ICCJ. Decizia nr. 2020/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2020/2011

Dosar nr. 4043/1/2010

Şedinţa publică din 16 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 208/P/2008 din 15 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

1. M.L. - pentru săvârşirea infracţiunilor de:abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 246 C. pen.

În referire la art. 17 alin. (1) lit. d ) din Legea nr. 78/2000; luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

2. T.M.F., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.; dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

3. B.N. - pentru săvârşirea infracţiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.; dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Cauza a fost înaintată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi la data de 16 martie 2011 şi formează obiectul Dosarului nr. 295/44/2011. Potrivit programului de repartizare aleatorie, s-a fixat termen pentru judecarea cauzei la data de 03 mai 2011.

La acest termen, după citirea rechizitoriului, conform dispoziţiilor art. 323 şi 324 C. proc. pen., au fost audiaţi inculpaţii M.L., T.M.F. şi B.N., partea vătămată M.V.G. şi martora M.M.

Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, judecarea cauzei a fost amânată la data de 02 iunie 2011, termen la care urmează să fie audiaţi martorii M.V., M.D.R., D.M., D.I.L. şi P.L.

La termenul din 03 mai 2011, inculpatul T.M.F. a formulat cerere şi a solicitat punerea în libertate sub control judiciar,iar instanţa, conform art. 3002 în referire la art. 160b C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului. Amânarea pronunţării cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar s-a dispus la data de 4 mai 2011.

În susţinerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul T.M.F. a invocat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1602 C. proc. pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care este cercetat nu depăşeşte 18 ani, nu are antecedente penale, nu există date că va săvârşi alte infracţiuni, sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor şi că este student la Universitatea D. Galaţi.

A invocat că deţine un apartament în municipiul Galaţi şi că se va prezenta la toate termenele de judecată.

Pe fond, a susţinut că nu sunt probe din care să rezulte cu certitudine că a săvârşit faptele pentru care este cercetat. In concret, a susţinut că la data la care se presupune că a săvârşit faptele se afla în Spania, unde avea un loc de muncă stabil şi că totul ar fi o răzbunare din partea martorei M.V.G., pe motiv că a întrerupt relaţia pe care o avea cu aceasta.

Deliberând asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive şi asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, faţă de probele administrate până în prezent în cauză, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului T.M.F. a fost luată cu respectarea condiţiilor impuse de art. 143 şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen. şi că pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune ca măsura arestării preventive să fie menţinută.

Astfel, din plângerile şi declaraţiile martorilor M.M. şi M.V., declaraţiile victimei M.V.G., declaraţiile martorului M.D.R. şi a celorlalţi 13 martori audiaţi în cauză, relaţiile furnizate de autorităţile judiciare spaniole şi procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice rezultă indicii certe că la data de 09 august 2007, martorii M.M. şi M.V. au formulat o plângere la I.P.J. Brăila - Serviciul Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriri, cu privire la dispariţia de la domiciliu a fiicei lor M.V.G., plângerea fiind consemnată în faţa inculpatului M.L. şi înregistrată sub nr. 36587 din 13 august 2007

La data de 13 august 2007, inculpatul M.L. a fost încunoştinţat de martorii M.M. şi M.V. despre faptul că fiica lor M.V.G. se află în Spania şi este victima traficului de persoane, săvârşit de inculpatul T.M.F., care face parte dintr-o reţea de proxeneţi.

La data de 14 august 2007, martora M.M., însoţită de fiul său, martorul M.D.R. s-a prezentat din nou la I.P.J Brăila, unde a sesizat că fiica sa M.V.G. a dispărut de la domiciliu în împrejurări suspecte, fiind posibil ca aceasta să fie victimă a traficului de fiinţe umane.

Deşi nu mai avea competenţă să continue cercetările, inculpatul M.L. nu a clasat lucrarea şi nici nu a trimis-o de îndată procurorului în vederea sesizării organului competent, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 210 C. proc. pen. şi a ţinut-o până la data de 28 august 2007.

La data de 13 august 2007, aflând de la mama sa că martorii M.M. şi M.V. au formulat plângere şi au denunţat dispariţia fiicei lor, la data de 14 august 2007, inculpatul T.M.F. a trimis-o în ţară pe victima M.V.G., cu scopul vădit de a da o declaraţie, în sensul că nu-l cunoaşte pe inculpat, nu este victima traficului de fiinţe umane şi că în realitate, în acea perioadă a stat în Bucureşti, la o bătrânică şi a lucrat la Carrefour.

În acest sens, victima M.V.G. a fost trimisă în ţară cu un autocar, pe timpul transportului fiind însoţită şi păzită de un prieten de-al inculpatului, care a predat-o inculpatului B.N.

Victima M.V.G. a fost sechestrată până la data de 28 august 2007 de inculpaţii T.M.F. şi B.N., în apartamentul celui din urmă din municipiul Brăila.

În baza unei înţelegeri cu inculpatul M.L., în ziua de 28 august 2007, inculpaţii T.M.F. şi B.N. au escortat-o pe victima M.V.G. la sediul I.P.J Brăila şi au predat-o acestuia pentru a fi audiată, ofiţerul de poliţie cunoscând că martora era ameninţată şi prelucrată cu privire la ce trebuia să declare, inculpatul M.L. acoperind activitatea infracţională desfăşurată de ceilalţi doi inculpaţi.

După audierea victimei M.V.G. în modalitatea dorită de inculpaţi, aceştia s-au deplasat la apartamentul inculpatului B.N. Partea vătămată şi ofiţerul de poliţie au rămas în autoturism, iar inculpatul B.N. a mers în apartament şi s-a întors cu o sticlă de sticlă de whiskey de 5 litri şi suma de 500 euro, pe care le-a dat inculpatul M.L.

După audierea victimei M.V.G., inculpatul M.L. a procedat la clasarea plângerii de dispariţie.

La data de 01 septembrie 2007, inculpatul B.N. a urcat-o pe martora M.V.G. în autocarul cu destinaţia Spania, fiind preluată în oraşul Malaga de inculpatul T.M.F. şi fratele acestuia T.G., fiind obligată să se prostitueze, sumele de bani astfel obţinute fiind folosite în interes personal de către inculpatul T.M.F.

S-a reţinut de Curtea de Apel Galaţi că, în drept, faptele săvârşite în modalitatea prezentată mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.

Având în vedere modul şi împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, urmările produse şi care se vor putea produce în viitor asupra părţii vătămate, perseverenţa infracţională şi atitudinea procesuală pe care inculpatul a avut-o până în prezent, s-a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului T.M.F. ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a mai reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege nu depăşeşte 18 ani, însă trebuie să se reţină şi dispoziţiile alin. (2) din acelaşi articol, dispoziţii conform cărora, libertatea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea unor martori.

Potrivit art. 1601 C. proc. pen., acordarea liberării provizorii sub control judiciar este facultativă, lăsată la aprecierea instanţei, ori, în această apreciere instanţa trebuie să ţină seama de modul şi împrejurările concrete în care faptele au fost săvârşite, de pericolul social concret al faptelor săvârşite, de urmările produse şi care se vor putea produce.

Sub acest aspect, s-a avut în vedere că din probele administrate rezultă indicii că, după clasarea dosarului de dispariţie, victima M.V.G. a fost trimisă în Spania, unde a fost preluată de inculpatul T.M.F. şi obligată la practicarea prostituţiei (pentru aceste fapte, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea).

Tot sub acest aspect trebuie s-a avut în vedere declaraţia dată de victima M.V.G. la judecarea cauzei, aceasta arătând că îi este teamă să locuiască în municipiul Brăila, are pierderi de memorie şi îi este frică să meargă pe stradă. De asemenea, se are în vedere declaraţia martorei M.M., din care rezultă că la o înmormântare, soţul său s-a aşezat în genunchi în faţa inculpatului B.N., l-a implorat să-i lase fata în pace şi să o trimită acasă, însă acesta l-a lovit cu pumnul. Susţinerile inculpatului T.M.F., în sensul că nu s-a sustras de la urmărirea penală au fost infirmate de probele administrate în cauză, probe din care rezultă că acesta, începând cu data de 21 februarie 2011 a fost căutat în repetate rânduri, a fost contactat telefonic şi cu toate acestea nu s-a prezentat pentru a fi audiat.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului, în sensul că la data săvârşirii faptelor, se afla în Spania, aceasta a fost infirmată de declaraţiile constante ale martorei M.V.G.

S-a mai reţinut că în ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, acestea sunt elemente preexistente săvârşirii infracţiunilor şi urmează a fi avute în vedere la individualizarea pedepselor, în situaţia în care se va dovedi existenţa faptelor şi a vinovăţiei. Oricum, simplul fapt că inculpatul este student şi nu are antecedente penale, nu a justificat punerea acestuia în libertate

Pentru considerentele de mai sus, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin încheierea din 4 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 295/44/2011, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.F. şi, potrivit art. 3002 în referire la art. 1602 C. proc. pen., s-a constatat că măsura aretării preventive este legală şi s-a dispus menţinerea acesteia, aceasta fiind necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.

Împotriva încheierii din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 295/44/2011, a declarat recurs inculpatul T.M.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr, 4043/1/2011.

Examinând motivele de recurs ale recurentului inculpat T.M.F. şi prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele textului legal. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului nu depăşeşete 18 ani închisoare, iar în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

Aşa fiind, este de subliniat ca de la momentul luării măsurii preventive si până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenţiona să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă sa zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba.

În consecinţă, urmează a se constata ca cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dedusă judecăţii întruneşte toate cerinţele legale pentru a fi admisă.

Curtea de Apel Galaţi a reţinut faptul că, în raport de gravitatea faptelor aflată în curs de judecată cererea de liberare provizorie ar fi neîntemeiată.

În opinia Înaltei Curţi însă, o asemenea apreciere este eronată deoarece ar institui o prevalentă de nedorit a unor criterii subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerinţele textului legal incident, considerând că măsura arestării preventive este o măsură de excepţie si că aceasta trebuie luată doar în situaţia în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. nu este potrivită datelor speţei (cauza Wemhoff contra Germaniei).

Pe de alta parte, astfel cum s-a statuat constant în practica instanţelor, gradul de pericol social al faptelor investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în dosarul cauzei.

Totodată, în raport de datele concrete ale cauzei nu s-ar mai putea aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacţie a autorităţilor judiciare în condiţiile în care riposta acestora survine la mai bine de 4 ani luni de la înregistrarea lucrării penale, respectiv la data de 27 august 2007.

De altfel, soluţia preconizată de Înalta Curte este în consonanţă si cu dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, potrivit cărora „ orice persoană arestată sau deţinută. are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar si cu jurisprudenţa instanţei europene.

Astfel, în mai multe cauze C.E.D.O. a arătat că avantajele pe care le prezintă detenţia preventivă nu pot fi negate (împiedică persoana suspectă sa fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârşirea unor noi infracţiuni), dar că aceasta are si o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumţiei de nevinovăţie, producând o ruptură în mediul familial si profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.

În cauza Neumeister contra Austriei, C.E.D.O. a decis că temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familiala, daca are cazier etc.

Or, în speţă, prin documentele depuse în probaţiune este dovedit că recurentul este student la Universitatea D. din Galaţi acesta beneficiind de stabilitate locativă şi familială, Înalta Curte constatând că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz pentru a vedea în ce măsură există indicii certe cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

Înalta Curte, mai are în vedere că Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului a afirmat încă din 1789 că unul din cele mai importante drepturi este dreptul la libertate şi la siguranţă, enunţat la art. 5 al Convenţiei, drept care se poate defini, în ansamblul său, ca acela de a nu fi privat de libertate, cu excepţia unor situaţii excepţionale şi de a nu fi arestat, deţinut în mod arbitrar.

Curtea reaminteşte că lista excepţiilor la dreptul la libertate care figurează in art. 5 § 1 din Convenţie prezintă un caracter exhaustiv si ca numai o interpretare restrânsă se încadrează în scopul acestei prevederi, să se asigure că nimeni nu este lipsit in mod arbitrar de libertatea sa.

Pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice.

La fel este şi cazul tulburării ordinii publice; dacă un astfel de motiv poate intra în discuţie din perspectiva art. 5 al Convenţiei în aceste circumstanţe excepţionale si în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, el nu poate fi considerat ca relevant si suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică.

Astfel cum a mai arătat C.E.D.O. în cauza Neumeister împotriva Austriei (Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 8, p. 37, § 4), cea de-a doua latură a art. 5 § 3 nu oferă autorităţilor judiciare o opţiune între trimiterea in judecată într-un termen rezonabil şi o punere în libertate provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie considerată nevinovată, iar prevederea analizată are, în esenţă, ca obiect să impună punerea în libertate provizorie imediat ce menţinerea în arest încetează a mai fi rezonabilă.

Aşadar, continuarea detenţiei nu se mai justifică intr-o speţă dată decât dacă anumite indicii concrete relevă o veritabilă cerinţă de interes public care prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii de respectare a libertăţii individuale stabilite la art. 5 din Convenţie( McKay împotriva Regatului Unit, nr. 543/03, §§ 41-42, C.E.D.O. 2006).

Înalta Curte observă că în hotărârea referitoare la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, respectiv încheierea din 4 mai 2011 pronunţată în Dosar nr. 295/44/2011, Curtea de Apel Galaţi a statuat că se impune menţinerea în arest a inculpatului T.M.F., cu motivarea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică, ca urmare a împrejurării concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, urmările produse şi care se vor putea produce în viitor asupra părţii vătămate precum şi perseverenţa infracţională şi atitudinea procesuală pe care a avut-o inculpatul până în prezent.

Înalta Curte reţine că, chiar şi în absenţa unei jurisprudenţe naţionale care să fie în mod constant coerentă în materie, instanţele interne au definit criterii şi elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenţei "pericolului pentru ordinea publică", printre care reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilul personal al acestuia.

Or, trebuie menţionat că, în speţă, hotărârea Curţii de Apel Galaţi care l-a menţinut pe inculpat în stare de detenţie în perioada în discuţie nu a oferit motive concrete pentru a susţine acest argument al "pericolului pentru ordinea publică" şi pentru a justifica, necesitatea de a menţine inculpatul în detenţie. Această hotărâre s-a limitat, în esenţă, la a reproduce textul acestui articol într-un mod teoretic.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, Curtea de Apel Galaţi nu a precizat modul concret în care s-ar aplica aceste prevederi în cazul inculpatului şi nu a analizat motivele invocate de către acesta, imediat după punerea sa în detenţie referitor la profilul său personal şi la situaţia sa familială, în timp ce art. 136 C. proc. pen. prevede că astfel de motive trebuie luate în considerare, printre altele, în alegerea celei mai potrivite măsuri provizorii. în această privinţă, C.E.D.O. reaminteşte că, potrivit art. 5 § 3 din Convenţie, autorităţile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea sa la proces. Cu toate acestea, fără a justifica în mod concret împiedicarea adusă de inculpat la buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti sau a invoca riscul ca el să nu se prezinte în instanţă, instanţa de fond nu a analizat în speţă posibilitatea de a adopta una dintre măsurile alternative prevăzute în dreptul intern.

Scurta referire, în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Galaţi din 4 mai 2011 că inculpatul este cercetat pentru comiterea unor infracţiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, aspect care rezultă nu numai din limitele mari de pedepse stabilite de legiuitor, dar şi din modalităţile şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor, apreciind că sunt îndeplinite, dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitoare la pericolul social concret pe care îl prezintă inculpatul, având în vedere tocmai natura şi gravitatea faptelor reţinute a fi săvârşite de inculpat ( dare de mită şi lipsire de libertate în mod ilegal), modalitatea concretă de comitere a faptelor, rolul acestuia în activitatea judiciară, suma de bani remisă (500 euro), scopul urmărit şi nu în ultimul rând rezultatul produs - impactul social negativ şi crearea unei stări de nesiguranţă a părţii vătămate, constatându-se că arestarea preventivă a inculpatului este legală, nu poate suplini lipsa de motivare citată anterior, întrucât este capabilă să genereze si mai multe întrebări în ceea ce priveşte rolul acestor elemente în pretinsa existenţă a unui pericol pentru ordinea publică în speţă.

C.E.D.O. reaminteşte că a statuat deja că este de datoria instanţelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv ameninţată dacă acuzatul ar fi lăsat liber. De asemenea/instanţele interne trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie atunci când analizează necesitatea de a menţine arestarea preventivă a unui acuzat, trebuie reamintit faptul că menţinerea în detenţie nu ar putea fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate sprijinindu-se în mod esenţial si abstract pe gravitatea faptei comise.

Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curtea constată că nu s-au prezentat fapte concrete în ceea ce priveşte riscurile antrenate în caz de punere în libertate a inculpatului şi prin faptul că nu s-a ţinut cont de măsurile alternative, precum si prin faptul că motivarea s-a sprijinit în principal pe gravitatea faptei comise şi nu s-a analizat individual situaţia inculpatului, Curtea de Apel Galaţi nu a oferit motive relevante si suficiente pentru a justifica necesitatea de a-l menţine în arest preventiv pe inculpatul T.M.F.

Pentru a justifica refuzul punerii în libertate a inculpatului T.M.F., Curtea de Apel Galaţi a precizat că punerea sa în libertate ar fi creat temeri asupra victimei M.V.G., care a declarat că are pierderi de memorie şi îi este teamă să locuiască în municipiul Brăila, fiindu-i frică să meargă pe stradă, nu ar putea rezulta din simpla săvârşire a infracţiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată.

Pericolul unei asemenea tulburări, care este echivalentă cu tulburarea opiniei publice în urma eliberării unui suspect, nu poate rezulta doar din gravitatea infracţiunilor ori din acuzaţiile aduse persoanei. Pentru a se stabili dacă există un asemenea pericol, este necesar a se lua în considerare şi alţi factori, precum atitudinea si comportamentul celui acuzat după eliberare; acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanţa de fond, ba chiar Curtea de Apel Galaţi a reţinut că simplul fapt că inculpatul este student, are domiciliu stabil, şi nu are antecedente penale, nu justifică punerea acestuia în libertate.

Înalta Curte este de acord că, datorită gravităţii şi reacţiei publicului la săvârşirea lor, unele infracţiuni pot da naştere la tulburări de natură socială care să justifice arestarea, cel puţin pentru o anumită perioada. Totuşi, acest motiv poate fi privit ca fiind întemeiat şi suficient doar dacă este întemeiat pe aspecte de fapt care duc la concluzia că punerea în libertate a acuzatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică. Arestarea poate fi legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv ameninţată, menţinerea sa nu poate constitui o anticipare a pedepsei.

În cazul de faţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite. Curtea de Apel Galaţi, prin încheierea din 4 mai 2011, a invocat nevoia menţinerii privării de libertate a inculpatului T.M.F. dintr-un punct de vedere abstract, luând în considerare doar gravitatea infracţiunilor, astfel că Înalta Curte, constată că cel puţin din data de 4 mai 2011, detenţia în discuţie a inculpatului T.M.F. a încetat să fie bazată pe motive suficiente şi relevante.

Curtea de Apel Galaţi, prin urmare trebuia să precizeze, într-o modalitate mult mai clară şi exactă, motivele pentru care a considerat că se impune menţinerea arestării preventive a inculpatului T.M.F..

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte constată că recursul inculpatului T.M.F. declarat împotriva încheierii din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 295/44/2011, este fondat, motiv pentru care, îl va admite.

Va casa, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând:

Va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.F.

Va dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului şi va impune în sarcina acestuia respectarea următoarelor obligaţii prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen.:

a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Brăila.

b) să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de poliţie din raza teritorială a adresei de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

În baza art. 1602 alin. (3)1 C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, va stabili în sarcina inculpatului să nu ia legătura cu inculpaţii M.L. şi B.N., martora M.V.G. şi ceilalţi martori din rechizitoriu.

În baza art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului T.M.F. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 1602 alin. (4) C. proc. pen., va dispune comunicarea prezentei decizii administraţiei locului de deţinere, inculpatului T.M.F. şi tuturor instituţiilor prevăzute la art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.

Va dispune punerea în libertate a inculpatului T.M.F., domiciliat în Brăila, de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 24 februarie 2011 emis de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în Dosarul nr. 199/44/2011, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul T.M.F. împotriva încheierii din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 295/44/2011.

Casează, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând:

Admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.F.

Dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului şi impune în sarcina acestuia respectarea următoarelor obligaţii prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen.:

a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Brăila.

b) să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de poliţie din raza teritorială a adresei de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

În baza art. 1602 alin. (3)1 C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, stabileşte în sarcina inculpatului să nu ia legătura cu inculpaţii M.L. şi B.N., martora M.V.G. şi ceilalţi martori din rechizitoriu.

În baza art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului T.M.F. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 1602 alin. (4) C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei decizii administraţiei locului de deţinere, inculpatului T.M.F. şi tuturor instituţiilor prevăzute la art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.

Dispune punerea în libertate a inculpatului T.M.F., domiciliat în Brăila, de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 24 februarie 2011 emis de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în Dosarul nr. 199/44/2011, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Onorariul parţial pentru apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1692/2011. Penal. Traficul de influenţă...  ICCJ. Decizia nr. 2046/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2020/2011. Penal