ICCJ. Decizia nr. 2143/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2143/2011
Dosar nr. 418/35/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 115/P din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea petiţionarei M.D., domiciliată în Hunedoara, jud. Hunedoara, împotriva rezoluţiei, din data de 29 ianuarie 2009 dată în dosarul nr. 243/2007 şi a rezoluţiei, din data de 09 martie 2009 dată în dosarul nr. 75/II.2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care le-a menţinut întru totul.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în motivarea plângerii adresată instanţei, petiţionara a susţinut că raportat la probele existente la dosarul instrumentat de către parchet s-ar impune începerea urmăririi penale şi implicit tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc N.M. sub aspectul savârşirii infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în cursul executării silite nu s-au întocmit procesul verbal de situaţie, somaţia de plată, notarea acesteia în cartea funciară şi comunicarea cu părţile interesate a acestui act procedural.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că, criticile invocate nu pot constitui argumente în sprijinul tragerii la răspundere penală a făptuitorului.
Împotriva sus-mentionatei sentinţe a declarat recurs petiţionara, solicitând, casarea acesteia, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică întrucât nu a ţinut seama de situaţia de fapt şi de motivele formulate în plângere.
A mai arătat recurenta că nu a fost niciodată citată în cursul urmăririi penale, fără a avea astfel posibilitatea de a-şi formula probe şi de a-şi susţine cauza.
De asemenea, a reiterat motivele invocate în plângerea adresată iniţial parchetului şi, ulterior instanţei de judecată, respectiv, faptul că intimatul nu a formulat publicaţia de vânzare şi nu i-a comunicat-o astfel că nu a avut cunoştinţă de data licitaţiei la care a fost vândut apartamentul proprietatea sa, executorul judecătoresc fără a respecta legislaţia execuţională.
A mai susţinut că intimatul a comis mai multe asemenea fapte de notorietate în Oradea.
Totodată, a arătat ca dosarul de executare nu a fost comunicat instanţelor civile în primul ciclu procesual.
Nu în ultimul rând, a arătat că, până în prezent, apartamentul său a fost vândut de 3 ori, fiind astfel păgubită, iar prejudiciul rămas nerecuperat.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că soluţia pronunţată este legală şi temeinică.
De asemenea, se constată că motivele susţinute în recurs sunt aceleaşi cu cele invocate iniţial în plângerea adresată parchetului, care au fost deja avute în vedere şi analizate în fazele procesuale anterioare, recurenta fără a aduce elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuţie nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Mai mult decât atât, susţinerile petentei au fost temeinic verificate, o dată cu pronunţarea sentinţei penale nr. 115/P din 2 decembrie 2009, a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Simpla nemulţumire a petiţionarei faţă de modalitatea de rezolvare a unei situaţii în care a fost implicată, faptul că nu este de acord cu soluţiile adoptate şi reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcţie de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, activitatea acestuia fără a se situa în afara legii penale şi fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care petiţionara le-a indicat în plângere.
De altfel, petiţionara a avut posibilitatea formulării cererilor şi apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, aceasta a şi uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
În această ordine de idei, Curtea constată faptul că actele de executare silită au fost contestate, de altfel, de către petentă, pe cale separată, iar prin sentinţa civilă nr. 6842/2002, pronunţată în dosarul nr. 13134/2001 a Judecătoriei Oradea şi Decizia nr. 1155/A/2002 a Tribunalului Bihor, i-a fost respinsă contestaţia la executare.
În recurs, Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 300/2003 a admis recursul declarat de M.D., a casat Decizia atacată şi a trimis cauza pentru o nouă judecată la Tribunalul Bihor.
În acest nou ciclu procesual, Tribunalul Bihor, ca instanţă de recurs, prin Decizia civilă nr. 349/R/2004 pronunţată în dosarul civil nr. 3389/2003 a desfiinţat procesul verbal de licitaţie imobiliară şi a repus părţile în situaţia anteioară, în dosarul execuţional nr. 54/2001.
Aşa fiind, se constată că activitatea profesională a executorului judecătoresc a fost supusă controlului instanţei, după cum prevăd dispozuţiile art. 100 raportat la art. 57 alin. (1) şi art. 58 din Lgea nr. 188/2000, iar criticile invocate de petiţionară rămân susţineri ce îmbracă forma contestaţiei împotriva actelor de executare silită în materie imobiliară şi nu pătrund în sfera ilicitului penal.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că prin căile de atac de natură civilă exercitate de către petentă au fost reparate presupusele prejudicii suferite.
Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., reprezintă un drept procesual al petiţionarei, însă aceasta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate şi nici nu poate conduce la reformarea soluţiilor.
Faţă de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinţei recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionară, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.D. împotriva sentinţei penale nr. 115/P din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 220/2011. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
