ICCJ. Decizia nr. 202/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 202/2011

Dosar nr. 1056/89/2010

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 165 din 23 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1056/89/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului T.I.M. (fiul natural al M., domiciliat în comuna Tătărani, judeţul Vaslui, recidivist) pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 23 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionare a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 534 din 4 decembrie 2007 a Judecătoriei Huşi, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată, inculpatul executând în final pedeapsa de 24 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

A fost menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 5 ianuarie 2010 la zi.

S-a luat act că părţile vătămate B.E., C.P., C.N. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare - Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr. N.O. - în cuantum de 2.837,94 RON respectiv către Serviciul judeţean de Ambulanţă Vaslui, cu acelaşi titlu, suma de 1.099,60 RON.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul locuieşte în judeţul Vaslui, cunoscându-i pe numiţii M.M. şi C.C.

În seara zilei de 2 ianuarie 2010, aceştia s-au întâlnit la barul aparţinând numitului B.N., situat în acelaşi sat. Aici a venit la un moment dat şi victima C.C., în vârstă de 41 de ani, care a luat o bere dintr-o ladă ce aparţinea inculpatului, fără să aibă acceptul acestuia.

Ulterior, victima a afirmat că inculpatul, pe perioada detenţiei, a întreţinut relaţii sexuale anale, împrejurare în care cei doi au început să se certe.

La scurt timp, victima a părăsit localul fiind urmat de inculpat şi martorii M.M., respectiv minorul C.C. La un moment dat, victima a intrat în curtea unui localnic, de unde a ieşit cu o bâtă, intersectându-se apoi cu inculpatul, pe care l-a lovit superficial în zona bărbiei.

În aceste împrejurări inculpatul dar şi martorii M.M. şi minorul C.C. au luat nişte pari dintr-un gard, au urmărit victima iar când a ajuns în apropierea locuinţei sale a fost lovită de inculpat, în zona capului. Minorul C.C. şi M.M. au lovit la rândul lor victima, dar în regiunea membrelor inferioare.

În urma loviturilor victima a căzut iar agresorii s-au întors la barul la care consumaseră în aceeaşi zi băuturi alcoolice.

Victima a fost găsită, în timpul nopţii, de martorul P.D. fiind transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, dar la data de 9 ianuarie 2010 aceasta a decedat.

Din Raportul medico-legal de necropsie nr. 62 din 12 martie 2010 întocmit de Institutul de Medicină legală Iaşi a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat traumatismului cranio-cerebral acut deschis cu fractură de calotă iradiată la bază, fractură eschiloasă de mastoidă, contuzie gravă cerebrală, hemoragie subarahnoidiană.

Leziunile s-au putut produce prin loviri cu obiect înţepător tăios (cuţit, par cu cui).

Celelalte echimoze constatate nu au avut rol tanatogenerator şi ar fi necesitat, în caz de supravieţuire, 5 - 6 zile îngrijiri medicale.

Raportat la starea de fapt reţinută şi la probele administrate, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 157 din 12 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 1056/89/2010 a dispus admiterea apelului formulat de inculpatul Ţ.I.M. împotriva Sentinţei penale nr. 165 din 23 iunie 2010 a Tribunalului Vaslui, pe care a desfiinţat-o în parte în latură penală.

Rejudecând cauza:

A redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Ţ.I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., de la 23 ani închisoare la 20 ani închisoare, precum şi durata pedepsei complementare de la 8 ani la 6 ani.

A menţinut dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 534 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Huşi, pedeapsă care va fi executată integral şi alăturat de pedeapsa de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 6 ani.

A menţinut măsura arestării preventive a inculpatului Ţ.I.M. şi a dedus arestarea preventivă a acestuia de după data de 23 iunie 2010 la zi.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul Ţ.I.M. invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În susţinerea recursului au fost invocate circumstanţele personale care, în opinia apărării, permit reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen. constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Totodată, încadrarea juridică a faptei este legală, reţinându-se că fapta comisă de inculpatul Ţ.I.M. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei - singura critică invocată de inculpat - Înalta Curte constată că instanţele au valorificat în mod corespunzător criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

Criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. se referă la date, la elemente de natură să ajute, pe de o parte, la caracterizarea faptei, iar pe de altă parte, la caracterizarea infractorului.

Primele două criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. - dispoziţiile părţii generale ale codului, respectiv limitele de pedeapsă sunt criterii de drept iar ultimele trei sunt criterii de fapt - gradul de pericol social, persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală întrucât numai acestea se referă la fapta şi persoana infractorului.

Atât elementele ce ţin de caracterizarea faptei cât şi elementele ce ţin de persoana infractorului se impun a fi examinate în ansamblul lor, numai aşa fiind posibilă stabilirea în concret a gradului de pericol social concret al faptei şi implicit la aplicarea unei pedepse adecvate şi proporţionale faţă de fiecare infractor.

Pornind de la aceste elemente, Înalta Curte constată că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social.

Din probele administrate rezultă că inculpatul, după ce victima a părăsit localul a urmărit-o, scopul fiind acela de a-i aplica o corecţie urmare atitudinii pe care a avut-o în local victima, luându-şi o bere din lada inculpatului fără a avea consimţământul acestuia.

Agresiunea inculpatului nu a fost însă una superficială ci acesta a luat un par dintr-un gard şi a lovit victima în zona capului, după care, deşi era iarnă iar victima căzuse pe zăpadă, a abandonat-o, întorcându-se împreună cu martorii C.C. şi M.M. la acelaşi bar.

La întoarcere inculpatul a aruncat obiectul folosit la comiterea infracţiunii, gestul său fiind urmat şi de cei doi martori.

Elementele ce caracterizează fapta reflectă o gravitate deosebită a acesteia, ceea ce impune aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

Se adaugă însă şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, condamnat anterior, fapta dedusă judecăţii fiind săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie.

În atare condiţii, neputându-se reţine elemente care să permită o reducere a pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel, Înalta Curte constată critica inculpatului ca fiind nefondată.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ţ.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 157 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raport la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată, durata arestului preventiv, de la 5 ianuarie 2010 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 157 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 ianuarie 2010 la 24 ianuarie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

++++++++++++++++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 281/2011

Dosar nr. 4151/105/2009

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 5 din 08 ianuarie 2010 Tribunalul Prahova în baza dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de luare de mită, faptă din 8/9 noiembrie 2008 a fost condamnat inculpatul D.L.I., fiul lui V. şi G., născut la data de 18 aprilie 1983 în Ploieşti, judeţul Prahova, domiciliat în Ploieşti, judeţul Prahova la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 29 iunie 2009 la 04 noiembrie 2009.

Conform dispoziţiilor art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani stabilit în baza art. 862 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 863 C. pen. s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

e) să nu intre în legătură cu denunţătorul M.R.M., fiul lui N. şi G., născut la data de 26 octombrie 1985 în Ploieşti, domiciliat în Ploieşti, judeţul Prahova şi nici cu părinţii acestuia, numiţii M.N. şi M.G., ambii domiciliaţi în Ploieşti, judeţul Prahova.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 şi 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni cu intenţie în perioada termenului de încercare sau a neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul B.D., fiul lui G. şi M., născut la data de 23 iulie 1970 în comuna Sângeru, judeţul Prahova, domiciliat în Ploieşti, judeţul Prahova, după cum urmează:

- în baza art. 254 alin. (1), C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de luare de mită, faptă din 8/9 noiembrie 2008 la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c, C. pen.;

- în baza art. 289 C. pen., falsul intelectual, faptă din 09 noiembrie 2008, la pedeapsa de 1 an închisoare ;

- în baza art. 291 C. pen., uzul de fals, faptă din aceeaşi dată, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c), C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 29 iunie 2009 la 15 noiembrie 2009.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 862 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 7 ani, dispunându-se ca pe durata acestuia condamnatul să se supună aceloraşi măsuri de supraveghere prev. de art. 863 C. pen. şi s-a atras atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83, 84 şi 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni cu intenţie în perioada termenului de încercare sau a neîndeplinirii cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Totodată a fost condamnat inculpatul C.A.V., fiul lui N. şi M., născut la data de 06 august 1986 în Ploieşti, judeţul Prahova, domiciliat în Ploieşti, judeţul Prahova, după cum urmează:

- în baza art. 257 comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de trafic de influenţă, faptă din 8/9 noiembrie 2008 la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- conform art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- în baza art. 26 raportat la art. 289 C. pen., complicitate la infracţiunea de fals intelectual, la pedeapsa de 1 an închisoare.

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 29 iunie 2009 la 28 iulie 2009.

Conform art. 861 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei sub supraveghere iar în baza art. 862 C. pen. s-a stabilit că termenul de încercare este de 7 ani şi se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani.

În baza art. 863 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună aceloraşi măsuri de supraveghere, atrăgându-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83, 84 şi 864 C. pen.

Conform art. 71 alin. 5, C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

De asemenea, prin aceeaşi sentinţă în baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţii D.L.I. şi B.D. a câte 750 euro sau echivalentul în RON la data plăţii ce se vor face venit în favoarea statului, sume ce au fost consemnate de inculpaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu chitanţele nr. 2982917 din 1 din 13 august 2009 (seria TTC nr. 4587305) şi nr. 2982914 din 1 din 13 august 2009 (seria TTC nr. 4587304) ale CEC Bank Sucursala Ploieşti, iar de la inculpatul C.A.V. suma de 500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii precum şi anularea înscrisului falsificat, respectiv a procesului-verbal seria CC nr. 2085176 din 09 noiembrie 2008.

Totodată, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor D.L.I. şi B.D. prin ordonanţa nr. 612/P/2008 din 23 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 08/09.11.2008, cu ocazia efectuării serviciului de îndrumare şi control a traficului pe drumurile publice din mun. Ploieşti, inculpaţii D.L.I. şi B.D. au oprit pentru control pe strada C.D. Gherea, autoturismul marca Fiat Linea condus de învinuitul M.R.M.

Cu ocazia verificării documentelor acestuia, cei doi inculpaţi au constatat că învinuitul M.R.M. nu poseda permis de conducere şi, mai mult, că se află sub influenţa băuturilor alcoolice, testarea acestuia cu etilotestul a confirmat împrejurarea că acesta avea o concentraţie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. În această situaţie inculpatul B.D. a început redactarea unui proces-verbal în care urma să se consemneze toate aspectele constate şi care corespundeau la acea dată cu situaţia reală.

Pus în situaţia de a face obiectul cercetărilor în dosarul penal ce urma să fie întocmit ca urmare a încheierii procesului-verbal de constatare a faptei, învinuitul M.R.M. l-a contactat telefonic pe inculpatul C.A.V., comunicându-i situaţia delicată în care se afla. Drept urmare, pe considerentul că inculpatul D.L. era un cunoscut de-al său, inculpatul C.A.V. l-a contactat telefonic, la data de 09 noiembrie 2008, ora 01,35, solicitându-i să nu-i întocmească procesul-verbal de constatare învinuitului M.R.M., făcându-i promisiunea remiterii ulterioare a sumei de 1.500 euro.

După mai multe convorbiri telefonice purtate în aceeaşi noapte şi după ce inculpatul C.A.V. s-a prezentat personal la locul în care inculpaţii D.L.I. şi B.D. îl opriseră pentru control pe învinuitul M.R-M., pentru a nu-i întocmi acestuia proces-verbal de constatare a infracţiunii prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu complicitatea inculpatului C.A.V., care i-a oferit actul său de identitate şi permisul său de conducere categoria B, seria P002130624, eliberat la data de 23 mai 2005 de SPCRPCIV Prahova, inculpatul B.D. a întocmit în fals procesul-verbal de sancţionare seria CC nr. 2085176 din 09 noiembrie 2008, în care a consemnat necorespunzător realităţii că inculpatul C.A.V. ar fi condus pe drumurile publice din mun. Ploieşti, autoturismul marca Fiat Linea cu fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, când în realitate, autoturismul respectiv a fost condus de învinuitul M.R.M.

Se menţionează că, înscrisul oficial respectiv a fost falsificat de inculpatul B.D. cu ocazia întocmirii, în baza înţelegerii pe care a avut-o cu inculpatul D.L.I., că învinuitul M.R.M. le va preda suma de 1.500 euro prin intermediul inculpatului C.A.V.

Urmare întocmirii în fals a procesului-verbal de constatare, inculpatul B.D. a predat la data de 11 noiembrie 2008 la Biroul Proceduri din cadrul Serviciului Poliţie Rutieră al Inspectoratului de Poliţie al judeţul Prahova, raportul de reţinere a permisului inculpatului C.A.V., raport în care a propus suspendarea exercitării de către sus-numitul a dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, raport ce a fost aprobat de şeful serviciului, astfel încât, atât procesul-verbal de constatare, cât şi raportul de reţinere a permisului şi-au produs consecinţele juridice, prin adresa nr. 683002/20 noiembrie 2008 comunicându-se inculpatului C.A.V. măsura dispusă. La data de 09 noiembrie 2008 martorul C.R.M. a extras din contul bancar deschis la BRD Ploieşti suma de 7.000 RON, pe care i-a dat prietenului său, învinuitul M.R.M. pentru a-i remite mai departe inculpatului C.A.V., prin acesta banii urmând să ajungă la inculpaţii B.D. şi D.L.I.

Din cauza faptului că inculpatul C.A.V. este un împătimit al jocurilor de noroc, o mare parte din suma respectivă a fost pierdută de acesta chiar la data de 09 noiembrie 2008 şi în consecinţă, pentru a face rost de banii pe care trebuia să-i dea inculpaţilor B.D. şi D.L.I., inculpatul C.A.V. a mai cerut de la denunţătorul M.R.M. alţi bani, acesta împrumutându-se din nou de la martorul C.R.M., care la datele de 11 noiembrie 2008, 14 noiembrie 2008 şi 19 noiembrie 2008 a extras din nou bani din contul deschis la BRD Ploieşti, banii ajungând finalmente la inculpaţii C.A.V., D.L.I. şi B.D.

Este de menţionat faptul că inculpatul C.A.V. i-a solicitat denunţătorului M.R.M. suma de 500 euro pe cere i-a primit dar i-a cheltuit la jocurile de noroc.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu denunţul şi declaraţiile martorului M.R.M., procesul-verbal de recunoaştere după planşa foto, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate de inculpaţi, nota privind supravegherea operativă a inculpatului C.A.V., toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.

Fiind audiaţi, inculpaţii au avut o atitudine sinceră de recunoaştere a faptelor reţinute în sarcina lor.

La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor reţine instanţa de fond că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor în condiţiile prev. de art. 861 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.A.V., D.L.I. şi B.D. criticând-o pentru netemeinicie atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât şi a modalităţii de executare.

Solicită inculpaţii reducerea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. cu privire la suspendarea condiţionată.

Prin Decizia penală nr. 25 din 7 aprilie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii C.A.V., D.L.I. şi B.D. împotriva Sentinţei penale nr. 5 din 8 ianuarie 2010 a Tribunalului prahova.

A obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică atât sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, încadrării juridice a faptelor precum şi sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate ca şi a modalităţii de executare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul D.L.I., solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă.

În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei urmând a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În susţinerea recursului inculpatul invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma unei analize judicioase a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică a faptei este justă, corespunzând situaţiei de fapt reţinută, în mod corect stabilind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului D.L.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că la data de 8/9 noiembrie 2008, în timp ce îşi desfăşura, împreună cu inculpatul B.D., atribuţiile de serviciu în calitate de agent în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţul Prahova - Serviciul Poliţiei Rutiere, nu a luat măsurile legale de constatare a infracţiunii prev.de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, comisă de numitul M.R.M., acceptând promisiunea remiterii sumei de 150 euro în acest scop şi primind ulterior aceşti bani, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul D.L.I. nu a adus critici cu privire la situaţia de fapt reţinută şi nici cu privire la încadrarea juridică a faptei, el recunoscând şi regretând fapta comisă.

Cu privire la cererea inculpatului de reţinere a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte apreciată că este neîntemeiată, dispoziţiile legale menţionate nefiind incidente în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. - până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dar când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe.

Pentru a fi incidente aceste dispoziţii legale este necesar a fi întrunite mai multe condiţii şi anume:

- să existe o declaraţie de recunoaştere a faptelor săvârşite;

- să existe o solicitare ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală;

- să existe o recunoaştere în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare;

- să nu se solicite administrarea de probe.

Cu privire la momentul în care trebuie să aibă loc această recunoaştere a faptelor ca şi solicitarea ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, legea stabileşte fără echivoc că recunoaşterea trebuie să aibă loc până la începerea cercetării judecătoreşti.

Această abordare imperativă a legiuitorului nu lasă loc de interpretare, normele de procedură reglementate de dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. devenind operative din momentul sesizării instanţei cu soluţionarea în fond a cauzei respective până la începerea cercetării judecătoreşti.

Ca atare solicitarea inculpatului D.L.I. de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în faza de judecată a recursului nu are nici un fundament legal.

Nici celălalt motiv de recurs nu este întemeiat.

Pedeapsa aplicată inculpatului D.L.I. a fost corect dozată atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate cât şi a modalităţii de executare, instanţa de fond având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. şi anume gradul de pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv inculpatul folosindu-se de funcţia îndeplinită în loc să contribuie la respectarea legii, el a abuzat de prerogativele oferite de funcţia deţinută şi a acceptat primirea unei sume de bani pentru a nu întocmi un dosar penal.

Este adevărat că inculpatul este la primul conflict cu legea penală însă această împrejurare nu poate contribui în mod determinant la aplicarea unei pedepsei într-un cuantum redus întrucât lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare normală a fiecărui individ iar pe de altă parte, chiar o condiţie esenţială pentru ca inculpatul să poată ocupa o funcţie în cadrul structurilor Poliţiei Române.

Faptul că inculpatul a avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal a fost avut în vedere de instanţa de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, Înalta Curte apreciind că în cauză nu pot fi reţinute împrejurări care să constituie circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege în limitele stabilite de art. 76 C. pen.

Înalta Curte apreciată că pedeapsa astfel aplicată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare este în măsură să asigure scopul educativ şi coercitiv al pedepsei reglementat de dispoziţiilor art. 52 C. pen.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că stabilind ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este posibilă formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Faţă de gradul de instruire a inculpatului care îi permite să conştientizeze atât fapta cât şi consecinţele acesteia şi raportat la măsurile de supraveghere cărora trebuie să se supună inculpatul, Înalta Curte apreciază că individualizarea modalităţii de executare poate contribui la reeducarea inculpatului.

Faţă de gradul de pericol social ridicat al faptei comise şi modalitatea de comitere a faptei, Înalta Curte apreciată că se impune o modalitate de executare a pedepsei mai severă în sensul stabilirii unor măsuri de supraveghere în conformitate cu dispoziţiilor art. 863 C. pen. în cauză nefiind incidente dispoziţiilor art. 81 C. pen., aşa cum solicită inculpatul.

Cât timp nu există alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L.I. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2011

← ICCJ. Decizia nr. 339/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 4260/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 202/2011. Penal