ICCJ. Decizia nr. 2666/2011. Penal

Comentarii

0

 

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2666/2011
Dosar nr. 1419/102/2009
Şedinţa publică din 6 iulie 2011

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 129 din 30 septembrie 2010 Tribunalul Mureş a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.A. prin rechizitoriul parchetului din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 lit. a) şi c) C. pen., cerere formulată de părţile civile B.A. senior, A.B. şi B.D., în baza art. 334 C. proc. pen.

A dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat prin rechizitoriul parchetului din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 lit. c) şi i) C. pen., conform propunerii instanţei, în baza art. 334 C. proc. pen.

A condamnat pe inculpatul B.A. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 lit. c) şi i) C. pen. şi a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută la art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în temeiul art. 65, art. 66 C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei sau graţierea totală, a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A constatat că succesoarea victimei B.K.S. a renunţat la calitatea de parte civilă în cauză, conform art. 346 alin. (1) C. proc. pen.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de succesorii victimei B.M., părţile civile B.A. senior, A.B. şi B.D., şi a obligat inculpatul B.A. la plata sumelor de câte 8000 de lei în favoarea fiecăreia cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor la daune materiale ca nefondate, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen.

A dispus confiscarea specială a unui plic conţinând 5 tuburi, 3 cartuşe, a unui coş de plastic de la arma de 16 mm model RC aparţinând inculpatului, a unui plic conţinând un coş de plastic pentru alice, un tub de culoare verde şi trei bucăţi alice extrase din coloana vertebrată a victimei şi a unei arme de vânătoare cu alice şi cu două ţevi marca IJ Boch-27, de calibru 16 mm, având seria B 16955 made în URSS aparţinând inculpatului şi folosite la comiterea faptei, conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.

A dispus restituirea unei perechi de pantaloni tip blue jeans marca Farms de culoare albastră, a unei curele L 14, din piele, de culoare maro, a unui pulover P.N.A., de culoare bleumarin cu fermoar inculpatului B.A. şi a dispus restituirea unei geci de velur de culoare bej, a unei bluze de trening de culoare albastră, a unui tricou de culoare albastră cu mâneci scurte aparţinând victimei B.M., succesorilor acestuia, conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş emis la data de 19 iunie 2009 în dosar nr. 476/P/2007 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.A. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.

S-a reţinut că inculpatul şi victima B.M. au fost fraţi, primul fiind cu 14 ani mai în vârstă decât celălalt.

La începutul anilor 1990 victima a plecat în Germania, unde a lucrat câteva luni, apoi s-a înrolat în Legiunea Franceză, iar în cursul anului 1991 a revenit în ţară. În perioada anilor 1991-2000 a locuit în comuna Zagăr, jud.Mureş, la părinţii săi. În anul 2000 a plecat în din nou în Germania unde şi-a găsit un loc de muncă şi s-a căsătorit, rămânând până în vara anului 2007, când s-a reîntors în ţară şi a cumpărat cca. 120 ha teren în comuna Senereuş, respectiv 26 ha teren în comuna Zagăr împreună cu inculpatul, aducând mai multe utilaje din Germania şi înfiinţând o firmă.

Inculpatul a achiziţionat în anul 1992 de la CAP Zagăr o fermă, după care a înfiinţat o societate agricolă, angajând victima ca şef de echipă la sectorul mecanic. Datorită nerambursării unui credit contractat de inculpat, ferma a fost ipotecată în favoarea Băncii Internaţionale a Religiilor, apoi vândută unei persoane care la rândul său a vândut-o în anul 2002 victimei B.M., tranzacţia fiind înscrisă în C.F. Ulterior, la data de 20 decembrie 2002, victima a vândut ferma în cauză inculpatului.

Practic, din anul 1992 inculpatul a început să achiziţioneze bunuri mobile şi imobile, angrenându-l în afaceri şi pe fratele său, victima, iar din anul 2000, cooperarea dintre cei doi s-a amplificat.

În perioada anilor 2001-2002 cei doi fraţi au achiziţionat o firmă de transport „A.” în care victima avea 90% din acţiuni şi a contribuit cu diverse utilaje pe care le aducea din Germania, intenţionând să constituie cu fiul inculpatului, o firmă specializată pe service auto.

În vara anului 2007, victima s-a reîntors în ţară, având cca. 100 ha teren în comuna Senereuş şi 26 ha teren în comuna Zagăr, înfiinţând o firmă. Acesta a început să bănuiască că inculpatul a cumpărat din banii săi, în anul 2006, proprietatea fostului IAS Mecanica Zagăr, compusă din curte şi sediul central al fostului IAS. Astfel, relaţiile dintre cei doi fraţi s-au acutizat, victima o ameninţa pe soţia inculpatului, când o întâlnea pe stradă. Totodată, a luat mai multe remorci şi utilaje agricole în stare de funcţionare din curtea IAS-ului Mecanica Zagăr aparţinând inculpatului care a şi formulat o plângere în acest sens. Cu toate acestea, conform declaraţiilor inculpatului, victima a continuat să sustragă utilajele funcţionale, exceptând cele nefuncţionale.

Cu trei săptămâni, anterior datei de 31 decembrie 2007, inculpatul a luat legătura cu o firmă care prelua fier vechi în ideea de a debarasa curtea IAS-ului de astfel de materiale. La data de 18 decembrie 2007, o echipă de la R. Tg.Mureş, a sosit în com. Zagăr, tăind în bucăţi fierul respectiv şi spunându-i inculpatului că vor veni ulterior cu o maşină pentru a-l încărca.

La data de 21 decembrie 2007, în jurul orei 7,00-7,30, inculpatul, împreună cu fiul său B.A. s-au deplasat cu autoturismul personal marca Ford Fiesta, condus de acesta din urmă, în localitatea Bolintineni, jud.Mureş, pentru a ridica produse de carmangerie, după ce anterior au dus carne de porc din gospodăria proprie. Inculpatul a luat cu el şi o puşcă de vânătoare, despre care a declarat că ar fi luat-o pentru a vâna diverse animale, pe drumul dintre Zagăr şi Coroi. Arma a pus-o pe bancheta din spate a autoturismului, având asupra sa două cartuşe cu alice.

Inculpatul şi fiul său s-au deplasat la Bolintineni, ridicând o parte din produsele comandate şi s-au întors la Tg.Mureş, revenind în localitatea Zagăr. Ajunşi aici s-au deplasat la domiciliu unde au descărcat produsele cumpărate din Tg.Mureş, iar puşca a rămas în maşină, cei doi întorcându-se la Tg.Mureş pentru a cântări camionul gol.

După aceasta, au revenit la Bolintineni pentru a ridica restul cantităţii de mezeluri, apoi în Zagăr, unde au ajuns în jurul orei 16,00. Odată ajunşi în incinta fostului IAS, acolo erau doi tractorişti care adunau fierul vechi, camionul de la R. fiind deservit de doi angajaţi, tot acolo aflându-se şi fiica cea mică a inculpatului, băiatul cel mic şi alţi copii care se jucau.

Întrucât începea să se întunece, inculpatul i-a solicitat fiului său B.A. să ducă maşina Ford Fiesta în spatele curţii şi să o orienteze cu farurile înspre camion pentru a lumina fierul respectiv. După aceea fiul inculpatului s-a deplasat la camion stând de vorbă cu cei doi încărcători, iar inculpatul a rămas în maşina personală, pe scaunul din dreapta şoferului, pentru a se încălzi, motorul fiind pornit.

Conform declaraţiilor inculpatului, în timp ce acesta asculta radioul, veneau la maşină fiul său mai mic, O. şi alţi copii pentru a se încălzi, motiv pentru care a luat puşca de pe bancheta din spate pentru a nu ajunge la ea copii şi a ţinut-o între picioare. După un timp copii au plecat, precum şi tractoriştii, rămânând în curte cei doi angajaţi R. care încărcau fierul vechi în camion, supravegheaţi fiind de B.A. Martorul B.A. a confirmat că tatăl său, inculpatul, se afla în maşină şi a afirmat că în timp ce se afla în aproprierea colţului din stânga al cabinei camionului, la cca. 5 metri de aceasta, l-a văzut pe B.M. apărând din partea dreaptă a camionului şi trecând prin spatele însoţitorului camionului. Acesta venea în fugă şi avea un obiect metalic în mâna dreaptă lung de cca. 30-40 cm pe care-l ţinea ridicat în aer. A urlat „bă, voi ce faceţi aici?” şi se îndrepta spre el, iar sub imperiul fricii induse de acesta, gândindu-se că este în stare de orice, a fugit în direcţia maşinii Ford, aflată la circa 15 metri distanţă de camion, gândindu-se că aceasta este singura cale de scăpare. A ajuns astfel în spatele maşinii, strigând „tată, tată” şi s-a gândit să se învârtă în jurul maşinii, pentru a nu-l ajunge.

Martorul mai susţine că, în momentul în care a ajuns în spatele maşinii, victima a renunţat să-l mai urmărească, dându-şi seama, după strigătele sale, că tatăl său se află în maşină. Astfel, s-a oprit în dreptul portierei de la şofer (maşina fiind cu două uşi), a izbit de două ori cu pumnul în maşină, destul de puternic, s-a trântit de ea, maşina mişcându-se, şi a deschis portiera de la şofer. În acel moment, s-a deschis uşa din dreapta unde era tatăl său şi într-o fracţiune de secundă s-a auzit împuşcătura, el intenţionând să ajungă la tatăl său, însă nu a mai apucat.

Martorul nu a putut preciza în ce poziţie era tatăl său şi dacă victima a apucat să intre cu o parte a corpului în maşină, dar a afirmat că în momentul în care s-a auzit împuşcătura, victima ieşise din câmpul său vizual, în sensul că, după ce deschisese uşa şi cu o mână se ţinea sprijinit de ea, se aplecase în vederea pătrunderii în maşină. A arătat că dacă tatăl său nu ar fi avut puşca la el, victima ar fi intrat în mod cert în maşină, presupunând că ar fi intrat cu intenţia de a-l agresa. A mai susţinut că după ce s-a auzit împuşcătura, tatăl său s-a ridicat, a coborât din maşină şi s-a deplasat şchiopătând până la locul unde victima era căzută, după care i-a dus cârjele şi i-a cerut să sune la 112. Tatăl lui părea foarte speriat şi i-a cerut să vadă în ce stare era victima, văzând că mâna acesteia i-a căzut uşor înspre abdomen, relaxându-se şi atunci şi-a dat seama că fusese împuşcat şi că starea lui era gravă.

Între timp s-a strâns mai multă lume, iar cei doi cu camionul au ieşit din curte, nerealizând ce s-a întâmplat, mai ales că pe perioada încărcării camionului era un zgomot puternic produs de această operaţiune.

Martorul a arătat că totul s-a întâmplat foarte repede, din momentul în care a văzut victima venind spre el în fugă şi până la producerea împuşcăturii, netrecând mai mult de 5 secunde.

Inculpatul a arătat că şi el a auzit un strigăt, recunoscându-şi fiul, pe A. care a strigat „tată” de două ori, apoi l-a văzut fugind înspre maşină, fiind urmărit îndeaproape de victimă. Atunci când cei doi au ajuns la 4-5 m de maşină, victima a alunecat, dar nu a căzut, aceasta întâmplându-se în momentul în care a ridicat mâna în care ţinea un obiect, pentru a-l lovi pe A., ceea ce i-a permis acestuia să fugă până în spatele maşinii, ajungând acolo pe partea stângă a acesteia. Inculpatul a menţionat că nu a ştiut în momentul respectiv ce obiect are victima în mână, însă părea destul de mare, având o formă cilindrică, precum o ţeavă, după care A. a ieşit din câmpul său vizual, iar victima s-a îndreptat înspre portiera de la şofer, fugind în continuare după A.

Atunci inculpatul a deschis uşa din partea sa, cu intenţia de a coborî din maşină pentru a-şi apăra fiul, însă din cauza infirmităţii fizice s-a gândit că nu poate să procedeze, astfel ceea ce i-a indus o stare de temere. Inculpatul a susţinut că ştia că fratele său M. este o persoană violentă, auzindu-l urlând şi fugind după fiul său, şi astfel, a deschis uşa din partea dreaptă a maşinii, iar imediat după aceasta, M. a început să lovească cu acel obiect în maşină, impresia sa fiind aceea că a lovit şi a spart geamul uşii şoferului.

Inculpatul a declarat că victima a deschis portiera de la şofer, urlând, impresia sa fiind că intenţionează să se repeadă asupra sa, iar în momentul în care el lovea în maşină şi o scutura, şi-a dat seama că vrea să-l agreseze, astfel că a încărcat arma, introducând un cartuş din cele două pe care le avea în buzunar, acest lucru întâmplându-se în câteva fracţiuni de secundă, având dexteritate datorită meseriei practicate de atâţia ani. A susţinut că toată scena a fost una „blitz”, pentru că în momentul în care l-a văzut pe A. fugind înspre maşină, până la deschiderea portierei de către M., au trecut cca. 5 secunde.

A mai declarat că a acţionat asupra trăgaciului fără a ochi, însă cu patul puştii rezemat pe şoldul drept şi gura ţevilor îndreptată spre M., el făcând o mişcare de aplecare spre dreapta în momentul în care a tras, ca şi cum s-ar fi apărat de M. A mai precizat că acesta nu a pătruns efectiv în autoturism, însă în deschiderea uşii şi impresia sa a fost aceea că-l atacă, deoarece M. avea în mâna dreaptă obiectul respectiv, iar cu mâna stângă se proptise de uşă.

În momentul în care a tras, conform propriilor susţineri, între gurile ţevilor şi corpul lui M. a fost o distanţă de cca. 50 de metri, iar M. începuse deja o mişcare de aplecare, în intenţia de a pătrunde în maşină cu capul în faţă şi nu cum ar intra un şofer pentru a se aşeza la volan. A mai arătat că a văzut întregul corp al lui M. în cadrul uşii, inclusiv capul, în momentul în care l-a împuşcat, învederând aspectul semiplierii corpului lui M., care era cu trunchiul flexat înspre înainte. A precizat că după ce a tras, fratele său a rămas o clipă în inerţie, apoi s-a răsucit în sensul acelor de ceasornic, pe după uşă şi a căzut pe o parte, pe stânga, iar în momentul în care el a venit, în maşină nu era lumină, plafoniera nu era aprinsă şi aceasta nu s-a aprins când inculpatul şi victima au deschis portierele. De asemenea, a arătat că în mod cert a tras un singur foc şi a încărcat arma cu un singur cartuş din cele două avute asupra lui.

Fiind întrebat de ce nu a lăsat puşca acasă în momentul descărcării produselor cumpărate, a răspuns că nu a făcut acest lucru din grabă, trebuind să ajungă urgent înapoi la Tg.Mureş şi s-a gândit că nu mai are timp să meargă în casă, să lase puşca şi s-o închidă la locul ei de păstrare, conform legii. Fiind întrebat dacă ar fi avut de gând să folosească arma şi pentru altceva, respectiv să-l ucidă pe fratele său, a răspuns că dacă acesta l-ar fi atacat în casă, cum o mai făcuse, în mod cert ar fi tras asupra lui pentru a se apăra, în ideea de a-l speria.

Cei doi martori care au încărcat fierul vechi în camion, B.M.F. şi M.E. au arătat că au auzit un sunet ca şi cum ar fi puşcat o petardă şi au dedus că aceasta şi era, întrucât se apropiau sărbătorile. Alte strigăte şi discuţii nu au auzit. Doar în momentul plecării de la IAS, fiica inculpatului a făcut afirmaţia că „Tata l-a împuşcat pe unchiul în curte la Mecanica”. Totodată, martorul M.E. a precizat că la un moment dat fiul lui B.A. a plecat înspre maşina tatălui său, însă nu a fugit, apoi a reapărut în timp ce lega remorca susţinând că a fost atacat de o persoană care-l atacase cu ceva vreme în urmă la Bălăuşeri. Acesta nu părea însă agitat, în percepţia martorului şi nu arăta că ceva s-ar fi întâmplat în cele 15-20 de minute cât a lipsit de la operaţiunea de încărcare.

Cât priveşte activitatea victimei, acesta s-a aflat la martora O.V. în jurul orei 17, cumnata sa şi era într-o dispoziţie bună, pregătindu-se să meargă la Senereuş. Ulterior s-a deplasat cu autoturismul la locuinţa martorei C.L. pentru a-l căuta pe soţul ei, în jurul orei 18,00. Aceasta avea locuinţa în apropierea fostului IAS Zagăr, de unde se auzea zgomotul specific de fier vechi încărcat. Victima s-a interesat ce se întâmplă acolo, iar la replica martorei că nu ştie, s-a urcat în maşină şi a parcat în faţa SMA-ului. Martora l-a auzit strigând „ce-i aicea băi”, după care a luat-o la stânga. L-a văzut fugind pe B.A. prin partea dreaptă, în altă direcţie decât cea în care s-a îndreptat M. Nu a observat să-l fi fugărit pe fiul inculpatului. După circa 5 minute a auzit o împuşcătură şi s-a gândit că inculpatul ar fi tras cu arma deoarece în cursul unei vizite la locuinţa lui a afirmat către soţul său că-i „va face felul fratelui său”, respectiv că-l va omorî. Totodată ţinea o armă de vânătoare sub pat.

După 10 minute de la împuşcătură, a observat pe inculpat şi pe fiul său ieşind în drum, însă au răspuns martorei că nu s-a întâmplat nimic. Martora a insistat, la care inculpatul i-a spus că l-a împuşcat pe fratele său, însă nu-i pare rău că aşa toată familia lui e în siguranţă.

Martora S.A. a remarcat de asemenea prezenţa autoturismului victimei în faţa locuinţei martorei C.L. şi a văzut victima discutând cu aceasta. La scurt timp a observat maşina îndreptându-se în apropierea porţii fostului SMA unde se încărca fier vechi într-un tir începând cu ora 15. Şi aceasta l-a auzit pe victimă strigând „ce se întâmplă aici”, iar după câteva minute l-a văzut şi pe fiul inculpatului în incintă. Între timp victima a dispărut din raza sa vizuală. După alte 2 minute l-a revăzut pe fiul inculpatului B.A. fugind în apropierea camionului care încărca fierul vechi, urmărit la mică distanţă, de cca. 2m de victimă care avea în mână un obiect de 30 cm, dar care nu era în aer. Urmărirea a durat câteva secunde şi nu a văzut ce s-a întâmplat. La 2 minute după acest moment a auzit un zgomot puternic diferit de cel specific încărcării fierului vechi, cumnatul său spunându-i că pare o împuşcătură. La circa 5 minute de la acel zgomot, a apărut cumnatul său, C.L., inculpatul şi fiul său care au fost întrebaţi ce s-a întâmplat şi unde este M., inculpatul spunând că l-a omorât şi începând să plângă.

La circa 10-15 minute a apărut şi un echipaj al poliţiei din Zagăr, apoi o echipă operativă compusă din procuror şi ofiţeri criminalişti. S-a întocmit un proces-verbal de cercetare la faţa locului, însă locul faptei a suferit modificări pentru că în câmpul infracţional a pătruns multă lume, inclusiv personalul SMURD. S-a efectuat un raport de autopsie medico-legală concluzionându-se că moartea victimei B.M. a fost violentă şi s-a datorat stopului cardio-respirator produs în urma leziunilor traumatice menţionate în raport cu ruptură de aortă şi hemotorax stâng masiv. Leziunile au fost produse prin împuşcare cu alice, cu orificiu unic de intrare situat abdominal superior paramedian drept, între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. S-a stabilit că leziunile s-au produs în urma unei singure împuşcături şi au avut caracter vital, distanţa de la care s-a tras fiind de sub 70 cm, traiectul împuşcăturii fiind orientat anteroposterior de la dreapta la stânga şi uşor de jos în sus, iar arma cu care s-a tras a fost o armă de vânătoare cu alice.

S-a efectuat şi o constatare tehnico-ştiinţifică de natură balistică care a concluzionat că arma nu se putea declanşa singură şi distanţa de la care s-a tras a fost de 40-50 cm, direcţia de tragere fiind de jos în sus, conform afirmaţiilor inculpatului.

Inculpatul a indicat că l-a împuşcat pe fratele său pentru a-şi salva viaţa sa sau a copilului său, fiind într-o stare de spaimă şi frică indusă de faptul că victima avea un obiect în mână şi venise cu intenţia certă de a-l lovi în cap pe fiul său cu acel obiect. Totodată, victima a deschis portiera din stânga a maşinii în care se afla cu violenţă şi fiind aproape imobilizat a recurs la singurul mijloc de apărare pe care îl avea. A invocat astfel indirect legitima apărare sau excesul justificat, însă instanţa de fond a apreciat că cel mult se poate reţine excesul scuzabil, respectiv circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. Aceasta întrucât apărarea inculpatului nu a fost proporţională cu gravitatea pericolului, cât timp victima nu a recurs niciodată la violenţe fizice la adresa inculpatului, limitându-se la ameninţări faţă de el şi de membri familiei sale, respectiv la distrugerea geamurilor de la locuinţă. Inculpatul a susţinut că, cunoştea firea impulsivă a victimei şi ştia că acesta se afla în localitate, anticipând ceea ce se va întâmpla. În acest scop, nu şi-a lăsat arma de vânătoare acasă, deşi descărcase produsele cumpărate. Acesta s-a contrazis în declaraţii, arătând iniţial că arma a rămas pe bancheta din dreapta faţă şi în lipsă de ocupaţie se juca cu arma de vânătoare introducând şi scoţând cartuşul din ţeava acesteia. A fost chiar controlat de organele de poliţie atrăgându-i-se atenţia să-şi păstreze arma într-un dulap metalic prevăzut cu lacăt, însă a încălcat aceste obligaţii.

Viteza sa de reacţie, la vederea victimei, s-a datorat dexterităţii sale, fiind vânător pasionat. În condiţiile în care la locul faptei erau prezente şi alte persoane, angajaţii R., iar victima s-a repezit la portiera din dreapta unde se afla inculpatul, abandonând urmărirea fiului, inculpatul avea suficient timp să solicite ajutorul celorlalte persoane aflate la faţa locului, reacţia sa nefiind justificată pentru a fi în prezenţa legitimei apărări şi chibzuind la rece în privinţa celor ce urmau să se întâmple. Cu toate acestea, nu s-a putut reţine premeditarea la adăpost de orice dubiu.

Instanţa de fond a mai avut în vedere faptul că potrivit declaraţiilor martorilor B.A. şi B.V., inculpatul a aflat, la sfârşitul anului 2006, că victima a întreţinut relaţii intime cu fiica sa mai mare, D., acest motiv putând să-i inducă o stare de răzbunare faţă de victimă, deşi a invocat doar aspectul grefat pe considerente materiale. Pe de altă parte, victima renunţase să mai pretindă sumele de bani datorate de la inculpat, mulţumindu-se doar cu recunoaşterea publică ale acestora, conform declaraţiilor martorilor C.L. şi O.V. Totodată, s-a angajat în septembrie 2007 în faţa organelor de poliţie Zagăr că nu va recurge la acte de violenţă împotriva familiei inculpatului şi asupra acestuia, aplicându-i-se un avertisment. Ambele martore, C.L. şi S.A., au infirmat varianta inculpatului că de la pătrunderea victimei în curte până la împuşcătura au trecut doar 5 secunde, de fapt au trecut 4-5 minute, iar reacţia inculpatului nu a fost determinată de o stare de tulburare sau temere, ci de alte motive de ordin psihic şi material care s-au acumulat în timp în mintea acestuia şi care au determinat săvârşirea faptei la locul şi momentul oportun, cel mult putându-se reţine o stare de provocare din partea victimei.

Instanţa de fond a constatat că vinovăţia inculpatului este certă şi temerea acestuia nu poate fi reţinută cu atât mai mult cu cât victima, deşi acţiona impulsiv şi violent în legătură cu alte persoane, de multe ori pentru că era provocat de aceştia sau pentru că voia să facă dreptate în propriul stil. De asemenea a constatat că nu se pot reţine prevederile art. 44 alin. (2), (3) C. pen. sau circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., respectiv excesul scuzabil, nemaivorbind despre vreo eventuală reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.

A apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) şi i) C. pen., apreciind că „fapta a fost săvârşită în public”, fiind comisă conform dispoziţiilor art. 152 lit. c) C. pen., într-un loc neaccesibil publicului şi în drept, fapta inculpatului B.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) şi i) C. pen., constând în aceea că data de 21 decembrie 2007, în jurul orei 18,00, în timp ce se afla în autoturismul proprietate personală cu nr. marca Ford Fiesta de culoare gri, parcat în curtea fostului IAS Zagăr, l-a împuşcat cu o armă de vânătoare pe care o avea asupra sa pe fratele său, victima B.M., împuşcătura putând fi auzită şi de alte persoane care se aflau în curte la acea oră sau pe stradă, în momentul în care aceasta urma să pătrundă în maşină, cauzându-i leziuni în zone vitale ale corpului care în final i-au provocat decesul.

Pe cale de consecinţă, a dispus condamnarea inculpatului B.A. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 lit. c) şi i) C. pen., având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicabile inculpatului, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen., instanţa de fond a ţinut cont că inculpatul a căutat tot timpul să-şi justifice gestul adoptat în final faţă de victimă care a dus la uciderea acesteia, prin prisma comportamentului agresiv al victimei şi a faptului că ar fi încercat să-l atace pe el şi pe fiul său, aspect nedovedit în cele din urmă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul B.A. şi a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., art. 44 C. pen. şi respingerea pretenţiilor civile formulate în cauză arătând că în mod nelegal a fost condamnat, deoarece se afla în legitimă apărare. A mai susţinut că în mod nelegal a fost schimbată încadrarea juridică reţinându-se dispoziţiile art. 175 lit. i) C. pen. şi că în mod nelegal nu s-au reţinut dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., precum şi art. 74 C. pen.

Prin decizia penală nr. 2/a din 7 ianuarie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondat apelul inculpatului B.A. împotriva sentinţei penale nr. 129 din 30 septembrie 2010 şi a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

A constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cu privire la atac şi nici cele privitoare la apărare şi a constat că în mod corect a menţionat tribunalul că nu poate reţine legitima apărare, întrucât victima a deschis portiera stângă a maşinii, iar înainte de a deschide portiera victima a alunecat şi a scăpat lanterna din mână, astfel că nu se poate susţine că acesta a vrut să-l atace pe inculpat şi doar prin comiterea faptei putea sa-şi salveze viaţa.

Totodată a constatat instanţa de apel că nu pot fi reţinute nici dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probele administrate nu rezultă că victima l-ar fi provocat pe inculpat.

De asemenea, a constatat că încadrarea juridică dată faptei prin reţinerea dispoziţiilor art.175 lit. i) C. pen. este corectă, întrucât faţă de dispoziţiile art. 151 lit. a) şi e) C. pen. chiar dacă fapta a fost comisă într-un loc neaccesibil publicului, de faţă erau mai mult de două persoane, că pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată inculpatului nu se impune a fi redusă, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi că latura civilă a fost corect soluţionată de tribunal prin acordarea de daune morale moştenitorilor victimei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul B.A. şi a arătat că recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 14, 17 şi 18 C. proc. pen., susţinând că victima a pătruns pe proprietatea inculpatului, fără voie, prin viclenie şi inculpatul a fost surprins de prezenţa victimei ştiind că aceasta are o fire agresivă şi violentă.

A susţinut că era foarte pertinentă o cercetare la faţa locului pentru a se cunoaşte distanţele dintre cele două autoturisme şi vizibilitatea, întrucât a fost surprins de prezenţa victimei pe proprietatea sa la acea oră şi că fapta s-a petrecut în spaţiul unui autoturism, în care victima a intrat fără drept, instanţa de fond apreciind că declaraţiile inculpatului sunt subiective, însă dispoziţiile art. 62 C. proc. pen. nu disting între declaraţii subiective şi obiective, iar probele nu au valoare dinainte stabilită.

A susţinut că are un handicap fizic locomotor şi nu avea cum să scape din acea maşină, iar dacă ar fi strigat nu l-ar fi auzit nimeni, având în vedere şi declaraţiile celor doi muncitori, care încărcau fierul vechi, dintre care doar unul, respectiv martorul B.M.F., a auzit un zgomot.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, a susţinut că, în mod greşit, a fost considerat loc public, întrucât în acea locaţie erau două persoane, care au declarat că nu au auzit nimic, iar fapta s-a săvârşit în spaţiul închis al unui autoturism.

A solicitat admiterea recursului şi achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 44 C. pen.

A solicitat să se aibă în vedere circumstanţele reale şi personale ale inculpatului şi agresivitatea victimei faţă de inculpat şi familia acestuia, dovedită cu declaraţiile martorilor audiaţi.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) şi art. 385/7 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul B.A. este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen. Înalta Curte constată că în stabilirea situaţiei de fapt instanţele au avut în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în cel al judecăţii, respectiv declaraţia inculpatului B.A., a martorilor B.A., D.E.M., M.E., B.M.F., O.V., T.J., S.A., H.A.

Cu privire la solicitarea inculpatului privind efectuarea unei cercetări la faţa locului, Înalta Curte constatată că la filele 3-4 dosar urmărire penală se află procesul verbal de constatare la faţa locului din 21 decembrie 2007 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, ce a fost avut în vedere de ambele instanţe în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

 De asemenea, Înalta Curte constată că inculpatul nu a solicitat probe sau cereri esenţiale în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel, şi totodată că, acestea ar fi fost respinse de către instanţă sau nu s-ar fi pronunţat asupra unor probe administrate sau cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturilor acestora sau să influenţeze soluţia procesului

Cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. în sensul că în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile art. 175 lit. i) C. pen., Înalta Curte constată că în instanţele au făcut o încadrare juridică legală a faptei, prin reţinerea dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen. având în vedere dispoziţiile art. 152 C. pen. care prevăd că fapta se consideră săvârşită în public când a fost comisă într-un loc neaccesibil publicului dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane, şi prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului, în speţă la locul comiterii faptei erau mai mult de două persoane, respectiv cei doi muncitori de la R. şi fiul inculpatului, martorul B.A., iar împuşcătura a fost auzită de aceşti martori şi de martorii C.L., S.A., care nu şi-au dat seama ce înseamnă acel zgomot mai neobişnuit şi de martorul T.D. care a realizat că e zgomotul specific unei arme de foc.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. prin care inculpatul solicită achitarea prin reţinerea legitimei apărări şi a stării de provocare, Înalta Curte constată că constată că prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate situaţia de fapt şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.175 lit. c) şi i) C. pen. constând în aceea că la data de 21 decembrie 2007 inculpatul l-a împuşcat cu o armă de vânătoare pe fratele său victima B.M.

În cauză nu se poate reţine legitima apărare având în vedere dispoziţiile art. 44 C. pen. care prevăd că „este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.”

În speţă probele dosarului nu dovedesc că inculpatul ar fi comis fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, având în vedere declaraţiile martorilor C.L., S.A. şi T.D. din care rezultă că victima mergea grăbit şi ţinea în mână o lanternă – un obiect care nu este apt pentru a produce o temere - fără intenţia de a lovi pe fiul inculpatului. De asemenea, s-a mai reţinut că înainte de a deschide portiera victima a scăpat lanterna din mână astfel că nu rezultă din probele administrate că acesta a vrut să-l atace pe inculpat. Însă, inculpatul avea puşca de vânătoare asupra sa fiind încărcată şi nu a avut nicio ezitare în a o folosi imediat împotriva fratelui său. (fila 75 dosar urmărire penală „am încărcat arma introducând un cartuş din cele două pe care le aveam în buzunar. Aceasta s-a întâmplat în câteva fracţiuni de secundă......Practic, toată scena a fost una „blitz” pentru că din momentul în care l-am văzut pe A. fugind înspre maşină şi până când M. a deschis portiera, au trecut doar câteva secunde – cca 5 secunde”.

Astfel, în mod corect au constatat instanţele faţă de probele administrate, că nu sunt îndeplinite condiţiile nici cu privire la atac şi nici cu privire la apărare.

De asemenea, nu poate fi reţinută în cauză nici starea de provocare, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că victima s-a deplasat spre autoturismul în care se afla inculpatul cu intenţia de a întreba ce se întâmplă, şi nu rezultă ca victima l-ar fi provocat pe partea vătămată, pentru a fi reţinută circumstanţa atenuată prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. aşa cum este prevăzută conform dispoziţiilor legale „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.”

Din declaraţiile celor doi martori oculari, nu rezultă că victima îl urmărea în mod expres pe fiul inculpatului ca să-l agreseze, mai ales că acesta nu ţinea acea lanternă ridicată în sus, cum a afirmat martorul B.A., respectiv inculpatul, într-o poziţie care ar fi sugerat că ar urma să lovească pe fiul inculpatului. Din fotografiile judiciare efectuate la faţa locului se observă că această lanternă, chiar dacă era mai lungă decât o lanternă obişnuită, de 45 cm, nu avea dimensiuni mari ca şi grosime pentru a putea fi comparată cu o ţeavă, cum a susţinut inculpatul sau cu o armă albă. Oricum, e greu de crezut că inculpatul sau fiul său nu ştiau că victima deţinea o astfel de lanternă şi că ar fi putut s-o confunde cu o ţeavă. Mai mult, această lanternă s-a găsit aruncată pe zăpadă la circa 1,5 m de partea stângă faţă a maşinii inculpatului, paralel cu autoturismul, ceea ce duce la concluzia că anterior ca victima să deschidă portiera, a alunecat şi a scăpat lanterna în zăpadă, aşa cum a susţinut chiar inculpatul (f.61 dosar urmărire penală).

Totodată, inculpatul în declaraţia dată în faţa instanţei a adoptat o atitudine resemnată, fără a manifesta nici un regret cu privire la decesul propriului frate, dimpotrivă a relatat cu seninătate toate detaliile ce au urmat incidentului, inclusiv incidentul şi nu a părut deloc afectat de cele întâmplate, aspect care denotă faptul că a acţionat cu sânge rece şi nu i-a dat nicio şansă victimei pentru a se salva. Prin atitudinea sa, confirmată parţial şi de martora C.L. (fila 236 dosar fond) întreţinea conflictul pe teme materiale cu fratele său şi chiar dacă nu a premeditat momentul pentru a-l ucide pe victimă, neputându-se demonstra acest fapt, a creat acest moment şi a profitat de el, ascunzându-se sub scuza legitimei apărări.

Având în vedere această atitudine anterioară şi posterioară comiterii infracţiunii a inculpatului, datorită faptei în sine care este deosebit de gravă şi a constat chiar în uciderea unei rude de sânge care l-a ajutat pe inculpat şi pe familia sa, lezarea unei zone vitale a victimei de inculpat într-o fracţiune de secundă, fără niciun regret din partea inculpatului chiar acesta afirmând că a împuşcat pe loc victima „din reflex” (fila 61 dosar fond),practic cu sânge rece, Înalta Curte constată că nu se pot reţine dispoziţiile art. 44 şi art. 73 C. pen.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală la fila 75 inculpatul a afirmat „dacă ar fi fost nevoie să mă apăr pe mine şi familie, m-aş apăra inclusiv cu puşca” de unde rezultă oarecum premeditarea inculpatului în săvârşirea faptei.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., pentru realizarea atât a funcţiilor de constrângere şi reeducare cât şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art.72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat - omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 175 lit. c) şi i) C. pen., este una gravă fiind pedepsită cu închisoarea de la 15 ani la 25 ani, inculpatului B.A. fiindu-i aplicată o pedeapsă de 17 ani închisoare.

Pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. care stabilesc criteriile generale de individualizare ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, şi pedeapsa de 17 ani închisoare astfel cum au fost individualizată, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen., este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, fiind just individualizată faţă de dispoziţiile mai sus menţionate, astfel că nu se impune o reducere a pedepsei aplicate, care răspunde atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale inculpatului cât şi scopului prevăzut de art.52 C. pen.

Din raportul de autopsie medico-legală (filele 6-8 dosar urm. pen.) rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat stopului cardio-respirator produs în urma leziunilor cu orificiu unic de intrare situat abdominal superior paramedian drept şi au avut caracter vital.

Din declaraţiile martorilor audiaţi, rezultă că inculpatul la circa 5 minute de la împuşcătură a ieşit în stradă şi părea emoţionat şi a afirmat că l-a împuşcat pe fratele său, însă martora C.L. a afirmat că după ce victima a fost împuşcată, inculpatul ar fi afirmat că nu-i pare rău că l-a omorât pe fratele său, întrucât, astfel, familia sa e în siguranţă, fila 129 dosar urmărire penală, afirmaţie pe ceilalţi martori prezenţi în zonă după incident, nu au auzit-o.

De asemenea, relevantă este şi declaraţia părţii civile B.K.S., fila 81 dosar urmărire penală, în care precizează „soţul meu... mi-a spus că fratele său A. îl va omorî şi s-a exprimat textual A. o să mă împuşte ...în mod evident se simţea ameninţat de fratele său. Nu există nicio persoană care să fi fost de faţă la această discuţie.”

Astfel, faţă de cele învederate şi de atitudinea inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptei şi a încercat să justifice gestul său prin comportamentul agresiv al victimei, Înalta Curte constată că nu poate fi redusă pedeapsa aplicată inculpatului.

Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul inculpatului B.A. potrivit dispoziţiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 2/a din 7 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 iulie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 665/2011. Penal. Conflict de competenţă...		ICCJ. Decizia nr. 339/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: