ICCJ. Decizia nr. 1768/2011. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1768/2011
Dosar nr. 34799/3/2009
Şedinţa publică din 2 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 207 din 15 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, s-au dispus următoarele:
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pusă în discuţie din oficiu de către instanţă, din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul Ş.G.N. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, pretenţiile civile formulate de partea civilă P.I.
A fost obligat inculpatul Ş.G.N. la plata sumei de 3.024,38 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a fost avansat din fondurile M.J.L.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 16 octombrie 2004, în jurul orelor 16, inculpatul Ş.G.N. zis „T." a fost văzut de către mai multe persoane în faţa barului „La F." din cartierul Buciumeni din oraşul Buftea, jucând barbut.
La un moment dat, între partea vătămată P.I. şi inculpat a izbucnit un conflict determinat de faptul că acesta din urmă a reproşat părţii vătămate că i-ar fi bătut un nepot. Conflictul dintre cei doi s-a înteţit, astfel încât a fost nevoie pentru aplanarea lui de intervenţia martorilor oculari I.G., I.V. şi S.M. care l-au imobilizat pe inculpat.
Inculpatul a reuşit să scape şi a fugit în curtea unui imobil din apropiere de unde a ieşit cu o bâtă lungă de 1 m, s-a întors în grupul în care era partea vătămată P.I. şi pe care a lovit-o în cap, cauzându-i, conform concluziilor certificatului medico - legal nr. A2/J/762/2004 al S.M.L. al jud. Ilfov un traumatism cranio - cerebral nivelul, respectiv plagă scalp parietal stângă cu fractură craniană subacută care, după intervenţia chirurgicală, au necesitat 47 de zile de îngrijire medicală.
În acelaşi înscris medical s-a mai precizat că leziunile cranio-meningo-cerebrale cauzate părţii vătămate i-au pus viaţa în primejdie.
Situaţia de fapt anterior menţionată a fost reţinută pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi în timpul judecăţii: declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor I.G., I.V., S.M., T.M. şi M.N., coroborate cu declaraţiile inculpatului, precum şi cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 septembrie 2008 şi din 13 decembrie 2008, cu procesele verbale de recunoaştere din grup a inculpatului şi planşele foto.
Constatând dovedită vinovăţia inculpatului, instanţa fondului a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, pedeapsă la a cărei individualizare au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul Ş.G.N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice în sensul că faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică şi că, astfel, s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă condamnarea inculpatului.
S-a mai susţinut că inculpatul este nevinovat, solicitându-se achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 196 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că probele administrate în cauză au demonstrat fără putinţă de tăgadă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Astfel, pe situaţia de fapt, martorii T.I., M.N., D. (S.N.) au declarat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu parul pe care-l avea în mână, lovitura fiindu-i aplicată din spate (filele 26,27 şi 44 d.u.p.). De asemenea din declaraţiile martorilor S.M., D.N. rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un băţ în cap (o bâtă de lemn lungă de 1 m şi circa 5 cm grosime) şi nicidecum că ar aruncat băţul înspre grupul de oameni în care se afla şi partea vătămată.
Deopotrivă, concluziile raportului medico - legal nr. A2/J/762/2004 al S.M.L. judeţul Ilfov au stabilit că partea vătămată a suferit leziuni cranio - cerebrale care i-au pus viaţa în primejdie, fiind internată şi supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, pentru însănătoşire fiindu-i necesare 45 de zile de îngrijiri medicale.
S-a mai reţinut că în cursul procesului penal inculpatul a avut o poziţie procesuală relativ sinceră, în sensul că nu a negat că a avut un conflict cu partea vătămată, susţinând însă că a azvârlit parul respectiv în grupul de oameni în care se afla şi partea vătămată, apărarea care a fost apreciată că nu corespunde realităţii întrucât leziunile pe care le-a provocat parul, în dinamica producerii lovirii, nu corespunde unei simple aruncări a acestuia.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect s-a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar nu cea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât din probele administrate cu referire la dinamica producerii leziunilor, rezultă cu certitudine că acesta a agresat-o pe partea vătămată lovind-o direct în cap cu parul respectiv şi nicidecum prin aruncarea acestuia astfel încât să se poată reţine că acţionând în acest mod nu a urmărit moartea victimei ca potenţial rezultat al acţiunii sale infracţionale, iar încadrarea juridică să fie art. 182 C. pen.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate s-a apreciat, de asemenea, că aceasta s-a făcut judicios, cu respectarea criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei aplicate prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârşite, modalitatea şi împrejurările în care s-a săvârşit fapta, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi poziţia procesuală a inculpatului în cursul procesului penal, care a fost valorizată prin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ş.G.N., solicitând, în principal, în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea sa, conform art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu argumentarea că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată întrucât fapta sa a constat în aruncarea unui par către un grup de persoane în care se afla şi partea vătămată.
În subsidiar, în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea corespunzătoare a pedepsei, ca urmare a unei juste valorificări a elementelor favorabile ţinând de persoana sa, respectiv lipsa antecedentelor penale.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanţă şi instanţa de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează fapta deduse judecăţii.
Analizând în continuare critica invocată de inculpat în sfera cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 18C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată întrucât probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor T.l., M.N. şi D. (S.N.) care au arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu parul pe care-l avea în mână, lovitura fiindu-i aplicată din spate (filele 26,27 şi 44 d.u.p.) se coroborează cu declaraţiile martorilor S.M. şi D.N. din care rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un băţ în cap (o bâtă de lemn lungă de 1 m şi circa 5 cm grosime), dar şi cu concluziile raportului medico - legal nr. A2/J/762/2004 al S.M.L. judeţul Ilfov, stabileşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a lovit partea vătămată în cap, cu un par, în mod intenţionat, astfel că se face vinovat de săvârşirea tentativei la omor calificat. Or, în acest context, susţinerile apărării în sensul că inculpatul ar aruncat băţul înspre grupul de oameni în care se afla şi partea vătămată sunt simple afirmaţii fără suport probator.
Ca urmare, solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen., formulată în faţa instanţei de fond şi reiterată în fond şi apel, se dovedeşte a fi neîntemeiată, apărarea neaducând nicio probă în acest sens.
Deopotrivă neîntemeiate sun şi criticile formulate, în subsidiar, în sfera cazului de casare prev. de 3859 pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constatând că, în raport de gravitatea deosebită a faptei, modalitatea de săvârşire, rezultatul produs, dar şi de comportamentul procesul al inculpatului şi persoana acestuia, pedeapsa aplicată de prima instanţă, menţinută în apel, coborâtă sub limita minimă prevăzută de lege pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 liti) C. pen., ca afect al reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., este aptă prin cuantum şi modalitate de executare să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
În concret, în procesul de stabilire a pedepsei şi la individualizarea modului de executare a acesteia, în mod corect, instanţele au avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă de inculpat, gradul ridicat de pericol social al faptei reliefat de modul şi mijloacele utilizate pentru săvârşirea acesteia - pe fondul consumului de alcool, inculpatul a lovit-o în cap pe partea vătămată P.I., cu un par, cauzându-i, conform concluziilor certificatului medico - legal nr. A2/J/762/2004 al S.M.L. al judeţului Ilfov un traumatism cranio - cerebral nivelul, respectiv plagă scalp parietal stângă cu fractură craniană subacută care, după intervenţia chirurgicală, au necesitat 47 de zile de îngrijire medicală -, urmările produse (părţii vătămate fiindu-i pusă în primejdie viaţa), natura relaţiilor sociale ce au fost încălcate, dar şi profilul socio-moral al inculpatului care nu are antecedenţe penale, deşi în minorat a săvârşit fapte penale, şi care s-a prezentat la aproape toate termenele de judecată în faţa instanţelor.
Deopotrivă, au fost avute în vedere şi datele privind vârsta fragedă a inculpatului, atitudinea sa parţial sinceră, alături de atitudinea procesuală exemplară (constând în prezentarea în faţa instanţelor de judecată) fiind corect valorificate prin reţinerea în beneficiul inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., în raport de care s-a coborât pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege pentru fapta săvârşită.
Rezultă, aşadar, că nu poate fi primită nici critica invocată în recurs referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, precum şi faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. care se ia în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare; statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.G.N. împotriva Deciziei penale nr. 196 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 249/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3909/2011. Penal → |
|---|
