ICCJ. Decizia nr. 2456/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizie nr. 2456/2011

Dosar nr. 16/107/2004

Şedinţa publică din 20 iunie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 422 din 09 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, inculpatul B.N. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen., art.76 lit. b) C. pen., 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals prevăzută de art.17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen., art.76 lit. e) C. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 99 şi art. 1000 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Integrării Europene, inculpatul fiind obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL, la plata sumei de 585.244,96 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat că partea vătămată Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză şi că SC C.U. SRL nu a formulat pretenţii civile în cauză.

Totodată, în baza art. 348 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat, respectiv facturile pentru decontarea lucrărilor la SC C.U. SRL, procesele-verbale de recepţie a lucrărilor şi situaţiile de lucrări.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

În cursul anului 2000, inculpatul B.N. - administrator la mai multe societăţi comerciale din Sibiu, s-a arătat interesat de obţinerea unor fonduri nerambursabile care se acordau pentru investiţii în zonele defavorizate. In acest sens, inculpatul s-a înţeles cu numitul K.Ş. - asociat şi administrator al SC M.C. SRL care avea ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, ca în schimbul a 52% din părţile sociale ale societăţii, să obţină un ajutor financiar nerambursabil care să permită extinderea şi modernizarea capacităţii de lucru a societăţii.

Conform înţelegerii, la data de 16 decembrie 2000, inculpatul B.N. a devenit acţionar majoritar la SC M.C. SRL, iar la data de 28 decembrie 2000, urmare demersurilor făcute de inculpat, în baza contractului de finanţare nr. x/2000, firma a obţinut de la Ministerul Prognozei şi Dezvoltării (actualmente Ministerul Integrării Europene), prin Agenţia de Dezvoltare Regională Centru Alba, un ajutor financiar nerambursabil de 9.653.000.000 ROL pentru implementarea proiectului „Extinderea şi modernizarea capacităţii de prelucrare a masei lemnoase în vederea exportului, în zona Zlatna ” .

Conform clauzelor contractului de finanţare, beneficiarul ajutorului se obliga să finalizeze proiectul până la data de 31 decembrie 2001, până la finalizarea proiectului să angajeze 200 de persoane din rândul şomerilor, iar pentru achiziţionarea de echipamente şi servicii să selecteze oferte de la furnizori care nu aveau asociaţi comuni ai beneficiarului.

Inculpatul B.N. a utilizat sumele primite ca ajutor financiar fără a respecta obligaţiile impuse prin contractul de finanţare, el ocupându-se exclusiv de achiziţionarea şi plata utilajelor, instalaţiilor, mijloacelor de transport, materialelor prime precum şi de întocmirea documentelor justificative pentru derularea finanţării.

Astfel, deşi era obligat să nu colaboreze cu furnizori care aveau asociaţi persoane fizice sau juridice asociate la rândul lor cu firma beneficiară SC M.C. SRL, inculpatul B.N. a încheiat contracte de prestări servicii cu SC C.U. SRL unde avea calitatea de administrator. Pentru a ascunde această calitate şi a induce în eroare reprezentanţii ADR Centru, inculpatul i-a cerut numitului B.R. care era doar asociat la firmă, să semneze în numele SC C.U. SRL.

Ulterior, deşi lucrările de prestări servicii nu au fost efectuate de SC C.U. SRL, ci de SC M.C. SRL, în regie proprie, inculpatul i-a cerut martorei F.E., contabilă la SC C.U. SRL să factureze toate lucrările ca fiind executate de respectiva firmă. In paralel, pentru fiecare lucrare facturată nereal, inculpatul a întocmit în fals situaţii de lucrări şi procese-verbale de recepţie.

Mai mult, unele dintre lucrările menţionate în acte, deşi nu au fost executate, au fost menţionate în cererile de finanţare ( ex. lucrare canalizare curte cu valoarea de 204.416.000 RON), iar alte lucrări au fost incluse în cererile de finanţare deşi n-au fost efectuate pentru că preexistau (ex. vestiare şi grupuri sociale).

Pe baza documentelor întocmite în fals anterior menţionate şi a ordinului de plată potrivit căruia ar fi achitat 25% din valoarea lucrărilor către SC C.U. SRL, inculpatul a formulat cereri de plată către ADR Centru şi anume: cererea din 2 aprilie 2001 pentru suma de 693.000.000 RON, cererea de plată din 18 iunie 2001 pentru suma de 1.658.250.000 RON, cererea din 30 noiembrie 2001 pentru suma de 801.750.000 RON şi cererea din 3 noiembrie 2001 pentru suma de 1.604.166.000 RON, toate sumele fiind aprobate la plată către SC C.U. SRL.

Pentru achiziţionarea utilajelor şi maşinilor necesare proiectului pentru care s-a aprobat finanţarea, fără a analiza alte oferte, inculpatul a încheiat un contract de achiziţii cu firma germană RTC Hermes cu care anterior avusese relaţii comerciale. Obiectul contractului îl forma o linie automată de produse parchet în valoare de 180.000 mărci germane, ferăstrău panglică pentru debitare buşteni în valoare de 9.000 mărci germane, cameră de uscare a lemnului în valoare de 70.000 mărci germane, linie de zdrobit deşeuri în valoare de 8.000 mărci germane, circular-pendulă hidraulic în valoare de 3.500 mărci germane, circular multilamă în valoare de 12.000 mărci germane, circular spintecat în valoare de 500 mărci germane, circular de tivit cu pânză reglabilă în valoare de 5.700 mărci germane şi două camioane pentru transport internaţional în valoare de 132.000 mărci germane.

Conform contractului de achiziţii, firma germană furnizoare era obligată să livreze toate maşinile şi utilajele până la 31 decembrie 2001 şi să asigure garanţie timp de 1 an.

Pe baza contractului şi a facturii proforme, inculpatul a formulat cererea de plată nr. 2 către ADR Centru şi a obţinut suma de 4.873.000.000 lei, virată ulterior în contul firmei germane.

Deşi a primit banii pentru toate utilajele menţionate în contract, firma germană a livrat doar camerele de uscare a lemnului, instalaţia de parchet automată, un tocător cu tambur, o presă de brichetat, un circular multiramă şi două autotractoare M. cu semiremorcă, celelalte utilaje nemaifiind livrate, fapt trecut cu vederea de inculpat care a stat pasiv, nefăcând nimic pentru obţinerea tuturor utilajelor contractate şi plătite de către ADR Centru.

Inculpatul nu a folosit cele două autotractoare cu remorcă la SC M.C. SRL, ci la celelalte societăţi pe care le administra care erau situate în zone care nu erau defavorizate. Ca urmare, potrivit dispoziţiilor legale, trebuia să achite taxe vamale în sumă de 892.005.808 RON şi TVA în sumă de 1.016.875.117 lei, obligaţii de care fusese scutită SC M.C. SRL pentru că funcţiona într-o zonă defavorizată.

La data de 30 noiembrie 2001, inculpatul a depus la ADR Centru cererea de plată nr.5 pentru suma de 777.083.400 lei reprezentând contravaloare materie primă - buştean esenţă fag, achiziţionată de la Ocolul Silvic Alba.

Deşi conform contractului de finanţare, materialul lemnos trebuia preluat de SC M.C. SRL, la cererea inculpatului B.N., lemnul a fost livrat la Sibiu unde a fost prelucrat în firize de către SC A.M. SRL, firmă la care inculpatul era asociat şi administrator.

Tot la data de 30 noiembrie 2001, inculpatul B.N. a depus la ADR Centru cererea de plată nr.6 şi a obţinut suma de 600.000.000 RON pentru cumpărarea a două ifroane.

Aceste utilaje au fost achiziţionate de la SC E.F. SRL la care inculpatul era asociat şi administrator, deşi contractul de finanţare interzicea astfel de tranzacţii.

După achiziţionarea utilajelor doar unul a fost dus la Zlatna şi folosit de SC M.C. SRL, celălalt rămânând la SC E.F. SRL.

Prima instanţă a reţinut că starea de fapt anterior prezentată rezultă din probele aflate la dosarul cauzei: proiectul întocmit de inculpat şi actele pe baza cărora SC M.C. SRL a obţinut ajutorul financiar nerambursabil, contractul de finanţare din 28 decembrie 2000 prin care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil, cererile de plată întocmite de inculpat pe baza cărora s-au obţinut sumele de bani reprezentând tranşele ajutorului financiar, documentele contabile ridicate de la SC M.C. SRL Zlatna, documentele contabile ridicate de la SC C.U. SRL Copşa Mică, documentele contabile ridicate de la SC A.M. SRL Sibiu, facturile întocmite în fals pentru decontarea lucrărilor la SC C.U. SRL Copşa Mică, procesele-verbale de recepţie lucrări întocmite de inculpat în fals şi situaţiile de lucrări întocmite la fel, procesele-verbale întocmite de organele de poliţie cu ocazia verificărilor efectuate la SC M.C. SRL, SC C.U. SRL, SC A.M. SRL şi SC E.F. SRL, raportul de constatare întocmit de către specialistul P.N.A. de la Serviciul Anticorupţie Alba Iulia, declaraţiile martorilor M.A.C., M.C., K.Ş., F.E., L.L., B.I. şi declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond.

Atât în cursul urmării penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut parţial învinuirile care i se aduc, invocând în apărare o serie de motive care însă nu justifică conduita sa, cum ar fi faptul că lucrările de canalizare nu s-au realizat din vina primarului oraşului Zlatna, vestiarele şi grupurile sociale au fost executate, dar datorită unei viituri s-a impus demolarea lor, nu a putut angaja cele 200 de persoane din rândul şomerilor datorită firmei, F., care şi-a început activitatea în perioada respectivă şi a absorbit o mare parte din mâna de lucru disponibilă sau că asociatul său a înfiinţat o firmă „căpuşă,, în numele căreia a împrumutat sume uriaşe de la B.C.R., cât şi în numele SC M.C. SRL.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească ce acte a întocmit inculpatul în vederea obţinerii ajutorului nerambursabil şi dacă acestea au fost corecte din punct de vedere al realităţii şi al formalismului, dacă sumele încasate au fost folosite conform contractului de finanţare nerambursabilă, precum şi dacă există un prejudiciu, iar în caz afirmativ modul în care s-a produs.

Totodată, s-a dispus şi efectuarea unei expertize tehnice.

În urma administrării acestor probe, prima instanţă a apreciat că raportul de expertiză tehnică este irelevant, întrucât nu conţine nicio apreciere certă, concluzionând că răspunsurile la obiectivele stabilite trebuie corelate cu răspunsurile expertizei contabile.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză contabilă, prima instanţă a apreciat că acesta nu aduce nimic nou faţă de cele stabilite în raportul de constatare întocmit de specialistul P.N.A. de la Serviciul Anticorupţie Alba Iulia, în faza de urmărire penală.

În cauză, Ministerul Integrării Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 5.852.449.000 ROL, reprezentând suma acordată SC M.C. SRL în baza contractului de finanţare nr. X/2000 şi însuşită de inculpat.

Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Centru Alba nu s-a constituit parte civilă şi nici nu a suferit vreun prejudiciu, această instituţie având doar calitatea de autoritate de implementare a programului special pentru zone defavorizate „Sprijinirea Investiţiilor ”.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului B.N. care, în calitate de administrator al SC M.C. SRL, a întocmit în fals o serie de documente, respectiv, facturi, situaţii de lucrări şi procese-verbale de recepţie, pe baza cărora a obţinut sumele de bani acordate în tranşe din ajutorul financiar nerambursabil constituie infracţiunea de fals în formă continuată prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat de a utiliza în alte scopuri sumele de bani acordate cu titlu de ajutor financiar nerambursabil pentru investiţii în zone defavorizate, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că fapta aceluiaşi inculpat de a induce în eroare reprezentanţii ADR Centru Alba prin prezentarea unor documente întocmite în fals pe baza cărora a obţinut mai multe tranşe din ajutorul financiar nerambursabil acordat prin contractul nr. x/2000 constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută de art.215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale inculpatului, în favoarea acestuia fiind reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art.74 lit. c) C. pen., apreciindu-se că scopul educativ preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate â inculpatului.

În latură civilă, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Integrării Europene şi a fost obligat inculpatul B.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Zlatna, la plata sumei de 585.244,96 RON (5.852.449.600 lei vechi) cu titlu de despăgubiri civile.

Totodată, s-a luat act că partea vătămată ADR Centru Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar SC C.U. SRL Sibiu, introdusă din oficiu în cauză de prima instanţă prin încheierea de la termenul din 14 februarie 2005, nu a formulat pretenţii civile.

Deopotrivă, în baza art. 348 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Integrării Europene şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor) şi inculpatul B.N.

În apelul parchetului, hotărârea primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., în raport de împlinirea termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale care atrage incidenţa prevederilor art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi pentru greşita reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., prin raportare la atitudinea parţial sinceră a inculpatului.

Deopotrivă, a fost invocată nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la contopirea pedepselor prin omisiunea aplicării alături de pedeapsa principală a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor pe o perioadă de 3 ani şi nerespectarea principiului solidarităţii în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare prin obligarea doar a inculpatului la plata acestora.

Prin apelul formulat, partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (succesor în drepturile şi obligaţiile Ministerului Integrării Europene şi ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor) a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul omisiunii de a se pronunţa asupra acordării dobânzilor de întârziere prevăzute de H.G. nr. 1513/2002, solicitându-se acordarea acestora, iar în subsidiar, acordarea dobânzii legale reglementate de O.G. nr. 9/2000.

În calea sa de atac, inculpatul B.N. a solicitat, în principal, achitarea pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin înlăturarea al. 5 din încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţa stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea judecătoriei.

Tot în subsidiar, inculpatul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa atacată cu pedeapsa anterioară(care a fost executată), astfel încât, în urma acestei operaţiuni, să se constate că nu mai are de executat nimic din pedepse.

În expunerea motivelor de apel, inculpatul a susţinut, în esenţă, că pretinsul prejudiciu cauzat nu a fost stabilit prin mijloace certe şi că nu s-a stabilit care au fost manoperele frauduloase care au determinat executarea în continuare a contractului. Or, în condiţiile în care acest contract s-a referit numai la extinderea şi modernizarea capacităţii de prelucrare a masei lemnoase, iar nu la activitatea productivă ulterioară, este evident faptul că a îndeplinit toate obligaţiile asumate, construind hala de producţie, achiziţionând utilaje de producţie, două camioane şi două ifroane, astfel încât că nu se poate reţine în sarcina sa săvârşirea vreunei manopere frauduloase în vederea obţinerii ajutorului de la stat.

În acelaşi sens, inculpatul a arătat că faptul că nu a respectat întocmai clauzele contractului, respectiv: a construit şi în regie proprie, nu a angajat 200 de salariaţi şi a cumpărat cele două ifroane de la o firmă unde era administrator, nu sunt de natură a conduce la concluzia că sumele obţinute de la stat sunt urmarea unor manopere dolosive ce se raportează la infracţiunea de înşelăciune.

În legătură cu infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, inculpatul a susţinut că aceasta nu poate fi reţinută concomitent cu infracţiunea de înşelăciune. Pe de altă parte, inculpatul a arătat că a folosit toate sumele de bani la investiţia la care s-a obligat, astfel încât nu i se poate imputa faptul că, deşi a plătit toate utilajele de producţie, partenerul extern a livrat doar o parte, făcând trimitere în acest sens la decizia nr. 1718/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Deopotrivă, inculpatul a susţinut că sumele de bani pe care le-a obţinut nu sunt subvenţii, în accepţiunea dată acestui concept de H.G. nr. 521 din 22 iunie 2000, O.U.G. nr. 24 din 30 septembrie 1998, O.M.F. nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 şi Standardele Internaţionale de Raportare Financiară 2005.

În privinţa infracţiunii de fals, inculpatul a susţinut că această faptă nu subzistă, întrucât nu există nici infracţiunea de înşelăciune.

În subsidiar, inculpatul a arătat că nu i se poate imputa prejudiciul de 487.300 lei întrucât, după cum nu i se poate imputa nici achiziţia materialului lemnos în valoare de 77.708 lei şi a celor două autocamioane în valoare de 180.000 lei. În atare situaţie, chiar dacă s-ar reţine în sarcina sa infracţiunea de înşelăciune, prejudiciul s-ar situa sub limita de 200.000 lei prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen., astfel încât competenţa de judecare în prima instanţă a faptei ar reveni judecătoriei.

Prin decizia penală nr. 84/A/2010 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia penală, a admis apelurile declarate în cauză, a desfiinţat, în parte, sentinţa primei instanţe numai în ceea ce priveşte intervenţia prescripţiei speciale în raport cu infracţiunea de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., neaplicarea pedepsei complementare la pedeapsa principală stabilită în sarcina inculpatului B.N., conţinutul pedepselor accesorii şi complementare aplicate, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de contopire a pedepselor formulată de inculpat, neacordarea dobânzilor legale aferente despăgubirilor stabilite, precum şi sub aspectul cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond, şi procedând la o nouă judecată în aceste limite, a dispus următoarele:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.N. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.N. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. c), 76 lit. e) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

A înlăturat din conţinutul pedepsei accesorii şi a celei complementar dispoziţiile art. 64 lit. a) teza I C. pen.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b), 35 şi 36 C. pen. a contopit pedepsele de 1 (un) an închisoare, 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), b), d) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 510 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Sibiu în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), b), c), d) C. pen.

A constatat că inculpatul a executat din pedeapsa stabilită durata cuprinsă între 10 mai 2005 - 01 august 2006 şi în baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus această perioadă din pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta.

A obligă inculpatul B.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Zlatna prin lichidator judiciar Butuc Mihail, să plătească părţii civile Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului dobânzi legale la suma stabilită cu titlu de despăgubiri civile, dobânzi corespunzătoare fiecărei tranşe începând cu data virării banilor şi până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar ci partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în fond şi în faza de urmărire penală, în cuantum de 3.000 lei.

Totodată, a menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că situaţia de fapt prezentată de prima instanţă corespunde unei interpretări judicioase a probelor administrate în cauză, după cum încadrarea juridică dată faptelor corespunde unei juste analize a situaţiei concrete în raport de conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul.

In acest sens, cu trimitere la criticile formulate de inculpat în calea de atac, s-a reţinut că documentele depuse în susţinerea cererilor de plată atestau împrejurări nereale, ceea ce dovedeşte faptul că inculpatul B.N. a utilizat manopere dolosive pentru inducerea în eroare a cocontractantului, în vederea obţinerii unui folos material injust, cu consecinţa creării unei pagube în patrimoniul părţii vătămate, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 1, 2, 3 şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, reţinerea alineatului privind consecinţele deosebit de grave fiind justificată de împrejurarea că sumele de care a beneficiat inculpatul prin inducerea în eroare a cocontractantului au depăşit nivelul stabilit prin art. 146 C. pen., respectiv 2.000.000.000 lei vechi.

Deopotrivă neîntemeiate au fost apreciate şi criticile inculpatului privind imposibilitatea coexistenţei infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se în acest sens că din actele dosarului rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a direcţionat fondurile obţinute în urma încheierii contractului de finanţare spre alte firme, în cadrul cărora era asociat sau administrator, în detrimentul implementării proiectului, care viza clar dezvoltarea zonei defavorizate Zlatna.

În consecinţă, s-a apreciat ca fiind dovedită vinovăţia inculpatului în utilizarea fondurilor primite în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, constatându-se astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, infracţiune care are un conţinut constitutiv diferit de infracţiunea de înşelăciune, astfel încât acestea pot coexista.

Sub acelaşi aspect s-a reţinut că sumele primite în temeiul contractului de finanţare reprezentau subvenţii întrucât contractul încheiat cu ADR Centru Alba a vizat acordarea unui ajutor financiar nerambursabil care se înscrie în noţiunea de subvenţie.

Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat ca întemeiate criticile privind intervenţia prescripţiei speciale a răspunderii penale raportat la infracţiunea de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că ultimul act material al infracţiunii susmenţionate a fost comis la data de 30 noiembrie 2001, astfel încât termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale s-a împlinit în luna mai 2009.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de apel a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului răspund principiului proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea faptei, în raport de persoana inculpatului, reţinând că aplicarea disp. art. 74 lit. c) C. pen. este justificată de atitudinea inculpatului care s-a prezentat la chemările organelor judiciare şi a recunoscut, circumstanţiat, comiterea faptelor.

Cu toate acestea, instanţa de prim control judiciar a constatat încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art.35 alin. (1) C. pen, reţinând că instanţa fondului nu a aplicat la pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor aplicată alături de pedeapsa principală stabilită pentru săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de înşelăciune.

Totodată, prin trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului(cauza Hirst contra Marii Britanii), raportat la obiectul cauzei şi la natura infracţiunilor imputate inculpatului şi la persoana acestuia, instanţa de apel a apreciat că interzicerea exerciţiului dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. de către prima instanţă este excesivă, pe cale de consecinţă dispunând înlăturarea acestei dispoziţii din conţinutul pedepsei accesorii şi complementare aplicate inculpatului.

Deopotrivă, constatând că infracţiunea pentru care a fost condamnat definitiv inculpatul prin sentinţa penală nr. 510 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Sibiu este concurentă cu faptele deduse judecăţii în prezentul dosar, instanţa de apel a apreciat întemeiată cererea inculpatului de contopire a pedepselor aplicate în speţă cu pedeapsa susmenţionată de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) C. pen., tăcând, ca urmare, aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi deducând din pedeapsa rezultantă perioada cuprinsă între 10 mai 2005 - 01 august 2006, conform art. 36 C. pen.

În ceea ce priveşte critica adusă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba privind omisiunea instanţei de fond de a dispune obligarea inculpatului B.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare, constatând temeinicia acesteia, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen.

În latura civilă a cauzei, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat fondate criticile aduse de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului hotărârii atacate, în ceea ce priveşte omisiunea primei instanţe de a acorda dobânzile legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 reţinând că în materia răspunderii civile delictuale sunt datorate dobânzi de la data producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii, în speţă începând cu data virării fiecărei tranşe de către partea civilă şi până la momentul achitării integrale a debitului.

Pentru argumentele anterior expuse, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Integrării Europene şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor) şi inculpatul B.N. în limitele anterior menţionate.

Şi împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpatul B.N., reiterând criticile formulate în apel care fuseseră respinse ca neîntemeiate de instanţa de prim control judiciar.

Astfel, parchetul a reiterat critica privind greşita reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., prin raportare la atitudinea parţial sinceră a acestuia şi la dezinteresul manifestat în ceea ce priveşte acoperirea, chiar şi în parte, a prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunilor, solicitând înlăturarea circumstanţei atenuate judiciare susmenţionate, cu consecinţa redozării pedepselor în sensul orientării acestora în limitele speciale prevăzute de lege.

Inculpatul B.N. a reiterat criticile privind greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. arătând, pe de o parte, că acestea nu există în materialitatea lor, iar pe de altă parte, că nici nu este posibilă coexistenţa lor, în motivare fiind expuse aceleaşi argumente ca şi în faţa instanţei de apel.

Deopotrivă, inculpatul a reiterat şi criticile formulate în subsidiar în apel, invocând greşita sesizare a primei instanţe în raport de cuantumul real al prejudiciului cauzat prin infracţiuni care, în opinia apărării, se situează sub limita prevăzută de art. 146 C. pen. şi necesită, prin urmare, înlăturarea alin.5 din încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune.

Examinând criticile formulate în recurs care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14, pct. 18, pct. 17² şi pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerentele:

Ambele instanţe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul procesului penal şi argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluţionare a cauzei în planul acţiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii şi pedepse just individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.

In acest sens, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, respectiv: proiectul întocmit de inculpat şi actele pe baza cărora SC M.C. SRL a obţinut ajutorul financiar nerambursabil, contractul de finanţare din 28 decembrie 2000 prin care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil, cererile de plată întocmite de inculpat pe baza cărora s-au obţinut sumele de bani reprezentând tranşele ajutorului financiar, documentele contabile ridicate de la SC M.C. SRL Zlatna, documentele contabile ridicate de la SC C.U. SRL Copşa Mică, documentele contabile ridicate de la SC A.M. SRL Sibiu, facturile întocmite în fals pentru decontarea lucrărilor la SC C.U. SRL Copşa Mică, procesele-verbale de recepţie lucrări întocmite de inculpat în fals şi situaţiile de lucrări întocmite la fel, procesele-verbale întocmite de organele de poliţie cu ocazia verificărilor efectuate la SC M.C. SRL, SC C.U. SRL, SC A.M. SRL şi SC E.F. SRL, raportul de constatare întocmit de către specialistul P.N.A. de la Serviciul Anticorupţie Alba Iulia, declaraţiile martorilor M.A.C., M.C., K.Ş., F.E., L.L., B.I. şi declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, înalta Curte reţine că fapta inculpatului B.N. de a utiliza în alte scopuri sumele de bani acordate cu titlu de ajutor financiar nerambursabil pentru investiţii în zone defavorizate, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în timp ce fapta aceluiaşi inculpat de a induce în eroare reprezentanţii ADR Centru Alba prin prezentarea unor documente întocmite în fals pe baza cărora a obţinut mai multe tranşe din ajutorul financiar nerambursabil acordat prin contractul nr. x/2000 constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută de art.215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen.

Temeinicia acuzaţiilor aduse inculpatului a fost contestată de apărare în recurs (ca, de altfel, şi în apel) pe aspectul că inculpatul a îndeplinit toate clauzele la care se obligase prin contractul de finanţare, mai puţin obligaţia privind angajarea unui număr de 200 şomeri din zonă, astfel încât nu se poate vorbi despre manopere dolosive pentru inducerea în eroare a ADR Centru Alba.

Critica este neîntemeiată întrucât, în raport de conţinutul concret al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, pe baza probatoriului administrat în cauză anterior prezentat, se constată că, în realitate, inculpatul nu a respectat clauzele contractului de finanţare, aspect confirmat chiar prin declaraţiile date de acesta atât în cursul urmării penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, prin care a recunoscut parţial învinuirile care i se aduc, invocând o serie de motive pentru care nu a realizat lucrările de canalizare, vestiarele şi grupurile sociale şi nu a angajat cele 200 de persoane din rândul şomerilor din zonă.

În plus, folosind manoperele dolosive care vor fi prezentate în continuare, inculpatul B.N. a indus în eroare reprezentanţii aceleiaşi instituţii, obţinând în acest fel importante sume de bani.

Astfel, se reţine că inculpatul B.N. nu a respectat clauzele contractului de finanţare întrucât a încheiat contracte de prestări servicii cu SC C.U. SRL unde avea calitatea de administrator, pentru ascunderea acestei situaţii şi inducerea în eroare a reprezentanţilor ADR Centru inculpatul cerându-i numitului B.R. care era doar asociat la firmă, să semneze în numele SC C.U. SRL.

Totodată, deşi lucrările de prestări servicii nu au fost efectuate de SC C.U. SRL, ci de SC M.C. SRL, în regie proprie, inculpatul i-a cerut martorei F.E., contabilă la SC C.U. SRL să factureze toate lucrările ca fiind executate de respectiva firmă, în paralel, pentru fiecare lucrare facturată nereal, inculpatul întocmind în fals situaţii de lucrări şi procese-verbale de recepţie.

Cu toate acestea, pe baza documentelor întocmite în fals anterior menţionate şi a ordinului de plată potrivit căruia ar fi achitat 25% din valoarea lucrărilor către SC C.U. SRL, inculpatul a formulat cereri de plată către ADR Centru şi anume: cererea din 2 aprilie 2001 pentru suma de 693.000.000 RON, cererea de plată din 18 iunie 2001 pentru suma de 1.658.250.000 RON, cererea din 30 noiembrie 2001 pentru suma de 801.750.000 RON şi cererea din 3 noiembrie 2001 pentru suma de 1.604.166.000 RON, toate sumele fiind aprobate la plată către SC C.U. SRL.

Totodată, în vederea achiziţionării utilajelor şi a maşinilor necesare proiectului pentru care s-a aprobat finanţarea, fără a analiza alte oferte, inculpatul a încheiat un contract de achiziţii cu firma germană RTC Hermes cu care anterior avusese relaţii comerciale. Obiectul contractului îl forma o linie automată de produse parchet în valoare de 180.000 mărci germane, ferăstrău panglică pentru debitare buşteni în valoare de 9.000 mărci germane, cameră de uscare a lemnului în valoare de 70.000 mărci germane, linie de zdrobit deşeuri în valoare de 8.000 mărci germane, circular-pendulă hidraulic în valoare de 3.500 mărci germane, circular multilamă în valoare de 12.000 mărci germane, circular spintecat în valoare de 500 mărci germane, circular de tivit cu pânză reglabilă în valoare de 5.700 mărci germane şi două camioane pentru transport internaţional în valoare de 132.000 mărci germane.

Conform contractului de achiziţii, firma germană furnizoare era obligată să livreze toate maşinile şi utilajele până la 31 decembrie 2001 şi să asigure garanţie timp de 1 an.

Pe baza contractului şi a facturii proforme, inculpatul a formulat cererea de plată nr.2 către ADR Centru şi a obţinut suma de 4.873.000.000 lei, virată ulterior în contul firmei germane.

Deşi a primit banii pentru toate utilajele menţionate în contract, firma germană a livrat doar camerele de uscare a lemnului, instalaţia de parchet automată, un tocător cu tambur, o presă de brichetat, un circular multiramă şi două autotractoare M. cu semiremorcă, celelalte utilaje nemaifiind livrate, fapt trecut cu vederea de inculpat care a stat pasiv, nedepunând nicio diligentă pentru obţinerea tuturor utilajelor contractate şi plătite de către ADR Centru.

În plus, inculpatul nu a folosit cele două autotractoare cu remorcă la SC M.C. SRL, ci la celelalte societăţi pe care le administra care erau situate în zone care nu erau defavorizate. Ca urmare, potrivit dispoziţiilor legale, trebuia să achite taxe vamale în sumă de 892.005.808 RON şi TVA în sumă de 1.016.875.117 lei, obligaţii de care fusese scutită SC M.C. SRL pentru că funcţiona într-o zonă defavorizată.

În acelaşi fel a procedat inculpatul şi la data de 30 noiembrie 2001, când a depus la ADR Centru cererea de plată pentru suma de 777.083.400 lei reprezentând contravaloare materie primă - buştean esenţă fag, achiziţionată de la Ocolul Silvic Alba.

Tot la data de 30 noiembrie 2001, inculpatul B.N. a depus la ADR Centru cererea de plată nr.6 şi a obţinut suma de 600.000.000 RON pentru cumpărarea a două ifroane.

Aceste utilaje au fost achiziţionate de la SC E.F. SRL la care inculpatul era asociat şi administrator, deşi contractul de finanţare interzicea astfel de tranzacţii.

După achiziţionarea utilajelor doar unul a fost dus la Zlatna şi folosit de SC M.C. SRL, celălalt rămânând la SC E.F. SRL.

Prin urmare, în raport de activitatea desfăşurată de inculpat, se constată că vinovăţia acestuia este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, solicitarea de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., fiind neîntemeiată.

Susţinerile inculpatului în sensul că nu subzistă infracţiunea de înşelăciune întrucât ajutorul financiar ar fi fost obţinut în mod legal este neîntemeiată întrucât, prin natura lui, contractul de finanţare se executa succesiv, ceea ce presupunea ca fiecare tranşă de bani să fie acordată în condiţiile îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin convenţie.

Cum însuşi inculpatul recunoaşte în declaraţiile sale că nu a respectat clauzele contractului de finanţare, este evident faptul că fiecare tranşă de bani a fost obţinută în urma folosirii de către inculpat a unor manopere dolosive.

Aceleaşi argumente anterior prezentate justifică şi concluzia netemeiniciei solicitării inculpatului de achitare şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, este dovedit faptul că inculpatul a achiziţionat din fondurile puse la dispoziţie de către ADR Centru, printre altele, două camioane pentru transport internaţional, marca M. cu semiremorcă, o cantitate de buşteni de fag de la Ocolul Silvic Alba şi două ifroane de la SC E.F. SRL Sibiu, societate unde inculpatul era asociat şi administrator.

Inculpatul nu a utilizat însă cele două autocamioane cu remorcă la SC M.C. SRL Zlatna, ci la alte societăţi pe care le administra, lemnul achiziţionat din fondurile nerambursabile a fost prelucrat în firize la SC A.M. SRL Sibiu, firmă unde inculpatul era asociat şi administrator, iar unul dintre utilajele achiziţionate a rămas la S.C. Exploatări Forestiere S.R.L. Sibiu, deşi a fost achitat din aceleaşi fonduri.

Raportat la aceste împrejurări, rezultă cu certitudine că inculpatul a direcţionat fondurile obţinute în urma încheierii contractului de finanţare spre alte firme, în cadrul cărora era asociat sau administrator, în detrimentul implementării proiectului, care viza clar dezvoltarea zonei defavorizate Zlatna.

În aceiaşi sferă de analiză, se constată că nici susţinerile inculpatului cu privire la imposibilitatea obiectivă a coexistenţei infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. cu infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. nu sunt justificate întrucât cele două infracţiuni sunt distincte, fapta de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum si utilizarea in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează sa fie rambursate din fonduri publice, nefiind absorbită de infracţiunea de înşelăciune, aşa cum susţine apărarea.

Nici susţinerea apărării cu privire la modalitatea greşită de calcul a prejudiciului nu este întemeiată, cuantumul acestuia fiind cert şi corect stabilit prin cumulul aritmetic al tranşelor de bani obţinute de inculpat pe parcursul derulării contractului de finanţare nr. X/2000, inculpatul nereuşind să facă dovada că parte din aceşti bani au fost folosiţi exclusiv în scopul în care au fost remişi.

Ca atare, în raport de cuantumul prejudiciului stabilit în cauză, încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune prin reţinerea alin. (5) al art. 215 C. pen. este justificată.

Deopotrivă, înalta Curte constată lipsa de temeinicie a criticilor subsidiare ale apărării cu privire la greşita sesizare a primei instanţe, argumentată pe necompetenţa materială a organului de urmărire penală, reţinând că Direcţia Naţională Anticorupţie era îndrituită să efectueze urmărirea penală în cauză, competenţa specială a acestei unităţi de parchet fiind atrasă de infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 care se află în raport de conexitate cu celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, care a fost criticată de acuzare, înalta Curte constată că instanţele anterioare au ţinut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. ni au apreciat în egală măsură împrejurările în care a fost desfăşurată activitatea infracţională, cât şi datele care caracterizează persoana inculpatului.

A fost avută în vedere în acest sens atât gravitatea faptelor, determinată prin raportare la multitudinea actelor materiale, modalitatea de săvârşire şi consecinţele produse asupra patrimoniului părţilor civile, dar şi faptul că prejudiciul nu a fost recuperat.

Pe de altă parte, s-a ţinut seama de datele ce caracterizează persoana inculpatului şi conduita acestuia înainte şi în timpul procesului penal.

În acest context, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit anterior o faptă aflată în concurs real cu faptele deduse judecăţii în cauza pendinte, element de natură a caracteriza nefavorabil persoana inculpatului.

Totodată, s-a avut în vedere conduita procesuală a inculpatului B.N. care a recunoscut parţial săvârşirea faptelor şi s-a prezentat în mod constant în faţa organelor judiciare, precum şi situaţia personală actuală a acestuia, cu referire la starea de sănătate precară, dovedită cu înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, precum şi vârsta înaintată a acestuia.

Toate aceste elemente au fost corect valorificate de prima instanţă care a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. care a permis coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Ca urmare, raportat la circumstanţele săvârşirii faptelor şi persoana inculpatului, nu se justifică înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare anterior menţionată, lipsa de diligentă a inculpatului pe aspectul acoperirii prejudiciului produs prin infracţiunile săvârşite putând constitui temei, cel mult, pentru înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen. (în măsura în care acesta ar fi fost reţinută în cauză), iar nu pentru cea prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

Totodată, Înalta Curte constată ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de constatare a executării în integralitate a pedepsei rezultante, reţinând că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen.

Având în vedere toate cele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ce nefondate, recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul B.N., constatând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate sub toate aspectele invocate.

Văzând ui dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 84/A/2010 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iunie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1774/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1554/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 2456/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2456/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs