ICCJ. Decizia nr. 2607/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2607/2011
Dosar nr. 385/36/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală sentinţa penală nr. 25 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Constanţa a dispus următoarele:
„În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.;
Achită pe inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. deoarece fapta nu există.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.;
Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. deoarece a intervenit decesul acestuia.
Constată că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.
Face aplicarea art. 346 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.;
Respinge acţiunea civilă formulată de către părţile civile SC A.I. SA - Staţiunea Venus şi respectiv S.I.F. Transilvania - Braşov.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
Cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal rămân în sarcina acestuia."
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul formulat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa nr. 61 D/P/2005, înregistrat la această instanţă sub nr. 2212/118/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen şi a inculpatei P.P. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
Din actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
1. Potrivit actului de inculpare, la data de 7 iulie 2000, SC A.I. SA Venus, prin administratorul unic V.N., a formulat o plângere penală, solicitând să se efectueze cercetări faţă de numita P.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen.
Ulterior, la data de 9 ianuarie 2001 SC A.I. SA Venus a formulat o nouă plângere penală, prin care solicita să se efectueze cercetări faţă de numiţii C.I. - asociat unic şi administrator la SC C.I. SRL Constanţa şi C.V. (ulterior J.) - asociat unic şi administrator la SC V.M. SRL Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 289 C. pen.,art. 291 C. pen. Prin aceeaşi plângere, petenta a solicitat să se extindă cercetările penale faţă de P.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 289 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. şi art. 240 C. pen.
2. Prin rezoluţia nr. 791/P/2001 din 21 august 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de soţii C.I. şi C.V. pentru art. 215 alin. (1), (2) şi (5) din C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, fiind aplicabil principiul „in dubio pro reo".
Totodată, prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.P. pentru art. 289 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. (întrucât faptele nu există) şi art. 240 C. pen. (motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective).
3. Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, SC A.I. SA Venus a formulat plângere, prin care sesiza faptul că soluţia respectivă este nelegală şi netemeinică, solicitând infirmarea acesteia şi trimiterea în judecată a numiţilor C.I., C. (J.) V. şi P.P.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin rezoluţia nr. 897/11/2 din 23 octombrie 2001 a admis plângerea formulată de SC A.I. SA Venus, ca fiind legală şi temeinică şi a infirmat rezoluţia nr. 791/P/2001 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I., J.V. (fostă C.) şi P.P., ca fiind neîntemeiată.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de C.I. şi J.V. (fostă C.) pentru art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 293 C. pen. şi faţă de P.P. pentru art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 240 C. pen. şi art. 289 C. pen.
4. După completarea cercetărilor penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (la 22 iulie 2002 cauza a fost preluată de către acest parchet), prin Ordonanţa nr. 159/P/2002 din 6 ianuarie 2003 a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuiţii P.P. pentru infracţiunile prev. de art. 240 C. pen., art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen., art. 289 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., C.I. pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi J.V. (fostă C.) pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
5. împotriva acestei ordonanţe, S.I.F. T. SA a formulat plângere care, prin rezoluţia nr. 21347/3873 din 19 mai 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost respinsă.
6. Urmare acestui fapt, petenta S.I.F. T. SA, cu sediul în Braşov, s-a adresat cu plângere instanţei de judecată care, prin sentinţa penală nr. 69 din 9 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1756/2003 al Tribunalului Constanţa, a fost respinsă ca nefondată.
7. Faţă de această hotărâre, S.I.F. T. SA a declarat recurs, iar Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 287/P din 26 aprilie 2004, a admis ca fondat recursul declarat de recurenta S.I.F. T. SA şi a desfiinţat sentinţa penală nr. 69 din 09 februarie 2004, a Tribunalului Constanta.
Totodată, a admis plângerea S.I.F. T. SA, a desfiinţat Ordonanţa nr. 159/P/2002 din 06 ianuarie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a trimis cauza la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale şi completării acesteia conform art. 333 C. proc. pen.
8. La data de 07 decembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi-a declinat competenţa conform dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 în favoarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanta.
După completarea urmăririi penale, în cauză a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 11 mai 1993, SC V. SA Mangalia, în calitate de locator şi SC C.I. SRL Constanta, reprezentată prin asociat unic şi administrator de inculpatul C.I., în calitate de locatar, au încheiat contractul din 11 mai 1993, cu o durată de 10 ani, în baza căruia această din urmă societate a preluat în locaţie de gestiune restaurantul „G." din Staţiunea Venus.
În baza contractului din 02 iulie 1993 încheiat pe o durată de 15 ani între SC V. SA Mangalia, în calitate de locator şi SC I. SRL Constanţa, prin asociat unic şi administrator J.V. (fostă C. la data încheierii contractului), în calitate de locatar, această din urmă societate a preluat în locaţie de gestiune hotelul „I." din Staţiunea Venus.
începând cu data de 20 decembrie 1994, contractul de locaţie de gestiune din 02 iulie 1993 a fost preluat de la SC I. SRL de către SC V.M. SRL Constanţa, reprezentată de acelaşi asociat unic şi de administrator J.V. (fostă C.).
Conform protocolului de divizare a SC V. SA din 05 decembrie 1995 s-a înfiinţat SC A.l. SA care a preluat şi contractele de locaţie de gestiune pentru restaurantul „G.", hotel „I." şi hotel „A.". Contractele de locaţie de gestiune s-au derulat pe perioada 1993 - aprilie 1996, când urmare unor manevre frauduloase, inculpaţii C.I. şi J.V. (fostă C.) au fost nevoiţi să cesioneze contractele respective către SC C.C.G. SRL Olteniţa, reprezentată de administrator Grigore Laurentiu.
Urmare plângerilor penale formulate de către C.I. şi J.V. (fostă C.), numiţii G.L. şi D.C., director la SC A.l. SA Venus au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen., cauză care ulterior a fost strămutată la Judecătoria Giurgiu.
În cursul cercetării judecătoreşti, la cererea părţilor civile C.I. şi J.V. (fostă C.), s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile pentru dovedirea pretenţiilor civile, probă admisă de către instanţă.
Exercitarea profesiei de expert contabil, iar prin adresa din 3 februarie 1999, C.E.C.A.R. Giurgiu a transmis Tribunalului Giurgiu lista experţilor contabili pe anul 1999 (publicată în M. Of. nr. 142/bis din 07 aprilie 1999), listă în care inculpata nu figura (în acest sens instituţiile statului au emis mai multe adrese ce se află ataşate la dosarul cauzei).
Aşadar, la momentul în care instanţa a desemnat-o în mod eronat pe inculpata P.P. să efectueze expertiza judiciară contabilă, aceasta era conform dispoziţiilor legale incompatibilă. Ca atare, inculpata P.P. trebuia să aducă la cunoştinţa instanţei acest lucru, urmând totodată să se abţină de la efectuarea expertizei, lucru pe care cu ştiinţă nu l-a făcut.
P.P. a efectuat expertiza numai pe baza documentelor puse la dispoziţie de către C.I., fără să procedeze la vizualizarea în teren a celor două active, restaurant,G." şi hotel „I." în vederea identificării lucrărilor şi investiţiilor efectuate de către cei doi învinuiţi.
P.P., la întocmirea raportului de expertiză contabilă, a preluat şi actualizat datele din raportul de evaluare realizat în luna octombrie 1995 de către SC M.C. SRL Constanţa, la solicitarea inculpatului C.I., în vederea privatizării celor două active. Acest lucru rezultă din actele de urmărire penală cât şi din declaraţiile şi memoriile inculpatei P.P.
Cum raportul de evaluare prezenta valori estimative, fiind confidenţial pentru destinatar, acesta nu poate fi folosit la efectuarea expertizelor contabile.
Raportul de evaluare este valabil 3 luni şi poate fi folosit numai la privatizare, urmând ca valoarea reală să fie stabilită în contractul de vânzare-cumpărare.
De precizat este faptul că inculpatul C.I. a fost cel care a însoţit-o permanent pe inculpata P.P. pe tot timpul întocmirii expertizei contabile, el fiind cel care prezenta situaţia celor două societăţi (SC C.I. SRL şi SC V. SRL Constanţa ).
Mai mult, inculpatul C.I. i-a prezentat inculpatei P.P. documentele contabile şi orice alte date pe care le aprecia că-i sunt favorabile, acte pe care aceasta din urmă, fără să le verifice pe teren, Ie-a folosit la întocmirea raportului de expertiză contabilă.
P.P., deşi la acea dată nu avea calitatea de evaluator şi expert tehnic, a întocmit pe lângă expertiza contabilă şi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare a bunurilor aparţinând soţilor C.I. şi J.V. Până la data de 31 noiembrie 1999, inculpata P.P. nu figura în evidenţele Ministerului Justiţiei ca evaluator.
Mai mult, inculpata P.P. nu a avut în vedere la evaluare gradul de uzură conform normativelor în vigoare la acea dată al bunurilor expertizate.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, întrucât mai mulţi experţi nominalizaţi de B.L.EJ.T. Giurgiu şi numiţi de Tribunalul Giurgiu s-au" abţinut din diferite motive obiective, la data de 06 aprilie 1999, deşi instanţa primise o nouă listă cu 3 experţi, a desemnat-o să efectueze expertiza dispusă în cauză, de pe o listă mai veche, din 18 decembrie 1998, pe învinuita P.P..
În conformitate cu art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 89 din 25 august 1998, publicată în M. Of. nr. 314 din 27 august 1998, pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, „Experţii contabili si contabilii autorizaţi nu pot să-şi exercite atribuţiile conferite de această calitate pe durata cât ocupă funcţii în cadrul M.F.P."
Cum la data de 06 aprilie 1999 (data la care ordonanţa de guvern mai sus-menţionată era în vigoare) inculpata P.P. îndeplinea calitatea de funcţionar public în cadrul D.G.F.P. Giurgiu, aceasta era incompatibilă să efectueze expertiza, fapt pentru care trebuia să se abţină chiar dacă fusese desemnată eronat de instanţă, lucru pe care însă cu ştiinţă nu l-a făcut. In declaraţiile sale, deşi iniţial a susţinut că nu cunoştea despre această prevedere legală, ulterior a relatat că avea cunoştinţă de modificările aduse în această materie.
Mai mult, prin Legea nr. 186 din 2 decembrie 1999 (publicată în M. Of. nr. 592 din 6 decembrie 1999) pentru aprobarea O.G. nr. 89/1988 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, această interdicţie s-a extins.
Astfel, conform prevederilor art. 11 alin. (3), modificat prin Legea nr. 186 din 2 decembrie 1999, „Experţii contabili şi contabilii autorizaţi nu pot să-şi exercite atribuţiile conferite de această calitate pe durata în care îşi desfăşoară orice activitate salarială în afara C.E.C.C.A. sau activitate comercială, cu excepţia activităţilor didactice, literare, publicistice în domeniu şi cea de parlamentar, consilier local sau judeţean, pe durata mandatului. Prevederile acestui alineat au aplicabilitate începând cu exerciţiul financiar al anului 2000".
Din adresa din 19 ianuarie 2002 a D.G.F.P. Giurgiu, rezultă că inculpata P.P. a fost angajată din data de 10 mai 1992 la această instituţie, în funcţia de inspector de specialitate, iar din 7 aprilie 1999 îndeplinea funcţia de şef S.C.F., fapt pentru care se afla în situaţia de expert incompatibil pentru efectuarea expertizei.
P.P. a obţinut calitatea de expert contabil în anul 1991, aşa cum rezultă din carnetul din 1996, în care se menţionează că prezentul carnet este valabil numai cu viza pe anul în curs, carnet care nu era vizat pe anul 1999.
Conform adresei din 07 noiembrie 2000 a B.L.EJ.T. Giurgiu, rezultă că inculpata P.P., pe anul 1998, a obţinut viza provizorie pentru
De asemenea, inculpata P.P., luând în considerare datele prezentate de învinuitul C.I. fără să le verifice pe teren, a procedat la evaluarea ca investiţii a unor mijloace fixe şi obiecte de inventar ce aparţineau SC V. SA şi, ulterior, SC A.I. SA.
Din adresa din 05 februarie 2001 a SC V. SA rezultă că, pe perioada de 2 ani şi 7 luni când cele două active (restaurant „G." şi hotel „I.") au fost date în locaţie de gestiune societăţilor administrate de soţii C.I. si J.V., aceştia nu au prezentat documente din care să rezulte efectuarea de investiţii sau acte de recepţie a unor astfel de lucrări.
Deci, în perioada mai 1993-decembrie 1995, soţii Corne nu au efectuat la cele două active investiţii, sens în care în arhiva unităţii nu au fost găsite documente din care să rezulte acest lucru şi nici procese-verbale de recepţie. De asemenea, soţii C.I. şi J.V. nu au avut acordul SC V. SA iar, ulterior, al SC A.I. SA pentru efectuarea vreunei lucrări de investiţie, reparaţii capitale sau dotări.
Mai mult, din adresa din 09 februarie 2001 a aceleaşi unităţi rezultă că în perioada 05 decembrie 1995 - 15 aprilie 1996 aceştia nu au făcut investiţii sau reparaţii curente. Inculpatul C.I. a prezentat pentru expertiză documente cu bunuri proprii cum ar fi: mai multe autoturisme care nu erau înregistrate în evidenţa contabilă a celor două societăţi administrate de el şi soţia sa; mai multe chitanţe tip „Caritas"; mai multe liste cu diverse bunuri proprii, etc.
Din adresa din 27 mai 2002 a C.E.C.C.A.R. Giurgiu, rezultă că „expertiza contabilă efectuată de către inculpata P.P. ridică şi destule probleme de ordin tehnic şi calitativ datorate atât unor aspecte dar şi unor dificultăţi specifice".
La întocmirea raportului, inculpata P.P. a preluat în cea mai mare parte datele cuprinse în raportul de expertiză întocmit în luna mai 1999, la care a adus unele mici corecturi care s-au materializat în modificarea concluziilor la unele obiective.
Tribunalul Giurgiu, în calea de atac a apelului, a dispus la cererea părţilor civile C.I. şi J.V. efectuarea unei noi expertize, în vederea reactualizării pagubei, expertiză care a fost efectuată de către expertul P.V.
De menţionat că expertiza efectuată de către P.V. reprezintă o reactualizare a daunelor civile suferite de cele două societăţi şi administratorii acestora, ce au fost constatate de expertiza efectuată la fond conform obiectivelor stabilite de instanţă, în raport de inflaţia la zi.
Ca atare, expertul P.V., la efectuarea „noii expertize",a avut la bază raportul şi suplimentul de expertiză întocmite de inculpata P.P.
Pe baza acestui raport de expertiză, considerat de către instanţe ca fiind „proba probissima", Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au condamnat pe inculpaţii D.C. şi G.L. la pedepse cu închisoare şi totodată i-au obligat pe inculpaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I. SA Venus, să plătească părţilor civile C.I. şi C.V. cu titlu de despăgubiri suma finală de peste 25 miliarde lei.
Astfel, în mod eronat, instanţa i-a obligat pe inculpaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente la restituirea către părţile civile a mijloacelor fixe şi obiecte de inventar care aparţineau locatorului (SC A.I. SRL) şi, totodată, i-a obligat la restituirea unui prejudiciu pentru perioadele 1996-2002 şi 1996-2007, deşi prejudiciul era incert, viitor şi nu era lichid.
Mai mult, în loc să constate că expertiza şi suplimentul la expertiză întocmite de către P.P. sunt lovite de nulitate absolută, motivat de faptul că au fost întocmite de către o persoană incompatibilă atâta timp cât avea calitatea de funcţionar public, instanţele au omologat aceste acte în baza cărora au pronunţat hotărâri nelegale şi netemeinice cel puţin sub aspectul laturii civile şi, mai exact, al prejudiciului suferit de către părţile civile.
Atâta timp cât expertiza şi suplimentul la expertiză întocmite de P.P. erau nule şi expertiza întocmită de P.V. era nulă.
La data când C.I. s-a constituit parte civilă în Dosarul nr. 5957/1997 al Judecătoriei Giurgiu, SC C.I. SRL Constanţa se afla în procedură de lichidare judiciară.
Din adresa din 20 septembrie 2000 a C.C.I.N.A. Constanţa, rezultă că, la data de 29 decembrie 1998, s-a înregistrat notificarea Tribunalului Constanţa privind continuarea procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară, la cererea SC C.T. SA Bistriţa şi numirea judecătorului sindic.
La data de 29 septembrie 1999. s-a înregistrat sentinţa civilă nr. 1255/COM din 6 septembrie 1999, a Tribunalului Constanţa, prin care s-a dispus dizolvarea SC C.I. SRL, ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea şi deschiderea procedurii de faliment, iar la data de 20 octombrie 1999 s-a înregistrat menţiunea prin care s-a numit un lichidator.
În cursul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea a două expertize, una financiar-contabilă şi una imobiliară.
În vederea efectuării celor două expertize, soţii C.I. şi J.V. şi-au desemnat experţi - parte care au participat efectiv la realizarea acestora şi de asemenea s-a efectuat expertiza judiciar-imobiliară, de către expertul şi evaluatorul în imobiliare, S.V.
În raport de expertizele contabile şi tehnico-imobiliare, de celelalte probe administrate în cauză, s-a reţinut că inculpatul C.I. a urmărit prin prezentarea expertului P.P. a unor date neadevărate, să obţină în mod ilicit imobilele reprezentând restaurant G. şi hotel I., fapt pentru care a şi trecut la executarea acestora.
Urmare acestui fapt, inculpata P.P. a denaturat, în mod vădit, cu ştiinţă, conţinutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de învinuiţii C.I. şi J.V.
Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu este susţinută cu: rapoartele de expertiză contabilă, imobiliară şi evaluare, întocmite de experţii S.V., G.D., experţii - parte C.S., N.D., experţii Ş.L., B.P., M.L.; actele şi documentele depuse de S.I.F. T. SA Braşov, SC A.I. SA Venus - Mangalia; actele depuse de C.E.C.A.R. Giurgiu, B.L.E.J.T. Giurgiu, D.G.F.P. Giurgiu; celelalte acte întocmite de organele de cercetare penală şi procuror în cursul urmăririi penale; declaraţiile martorilor H.A., C.V., C.G., J.V., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor C.I. şi P.P.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiată în şedinţa publică din data de 21 aprilie 2009 inculpata P.P. care a declarat că nu era incompatibilă la data desemnării acesteia ca expert de către instanţa de judecată ş, de asemenea, nu a denaturat, în mod vădit, cu ştiinţă, conţinutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de numiţii C.I. şi J.V., deoarece a verificat dacă datele prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în realitate.
Mai mult, acesta s-a deplasat la sediul SC A.I. SA unde s-a întâlnit cu soţia inculpatului, însă nu a putut accesa interiorul clădirii deoarece acolo se aflau mai multe echipe de muncitori care nu permiteau accesul în interior.
Soţia inculpatului i-a pus la dispoziţie mai multe acte după care inculpata a luat legătura cu V.N., de la care în final a obţinut mai multe acte, considerate utile în efectuarea expertizei de către inculpată.
De asemenea inculpata l-a contactat pe un anume T.I. din cadrul Primăriei Mangalia care a fost observator neutru la efectuarea inventarelor societăţii
În acest sens, inculpata a precizat că a avut la dispoziţie dosarul cauzei unde a fost desemnată ca expert, însă aceste acte fiind insuficiente, a solicitat instanţei să îi permită a lua legătura cu C.I. pentru a-i pune la dispoziţie anumite acte.
Inculpata a luat legătura şi cu O.A. care, la acea dată, era administratorul Hotelului A. din cadrul SC A.I. SA
În ceea ce priveşte efectuarea unui raport de expertiză tehnică imobiliară, inculpata a declarat că doar a reactualizat valoarea imobilelor deja stabilită şi nu efectuat un raport de evaluare, deşi avea această calitate de evaluator.
Inculpatul C.I. nu a fost audiat însă la dosarul cauzei s-a depus certificatul de deces al acestuia, eliberat de autorităţile olandeze, tradus în limba română de un notar public - fila 118 dosar fond, vol. l -care atestă decesul inculpatului survenit la data de 11 noiembrie 2008.
În această situaţie, a fost citată în calitate de moştenitor fiica acestuia, C.M.M. cu scrisoare recomandată, tradusă şi cu adresă la domiciliul său din Otto Willem Van Der Linden, Almerstraat, RC - Almere - Holland, cu solicitarea instanţei de a preciza dacă înţelege să accepte succesiunea după tatăl său C.I., însă prin declaraţiile olografe înaintate instanţei - fila 35, dosar fond, voi.II -aceasta a declarat că nu a acceptat succesiunea, declaraţie reiterată instanţei şi ulterior la rămânerea în pronunţare.
În şedinţa publică din data de 23 iunie 2009 a fost audiată martora J.V. (fostă C.) care a declarat că, după preluarea SC A.I. SA, au făcut mai multe îmbunătăţiri şi investiţii atât la Hotelul I. cât şi la Restaurantul G., aşa cum de altfel erau obligaţi prin contractul de locatiune.
Pe inculpata P.P. martora a cunoscut-o după ce a fost convocată de acesta pentru efectuarea expertizei, însă nu au putut viziona prin interior H.I. deoarece accesul era blocat.
Martora nu a putut să-i pună la dispoziţie expertei toată documentaţia, deoarece o parte din acesta fusese oprită în interiorul hotelului după evacuarea soţilor C.
Martorul H.A. - audiat în aceeaşi şedinţă publică - a declarat că, la sfârşitul anului 1995, societatea era în pierdere însă datorită unor regularizări pe care Ie-a făcut aceasta era în profit.
În acest sens, martorul a declarat că nu a putut vedea faptic investiţiile efectuate la H.I. sau la Restaurantul G., însă acestea reieşeau din contabilitate.
În şedinţa publică din data de 23 iulie 2009 au fost audiaţi martorii D.C.M., O.A. şi C.G.
D.C.M. a declarat că soţii C. au realizat mai multe investiţii atât la Hotelul I. sau la Restaurantul G. deoarece erau obligaţi prin contractul de locatiune dar, mai mult, martorul în calitatea sa de director marketing SC V. SA semna acestora caietele de sarcini care stipulau aceste investiţii.
În ceea ce priveşte activitatea inculpatei P.P., martorul a declarat că a considerat că aceasta era incompatibilă cu activitatea de expert, însă nu a atras atenţia instanţei despre acest aspect.
Martorul a precizat ă a fost în stare conflictuală cu C.I.
O.A. a declart că s-au făcut investiţii la nivelul Hotelului I. sau a restaurantului G., fără a putea preciza cu exactitate ce fel de lucrări s-au efectuat. Aceasta a reţinut sporadic o copertină nouă sau gresie şi faianţă la restaurantul G. sau de renovare la Hotelul I.
C.G. a declarat, de asemenea, că s-au făcut investiţii la nivelul Hotelului I. sau a Restaurantului G., fără a putea preciza cu exactitate ce fel de lucrări s-au efectuat. Aceasta a reţinut distinct o platformă de beton sau veselă la Restaurantul G., ori lucrări de reabilitare termică prin înlocuirea centralei termice la Hotelul I.
În şedinţa publică din data de 13 octombrie 2009 a fost audiată martora U.A., însă aceasta nu a putut da detalii cu privire la investiţiile făcute în SC A.I.
Martorii U.A., O.A. şi C.G. nu au putut furniza detalii despre inculpata P.P.
În şedinţa publică din data de 03 noiembrie 2009, a fost audiat martorul în apărare G.Ş., care a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul C.I. din anul 1989 şi poate preciza cu exactitate că acesta a investit în Restaurantul G. sume consistente pentru achiziţionarea de mobilier şi aparatură de bucătărie, gresie şi faianţă, precum şi veselă comandată la Alba lulia, în acest sens martorul împrumutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane şi sfătuindu-l să nu se împrumute la bancă.
S-au depus la dosarul cauzei mai multe acte în susţinerea declaraţiilor inculpatei P.P., cât şi de către partea civilă - acte privind deplasările la instanţele din toată ţara, cauţiunile plătite în cauzele civile de contestaţie la executare, suspendarea executării, determinate de obiectul litigiului în cauză, dar şi bilanţuri anuale ale SC A.I., în legătură cu situaţia financiară şi economică înainte şi ulterior, după săvârşirea faptei - filele 34-132 dosar fond, vol. II.
În temeiul disp. art. 14 si 15 C. proc. pen., părţile civile au exercitat acţiunea civilă şi s-au constituit părţi civile in procesul penal cu suma totală de 13.200.000 lei.
Analizând cauza prin prisma materialului probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, prima instanţă a constatat că nu se poate reţine că inculpatul C.I., în legătura cu efectuarea unei expertize financiar contabile, a prezentat inculpatei P.P. date neadevărate în vederea obţinerii, în mod ilicit, a unor valori cu mult mai mari decât cele reale şi, pe cale de consecinţa, a putut formula pretenţii civile nereale în fata unei instanţe de judecata, inclusiv prin asumarea calităţii de parte civila, deşi SC C.I. SRL se afla în procedura de lichidare, în condiţiile în care martorii audiaţi în cauză au precizat că atât la H.I. cât şi la Restaurantul G. au fost făcute investiţii de inculpat.
Relevantă în cauză din această perspectivă este declaraţia dată de martorul G.Ş. care a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul C.I. din anul 1989 şi poate preciza cu exactitate că inculpatul a investit în Restaurantul G. sume consistente pentru achiziţionarea de mobilier şi aparatură de bucătărie, gresie şi faianţă, precum şi veselă comandată la Alba lulia, în acest sens martorul împrumutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane.
În acest sens, nu se poate reţine şi faptul că inculpata P.P. a acceptat efectuarea unei expertize financiar contabile, deşi se afla în stare de incompatibilitate sau că a efectuat expertiza dispusa de instanţa de judecată şi, de asemenea, că în mod repetat, a înţeles să-şi depăşească mandatul în legătura cu efectuarea expertizei, în sensul în care nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în investiţiile pretins a fi fost efectuate la activele care făceau obiectul contractelor de locaţie de gestiune, în condiţiile în care, la data la care s-a dispus si efectuat expertiza (07 aprilie 1999), întocmirea unei asemenea lucrări de către un expert aflat în stare de incompatibilitate nu reprezenta infracţiune, fapta fiind incriminată începând cu data de 06 decembrie 1999, odată cu intrarea în vigoare Legii nr. 186/1999.
În raport de acest aspect, prima instanţă a constatat că atitudinea subiectivă a inculpatei nu este determinantă pentru reţinerea infracţiunii în contextul expus anterior - conform căruia inculpata cunoştea despre starea de incompatibilitate în care s-ar afla şi, cu toate acestea, nu s-a abţinut de la efectuarea lucrării.
Astfel, ca răspuns la adresa Parchetului nr. 159/P/2002, prin adresa din 19 septembrie 2002 (fila 158, dosar fond, vol. l), C.E.C.A.R. Giurgiu a precizat ca inculpata P.P. a fost. „ înscrisă pe tabloul Corpului de experţi până la data de 31 decembrie 1999,,.
Trebuie reţinut că tot în aceeaşi adresă se mai menţionează că nu s-a comunicat inculpatei, respectiv expertei contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.
De asemenea, în acelaşi sens a fost emis de către aceeaşi autoritate şi înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la fila 157 din dosarul de fond -vol. l).
Dintr-o altă adresă (aflată la fila 161 dosar fond - vol. l ) rezultă că, abia la 03 februarie 2000, C.E.C.A.R. Giurgiu a comunicat Tribunalului Giurgiu şi nu Judecătoriei Giurgiu o nouă listă din care lipsea acest expert, respectiv P.P., astfel că din această perspectivă nu se poate reţine nici măcar culpa inculpatei care a efectuat expertiza dispusă la 07 aprilie 1999 .
De asemenea, este inexplicabil şi faptul că C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P. în calitate de expert cotizaţia pe anul 1999 (la fila 159 - dosar fond - vol. l), acest aspect determinând tribunalul să reţină că inculpata nu a avut cunoştinţa de existenta vreunui motiv care sa îi impună să se abţină de la efectuarea expertizei.
De asemenea, prima instanţă a constatat că nu se poate reţine în sarcina inculpatei P.P. că, în această modalitate, l-a ajutat pe inculpatul C.I. să obţină valori supraevaluate, cu mult peste nivelul investiţiilor realizate în mod real şi că a efectuat o expertiză imobiliară, dar şi un raport de evaluare, deşi nu era atestată în calitate de expert tehnic imobiliar sau în calitate de evaluator, din următoarele considerente:
Pentru efectuarea lucrării, inculpata s-a conformat întocmai dispoziţiilor instanţei atât cu privire la obiectivele stabilite cât şi la baza informativă impusă, respectiv convocarea părţilor şi solicitarea de a i se comunica informaţii şi documente, altele decât cele aflate la dosar, cât şi studierea materialului din dosarul cauzei.
Inculpata a precizat în acest sens că a respectat întocmai dispoziţiile codului de procedura penala în materia efectuării expertizelor precum şi legislaţia specială.
Astfel, prima instanţă a reţinut situaţia conform căreia cu ocazia efectuării raportului de expertiză s-au convocat toate părţile prin mandate poştale pentru data de 30 aprilie 1999 în staţiunea Venus, la locul amplasării celor doua active.
Aceasta împrejurare este dovedită atât cu înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală cât şi cu depoziţia martorei J.V., conform căreia, la data stabilită, inculpata P.P., în calitate de expert, s-a deplasat la locul convocării unde se mai afla J.V. şi, în timp ce îl aştepta pe administratorul SC A.I. SA, s-a discutat şi cu martora O.A.
Acest aspect a fost confirmat de martora J.V. care a mai declarat că inculpata a încercat să intre în hotel şi restaurant, dar a fost împiedicată de muncitorii care lucrau acolo.
Acelaşi aspect s-a derulat şi la sosirea numitului V.N. care, nu numai că nu a permis accesul în imobile, dar nu a dorit să pună inculpata în legătura cu persoane care să poată să-i dea lămuriri asupra obiectului expertizei.
Mai mult, acesta a afirmat că documentele societăţii se află la Poliţia Neptun, motiv pentru care inculpata împreună cu fiul acesteia dar şi cu V.N. s-a deplasat, fără nici un rezultat, la această instituţie (fila 163 - verso dosar fond - vol. l, precum şi depoziţia martorei J.V. aflată la fila 189 - acelaşi dosar).
Cu această ocazie, singurele documente puse la dispoziţie de partea civilă SC A.I. SA au fost nişte liste de inventar.
Cât priveşte poziţia celorlalte părţi, inculpata a luat legătura cu reprezentanţii celor 2 societăţi comerciale (SC C.I. SA şi SC V. SRL), precum şi cu contabilul acestora, martorul H.A., martor care confirma întâlnirea (declaraţia de la fila 191 - dosar fond - vol. l cât şi cele date în cursul urmăririi penale).
Nici o altă parte din dosar nu a mai răspuns convocării.
O situaţie inexplicabilă în opinia tribunalului şi care creează dubii ce profită inculpatei P.P. este aceea conform căreia, după depunerea raportului de expertiza întocmit de inculpată, nici una dintre părţi nu a formulat obiecţiuni cu privire la starea de incompatibilitate ori la conţinutul expertizei, cu excepţia inculpatului C.M.D. (martor în prezenta cauză), însă nici acesta nu a sesizat instanţei acest aspect aşa cum o afirmă în declaraţia sa din şedinţa publică din data de 23 iulie 2009.
Cu ocazia reîntregirii raportului, Judecătoria Giurgiu a încuviinţat obiecţiunile acestuia şi a dispus să se includă în raportul reîntregit si răspunsul la acestea.
Cu acest prilej, inculpata a reconvocat părţile iar SC A.I. SA a declarat că nu mai are alte documente de depus, împrejurare consemnată în procesul verbal aflat în copie la fila 168 - dosar fond -vol. I.
În acest sens, prima instanţă a sesizat că, la convocarea părţilor în teren, societatea inculpatului fost reprezentată de către martora J.V., acesta fiind prezent doar la întâlnirea cu contabilul şi cu expertul parte al celor două părţi civile.
Sub aspectul laturii penale, prima instanţă a constatat că nu se poate reţine că inculpata a efectuat o expertiza imobiliară, dar şi un raport de evaluare, deşi nu era atestată în calitate de expert tehnic imobiliar sau în calitate de evaluator, în condiţiile în care în cauză nu s-a efectuat decât un singur raport de expertiza financiar-contabila iar noţiunea de expert tehnic imobiliar (şi specializarea ca atare) a fost introdusă abia odată cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 2/2000, aşa încât la data desemnării inculpatei nu putea avea o asemenea calitate.
Cât priveşte calitatea de evaluator, încă din 1996, inculpata avea calitatea de expert în evaluarea economică şi financiară a întreprinderilor (fila 160 dosar fond-vol. l).
În concluzie, prima instanţă a reţinut că motivele expuse creează dubii majore în ceea ce priveşte posibilitatea reţinerii în sarcina inculpatei P.P. a infracţiunii de înşelăciune în foma prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., în sensul de a accepta efectuarea expertizei financiar-contabile dispuse de instanţă, deşi ştia că este incompatibilă de a efectua această activitate procesuală şi de a accepta în mod repetat să-şi depăşească limitele mandatului de efectuarea expertizei, în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile pretinse efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori mult supraevaluate în raport cu investiţiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluator.
Din această perspectivă, prima instanţă nu a reţinut existenţa infracţiunii sub forma precizată anterior, în raport de care instanţa a fost investită.
B. în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi părţile civile SC A.I. SA şi S.I.F. Transilvania.
Prin apelul declarat de către parchet s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatei P.P., întrucât probele administrate în cauza demonstrează vinovăţia acesteia. Astfel, s-a susţinut că „rezultă indubitabil că învinuita P.P. a denaturat în mod vădit cu ştiinţa conţinutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de numiţii C.l.J.V."
Apelul părţii civile S.I.F. Transilvania a vizat greşita achitare a inculpatei P.P., motiv pentru care a solicitat desfiinţarea primei hotărâri şi, pe fond, condamnarea inculpatei pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţa obligării la plata prejudiciului cauzat.
Apelul declarat de partea civilă SC A.I. SA a vizat netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei primei instanţe, cu motivarea că în mod greşit inculpata a fost achitată pentru infracţiunea de înşelăciune, solicitând condamnarea acesteia şi obligarea la plata daunelor către partea civilă. S-a susţinut că inculpata P.P. a săvârşit infracţiunea de complicitate la înşelăciune „prin prezentarea unei fapte ca fiind mincinoasa, expertiza efectuata de inculpată a fost prezentată instanţei, iar pe baza acesteia părţile civile au fost vătămate".
Prin Decizia penală nr. 71/P din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, apelantele - părţi civile SC A.I. SA Venus şi S.I.F. Transilvania împotriva sentinţei penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 2212/118/2008, care a fost desfiinţată, iar în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. Pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen; în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile SC A.I. SA Venus şi S.I.F. Transilvania, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că elementul material al infracţiunii de înşelăciune este reprezentat de o acţiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate; prezentarea frauduloasă, denaturata sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira încrederea victimei şi de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menţine în eroarea produsă anterior. Când infracţiunea este săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase, cum este cazul în speţă, inculpata trebuia sa comită faptele de înşelăciune în dauna părţii vătămate faţă de care şi-ar fi atribuit calitatea de expert, calitate pe care în realitate nu o avea; or, inculpat, la data când a executat raportul de actualizare a sumelor solicitate de părţile civile în dosarul penal, avea calitatea de expert şi fusese desemnată de către instanţă.
A mai reţinut că relevant pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este rezultatul acţiunii şi anume inducerea în eroare a victimei şi obţinerea de către făptuitor a unei dispoziţii de ordin patrimonial, păgubitoare pentru victimă sau altă persoană. Infracţiunea se comite numai cu intenţie care trebuie să fie caracterizată prin scopul urmărit de făptuitor, adică obţinerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul.
În speţa, inculpata a fost trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în condiţiile art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., întrucât a acceptat efectuarea expertizei financiar - contabile dispusă de instanţă, deşi ştia că este incompatibilă de a efectua aceasta activitate procesuală, precum şi pentru că a acceptat în mod repetat să-şi depăşească limitele mandatului de efectuare a expertizei.
Ca atare, faţă de încadrarea juridică dată de parchet şi faţă de probele care s-au administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa de apel a reţinut că nu s-a putut demonstra că inculpata P.P. a urmărit prin întocmirea acestei expertize dispuse de instanţa obţinerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul. în consecinţă, instanţa de apel a apreciat că fapta inculpatei de a întocmi un raport de reevaluare dispus de instanţa de judecată în condiţiile în care aceasta nu mai avea posibilitatea legală de a efectua aceasta lucrare, nu poate fi caracterizată ca fiind infracţiune de înşelăciune.
Referitor la acele modificări legislative prin care inculpata - angajat al M.F.P. - nu mai putea să efectueze aceste expertize, instanţa de apel a reţinut că biroul de experţi nu i-a adus la cunoştinţă această împrejurare şi nu era suspendată din tabloul experţilor, astfel că aceste situaţii nu trebuie considerate ca intrând obligatoriu în sfera ilicitului penal.
În concluzie, instanţa de apel a constatat că în speţă nu poate fi reţinută comiterea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, întrucât infracţiunii îi lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, respectiv intenţia. Sub aspectul laturii civile, instanţa de apel a reţinut că părţile civile au solicitat disjungerea soluţionării acţiunii civile şi, în cazul respingerii acestei cereri, au solicitat ca probă efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea daunelor suferite de SC A.I. SA prin nefolosirea obiectivului, precum şi a dobânzilor aferente.
Instanţa de apel a apreciat că cererea de disjungere a laturii civile nu este justificată în cauzele în care stabilirea vinovăţiei inculpatei, individualizarea pedepsei şi încadrarea juridică se raportează la întinderea pagubei produse prin infracţiuni, iar în speţă disjungerea nu este oportună raportat şi la data comiterii presupusei fapte penale, respectiv iunie - iulie 2000.
Cu privirea la efectuarea unui raport de expertiză, solicitată de S.I.F. Transilvania, s-a apreciat că nu se impune admiterea acestei cereri pentru că efectuarea expertizei în vederea stabilirii daunelor suferite de părţile civile nu ar aduce elemente noi din punct de vedere al existenţei infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
A mai reţinut că în cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză judiciar -contabilă, în octombrie 2000 şi o expertiză tehnică în construcţie în martie2002, ambele lucrări sunt complexe şi au tratat pe larg obiectivele stabilite la momentul respectiv, iar până în prezent nu au apărut elemente noi care să necesite efectuarea altor expertize.
Mai mult, instanţa de apel a apreciat că se urmăreşte o tergiversare a cercetărilor care se efectuează în cauză de circa 10 ani.
C. împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi părţile civile SC A.I. SA şi S.I.F. Transilvania Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prezente pe larg în motivele scrise precum şi oral, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii şi care se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9,17 şi 18 C. proc. pen.
Examinând decizia recurată, înalta Curte constată, prioritar cercetării celorlalte critici, că instanţa de apel nu a motivat rezolvarea dată laturii civile. Astfel, prima instanţă, achitând pe inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a respins acţiunea civilă formulată de către părţile civile SC A.I. SA - Staţiunea Venus şi respectiv SIF Transilvania - Braşov ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 346 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., potrivit cu care „nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârşită de inculpat". Instanţa de apel a schimbat temeiul achitării în cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz în care, potrivit art. 346 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., putea obliga sau nu inculpata la repararea daunelor, potrivit legii civile. Aşadar, în cazul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., acordarea despăgubirilor civile este la latitudinea instanţei, însă era necesar ca aceasta să motiveze de ce obligă sau nu inculpatul la repararea pagubei cauzată prin infracţiune. Din examinarea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a rezumat să respingă ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile SC A.I. SA Venus şi S.I.F. Transilvania, fără a motiva în nici un mod de ce pretenţiile acestora sunt nejustificate, singura motivare relativ la latura civilă făcând referire la neoportunitatea disjungerii laturii civile şi a efectuării unei noi expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului real, raportându-se în principal la data comiterii infracţiunii. Ca atare, cum instanţa de apel nu a motivat în nici un fel de ce pretenţiile celor două părţi civile sunt neîntemeiate - în condiţiile în care a dispus achitarea nu pentru lipsa prejudiciului, ci pentru lipsa laturii subiective, ca element constitutiv al complicităţii la infracţiunea de înşelăciune -, nu se poate exercita controlul judiciar, neputându-se răspunde criticilor principale din recursurile părţilor civile, ce vizează tocmai greşita respingere a acţiunilor civile.
Cum admiterea recursurilor părţilor civile în ipoteza la care face referire cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. (partea civilă SC A.I. SA a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., însă din motivarea scrisă a recursului reiese că aceasta a criticat faptul că instanţa de apel nu a motivat de ce a ignorat probele efectuate în cauză, mai ales expertizele care atestă prejudiciul, astfel că respectiva critică a fost încadrată corespunzător de Curte în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.), are drept consecinţă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cercetarea celorlalte motive de recurs este inutilă, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
Urmează ca instanţa de apel, cu ocazia rejudecării apelurilor, să motiveze modul în care va înţelege să soluţioneze latura civilă a cauzei; totodată, urmează să aibă în vedere inclusiv motivul de recurs al parchetului, aşa cum a fost precizat oral - în sensul schimbării încadrării juridice dată faptelor comise de inculpata P.P. din art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen. -, în contextul în care, referitor la faptele săvârşite în prezenta cauză s-a mai pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă - Decizia penală nr. 344 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia penală. Astfel, inculpata deşi a fost urmărită penal pentru mai multe infracţiuni, a fost trimisă în judecată doar pentru una - cea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. -, pentru celelalte dispunându-se, prin acelaşi rechizitoriu, nr. 61/D/P/2005 din 24 martie 2008, o soluţie de netrimitere în judecată (încetarea urmăririi penale ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale) care a fost atacată în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., iar prin soluţia dispusă în cauza respectivă s-a stabilit că infracţiunea prev. de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen. există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpată, însă a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate în cauză, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Constanţa.
Conform dispoziţiilor. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de părţile civile SC A.I. SA şi S.I.F.
Transilvania împotriva Deciziei penale nr. 71/P din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Constanţa.
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării prezentelor recursuri rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.P., în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2560/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2730/2011. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
