ICCJ. Decizia nr. 339/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 339/2011
Dosar nr. 1504/117/2008

Şedinţa publică din 1 februarie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 59 din 13 februarie 2007, Tribunalul Cluj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, a dedus prevenţia şi l-a obligat pe inculpat, pe lângă plata cheltuielilor de spitalizare a victimei, la daune materiale în sumă de 2.000 RON şi la 8.000 RON daune morale, precum şi la cheltuieli judiciare către stat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. şi ped. de art. 20, rap. la art. 174, cu aplic. art. 74 lit. a), c şi art. 76 lit. b) C.penal (în data de 2 mai 2005 a aplicat o lovitură de cuţit părţii vătămate I.C.R. în regiunea latero-cervicală stângă cauzându-i leziuni ale muşchilor şi ale unei ramuri cervicale laterale ce au necesitat 22-25 îngrijiri medicale pentru vindecare şi au pus în primejdie viaţa victimei).

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, inculpatul M.I. şi partea vătămată-parte civilă I.C.R.

Curtea de Apel Cluj, secţia penală, prin Decizia penală nr. 138/A/2007 din 24 septembrie 2007, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi al părţii vătămate - parte civilă I.C.R., a modificat sentinţa numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei de 4 ani închisoare, dispunând ca aceasta să se execute în regim de detenţie, a majorat cuantumul daunelor morale de la 8.000 RON la 20.000 RON şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, respingând apelul inculpatului M.I.

Prin Decizia penală nr. 340/2008, din 29 ianuarie 2008, Secţia penală a I.C.C.J. a admis recursul inculpatului M.I. cu consecinţa casării deciziei penale nr. 138/A/2007 a Curţii de Apel Cluj şi sentinţei penală nr. 59 din 13 februarie 2007 a Tribunalul Cluj şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele deciziei, arată că prima instanţă şi instanţa de apel a tratat cu uşurinţă concluziile Comisiei medico - legale ca fiind un aviz tacit al primului raport de constatare medico-legală, întocmit în faza de urmărire penală, şi că cele două instanţe nu au înlăturat echivocul care rezultă din declaraţiile contradictorii ale părţilor şi martorilor, apreciind că se impune a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunţe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în cauză, aspect ce va duce la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părţii vătămate.

După reînregistrarea cauzei pe rolul instanţei de fond, prin sentinţa penală nr. 584/D/2008, din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj, secţia penală, a respins cererea inculpatului M.I. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor prev.de art. 20 rap.la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev.de art. 184 alin. (2) C. pen. şi, în baza art. 20 rap.la art. 174 C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului M.I. la 4 ani de închisoare, pentru tentativă de omor, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a dispus confiscarea cuţitului potrivit art. 118 lit. b) C. pen.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.580,70 RON, despăgubiri cu titlu de cheltuieli de spitalizare către Institutul „Prof. N.S.” şi dobânda aferentă, şi către partea vătămată la plata sumei de 2.000 RON despăgubiri civile şi 10.000 RON despăgubiri materiale.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond, a reţinut următoarele:

Reaudiat în rejudecarea cauzei, inculpatul nu recunoaşte comiterea faptei, susţinând că el a fost provocat de partea vătămată care, intrând în casa sa ar fi comis infracţiunea de violare de domiciliu, că partea vătămată a intrat în casă, probabil împreună cu martorul M.T., fără ca inculpatul să-l fi văzut pe I.C.R. şi în timpul altercaţiei pe care inculpatul a avut-o cu martorul M.T., partea vătămată, aflându-se în spatele său, l-ar fi prins de mână, împrejurare în care l-a înţepat involuntar cu cuţitul fără a avea intenţia de a o agresa pe partea vătămată, solicitând a se dispune achitarea sa de sub orice învinuire şi a nu fi obligat la despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare.

A mai solicitat inculpatul şi schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 20 rap.la art. 174 C. pen. în vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) C. pen., solicitare făcută şi în primă judecată.

Partea vătămată I.C.R. s-a constituit iniţial parte civilă cu suma de 2.000 RON, cu titlu de daune materiale (f.58), reprezentând cheltuielile efectuate cu tratamentul medicamentos, hrana suplimentară şi vitaminele luate în perioada de refacere, contravaloarea zilelor lipsă de la serviciu, contravaloarea expertizei psihiatrice efectuate şi cu suma de 97.000 RON cu titlu de daune morale după care prin concluziile scrise de la f. 289 şi-a menţinut cuantumul daunelor morale, cuantum ce este menţinut şi în rejudecarea cauzei, însă prin respectivele concluzii şi-a majorat cuantumul daunelor materiale la nivelul sumei de 3.000 RON RON, iar în rejudecare a solicitat 20.000 RON cu titlu de daune materiale.

A mai solicitat partea vătămată I.C.R. şi obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare: 2.700 RON onorarii avocaţiale fond şi 3.500 RON onorariu avocat apel.

Din actele şi lucrările dosarului, declaraţiile inculpatului (f. 34, 62, 63 şi din data de 28.X.2008), ale părţii vătămate (f.64), ale martorilor M.T., M.A., V.N., S.A. (f. 85-90), instanţa reţine că inculpatul M.I. este director la SC „M.G.A.” SRL Cluj, şi locuieşte în mun. Cluj-Napoca, într-o casă proprietatea sa, împreună cu soţia şi cele două fiice ale lor, în vârstă de 9 şi 11 ani.

La data de 1 aprilie 2005, intre inculpatul M.I. pe de o parte şi martorul M.T. şi soţia sa pe de alta, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism marca D., inculpatul având calitatea de cumpărător.

Martorul M.T. afirmă că acest contract de vânzare-cumpărare reprezintă de fapt o garanţie a unui împrumut de 2000 euro, contractat la 1 aprilie 2005 de către el, împrumut ce trebuia restituit în data de 1 mai 2005.

Şi inculpatul M.I. recunoaşte că aşa numitul contract de vânzare cumpărare a autoturismului era în realitate o garanţie pe care şi-a luat-o pentru restituirea sumei de bani împrumutată martorului M.T., care aşa cum arată inculpatul în depoziţia de la f. 73 (dos.urm.pen.) este naşul fiicei sale A.M.

Inculpatul arată că de bani avea nevoie M.F., fratele lui M.T., care i-a solicitat 2.200 euro insă pentru că nu avea încredere în M.F., l-a împrumutat prin intermediul martorului M.T., f. 73 (dos.urm.pen.).

În data de 1 mai 2005, fiind ziua de Paşti, a profitat de această ocazie şi aşa cum arată inculpatul în declaraţia dată în faţa instanţei (f. 62 verso), s-a deplasat la locuinţa lui M. şi pentru că nu i-a găsit acasă, s-a dus în ziua următoare, 02 mai 2005, în jurul orei 19,00, împreună cu martorul S.A., care anterior a cumpărat de la inculpat autoturismul D.

Faptul că vânzarea cumpărarea autoturismului era în realitate o garanţie pentru împrumut, rezultă şi din declaraţia părţii vătămate I.C.R., care arată că banii s-au împrumutat pentru o societate comercială aparţinând surorii fraţilor M.T. şi că în această societate comercială avea interes şi partea vătămată I.C.R., care susţine că a investit în respectiva societate, suma de 45.000 euro, fără să încheie documente în acest sens şi că M.F. bănuind că inculpatul va reacţiona violent, putând chiar să-l omoare, l-a trimis intenţionat cu banii la M.I., sperând să scape astfel de el (f. 35 dos.urm.pen.)

Pentru a fi sigur că-şi recuperează banii, inculpatul M. a vândut autoturismul cu care martorul M.T. a garantat împrumutul, numitului S.A., faţă de care inculpatul M. susţine că avea o datorie de 1.550 euro, iar în data de 02 mai 2005, inculpatul a mers cu cei doi copii la locuinţa martorului S. pentru a-l lua şi pe el în scopul ridicării autoturismului de la M.T.

În urma unor discuţii ce au avut loc la locuinţa lui M.T., acesta a dat inculpatului autoturismul după care inculpatul şi martorul S. au dus autoturismul şi l-au lăsat acasă la S., iar inculpatul a plecat acasă.

La scurt timp după ce inculpatul M.I. şi martorul S.A. au plecat de la M.T. cu autoturismul, M.T. l-a contactat pe I.C.R., cerându-i să facă rost de o sumă de bani pentru a se deplasa la domiciliul inculpatului să răscumpere autoturismul.

În urma acestei înţelegeri, martorul M.T. şi partea vătămată I.C.R. s-au deplasat la locuinţa din str. C. a inculpatului M.I., unde au ajuns la cca 15 minute în urma inculpatului, după ce a fost lăsat autoturismul D. la locuinţa martorului Seiche, pe inculpat l-au găsit la masă împreună cu soţia şi cele două fiice. Inculpatul era sub influenţa alcoolului pentru că în acea zi consumase alcool inclusiv cu M.T., însă aşa cum arată şi inculpatul în depoziţia sa (f. 74 dos.urm.pen.), nu era în stare de ebrietate fiind mai mult nervos, ulterior încercând să justifice conduita postinfracţională, susţine că ar fi fost în stare de ebrietate şi că ar fi adormit până ce au venit organele de poliţie.

Susţinerea inculpatului că ar fi adormit după incident, datorită stării de ebrietate, este infirmată de soţia sa care arată că a lipsit circa 10 minute, când a mers s-o readucă înapoi pe fetiţa care a plecat atunci când a văzut incidentul, poarta era închisă, a strigat dar nu a deschis-o nimeni, a intrat în curte după echipajul poliţiei iar soţul ei, inculpatul M., era în încăperea din spate” unde au o chiriaşe (f. 54-55 dos.urm.pen.).

I.C.R. şi M.T. declară că i-au spus lui M.I. scopul venirii lor, respectiv că i-au adus banii împrumutaţi, inclusiv dobânda de 10% cerându-i autoturismul, banii aflându-se asupra părţii vătămate I.C.R., aspect confirmat şi de către soţia inculpatului M., martora M.A., care în declaraţia dată în faţa instanţei (f. 86 verso), arată că a văzut banii în mâna părţii vătămate I.C.R., în timpul incidentului din bucătărie, şi tot în faţa instanţei mai declară martora că atunci,,când am părăsit bucătăria, am văzut că soţul meu era faţă în faţă cu M.T. şi partea vătămată, aceştia cu spatele la uşa de acces în bucătărie (f. 86 verso)”.

Partea vătămată şi martorul M.T. arată că inculpatul a devenit agresiv mai întâi verbal iar apoi şi fizic, apucându-l de cămaşă pe M.T. şi împingându-l, cu toate că martorul se află în relaţii de prietenie cu inculpatul, fiind naşul fiicei inculpatului şi cu toate acestea martorul arată în faţa instanţei că atunci când l-a prins de cămaşă, i-a rupt doi nasturi, l-a lovit în faţă şi cum l-a împins s-a dezechilibrat şi a căzut, împrejurare în care partea vătămată I.C.R. s-a apropiat de ei cerându-le să înceteze, să fie cuminţi (f. 85 verso).

Partea vătămată I.C.R. arată că apoi a fost şi el împins de către inculpat, care s-a şi întors la chiuvetă, de unde a luat un cuţit cu care i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, inculpatul susţinând că avea cuţitul în mână in momentul în care s-a ridicat de la masă.

Văzând că a suferit o plagă care sângera abundent, I.C.R. a fugit în stradă, partea vătămată şi martorul M.T. ieşind din bucătărie aproape simultan. Pe propriile picioare, partea vătămată a ajuns până la gară unde a căzut şi fiind văzut de o patrulă a poliţiei, a anunţat salvarea, partea vătămată fiind transportată de urgenţă la spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale întrucât plaga produsă de cuţit a fost destul de profundă, adâncimea fiind de 1,5 cm şi consta în leziuni ale muşchilor şi ale unei ramuri cervicale laterale, pe o lungime de cca 10 cm.

Se mai arată în raportul de constatare medico-legal că ambele părţi au putut fi în ortostatism faţă în faţă, direcţia de aplicare a loviturii fiind dinspre anterior spre posterior şi dinspre lateral spre medial.

În raportul de expertiză medico-legală, întocmit în faza de judecată, se susţine că leziunea nu a pus în primejdie viaţa victimei şi a necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, spre deosebire de raportul medico-legal din faza de urmărire penală unde se arată că leziunea a necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi a pus în primejdie viaţa victimei.

Văzând în primă judecată că raportul medico - legal, din faza de urmărire penală, susţine că leziunea a necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi că a pus în primejdie viaţa victimei, iar cel din faza de judecată susţine că leziunea ar fi necesitat pentru vindecare un număr de 14 - 16 zile şi că nu a pus în primejdie viaţa victimei, s-a solicitat Comisiei Superioare de Medicină Legală să avizeze unul din cele două rapoarte, iar în avizul de la f. 252 se arată că:, analizând întregul material înaintat, inclusiv documentele medicale înaintate ulterior, consideră că leziunile traumatice suferite au pus viaţa victimei în primejdie, necesitând 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.”

Pentru că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele deciziei a apreciat că se impune a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunţe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în cauză, aspect ce va duce la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părţii vătămate, în rejudecarea cauzei s-a solicitat din nou avizul Comisiei Superioare, care, prin documentul intitulat ,,AVIZ” de la f. 32 arată că:,,analizând întregul material înaintat, îşi menţine avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viaţa victimei în primejdie şi au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.”

Raportat la noile obiective arată că: ,,Rolul Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu unul sau mai multe acte medico - legale anterioare, ea putând completa un act anterior, poate solicita efectuarea unei noi expertize medico - legale, sau poate formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de faţă.

Raportat la aprecierea poziţiei victimă - agresor, apreciem că aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ”.

Astfel, în faza urmăririi penale, inculpatul a arătat că el s-a aflat la masă cu soţia şi fiicele sale, când partea vătămată şi martorul i-au solicitat restituirea maşinii, el refuzând şi când cei doi s-au îndreptat spre el, i-a împins şi ei au fugit. În aceste condiţii, nu-şi poate explica leziunea de la gâtul părţii vătămate, explicând că este posibil ca aceasta să fi căzut peste chiuvetă unde se aflau furculiţe şi cuţite şi astfel s-a tăiat. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a indicat că el a reacţionat la conduita agresivă a celor doi, dar nu a lovit victima cu cuţitul intenţionat, admiţând astfel că avea în mână cuţitul de care se servea la masă.

În instanţă, inculpatul a arătat că atunci când cei doi au intrat în bucătărie, după un schimb dur de cuvinte şi ton ridicat, de ceartă, el fiind la masă cu spatele la partea vătămată, ridicându-se în picioare a ridicat mâna în care ţinea cuţitul cu care servea masa şi atunci este posibil să fi întins mâna şi să ajungă astfel la gâtul victimei cu cuţitul şi să-o fi vătămat, dar sigur nu cu intenţie şi pe fondul provocării exprese din partea victimei. Inculpatul a justificat comportamentul violent prin faptul că s-a enervat din cauza insistenţelor celor doi, pe marginea problemelor pe care el le considera rezolvate în legătură cu maşina respectivă.

De asemenea se sesizează multe discordanţe în declaraţia martorei M.A., care a dorit să dea declaraţie, arătând iniţial că ea nu a participat la derularea întregului incident, căci fiica sa mai mică s-a speriat când inculpatul şi ceilalţi doi bărbaţi au început să se certe şi să strige, a fugit şi atunci martora a urmat-o. Apoi în alte declaraţii, inclusiv în cea din faţa instanţei a arătat că a fost prezentă şi a relatat că inculpatul stătea faţă în faţă cu martorul M.T. şi cu partea vătămată I.C.R. ,, în mâna căruia am văzut banii”.

Pentru a arăta că inculpatul nu are o atitudine sinceră privitoare la poziţia părţii vătămate şi la lovitura de cuţit aplicată, redăm din declaraţia soţiei sale dată în faţa instanţei, declaraţie ce se găseşte la f.86 verso: ,,Când am părăsit bucătăria, am văzut că soţul meu era faţă in faţă cu M.T. şi partea vătămată, aceştia cu spatele la uşa de acces în bucătărie”, astfel afirmaţia inculpatului că nu ar fi văzut-o pe partea vătămată I.C.R. este infirmată nu numai de depoziţia părţii vătămate şi a martorului M.T., ci chiar şi de depoziţia soţiei sale, aceasta a părăsit bucătăria înainte de a fi lovită cu cuţitul partea vătămată I.C.R.

Martorul M.T. în depoziţia de la f. 50, dată în faţa procurorului, arată că inculpatul ,,a sărit la mine şi m-a lovit cu pumnul în faţă şi mi-a rupt nasturii de la cămaşă … M. a luat un cuţit de la chiuvetă şi l-a împuns pe Cristi în piept”.

Faptul că martorul M.T. afirmă că lovitura de cuţit a fost aplicată în piept, nu înseamnă că nu a văzut momentul aplicării loviturii de cuţit, aşa cum încearcă inculpatul să insinueze, mai ales că rana produsă părţii vătămate I.C.R. ,,coboară” pe gât până aproape de piept.

S-a statuat ca lipsit de relevanţă şi faptul că părţii vătămate i s-a părut că lama cuţitului avea lungimea de 25 cm., în realitate lama cuţitului fiind de 13,5 cm. şi dacă tot trebuie să răspundem unor probleme de acest gen, arătăm cu partea vătămată nu a fost departe de momentul în care lama cuţitului să fie pentru ea, aproape de lungimea unei vieţi de om, nu de 25 cm, numai datorită intervenţiei chirurgicale prompte a putut să-şi dea seama ulterior că lama cuţitului avea o lungime de 13,5 cm., nu de 25 cm. cum i s-a părut.

Astfel, în raportul de constatare medico - legală întocmit în faza de urmărire penală s-a stabilit că leziunile corporale suferite de partea vătămată în urma agresiunii asupra sa s-au putut produce cu un corp înţepător-tăietor (cuţit), au pus în primejdie viaţa victimei, supravieţuirea acesteia fiind posibilă datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă, iar poziţia posibilă dintre victimă şi agresor a fost cea de ortostatism, faţă în faţă, direcţia de aplicare a loviturii fiind dinspre anterior spre posterior şi dinspre lateral spre medial.

Constatându-se contradicţii nu numai în probele testimoniale ci şi în rapoartele medico-legale, s-a solicitat avizul Comisiei Superioare din cadrul I.M.L. „M.M.” Bucureşti. A fost analizat întregul dosar, cu toate actele efectuate, inclusiv documente medicale solicitate din partea victimei, şi prin concluzia care a fost înaintată instanţei se arată că victima a avut nevoie pentru vindecare, de 22 - 25 zile de îngrijiri medicale, iar în urma acestor leziuni suferite, viaţa i-a fost pusă în primejdie. Cu alte cuvinte Comisia Superioară a ajuns la aceeaşi concluzie la care s-a ajuns prin raportul de constatare medico-legal din faza de urmărire penală.

I.C.C.J., în considerentele deciziei arată că în rejudecarea cauzei se impune a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunţe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în cauză, aspect ce va duce la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părţii vătămate.

Respectând decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în rejudecare s-a solicitat din nou Comisiei Superioare să valideze unul din cele două rapoarte medico-legale şi cu toate că ne repetăm, subliniem faptul că în mod invariabil se afirmă prin documentul intitulat ,,AVIZ” de la f. 32, că:,,analizând întregul material înaintat, îşi menţine avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viaţa victimei în primejdie şi au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.” Raportat la noile obiective arată că: ,,Rolul Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu unul sau mai multe acte medico legale anterioare, ea putând completa un act anterior, poate solicita efectuarea unei noi expertize medico - legale, sau poate formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de faţă. Raportat la aprecierea poziţiei victimă-agresor, apreciem că aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ”.

Inculpatul a declarat în faţa instanţei că pentru a nu-l răni pe martorul M.T., a schimbat poziţia cuţitului pe care-l avea în mâna dreaptă, cu lama spre interiorul braţului, ajungând lama la degetul mic, declaraţie pe care o apreciem nesinceră, datorită faptului că din moment ce era conştient că putea să rănească pe cineva cu acel cuţit, nu ar fi schimbat poziţia cuţitului în mână ci l-ar fi pus pe masă s-au pe chiuvetă, de unde credem că l-a luat.

Că respectivul cuţit ar fi fost luat de pe chiuvetă, afirmă nu numai partea vătămată ci şi martorul M.T.

Chiar dacă inculpatul s-ar fi ridicat de la masă având cuţitul în mână, din moment ce şi-a dat seama că ar putea să rănească pe cineva cu acel cuţit şi i-a schimbat doar poziţia, ţinându-l cu lama spre interiorul braţului, fără să renunţe la acel cuţit, nu l-ar face mai puţin vinovat de tentativă la infracţiunea de omor, din moment ce era conştient de tragedia care s-ar putea întâmpla, astfel solicitarea inculpatului de a fi achitat pe considerentul că ne-am afla în faţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, reglementată de art. 47 C. pen., nu poate fi primită de instanţă, inculpatul M. arată chiar prin declaraţia sa că era conştient de faptul că poate răni cu acel cuţit, astfel nu ne aflăm în faţa unei împrejurări al cărei rezultat nu putea fi prevăzut, aşa cum cere art. 47 C. pen. şi nici nu poate fi achitat în baza art. 10 lit. e), rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen

Pentru că s-a solicitat achitarea inculpatului şi în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe considerentul că ar lipsi latura subiectivă a infracţiunii de tentativă la omor, subliniem faptul că atunci când se aplică o lovitură de cuţit în zona gâtului, regiune anatomică vitală, cu o intensitate ce a produs o leziune adâncă de 1,5 cm. pe o lungime de circa 10 cm., leziune ce a pus în primejdie viaţa părţii vătămate I.C.R., fiindu-i salvată viaţa ca urmare a intervenţiei chirurgicale, constituie o activitate care, prin însăşi materialitatea sa, vădeşte că inculpatul a prevăzut moartea victimei, ca rezultat posibil al acţiunii sale, chiar dacă nu a dorit rezultatul letal, l-a acceptat în mod conştient, ceea ce înseamnă că a acţionat cu intenţia de a ucide, astfel instanţa apreciază ca nefondată şi această cerere de achitare şi tot nefundamentată apare şi achitarea solicitată în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen, în sensul că nu ar exista fapta.

A mai solicitat inculpatul să fie achitat şi în baza art. 10 lit. c), rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen pe considerentul că fapta nu a fost săvârşită de inculpat ci, partea vătămată s-ar fi autorănit, inculpatul fiind tras de mâna în care avea cuţitul de către partea vătămată, care se afla în spatele inculpatului, conform acestei variante susţinută de inculpat, acesta nici nu ştia că partea vătămată se află în locuinţa sa.

Cu privire la aceste susţineri ale inculpatului arătăm că nu numai depoziţia părţii vătămate şi a martorului M.T., ci chiar depoziţia soţiei sale, aşa cum am mai arătat, infirmă aceste susţineri, inculpatul, partea vătămată şi martorul M.T. erau faţă în faţă, înainte ca partea vătămată să fie rănită, autorănirea părţii vătămate de maniera arătată de inculpat se priveşte ca nereală, iar achitarea inculpatului pe considerentul că fapta nu a fost comisă de acesta, este considerată ca nefundamentată.

Instanţa de fond a considerat aberant a se susţine că partea vătămată l-a prins pe inculpat de mâna în care avea cuţitul şi trăgându-l de mână şi-a cauzat o leziune adâncă de 1,5 cm şi lungă de cca. 10 cm., mai ales că aşa cum arată martorul M.T., partea vătămate i-a îndemnat să înceteze, să fie cuminţi (f. 85 verso).

De asemenea, a arătat că este de neconceput ca partea vătămată şi-ar fi putut tăia gâtul datorită faptului că l-ar fi prins pe inculpat de mănă, mai ales că şi inculpatul arată într-una din declaraţii că, apreciind că martorul M.T. şi partea vătămată se îndreaptă spre el şi că devin insistenţi, l-a împins pe C. şi probabil s-a rănit într-unul din cuţitele ce se aflau pe chiuvetă, variantă şi mai greu de crezut decât varianta din prima teză.

Aspectele evidenţiate mai sus scot în evidenţă nu numai existenţa faptei ci şi faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea ei, iar despre incidenţa principiului ,,in dubio pro reo”, nu poate fi vorba, materialul probator aflat la dosar confirmă starea de fapt descrisă mai sus, chiar şi primele declaraţii ale inculpatului, unele fiind date chiar în prezenţa apărătorului, confirmă această stare de fapt, declaraţiile ulterioare prin care prezintă o stare de fapt care să ducă la achitarea sa, sunt privite nesincere de către instanţă, iar concluziile din raportul medico - legal, din faza de judecată, in sensul că leziunea cauzată de cuţit nu a pus în primejdie viaţa victimei, se priveşte ca total eronată, dacă nu chiar subiectivă, o asemenea concluzie neputând fi împărtăşită de Comisia Superioară şi nici de către instanţă.

Chiar dacă partea vătămată nu ar fi fost în şoc hemoragic când a ajuns la spital, nu-l face mai puţin culpabil pe inculpatul M., atât timp cât viaţa părţii vătămate a fost salvată ca urmare a intervenţiei chirurgicale, iar pierderea unei mari cantităţi de sânge este greu de contestat.

Nu s-a putut reţine că, inculpatul M.I. a comis infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) C. pen. şi nu poate fi primită nici solicitarea acestuia de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor, în infracţiunea menţionată, fapt pentru care în temeiul art. 334 C. proc. pen s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului pentru considerentele de mai sus.

S-a mai arătat că, nici martorul M.T. şi nici partea vătămată nu au ameninţat şi nici nu au agresat pe inculpat şi familia sa, încât acesta să fie obligat să pună mâna pe cuţit şi să se apere, cum a încercat a susţine în faza primei judecăţi, când a încercat să convingă instanţa că în speţă ar fi vorba despre o legitimă apărare, prev. de art. 44 C. pen.

Dacă evenimentele s-ar fi petrecut aşa cum susţine inculpatul, cu siguranţă partea vătămată ar fi avut o rană superficială şi probabil nici nu s-ar fi ajuns în instanţă.

S-a apreciat că, aşa cum a arătat partea vătămată, martorul M.T. şi martora M.A., că la un moment dat inculpatul era faţă în faţă cu partea vătămată, şi pentru că aceasta nu vroia să-i dea banii până nu-i dă actele autovehiculului, martora M.A. arătând că a văzut banii în mâna părţii vătămate, inculpatul fiind mai mult nervos decât în stare de ebrietate, a luat de pe chiuvetă cuţitul şi a aplicat o singură lovitură de cuţit părţii vătămate I.C.R., în zona gâtului, cauzându-i o rană cu o lungime de circa 10 cm. şi o adâncime de 1,5 cm., leziune ce a necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care a pus în primejdie viaţa victimei.

La ultimul cuvânt în rejudecarea cauzei, inculpatul M.I. arată că şi dacă i-ar fi tăiat de tot gâtul părţii vătămate, tot nevinovat se consideră, poziţie procesuală care ar trebui să dea de gândit nu numai celor chemaţi să înfăptuiască actul de justiţie ci şi persoanelor apropiate inculpatului, care-l pot conştientiza de atitudinea sa total necorespunzătoare.

Împotriva acestei ultime sentinţe, au declarat apel inculpatul şi partea vătămată. Partea vătămată constituită parte civilă a solicitat majorarea pedepsei, cât şi a daunelor morale.

Inculpatul a solicitat achitarea sa pe disp.art. 10 lit. e) C. proc. pen. combinat cu art. 47 C. pen., iar în subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen., susţinând că nu a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, dat fiind direcţia de aplicare (anteroposterioară şi uşor oblică) întrucât partea vătămată l-a tras de mână şi astfel şi-a autoprodus leziunea. În sfârşit, instanţa, să aibă în vedere principiul „in dubio pro reo”. Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.

Prin încheierea din 9 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, investită cu soluţionarea apelurilor, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea acesteia la Curtea de Apel Ploieşti, având în vedere că prin încheierea nr. 196 din 30 ianuarie 2009 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă cererea inculpatului şi strămutată judecarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, ca urmare a strămutării judecării acesteia.

Prin decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a admis apelurile declarate de inculpat şi de partea vătămată şi, desfiinţând în parte sentinţa, a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului, conform art. 861 C. pen., pe un termen de 6 ani cu respectarea art. 863 şi art. 864 C. pen.

S-a constatat că inculpatul a executat, din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 3 mai 2005 – 21 decembrie 2005.

Pe latură civilă, admiţând apelul părţii civile, a dispus majorarea daunelor morale, de la 10.000 RON la 20.000 RON, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva acestei decizii, au declarat prezentele recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, partea vătămată - parte civilă şi inculpatul.

Procurorul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând casarea deciziei şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, în sensul ca inculpatul să execute efectiv pedeapsa închisorii aplicată (motive scrise – f. 4-6).

Partea vătămată-parte civilă a cerut admiterea recursului pe latură penală în sensul executării pedepsei de către inculpat, în stare de detenţie.

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, în principal, rejudecarea cauzei cu trimitere la instanţa de fond pentru reluarea dezbaterilor întrucât nu s-au admis cererile formulate în apărare, cereri esenţiale pentru aflarea adevărului în sensul ca instanţa să revină la Comisia Superioară de Medicină Legală pentru a se pronunţa cu privire la poziţia inculpatului şi părţii vătămate înainte de aplicarea loviturii, modalitatea în care s-a desfăşurat lovitura – traiectul său (cele 2 variante), pronunţarea pe validarea unuia din cele 2 rapoarte, traiectul loviturii aplicate. Totodată, schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prev.de art. 184 alin. (2) C. pen., datorită lipsei intenţiei inculpatului de a comite o faptă penală. Într-o altă apărare, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) cu aplic.art. 47 C. pen., fiind posibilă ca direcţia de aplicare a loviturii să fie dinainte-înapoia victimei şi uşor oblic spre lateral. Pe de altă parte achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen întrucât se impunea coroborarea declaraţiilor martorilor cu alte probe respectiv experimentul judiciar, concluziile Comisiei Superioare, şi în special cu F.O. 2595. În sfârşit, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen dând curs principiului „in dubio pro reo” iar pe latură civilă exonerarea de plată a despăgubirilor civile şi morale, dezvoltând motivele scrise depuse în cauză. Totodată, s-a mai depus o cerere de către apărătorul inculpatului prin care să se dispună adresă la Comisia Superioară din cadrul I.M.L. şi în consecinţă să se dispună participarea inculpatului la efectuarea expertizei împreună cu expertul parte iar în subsidiar, citarea expertului dr.V.S., dr. M.P. şi P.M. pentru a da explicaţii.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- inculpatul a beneficiat, la toate instanţele, de asistenţa juridică a unui avocat ales;

- inculpatului i s-a admisă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de strămutare a judecării cauzei, ca o garanţie suplimentară pentru asigurarea premiselor unui proces echitabil;

- de asemenea, inculpatului i s-a admis un recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a beneficia de rejudecarea cauzei, cu începere chiar de la prima instanţă, aceasta constituind, printre altele, o nouă garanţie pentru asigurarea premiselor unui proces echitabil;

- instanţele de judecată au făcut toate demersurile procedurale pentru clarificarea aspectelor medico-legale ale cauzei penale (obţinerea şi completarea avizului, obţinerea unor precizări ale concluziilor actelor respective);

- cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanţele de judecată, având astfel posibilitatea de a-şi prezenta varianta personală cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată;

- inculpatului i-a fost admisă şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României;

- în apărarea sa, inculpatul a depus multiple memorii, înscrisuri, cereri, toate fiind examinate şi soluţionate de instanţele de judecată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că inculpatul a beneficiat, sub aspect procedural, de toate drepturile şi garanţiile specifice apărării acuzatului în procesul penal.

De asemenea, se constată că prezenta cauză a parcurs de două ori ciclul procesual în faţa instanţelor judecătoreşti deplin competente să examineze toate aspectele de fapt şi de drept ale acesteia (două instanţe de fond – Tribunalul Cluj, şi două instanţe de apel – Curtea de Apel Cluj şi Curtea de Apel Ploieşti), niciuna dintre acestea nedispunând o soluţie de nevinovăţie a inculpatului. Cele două instanţe de fond au dispus, de fiecare dată, o soluţie de condamnare pentru tentativă de omor, iar cele două instanţe de apel, de fiecare dată, au confirmat soluţia de condamnare pentru fapta încadrată juridic în tentativă de omor.

Examinând pe fond recursurile declarate, Înalta Curte reţine următoarele:

1) asupra recursului declarat de inculpat:

Referitor la motivul formal de nelegalitate constând în aceea că nu i s-au admis cererile formulate în apărare, cereri esenţiale pentru aflarea adevărului în sensul ca instanţa să revină la Comisia Superioară de Medicină Legală pentru a se pronunţa cu privire la poziţia inculpatului şi a părţii vătămate înainte de aplicarea loviturii, modalitatea în care s-a desfăşurat lovitura – traiectul loviturii aplicate prin validarea unuia sau altuia din cele două rapoarte medico-legale anterioare – se constată că acesta este neîntemeiat avându-se în vedere că acest mijloc de probă a fost administrat în rejudecare astfel cum s-a arătat anterior.

În acest sens, raportat la obiectivele sus-menţionate indicate prin Decizia de casare nr. 340 din 29 ianuarie 2008 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în rejudecarea cauzei s-a solicitat din nou Comisiei Superioare să valideze unul din cele două rapoarte medico-legale şi cu toate că ne repetăm, subliniem faptul că în mod invariabil se afirmă prin documentul intitulat ,,AVIZ” de la f. 32, că:,,analizând întregul material înaintat, îşi menţine avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viaţa victimei în primejdie şi au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.” Raportat la noile obiective arată că: ,,Rolul Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu unul sau mai multe acte medico legale anterioare, ea putând completa un act anterior, poate solicita efectuarea unei noi expertize medico legale, sau poate formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de faţă. Raportat la aprecierea poziţiei victimă-agresor, apreciem că aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ”.

Ca atare, aprecierea poziţiei victimă-agresor şi clarificarea traiectului loviturii aplicate au fost clarificate de instanţa de rejudecare prin examinarea şi aprecierea în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză (declaraţiile succesive pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti ale părţii vătămate şi inculpatului în coroborare cu mărturiile făcute de martorii M.T., M.A. şi celelalte înscrisuri aflate la dosar).

În conformitate cu dispoziţiile art. 345 C. proc. pen. (având titlul marginal „Rezolvarea acţiunii penale”) soluţionând în fond cauza penală:

„1. Instanţa hotărăşte prin sentinţa asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

2. Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

3. Achitarea sau încetarea procesului penal se pronunţă potrivit art. 11 pct. 2”.

Prin rechizitoriul nr. 355/P/2005 din 9 iunie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, reprezentând actul de sesizare al instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului imputându-se acestuia faptul că în data de 2 mai 2005 a aplicat o lovitură de cuţit părţii vătămate I.C.R. în regiunea latero - cervicală stângă cauzându-i leziuni ale muşchilor şi ale unei ramuri cervicale laterale ce au necesitat 22 - 25 îngrijiri medicale pentru vindecare şi au pus în primejdie viaţa victimei [în conexiune cu incriminarea privind infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 C. pen.].

Elementul material al laturii obiective al infracţiunii de omor constă într-o acţiune ilegitimă în mod obiectiv aptă de a suprima viaţa victimei ale cărei trăsături particulare ca atare rezultă din aprecierea complexă a tuturor împrejurărilor anterioare, concomitente şi posterioare săvârşirii faptei (arma cu care s-a lovit şi aptitudinea acesteia de a servi la suprimarea vieţii victimei, zona şi intensitatea în care s-a aplicat lovitura). Infracţiunea de omor implică producerea unui rezultat: moartea victimei. Dacă rezultatul nu s-a produs făptuitorul va răspunde numai pentru tentativa la omor. Latura subiectivă a infracţiunii de omor constă în intenţie directă sau indirectă (autorul prevede că rezultatul faptei va fi moartea victimei şi urmăreşte producerea acestui rezultat – intenţie directă – ori deşi nu îl urmăreşte acceptă posibilitatea producerii lui – intenţie indirectă).Infracţiunea de omor presupune aşa-dar intenţia făptuitorului de a omorî rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecinţă sigură a faptei, fie ca o eventualitate. Pe această bază se delimitează infracţiunea de omor de alte infracţiuni îndreptată împotriva vieţii persoanei cum ar fi vătămarea corporală prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.

Este stabilit în cauză – pe baza declaraţiilor părţii vătămate, martorilor M.T., M.A. în coroborare cu actele medico-legale şi declaraţiile succesive ale inculpatului făcute pe parcursul procesului penal -că la data de 1 aprilie 2005, între inculpatul M.I. pe de o parte şi martorul M.T. şi soţia sa pe de alta, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism marca D., cu număr de înmatriculare CJ-08-TAN, inculpatul având calitatea de cumpărător. Acest contract de vânzare - cumpărare a reprezentat de fapt o garanţie a unui împrumut de 2000 euro, contractat la 1 aprilie 2005 de către el, împrumut ce trebuia restituit în data de 1 mai 2005.

În data de 1 mai 2005, fiind ziua de Paşti, inculpatul a profitat de această ocazie şi s-a deplasat la locuinţa lui M.T. pentru a solicita restituirea împrumutului amintit. Nu l-a găsit acasă şi s-a dus şi în ziua următoare, 02 mai 2005, în jurul orei 19,00, împreună cu martorul S.A., căruia îi vânduse anterior autoturismul primit garanţie a împrumutului sus-menţionat.

În urma unor discuţii ce au avut loc la locuinţa lui M.T., acesta a dat inculpatului autoturismul după care inculpatul şi martorul Seiche au dus autoturismul şi l-au lăsat acasă la S., iar inculpatul a plecat acasă.

L-au găsit pe inculpat la masă împreună cu soţia şi cele două fiice. Inculpatul era sub influenţa alcoolului pentru că în acea zi consumase alcool inclusiv cu M.T., însă aşa cum arată şi inculpatul în depoziţia sa (f.74 dos.urm.pen.), nu era în stare de ebrietate fiind mai mult nervos.

I.C.R. şi M.T. i-au spus lui M.I. scopul venirii lor, respectiv că i-au adus banii împrumutaţi, inclusiv dobânda de 10% cerându-i autoturismul, banii aflându-se asupra părţii vătămate I.C.R., aspect confirmat şi de către soţia inculpatului M., martora M.A., care în declaraţia dată în faţa instanţei (f.86 verso), arată că a văzut banii în mâna părţii vătămate I.C.R., în timpul incidentului din bucătărie, şi tot în faţa instanţei a mai declarat că atunci,,când am părăsit bucătăria, am văzut că soţul meu era faţă în faţă cu M.T. şi partea vătămată, aceştia cu spatele la uşa de acces în bucătărie (f.86 verso)”.

Inculpatul a devenit agresiv mai întâi verbal iar apoi şi fizic – astfel cum au arătat partrea vătămată şi martorul M.T. - apucându-l de cămaşă pe M.T. şi împingându-l - cu toate că martorul se află în relaţii de prietenie cu inculpatul, fiind naşul fiicei inculpatului - i-a rupt doi nasturi, l-a lovit în faţă, l-a împins, astfel că acesta s-a dezechilibrat şi a căzut, împrejurare în care partea vătămată I.C.R. s-a apropiat de ei cerându-le să înceteze, să fie cuminţi (f.85 verso).

Iritat de prezenţa şi intervenţia părţii vătămate inculpatul s-a îndreptat către chiuvetă, de unde a luat un cuţit cu care i-a aplicat o lovitură în zona gâtului lui I.C.R..

Văzând că a suferit o plagă care sângera abundent, I.C.R. a fugit în stradă urmată de martorul M.T. Pe propriile picioare, partea vătămată a ajuns până la gară unde a căzut şi fiind văzut de o patrulă a poliţiei, a anunţat salvarea, partea vătămată fiind transportată de urgenţă la spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale întrucât plaga produsă de cuţit a fost destul de profundă, adâncimea fiind de 1,5 cm şi consta în leziuni ale muşchilor şi ale unei ramuri cervicale laterale, pe o lungime de cca 10 cm., ce au necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a stabilit prin raportul de constatare medico-legală că leziunea s-a produs prin lovire cu un corp înţepător-tăietor (cuţit) şi a pus în primejdie viaţa victimei, supravieţuirea părţii vătămate fiind posibilă datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă. S-a mai arătat în raportul de constatare medico-legal că ambele părţi au putut fi în ortostatism faţă în faţă, direcţia de aplicare a loviturii fiind dinspre anterior spre posterior şi dinspre lateral spre medial, astfel cum au relatat acţiunea de omucidere partea vătămată şi martorul M.T.

În acelaşi sens, prin noul aviz al Comisiei Superioare medico - megale s-a stabilit că,,analizând întregul material înaintat, îşi menţine avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viaţa victimei în primejdie şi au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.”

În raport de situaţia de fapt sus-menţionată ce a rezultat din examinarea şi aprecierea ansamblului probator administrat în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. în mod justificat au fost înlăturate ca nesincere şi făcute pro causa – aflându-se în contrarietate cu elementele probatorii anterior arătate-susţinerile în apărare făcute de inculpat în sensul că: doar i-a împins şi ei au fugit pe partea vătămată şi martor, nu-şi poate explica leziunea de la gâtul părţii vătămate fiind posibil ca aceasta să fie produsă în condiţiile în care victima a căzut peste chiuveta unde se aflau furculiţe şi cuţite şi astfel s-a tăiat, respectiv că fiind la masă cu spatele la partea vătămată, ridicându-se în picioare a ridicat mâna în care ţinea cuţitul cu care servea masa şi atunci este posibil să fi întins mâna şi să ajungă astfel la gâtul victimei cu cuţitul şi să-o fi vătămat, dar sigur nu cu intenţie şi pe fondul provocării exprese din partea victimei (inculpatul justificând comportamentul violent prin faptul că s-a enervat din cauza insistenţelor celor doi, pe marginea problemelor pe care el le considera rezolvate în legătură cu maşina respectivă).

Concludentă în stabilirea situaţie de fapt sus-menţionate este depoziţia martorului M.T. dată în faţa procurorului, în care a arătat că „inculpatul a sărit la mine şi m-a lovit cu pumnul în faţă şi mi-a rupt nasturii de la cămaşă … M. a luat un cuţit de la chiuvetă şi l-a împuns pe C. în piept”. Faptul că martorul M.T. afirmă că lovitura de cuţit a fost aplicată în piept, nu înseamnă că nu a văzut momentul aplicării loviturii de cuţit, aşa cum încearcă inculpatul să insinueze, mai ales că rana produsă părţii vătămate I.C.R. ,, coboară” pe gât până aproape de piept.

În drept, fapta inculpatului constând în aceea că la data de 2 mai 2005, pe fondul consumului anterior de băuturi alcoolice şi enervat fiind de prezenţa şi intervenţia verbală a părţii vătămate în agresiunea fizică exercitată de acesta împotriva martorului M.T. care insista în restituirea autoturismului garanţie unui împrumut înstrăinat către o altă persoană, inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit părţii vătămate I.C.R. în regiunea latero-cervicală stângă, dinspre anterior posterior şi dinspre lateral spre medial cauzându-i leziuni ale muşchilor şi ale unei ramuri cervicale laterale ce au necesitat 22 - 25 îngrijiri medicale pentru vindecare şi au pus în primejdie viaţa victimei, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., referitor la a cărei săvârşire în mod corect a fost condamnat de către primă instanţă, soluţie menţinută în apel.

Împrejurările de fapt sus-menţionate în care a fost comisă acţiunea de omucidere, de natură a exclude existenţa unui atac material direct imediat şi injust din partea victimei şi respectiv poziţia în ortostatism a părţilor exclud incidenţa dispoziţiilor art. 44 şi 47 C. pen., având ca finalitate achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi respectiv art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b din C. proc. pen, Înalta Curte respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

2) asupra recursurilor declarate de Ministerul Public şi de către partea vătămată-parte civilă.

Motivarea Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală, prin care s-a justificat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului, constă în numai 2 paragrafe, după cum urmează:

„În ce priveşte însă pedeapsa aplicată, Curtea consideră că instanţa de fond nu a dat o eficienţă sporită circumstanţelor personale anterioare săvârşirii acestor fapte ale inculpatului apreciind că scopul educativ preventiv şi sancţionator al pedepselor, aşa cum este el stabilit de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar şi fără ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată în regim privativ de libertate.

La aceste circumstanţe se mai adaugă şi perioada petrecută de acesta cu titlu de arest preventiv în prezenta cauză, de aproximativ 6 luni, durată în care funcţia de prevenţie specială a pedepsei se poate spune că şi-a atins obiectivele”.

Această motivare nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 861 alin. (4) cu referire la art. 81 alin. (6) C. pen. în sensul că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere „trebuie motivată”

De asemenea, această motivare a instanţei de apel nu satisface nici exigenţele art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen. care obligă la prezentarea argumentelor care conduc instanţa să aprecieze că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

În motivele de recurs ale Ministerului Public, decizia este criticată după cum urmează:

“Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului, de gradul de pericol social al faptei săvârşite şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prin urmare, este de principiu stabilit că atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este esenţial condiţionată de cuantumul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului pe de o parte şi durata sancţiunii, natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile generale de individualizare expres indicate în art. 72 C.pen., iar orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

În cauză, analiza obiectivă a probelor administrate confirmă justeţea soluţiei sub aspectul existenţei faptei, vinovăţiei autorului, încadrării juridice a faptei, dar în egală măsură pune în evidenţă caracterul inadecvat al pedepsei, pe care o apreciem prea uşoară, sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.

Ţinând cont că obiectul prezentului dosar îl constituie tentativă la infracţiunea de omor, dar şi de modul în care a fost săvârşită fapta (inculpatul lovind fără motiv partea vătămată cu cuţitul, direct în regiunea latero-cervicală stânga, cauzându-i o leziune ce i-a pus în primejdie viaţa), considerăm că pedeapsa aplicată, sub aspectul modalităţii de executare, este mult prea blândă.

De altfel, raportul de constatare medico-legală, întocmit în cauză, a stabilit că supravieţuirea victimei a fost posibilă numai datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă (f. 44-45, 48-49).

Pe de altă parte urmează a se observa că în cursul procesului penal, inculpatul a avut o poziţie oscilantă, nesinceră, deşi din probele administrate rezultă cu evidenţă vinovăţia sa.

Iniţial acesta a susţinut că nici nu a lovit-o pe partea vătămată (f. 73, 74 - dosar urmărire penală) pentru ca ulterior, în faţa instanţei de judecată să admită că este posibil să fi lovit-o pe partea vătămată cu cuţitul, însă se afla în stare de legitimă apărare (f. 62 - 64 - dosar instanţă de fond).

Nici faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că a executat 6 luni în stare de arest preventiv nu constituiau împrejurări care să justifice aplicarea unei asemenea modalităţi de executare a pedepsei, ci ele puteau fi avute în vedere în procesul de individualizare al pedepsei, sub aspectul stabilirii cuantumului acesteia” (motive scrise de recurs, f. 5 - 6).

Înalta Curte apreciază întemeiate recursurile Ministerului Public şi ale părţii vătămate-parte civilă pentru următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 861 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru a fi aplicabil legiuitorul menţionează expres următoarea condiţie: „se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni”.

În contradicţie cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază greşită concluzia acesteia în sensul că scopul pedepsei – astfel cum este definit de art. 52 C. pen. – poate fi realizat printr-un „avertisment” în sensul celui prevăzut de dispoziţiile art. 861 alin. (1) lit. c din C. pen.

Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei (cuantum şi modalitate de executare) se recurge la criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen. În enumerarea acestor criterii, „gradul de pericol social al faptei săvârşite” este unul prioritar, enumerat înaintea celui referitor la „persoana infractorului”. Dintre valorile sociale ocrotite de legea penală, viaţa persoanei este valoarea socială care deschide titlul II al Părţii speciale a Codului penal.

În opinia Înaltei Curţi, care este în acord cu cea expusă în sentinţa penală nr. 584/ D din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, secţia penală (convingător prezentată la pag.11 a sentinţei), datele privind persoana inculpatului, dar şi comportamentul său după comiterea faptei, nu întemeiază rezonabil convingerea instanţei că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, el nu va mai săvârşi infracţiuni.

Contrar celor menţionate de instanţa de apel, săvârşirea faptei de extremă violenţă în mediul relaţional, în urma unor discuţii, practic nesemnificative, şi nerezonabil să justifice o astfel de reacţie a inculpatului, chiar şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu numai că nu este de natură să diminueze pericolul social al acesteia ci, dimpotrivă, sugerează insuficienţa unor repere valorice care, la rândul lor, determină caracterul neîntemeiat al convingerii instanţei de apel că „pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni”.

În sfârşit, este greşită critica curţii de apel în sensul că „instanţa de fond nu a dat o eficienţă sporită circumstanţelor personale anterioare săvârşirii acestor fapte ale inculpatului”. Dimpotrivă, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului toate datele personale favorabile acestuia (lipsa antecedentelor penale, nivelul de instruire şi 2 copii minori în întreţinere la data respectivă), în final reţinând circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) din C. pen., cu consecinţa reducerii semnificative a pedepsei aplicate.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen, Înalta Curte va admite recursul Ministerului Public, precum şi recursul părţii vătămate-parte civilă, în limitele arătate, urmând a dispune ca pedeapsa aplicată să fie executată prin privare de libertate.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de partea vătămată – partea civilă I.R.C. împotriva deciziei penale nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul M.I.

Casează decizia penală sus-menţionată numai pe latură penală cu privire la dispoziţiile art. 861 C. pen., dispoziţii pe care le înlătură şi menţine sentinţa penală nr. 584/ D din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 01 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2666/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 202/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 339/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 339/2011. Penal