarea convorbirilor după rămânerea definitivă a cauzei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului 6.500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că inculpatul este membru în Consiliul Local Vişeu de Jos şi vicepreşedinte al A.C.O. din România, funcţii în virtutea cărora are foarte multe cunoştinţe şi face foarte multe deplasări prin ţară.
În acest context, inculpatul a intrat în legătură cu martorii din prezenta cauză, cărora încă de la început Ie-a creat impresia că are influenţă asupra funcţionarilor (în special a celor cu funcţii de conducere) de la toate instituţiile publice din zonă, indicând în cele mai multe situaţii nume sonore şi cu impact pentru orice persoană.
1. În urma unui incident petrecut la data de 23 decembrie 2004, în care au fost implicaţi H.G. şi B.D., la Poliţia Borşa s-au început cercetările faţă de H.G., iniţial pentru vătămare corporală, iar apoi pentru tentativă la omor calificat.
Cum cel cercetat în acel dosar, şi anume H.G. a plecat din ţară, mama acestuia, martora H.L., s-a implicat în rezolvarea problemelor de natură juridică ale fiului său. Interesându-se de soarta dosarului, martora a aflat de la nişte cunoştinţe din localitate că inculpatul are relaţii peste tot şi o poate ajuta, motiv pentru care a şi luat legătura cu acesta.
În schimbul sumei de 5.000 euro şi 500 lei inculpatul i-a promis martorei că, prin cunoştinţele pe care le are în rândul poliţiştilor şi a medicilor legişti, o să facă în aşa fel încât consecinţele faptelor fiului ei să fie minore.
Drept urmare, inculpatul a intervenit la martorul P.V., comandantul Poliţiei Borşa pentru a se interesa de dosar, însă acesta din urmă I-a trimis la martorul Bricea loan, ofiţer cercetări penale, cel care se ocupa efectiv de instrumentarea acelui dosar şi pe care, cunoscându-l, I-a rugat să-l ajute.
De altfel, iniţial bazându-se pe faptul că numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare stabilit de medicul legist era până la 30 zile, organele de cercetare penală de la Poliţia Borşa au şi încadrat fapta ca fiind vătămare corporală şi nu tentativă la omor calificat, cum era corect, situaţie în care era posibilă împăcarea.
Inculpatul, aflând de această oportunitate, a luat legătura cu partea vătămată cu care a negociat o eventuală împăcare, împăcare care s-a şi produs după ce inculpatul i-a remis acesteia suma de 2.000 euro din cei primiţi de la martora H.L.
Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş care a şi schimbat încadrarea juridică şi I-a trimis pe fiul martorei, H.G., în judecată pentru tentativă la omor.
Chiar şi în această situaţie, inculpatul i-a promis martorei că o să intervină pe lângă medicii legişti pentru a se întocmi o expertiză medico-legală favorabilă, dar şi că o să-i angajeze un avocat, drept pentru care a mai solicitat şi primit de la martoră 1.500 euro.
În contextul acestor discuţii purtate între cei doi, martora a apelat din nou la serviciile inculpatului, pentru a-i obţine un nou paşaport fiului său şi asta pentru că inculpatul a pretins că are relaţii suficiente şi la acest compartiment din cadrul poliţiei, însă pentru a-i putea rezolva problema i-a comunicat că are nevoie de suma de 500 euro, sumă pe care a şi primit-o, deşi martora a achitat toate taxele aferente pentru obţinerea paşaportului.
2. La începutul anului 2005, martora Ş.R.M.a (nume anterior H.) aflată fiind la familia P.L. în Vişeu de Jos, unde era în vizită şi inculpatul, a relatat acestora că a terminat facultatea de drept şi că doreşte să se angajeze la S.R.I. sau Ministerul Justiţiei.
În acest context, inculpatul s-a oferit să o ajute lăsând-o pe martoră să înţeleagă că are relaţii şi cunoştinţe la Bucureşti, „chiar la vârful piramidei acestor instituţii", iar ulterior chiar a pomenit numele lui R.S. - senator şi R.T. - director S.R.I. în acea perioadă.
La un interval de câteva zile, inculpatul a contactat-o telefonic pe martoră, stabilind o întâlnire la care i-a relatat că poate face demersuri pentru angajarea ei, dar are nevoie de 5.000 euro, pentru a o ajuta şi a-i cointeresa material pe cei de la Bucureşti, sumă care i-a şi fost predată inculpatului de către martorul P.L., în casa căruia s-au purtat primele discuţii.
Ulterior remiterii banilor, martorul P.L. I-a sunat pe inculpat în prezenţa martorei, iar el a afirmat, telefonul fiind dat pe speaker, că „în două săptămâni treaba este rezolvată".
Nemulţumită că problema ei nu se rezolvă, martora I-a contactat în repetate rânduri pe inculpat până în anul 2007, când i-a restituit suma de 5.000 euro, însă de fiecare dată inculpatul găsea justificări de natură politică, povestindu-i martorei de câteva întâlniri ratate cu politicienii cu care urma să ia legătura, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra acestora şi că se bucură de această trecere, bazându-se şi pe împrejurarea că şi el este membru al unui partid politic.
Sfătuită fiind de inculpat, martora şi-a pregătit dosarul şi chiar s-a înscris la admitere, însă abia când nu a trecut nici măcar examenul psihologic eliminatoriu, a realizat că „a fost păcălită".
3. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în aceeaşi perioadă, inculpatul s-a întâlnit cu martora G.N.S., cu care se cunoştea de mai mult timp şi care în contextul discuţiilor purtate i-a relatat că, pe fondul problemelor personale pe care le are în familie, ar dori să se angajeze ca asistent medical, însă îi lipseşte autorizaţia de liberă practică, care se poate obţine doar printr-un examen, examen pentru care „are nevoie de sprijin pentru a avea şanse mai mari de reuşită", de la el ştiut fiind că are relaţii şi influenţă.
Fără să dezmintă aceste informaţii, inculpatul s-a oferit să o ajute, cerându-i să aibă încredere în el pentru că se va interesa de toate posibilităţile reale care există ca să-i rezolve obţinerea autorizaţiei.
O perioadă lungă de timp cei doi au purtat mai multe discuţii telefonice, în contextul cărora inculpatul a sfătuit-o să-şi pregătească dosarul pentru că e posibil să nu mai fie necesar nici măcar să se prezinte la examen pentru că totul e rezolvat.
Pentru a o convinge de seriozitatea sa, inculpatul i-a pomenit de numele Primarului din Baia Mare, A., şi a preşedintei O.A.M.R. - Filiala Maramureş, T.V., iar la un moment dat, spunându-i martorei la telefon că este în Baia Mare pentru a-i rezolva problema, i-a dat o persoană de sex feminin la telefon, persoană care s-a prezentat a fi B.L., asistentă medicală şi care i-a promis că dosarul este în regulă şi că e deja înscrisă la examen.
Pe parcursul acestor lungi şi nenumărate discuţii, inculpatul i-a dat de înţeles că ar avea nevoie de la ea de o sumă de bani, „ca să o dea mai departe".
Pentru că inculpatul a ezitat să-i precizeze o sumă, martora a fost cea care a avansat suma de 300 euro, sumă cu care inculpatul a fost de acord, urmând ca a doua zi să se întâlnească. Pentru că nu avea decât 50 euro, martora a apelat la numitul Ş.G., audiat şi el, pentru a-i împrumuta diferenţa. Pentru că nu a avut timp a doua zi să se întâlnească, martora I-a rugat pe Ş.G. să-i predea el personal banii împrumutaţi inculpatului. După ce a primit confirmarea predării banilor printr-un S.M.S. de la martorul Ş.G., a doua zi, la întâlnirea stabilită, i-a înmânat şi diferenţa de 50 euro.
Pregătită fiind, martora s-a prezentat şi a promovat examenul fără ajutorul inculpatului, care nici măcar nu a mai răspuns la telefon.
După mai multe insistenţe, într-un final, i-a comunicat martorei că nu s-a ţinut de promisiune, pentru că a fost plecat „cu treburi" din localitate şi că banii nu-i poate restitui pentru că „sunt daţi mai departe".
4. Pentru că la finele anului 2005, G.T. a obţinut un contract de muncă în Germania, unde trebuia să se prezinte în ianuarie 2006 şi avea paşaportul expirat, i-a povestit unei rude apropiate, pe nume G.G., problema pe care o are. Pentru a-l ajuta, martorul G.G. i-a promis că va lua legătura cu inculpatul despre care i-a spus că are relaţii la poliţie şi că poate să-l ajute.
După ce, la data de 15 decembrie 2005, martorul G.T. şi-a depus actele în vederea obţinerii unei noi cărţi de identitate, a doua zi martorul G.G. I-a sunat pe inculpat să-i solicite sprijinul în vederea urgentării obţinerii actelor.
Inculpatul a fost de acord să-şi folosească influenţa pe care susţinea că o are la poliţiştii de la B.E.P. şi la şeful Serviciului Paşapoarte Maramureş, însă a pretins pentru acest serviciu suma de 250 euro, cu toate că taxele au fost achitate şi de această dată, încă la depunere, de către solicitant.
După ce beneficiarul intervenţiei a fost de acord cu suma pretinsă, inculpatul a cerut ca banii să-i fie predaţi de G.G. pe care-l cunoştea şi nu direct de G.T.
Cu toate că a intervenit la martorul A.L., agent de poliţie, căruia i-a comunicat datele de stare civilă ale acestuia pentru urgentarea eliberării documentelor la dosar, există dovadă că paşaportul şi cartea de identitate au fost obţinute în scurt timp ca urmare a plăţii taxei de urgenţă pentru reducerea timpului necesar eliberării şi nu a intervenţiei inculpatului.
Raportat la starea de fapt expusă, în drept, activitatea infracţională a inculpatului C.V., şi anume, aceea de a pretinde şi primi de la martorii H.L., Ş.R., G.N.S. şi G.T. diverse sume de bani, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, promiţându-le că, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari publici, pe care i-a şi identificat, avansând nume diverse şi prin a căror cointeresare materială va obţine rezolvarea problemelor fiecăruia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă pentru care instanţa i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.
Întrucât inculpatul a comis prezenta infracţiune în termenul de încercare de 4 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 146 din 27 mai 2004 a Tribunalului Maramureş, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, prima instanţă a reţinut că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.
Aşa fiind, în baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost cumulată cu cea de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenţie.
La individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prima instanţă a avut în vedere, pe de-o parte, persoana inculpatului, poziţia procesuală şi perseverenţa în comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, iar pe de altă parte, gradul de pericol social sporit al faptei comise, pericol ce rezultă din multitudinea actelor infracţionale, sumele mari de bani traficate şi, nu în ultimul rând, modalitatea de comitere a acesteia.
Inculpatul a recunoscut doar parţial comiterea faptei, susţinând că de la H.L. a primit 5.000 euro, dar banii erau alocaţi pentru a-i plăti părţii vătămate din acel dosar suma necesară pentru împăcare şi pentru angajarea unui avocat, dar reprezintă şi contravaloarea drumurilor pe care Ie-a făcut în interesul martorei. E adevărat că inculpatul a fost cel care a achitat onorariul avocatului (1.800 euro) şi a efectuat câteva drumuri la Baia Mare cu autoturismul proprietate personală, însă pentru acest lucru în afară de cei 5.000 euro a primit şi alte sume, fapt confirmat şi de martoră.
Cu referire la suma de 5.000 euro primită de la martora Ş.R., inculpatul nu o contestă, susţinând însă că a primit-o cu titlu de împrumut, motiv pentru care a şi restituit-o, necontestând însă că i-a promis că o ajută să-şi găsească un loc de muncă. Această susţinere nu are suport probator, ea fiind infirmată de declaraţiile martorilor audiaţi şi în special a lui P.L., H.I., H.l. şi Ş. şi P.M., dar şi de numeroasele convorbiri purtate în perioada decembrie 2005 - aprilie 2006, probe care în mod evident stabilesc împrejurarea că banii au fost predaţi inculpatului pentru a interveni pe lângă persoanele pe care susţinea că le cunoaşte.
Pe martora G.N., inculpatul a arătat că o cunoaşte de foarte muţi ani şi, pe fondul acestei prietenii, i-a promis doar că o să se intereseze de data examenului pentru obţinerea autorizaţiei de liberă practică şi o să-i depună el personal dosarul pentru înscriere, fără însă a-i solicita martorei vreo sumă de bani sau să-i promită vreun „alt ajutor".
În final, deşi a recunoscut că a primit 300 euro, susţine că această sumă i-a fost avansată pentru deplasările pe care urma să le facă la Baia Mare, nu pentru a influenţa pe care cei care se ocupă de examen şi pentru a-i asigura promovarea.
Cu privire la implicarea în rezolvarea obţinerii cu prioritate a actelor de identitate pentru martorul G.T., inculpatul contestă primirea banilor şi susţine în mod pueril că nu a făcut altceva decât să se intereseze despre documentaţia necesară pentru depunerea cererilor de la persoanelor pe care le cunoştea la poliţie, fără să solicite în acest sens vreo sumă de bani şi asta în condiţiile în care, din probele de la dosar rezultă că persoana interesată ştia ce acte trebuie să conţină dosarul pentru că Ie-a depus personal şi a şi achitat toate taxele înainte de a lua legătura cu inculpatul.
Aceste susţineri ale inculpatului, raportat la toate probele administrate, şi anume, declaraţiile martorilor, procesele verbale de redare a convorbirilor, au fost înlăturate, constatându-se că au fost făcute doar în scopul de a fi exonerat de răspundere penală, raportat şi la împrejurarea că a mai suferit o condamnare pentru acelaşi gen de infracţiune, condamnare la o pedeapsă a cărei executare a fost revocată.
De altfel, martorii audiaţi, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, confirmă starea de fapt reţinută de instanţă, mai puţin martora H.L., care, în faţa instanţei a încercat fără nicio justificate să acrediteze ideea că toţi banii pe care i-a predat inculpatului erau pentru împăcare şi pentru anumite servicii (deplasări cu autoturismul) şi asta pentru că ştia că B.D. a cerut 10.000 euro pentru acest lucru şi că declaraţia din faza de urmărire penală nu şi-o mai menţine pentru că a fost „trasă de limbă" de organele de cercetare penală.
De aici este simplu de dedus că acea declaraţie este reală şi că a revenit asupra acesteia în mod formal, încercând să-i dea o mână de ajutor inculpatului, drept pentru care a fost înlăturată ca fiind subiectivă. De altfel, martora, chiar în faţa instanţei, a menţionat anumite persoane cu funcţii la care inculpatul a spus că apelează, dar şi împrejurarea că ea a achitat toate taxele necesare pentru obţinerea actelor de identitate, deşi iniţial a susţinut că ultimii 500 euro i-a dat în acest scop.
Apoi, nu a putut fi primită nici susţinerea că toate intervenţiile Ie-a făcut în numele „amiciţiei şi din dorinţa de a ajuta acele persoane în mod dezinteresat", aspect ce ar fi rezultat din probele aflate la dosarul cauzei, dacă organele de urmărire penală nu ar fi selectat în mod subiectiv şi doar în scopul justificării incriminărilor, discuţiile telefonice desprinzându-le din contextul general, şi asta pentru că solicitarea inculpatului în a-i fi ascultate toate convorbirile înregistrate pe suportul original au fost admise de instanţă tocmai pentru a înlătura acest dubiu al subiectivismului în selectarea lor, iar ulterior ele au fost redate şi se află la dosarul cauzei, neconfirmându-se însă aceste supoziţii.
Cum suma de 5.000 euro i-a fost restituită martorei Ş.R., instanţa a dispus confiscarea doar a diferenţei de 5.550 lei, 5.000 euro de la martora H.L. (3.000 euro rămaşi din cei 5.000 euro, din care a plătit numitului B.D. pentru împăcare, 2.000 euro, 1.500 euro şi 500 euro predaţi inculpatului pe parcurs), 300 euro primiţi de la G.N. şi 250 euro de la G.T., dar şi a sumei de 500 lei primită de la martora H.L.
Ca o consecinţă a acestei obligări, instanţa a dispus menţinerea sechestrului asigurător aplicat în faza de urmărire penală prin procesul verbal încheiat la 05 decembrie 2007 asupra imobilului coproprietatea inculpatului, din Vişeu de Jos nr. 425, până la concurenţa sumei confiscate.
Raportat la persoana inculpatului şi fapta comisă, prima instanţă i-a aplicat acestuia, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., apreciind că exercitarea unor asemenea funcţii la care se referă textul legal implică o altă conduită decât cea a inculpatului, adică morală şi ireproşabilă.
Ca o consecinţă a condamnării, instanţa I-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare.
B. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul C.V. şi D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj.
În susţinerea motivelor de apel, inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat în principal, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, apreciind că judecata a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate, întrucât se impunea citarea numitului H.V., în calitate de parte vătămată, şi nu citarea mamei acestuia, H.L. În subsidiar, inculpatul a pronunţat pronunţarea unei soluţii de achitare fundamentată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză lipseşte latura subiectivă, iar în privinţa elementului obiectiv, nu s-a statuat care sunt persoanele asupra cărora inculpatul şi-ar fi exercitat influenţa.
D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, în susţinerea motivelor sale de apel, a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate şi majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, întrucât pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia pentru comiterea infracţiunii continuate de trafic de influenţă este netemeinică şi nu poate preveni săvârşirea de noi infracţiuni, întrucât inculpatul, deşi beneficiase anterior de clemenţa organelor judiciare, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 146/2004 la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării, la mai puţin de 1 an de la această condamnare şi-a continuat activitatea infracțională, Decizia penală nr. 56/A din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 345 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Maramureş, apreciindu-se că toate criticile sunt nefondate.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul nu întruneşte cerinţa de a fi subiect activ calificat.
Totodată, a criticat ambele hotărâri cu privire la greşita individualizare a pedepsei, cu motivarea că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport de împrejurarea că fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, că inculpatul a săvârşit mai multe fapte într-o perioadă scurtă de timp, ceea ce denotă perseverenţă infracţională, astfel că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi inculpatul C.V., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prev. de art. art. 3859 pct. 10, 12 şi 172 C. proc. pen., pentru motivele arătate pe larg în scris şi susţinute oral.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:
1. Motivul de recurs al parchetului ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, deşi inculpatul nu întruneşte cerinţa de a fi subiect activ calificat, este întemeiat. Potrivit dispoziţiilor acestui text de lege, maximul special pentru infracţiunile prev. de art. 256 şi 257 C. pen. se majorează cu 2 ani dacă acestea sunt săvârşite de către o persoană care are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, precum şi de un funcţionar cu atribuţii de control; or, inculpatul C.V. nu îndeplineşte niciuna dintre aceste calităţi, astfel că reţinerea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu se justifică, urmând a fi înlăturate.
2. În ceea ce priveşte critica vizând nepronunţarea instanţei de fond pe o cerere esenţială, respectiv cea formulată de inculpat la data de 8 aprilie 2008 în faţa Tribunalului Maramureş, prin care acesta a invocat excepţia referitoare la nelegala desfăşurare a actelor de urmărire penală, respectiv interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice în faza actelor premergătoare, înalta Curte constată că, la acea dată, prima instanţă a respins ca prematur formulată această excepţia, cu menţiunea că "această împrejurare va putea fi constatată odată cu pronunţarea hotărârii, după finalizarea cercetării judecătoreşti", însă, ulterior, inculpatul nu a mai invocat această excepţie nici în faţa instanţei de fond, nici a celei de apel, axându-şi apărarea pe chestiuni de fond ce derivă din interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, ceea ce reprezintă practic o acceptare, sub aspectul legalităţii, a desfăşurării acestor activităţi de către organul de urmărire penală.
În aceste condiţii, prima instanţă a analizat probele administrate în cauză, inclusiv interceptările convorbirilor telefonice, pe care Ie-a considerat implicit efectuate în condiţii de legalitate (în caz contrar le-ar fi înlăturat ca nelegale), astfel că nu se poate vorbi de o omisiune a pronunţării pe o cerere esenţială, de natură să influenţeze soluţia procesului.
Pe de altă parte, inculpatul nu a criticat în apel hotărârea primei instanţe, sub acest aspect, astfel că este neîntemeiată şi susţinerea privind existenţa aceleaşi omisiuni la nivelul instanţei de apel.
3. Sub un alt aspect, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată nici critica ce vizează neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 faţă de cumpărătorii de influenţă care, deşi nu au formulat denunţ, nu figurează în proces ca făptuitori, ci ca martori. Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea. în cauză, cumpărătorii de influenţă nu au fost urmăriţi penal sau trimişi în judecată pentru această faptă, astfel că inculpatul putea formula plângere împotriva dispoziţiei de neîncepere/scoatere a urmăririi penale cuprinsă în rechizitoriu, în interiorul termenelor prev. de art. 278 şi 2781 C. proc. pen. Pe de altă parte, pe parcursul judecăţii nu s-a extins procesul penal faţă de aceştia, astfel că citarea s-a făcut corect, în calitate de martor - denunţător.
În altă ordine de idei, critica privind necitarea ca parte vătămată a numitului H.G., pentru a-i da acestuia posibilitatea de a se constitui parte civilă, este nefondată, atâta vreme cât mama acestuia, martora H.L., a fost cea care l-a contactat pe inculpat, a discutat în mod repetat cu acesta şi i-a remis diferite sume de bani, fiul său fiind plecat din ţară. Pe de altă parte, dacă se considera vătămat în vreun fel, numitul H.G. putea interveni în proces, inculpatul nejustificând vreun interes procesual în invocarea acestei critici.
4. Nici critica privind greşita condamnare, deşi nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, nu este întemeiată, în cauză neexistând vreun dubiu cu privire la vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 37 lit. a) C. pen. în raport de mijloacele de probă administrate, la care s-a făcut referire, simplele susţineri ale inculpatului C.V. în sensul că a încercat în mod dezinteresat să ajute nişte cunoştinţe vechi, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia şi vinovăţia inculpatului. Este incontestabil că inculpatul a pretins şi primit diverse sume de bani pentru rezolvarea unor probleme ale martorilor, în afara cadrului legal, neavând relevanţă dacă a avut sau nu vreun folos de pe urma infracţiunii, în condiţiile în care textul de lege al art. 257 alin. (1) C.pen incriminează primirea de bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altul.
5. În ceea ce priveşte critica parchetului vizând greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiaşi cod, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Constatând că prima instanţă a făcut o aplicare obiectivă a acestor criterii, raportat la modalitatea concretă în care infracţiunile au fost săvârşite, precum şi la persoana inculpatului, având în vedere şi împrejurarea că dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 au fost greşit reţinut şi vor fi înlăturate, Curtea va menţine soluţia primei instanţe privind cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare. Aceasta, întrucât, pe de o parte, pedeapsa nu trebuie să constituie doar o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, ci şi un mijloc de reeducare al condamnatului, iar în concret, ţinând cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea în care a fost săvârşită, de împrejurările comiterii acesteia, cât şi de persoana inculpatului, care nu este la prima confruntare cu legea penală şi prezintă perspective medii de reintegrare în societate, Curtea constată că modalitatea de executare stabilită şi cuantumul pedepsei corespund scopului prev. de art. 52 C. pen.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul C.V. împotriva deciziei recurate pe care o va casa în parte, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dispoziţii pe care le va înlătura, casând totodată, în parte, sub acelaşi aspect, sentinţa penală nr. 345/A din 02 iulie 2009 a Tribunalului Maramureş.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 56/A din 06 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 345/A din 02 iulie 2009 a Tribunalului Maramureş numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dispoziţii pe care le înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 de lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1625/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 2020/2011. Penal → |
|---|
