ICCJ. Decizia nr. 254/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 254/2011

Dosar nr. 18883/3/2008

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2011

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 867/ F din 8 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, s-a hotărât după cum urmează:

- achitarea inculpatului B.F. (fiul lui C. şi E.), în baza art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi a art. 37 lit. a) C. pen.;

- achitarea inculpatului R.Ş.R. (fiul lui V. şi D.), în baza art. 11 alin. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2), cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen.;

- condamnarea inculapatul D.A. (fiul lui C. şi l.) la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, a art. 37 lit. a), şi a art. 74 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., raportat la art. 34 - 35 C. pen., a fost contopit restul de pedeapsa de 769 zile neexecutat,, din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului D.A. prin sentinţa penală nr. 784/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 334 din 17 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 10 ani închisoare.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 0,87 grame heroină, rămasă după efectuarea analizelor de laborator - depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii din 03 august 2007.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul D.A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 700 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 22 iunie 2007, Penitenciarul Rahova a sesizat D.I.I.COT. - Serviciul Teritorial Bucureşti, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orelor 01,45, s-a efectuat o percheziţie la camera 516 în cadrul secţiei a V-a, ocazie cu care, în grupul sanitar, au fost găsiţi inculpaţii D.A., B.F. şi R.Ş.R., aplecaţi asupra unei cutii de table pe care se aflau 115 punguţe din plastic, sigilate la capăt prin ardere, ce conţin o substanţă pulverulentă de culoare maronie, 6 punguliţe din plastic nesigilate, ce conţineau urme dintr-o substanţă pulverulentă de culoare maronie şi o punguliţă de celofan transparent, nesigilată, ce conţine o cantitate necunoscută de substanţă de culoare maronie.

Raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 22 iunie 2008 a stabilit că cele 115 punguţe conţin 0,92 grame heroină, cele 6 punguţe conţin 0,03 grame heroină, punguţa de celofan conţine 0,04 grame heroină, iar cele 3 punguţe de plastic alb găsite sub salteaua deţinutului B.B. conţin 0,02 grame heroină. Cantităţile de 0,03 grame, 0,04 grame şi 0,02 grame au fost consumate în procesul analizelor de laborator, iar cantitatea de 0,87 grame rămasă a fost depusă la camera de corpuri delicte.

Din rapoartele gardienilor, s-a stabilit că, la intrarea personalului de supraveghere în grupul sanitar al camerei, au fost găsiţi inculpaţii R.Ş.R., D.A. şi B.F. stând aşezaţi în jurul unei mese improvizate pe care se afla o cutie de table - şah, pe care se aflau mai multe punguţe din plastic ce conţineau o substanţă pulverulentă maronie.

Analizând mijloacele de probă menţionate, cu privire la vinovăţia inculpaţilor R.Ş.R. şi B.F., faţă de faptele pentru care au fost trimişi în judecată, instanţa a constatat că acestea nu pot fi reţinute în vederea stabilirii cu certitudine a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei acestor inculpaţi.

Astfel, instanţa a constatat că, din probele administrate în cauză, este neîndoielnic faptul că, la data efectuării controlului, cei trei inculpaţi au fost surprinşi în baie, lângă tabla de şah, pe care au fost găsite drogurile, însă faţă de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu se poate concluziona, cu certitudine, care a fost activitatea celor doi inculpaţi R.Ş.R. şi B.F., în ceea ce priveşte traficul de droguri.

Cu privire la vinovăţia inculpaţilor R.Ş.R. şi B.F. s-a putut observa că, din declaraţiile date de inculpaţi şi martori, nu se poate reţine indubitabil implicarea acestora în săvârşirea faptei.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea asupra vinovăţiei inculpatului de probe sigure, certe şi, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpaţilor, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

În ceea ce priveşte infracţiunea de deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, reţinută în sarcina inculpatului D.A., constând în aceea că, la data de 22 iunie 2007 a fost depistat deţinând fără drept o cantitate de 0,99 grame droguri, porţionând-o, instanţa a înlăturat apărările formulate de inculpat, în sensul că a săvârşit fapta fiind constrâns, acestea necoroborându-se cu restul probatoriului administrat.

Astfel, inculpatul D.A. a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţiile acestuia coroborându-se cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, dar şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul D.A., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, astfel după cum urmează:

Apelul Parchetului a vizat greşita interpretare a probelor administrate, având drept consecinţă greşita achitare a inculpaţilor B.F. şi R.Ş.R. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Apelul inculpatului D.A. a vizat, greşita condamnare, avându-se în vedere că din probele administrate, rezultă că a fost forţat - fizic şi moral - de către şeful de cameră, să săvârşească infracţiunea, solicitând achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 46 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 122/ A din 8 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul D.A.

Totodată, inculpatul D.A. a fost obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezenta onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, la baza acesteia stând probe concludente de vinovăţie în raport cu care s-a dispus condamnarea inculpatului D.A., respectiv, în lipsa acestora, dispunându-se în conformitate cu regula potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" în ce îi priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi B.F. şi R.Ş.R.

Astfel, cu privire la apelul Parchetului, din analiza probelor administrate - inclusiv în faza apelului - nu rezultă cu certitudine participarea celor doi inculpaţi B.F. şi R.Ş.R. la portionarea drogurilor în baia penitenciarului.

Împotriva acestei din urmă decizii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpatul D.A. au declarat, în termen legal, recursurile de faţă prin care:

1. Parchetul critică hotărârile pronunţate sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor B.F. şi R.Ş.R. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2), cu aplicarea art. 14 lit. e) din Legea 143/2000 şi a art. 37 lit. a) C. pen., solicitând condamnarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunea arătată.

2. Inculpatul D.A. solicită:

- în principal, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege ;

- în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., să fie dată o eficienţă sporită circumstanţelor atenuante şi să fie redusă pedeapsa, apreciind că este prea aspră.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

1. În recursul Parchetului;

Din examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor hotărârilor atacate, rezultă că starea de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond. Astfel în mod judicios a constatat instanţa fondului-confirmată de instanţa de apel - că în lipsa probelor concludente nu se poate stabili de vinovăţia inculpaţilor B.F. şi R.Ş.R. şi că orice îndoială este în favoare inculpatului.

În acest sens este relevantă declaraţia martorului cu identitate protejată A.M. care a declarat că drogurile găsite în grupul sanitar şi cele găsite sub salteaua deţinutul B.B. aparţin numitului M.M. şi că, dintre inculpaţii găsiţi în grupul sanitar numai inculpatul D.A. se ocupa de porţionarea drogurilor, în timp ce inculpaţii B.F. şi R.Ş.R. au fost surprinşi accidental în baie de gardieni, cei doi aflându-se acolo în cu totul alt scop, precum şi raportul tehnico-ştiinţific privind comportamentul simulat care a arătat că inculpaţii R.Ş.R. şi B.F. nu au prezentat modificări ale stresului emoţional caracteristice comportamentului simulat şi nu în ultimul rând, cu declaraţiile contradictorii ale inculpaţilor mai sus-numiţi.

2. În recursul inculpatului D.A.;

Din examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor hotărârilor pronunţate (la fond şi apel), Înalta Curte constată că starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite. Astfel, inculpatul D.A. a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţiile acestuia coroborându-se cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, dar şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică.

Cererea inculpatului (formulată şi în apel) de achitare pe considerentul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, nu poate fi primită.

La individualizarea, în modul arătat, a pedepsei stabilite instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului (recidivist şi atitudinea nesinceră pe parcursul procesului).

Perseverenţa infracţională a inculpatului este dovedită şi prin antecedentele penale (tot pentru săvârşirea unei infracţiuni privind traficul de droguri), ce demonstrează ca scopul preventiv şi educativ al pedepsei anterioare nu a fost atins.

Aşa fiind şi neconstatându-se incidenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpatul D.A. urmează a fi respinse, ca nefondate, cu obligarea inculpatul D.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpatul D.A. împotriva Deciziei penale nr. 122/ A din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat D.A. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.F. şi R.S.R., în sumă de câte 200 lei, se vor plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 254/2011. Penal