ICCJ. Decizia nr. 3516/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice (Legea 84/1998). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3516 /20 12

Dosar nr. 6721/2/2011

Şedinţa publică din 31 octombrie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 358 din 31 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică reţinută prin actul de sesizare pentru ambii inculpaţi din infracţiunile prev. şi ped. de art. 215 alin. (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu modificările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu modificările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

1. În temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

În temeiul dispoziţiilor art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică cu marca înregistrată.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul T.l. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Conform art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, s-au pus în vedere inculpatului obligaţiile prev. de art. 86³ C. pen.

Conform art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

2. În temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

În temeiul dispoziţiilor art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică cu marca înregistrată.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul R.G. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Conform art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, s-au pus în vedere inculpatului obligaţiile prev. de art. 86³ C. pen.

Conform art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Au fost admise, în parte, acţiunile civile exercitate de H.P. Company şi, H.P.D. Lp, C.K.K., toate prin reprezentant Societatea de avocatură T.&T. cu sediul în str. E., sector 5, Bucureşti.

În temeiul dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 998-999 şi art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar şi fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.T. SRL cu sediul în Bucureşti, str. M., sector 6 Bucureşti, la plata sumei de 15.000 euro în echivalentul în RON la cursul Băncii a Naţionale României de la data plăţii, reprezentând daune morale către partea civilă H.P. Company şi, H.P.D. Lp şi la plata sumei de 10.000 euro în echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii, reprezentând daune morale către partea civilă C.K.K.

Au fost admise acţiunile civile exercitate în cauză de Compania Naţională Poşta Română SA cu sediul în Bucureşti, Splaiul U., sector 4 şi SC O.R. SA, cu sediul în Bucureşti, B-dul L.C., sector 1.

În temeiul dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998-999 şi art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar şi fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.T. SRL la plata sumei de 3868,55 dolari S.U.A., în echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plătii, reprezentând daune materiale către partea civilă SC O.R. SA şi la plata sumei de 8942,42 RON reprezentând daune materiale către partea civilă Compania Naţională Poşta Română SA.

S-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cartuşelor de imprimantă H. şi C. indisponibilizate conform devizelor din 19 decembrie 2006 respectiv, 18 iulie 2006.

Conform art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cartuşelor originale către SC L.T. SRL, SC O.R. şi Compania Naţională Poşta Română SA.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.T. SRL la plata sumei de 2500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în cont deschis la Trezoreria sector XX Bucureşti, beneficiar Tribunalul Bucureşti.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul T.l., în calitate de administrator al SC L.T. SRL şi R.G., în calitate de director, au importat şi furnizat cartuşe de imprimantă contrafăcute purtând mărcile H. şi C., iar în cadrul caietelor de sarcini utilizate la licitaţii de achiziţii publice au prezentat autorizaţii emise pentru alte societăţi ori în alte contexte şi care nu se refereau la loturile de produse ce formau obiectul contractelor de furnizare încheiate în urma licitaţiilor pentru a crea aparenţa comercializării unor produse originale, cu consecinţa inducerii în eroare cu prilejul încheierii contractelor.

Prin decizia penală nr. 70 din 30 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpaţii T.l. şi R.G. împotriva sentinţei penale nr. 358 din 31 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat parţial sentinţa şi rejudecând, în fond, a dispus:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul T.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul R.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate de partea civilă H.P. Company şi H.P.D. Lp şi C.K.K.

A respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate de Compania Naţională Poşta Română SA şi SC O.R. SA.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, relative la schimbarea încadrării juridice, la confiscarea cartuşelor indisponibilizate şi la restituirea cartuşelor originale în temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen.

În argumentarea acestei soluţii, s-a motivat că prima instanţă reţinuse corect situaţia de fapt, însă apreciase greşit vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

Astfel, s-a arătat că inculpatul T.I. nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, de cartuşe de imprimantă marca H. şi C. contrafăcute, semnarea de către acesta a documentelor de plată pentru produsele achiziţionate de SC L.T. SRL, nerealizând latura obiectivă a infracţiunii, întrucât inculpatul nu era responsabil de achiziţionarea şi vânzarea produselor consumabile, aceste atribuţiuni revenind în exclusivitate departamentului condus de coinculpatul R.G.

În egală măsură, s-a apreciat că nici inculpatul R.G. nu se face vinovat de săvârşirea respectivei infracţiuni, întrucât acesta nu avusese niciodată reprezentarea că produsele achiziţionate de la SC M.F.G. SUA puteau fi contrafăcute.

Totodată, s-a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât la momentul încheierii contractului cu Compania Naţională Poşta Română, SC L.T. SRL a fost de bună credinţă, autorizaţia eliberată de SC A.C. SRL fiind valabilă în condiţiile în care fusese emisă pentru licitaţia de la CNPR, produsele livrate provenind de la SC A.C. SRL. Livrarea de către inculpaţi a produselor achiziţionate de la SC M.F.G. SUA, despre care nu au cunoscut că puteau fi contrafăcute, s-a datorat lipsei acestora din stocul dilerului autorizat SC A.C. SRL şi necesităţii respectării graficului de livrări convenit cu achizitorul.

Considerând astfel că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care erau cercetaţi, instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor.

În latură civilă, aceeaşi instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 - 999 C. civ., având în vedere modul în care au acţionat inculpaţi şi modalitatea de dovedire a pretenţiilor civile.

Cu privire la daunele morale acordate în primă instanţă părţilor civile H.P. Company, H.P.D. Lp şi C.K.K., s-a apreciat că imaginea acestor societăţi nu a fost afectata în niciun fel prin activitatea desfăşurată de inculpaţi, acţiunile acestora nefiind săvârşite cu intenţie.

Mai mult, s-a constatat că produsele marca C. importate de SC L.T. SRL nu au fost puse în circulaţie niciodată, acestea fiind indisponibilizate de organele de urmărire penală, imediat după ce fuseseră importate.

Instanţa de apel a respins, ca neîntemeiate, şi acţiunile civile formulate de SC O.R. şi Compania Naţională Poşta Română, constatând că cele două companii nu au fost prejudiciate întrucât niciun echipament aparţinând companiei naţionale, dintre cele care utilizaseră consumabile furnizate de SC L.T. SRL, nu prezenta defecte datorate acestora, iar în ceea ce priveşte partea civilă SC O.R., din probele administrate nu rezultă cu certitudine ca produsele găsite la sediul său şi considerate a fi contrafăcute să fi fost livrate de SC L.T. SRL.

Prin decizia penală nr. 1680 din 27 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile C.K.K., H.P. Company, H.P.D. Company, L.P. şi Compania Naţională „Poşta Română" SA împotriva deciziei penale nr. 70 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 14477/3/2008 (929/2009), a casat hotărârea sus-menţionată şi a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti în vederea rejudecării apelurilor declarate de inculpaţii T.l. şi R.G. împotriva sentinţei penale nr. 358 din 31 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

Au fost menţinute actele îndeplinite în faţa instanţei de apel până la termenul din 16 martie 2010.

Sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii T.l. şi R.G., până la prezentarea apărătorului ales, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei. S-a reţinut că instanţa de apel nu a folosit în motivaţie decât argumentele inculpaţilor.

Rejudecând după casare apelurile declarate de inculpaţi, Curtea le-a apreciat nefondate. Motivele de apel formulate de inculpaţi sunt descrise în partea introductivă a prezentei decizii, aceştia apreciind că sunt nevinovaţi.

De asemenea, aceştia au depus concluzii scrise.

Inculpaţii T.I. şi R.G. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică cu marca înregistrată, reţinându-se următoarea situaţie de fapt:

SC L.T. SRL Bucureşti, înregistrată la O.R.C. sub nr. J/40/12374/1994, având ca administrator pe inculpatul T.I., are ca obiect mai multe activităţi printre care activităţi de service în domeniul tehnicii de calcul, activităţi de import-export şi comercializare de bunuri en-gros şi en-detail, operaţiuni de consultanţă în domeniul calculatoarelor.

Această societate este structurată în mai multe departamente, printre care şi departamentul „Consumabile", condus din februarie 2004 de către inculpatul R.G. Atribuţiile acestuia, conform declaraţiilor celor doi inculpaţi, constau în participarea la licitaţii directe, licitaţii în sistem electronic, urmărirea derulării contractelor, marketing, coordonarea activităţii de aprovizionare in surse externe şi vânzarea de produse consumabile pentru imprimante, faxuri, copiatoare.

Începând cu anul 2002, Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a eliberat SC L.T. SRL Bucureşti certificat digital pentru participarea acesteia la sistemul de achiziţii publice prin licitaţii electronice, certificat reînnoit în 2003, 2004, 2005 şi 2006.

În decembrie 2004, Compania Naţională Poşta Română SA a lansat în sistemul de achiziţii publice prin licitaţii electronice o comandă de achiziţionare de cartuşe pentru imprimante, necesare unităţilor poştale din subordine pentru semestrul I 2005.

La 30 decembrie 2004, prin sistem electronic s-a comunicat Companiei Naţionale Poşta Română SA, că licitaţiile pentru cartuşele purtând marca H. comandate de companie au fost câştigate de SC L.T. SRL Bucureşti.

Deşi au existat unele suspiciuni cu privire la actele de autorizare a câştigătorului licitaţiei pentru vânzarea produselor H.P., diferenţa relativ mare (circa 20-30%) dintre preţul estimat pentru produsele necesare şi preţul oferit de câştigător, respectiv aspectul exterior al produselor oferite ca mostre, datorită neconfirmării acestora la acel moment şi prezentării unei alte autorizaţii de vânzare emise de SC A.C. SRL Cluj Napoca, la data de 24 ianuarie 2005 se încheie contractul de vânzare - cumpărare dintre Compania Naţională Poşta Română SA şi SC L.T. SRL Bucureşti, având ca obiect cartuşe pentru imprimante marca „H.", în valoare de 160.793.194 ROL.

În februarie 2005 produsele H. au început să fie livrate direct la unităţile din subordinea Compania Naţională Poşta Română SA. Potrivit contractului menţionat anterior - pct. 5 - alin. (7), recepţia calitativă a produselor se făcea la momentul dării în consum a acestora, respectiv desfacerea ambalajelor originale.

Direcţia Servicii Financiare din cadrul companiei a sesizat la 03 iunie 2005 Departamentul Aprovizionare referitor la constatarea unor semne de contrafacere sau lipsa culorilor la lotul de cartuşe tip H. furnizate de SC L.T. SRL Bucureşti.

La 14 iunie 2005 Direcţia Dezvoltare Strategică Departamentul Aprovizionare din cadrul Compania Naţională Poşta Română SA, a emis o adresă tuturor direcţiilor regionale de poştă şi direcţiilor specializate, solicitându-le stadiul recepţiei calitative a produselor furnizate de SC L.T. SRL Bucureşti.

În aceeaşi zi s-a transmis o adresă SC L.T. SRL Bucureşti, în atenţia inculpatului T.l., prin care se solicita prezenţa unui expert care să constate deficienţele calitative a 55 de cartuşe H. livrate Direcţiei Servicii Financiare.

La 16 iunie 2005, s-a efectuat de către inculpatul R.G. testarea unui nr. de 47 de cartuşe de imprimantă cu cerneală H., constatându-se că 36 de bucăţi sunt defecte, motiv pentru care au fost înlocuite.

La 01 iulie 2005 s-a transmis o nouă adresă inculpatului T.l., prin care se semnalau deficienţe calitative pentru 8 dintre produsele înlocuite de SC L.T. SRL Bucureşti, respectiv lipsă culori şi lipsă cap printare. La această adresă, precum şi la adresa din 12 august 2005 nu s-a mai primit nici un fel de răspuns.

Întrucât cartuşele înlocuite au prezentat deficienţe calitative, Direcţia Dezvoltare Strategică - Departamentul Aprovizionare din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română SA, a transmis la 08 iulie 2005, 3 rapoarte de depistare a cartuşelor de imprimare contrafăcute, pentru produsele H., constatându-se, la 18 iulie 2005, că cele 3 tipuri de produse sunt cartuşe cu cerneală, reumplute în ambalaje H. contrafăcute.

Anterior, la 14 iulie 2005, s-a întocmit un alt raport al aceluiaşi expert cu privire la un cartuş H., prezentat ca mostră de către SC L.C. SRL Bucureşti ca urmare a câştigării unei licitaţii organizate de către UM AA în cursul lunii mai 2005. Este adevărat că în raportul de depistare a cartuşelor de imprimare contrafăcute H. transmis de către această unitate militară nu apare SC L.T. SRL Bucureşti ci SC L.C. SRL Bucureşti dar, întrucât sediul indicat este acelaşi cu cel al primei, apreciem că este vorba doar despre o simplă eroare materială. Şi în acest caz s-a constatat că tipul de produs H. este cartuş cu cerneală reumplut în ambalaj H. contrafăcut.

Urmare acestui raport, la 29 august 2005, Grupul de firme H.P. (H.P. Company şi H.P.D.) a formulat plângere penală împotriva SC L.T. SRL Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de comercializare, fără drept, de cartuşe de imprimantă purtând marca „H.", contrafăcute.

Prin procesul verbal din 20 martie 2006, ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către persoane din cadrul SC L.T. SRL a infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, de produse purtând marca „C.", susceptibile a fi contrafăcute.

Cercetările efectuate de către organele de poliţie au dus la descoperirea la sediul SC L.T. SRL Bucureşti a câtorva sute de cartuşe de imprimantă H. şi C. contrafăcute, şi ale altor cartuşe de imprimantă H. contrafăcute în depozitul SC O.R. SA, precum şi la Compania Naţională Poşta Română SA.

La 08 iunie 2006 compania C.K.K. din Japonia, prin avocat ales, a formulat plângere penală împotriva SC L.T. SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, de produse sub marca C., contrafăcute.

Această situaţie de fapt a fost dovedită în totalitate cu probe legal administrate.

Astfel, marca H.I. este marcă naţională individuală combinată, înregistrată, având ca titular pe H.P. Company, cu sediul în Palo Alto, California, 3000 H. Street, S.U.A. Această marcă beneficiază de protecţie pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, începând cu data de 06 iunie 2000, pentru clasa de produse şi servicii 16 (capete de imprimare, cartuşe cu cerneală), conform adresei din 27 aprilie 2006 a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Marca H.I. este marcă naţională individuală combinată, înregistrată, având ca titular pe H.P. Company, cu sediul în Palo Alto, California, 3000 H. Street S.U.A. Această marcă beneficiază, de protecţie pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, începând cu data de 06 iunie 2000, pentru clasa de produse şi servicii 2 (cartuşe toner, cartuşe cu cerneală), conform aceleaşi adrese.

Marca H. este marcă naţională individuală verbală, înregistrată, având ca titular pe H.P. Company, cu sediul în Palo Alto, California, 3000 H. Street S.U.A. Această marcă beneficiază de protecţie pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, începând cu data de 07 aprilie 2002, pentru clasa de produse şi servicii 9 (cartuşe pentru toner, rezervoare şi cartuşe pentru rezervoare).

Toate cele trei mărci indicate anterior au fost cesionate total în cursul anului 2003 de către H.P. Company către H.P.D. Company Lp, cu sediul în Huston, Texas, S.U.A. Cesiunile totale ale celor trei mărci indicate au fost constatate prin decizia din 19 ianuarie 2004 a OSIM, fiind înscrise în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială publicat la 31 martie 2004.

Practic, începând cu data de 31 martie 2004, conform prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, cu modificările ulterioare, titular al mărcilor H.I. înregistrate şi mărcii H. înregistrată este H.P.D. Company Lp cu sediul în Huston, Texas, S.U.A.

Grupul de firme H.P. (H.P. Company şi H.P.D. Company) a dezvoltat în România un sistem de distribuţie neexclusivă a produselor din reţeaua oficială a acestuia.

Raporturile contractuale cu agenţii economici care îşi manifestă intenţia de a deveni distribuitori H. pe teritoriul României s-au stabilit cu compania H.P.E. BV, SC H.P.R. SRL, neavând competenta de a încheia contracte cu agenţii care îşi manifestă intenţia în acest sens.

Sistemul de distribuţie oficial al produselor H. este format din:

Importatori (distribuitori) - societăţi care au contract cu societatea desemnată în acest sens de Grupul H. şi care poate comanda marfa în mod direct.

Subdistribuitori - entităţi care cumpără de la importatori şi revând la revânzători aflaţi pe canalul oficial de distribuţie H..

Revânzători - societăţi care pot cumpăra atât din România cât şi din afara României, cu condiţia ca achiziţiile să fie raportate de distribuitori sau subdistribuitori H.

Pentru a putea deveni partener oficial H. şi, în consecinţă, a intra în lanţul oficial de distribuţie al produselor originale ale acestui grup de firme, trebuie îndeplinite anumite premise standard, printre care un volum anual de vânzări de consumabile în România de cel puţin 80.000 dolari S.U.A. şi promovarea, respectiv vinderea către consumatorul final de produse originale H.

Pe de altă parte, grupul de firme H. nu restricţionează distribuţia produselor sale de aceste cerinţe, însă, în ipoteza în care o companie nu intră în reţeaua oficială de distribuţie de produse H., nu se poate garanta originalitatea produselor H. comercializate de acea companie.

Potrivit adresei din 09 octombrie 2006 a SC H.P.R. SRL, dintre companiile aflate în relaţii comerciale cu SC L.T. SRL în perioada ianuarie 2005 - februarie 2006, următoarele societăţi comerciale din România sunt în relaţii contractuale cu Grupul H., aflându-se în canalul de distribuţie oficial al produselor originale H.: SC A.C. SRL Cluj Napoca (distribuitor autorizat de consumabile H.), SC S. SRL Bucureşti (subdistribuitor autorizat începând cu luna februarie 2006) şi SC P. SRL Bucureşti (revânzător autorizat).

Din analiza actelor contabile existente la dosarul cauzei a rezultat că nr. cartuşelor de imprimantă purtând marca „H.P." achiziţionate de SC L.T. SRL Bucureşti în perioada ianuarie 2005 - februarie 2006 de la societăţile indicate în alineatul anterior este mult mai mic decât cele achiziţionate în aceeaşi perioadă de timp de la furnizorii externi M.F.G. Ing. din S.U.A., T.P. Inc. din Panama şi B.A. Ltd. din Insulele Virgine Britanice.

Relaţia comercială cu M.F.G. Ing. din S.U.A. s-a derulat în perioada august 2004 - mai 2005, perioadă în care s-au importat un nr. de 3160 cartuşe de imprimantă H. Motivul încheierii acestei relaţii comerciale a fost „calitatea slabă a cartuşelor, care se scurgeau", conform declaraţiei inculpatului T.l.

Relaţia comercială cu T.P. Inc. din Panama s-a derulat în perioada aprilie 2005 - decembrie 2005, perioadă în care s-au importat un nr. de 2203 cartuşe de imprimantă H.

Relaţia comercială cu B.A. Ltd. din Insulele Virgine Britanice s-a derulat în perioada ianuarie-februarie 2006, perioadă în care s-au importat un nr. de 750 cartuşe de imprimantă H.

Relaţiile comerciale cu companiile din Panama, respectiv Insulele Virgine Britanice s-a desfăşurat prin intemiediul companiei L.P. LLC din Rusia, companie cu care învinuiţii au avut relaţii comerciale în perioada martie 2005 - februarie 2006.

Atât SC L.T. SRL Bucureşti cât şi furnizorii externi nu au fost şi nu sunt parteneri oficiali H., nefiind incluşi în lanţul oficial de distribuţie a produselor H.

Toate produsele H. s-au achiziţionat în perioada ianuarie 2005-februarie 2006 pe bază de simplă comandă şi facturare, atât de la furnizorii interni cât şi de la furnizorii externi, neexistând la dosarul cauzei vreun contract de achiziţie.

Raportat la ansamblul înscrisurilor existente la dosar, intrarea în lanţul oficial de distribuţie al produselor H. prin încheierea unui contract de partener oficial H. creează o prezumţie de originalitate pentru produsele H. comercializate de acel distribuitor.

Pentru toate cartuşele de imprimantă purtând marca H. importate de la furnizorii externi (neautorizaţi H.), care au fost distribuite pe piaţa din România de către SC L.T. SRL Bucureşti în perioada ianuarie 2005-februarie 2006, nu operează această prezumţie, neexistând nici un act care să garanteze originalitatea lor, fiind contrafăcute.

Din analiza cartuşelor de imprimantă marca H. găsite în depozitul SC L.T. SRL, precum şi a celor găsite la SC O.R. SA şi la Compania Naţională Poşta Română SA, pe care le-au achiziţionat de la SC L.T. SRL, a rezultat că acestea erau contrafăcute. De asemenea, cartuşele H. descoperite în depozitul O.R. SA, dovedite a fi contrafăcute, au provenit din loturile de produse achiziţionate de companie în luna ianuarie 2006 de la SC L.T. SRL Bucureşti (cealaltă societate furnizoare, SC Q.N.I. SRL fiind autorizată).

Marca C. este marcă naţională individuală verbală, reînnoită, având ca titular pe C.K.K., cu sediul în Ohta-ku, Tokyo, Japonia. Această marcă a beneficiat de protecţie pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, începând cu data de 19 august 1997, pentru clasa de produse şi servicii 9 (aparate de copiat, aparate de multiplicat, piese şi accesorii ale acestora). Certificatul indicat a fost reînnoit la data de 19 august 2007, conform certificatului.

Potrivit adresei companiei C.C. Ghmb (reprezentantul în Europa al companiei mamă) din 30 martie 2006 SC L.T. SRL Bucureşti nu a fost şi nici nu este partener autorizat C. şi nici nu a avut contracte sau relaţii comerciale cu parteneri autorizaţi C. în perioada 2005-2006. Acest aspect rezultă şi din actele contabile existente în dosar.

Potrivit adresei din 19 decembrie 2006 a reprezentantului legal al companiei C.K.K., doar SC D.R. SRL se află pe lista importatorilor autorizaţi ai produselor marca C. care au avut relaţii comerciale cu SC L.T. SRL Bucureşti pe parcursul anului 2004. De precizat că în lista produselor achiziţionate de la SC D.R. SRL în perioada 2004 -martie 2006 nu s-a aflat nici un produs purtând marca C.

În perioada ianuarie 2005 - februarie 2006 SC L.T. SRL Bucureşti a achiziţionat un nr. de 1360 de cartuşe de imprimantă purtând marca „C." numai de la furnizorii externi M.F.G. Ing. din S.U.A., T.P. Inc. din Panama şi B.A. Ltd. din Insulele Virgine Britanice, care nu erau parteneri autorizaţi C. Legătura cu ultimii doi furnizori externi s-a realizat prin intermediul aceleaşi companii L.P. Limited din Rusia, cu care inculpatul R.G., intrase în contact din luna martie a anului 2005.

De precizat că, raportat la ansamblul înscrisurilor existente la dosar, intrarea în lanţul oficial de distribuţie al produselor C. prin încheierea unui contract de partener oficial C. creează o prezumţie de originalitate pentru produsele C. comercializate de acel distribuitor.

Pentru toate cartuşele de imprimantă purtând marca C. importate de la furnizorii externi care au fost distribuite pe piaţa din România de către SC L.T. SRL Bucureşti în perioada aprilie 2005 - februarie 2006, nu operează această prezumţie, neexistând nici un act care să garanteze originalitatea lor, fiind contrafăcute. De altfel, din analiza cartuşelor de imprimantă marca C. găsite în depozitul SC L.T. SRL a rezultat că acestea erau contrafăcute.

Nu numai infracţiunea de punerea în circulaţie de cartuşe de imprimante contrafăcute este deci dovedită prin probe, ci şi infracţiunea de înşelăciune în convenţii. Astfel, SC L.T. SRL Bucureşti a participat în perioada 2002-2006 la sistemul de licitaţii pentru achiziţii publice în sistem electronic. Pe parcursul anului 2005, conform adresei din 15 noiembrie 2006 a Guvernului României - Inspectoratul General Pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiilor şi anexelor acesteia existente, SC L.T. SRL Bucureşti a formulat oferta cea mai bună de preţ şi a fost desemnată câştigătoare, în urma descalificării de către autorităţile contractante a ofertanţilor care au formulat oferte mai bune, în licitaţii electronice pentru produse H. şi C. organizate de mai multe instituţii publice. Printre condiţiile solicitate de către autorităţile contractante pentru descrierea produselor (cartuşe de imprimantă H. şi C.) ce au făcut obiectul acestor licitaţii electronice se aflau: „Câştigătorul are obligaţia să prezinte certificat de atestare pentru desfacerea produselor H.", „Produsele vor fi originale. Nu se acceptă produse reîncărcate şi remanufacturate. Produsele trebuie să aibă ambalajul original, sigilat, etichetat corespunzător (...)". Din analiza diferenţelor preţului de pornire şi a preţului declarat câştigător pentru aceste produse H. şi C., se poate observa că acestea variau între 15 - 45%.

La 30 decembrie 2005 SC L.T. SRL Bucureşti a fost declarată câştigătoarea licitaţiei electronice organizate de Compania Naţională Poşta Română SA pentru mai multe tipuri de cartuşe de imprimantă H. Secţiunea „Condiţii suplimentare" privind detaliile acestei licitaţii conţinea şi trei subsecţiuni:

„Origine: Nu se acceptă, produse compatibile. Produsul trebuie să fie original, cu timbru aplicat pe cutie".

„Autorizare: Câştigătorul va prezenta obligatoriu autorizare din partea reprezentantului oficial al producătorului privind comercializarea produselor licitate".

„Prezentare autorizaţie: Autorizaţia de comercializare va fi datată recent, având toate datele de identificare ale comerciantului şi va fi prezentată în original sau copie legalizată".

SC L.T. SRL Bucureşti a prezentat, pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor suplimentare indicate, un Certificat de implementare şi menţinere a sistemului de management al calităţii ISO 9001:2001, o autorizaţie, în copie, nedatată, emisă de SC P. SRL Bucureşti în favoarea sa pentru livrarea de produse C. şi H. şi o autorizaţie, în copie, emisă de SC H.P.R. SRL Bucureşti în favoarea SC P. SRL Bucureşti.

Potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice aprobată prin Legea nr. 468/2002, cu modificările ulterioare, Compania Naţională Poşta Română SA, în calitate de autoritate contractantă, era obligată să încheie contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede obligaţia autorităţii contractante de a verifica înainte de încheierea contractelor documentele de calificare ale ofertantului declarat câştigător.

Din verificările efectuate a rezultat că SC P. SRL Bucureşti nu a emis vreo autorizaţie de participare la licitaţiile organizate de Compania Naţională Poşta Română SA, că autorizaţia utilizată fusese emisă ca urmare a unei colaborări avute în 2004 şi că societatea nu-şi asumă nici un fel de obligaţie cu privire la originalitatea produselor ce urmează a fi livrate de către SC L.T. SRL Bucureşti către Compania Naţională Poşta Română SA. Totodată, autorizaţia emisă de H.P.R. SRL a fost dată SC P. SRL Bucureşti în vederea participării acesteia la licitaţii, astfel că acesteia nu îi sunt opozabile autorizaţiile eliberate de către SC P. SRL Bucureşti altor companii.

Faţă de această situaţie, Compania Naţională Poşta Română SA a solicitat SC L.T. SRL Bucureşti o nouă autorizaţie în vederea încheierii contractului.

SC L. SRL Bucureşti a prezentat o nouă autorizaţie de livrare de consumabile originale H. emisă la 11 ianuarie 2005 de către SC A.C. SRL Cluj Napoca, autorizaţie emisă exclusiv pentru produsele achiziţionate de la această societate de către SC L. SRL Bucureşti la 13 ianuarie 2005, 13 ianuarie 2005 şi 04 februarie 2005, care avut un rol determinant la încheierea contractului de livrare din 24 ianuarie 2005.

Rolul determinant al acestor autorizaţii rezultă şi din faptul că nici unul din membrii comisiilor de evaluare nu erau specializaţi în verificarea elementelor de siguranţă ale cartuşelor de imprimantă, astfel că documentele de calificare solicitate prin caietul de sarcini erau cele mai relevante pentru încheierea contractelor de furnizare.

Din compararea cantităţilor H. existente pe facturile emise de SC A.C. SRL Cluj Napoca şi cantitatea consumabilelor ce au format obiectul contractului de livrare din 24 ianuarie 2005, încheiat între SC L. SRL Bucureşti şi Compania Naţională Poşta Română, rezultă o discrepanţă vădită, în sensul că nr. consumabilelor H. din acest din urmă contract este mult mai mare decât nr. celor achiziţionate de la SC A.C. SRL Cluj Napoca.

În legătură cu practica eliberării autorizaţiilor trebuie precizat că:

- acestea erau emise pentru agenţii economici care solicitau preţuri speciale în vederea participării ia procedurile de achiziţii publice;

- creau o prezumţie de originalitate pentru produsele comercializate de cei în favoarea cărora fuseseră acordate, prezumţie dată de cei care le emiteau -producători, importatori, revânzători autorizaţi de produse originale;

- aveau o valabilitate limitată în timp, respectiv 1-3 luni;

- trebuiau adresate autorităţilor contractante care organizau licitaţii pentru achiziţii publice;

- acopereau numai produsele achiziţionate de la emitenţii autorizaţiilor;

- prin eliberarea lor se permitea livrarea de produse originale de către cel autorizat, garantându-se calitatea şi performanţele produselor oferite de acesta, fapt care permitea celui autorizat să emită certificate de garanţie pentru produsele livrate.

Unitatea Militară BB şi CC Bucureşti, SNTFM „CFR Marfă" SA, autorităţi contractante în licitaţii electronice organizate în vederea achiziţionării de produse consumabile H. pe parcursul anului 2005, au prezentat la dosar documente din care rezultă că inculpaţii s-au folosit de autorizări emise pentru alte societăţi ori în alte contexte şi care nu se refereau la loturile de produse pe care le-au achiziţionat de la SC L.T. SRL Bucureşti. Mai mult, în oferta tehnică prezentată Unităţii Militare CC Bucureşti de către inculpatul R.G. se făcea afirmaţia că „produsele H. sunt originale", oferta fiind însoţită de aceleaşi autorizări care fuseseră depuse şi la celelalte autorităţi contractante.

Deşi la momentul livrării efective către subunităţile Companiei Naţionale Poşta Română SA, SC L.T. SRL Bucureşti a eliberat certificate de calitate şi garanţie pentru produsele consumabile H., valabile pentru o perioadă de 12 luni de la data facturării, aceasta nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile asumate, în sensul înlocuirii produselor cu deficienţe calitative conform adreselor din 01 iulie 2005 şi 12 august 2005.

Urmare a neexecutării contractului, respectiv a obligaţiilor asumate prin certificatele de calitate şi garanţie de către SC L.T. SRL Bucureşti, Compania Naţională Poşta Română SA a suferit un prejudiciu în cuantum de 8942,42 RON, conform adresei din 10 octombrie 2007.

Apărările inculpaţilor însuşite de argumentaţia hotărârii de apel casate, sunt însă nefondate sub aspectul dovedirii celor două infracţiuni.

Astfel, referitor la infracţiunea prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel a dispus achitarea ambilor inculpaţi, reţinând că inculpatul T.I., în calitate de administrator al SC L.T. SRL, nu a cunoscut că produsele achiziţionate de societate şi puse în circulaţie ar fi contrafăcute, iar inculpatul R.G., şeful departamentului consumabile, nu a avut reprezentarea că produsele achiziţionate de la SC M.F.G. ar putea fi contrafăcute, iar produsele achiziţionate prin SC L.P. LLC din Rusia nu au fost puse în circulaţie.

Este adevărat că societatea comercială administrată de către inculpatul T.I. avea un departament specializat în consumabile, însă punerea în circulaţie a produselor H. şi C. contrafăcute nu se putea realiza fără contribuţia acestui inculpat care a dispus plata produselor şi introducerea în circuitul civil naţional prin participarea la licitaţii.

În declaraţiile sale, inculpatul T.I. a arătat că avea o implicare directă în achiziţionarea produselor, iar dintr-un email, rezultă cu claritate că discuţiile legate de achiziţionarea produselor de la SC M.F.G. SUA au fost purtate de către inculpatul T.I.

Din cuprinsul rapoartelor de inspecţie întocmite de către specialiştii H. reiese că ambalajele cartuşelor contrafăcute prezentau deosebiri semnificative faţă de ambalajele originale, deosebiri uşor sesizabile pentru specialiştii în domeniu, cum sunt inculpaţii.

Preţul cartuşelor de imprimantă achiziţionate de către inculpaţi de la furnizorii externi, sensibil mai mic decât al cartuşelor de imprimantă originale este un alt element care ar fi trebuit să fie avut în vedere de către inculpaţi.

Din corespondenţa purtată în 2006 între inculpatul R. şi L.P. LLD rezultă că inculpaţii nu au solicitat, la momentul achiziţionării cartuşelor în 2005, vreun înscris care să ateste autenticitatea produselor şi autorizarea titularilor de marcă.

Mai mult, în ianuarie 2005, SC H.P.R. SRL a transmis către SC L.T. SRL o informare în vederea combaterii contrafacerilor.

Trebuie precizat că Legea nr. 84/1994 atât în forma în vigoare la data faptelor cât şi în forma modificată prin Legea nr. 66/2010 incriminează punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată inclusiv în forma importului, astfel încât împrejurarea că produsele achiziţionate de la L.P. LLC au fost ridicate după ce s-a efectuat vama nu are relevanţă juridică.

În ceea ce priveşte cartuşele H. livrate SC O.R. SA, se poate observa că SC Q.N.I. SRL (cealaltă societate care a livrat cartuşe H. în aceeaşi perioadă) este societate aflată în sistemul de distribuţie oficial al produselor H., beneficiind prin urmare de prezumţia de autenticitate.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune, instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor, apreciind că la momentul încheierii contractului din 24 ianuarie 2005 cu Compania Naţională Poşta Română aceştia au fost de bună-credinţă şi nu a existat nicio acţiune de inducere în eroare a părţii vătămate.

Esenţial pentru stabilirea intenţiei cu care a fost încheiat contractul de către inculpaţi este analizarea celor două autorizaţii emise de către SC P. SRL şi respectiv SC A.C. SRL

Printre condiţiile impuse de caietul de sarcini se afla şi aceea a existenţei unei autorizaţii emise de către reprezentantul oficial al producătorului privind comercializarea produselor licitate.

Pentru îndeplinirea acestei condiţii, SC L.T. SRL a prezentat o autorizaţie emisă de către SC P. SRL.

Întrucât această autorizaţie nu era datată şi nu preciza societatea la care va fi folosită reprezentanţii CNPR au fost solicitate relaţii SC P. SRL.

Adresa SC P. SRL este foarte clară: nu a emis nicio autorizaţie, iar preţurile cu care au fost câştigate licitaţiile fac imposibilă susţinerea firmei ulterior închiderii licitaţiilor.

Prin urmare o societate aflată în lanţul de distribuţie oficial al produselor H. precizează că preţul produselor licitate este prea mic pentru ca produsele să fie originale.

În aceste condiţii CNPR a solicitat, pentru încheierea contractului, o nouă autorizaţie, cu menţiunea ca aceasta să fie eliberată special pentru companie.

În consecinţă, SC L.T. SRL a prezentat o autorizaţie emisă de SC A.C. SRL, care era valabilă exclusiv pentru produsele achiziţionate de la această societate.

Comparând cantităţile de cartuşe H. de la această societate cu cele achiziţionate de la furnizori externi, aflaţi în afara lanţului oficial de distribuţie se constată că SC L.T. SRL a achiziţionat un număr redus de produse de la SC A.C. SRL, din compararea facturilor rezultând o discrepanţă vădită.

Inculpaţii au arătat că SC A.C. SRL nu mai avea produsele care făceau obiectul contractului încheiat cu CNPR pe stoc şi cum livrarea trebuia să se facă la termenele stabilite au fost nevoiţi să apeleze la furnizori externi, însă această apărare nu este confirmată de nici un mijloc de probă.

Elementele de fapt expuse mai sus evidenţiază că la momentul încheierii contractului cu CNPR, inculpaţii au prezentat o autorizaţie valabilă numai pentru produsele achiziţionate de la SC A.C. SRL, determinantă pentru încheierea convenţiei, însă nu aveau nicio intenţie să livreze produse originale, astfel încât elementele constitutive ale infracţiunii fiind întrunite, se impune condamnarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Instanţa de apel a respins acţiunile civile exercitate în cauză, motivat de nedovedirea prejudiciilor morale în cazul părţilor civile H.P. şi C.K.K., caracterul incert al prejudiciului în cazul Companiei Naţionale Poşta Română şi existenţa incertă a unei acţiuni ilicite a inculpaţilor în cazul SC O.R.

Mărcile H. şi C. sunt cunoscute pe plan mondial şi reprezintă pe segmentul de piaţă relevantă o garanţie a calităţii produselor care poartă aceste mărci.

Prin punerea în circulaţie a unor produse cu deficienţe calitative purtând o marcă identică cu marca protejată se aduce atingere drepturilor titularilor de marcă, atingere care se constituie într-un prejudiciu de imagine, susceptibil de a fi cuantificat.

Prejudiciul cauzat CNPR este cert, reprezentând contravaloarea celor 96 cartuşe H., din înscrisurile depuse de partea vătămată, inclusiv în apel, rezultă că produsele achiziţionate de la SC L.T. SRL nu au putut fi utilizate de către partea vătămată, întrucât, pe de o parte, pentru expertiză doar 5 cartuşe erau originale, iar, pe de altă parte, reprezintă un mijloc de probă în cauză.

În ceea ce priveşte pretenţiile SC O.R. SA este cert că produsele contrafăcute purtând marca C. au fost achiziţionate de la SC L.T. SRL.

Cererile probatorii făcute în apărare de inculpaţi, înaintea dezbaterilor din apel, au fost temeinic respinse, ca nefondate, atâta vreme cât s-a stabilit în mod cert că Poşta Română a predat spre expeditor 28 cartuşe - imprimantă H., achiziţionate în baza contractului din 24 ianuarie 2005, din care s-a constatat că 19 erau contrafăcute. Prin urmare, cum s-a arătat şi anterior, prejudiciul în sarcina Poştei Române a constat în contravaloarea a 96 cartuşe, din care au fost scăzute 5 cartuşe originale, rezultând temeinicia sentinţei penale recurate, care a stabilit un prejudiciu de 91 cartuşe contrafăcute, respectiv contravaloarea de 8942,42 RON (proces-verbal din 16 februarie 2006, adrese din 01 iulie 2005 şi 12 august 2005).

În motivele scrise de apel, inculpaţii afirmă că nu au ştiut că produsele comercializate de ei sunt contrafăcute, inculpatul T.I. susţinând că nu a făcut decât să semneze documentele de plată ale produselor achiziţionate prin departamentul de specialitate al SC L.T. SRL.

Curtea a apreciat că inculpaţii, în calitate de comercianţi de profesie, cunoşteau în mod cert obligaţiile ce le reveneau pentru respectarea angajamentelor contractuale. Însă, aceştia au ocolit, în mod voit, furnizorii oficiali, achiziţionând cartuşe fără garanţia originalităţii, de la furnizori externi, cunoscuţi ca fiind neincluşi în lanţul de distribuţie al produselor H. şi C. În urma cercetărilor efectuate, la sediul SC L.T. SRL, precum şi la SC O.R. SA şi Compania Naţională Poşta Română, au fost identificate numeroase cartuşe de imprimantă contrafăcute, prin reumplere, ambalaje şi etichete care exclud în mod evident, lipsa de cunoaştere a inculpaţilor, aceştia acţionând clar pentru înşelarea partenerilor comerciali. Este lipsit de relevanţă juridică faptul că SC A.C. SRL, autorizată pe piaţa internă nu mai avea produse pe stoc, inculpaţii având obligaţia de a se aproviziona şi de pe piaţa externă, tot de la parteneri oficiali H. şi C.

S-a mai susţinut de către inculpaţi că nu s-au folosit de mijloace frauduloase în încheierea şi executarea contractului cu Poşta Română.

Ori este cert că deşi inculpaţii au prezentat o autorizaţie emisă de SC A.C. SRL, ea nu a fost apoi respectată, voit, cum s-a arătat mai sus, ascunzând astfel Poştei Române adevăraţii furnizori de produse, dovedite ulterior contrafăcute.

Inculpaţii au mai susţinut că prejudiciul produs Poştei Române ar fi doar de 19 cartuşe, însă nu au luat în calcul faptul că spre expertizare s-a predat dosar un număr de 28 cartuşe şi nu toate cele 96 de cartuşe (adresa din 19 octombrie 2009).

Pe latură civilă, s-a susţinut că sunt nejustificat daunele morale stabilite în sarcina inculpaţilor de către prima instanţă. Cutea a apreciat însă faptul că titularii de marcă au suferit prejudiciul moral al diluării distinctivităţii mărcii în cazul unor importatori de produse contrafăcute, ce au făcut obiectul unei puneri în circulaţie neautorizate de titularul de marcă. Pentru aceste motive, în mod corect, prima instanţă a stabilit daune morale, într-un cuantum considerat de Curte, rezonabil.

Întrucât SC Q.N.I. SRL a comercializat produse originale, fiind autorizată în acest sens, în mod temeinic a reţinut prima instanţă a produsele contrafăcute provin din livrările către SC O.R. S.A, de la firma în care îşi desfăşoară activitatea inculpaţii.

S-a mai susţinut că suma la care au fost obligaţi către SC O.R. SA, de 3868,55 dolari S.U.A. este nejustificată, întrucât nu s-au produs distrugeri ale echipamentelor. Însă, deşi nu s-au produs distrugeri de echipamente, în mod temeinic s-au acordat despăgubiri reprezentând creşterea costului întreţinerii echipamentului pe 12 luni, în condiţiile folosirii unor consumabile contrafăcute, ce a necesitat întocmirea documentaţiei de service, a cărei valoare trebuie, în mod evident, suportată de inculpaţi.

Inculpatul R.G. a mai solicitat aplicarea unei amenzi administrative pentru faptele reţinute de prima instanţă, avându-se în vedere datele favorabile ce-l caracterizează.

Curtea a apreciat însă faptul că infracţiunile comise de acesta prezintă un pericol social concret ridicat, aşa cum a stabilit şi prima instanţă de judecată, nefiind, în mod evident, lipsite de pericol social.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpaţii T.l. şi R.G.

În motivele de recurs depuse la dosar şi susţinute oral în şedinţa publică din data de 17 octombrie 2012 s-au solicitat următoarele:

1) În temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) rap. la art. 385⁹ pct. 18 achitarea: a) inculpatului T.l., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, modificată şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d), pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen.;

b) inculpatului R.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) sau b¹) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, modificată.

2) În baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c), rejudecarea de către instanţa de apel întrucât faţă de adresa emisa de Compania Naţională Poşta Română la data de 16 octombrie 2012 se impune efectuarea unei expertize financiar - contabile cu următoarele obiective:

- ce cantitate de produse, consumabile H. au fost livrate de SC L.T. SRL către Compania Naţională Poşta Română

- daca la data de 30 august 2005 mai existau în stoc consumabile H. livrate de SC L.T. SRL în stare de funcţionare sau defecte

- ce cantitate de consumabile au fost aprovizionate de Compania Naţională Poşta Română de la R.H. SA până la data de 16 februarie 2006 când a avut loc inspecţia făcută la sediul Compania Naţională Poşta Română.

- dacă din evidenţele contabile rezultă faptul ca la 16 februarie 2006 mai existau în stoc consumabile livrate de SC L.T. SRL.

În susţinerea acestor motive s-a arătat:

1. Din situaţia de fapt dedusă din probatoriul administrat la urmărire penală şi instanţă rezultă clar că una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului T.l., nu există, respectiv intenţia. Din nici o probă nu rezultă că acesta ar fi cunoscut că produsele achiziţionate de Departamentul de consumabile ar fi contrafăcute. Inculpatul T.l. nu avea cum să prevadă că accepta plata unor produse contrafăcute.

Nu sunt de neglijat, în aprecierea faptului dacă sunt îndeplinite trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, relaţiile comerciale pe care le-a avut şi le are SC L.T. SRL prin Departamentul condus de inculpatul R.G. cu Senatul României, Camera Deputaţilor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Guvernul României, etc.

2. În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 de către inculpatul R.G., s-a susţinut că este relevant pentru dezlegarea cauzei de faţă, modul în care s-a ajuns să se facă aprovizionarea cu produse H. de la SC M.F. - SUA şi nu de la SC A.C. SRL:

- SC. A.C. SRL nu mai avea produsele solicitate pe stoc;

- Livrarea către Compania Naţională Poşta Română trebuia să se facă ritmic;

- În anul 2004, inc. R.G. a participat la Târgul P.W. din Frankfurt, ocazie cu care a cunoscut mai mulţi furnizori de produse consumabile, H. şi C. Dintre aceştia R.G. a selecţionat SC M.F.G. SUA şi două firme din Rusia. Criteriul de opţiune l-a constituit gama de produse H. şi C. şi confirmarea că acestea sunt originale.

În aceste condiţii. Departamentul de consumabile al SC L.T. SRL a comandat la SC M.F.G. SUA mai multe produse H. şi C., după cum rezultă din corespondenţa comercială ce se afla la dosar.

Din această corespondenţă comercială aflată la dosar rezultă că întotdeauna SC L.T. SRL a solicitat numai produse originale şi au fost asiguraţi că aceste produse sunt originale.

Prin urmare, rezultă că inc. R.G. nu a avut niciodată reprezentarea că produsele achiziţionate de la SC M.F.G. SUA ar putea să fie contrafăcute.

Este relevantă în acest sens, declaraţia martorei N.G., şef serviciu aprovizionare mărfuri la CNPR care arată că reprezentantul companiei H., care a analizat mostrele predate de SC L.T. SRL, cu ocazia încheierii contractului, nu s-a putut pronunţa dacă acestea sunt sau nu originale fără să le deterioreze. În aceste condiţii, este uşor de observat că dacă nici expertul H. nu a putut să se pronunţe cu privire la originalitatea mostrelor după semnele exterioare, înseamnă că nici R.G. sau alt reprezentant al SC L.T. SRL nu avea cum să bănuiască că acestea nu sunt originale.

Cu privire la produsele achiziţionate de SC L.T. SRL de la T.P. Inc. şi B.A. Ltd. prin intermediul SC L.P. LLC din Rusia este de constatat faptul că acestea nu au fost puse în circulaţie niciodată, acestea fiind ridicate de organele de poliţie, imediat după ce s-a efectuat vama.

Iar în legătură cu aceste produse exista la dosarul cauzei certificatele de origine eliberate de autorităţile statului respectiv (Camera de comerţ, etc).

Referitor la produsele H. livrate SC O.R. SA trebuie avută în vedere adresa depusă la urmărire penală de această societate în care comunică: "nu putem spune cu certitudine că produsele calificate" contrafăcut aparţin unui singur furnizor, deoarece ele au fost achiziţionate atât de la SC L.T. SRL cât şi de la Q.N.I. SRL. Când sunt livrate, nu se înregistrează după "serial number", ci după cod de produs". Întrucât aceste aspecte nu au fost lămurite la urmărirea penală şi nici de instanţele de fond şi de apel, s-a solicitat înlăturarea susţinerii din hotărârea atacată că produsele H. considerate a fi contrafăcute ar fi fost livrate de SC L.T. SRL.

3. Referitor la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune in convenţii, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., instanţa în mod greşit a reţinut ca fiind întrunite elementele constitutive. În esenţa, instanţa îşi motivează soluţia pe faptul ca SC L.T. SRL a prezentat pentru încheierea Contractului de achiziţii cu Compania Naţionala Poşta Română „o autorizaţie de livrare de consumabile originale H. emisă la 11 ianuarie 2005 de către SC A.C. SRL Cluj Napoca, autorizaţie ce a fost emisă exclusiv pentru produsele achiziţionate (de către SC L.T. SRL) de la aceasta societate, la 13 ianuarie 2005 şi 04 februarie 2005.

Autorizaţia prezentată a avut un rol determinant la încheierea contractului de livrare din 24 ianuarie 2005, în circumstanţele în care Compania Naţională Poşta Română era interesată să achiziţioneze doar consumabile originale H. pentru care se cerea dovada unui certificat de atestare pentru desfacerea acestor produse".

În mod greşit, instanţa retine că CNPR a fost în eroare prin prezentarea autorizaţiei emise de SC A.C. SRL, autorizaţie ce a fost determinantă pentru încheierea şi executarea contractului, autorizaţia fiind dovada că vor fi furnizate produse originale.

Este relevantă împrejurarea in care a fost eliberată şi prezentată Autorizaţia emisă de SC A.C. SRL.

În fapt, la 30 decembrie 2005, SC L.T. SRL Bucureşti a fost declarată câştigătoare a licitaţiei electronice organizate de Compania Naţională Poşta Română pentru mai multe tipuri de cartuşe de imprimantă H.

În condiţiile impuse de caietul de sarcini se află şi "Autorizare: câştigătorul va prezenta obligatoriu autorizare din partea reprezentantului oficial al producătorului privind comercializarea produselor licitate". Pentru îndeplinirea acestei condiţii, SC L.T. SRL a prezentat o autorizaţie emisă de SC P. SRL. Documentele de participare la licitaţie au fost depuse la sfârşitul anului 2004, perioadă în care SC L.T. SRL se aproviziona cu produse consumabile de la SG P. SRL. Întrucât, câştigătorul licitaţiei pentru Compania Naţională Poşta Română a fost anunţat pe 30 decembrie 2004, contractul urmând să se încheie în 2005, reprezentanţii CNPR au solicitat o nouă Autorizare, de data aceasta cu menţiune că aceasta să fie eliberată pentru CNPR.

De menţionat că în anul 2004 nu se solicita în mod expres acest lucru, cum este, de altfel, de observat şi din Secţiunea "Condiţii Suplimentare" unde la "Prezentare autorizaţie" nu se cerea menţiunea expresă la ce societate va fi folosită, neexistând această practică, după cum rezultă şi din Autorizaţiile emise anterior anului 2005.

În aceste condiţii, întrucât SC P. SRL nu era încă autorizată de Compania H. şi pentru anul 2005, SC L.T. SRL a depus o Autorizare emisă de SC A.C. SRL pentru anul 2005, menţionând că este pentru CNPR.

De altfel, SC L.T. SRL a achiziţionat produse de la SC A.C. SRL la datele de 13 ianuarie 2005 şi 04 februarie 2005, precum şi în anul 2004.

Ulterior, întrucât SC A.C. SRL nu mai avea produsele solicitate în stoc, livrarea către CNPR trebuia să se facă ritmic, inculpatul R.G. a intrat în corespondenţă comercială cu SC M.F.G. SUA, care după ce l-a asigurat că produsele lor consumabile H. şi C. sunt originale, a comandat o cantitate de produse, din care a livrat către CNPR.

În condiţiile în care singura nerespectare a unor clauze contractuale, cu prilejul executării contractului nu probează prin ea insăşi existenţa intenţiei, neîndeplinirea acestora la standardele convenite putând fi la fel de bine rezultatul unei simple culpe în oricare din formele sale.

Faptul că pe parcursul derulării contractului cu CNPR, SC L.T. SRL, a livrat şi produse necorespunzătoare, nu probează decât cel mult o culpă cu prevedere, întrucât inculpaţii nu au urmărit şi nici nu au acceptat că produsele consumabile livrate ar putea să nu fie originale atât timp cât au fost asiguraţi de furnizor că acestea sunt originale, iar aprovizionarea s-a făcut tocmai pentru a asigura livrarea ritmică şi la timp.

S-a mai susţinut că inculpaţii s-au aflat în eroare de fapt întrucât nu au cunoscut că produsele livrate către CNPR ar putea să fie contrafăcute pentru următoarele motive:

1) SC M.F.G. SUA a fost identificată iniţial la Târgul P.W. în Frankfurt, târg specializat în echipamente şi produse consumabile originale;

2) SC M.F.G. SUA, face parte dintr-un grup de societăţi cunoscut pe piaţa SUA;

3) SC M.F.G. SUA — aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar - funcţionează şi în prezent, oferind spre vânzare produse originale H.;

Lipsită de suport real este şi afirmaţia instanţei că inc. R.G. a încercat să ascundă lipsurile calitative ale produselor furnizate solicitând angajaţilor CNPR să nu raporteze aceste defecte conducerii SC L.T. SRL, ci direct acestuia, întrucât era normal acest procedeu, el fiind Directorul Departamentului consumabile, singurul care putea să rezolve orice incident în derularea contractului.

Prin urmare întrucât la momentul încheierii contractului cu Compania Naţională Poşta Română, SC L.T. prin reprezentanţii săi legali, a fost de bună credinţă, întrucât Autorizaţia eliberată de SC A.C. SRL era valabilă (era emisă pentru licitaţia de la CNPR), produsele livrate proveneau de la SC A.C. SRL (cum de altfel şi Rechizitoriul şi instanţa recunoaşte), nu se poate vorbi de existenţa unei acţiuni frauduloase de inducere în eroare a CNPR, cu ocazia încheierii contractului de achiziţie, deci, nici de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

Nu exista certitudinea că produsele analizate de către expertul H. la data de 16 februarie 2006 au fost livrate de SC L.T. SRL sau de R.H. SA. De altfel, prin adresa din 4 decembrie 2009 la punctul 6 CNPR precizează „din datele deţinute la nivelul departamentului achiziţii nu putem preciza provenienţa celor 28 produse analizate".

Pe latura civilă, în mod greşit instanţa a considerat ca prejudiciul cauzat Compania Naţională Poşta Română este cert, reprezentând contravaloarea celor 96 de cartuşe H.

Cu privire la daunele morale acordate de instanţă părţilor civile H.P. Company, H.P.D. Lp şi C.K.K., în mod greşit instanţa a constatat ca prin punerea în circulaţie a unor consumabile contrafăcute purtând marca H. şi C. inculpaţii au adus atingere titularilor drepturilor de marca de natura a fi concretizata într-un prejudiciu nepatrimonial, de imagine, având în vedere că din probele administrate rezulta că imaginea acestor societăţi nu a fost afectată în nici un fel iar acţiunile inculpaţilor nu au fost săvârşite cu intenţie.

Mai mult, produsele marca C. importate de SC L.T. SRL nu au fost puse in circulaţie niciodată, acestea fiind indisponibilizate de organele de urmărire penala din depozitul societăţii, imediat după ce au fost importate.

Cu privire la daunele materiale acordate SC O.R. SA s-a constituit parte civila cu suma de 3868,55 dolari S.U.A. reprezentată de 28,23% din suma plătită pentru întreţinerea echipamentului societăţii pe 12 luni.

Din lista de service, comunicată instanţei de apel, rezultă că niciun echipament din cele care au utilizat consumabile de la SC L.T. SRL, nu prezintă defecte, datorate consumabilului folosit (deteriorare lamele ştergere cilindru sau deteriorare cilindru). Toate defectele sunt ale părţilor mecanice (role de antrenare), cuptoare de ardere (consumabile), tăviţe hârtie, etc, care nu au legătură cu produsul consumabil folosit, acestea provenind din uzura normală de funcţionare.

S-a mai susţinut că numărul de cartuşe defecte nu este riguros determinat şi implicit nu este corect stabilită obligaţia de dezdăunare.

A fost ataşate la dosar un set de înscrisuri respectiv, acte în circumstanţiere care atestă faptul că alte autorităţi cu care SC L.T. SRL a încheiat contracte de furnizare de consumabile au fost mulţumite de calitatea produselor.

Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor şi cazurilor de casare invocate, respectiv art. 385⁹ pct 9, 17² şi 18 C. proc. pen., apreciază căile de atac declarate ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte susţinerea din concluziile orale consemnată în încheierea de dezbateri în sensul că decizia din apel nu este corespunzător motivată, aspect ce se va cenzura în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând structura şi conţinutul deciziei recurate se constată că aceasta cuprinde considerente proprii în fapt şi în drept (p 7-19) şi nu s-a mărginit a trimite la motivarea instanţei fondului. În plus, sentinţa cuprinde pe larg aspectele ce au condus la pronunţarea hotărârii de condamnare şi la respingerea apărărilor ce vizau soluţii de achitare în temeiul art. 10 lit. d) sau b¹) C. proc. pen.

În hotărârea CEDO pronunţată în Cauza Boldea împotriva României (pg. 29,30) se arată că art. 6 alin. (1) obliga instanţele să îşi motiveze hotărârile, şi nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citata mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligaţii poate să varieze în funcţie de natura hotărârii. Mai mult, instanţa trebuie sa ţină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica in instanţă (...). De aceea, problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor spetei (Ruiz Torija, citata mai sus, § 29).

În plus, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii şi să nu se fi mulţumit cu a aproba pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Helle, citata mai sus, § 60).

Dacă este adevărat că obligaţia de a-şi motiva hotărârile, pe care art. 6 alin. 1 din Convenţie le-o impune instanţelor, nu poate fi înţeleasă în sensul de a da un răspuns detaliat la fiecare argument [Perez, citată mai sus, § 81, Van de Hurk, citată mai sus, p. 20, § 61, şi Ruiz Torija, citată mai sus, § 29; a se vedea şi Jalinke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.) nr. 40.490/98, CEDO 2000-IX], trebuie constatat că, în speţă (c. Boldea), Tribunalul Timiş nu făcuse decât să trimită la considerentele sentinţei pronunţate de Judecătoria Timişoara. Chiar dacă aceasta poate constitui o motivare prin preluarea motivelor instanţei inferioare în sensul Cauzei Helle împotriva Finlandei (hotărâre citată mai sus, § 56), ar fi fost necesară o hotărâre motivată în detaliu şi completă din partea Judecătoriei Timişoara pentru a putea considera drept echitabilă procedura îndreptata împotriva reclamantului.

Revenind la prezenta cauză, în considerarea caracterului echitabil al procedurii trebuie concluzionat în sensul că şi în ipoteza în care hotărârea anterioară ar fi expus lapidar şi incomplet considerentele ori aspectele esenţiale pentru părţi, ceea ce nu se poate susţineîn cauză, instanţa de recurs avea posibilitatea de a înlătura aceasta în cadrul judecării căii de atac, fără a fi necesară casarea cu trimitere spre rejudecare. Această din urmă soluţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 385¹⁵ lit. c) C. proc. pen. este incidenţă numai atunci când lipseşte motivarea instanţei anterioare ceea ce generează pentru instanţa de recurs imposibilitatea de a cenzura raţionamentul juridic ce a condus la soluţia recurată.

În ceea ce priveşte cererile de achitare

a) inculpatului T.l., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, modificată şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d), pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen.;

b) inculpatului R.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) sau b¹) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, modificată, Înalta Curte reţine următoarele aspecte:

În actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului T.l. că fapta constând în aprobarea, în calitate de administrator al SC L.T. SRL Bucureşti, efectuarea şi plata unor importuri de produse contrafăcute şi semnarea, în aceeaşi calitate, a contractelor de furnizare a unor asemenea produse, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând mărci identice cu mărci înregistrate prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (punctele A şi B), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului R.G. că fapta constând în identificarea şi contactarea, în calitate de director al departamentului de consumabile al SC L.T. SRL Bucureşti, de companii din afara lanţului de comercializare autorizat H. şi C., de a participa, în aceeaşi calitate, la importul de produse contrafăcute şi de a participa la încheierea de contracte de furnizare a unor asemenea produse, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând mărci identice cu mărci înregistrate şi care prejudiciază pe titularii acestora, prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (punctele A şi B).

Faptele ambilor inculpaţilor constând în crearea aparenţei comercializării unor produse originale prin acceptarea prezentării în cadrul caietelor de sarcini utilizate la licitaţii de achiziţii publice, de autorizaţii emise pentru alte societăţi ori în alte contexte şi care nu se refereau la loturile de produse ce formau obiectul contractelor de furnizare încheiate în urma licitaţiilor şi de a nu-şi îndeplini obligaţiile asumate prin certificatele de calitate şi garanţie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în convenţii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (punctul C).

Reţinerea stării de agravare prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. fost determinată de durata şi persistenţa în timp a activităţii infracţionale (circa un an şi două luni) şi de pluralitatea actelor de executare desfăşurate în această perioadă.

Instanţele de fond şi de apel, în urma unor riguroase analize a ansamblului probator, au reţinut corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpaţilor. În acest sens relevante sunt declaraţiile olografe ale inculpatului T.l. care în cursul urmăririi penale a declarat că au realizat importurile de cartuşe cu toner şi cerneală din Rusia unde consumabilele cu marca C. şi H. erau la preţuri avantajoase. Acesta a precizat că preţurile erau cu 10% mai mici decât cele practicate de compania H. Inculpatul a precizat că produsele contrafăcute se vând cu preţuri mult mai mici decât cele ale produselor originale. Aceste produse importate din Rusia nu erau însoţite de documente care să ateste că sunt originale, erau ambalate în cutii de carton care nu conţineau inscripţii cu privire la ţara de origine. Inculpatul a mai arătat că produsele ce au făcut obiectul licitaţiilor derulate în anul 2005 au provenit în majoritate din importurile din Rusia, dar şi din produse achiziţionate de pe piaţa autohtonă, atunci când stocul era insuficient faţă de comanda primită.

Coinculpatul R. a susţinut în esenţă aceleaşi aspecte referitoare la condiţiile procurării produselor menţionate din Rusia.

Aspectele menţionate au fost reluate şi în cuprinsul declaraţiilor date în faţa instanţei de fond. Astfel inculpatul T.l. a declarat în şedinţa publică din 02 septembrie 2008, în cursul cercetării judecătoreşti, următoarele: "(...) sunt Directorul general al SC L.T. SRL, din 1994 de la înfiinţare, societate ce are ca obiect de activitate realizarea de proiecte la cheie în domeniul telecomunicaţiilor, audio - video, birotică şi consumabile, precum şi prestări servicii in domeniul organizării conferinţelor. Precizez că partea de consumabile reprezintă circa 3% din întreaga activitate a firmei. În 2004 am înfiinţat în cadrul firmei un departatament special de birotică, departament ce a fost condus de la început de d-nul R.G. Pentru acesta am alocat un buget de funcţionare şi totodată am adus la cunoştinţa angajatului care este modul de funcţionare al firmei pe care o conduc. Bugetul a fost cheltuit pentru dotări şi nu a avut în componenţă cheltuielile privind achiziţionarea de mărfuri. Funcţionarea departamentului se realiza pe baza creditului furnizor de pe piaţa internă. Consumabile, respectiv cartuşele de imprimantă erau achiziţionate de la firme aflate în lanţul local de distribuţie, A., P., etc. Personal nu mă ocupam cu achiziţionarea de consumabile. În mod concret firma funcţiona ca un intermediar, respectiv după ce se primea comanda, se achiziţionau consumabilele, de la furnizorii interni, se livrau, plata urmând a fi efectuată ulterior după încasarea banilor. În activitatea de derulare a contractelor la un moment au apărut discontinuităţi de produse pe piaţă, astfel că am fost nevoiţi să contactăm unii furnizori din afara ţării, deci să căutăm noi surse de aprovizionare. Activitatea de import era folosită numai în cazuri de urgenţă pentru că nu aveam fonduri. Costurile erau foarte mari, era necesar să se plătească în avans şi pentru cantităţi mari de marfă. Mi s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost găsit un furnizor străin, în SUA, şi totodată am fost informat că produsele sunt originale.Volumul achiziţiilor este la latitudinea departamentului respectiv, personal eu aprob numai plata externă. Plata externă este făcută de mine în baza unor date care sunt primite de la departamentul financiar. Valorile care s-au găsit pe facturile externe de achiziţie a consumabilelor erau valori foarte mici în comparaţie cu celelalte părţi pe care le aveam de făcut şi plata acestora nu era o practică curentă. Firma mea deţine un departament care se ocupă special de licitaţii. Acest departament întocmeşte toate documentele de eligibilitate şi participare la licitaţii, respectiv documentele juridice, în afara specificaţiei tehnice a preţului şi a documentelor solicitate de furnizorul intern sau extern. Documentele tehnice, preţul şi acreditările sunt furnizate de departamentul care participă la licitaţie. În cazul licitaţiilor electronice se ocupa în exlusivitate d-nul R.G. Precizez că toate aspectele legate de licitaţiile Poşta Română mi-au fost aduse la cunoştinţă ulterior de d-nul R. Am semnat contractele de furnizare consumabile către Poşta Româna, personal nu mi se prezintă mostrele de produs.

Aşa cum am arătat achiziţiile se făceau de pe piaţa internă şi când exista o lipsă la un moment dat la unele repere se proceda la import. Noi am fost în permanentă şi strânsă legătură cu Poşta Română, întrucât anterior licitaţiei de consumabile am câştigat o licitaţie pentru maşini de numărat bani pe întregul teritoriu al ţării. Livrările de consumabile au început în ianuarie - februarie 2005, iar noi am fost anunţaţi în primăvara anului 2005 de către Poşta Română că ar fi probleme în legătură cu calitatea cartuşelor pentru imprimante. Precizez că anunţarea oricăror probleme ivite în derularea contractelor se făcea către departamentul consumabile pentru a fi remediate rapid. Departamentul mi-a adus la cunoştinţă că a existat o sesizare şi că lucrurile au fost remediate. (...) am verificat personal dacă garanţia de bună execuţie a fost returnată fără obiecţiuni. Eu am aflat practic din dosar că a existat o plângere din partea Poştei Române cu privire la calitatea consumabilelor utilizate de noi (...). Departamentul consumabile mi-a comunicat verbal, în cazul firmei din SUA, că produsele sunt originale, iar în cazul firmei din Rusia mi s-a prezentat un certificat de origine (...)".

Inculpatul R.G. a declarat, în şedinţa publică din 02 septembrie 2008, în cursul cercetării judecătoreşti, următoarele: "Din februarie 2004 am condus departamentul de consumabile din SC L. SRL. În acesta calitate aveam ca atribuţii căutarea de furnizori pe piaţa internă şi externă şi distribuirea produselor respective. Activitatea de vânzare se desfăşura în cadrul licitaţiilor publice. Pe reprezentanţii firmelor din SUA şi Rusia, de la care ulterior am achiziţionat consumabile, i-am ales dintr-o gama mai mare de oferte, care au venit la Târgul P.W. din Frankfurt. Criteriul de opţiune a fost acela privind gama de produse, respectiv C. şi H., schimbul de identificate între companii, poziţia distribuitorului în lanţul respectiv de produse şi confirmarea că produsele pe care le oferă sunt originale. De la ambele firme am avut garanţia scrisă că oferă produse originale, garanţia a însemnat e-mailul de corespondenţă comercială. De asemenea, furnizorul din Rusia mi-a prezentat certificatul de origine al produselor emis de Camera de Comerţ şi Industrie Moscova. Toate mărfurile erau însoţite de documente care atestă ţara de origine şi alte menţiuni necesare pentru a fi vămuite. Erau folosite toate criteriile de identificare a unui produs H. sau C. În opinia mea am avut toate garanţiile pentru a considera că produsele achiziţionate sunt originale. Toate comisiile din cadrul instituţiilor publice participante la licitaţie, ca Senatul României şi altele, au confirmat originalitatea produselor ofertate ca mostre. Mostrele erau păstrate ca element de probă până la închiderea furnizării şi a contractului. Importurile au fost în volum mic. În cadrul licitaţiei organizate de Poşta Româna am prezentat documentaţia solicitată în caietul de sarcini. Documentele depuse în decembrie 2004 au fost conforme caietului de sarcini şi ne-au permis validarea ca şi câştigători ai licitaţiei. În documentele depuse era şi o autorizaţie de livrare consumabile originale H. emisă de o firma, respectiv P., valabilă pentru anul 2004. La data de 05 ianuarie, Poşta Română mi-a solicitat o nouă autorizare, motivând că cea depusă în decembrie era valabilă doar pentru anul 2004 şi în plus au cerut ca autorizaţia să fie nominalizată către Poşta Română. A. ne-a furnizat o autorizaţie pentru Poşta Română pe gama de produse H. şi cu rezerva că nu poate menţine acel preţ ca cel oferit de firma P. în 2004, autorizaţie pe care am depus-o pe 06-07 ianuarie 2004. Mostrele erau trimise din decembrie 2004 întrucât era o condiţie prealabilă. Contractul urma să se deruleze până in vara anului 2005. Cam după circa o lună, două de la începerea livrărilor Poşta Română ne-a comunicat în scris că au probleme tehnice cu anumite cartuşe. M-am deplasat la Poşta Română şi am constatat că pentru unul dintre cele 3 repere echipamentul folosit avea deficienţe tehnice, lucru ce s-a consemnat într-un proces-verbal (...), iar celelalte două repere erau murdărite de un singur cartuş care s-a scurs astfel că am luat hotărârea să le schimbăm pe toate. De fiecare dată, în urma reclamaţiilor primite, produsele au fost schimbate. Totodată, precizez că cei de la Poşta Română au eliberat garanţia de bună execuţie la încheierea contractului. Nu cunosc dacă produsele constatate cu deficienţă proveneau de la furnizorii externi sau interni. Menţin declaraţiile date in cauză în cursul urmăririi penale.

Nu mi s-a prezentat din partea firmelor externe din SUA şi Rusia o autorizaţie de acord din partea titularilor de marca H. şi C., dar precizez că firmele din SUA nu au ca uzanţă prezentarea unor astfel de autorizaţii, fiind suficient certificatul de origine. Agisul ne-a eliberat autorizaţia în virtutea relaţiilor economice de colaborare dintre noi. Precizez şi că de la H. Aveam autorizaţie în mod direct".

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice de către specialişti H. fiind puse la dispoziţia acestora cartuşe cu toner şi cerneală ridicate de la SC L. În cuprinsul Raportului de inspecţie a produsului au fost indicate 461 cartuşe cu toner şi 364 cartuşe cu cerneală, ambalate în condiţii identice, ce nu respectă standardele H., prezentând etichetă de siguranţă şi cutie contrafăcute, produsele examinate prin deschidere reprezintă cartuşe reumplute cu conţinut contrafăcut, concluzionându-se că toate produsele supuse confiscării şi care prezintă aceleaşi particularităţi de ambalare sunt contrafăcute.

Rapoartele de inspecţie realizate la sediile Poştei Române şi O. au identificat un număr redus de produse originale, 5 (23 contrafăcute) din 28 pentru CNPR şi 222 (138 contrafăcute) din 360 pentru O.

Ulterior s-a dispus şi efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice de către specialişti C. fiind puse la dispoziţia acestora cartuşe cu toner şi cerneală ridicate de la SC L. În ceea ce priveşte produsele C. s-a constatat că acestea în mare parte (374 din 408) au fost apreciate de specialiştii C. ca fiind contrafăcute, fiind identificate însă şi un număr de 29 produse originale. Toate aceste constatări tehnico-ştiinţifice au evidenţiat faptul că ambalajele prezintă modificări vizibile faţă de cele originale: culori în nuanţe diferite, carton de calităţi diferite, holograme modificate, ş.a.

Relevantă este şi analiza efectuată pe baza actelor contabile de la dosar care atestă că SC L.T. SRL a cumpărat în perioada ianuarie 2005 - februarie 2006 consumabile în cantităţi reduse de la distribuitorii autorizaţi H. şi C. spre deosebire de cantităţile de produse achiziţionate de la furnizori externi (M.F.G. Ing. SUA, T.P. Inc. Panama, B.A. Ltd. Insulele Virgine Britanice) ce nu sunt parteneri oficiali H. sau C. Această analiză evidenţiază şi faptul că furnizorii externi practicau preţuri cu cea. 25% mai mici decât cele ale furnizorilor naţionali autorizaţi.

Prin adresa trimisă la dosar în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond se arată că Serviciul Interpol Washington a efectuat verificări asupra M.F.G. Ing. SUA din care a rezultat că firma a funcţionat cu un singur acţionar ce era în acelaşi timp şi singurul angajat. Acesta a arătat că a identificat o cantitate importantă de cartuşe de imprimantă H. disponibilă pe wb-site-ul yy.com, http//:www.yy.com şi în urma înţelegerilor comerciale încheiate on-line cartuşele au fost revândute şi livrate direct în România către o societate numită L. reprezentată de numitul G. Trebuie menţionat faptul că inculpatul R.G. se semna în facturile fiscale folosind prenumele "G.".

Înalta Curte mai reţine şi faptul că în ianuarie 2005, chiar în perioada desfăşurării de către inculpaţi a activităţii infracţionale, Compania H.P. a adus la cunoştinţa reprezentanţilor SC L.T. SRL date referitoare la elementele de siguranţă ale produselor H. şi la elementele ce pot evidenţia contrafacerea, înaintându-se simultan şi o broşură conţinând informaţii utile.

În motivele de recurs este invocată în apărare declaraţia martorei N.G. şef serviciu aprovizionare mărfuri la CNPR, dată în cursul urmăririi penale potrivit căreia reprezentantul companiei H., care a analizat mostrele predate de SC L.T. SRL, cu ocazia încheierii contractului, nu s-a putut pronunţa dacă acestea sunt sau nu originale fără să le deschidă.

Se constată că acest mijloc de probă nu combate elementele reţinute anterior de către Înalta Curte, rapoartele de inspecţie referindu-se deopotrivă la aspecte ce ţin de ambalajul produsului, dar şi la elemente ce ţin de calitatea acestuia ce în mod evident impunea o deschidere a cutiei. De asemenea, în declaraţiile date inculpaţii au recunoscut că o parte din cartuşele furnizate au avut deficienţe calitative, motiv pentru care au fost înlocuite, dar şi faptul că au achiziţionat produsele de la acei furnizori externi menţionaţi anterior.

Existenţa unor livrări de consumabile similare de la Q.N.I. în aceeaşi perioadă nu este aptă să creeze faţă de toate datele expuse un dubiu ce ar putea fi valorificat în favoarea inculpaţilor. Înalta Curte aminteşte numai faptul că în cursul urmăririi penale constatările tehnico-ştiinţifIce efectuate de către specialişti H. şi C. au vizat cartuşe cu toner şi cerneală ridicate chiar de la SC L., concluzionându-se că toate produsele H. supuse confiscării şi care prezintă aceleaşi particularităţi de ambalare sunt contrafăcute. În ceea ce priveşte produsele C. s-a constatat că acestea în mare parte (374 din 408) sunt contrafăcute.

Sub aspectul laturii subiective Înalta Curte apreciază că inculpaţii au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe. În acest sens trebuie subliniat că aceştia cunoşteau faptul că produsele H. şi C. livrate erau contrafăcute. Relevante sunt datele conţinute de declaraţiile inculpaţilor şi constatările tehnico-ştiinţifice referitoare la furnizori ce în mare parte nu erau distribuitori autorizaţi, preţul redus al produselor, la lipsa sau incertitudinea existenţei certificatelor de garanţie, la diferenţele vizibile de ambalare. Chiar dacă aceste deosebiri ar putea fi fără relevanţă pentru consumatori nu puteau trece neobservate pentru un furnizor de consumabile H. sau C. sau pentru cel ce are ca atribuţie de serviciu achiziţionarea şi livrarea unor astfel de produse, cum este cazul inculpaţilor.

Ca urmare, faptele menţionate în actul de sesizare ce constituie infracţiuni au fost săvârşite de inculpaţi cu forma de vinovăţie prevăzută de normele de incriminare.

La individualizarea pedepselor aplicate faţă de inculpaţi au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea adaugă aspectelor analizate şi reţinute de instanţa anterioară, evidenţiate anterior, pe aspectul individualizării pedepsei, următoarele precizări:

- gradul de pericol social al faptelor cercetate este relativ ridicat, aspect dedus din modalitatea concretă de săvârşire, respectiv în participaţia penală, şi din urmarea produsă constând şi într-un prejudiciu de imagine pentru titularii mărcii înregistrate şi într-un prejudiciu material pentru cumpărătorii acestor produse;

- perseverenţa infracţională dedusă din durata activităţii ilicite şi din pluralitatea actelor de executare relevă şi un grad sporit de periculozitate a faptelor şi făptuitorilor;

- circumstanţele personale cu accent pe lipsa antecedentelor penale, situaţia familială, ori pregătirea profesională, nu sunt suficiente şi eficiente pe aspectul individualizării judiciare şi nu pot conduce la necesitatea reducerii cuantumului pedepselor. În plus, chiar activitatea desfăşurată în cadrul unei societăţi comerciale a generat premisa săvârşirii faptelor cercetate de către administratorul T.l. şi de către angajatul R.G.

Cuantumul pedepselor principale aplicate de prima instanţă şi menţinute de instanţa de apel este rezultatul reţinerii cauzelor de agravare a concursului de infracţiuni şi infracţiunii continuate - art 33, 34 şi 41 alin. (2) C. pen. În condiţiile în care pentru infracţiunea de înşelăciune sancţiunea prevăzută de legiuitor este închisoarea între 6 luni- 12 ani, iar pentru infracţiunea de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică cu marca înregistrată sancţiunea prevăzută de legiuitor este închisoarea între 3 luni - 3 ani, prima instanţă, orientându-se uşor către minimul special, a stabilit un tratament sancţionator adecvat faţă de situaţia juridică a inculpaţilor.

Ca urmare, pedepsele principale, pentru fiecare dintre inculpaţi, sunt apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii şi nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Înalta Curte apreciază, având în vedere lipsa antecedentelor penale şi conduita în societate, anterioară şi ulterioară activităţii infracţionale, că reevaluarea atitudinii faţă de normele penale este posibilă şi fără executare în regim de detenţie a pedepselor aplicate. De asemenea, se apreciază că modalitatea suspendării sub supraveghere a pedepsei este aptă să conducă la această reevaluare a atitudinii faţă de normele penale subliniind deopotrivă gravitatea faptelor săvârşite raportată la urmările acestora, cum de altfel corect au reţinut instanţele anterioare.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 18¹ C. pen. potrivit căruia, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul său concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, Înalta Curte reiterează faptul că activitatea desfăşurată de inculpaţi se circumscrie ilicitului penal, iar analiza probatoriului a evidenţiat acest aspect.

Instanţa de apel a realizat o riguroasă analiză a criteriilor enumerate de art. 18¹ alin. (2) C. pen., potrivit căruia la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, reţinând că nu se pate susţine concluzia că faptele au adus o atingere minimă valorilor apărate de lege şi prin conţinutul concret, fiind lipsite în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.

Apărarea a invocat, ca jurisprudenţă, decizia nr. 3261 din 19 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, însă trebuie constatat că spre deosebire de prezenta cauză activitatea infracţională ce a făcut obiectul judecăţii potrivit hotărârii invocate a vizat un număr mult mai redus de produse (33 compleuri trening, 3 mingi de fotbal şi 3 fesuri, toate inscripţionate N.), fiind relevantă şi conduita inculpatului în cadrul derulării raporturilor comerciale.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei Înalta Curte apreciază că cenzura poate interveni numai în baza art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² şi alin. (2), iar nu în baza art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.., primul caz de casare menţionat putând fi luat în discuţie din oficiu numai dacă a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpaţilor, aspect ce nu este incident în cauză.

Totuşi, faţă de faptul că recurenţii au susţinut şi critici pe latura civilă a cauzei, Înalta Curte reţine că instanţele anterioare, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998, 999 şi 1003 C. civ., au stabilit ca fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii civile a inculpaţilor, în solidar cu partea responsabilă civilmente, prima instanţă a apreciind riguros cuantumul daunelor morale, pentru prejudiciul de imagine suferit de şi cuantumul daunelor materiale. Pentru prejudiciul suferit de părţile civile CNPR SA şi SC O.R. SA.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor, Înalta Curte apreciază că ansamblul probatoriilor administrate respectiv înscrisurile financiar contabile, rapoartele de inspecţie, dovezile de ridicare a produselor contrafăcute şi depunerea lor la Camera de Corpuri Delicte şi nu în ultimul rând, declaraţiile inculpaţilor au stat la baza evaluării atât a prejudiciilor morale, sau de imagine, cât şi la baza evaluării prejudiciului material, iar acest ansamblu probator justifică cu prisosinţă concluzia lipsei de utilitate a unei expertize financiar contabile.

Ca urmare, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga pe inculpaţi la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezintă onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii T.l. şi R.G. împotriva deciziei penale nr. 352 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3671/2011. Penal. Infracţiuni la legea...		ICCJ. Decizia nr. 1851/2011. Penal. Prelungirea duratei... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: