ICCJ. Decizia nr. 2730/2011. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2730 /20 12
Dosar nr. 232/1372/2011
Şedinţa publică din 10 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80 din 25 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov a dispus:
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului R.P.C. la pedeapsa închisorii de 15 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicată inculpatului R.P.C. prin sentinţa penală nr. 132/S/2003 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 5164 din 12 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a contopit restul neexecutat de 981 de zile cu pedeapsa rezultantă stabilită mai sus, de 15 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii din data de 05 ianuarie 2011 şi perioada arestului preventiv din data de 31 martie 2011 până la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 1357 şi urm C. civ. coroborat cu art. 14 şi urm. C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părţii civile C.K., prin reprezentanţi legali C.E. şi C.C. suma de 6.337 RON despăgubiri civile şi suma de 50.000 RON daune morale şi a respins restul pretenţiilor.
În baza art. 14 şi urm. C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie B. suma de 1.143 RON, cheltuieli de spitalizare pentru partea civilă C.K., iar Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă B. suma de 287,28 RON cu acelaşi titlu.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.050 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în fapt, în esenţă că inculpatul în data de 05 ianuarie 2011 a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată minoră C.K. în vârstă de 14 ani, între orele 14:00-21:00, perioadă în care a supus-o la violenţe fizice şi a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta, în urma căruia i-a produs deflorarea, rămânând şi însărcinată, iar ca urmare a agresiunilor fizice suferite, partea vătămată a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Această situaţie de fapt a fost reţinută în baza următorului probatoriu administrat în cauză, din coroborarea declaraţiei părţii civile, cu declaraţiile martorilor A.A.M.S., G.M., T.M., P.T.E., T.H.L., C.E., F.G., T.A., declaraţiile reprezentaţilor părţii civile C.E. şi C.C., proces-verbal de cercetare la faţa locului, respectiv locuinţa inculpatului, dosar urmărire penală, declaraţia martorului asistent M.V., dosar urmărire penală, proces-verbal de verificare a agendei telefonice a martorei A., dosar urmărire penală reclamaţia reprezentantului legal al părţii civile privind dispariţia acesteia, dosar urmărire penală, proces-verbal de investigaţii privind dispariţia minorei C.K., dosar urmărire, minută medicală privind leziunile prezentate de partea civilă C.K., dosar urmărire, raportul de expertiză medico-legală din 06 ianuarie 2011 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală B. din care rezultă că partea vătămată prezenta leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur ce pot data din 05 ianuarie 2011 şi care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar la nivelul organului genital prezenta o deflorare recentă ce poate data din data de 05 ianuarie 2011, raportul de expertiză biocriminalistică din 22 martie 2011 emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti în urma analizei genetice a urmelor biologice şi probelor biologice de referinţă recoltate de la partea vătămată C.K. şi de la inculpatul R.P.C., dosar urmărire, corespondenţă SC C. SA, şi SC O.R., dosar urmărire penală.
În drept, instanţa a apreciat că acţiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. respectiv art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate, s-a ţinut seama de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de limitele speciale ale pedepselor, de gravitatea faptelor, de împrejurările comiterii faptelor, de persoana inculpatului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a reţinut că faptele de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal sunt de o gravitate deosebită, aspect care rezultă în primul rând din faptul că legiuitorul a prevăzut limite minime şi maxime foarte ridicate pentru infracţiunile respective, apoi s-a avut în vedere faptul că victima era minoră, la data săvârşirii faptei având vârsta de numai 14 ani şi deşi inculpatul a arătat că a crezut că este mult mai mare, acest aspect este contrazis de statura părţii civile şi fizionomia feţei care îi trădează vârsta, aceste elemente putând fi constatate de instanţă prin propriile simţuri, urmare a prezentării părţii civile în cursul procesului, dar şi din fotografia depusă la dosarul de urmărirea penală.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a ţinut de asemenea seama de circumstanţele inculpatului şi a observat că acesta este potrivit fişei de cazier judiciar aflată la dosarul de urmărire penală recidivist postcondamnatoriu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov şi inculpatul R.P.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a criticat soluţia pentru netemeinicie în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, a apreciat că pedepsele acordate de prima instanţă nu respectă dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), împrejurare faţă de care a solicitat majorarea pedepselor şi aplicarea unui spor în concurs şi unui spor de recidivă.
Suplimentar, a solicitat să se facă aplicarea art. 3, 4 alin. (1) lit. b) şi 7 din Legea nr. 76/2008, cu referire la pct. 11 şi 13 din Anexa 1, privind prelevarea probelor biologice, având în vedere infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului.
Inculpatul R.P.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea agravantei săvârşirii faptei asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani.
A mai solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de viol întrucât a existat acordul părţii vătămate pentru întreţinerea raportului sexual.
Cu privire la infracţiunea de lipsire de liberate în mod ilegal, inculpatul a arătat că instanţa nu a precizat care dintre agravante ar fi aplicabilă în cauză, ceea ce i-a încălcat dreptul la apărare şi atrage soluţia desfiinţării cu trimitere spre rejudecare.
A mai arătat că întrucât această infracţiune este absorbită de infracţiunea de viol se impune achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Inculpatul a criticat şi modul de soluţionare a acţiunii civile, arătând că a fost obligat la plata unor cheltuieli fără legătură cu cauza, acesta fiind de acord doar cu cheltuielilor legate de efectuarea avortului făcut de parte civilă.
În subsidiar, inculpatul a solicitat să se reţină atitudinea provocatoare a părţii vătămate şi să se aplice o pedeapsă orientată sub limita minimului special prevăzut de lege, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin decizia penală nr. 50/Ap din 18 aprilie 2012 Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov împotriva sentinţei penale nr. 80 din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte omisiunea aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008 faţă de inculpatul R.P.C. şi rejudecând în aceste limite:
I. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul R.P.C. la eliberarea din penitenciar, fără nicio altă notificare prealabilă.
A informat condamnatul că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
A menţinut, măsura arestării preventive a acestuia şi celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
II. A respins apelul declarat de inculpatul R.P.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat inculpatul să plătească cheltuieli judiciare.
Instanţa de apel pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut, în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, a constatat că nu se impune majorarea pedepselor aplicate, acestea fiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor comise, modalităţii concrete de comitere, dar şi persoanei inculpatului, acestea situându-se spre mediul limitei minime şi maxime prevăzut de lege pentru infracţiunile comise, pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare fiind suficientă şi de natură să conducă la reeducarea inculpatului şi la realizarea scopului de prevenţie generală pe care îl are sancţiunea penală.
Întemeiat s-a apreciat ca fiind întemeiat motivul suplimentar invocat de parchet referitor la neaplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008, întrucât prin sentinţa primei instanţe s-a omis aplicarea art. 7 din legea menţionată faţă de inculpat.
Referitor la apelul inculpatului instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a precizat cu acurateţe care este varianta normativă a infracţiunii de lipsire de liberate în mod ilegal aplicabilă în cauză fiind vorba de alin. (2) al art. 189 C. pen., nefiind necesar a se preciza care din împrejurările enumerate este incidenţă, fiind vorba de o partea vătămată minoră.
Mai mult s-a reţinut că şi în situaţia în care instanţa nu ar fi precizat care împrejurare dintre cele enumerate ar fi incidenţă, aceasta nu ar atrage desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece prin chiar actul de sesizare al instanţei a fost reţinută infracţiunea de lipsire de liberate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., astfel că nu se poate susţine că inculpatul nu a ştiut acuzaţia ce i s-a adus şi astfel nu a fost în măsură să-şi formuleze o apărare eficientă.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi înlăturarea agravantei comiterii infracţiunii asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani, instanţa a constatat că este lipsită de fundament întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă contrariul.
S-a mai reţinut că este dovedit că inculpatul a exercitat multiple acte de violenţă asupra părţii vătămate astfel că apărarea inculpatului în sensul că partea vătămată şi-a dat acordul la întreţinerea raportului sexual este neîntemeiată, în acest sens fiind toate probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei cu excepţia audierii martorei A.A.M.S. care nu a putut fi audiată întrucât nu se afla în ţară. Că nu a existat acordul părţii vătămate, este confirmat şi de raportul întocmit de psihologii din cadrul Compartimentului de Consiliere şi Intervenţie în situaţie de abuz ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, ce a confirmat dificultăţi de concentrare, somn agitat şi sistematic recurent, stări depresive însoţite de corelare reactive, comunicare nonverbală elocventă, egocentrism cu nucleul ideaţiei de doliu şi pierdere, ceea ce reprezintă markeri de tip posttraumatic.
Mai mult s-a reţinut că nu este de neglijat nici împrejurarea că partea vătămată a fost obligată la efectuarea unui avort terapeutic, fiind vorba atât de vârsta fragedă a acesteia, dar şi de faptul că sarcina a rezultat în urma unui viol, dar şi împrejurarea că partea vătămată fusese virgină, actul medico-legal confirmând deflorarea recentă.
Totodată s-a reţinut că lipsa stabilirii cu precizie a intervalului orar nu poate conduce la inexistenţa infracţiunii de viol sau a celei de lipsire de liberate în mod ilegal, fiind clar stabilit că partea civilă C.K. a terminat orele în jurul orelor 14:00 şi în jurul acestei ore a plecat cu martora A., reclamaţia a fost depusă de tatăl părţii vătămate în jurul orelor 17:00, oră de la care a început căutarea acesteia.
De altfel, s-a reţinut că această apărare a inculpatului, confirmă că infracţiunea de lipsire de liberate în mod ilegal s-a prelungit în timp peste intervalul necesar violului, astfel că această infracţiune şi-a redobândit autonomia, ceea ce determină concursul de infracţiuni, dat fiind faptul că absorbţia acestei infracţiuni operează strict pentru intervalul de timp aferent consumării raportului sexual.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului de reţinere a atitudinii părţii vătămate, instanţa de apel a arătat că legea penală exclude provocarea în cazul infracţiunii de viol chiar dacă partea vătămată ar fi dansat provocator, dezbrăcată sau ar fi exercitat alte asemenea activităţi. S-a precizat că infracţiunea de viol există chiar dacă partea vătămată ar fi fost prostituată, deoarece legea penală ocroteşte libertate sexuală a oricărei persoane şi nu are relevanţă că aceasta ar fi sau nu o persoană cu moravuri uşoare sau, aşa cum a precizat inculpatul, ar fi dorit să devină „dansatoare la bară".
De asemenea Curtea de Apel Braşov referitor la susţinerea inculpatului cum că partea vătămată ar fi venit de bună voie în locuinţa sa şi a consumat alcool şi suc, a apreciat că nu poate fi reţinută în sensul existenţei acordului acesteia la raportul sexual, deoarece a fost ademenită de martora A., la solicitarea inculpatului, partea vătămată având o vârstă fragedă, fiind credulă şi naivă, este posibil să fi consumat băuturi alcoolice, dar aceasta nu înseamnă că a acceptat întreţinerea raportului sexual cu inculpatul, ci, dimpotrivă, demonstrează modul josnic în care inculpatul a înţeles să deruleze activitatea infracţională, profitând de naivitatea părţii vătămate.
Cu privire la solicitarea inculpatului în sensul reţinerii de circumstanţe atenuante instanţa a constatat că în cauză nu există împrejurări care să poată fi valorificate ca având asemenea valenţă, inculpatul nu a recunoscut faptele, nu a manifestat regret faţă de suferinţa părţii vătămate, ba mai mult, a încercat să arunce toată vina asupra acesteia, arătând că a avut o atitudine provocatoare şi uitând că este vorba de un copil ce nu împlinise la acea dată vârsta de 15 ani, că este recidivist, că nu a depus diligente pentru acoperirea prejudiciului produs.
Cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile, instanţa de apel a constatat că aceasta a fost corect soluţionată, despăgubirile acordate părţilor civile fiind corecte şi conforme principiului justei reparaţii a prejudiciului produs prin fapta inculpatului.
De asemenea s-a arătat că prin faptele sale inculpatul i-a produs părţii civile o traumă nu numai fizică, ci şi psihică prin faptul că a supus-o la agresiuni fizice, la un raport sexual împotriva voinţei ei, partea civilă, care este un copil de 14 ani, fiind nevoită să suporte şi repercusiunile apărute ulterior acestor fapte, respectiv să se supună la un avort ca urmare a faptului că în urma raportului sexual întreţinut cu inculpatul a rămas însărcinată.
Pentru toate acestea s-a apreciat că inculpatul trebuie să fie obligat la o reparaţie echitabilă care nu este de natură să înlăture aceste suferinţe, ci doar să le atenueze. în acest sens, s-a avut în vedere că la dosar s-au depus acte medicale din care rezultă că şi în prezent, partea civilă prezintă diferite tulburări anxioase reactive, fiind supusă unei medicaţii adecvate.
Astfel fiind, s-a reţinut că sumele de 6.337 RON despăgubiri civile şi suma de 50.000 RON daune morale, apar pe deplin justificate şi acest motiv de apel al inculpatului apare ca fiind lipsit de substanţă.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov solicitând casarea hotărârii atacate, individualizarea pedepselor în sensul majorării acestora şi inculpatul R.P.C. solicitând, în principal invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât s-a omis audierea martorului A.A.M. martor important în dezlegarea pricinii. În subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi rejudecând, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa intenţiei pentru infracţiunea de viol şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal întrucât fapta nu există.
Recursul sunt nefondate.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-au reţinut faptele şi vinovăţia inculpatului, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză.
Cu privire la criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate, în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reţinut că în cauză s-a făcut o justă evaluare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de gradul de pericol social al faptelor comise, de vârsta părţii vătămate, modalitatea de săvârşire a faptelor şi consecinţele acestora, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie aşa încât pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii fiind aptă să asigure îndeplinirea funcţiilor sancţiunii penale prev. de art. 52 C. pen. neimpunându-se majorarea acesteia.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată a fost just individualizată, atât în privinţa cuantumului cât şi a modalităţii de executare.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate de inculpatul R.P.C., prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de acesta ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., inculpatul susţine că instanţele nu au procedat la audierea martorului A.A.M., martor important în dezlegarea pricinii motivat de faptul că nu s-a cunoscut adresa acestuia pentru a putea fi citat şi pe cale de consecinţă a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, constată că instanţa de apel în mod corect a respins încuviinţarea probei audierii martorului solicitat întrucât inculpatul nu a fost în măsură să indice adresa acestuia care se află în străinătate pentru a putea fi audiat prin videoconferinţă.
De altfel faţă de acest martor instanţa de fond a făcut aplicarea dispoz. art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, nu există niciun motiv pentru a se putea considera că martora şi-ar schimba declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care această martoră era prietena fratelui inculpatului.
Ca urmare, Înalta Curte constată că, în cauza, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Referitor la pct. 18 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa intenţiei pentru infracţiunea de viol şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Înalta Curte, constată că, instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi că în apel s-a dat o corectă încadrare juridică.
Astfel, din întreg materialul probator administrat în cauză, se confirmă fără dubiu faptul că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu minora C.K. în vârstă de 14 ani, folosind violenţa fizică, cauzându-i acesteia leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, perioadă în care a fost lipsită de libertate în mod ilegal, în intervalul orar 14:30-21:00 - întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. respectiv art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.
În mod corect instanţele au reţinut că din probele administrate în cauză reiese că inculpatul cunoştea exact vârsta părţii vătămate respectiv, martora A.A.M.S. a arătat în declaraţia de la dosarul de urmărire penală a declarat următoarele: „inculpatul R.P.C. mi-a spus, văzând că sunt apropiată de partea vătămată să o rog să se întâlnească la un suc cu el (...) eu în cursul lunii decembrie 2010, i-am spus părţii vătămate de intenţia lui R.P.C. de a o cunoaşte, iar ea a fost de acord", iar partea vătămată a fost aşteptată la şcoală de martoră, care a şi scos-o din clasă în timpul orei de geografie, astfel încât martora cunoştea exact vârsta acesteia, pe cale de consecinţă şi inculpatul cunoştea vârsta acesteia.
Nu poate fi reţinută susţinerea inculpatului în sensul că partea vătămată arăta de o vârstă mai mare de 14 ani, întrucât instanţa a putut constata în mod direct urmare a prezentării părţii civile în cursul procesului, dar şi din fotografia depusă la dosar că statura acesteia şi fizionomia feţei îi confirmă vârsta care şi la acest moment este a unui copil.
De asemenea nu este probată apărarea inculpatului cum că partea vătămată şi-a dat acordul cu privire la întreţinerea raportului sexual întrucât din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză (martora A. a arătat că a plecat cu fratele inculpatului pentru puţin timp şi a lăsat-o pe K. cu inculpatul, iar când a revenit arată că „am găsit-o pe K. plângând pentru că fusese bătută de R.C. deoarece îi pretinsese să întreţină cu ea raport sexual, iar ea a refuzat") şi din actele medico-legale (raportul de expertiză medico-legală din 06 ianuarie 2011 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov din care rezultă că partea civilă prezenta la data examinării leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur ce pot data din 05 ianuarie 2011 şi care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar la nivelul organului genital prezenta o deflorare recentă ce poate data din data de 05 ianuarie 2011 şi cu raportul de expertiză biocriminalistică din 22 martie 2011 emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti în urma analizei genetice a urmelor biologice şi probelor biologice de referinţă recoltate de la partea civilă C.K. şi de la inculpatul R.P.C., declaraţia martorului G.M. etc.) rezultă că acesta a exercitat multiple acte de violenţă asupra părţii vătămate.
Mai mult martora A. a fost contactată de inculpat şi condusă la un avocat, unde i-a cerut să spună că de fapt el se cunoştea cu partea civilă, că vorbea cu aceasta la telefon şi s-a trezit cu ea acasă însoţită de martoră, că el nu a bătut-o şi că se sărutau şi se îmbrăţişau, iar la momentul despărţirii, partea civilă l-a sărutat şi i-a spus că se vor mai auzi la telefon, martora arătând că aşa i-a spus avocatului, dar lucrurile au stat cum a declarat în faţa procurorului.
Faţă de toate acestea, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este conformă cu probele de vinovăţie administrate, astfel că nu subzistă grava eroare de fapt invocată în recurs.
Aşa fiind, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.
Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul R.P.C. împotriva deciziei penale nr. 50/Ap din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie respinse, ca nefondate, în baza art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.P.C. durata reţinerii din 5 ianuarie 2011 şi durata arestării preventive de la 31 martie 2011 la 10 septembrie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul R.P.C. împotriva deciziei penale nr. 50/Ap din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din 5 ianuarie 2011 şi durata arestării preventive de la 31 martie 2011 la 10 septembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2734/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2725/2011. Penal → |
|---|
