ICCJ. Decizia nr. 3607/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3607 /20 12

Dosar nr. 974/33/2011

Şedinţa publică din 06 noiembrie 2012

Prin sentinţa penală nr. 44 din 30 martie 2012, Curtea de apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au dispus următoarele:

În baza art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.R., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC D. SRL Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, strada A.Ş., prin administrator M.E., suma de 107.399,37 RON, cu dobânda legală de la data de 20 decembrie 2007 şi până la data plăţii integrale a debitului.

În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile M.E. suma de 5.307 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

S-a constatat că în cauză au calitatea de asigurător Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti din România şi SC O.V.I.G. SA, cu sediul în Bucureşti, Bd. A., cu domiciliul procesual ales la SPA H. şi Asociaţii, cu sediul în Cluj-Napoca str. Z.M.

În baza art. 198 C. proc. pen. au fost respinse cererile formulate de martorul F.M. de scutire de amenzile aplicate prin încheierile din datele de 13 februarie 2012 şi 05 martie 2012 şi s-a dispus darea în debit a martorului cu sumele de 1.000 RON, respectiv 1.500 RON amendă judiciară.

În baza art. 198 alin. (3) C. proc. pen. a fost admisă în parte cererea formulată de av. N.E. şi dispune reducerea amenzii aplicate acestuia prin încheierea de şedinţă din data de 13 februarie 2012 de la suma de 5.000 RON la suma de 500 RON.

S-a dispus darea în debit a avocatului N.E. cu suma de 500 RON amendă judiciară.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 31 martie 2009 partea vătămată M.E., în calitate de reprezentant al SC D. SRL Cluj-Napoca a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc R.R. arătând că în data de 20 noiembrie 2007 a solicitat executarea silită de către B.E.J. R.R. a debitoarei SC N.C. SRL Bucov, jud. Prahova, precum şi a încă două societăţi comerciale, în baza titlului executoriu - Bilet la ordin emis la data de 17 octombrie 2007 de către SC M.I. SRL pentru suma de 107.399,37 RON cu scadenţă la 17 octombrie 2010 în favoarea SC N.C. SRL şi girat în favoarea firmei administrate de partea vătămată la data de 17 octombrie 2007, refuzat la plată în data de 25 octombrie 2007, pentru motivul lipsă totală de disponibil.

La data de 25 octombrie 2007 SC N.C. SRL a emis un alt bilet la ordin pentru aceeaşi sumă de 107.399,37 RON, cu scadenţă la 25 octombrie 2007, care a fost de asemenea refuzat la plată pentru acelaşi motiv, respectiv lipsă totală de disponibil.

Cererea de executare silită privind titlul executoriu Bilet la Ordin emis în 17 octombrie 2007 a făcut obiectul dosarului execuţional nr. 269 din 20 noiembrie 2007, partea vătămată solicitând şi înfiinţarea popririi asupra conturilor debitoarelor SC N.C. SRL şi SC M.I. SRL.

În cererea din 20 noiembrie 2007 partea vătămată a indicat pe lângă debitoarea SC N.C. SRL şi pe emitentul biletului la ordin emis în 17 octombrie 2007 respectiv SC M.I. SRL, precum şi pe avalistul acestui bilet, H.M.A. indicând de asemenea şi terţii popriţi existenţi: SC A.C.D.P. SRL şi SC S. SRL.

Partea vătămată a înregistrat şi cererea din 20 noiembrie 2007 solicitând executarea celui de-al doilea titlu executoriu, bilet la ordin emis în 25 octombrie 2007, privind pe debitoarea SC N.C. SRL şi pe avaliştii S.I.R. şi B.L.C., primul fiind administratorul SC N.C. SRL.

Ambele cereri au fost înregistrate la B.E.J. R.R., iar în colţul din dreapta sus al cererii înregistrate din 20 noiembrie 2007 s-a făcut menţiunea de către executorul judecătoresc „am primit B.O. în original. Ex. jud.", executorul judecătoresc semnând de primire.

Nu a fost încheiat proces-verbal de predare-primire a celor două bilete la ordin în original.

La data de 21 noiembrie 2007 executorul judecătoresc a încheiat proces-verbal prin care a stabilit cheltuielile de executare, respectiv s-a convenit plata onorariului maximal conform Legii nr. 188/2000, din care s-a achitat avans în sumă de 1190 RON.

La aceeaşi dată inculpatul R.R. a întocmit acte de executare silită, înfiinţând popriri către băncile la care debitorii aveau conturi deschise, respectiv: Banca C.R., Banca R.D., Banca T., Banca H.T., Banca P., indisponibilizând sumele conform art. 457 C. proc. civ.

De asemenea au fost emise somaţii către S.I.R., administrator al SC N.C. SRL, către SC M.I. SRL şi către SC N.C. SRL, prin care li s-a adus la cunoştinţă că în conformitate cu art. 411 alin. (1) C. proc. civ. dacă în termen de o zi de la primirea acestor somaţii nu vor plăti suma datorată, se va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului.

În urma actelor de executare silită nu a fost recuperată suma de 107.399,37 RON, iar la data de 20 decembrie 2007 inculpatul R.R. a făcut menţiunea pe colţul din dreapta sus a cererii de executare silită înregistrată din 20 noiembrie 2007 „20 decembrie 2007 - Am predat cele 2 B.O. în original. Ex.Jud." şi a semnat probabil în numele părţii vătămate pentru primirea acestor bilete.

Inculpatul R.R. a susţinut pe tot parcursul procesului că la data de 20 decembrie 2007 a restituit într-adevăr părţii vătămate M.E. biletele la ordin în original şi că M.E. a semnat pentru primirea acestora sub menţiunea făcută de inculpat în sensul predării biletelor la ordin.

Instanţa de fond a constatat că susţinerea inculpatului este contrazisă de declaraţia părţii vătămate M.E., care a precizat că nu s-a deplasat la Biroul Executorului Judecătoresc în data de 20 decembrie 2007, că nu i s-au restituit biletele la ordin în original nici la data de 20 decembrie 2007 nici ulterior şi că nu a semnat pentru primirea acestora în colţul din dreapta sus al cererii de executare silită din Dosarul nr. 269/2007. De asemenea, depoziţia părţii vătămate M.E. se coroborează cu concluziile expertizelor criminalistice efectuate în cauză.

Astfel, prin raportul din 30 decembrie 2009 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj se concluzionează că actul cerere de executare silită din 20 noiembrie 2007 nu a fost semnat în colţul dreapta sus sub menţiunea "Ampredat cele 2 B.O. în original" de către numitul M.E.

De asemenea prin raportul de expertiză criminalistică din 06 mai 2010 întocmit de 3 experţi criminali din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti se concluzionează că actul intitulat "cerere de executare silită" purtând din 20 noiembrie 2007 nu a fost semnat pe prima pagină în partea din dreapta-sus sub menţiunea ,,20 decembrie 2007 Am predat cele 2 B.O. în original, Ex. Jud." de către numitul M.E.

Semnătura respectivă reprezintă o încercare de imitare a modelului de semnătură al numitului M.E.

Din motivele prezentate în cuprinsul lucrării, nu se poate stabili autorul semnăturii aflată pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007, sub menţiunea ,,20 decembrie 2007, Am predat cele 2 B.O. în original, Ex. Jud." însă nu se exclude posibilitatea ca numitul R.R. să fie autorul acesteia.

Inculpatul a contestat cele două rapoarte de expertiză, susţinând în esenţă că i-au fost încălcate drepturile procesuale şi solicitând efectuarea unei noi expertize criminalistice în cadrul Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La data de 30 ianuarie 2012 Curtea a respins cererea inculpatului, constatând că la data de 04 august 2009 s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico ştiinţifice de către specialişti criminalişti din cadrul I.P.J. Cluj Serviciul Criminalistic, raport depus la data de 27 august 2009. Curtea a constatat că, deşi cu ocazia dispunerii efectuării unei expertize la L.I.E.C. Cluj nu au fost încunoştinţate părţile, obiectivul fixat este cel esenţial în cauză, fiind identic cu primul obiectiv fixat cu respectarea drepturilor procesuale în 12 noiembrie 2009, că acestui obiectiv i s-a răspuns, părţile neinvocând nulitatea absolută a expertizei realizate de L.I.E.C. şi fiind de acord cu efectuarea unei noi expertize la I.N.E.C, fără a solicita expert parte nici la data de 12 noiembrie 2009 nici ulterior.

Inculpatul a invocat în cursul urmăririi penale nulitatea raportului I.N.E.C. pentru încălcarea prevederilor art. 120 C. proc. pen., Curtea constatând că în cauză nu este incidenţă nici nulitatea absolută şi nici nulitatea relativă, cu ocazia realizării acestei expertize fiind respectat dreptul la apărare al inculpatului, acesta fiind asistat apărător ales, au fost înaintate către I.N.E.C. toate cele 4 obiective al inculpatului, cu care partea vătămată a fost de acord, acestor obiective li s-a răspuns în concluziile şi considerentele expertizei I.N.E.C, iar inculpatul prin apărător ales putea solicita încuviinţarea expertului parte.

De asemenea, susţinerea inculpatului, prin apărători, că există scripte noi de comparaţie referitoare la semnătura părţii vătămate M.E. nu a fost primită, deoarece atât în cadrul expertizei realizate la L.I.E.C Cluj, cât şi în cadrul celei realizate la I.N.E.C Bucureşti, au fost avute în vedere semnăturile de comparaţie de pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007 de pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007 de pe borderoul de încasare cu refuzul Băncii R.I. din 25 octombrie 2007, precum şi celelalte semnături, în cadrul expertizei realizate la I.N.E.C. fiind examinate opt semnături de comparaţie ale părţii vătămate.

Cele 8 semnături de comparaţie ale părţii vătămate depuse de inculpat la dosarul de fond sunt cele care au fost examinate fie de L.I.E.C. Cluj, fie de I.N.E.C. Bucureşti, nefiind semnături noi.

Susţinerile inculpatului R.R. în sensul că la data de 20 decembrie 2007 partea vătămată M.E. a venit la sediul biroului său şi a solicitat să-i predea cele două bilete la ordin pentru a contacta un alt executor judecătoresc competent să execute silit pe debitorul B.L., domiciliat în localitatea Băicoi, care se afla pe raza teritorială a Judecătoriei Câmpina şi că i-a predat biletele la ordin, partea vătămată semnând sub menţiunea făcută de inculpat de predare au fost confirmate de martora B.G.

Curtea a înlăturat declaraţia acestei martore, care audiată fiind în data de 5 martie 2012 a precizat că este secretară la biroul Executorului Judecătoresc R.R., omiţând să aducă la cunoştinţa instanţei şi împrejurarea că este totodată şi fiica inculpatului R.R.

S-a apreciat că depoziţia martorei B.G. este subiectivă, declaraţia fiind dată pro cauza, pentru a-l exonera de răspundere penală pe tatăl său, inculpatul R.R.

Inculpatul R.R. a declarat în cursul urmăririi penale că după data de 20 decembrie 2007, în lipsa biletelor la ordin nu a mai putut continua executarea silită, însă din copia dosarul de executare depusă chiar de inculpat la data de 5 martie 2012, copie ataşată la prezentul dosar, rezultă că a mai efectuat acte de executare silită inclusiv în anul 2008.

Susţinerea inculpatului R.R. că biletele la ordin au fost predate părţii vătămate M.E., care le-a depus la B.E.J. F.M. din Câmpina, nu sunt confirmate nici de partea vătămată, nici de executorul F.M.

F.M. a fost citat ca şi martor în prezenta cauza, însă a refuzat să se prezinte în faţa instanţei, invocând faptul că nu o cunoaşte pe partea vătămată, că inculpatul s-a prezentat la biroul său insistând să depună mărturie în prezenta cauză, dar că nu cunoaşte împrejurările care îl interesează pe inculpat.

Inculpatul a renunţat în şedinţa publică din data de 26 martie 2012 la audierea martorului F.M.

Partea vătămată a recunoscut că a discutat doar telefonic cu executorul judecătoresc F.M. şi a negat predarea biletelor la ordin către acest executor.

Curtea a constatat că inculpatul R.R. are calitatea de funcţionar public în sensul art. 147 C. pen., care prevede că are această calitate persoana care exercită, în mod permanent sau temporar cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul uneia din unităţile la care se referă art. 145 C. pen.

Aşadar, în sensul legii penale are calitatea de funcţionar public orice persoană care exercită o atribuţie, de orice natură, retribuită ori nu, fără a avea importanţă modul cum a fost investită, în serviciul unei autorităţi instituţii sau oricărei persoane juridice de interes public.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 executorii judecătoreşti sunt investiţi să îndeplinească un serviciu public. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege. De asemenea, conform art. 4 din acelaşi act normativ, Ministerul Justiţiei exercită coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti.

Rezultă că executorii judecătoreşti desfăşoară o activitate, serviciu, de interes public sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei, în activitatea lor putând emite acte de autoritate publică.

Prin urmare, executorul judecătoresc, persoana ce îndeplineşte un serviciu public, poate fi considerat funcţionar public, în sensul art. 147 C. pen. putând avea şi calitatea de subiect activ al infracţiunii prev. de art. 246 sau 289 C. pen.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 188/2000 după numirea în funcţie executorii sunt obligaţi să depună un jurământ cu privire la angajamentul acestora de a-şi desfăşura activitatea cu respectarea constituţiei şi a legilor ţării, precum şi cu onoare, probitate, conştiinţă şi fără părtinire. Deci, executorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe legea în desfăşurarea activităţii lor iar îndeplinirea unui act în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, altfel decât cu respectarea strictă a dispoziţiilor legii - în cazul de faţă a normelor juridice înscrise în C. proc. civ., poate face parte din conţinutul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., dacă se produc urmările prevăzute de acelaşi articol.

În raport de considerentele anterioare, Curtea a constatat că în drept faptele inculpatului R.R. care, în calitate de executor judecătoresc, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a completat personal pe cererea de executare silită formulată de partea vătămată M.E. menţiunea falsă ,,20 decembrie 2007 Am predat cele 2 B.O. în original. Ex.Jud", deşi în realitate biletele nu au fost predate părţii vătămate, semnătura de sub această menţiune nefiind executată de partea vătămată M.E., lezând interesele legale ale acesteia, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 107.399,37 RON, partea vătămată fiind pusă în imposibilitatea de a-şi recupera creanţele, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de arte 246 C. pen.

Contrar susţinerilor inculpatului, prin apărător, faptele reţinute în sarcina acestuia nu constau într-o inacţiune, de neîncheiere a unui proces-verbal de predare primire, ci în acţiunea de atestare în mod necorespunzător adevărului a împrejurării predării biletelor la ordin către partea vătămată.

Predarea titlului executoriu către creditor intră în atribuţiile de serviciu ale executorului judecătoresc, însă când această predare este atestată nereal acţiunea se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.

Susţinerea inculpatului că partea civilă nu a suferit nicio vătămare deoarece nu mai avea posibilitatea obiectivă de a executa silit debitorii, întrucât societăţile debitoare au intrat în insolvenţă, nu a fost primită, neexistând dovada că debitorii intraseră în insolvenţă anterior datei de 20 decembrie 2007.

Astfel, prima instanţă a reţinut că, se află încheierea din 04 iunie 2008 prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitorului SC N.C. SRL procedura fiind închisă în 06 martie 2009, deci ulterior faptelor din prezentul dosar.

La fel în cazul SC M.I. SRL procedura simplificată a insolvenţei a fost deschisă prin încheierea din 02 februarie 2009, fiind închisă prin sentinţa din 01 aprilie 2011.

Inculpatul R.R. avea posibilitatea să solicite refacerea înscrisurilor bilete la ordin care nu se mai află în dosarul execuţional, însă nu a făcut demersuri în acest sens.

Oricum, urmarea procedurii reglementate de art. 583 C. proc. civ. reprezenta doar o modalitate de recuperare a prejudiciului, nefiind echivalentă cu lipsa vreunei vătămări a intereselor părţii civile.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., prevederile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor comise, care este potenţat de calitatea inculpatului şi de atitudinea acestuia de refuz total al oricărui demers pentru recuperarea pagubei pricinuite, de persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală şi a avut o conduită bună în societate anterior comiterii prezentelor fapte, după cum reiese din caracterizarea depusă la dosar, copia cărţii de muncă, împrejurări care au fost reţinute ca şi circumstanţe atenuante, conform art. 74 lit. a) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., considerând că scopul pedepsei va fi atins şi tară privare de libertate, raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a apreciat că are calitatea de parte civilă în prezenta cauză SC D. SRL Cluj-Napoca, societate în favoarea căreia au fost emise biletele la ordin şi care a formulat şi cererile de executare silită, suma din biletele la ordin fiind datorată persoanei juridice şi nu persoanei fizice M.E.

În consecinţă, fiind dovedită existenţa şi întinderea pagubei, vinovăţia inculpatului R.R., raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi paguba produsă, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. a fot admisă acţiune civilă şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC D. SRL Cluj-Napoca, prin administrator M.E., suma de 107.399,37 RON, cu dobânda legală de la data de 20 decembrie 2007 şi până la data plăţii integrale a debitului.

În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile M.E. suma de 5.307 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, fiind dovedită efectuarea acestei cheltuieli de către M.E.

Solicitarea părţii civile D. SRL de obligare a inculpatului la plata sumei de 1500 RON fără TVA reprezentând avans onorariu executor, nu a fost admisă, cu motivarea că plata onorariului parţial pentru executor este datorată în baza contractului încheiat cu inculpatul executor judecătoresc, contract ce nu face obiectul prezentei cauze şi este justificată de demersurile efectuate de executor în procedura de executare silită.

Inculpatului R.R. nu i s-au adus acuzaţii legate de modul în care a decurs procedura de executare silită, ci strict pentru atestarea necorespunzătoare adevărului a faptului că a restituit biletele la ordin către creditorul M.E., reprezentant al SC D. SRL.

Curtea a constatat că în cauză au calitatea de asigurător Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti din România şi SC O.V.I.G. SA, cu sediul în Bucureşti, Bd. A., cu domiciliul procesual ales la SPA H. şi Asociaţii, cu sediul în Cluj-Napoca str. Z.M.

Au fost respinse cererile formulate de martorul F.M. de scutire de amenzile aplicate prin încheierile din datele de 13 februarie 2012 şi 05 martie 2012, constatând că la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte imposibilitatea de prezentare a acestuia la termenele de judecată

A fost admisă în parte cererea formulată de av. N.E. şi s-a dispus reducerea amenzii aplicate acestuia prin încheierea de şedinţă din data de 13 februarie 2012 de la suma de 5.000 RON la suma de 500 RON.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs SC O.V.I.G. SA şi inculpatul R.R.

SC O.V.I.G. SA a invocat faptul că nu are calitatea de asigurător în prezenta cauză întrucât niciuna dintre poliţele de asigurare (poliţa din 12 august 2009 şi poliţa din 14 septembrie 2011), nu acoperă riscurile produse printr-un eveniment petrecut la data de 20 decembrie 2007.

Inculpatul nu a solicitat administrarea de probe în faţa instanţei de recurs, iar criticile formulate au fost încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10, 17 şi 18 C. proc. pen.

În acest sens s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa de fond a respins o cerere esenţială pentru inculpat, respectiv cererea de efectuare a unei noi expertize grafice, s-a arătat că probatoriul administrat în cauză nu susţine soluţia de condamnare, impunându-se aplicarea principiului in dubio pro reo, şi totodată că încadrarea juridică dată faptei nu este corectă, în drept aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. Pentru această ipoteză s-a solicitat încetarea procesului penal având în vedere că plângerea prealabilă nu a fost făcută în termenul de 2 luni prevăzut de dispoziţiile procesual penale.

Analizând sentinţa recurată atât din perspectiva criticilor formulate dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Asupra recursului declarat de inculpatul R.R.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul nu invocă omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri esenţiale pentru acesta, ci critică soluţia de respingere a cererii de efectuare a unei noi expertize grafice.

În mod evident acest motiv de recurs nu se circumscrie cazului de casare în care a fost încadrat, şi, pe de altă parte, acesta nici nu justifică trimiterea cauzei spre rejudecare, ci de administrare de probe, faţă de caracterul devolutiv integral al căii de atac. Dat fiind faptul că recurentul a invocat necesitatea efectuării unei expertize grafice ca motiv de casare, instanţa de recurs va analiza în ce măsură se impune suplimentarea probatoriului sub aspectul învederat, şi dacă este astfel necesară pronunţarea unei soluţii întemeiate pe dispoziţiile art. 385¹⁶ C. proc. pen.

În acest sens se reţine că inculpatul R.R. invocă, pe de o parte un motiv de nulitate a raportului de expertiză susţinând faptul că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 120 alin. (3) C. proc. pen. în sensul că procurorul nu i-a adus la cunoştinţă obiectivele expertizei şi nici faptul că are dreptul să ceară numirea a unui expert recomandat care să participe la efectuarea acesteia, iar, pe de altă parte, s-a susţinut că expertul nu a răspuns la două din obiectivele fixate de către procuror, respectiv nu a oferit explicaţii la întrebarea nr. 3 prin care se urmărea să se stabilească dacă există deosebiri între semnătura contestată şi semnătura uzuală a părţii vătămate şi dacă este posibil ca aceste deosebiri să provină din deghizarea semnăturii, precum şi la întrebarea nr. 4 ce urmărea stabilirea dacă semnăturile aplicate pe materialele de comparaţie aparţin toate părţii vătămate.

Din analiza actelor dosarului de urmărire penală, înalta Curte reţine următoarele:

După începerea urmăririi penale şi aducerea la cunoştinţă a învinuirii (la data de 08 octombrie 2009), învinuitul R.R., prin apărătorul său ales M.I., a solicitat procurorului să constate nulitatea expertize grafice dispusă anterior în cauză, susţinând că aceasta a fost întocmită cu nerespectarea procedurii prevăzută de dispoziţiile art. 120 C. proc. pen. în sensul că nu i s-a adus la cunoştinţă efectuarea acesteia, nu a avut posibilitatea de a face observaţii cu privire la obiective şi materialul de comparaţie şi nici nu a avut posibilitatea de a-şi numi un expert parte, şi, totodată, să dispună efectuarea unei noi expertize de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj propunând 4 obiective şi solicitând stabilirea unui termen pentru discutarea acestora şi a materialului de comparaţie ce urmează a fi utilizat. Deşi această cerere, aflată la dosar nu este datată, în mod evident ea este ulterioară datei de 14 octombrie 2009, dată la care, conform împuternicirii avocaţiale depuse la dosar, a fost încheiat contractul de asistenţă juridică între R.R. şi avocatul M.I., şi anterioară datei de 12 noiembrie 2009, când, urmare a acestei solicitări, procurorul a convocat inculpatul R.R. (învinuit la acea dată), prin apărător ales M.I. şi partea vătămată M.E. Cu această ocazie apărătorul inculpatului a prezentat cele 4 întrebări propuse ca obiective ale expertizei care i-au fost aduse la cunoştinţă şi părţii vătămate, aceasta fiind de acord cu conţinutul lor precum şi cu propunerea apărării ca la efectuarea expertizei grafice să fie avute în vedere, ca şi material de comparaţie, toate semnăturile originale aflate în dosarul execuţional.

Ulterior, prin ordonanţa din 03 decembrie 2009, procurorul de caz a dispus efectuarea unei noi expertize criminalistice de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, fixând ca obiective toate cele 4 întrebări propuse de către inculpat, expertului punându-i-se la dispoziţie şi actele din dosarul execuţional în original, astfel cum a solicitat apărarea.

În aceste condiţii susţinerea recurentului că obiectivele au fost stabilite în lipsa sa este în mod evident neîntemeiată, aceeaşi fiind concluzia şi cu privire la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, respectiv neaducerea la cunoştinţă a dreptului de a-şi desemna un expert parte care să participe la efectuarea expertizei. Este în afara oricărei îndoieli că inculpatul, prin apărătorul său, cunoştea acest drept, de vreme ce a înţeles să invoce încălcarea sa cu ocazia efectuării primei expertize criminalistice, din 30 septembrie 2009, a Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, obţinând astfel efectuarea unei noi expertize prin ordonanţa din 03 decembrie 2009.

Ca atare, neparticiparea unui expert parte la efectuarea expertizei este rezultatul exclusiv al poziţie inculpatului care, deşi cunoştea că are acest drept, nu a înţeles să şi-l exercite, neputându-se reţine o cuplă a organului judiciar în neaducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor art. 120 C. proc. pen., în condiţiile în care, din cererea de efectuare a unei noi expertize cu care acesta era sesizat rezulta că partea cunoştea toate drepturile sale.

Înalta Curte constată şi faptul că experţii criminalişti au răspuns la toate cele 4 întrebări stabilite de către procuror. Deşi la capitolul concluzii se formulează doar două răspunsuri, în sensul că actul intitulat „cerere de executare silită", nu a fost semnat pe prima pagină, în partea din dreapta sus, sub menţiunea „20 decembrie 2007 Am predat cele două BO în original, Ex Jud" de către numitul M.E., semnătura respectivă reprezentând o încercare de imitare a modelului de semnătură al numitului M.E. şi că nu se poate stabili autorul semnăturii, însă nu se exclude posibilitatea ca numitul R.R. să fie autorul acesteia, în conţinutul raportului de expertiză se regăsesc explicaţii şi referitor la celelalte probleme stabilite prin ordonanţa din 03 decembrie 2009.

Astfel, în capitolul observaţii preliminare, s-a arătat că problema expusă în întrebarea de la punctul 3 se include în cea de la punctul 1, privitoare la stabilirea dacă titularul este sau nu autorul semnăturii contestate, iar ce-a de-a patra întrebare nu poate constitui obiectul unei expertize criminalistice, deoarece prin conţinutul său transformă semnăturile de comparaţie în semnături contestate. Totuşi, în cuprinsul expertizei, în privinţa semnăturilor de referinţă ale părţii vătămate avute la dispoziţie de către experţi, se arată că acestea sunt continue, spontane şi prezintă siguranţă în redarea elementelor componente, mişcările inscriptorii sunt fluente, neinhibate, viteza de redare este medie, iar presiunea de scriere variază în mod firesc pe firul grafic, toate aceste aspecte evidenţiind aspectul natural de subscriere a titularului, că semnăturile prezintă o serie de elemente care se regăsesc constant în structura grafică şi relevă, în acest fel, automatismul gesturilor grafice pe care autorul le-a căpătat în acţiunea de subscriere, iar aceste elemente individualizatoare demonstrează apartenenţa unitară a semnăturilor de comparaţie.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză nu se reţin încălcări ale dispoziţiilor procedurale care să justifice efectuarea unei noi expertize, şi, totodată că, prin explicaţiile oferite, experţii au răspuns la toate obiectivele propuse de către inculpat.

Pe de altă parte, efectuarea unei noi expertize nu se impune nici în raport de dispoziţiile art. 125 C. proc. pen., potrivit cărora aceasta se dispune în cazul în care instanţa are îndoieli asupra concluziilor raportului de expertiză.

Instanţa de recurs constată că nu existe motive care că ridice îndoieli asupra exactităţii concluziilor raportului de expertiză grafică întocmit de grupul de trei experţi din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, răspunsul stabilit la întrebarea esenţială a cauzei, respectiv dacă semnătura pe de actul intitulat „Cerere de executare silită" a fost executată de numitul M.E. fiind clar, şi în totală concordanţă cu concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică şi ale Raportului de expertiză grafică efectuat de către Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect, nefiind necesară suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei noi expertize grafice.

A doua critică formulată de recurentul inculpat vizează situaţia de fapt, care, în opinia apărării, este rezultatul unei grave erori, arătându-se că în raport de probatoriul administrat se impunea aplicarea principiului in dubio pro reo.

Analizând materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti, se constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită, în esenţă Înalta Curte reţinând următoarele:

La data de 20 noiembrie 2007, partea vătămată M.E., în calitate de reprezentant al SC D. SRL Cluj-Napoca a solicitat executarea silită de către B.E.J. R.R. a debitoarei SC N.C. SRL Bucov, precum şi a încă două societăţi comerciale, în baza titlului executoriu - Bilet la ordin emis la data de 17 octombrie 2007 de către SC M.I. SRL pentru suma de 107.399,37 RON cu scadenţă la 17 octombrie 2010 în favoarea SC N.C. SRL şi girat în favoarea firmei administrate de partea vătămată la data de 17 octombrie 2007, precum şi a biletului la ordin emis în 25 octombrie 2007, privind pe debitoarea SC N.C. SRL şi pe avaliştii S.l.R. şi B.L.C.

La data de 21 noiembrie 2007 inculpatul R.R. a încheiat proces-verbal prin care a stabilit cheltuielile de executare, respectiv s-a convenit plata onorariului maximal conform Legii nr. 188/2000 şi a întocmit acte de executare silită, înfiinţând popriri către băncile la care debitorii aveau conturi deschise, respectiv: Banca C.R., Banca R.D., Banca T., Banca H.T., Banca P., indisponibilizând sumele conform art. 457 C. proc. civ.

De asemenea, au fost emise somaţii către S.I.R., administrator al SC N.C. SRL, către SC M.I. SRL şi către SC N.C. SRL, prin care li s-a adus la cunoştinţă că, dacă în termen de o zi de la primirea somaţiilor nu vor plăti suma datorată, se va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului.

În urma actelor de executare silită nu a fost recuperată suma de 107.399,37 RON, iar la data de 20 decembrie 2007 inculpatul R.R. a făcut menţiunea pe colţul din dreapta sus a cererii de executare silită înregistrată din 20 noiembrie 2007, „20 decembrie 2007 - Am predat cele 2 B.O. în original. Ex. Jud. " şi a semnat în numele părţii vătămate pentru primirea acestor bilete.

Deşi inculpatul a susţinut constant că a predat cele două bilete la ordin le-a înmânat personal părţii vătămate care a semnat pentru primirea acestora, Înalta Curte constată că apărările acestuia sunt infirmate de probatoriul administrat. În acest sens, se au în vedere declaraţiile părţii vătămate M.E. care a arătat că nu i s-au restituit biletele la ordin în original nici la data de 20 decembrie 2007 nici ulterior şi că nu a semnat pentru primirea acestora în colţul din dreapta sus al cererii de executare silită din Dosarul nr. 269/2007, dar şi concluziile raportului de expertiză criminalistică din 06 mai 2010 întocmit de 3 experţi criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti care statuează că actul intitulat "cerere de executare silită" purtând din 20 noiembrie 2007 nu a fost semnat pe prima pagină în partea din dreapta-sus sub menţiunea ,,20 decembrie 2007 Am predat cele 2 B.O. în original, Ex. Jud." de către numitul M.E., iar semnătura respectivă reprezintă o încercare de imitare a modelului de semnătură al numitului M.E. Nu se poate stabili autorul semnăturii aflată pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007, sub menţiunea ,,20 decembrie 2007, Am predat cele 2 B.O. în original, Ex. Jud." însă nu se exclude posibilitatea ca numitul R.R. să fie autorul acesteia.

În mod corect prima instanţă a înlăturat declaraţia martorei B.G., secretară la biroul executorului judecătoresc R.R., care a confirmat susţinerile inculpatului referitoare la prezenta părţii vătămate, înmânarea celor două bilete la ordin în original şi semnare de primire, în condiţiile în care aceasta este fiica inculpatului, relaţie de rudenie ce nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei, fiind confirmată ulterior de inculpat, urmare a demersurilor făcute în acest sens de către partea vătămată. Şi Înalta Curte apreciază că depoziţia martorei B.G. este subiectivă, declaraţia fiind dată pro cauza şi infirmată de proba cu caracter ştiinţific, administrată în cursul urmăririi penale, care stabileşte că semnătura nu aparţine părţii vătămate fiind o încercare de imitare a acesteia.

De altfel, nu lipsită de relevanţă este şi poziţia procesuală a inculpatului din cursul urmăririi penale, când a solicitat acordarea unui termen în vederea stabilirii procedurilor pentru reconstituirea biletelor la ordin.

Împrejurarea că experţii nu au putut stabili cu certitudine dacă inculpatul R.R. este autorul semnăturii aflată pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007, nu poate conduce la pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. Probatoriul administrat, respectiv concluziile raportului de expertiză grafică care statuează că semnătura nu a fost executată de M.E., susţinerile inculpatului care a arătat că menţiunea „am predat cele 2 B.O. în original" îi aparţine, precum şi constatările experţilor în sensul că în compoziţia grafică a semnăturilor inculpatului se regăsesc elemente din semnătura contestată, înclină spre concluzia că acesta a executat, prin imitare, semnătura părţii vătămate. Dar elementele constitutive ale infracţiunii sunt întrunite chiar şi în cazul în care semnătura ar fi fost executată de o altă persoană decât inculpatul, în condiţiile în care menţiunile făcute de către acesta, în sensul că a predat cele două bilete la ordin în original nu corespund adevărului, iar înscrisul a fost folosit de inculpat în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv pentru a se exonera de obligaţia de a le restitui.

Nici ultima critică formulată de către inculpat ce vizează greşita încadrare juridică dată faptei, care, în opinia apărării ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen., nu este întemeiată.

Fapta a fost săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ale inculpatului, executorul judecătoresc având obligaţia de a restitui titlul executoriu către creditor, obligaţie pe care acesta nu şi-a îndeplinit-o, consemnând însă, în mod nereal, împrejurarea că cele două bilete la ordin au fost predate părţii vătămate, producând în acest fel o pagubă, constând în imposibilitatea acesteia de a-şi recupera creanţele. Acţiunea inculpatului se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. şi nu a abuzului de încredere în varianta refuzului de restituire, faţă de împrejurarea că a fost comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acestea constituind temeiul în baza căruia deţinea cele două bilete la ordin şi avea obligaţia de a le restitui în ipoteza neexecutării silite. Or, în cazul infracţiunii prevăzută de art. 213 C. pen. titlul deţinerii poate fi orice raport juridic patrimonial, însă nu un raport de serviciu, existenţa acestuia constituind situaţia premisă a infracţiunii de abuz în serviciu.

În raport de considerentele anterioare, constatând că nu există alte aspect de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii care să fie analizate din oficiu, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul inculpatului ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de asigurătorul SC O.V.I.G. SA, Înalta Curte reţine că aceasta invocă lipsa calităţii de asigurăror, învederând faptul că nu exista un contract de asigurare care să acopere riscurile produse prin evenimentul petrecut la data de 20 decembrie 2007.

Analizând actele dosarului, se constată că între SC O.V.I.G. SA şi Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti au existat două contracte vizând asigurarea de răspundere civilă profesională, materializate în poliţa de asigurare, încheiată la data de 12 august 2009, având ca perioadă de asigurare 15 august 2009 – 14 august 2011 şi poliţa seria, încheiată la data de 14 septembrie 2011, având ca perioadă de asigurare, 15 septembrie 2011 – 14 septembrie 2013.

Rezultă aşadar că două contracte de asigurare nu îi confereau recurentei calitatea de asigurător de răspundere civilă profesioanală la data la care au fost comise faptele pentru care s-a dispus angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv la 20 decembrie 2007, cricile formulate sub acest asect fiind întemeiate.

Pe cale de consecinţă, conform dispoziţiilor art. 385¹⁵ lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de SC O.V.I.G. SA va casa în parte sentinţa penală recurată şi, rejudecând, va consta că această societate nu are calitatea de asigurător.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În raport de soluţia de respingere a recursului inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe acesta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 5565 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă SC D. SRL Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de asigurătorul SC O.V.I.G. SA împotriva sentinţei penale nr. 44 din 30 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Casează, în parte, sentinţa penală recurată şi, rejudecând:

Constată că recurentul SC O.V.I.G. SA nu are calitatea de asigurător.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R. împotriva sentinţei penale nr. 44 din 30 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 5565 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă SC D. SRL Cluj.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1840/2011. Penal. Infractiuni la legea privind...		ICCJ. Decizia nr. 1277/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3607/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3607/2011. Penal