ICCJ. Decizia nr. 3015/2011. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3015/2011
Dosar nr. 45794/3/2009
Şedinţa publică din 12 septembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 826 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus în baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului D.Ş., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a luat act de faptul că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 4 iunie 2009, subcomisarul U.I. din cadrul S.C.C.O. Ilfov, a formulat un denunţ în care a arătat că a fost sunat, în aceeaşi zi, de martorul D.I. - secretarul general al Partidei Romilor - care l-a rugat să se întâlnească cu cineva care doreşte să vorbească cu el.
În jurul orelor 19,00-20,00, în zona benzinăriei Rompetrol din zona Bucureştii Noi, denunţătorul s-a întâlnit cu două persoane aflate într-un autoturism A., cu număr de înmatriculare X, iar persoana care se afla în dreapta şoferului - stabilindu-se ulterior că acesta este inculpatul D.Ş. - i-a propus să discute despre un dosar aflat în instrumentare la I.P.J. Ilfov.
Inculpatul i-a promis, în schimbul unei soluţii favorabile, suma de 2.000 euro, denunţătorul spunându-i, însă, că nu ştie nimic, dar că se va interesa, urmând să se întâlnească a doua zi, în acelaşi loc.
În data de 5 iunie 2009, potrivit înţelegerii anterioare, inculpatul şi denunţătorul s-au întâlnit, acesta din urmă afirmând că are în lucru un dosar penal ce are ca obiect fapta descrisă de inculpat, respectiv restituirea către I.P.J. Ilfov a unui autoturism pe care inculpatul îl închiriase de la o firmă de leasing.
În scopul soluţionării favorabile a dosarului în care era cercetat, inculpatul şi denunţătorul s-au întâlnit, în mod repetat, în zilele de 6, 10 şi 11 iunie 2009, în discuţiile purtate inculpatul promiţându-i subcomisarului de poliţie U.I. suma de 2.000 euro.
De fiecare dată, inculpatul manifesta prudenţă, fiindu-i teamă ca denunţătorul să nu interpreteze vorbele, iar ulterior să-l denunţe, lucru care în realitate s-a şi întâmplat.
Fapta inculpatului D.Ş. care, în data de 4 iunie 2009, i-a promis denunţătorului U.I. - subcomisar de poliţie la I.P.J. Ilfov - suma de 2.000 euro pentru a rezolva favorabil dosarul în care era cercetat, întâlnindu-se, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în 6, 10 şi 11 iunie 2009, a fost încadrată în dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, acesta săvârşind infracţiunea în stare de recidivă postcondamnatorie dar şi lipsa de regret a acesteia în raport de fapta comisă.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul D.Ş., solicitând reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 137/A din 21 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul D.Ş.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Recurentul inculpat a susţinut că a fost constrâns de denunţător şi că nu a oferit acestuia nicio sumă de bani pentru rezolvarea favorabilă a dosarului. Această sumă a fost oferită cu titlu de „cinste” pentru a i se furniza informaţii despre o eventuală procedură judiciare declanşată împotriva inculpatului, gestul său fiind determinat şi de faptul că ofiţerul de poliţie i-a fost recomandat de un cunoscut al său, martorul D.I. Ca atare, instanţele au reţinut o stare de fapt eronată, pronunţând o hotărâre de condamnare nelegală.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul, prin prisma motivelor arătate dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., poate fi reţinută atunci când instanţa de recurs constată stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi avut influenţă asupra soluţiei adoptate.
Totodată, nu orice eroare, asupra faptelor, atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat esenţial soluţia procesului.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că instanţele de fond şi apel au stabilit o stare de fapt corectă şi o încadrare juridică legală.
Rezultă, din probele administrate, că inculpatul D.Ş. s-a întâlnit, în mod repetat, cu subcomisarul de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov - denunţător în cauză - promiţându-i suma de 2.000 euro în schimbul unei soluţii favorabile ce trebuia adoptată într-un dosar instrumentat de denunţător.
Din declaraţia inculpatului D.Ş., dată în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă că s-a întâlnit cu denunţătorul, promiţându-i suma de 2.000 euro, dar nu pentru soluţionarea favorabilă a vreunei cauze, ci doar pentru faptul că acesta i-a „dat informaţii despre un posibil dosar”, scopul denunţătorului fiind acela de a verifica abilitatea acestuia de a rezolva „o problemă legată de organele de cercetare ale poliţiei” (f. 7, dosar fond).
Susţinerile inculpatului sunt nesincere, aspect ce rezultă, pe de o parte din declaraţiile denunţătorului şi ale martorului P.A. dar şi din procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice înregistrate - în condiţiile legii - în 5, 10 şi 11 iunie 2009.
Martorul denunţător U.I. confirmă faptul că instrumenta mai multe cauze în care inculpatul era cercetat, acesta promiţându-i suma de 2.000 euro pentru a formula o propunere de neîncepere a urmăririi penale sau scoatere de sub urmărire penală.
Legătura dintre inculpat şi denunţător a fost realizată de martorul D.I., care i-a solicitat să-i acorde sprijin inculpatului. Denunţătorul a dat curs acestei cereri, acceptând să se întâlnească cu inculpatul la o benzinărie din localitate, acesta oferindu-i suma de 2.000 pentru ca dosarul să nu mai ajungă în instanţă. A doua zi a formulat denunţul, acceptând să se întâlnească cu denunţătorul, dar sub supraveghere (f. 16, dosar fond).
Denunţul a fost depus la data de 5 iunie 2009 (f. 7, d.u.p.) iar prima întâlnire cu inculpatul D.Ş. a avut loc în data de 4 iunie 2009, în cuprinsul denunţului fiind relatate, în esenţă, aceleaşi aspecte precizate în declaraţiile date în faza de urmărire penală, respectiv, în cursul cercetării judecătoreşti.
Din analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în data de 5 iunie 2009, 10 iunie şi 11 iunie 2009 (f. 24-30, 38-50 d.u.p.) rezultă că scopul urmărit de inculpat era acela al obţinerii, în dosarul în care era cercetat, a unei sancţiuni administrative (f. 41, d.u.p.).
Pe cale de consecinţă, probele demonstrează vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, astfel încât criticile sale circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. sunt nefondate.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei - critică subsidiară invocată de recurentul inculpat - Înalta Curte constată că nu sunt elemente care pot fi reţinute în favoarea inculpatului de natură a permite coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond.
Fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat în modalitatea şi împrejurările săvârşirii acesteia, dar şi prin aceea că inculpatul este cunoscut cu multiple antecedente penale, reţinându-se starea de recidivă postexecutorie.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.Ş. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală.
Va constata că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.Ş. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 172/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3255/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
