ICCJ. Decizia nr. 3658/2011. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3658/2011

Dosar nr. 2167/109/2010

Şedinţa publică din 19 octombrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 38 din 31 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnat inculpatul P.M.G., domiciliat în Bascov, judeţul Argeş, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, la:

- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de ari 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea ari 41 alin. (2) C. pen., ari 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de ari 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de ari 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea ari 74 lit. a), art. 76 lit. d C. pen.

În baza ari33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse şi s-a dispus executarea celei mai grele de 5 ani închisoare, în condiţiile ari 57, ari 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul Z.I.I., domiciliat în Piteşti, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, la:

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), art. 76 lit. d C. pen.,

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse şi s-a dispus executarea celei mai grele de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57, art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 11 mai 2010 la zi.

S-a menţinut starea de arest preventiv a celor doi inculpaţi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 29,96 grame mefedronă şi distrugerea acestora conform art. 18 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul Z.l.l. a sumei de 755 lei.

S-a dispus restituirea către inculpatul P.M.G. a sumei de 920 lei consemnată la C.E.C. B.

A fost obligat inculpatul P.M.G. la 2.300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei onorariu avocat oficiu, iar inculpatul Z.l.l. la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de scutire de amendă formulată de avocatul S.G.F.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 22D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Z.l.l. şi P.M.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în fapt, că inculpatul Z.l.l., la datele de 15 aprilie 2010, 21 aprilie 2010 şi 07 mai 2010, a vândut droguri de mare risc investigatorului sub acoperire G.P. sau colaboratorului S.L., droguri primite de la inculpatul P.M.G., şi a deţinut droguri în vederea consumului propriu.

Cu privire la inculpatul P.M.G. s-a reţinut că, în perioada martie - mai 2010, a dobândit droguri de mare risc şi Ie-a oferit spre vânzare inculpatului Z.l.l., iar la data de 10 mai 2010 i-a vândut droguri de mare risc în valoare de 870 lei colaboratorului A.S. şi a deţinut droguri de mare risc în vederea consumului.

Din probatoriul administrat s-a constatat de prima instanţă că, la data de 12 martie 2010, organele de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Piteşti - Serviciul Antidrog, au fost sesizate telefonic de către o persoană ce a refuzat să-şi decline identitatea, cu privire la faptul că inculpatul Z.I.l. comercializează droguri pe raza municipiului Piteşti şi oraşul Mioveni.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că drogurile sunt procurate de inculpatul P.M.G. atât din zona Ruse - Bulgaria cât şi din Bucureşti şi vândute prin intermediul inculpatului Z.I.l. altor consumatori.

În vederea descoperirii activităţilor infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi, s-a autorizat folosirea investigatorilor acoperiţi şi colaboratorii acestora şi s-au autorizat interceptările convorbirilor telefonice şi comunicărilor efectuate de către inculpaţi.

Astfel, la data de 15 aprilie 2010, s-a efectuat o cumpărare supravegheată de droguri de la inculpatul Z.I.l.. Investigatorul sub acoperire G.P. a înmânat suma de 200 lei colaboratorului S.L., pentru a achiziţiona droguri, iar în urma întâlnirii cu inculpatul şi în prezenţa martorilor C.U.V., acesta i-a vândut cantitatea de 0,32 grame de categoria „special magic" ce a fost predată organelor de poliţie. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 aprilie 2010, s-a constatat că drogurile sunt mefedronă şi întreaga cantitate a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

În aceeaşi modalitate, la data de 21 aprilie 2010, investigatorul sub acoperire G.P. a înmânat colaboratorului S.L. suma de 500 lei pentru cumpărarea de droguri de la inculpatul Z.I.l. Acesta i-a vândut cantitatea de 0,60 grame cocaină, conform procesului verbal, raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, aceasta fiind consumată integral în procesul analizelor de laborator.

Tot astfel, la data de 07 mai 2010, colaboratorul S.L. a cumpărat de la inculpatul Z.I.l., contra sumei de 1000 lei, cantitatea de 4,49 grame mefedronă, cantitatea rămasă în urma analizelor de laborator fiind de 4,4 grame.

La data de 10 mai 2010, organele de cercetare penală au supravegheat operativ autoturismul Dacia Logan nr. B.67.GPD, achiziţionată în sistem leasing de SC M.I.S. SRL, administrată de inculpatul P.M.G., care era condus de inculpatul Z.I.l.. Acest autoturism se deplasa pe raza Curtea de Argeş - Piteşti şi împreună cu inculpatul Z.I.l. se afla şi martorul C.U.V. La intrarea în municipiul Piteşti, dispozitivul de filaj a intervenit, legitimându-i pe ocupanţii autoturismului care, fiind întrebaţi dacă au asupra lor droguri, inculpatul Z. a predat organelor de poliţie 4 pliculeţe din plastic ce conţineau o substanţă de culoare albă, precum şi suma de 150 euro şi 270 lei. Substanţa din cele 4 plicuri, în greutate totală de 1,45 grame conţinea mefedronă (proba nr. 1 din raportul de constatare) şi în urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 1,30 grame.

Fiind surprins în flagrant cu drogurile asupra sa, inculpatul Z.I.l., în aceeaşi zi, a formulat denunţ împotriva inculpatului P.M.G., de la care procura drogurile ca apoi, în calitate de colaborator sub numele de A.S. (conform propriei recunoaşteri) să participe la prinderea în flagrant a inculpatului P.M.G., la aceeaşi dată.

Astfel, s-a procedat la consemnarea seriilor sumei de 900 lei ce urma a fi folosită pentru cumpărarea de droguri, sumă înmânată colaboratorului (inculpatul Z.I.) şi după efectuarea deplasării în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, unde inculpatul P.M.G. se afla împreună cu martora P.M.F., s-a efectuat tranzacţia între cei doi inculpaţi. în schimbul sumei de 870 lei (fiindu-i înapoiat un rest de 30 lei, pentru costul deplasării efectuate), inculpatul P.M.G. i-a înmânat un pliculeţ ce conţinea cantitatea de 7,86 grame (notată cu M2 în raportul de constatare fila 165 vol. l ce conţine mefedronă, în urma analizelor de laborator rămânând cantitatea de 7,70 grame).

În urma autorizaţiei de percheziţie emisă în Dosarul nr. 1953/109/2010 al Tribunalului Argeş, s-a pătruns în imobilul din localitatea Drăgăşani, judeţul Vâlcea, unde locuia fără forme legale inculpatul P.M.G.

În autoturismul, deţinut în leasing de firma inculpatului cu care s-a deplasat inculpatul P.M.G., în acea zi s-au descoperit, într-un compartiment aflat în podeaua stg.faţă, 3 pliculeţe din plastic ce conţineau o substanţă albă (proba 3a şi 3b din raportul de constatare fila 165 vol. l), ce conţine mefedronă, în cantitate totală de 17,92 grame, în urma analizelor de laborator rămânând 16,56 grame.

În imobil, sub patul din camera unde a fost imobilizat inculpatul P.M. a fost găsită suma de 870 lei şi, comparând seriile consemnate în procesul verbal (fila 157) s-a constatat că acestea coincid.

În îmbrăcămintea inculpatului P.M.G. s-a mai găsit suma de 920 lei, precum şi 2 telefoane mobile, bunuri ce au fost ridicate (filele 160 - 161 vol. l).

S-a procedat şi la verificarea imobilului situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, unde are reşedinţa inculpatul P.M.G., ocazie cu care s-a descoperit un pliculeţ din plastic ce conţine o pulbere albă şi una joint.

Conform raportului de constatare (fila 129 vol. II) substanţa albă în cantitate de 0,19 grame conţinea mefedronă, iar jointul nu conţinea substanţa stupefiante sau psihotrope (proba înaintată fiind consumată integral în procesul de analiză), precum şi alte obiecte interzise (pistol calibru 9 mm pentru care nu deţinea acte legale, cauza fiind disjunsă).

Prin autorizaţiile din 15 martie 2010, din 18 martie 2010, din 14 aprilie 2010, din 16 aprilie 2010, din 20 aprilie 2010, din 21 aprilie 2010, din 06 mai 2010 ale Tribunalului Argeş, au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice efectuate de la posturile telefonice aparţinând inculpaţilor P.M.G. şi Z.I.l., martorilor M.R.M. (a avut calitatea de învinuit în cauză) şi C.U.V.

Din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de aceştia, a rezultat că inculpatul Z.I.l. purta în mod repetat discuţii cu diverşi cumpărători prin care i se solicita să vândă droguri, fiind folosite denumiri ce încercau să disimuleze sensul real al convorbirilor, respectiv referirea la substanţele halucinogene se făcea cu termenii „tricouri, cămăşi, C.D.-uri, bani, sticle whisky", etc.

De asemenea, din discuţiile inculpaţilor, a rezultat că inculpatul Z.l. se aproviziona regulat de la inculpatul P.M.G., iar cel din urmă ţinea evidenţa cu privire la sumele obţinute.

De altfel, inculpatul Z.l.l. a recunoscut comiterea faptelor pe tot parcursul procesului penal, iar inculpatul P.M.G. a recunoscut doar în faza de urmărire penală faptele.

Astfel, în declaraţia aflată la fila 173 vol. II dosar urmărire penală, acesta a relatat că din luna februarie 2010, de când substanţele etnobotanice au devenit ilegale, a achiziţionat astfel de produse de la diverse persoane din Bucureşti sau zona vămii Ruse. A recunoscut, că în luna martie 2010, a efectuat o deplasare în zona vămii Ruse, împreună cu martorul C.U.V., împrejurare în care a cumpărat circa 30 grame Magic cu 120 lei/gram, droguri pe care Ie-a dat inculpatului Z.l.l., zis Tânţaru. în aceeaşi perioadă, a cumpărat de la un băiat „G." din Bucureşti circa 25 grame cu preţul de 100 lei/gram, iar de la numitul G.G. zis A. din Bucureşti a cumpărat 4 grame cocaină cu 100 euro/gram. De asemenea, a recunoscut că la rândul său consuma droguri împreună cu prietena sa - martora P.M.F.

În faţa instanţei de fond, inculpatul şi-a nuanţat declaraţia şi a relatat că este consumator de droguri, a consumat doar dintre cele ce se comercializau în „magazinele de vise", pe care le procura din Piteşti sau Bucureşti. Se aproviziona cu o cantitate mai mare de droguri legale - 20-25 grame, iar o parte din cantitate o consuma împreună cu prietena sa, iar o altă parte, o vindea inculpatului Z.l.l. la acelaşi preţ cu care era cumpărată, precizând că doar singur cumpăra drogurile.

Depoziţia sa a fost apreciată de instanţa de fond ca nesinceră şi a fost contrazisă atât de inculpatul Z.l.l. cât şi de ceilalţi martori.

Martorul C.U.V., consumator de droguri, a relatat că se aproviziona cu droguri de la inculpatul Z. care, la rândul său, le cumpăra de la inculpatul P.M.G.. A precizat, că personal a făcut o deplasare la Ruse cu inculpatul P.M.G. care a cumpărat droguri, ce Ie-a ascuns în autoturismul său, în zona motorului, şi ulterior Ie-a vândut inculpatului Z.l.l. spre revânzare. Acest martor a fost surprins în flagrant împreună cu inculpatul Z.l.l., la data de 10 mai 2010, şi a participat alături de acesta şi organele de urmărire penală la prinderea în flagrant a inculpatului P., în aceeaşi zi.

Martora P.M.F. - prietena inculpatului P.M.G., a precizat că acesta este consumator de droguri şi chiar l-a însoţit odată la Bucureşti pentru a se aproviziona cu astfel de substanţe. în alte împrejurări, se aproviziona cu droguri ambalate „manual" (nu standard) de la inculpatul Z.l.l.

Au fost audiaţi, sub identitate protejată, investigatorul sub acoperire G.P. şi colaboratorul S.L., depoziţiile lor coroborându-se cu procesele verbale întocmite de aceştia cu ocazia tranzacţiilor la care au participat (cumpărători de droguri) de la inculpaţi.

Inculpatul P.M.G. a negat orice activitate infracţională comisă în ziua surprinderii în flagrant - 10 mai 2010. A relatat, că s-a deplasat de la Piteşti la Drăgăşani, în locuinţa bunicii sale, împreună cu martora Pelmeş, la volanul unui autoturism Renault, pe care, până în seara precedentă, l-a folosit inculpatul Z.l.l. Drogurile pe care Ie-a înmânat ar fi aparţinut acestui inculpat şi ar fi fost uitate în acest autoturism, iar banii primiţi erau în contul datoriei create din folosinţa autoturismelor.

Inculpatul Z.l.l. l-a contrazis şi a menţionat că autoturismul l-a folosit până în urmă cu circa 2 zile de la data menţionată, iar drogurile aparţineau inculpatului P.M.G., şi i-au fost vândute lui, făcând parte din cantitatea aprovizionată de la Ruse.

Depoziţia inculpatului Z.l.l. se coroborează cu cea a martorului C.U.V., care l-a însoţit pe acesta pe tot parcursul zilei de 10 mai 2010.

Martora P.M.F. a încercat să susţină depoziţia inculpatului P.M.G., în ce priveşte faptul că drogurile pe care acesta Ie-a înmânat inculpatul Z.l. aparţineau acestuia din urmă şi a menţionat, în plus, că pe timpul deplasării de la Piteşti la Drăgăşani, inculpatul Z.l.l. în convorbirile telefonice, solicita restituirea lor, ele fiind uitate în acel autoturism, pe care îl folosise recent. A mai precizat martora, că inculpatul P.M.G. chiar s-ar fi oprit pe traseu, a controlat autoturismul şi i-a relatat martorei că a găsit drogurile aparţinând inculpatului Z.l.l., darea nu Ie-a observat. Depoziţia acestei martore, cu privire la aceste aspecte a fost apreciată de prima instanţă ca fiind subiectivă, întrucât vine în contradicţie chiar cu cea a inculpatului P.M.G., care nu a relatat aceste aspecte şi, în plus, s-a putut uşor observa că aceste precizări Ie-a făcut pentru prima dată în faţa instanţei, fiind evidentă disculparea inculpatului P. cu care recunoaşte că avea o relaţie stabilă, locuind chiar împreună.

Instanţa de fond a apreciat că este nereală şi apărarea inculpatului P.M.G. cu privire la datoria pe care inculpatul Z.l.l. o avea în contul folosinţei autoturismelor aparţinând firmei sale, întrucât nu a făcut dovada cu acte în acest sens, fiind vorba de datorii în favoarea unei societăţi comerciale pe care o administra, dar nici cu martori, dacă se are în vedere relaţia de prietenie dintre ei.

În apărarea inculpatului P.M.G., avocatul acestuia a solicitat audierea C.D.-urilor, ce conţin înregistrările convorbirilor telefonice ce au avut loc între inculpaţi la data de 10 mai 2010, cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului P.M.G., întrucât în procesul verbal este redată doar o discuţie din acea dată şi nu toate convorbirile purtate în acea zi, cu precădere, cele între inculpaţi în momentele premergătoare flagrantului. Cererea a fost admisă şi s-a procedat la ascultarea C.D.-urilor, timp de 3 ore, însă nu au fost identificate discuţiile purtate la data de 10 mai 2010 între cei doi inculpaţi întrucât există o deficienţă în datarea înregistrărilor, acestea nefiind redate cronologic. Pe C.D.-uri apar toate discuţiile avute de inculpaţi (cu terţe persoane sau chiar apeluri nepreluate), iar înmagazinarea pe aceste dispozitive nu s-a făcut defalcat pe zile şi nici cronologic, pentru a se putea verifica în timp util, cele solicitate (proces verbal fila 310).

S-a menţionat însă că interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice nu au fost singurele mijloace de probă administrate în cauză, ci situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei şi conturată şi în faza de judecată, a fost stabilită prin coroborarea şi a altor mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor menţionaţi mai sus, procesele verbale de prindere în flagrant şi planşele foto, procesele verbale de percheziţie, din care rezultă vinovăţia ambilor inculpaţi sub aspectul celor două infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată.

În drept, prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului P.M.G., care în perioada martie - mai 2010, a deţinut droguri de mare risc în vederea consumului şi în mod repetat, a oferit spre vânzare şi inculpatului Z.I.l., fiind prins chiar în flagrant în ziua de 10 mai 2010, pentru o vânzare de 870 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. De asemenea, s-a apreciat că faptele inculpatului Z.I.l., care în aceeaşi perioadă, a deţinut droguri de mare risc în vederea consumului, şi în mod repetat a vândut astfel de droguri la mai multe persoane, în împrejurările descrise mai sus, pe care le procura de la inculpatul P.M.G., întrunesc elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni reţinute şi în sarcina inculpatului P.

La stabilirea şi individualizarea pedepselor ce au fost aplicate fiecărui inculpat, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al fiecărei fapte, gradul de participare al fiecăruia, împrejurările în care faptele s-au comis dar şi persoana inculpaţilor.

Inculpatul P.M.G. este în vârstă de 25 ani, este administratorul unei societăţi comerciale, iar în anul şcolar 2009 - 2010, urma cursuri cu frecvenţă redusă (clasa a-XII-a) la Liceul Teoretic din comuna Măciuca judeţul Vâlcea. Dintr-o relaţie de căsătorie cu numita B.R. are un copil minor, aflat în întreţinerea soţiei după desfacerea căsătoriei, pentru care a fost obligat la plata pensiei de întreţinere. Inculpatul prezintă şi o afecţiune medicală gravă -hepatită virală cronică B. în plus, martorii T.C. - tatăl vitreg al inculpatului, M.R.M., au relatat că inculpatul nu a creat până în prezent probleme în colectivitate, ci a încercat să realizeze în mod onest câştiguri dintr-o activitate comercială şi să-şi continue studiile pe care le abandonase, urmare unei depresii cauzate de divorţul părinţilor săi. Deşi a formulat un denunţ faţă de o persoană de la care cumpăra droguri, acesta a fost apreciat de prima instanţă ca neavând eficienţă în sensul art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât nu a putut fi valorificat (proces verbal încheiat la 31 ianuarie 2011). Prima instanţă a reţinut, că pentru a beneficia de dispoziţiile legale menţionate, denunţul trebuie să conducă la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, ceea ce în speţă nu s-a realizat, faţă de denunţul inculpatului P.M.G.. Aspectele menţionate anterior, ce caracterizează persoana inculpatului P.M., au condus spre reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prev.de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor ce s-au aplicat pentru cele două infracţiuni, sub limita minimă specială.

Cât priveşte pe inculpatul Z.I.l., s-a reţinut că acesta este tot în vârstă de 25 ani, a lucrat cu contract de muncă - gestionar, la o societate comercială administrată de martora C.M. timp de un an. în colectivitatea în care trăieşte a avut un comportament civilizat, în prezent tatăl său fiind decedat, iar mama este pensionară şi prezintă afecţiuni medicale. Atitudinea sa sinceră pe tot parcursul procesului penal, coroborată cu aspectele menţionate mai sus, au îndreptăţit instanţa de fond să reţină în favoarea sa circumstanţele atenuante prev.de art. 74 lit. a), c) C. pen. În plus, s-a dat eficienţă şi disp.art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu privire la denunţul pe care l-a formulat împotriva inculpatului P.M., materializat în prinderea şi tragerea acestuia la răspundere penală. Nu s-a reţinut în favoarea sa disp.art. 320¹ C. proc. pen., întrucât, fiind o normă procesual penală, ea se aplică începând cu 25 noiembrie 2010, cu privire la cauzele în care nu a început cercetarea judecătorească. în cauză, a reţinut prima instanţă, începerea cercetării judecătoreşti s-a făcut la termenul din 03 august 2010, când s-a dat citire actului de sesizare a instanţei şi au fost audiaţi inculpaţii.

În raport de toate aceste considerente, în final s-a dispus condamnarea fiecărui inculpat la 2 pedepse cu închisoarea, iar în urma contopirii conform art. 33 lit. a) C. pen., pedeapsa rezultantă s-a dispus a fi executată în condiţii privative de libertate.

S-a aplicat pedeapsa complementară în raport cu infracţiunea prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 dar şi pedepsele accesorii pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. rap.la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă în continuare. S-a dedus, conform art. 88 C. pen., perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 11 mai 2010 la zi. Pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării inculpaţilor în stare de libertate subzistă în continuare şi este determinat de pericolul social al faptelor, întrucât gradul acestuia este un indicator al gravităţii afectării opiniei publice. Starea de pericol se deduce din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale cât şi la riscul de a fi reluată de inculpat în stare de libertate.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii totale de 29,96 grame mefedronă (rămasă în urma analizelor de laborator) şi distrugerea acesteia conform art. 18 din aceeaşi lege.

Cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului Z.M.l. s-au ridicat de la acesta suma de 150 euro şi 270 lei (proces verbal fila 148 vol. l d.u.p.). Pe de altă parte, sumele obţinute de acesta din comercializarea drogurilor totalizează 1.670 lei (cele 3 vânzări supravegheate). Făcând paritatea în moneta naţională a sumei de 150 euro, rezultă suma de 645 lei, la care se adaugă cei 270 lei ridicaţi de la inculpat. Din suma de 1670 lei ce s-a confiscat în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. e) C. pen., s-a scăzut suma de 915 lei (645 + 270) ridicată de la inculpat la data de 10 mai 2010, pentru care nu există dovezi că provin din activităţi ilicite (sumă consemnată la dispoziţia organului judiciar), rămânând suma de 755 lei, ce urmează a fi confiscată în temeiul dispoziţiilor legale menţionate.

S-a reţinut, de asemenea, că de la inculpatul P.M.G., cu ocazia surprinderii în flagrant s-a ridicat şi suma de 920 lei, ce a fost consemnată la C.E.C. Bank, dar faţă de care nu rezultă că ar proveni din activitatea infracţională. Astfel, această sumă a fost restituită inculpatului.

În final, cu privire la cererea formulată de apărătorul inculpatului P.M.G., avocat S.G.F., de scutire de amendă, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanţa a apreciat, că sancţionarea cu amendă în cuantum de 3.000 lei a avut loc la 25 ianuarie 2011 când anterior, cu ocazia dezbaterilor pe fond, la 18 ianuarie 2011, acesta a refuzat să asigure apărarea inculpatului pe care îl asista. Refuzul a fost justificat de o pretinsă încălcare a dreptului la apărare, încălcare ce trebuia invocată mai înainte ca preşedintele să declare terminată cercetarea judecătorească. Neprocedând astfel, refuzul de a susţine oral apărarea inculpatului dar şi de a depune concluzii scrise, la solicitarea expresă a instanţei pentru data de 25 ianuarie 2011, a atras incidenţa în cauză a disp.art. 198 alin. (3) C. proc. pen. Fiind evidentă reaua credinţă a apărătorului şi tergiversarea soluţionării cauzei, prin repunerea acesteia pe rol, tocmai în virtutea respectării drepturilor procesuale ale inculpatului, instanţa de fond a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii Z.l.l. şi P.M.G., susţinând prin apărătorii lor, atât motive de nelegalitate cât şi de netemeinicie, după cum urmează:

1). Pentru inculpatul Z.l.l. criticile au vizat în mod special individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, care, în opinia acestuia, este prea exigentă şi nu ţine seama de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. Pe de altă parte, inculpatul consideră că modalitatea de executare a pedepsei, cea mai potrivită este suspendarea sub supraveghere, conform art. 86¹ C. pen., având în vedere contribuţia sa activă la stabilirea şi aflarea adevărului în cauză.

2). Inculpatul P.M.G., prin apărătorul său, a susţinut, în primul rând, că prima instanţă nu a procedat conform art. 300 C. proc. pen., la verificarea actului de sesizare, situaţie în care ar fi ajuns la concluzia restituirii cauzei la procuror, întrucât acesta nu îndeplineşte condiţiile art. 263, 264 C. proc. pen. O a doua critică ce se aduce sentinţei atacate este soluţia greşită de condamnarea, inculpatul apreciind că în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-ar fi impus achitarea sa pentru fapta prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât nu s-a constatat medico-legal că inculpatul este consumator de droguri, şi, prin urmare, nici că deţine drogurile în vederea consumului propriu. De asemenea, inculpatul a solicitat achitarea şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de către acesta, organul de urmărire penală provocându-l să aibă această atitudine infracţională. în cele din urmă, apreciază inculpatul că pedeapsa aplicată este prea severă, urmând ca instanţa de apel să o diminueze ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen., deoarece datele ce caracterizează persoana acestuia conduc la concluzia că se poate reintegra cu uşurinţă în mediul social şi, prin urmare, este necesar să i se acorde o asemenea posibilitate. în aceeaşi ordine de idei, inculpatul consideră că i s- a aplicat greşit ca pedeapsă accesorie art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., solicitând să fie înlăturate.

Prin decizia penală nr. 41 A din 06 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.M.G. şi Z.I.I., ambii aflaţi în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentinţei penale nr. 38 din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 2167/109/2010.

A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, cu deducerea corespunzătoare din pedepse a duratei măsurilor preventive.

Au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi la câte 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 50 lei, reprezentând onorariu parţial al avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

1) Într-adevăr, aşa cum arată inculpatul Z.l.l., prin apărătorul său, încă din perioada anchetei penale a manifestat o atitudine sinceră, declarând expres că doreşte să colaboreze cu organele de anchetă pentru identificarea în mod complet a faptelor şi făptuitorilor. Această poziţie procesuală pe care inculpatul a înţeles să o adopte, se înscrie din punct de vedere juridic în dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată, a fost avută în vedere de prima instanţă în cadrul individualizării judiciare a pedepselor aplicate şi se regăseşte în cuantumul redus de pedeapsă. Mai mult decât atât, instanţa a reţinut şi circumstanţe atenuante, în acest mod beneficiind de o dublă clemenţă şi, în aceeaşi măsură, o dublă reducere a sancţiunii aplicate, care fără aceste atenuante ar fi trebuit să pornească de la minimul special prevăzut de legiuitor, respectiv 10 ani închisoare.

Cu toate acestea, însă, modalitatea de executare în formula suspendării sub supraveghere solicitată de inculpat, prin motivele de apel, nu este, în opinia curţii de apel, cea mai potrivită, având în vedere circumstanţele concrete ale comiterii faptelor, pluralitatea actelor materiale, consecinţele produse ori care s-ar fi putut produce şi, nu în ultimul rând, pericolul social extrem de ridicat al acestor infracţiuni a căror comitere este sancţionată de legiuitor în limite de pedeapsă foarte severe, adică închisoarea de la 10 la 20 de ani, la fel de severe ca şi pentru infracţiunea de omor.

Toate aceste caracteristici, ce reprezintă atribute ale modului de acţiune ales de inculpat, cât şi a gravităţii ridicate ce priveşte traficul şi deţinerea drogurilor de mare risc, pledează, în opinia curţii de apel, pentru executarea pedepsei în regim de detenţie, concluzie la care în mod corect a ajuns şi prima instanţă.

S-a apreciat de instanţa de apel că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., a căror aplicare a solicitat-o inculpatul, nu sunt incidente în această etapă procesuală deoarece s-a depăşit momentul stabilit de legiuitor, respectiv până la citirea actului de sesizare, şi, mai mult decât atât, recunoaşterea faptelor ar fi trebuit, în contextul art. 320¹ C. proc. pen., să fie urmată de acceptarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, fără nici un fel de rezerve, şi judecarea să se fi făcut doar pe baza acestuia, ceea ce presupune, în esenţă, simplificarea procedurilor, şi prin urmare, atingerea scopului pe care legiuitorul l-a urmărit prin această reglementare normativă.

2) În ce priveşte apelul inculpatului P.M.G., sub aspectul primului motiv, curtea de apel a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 300 C. proc. pen., instanţa de fond are obligaţia să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Alin. (2) al aceluiaşi text, imperativ ca de altfel şi primul alineat, stabileşte că în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii iar neregularitatea nu se poate înlătura de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest sens, dosarul se restituie organului care a întocmit rechizitoriul. Menţionează însă instanţa de apel că nu există niciun fel de indicii că prima instanţă nu ar fi procedat în această manieră obligatorie, cu atât mai mult cu cât dosarul nu a fost restituit procurorului pentru a reface rechizitoriul şi nici nu s-a acordat în acest sens un termen de judecată. Nu se poate stabili, prin urmare, dacă instanţa de fond, aşa cum susţine inculpatul prin apărătorul său, a neglijat această obligaţie, şi, chiar dacă s-ar fi constatat anumite vicii ale actului de sesizare, refacerea ar fi vizat înlăturarea acestor neregularităţi din respectivul act şi nu refacerea urmăririi penale în ansamblul ei, cum ar fi dorit inculpatul.

În raport cu soluţia de achitare a inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, solicitată de apărare întrucât nu s-a demonstrat printr-o constatare medico-legală că acesta este consumator de droguri, curtea de apel a menţionat că deţinerea şi consumul de droguri reprezintă stări de fapt, ce pot fi dovedite prin toate mijloacele de probă permise de lege (dispoziţiile art. 69 şi urm. C. proc. pen.). Altfel spus, constatarea medico-legală ori expertiza, nu reprezintă, în sistemul C. proc. pen., singurele mijloace prin care se poate proba deţinerea şi consumul de droguri, săvârşirea acestui gen de fapte apreciindu-se pe baza întregului material probator administrat în dosar. Or, reţine instanţa de apel, cu ocazia percheziţiei efectuate la reşedinţa inculpatului din municipiul Piteşti, a fost identificat pe lângă pistolul de calibru 9 mm, şi un pliculeţ cu o pulbere albă, stabilindu-se că această substanţă în cantitate de 0,19 gr. conţine mefedronă, drog de mare risc, substanţă ce se regăseşte în tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000. Inculpatul, în declaraţia dată instanţei (fila 94), recunoaşte că este consumator de droguri de circa 3 ani, susţinere ce se coroborează cu declaraţia martorei P.M.F. (fila 144, dosar urmărire penală) care l-a văzut consumând droguri şi având asupra sa 4 pliculeţe despre care inculpatul i-a spus că sunt droguri. Toate aceste elemente, conjugate şi cu celelalte aspecte care rezultă din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, din procesele verbale de percheziţie domiciliară, planşele fotografice ataşate la dosar şi declaraţiile celorlalţi martori, conduc la concluzia reţinerii în sarcina inculpatului a infracţiunii incriminate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În legătură cu împrejurarea invocată de recurent, în sensul că ar fi fost provocat de către organele de anchetă să comită fapta, curtea de apel a reţinut că atitudinea acestora nu poate fi caracterizată ca provocatoare, deoarece nu a depăşit limitele unui comportament specific activităţii de procurare de droguri, mai precis, a tuturor actelor şi atitudinilor pe care un consumator de droguri le întreprinde în mod obişnuit pentru a-şi procura dozele necesare consumului. în plus, s-ar putea spune că o manifestare de o insistenţă neobişnuită, chiar provocatoare, în sensul cumpărării de droguri, ar fi determinat suspiciuni, iar inculpatul s-ar fi sesizat că este ceva nefiresc, desistându-se, şi pentru a împiedica astfel realizarea flagrantului.

În cele din urmă, privind solicitarea inculpatului P.M. de a i se diminua pedeapsa ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, curtea de apel a apreciat că acest lucru chiar s-a şi întâmplat, prima instanţă reducând mult sancţiunea aplicată sub minimul special prevăzut de legiuitor, tocmai datorită circumstanţelor atenuante, astfel încât, încă o cerere de atenuare a regimului sancţionator devine neîntemeiată.

S-a mai menţionat că, aşa cum s-a explicat anterior, cu ocazia examinării recursului inculpatului Z.M., suspendarea executării pedepsei nu reprezintă o alternativă agreată de instanţă având în vedere toate circumstanţele comiterii faptelor, caracterul repetat al acestora, comportamentul inculpatului, efectele produse sau care s-ar fi putut produce şi, nu în ultimul rând, gravitatea deosebit de mare a acestui tip de infracţiuni, evidenţiată şi de legiuitor în limite de pedeapsă extrem de aspre.

Împotriva deciziei instanţei de apel ambii inculpaţi, dar şi avocatul S.G.F. au declarat recurs.

I. La termenul din 6 iulie 2011, în prezenţa avocatului şi în şedinţă publică, inculpatul Z.I.I. a declarat că înţelege să-şi retragă recursul, manifestarea de voinţă a acestuia fiind consemnată în declaraţia de la fila 115 d.r, prin hotărârea pronunţată la aceea dată, Înalta Curte luând act de retragerea recursului (fila 117-119 d.r).

II. În motivarea recursului, avocatul S.G.F. a menţionat că, deşi a declarat apel, instanţa de prim control judiciar a omis să-l examineze şi să-l soluţioneze prin decizia pronunţată.

Critica acestui recurent este întemeiată.

La fii.6 din dosarul de apel se află cererea de apel a avocatului S.F. prin care este criticată dispoziţia de amendare a sa de către instanţa de fond, respectiv, dispoziţia de respingere a cererii sale de scutire de plata amenzii judiciare. Instanţa de apel a omis să concepteze în citativ acest apelant şi, ulterior, să examineze calea de atac şi să pronunţe una din soluţiile prevăzute de lege.

Faţă de cele constatate, Înalta Curte va admite recursul avocatului S.F. şi va dispune trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea judecării apelului declarat de acesta.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

III. Asupra recursului declarat de inculpatul P.M.G.. Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- la finalul urmăririi penale, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul P.M.G., în prezenţa avocatului său ales, a arătat „Mi-au fost aduse la cunoştinţă faptele cu privire la care sunt cercetat, precum şi încadrarea juridică a acestora. Mi-a fost prezentat întreg materialul de urmărire penală şi, în prezenţa apărătorului ales, declar că recunosc şi regret săvârşirea acestor fapte. Nu am alte declaraţii de dat şi nici probatorii suplimentare de solicitat" (pag. 243-244 d.u.p. vol. II);

- cu acordul său, în şedinţă publică şi în prezenţa avocatului ales, inculpatul -practic fără nicio justificare rezonabilă - a revenit asupra recunoaşterii totale şi necondiţionate a faptelor, prezentând instanţei de fond o altă versiune a desfăşurării faptelor care fac obiectul judecăţii (fila 94-96 d.p.i.);

- în apel, cu acordul său, în şedinţă publică şi în prezenţa avocatului său ales, inculpatul a mai făcut unele precizări cu privire la faptele care fac obiectul judecăţii, acestea fiind consemnate în declaraţia scrisă şi depusă la dosar (fila 44 d.a.);

- în recurs, inculpatul a fost asistat de avocatul său ales şi au fost depuse înscrisuri - dintre care unele existente deja în dosar, iar altele constituind articole din mass-media şi jurisprudenţă, copii ale unor adrese, copie de pe un rechizitoriu, etc. -înscrisuri care, însă, nu sunt de natură să modifice situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, şi confirmată de instanţa de apel.

Examinând pe fond recursul inculpatului P.M.G., Înalta Curte reţine următoarele:

La dosar au fost depuse motive scrise de recurs, urmând a examina - pe rând - aceste motive prin prisma cazurilor de casare invocate de apărare.

1) Asupra cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10 şi pct. 17² C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului de apel, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, după punerea în discuţie contradictorie a cererilor apărării, s-a pronunţat motivat asupra tuturor probelor solicitate (pag. 2-3 a încheierii de dezbateri şi amânare a pronunţării deciziei atacate). Nu în ultimul rând, potrivit aceleiaşi încheieri, s-a constatat că, în final, înainte de a se trece la dezbateri, nu au mai fost formulate alte cereri de către apărare şi acuzare (pag.3).

De asemenea, din examinarea concluziilor puse de apărare în cursul dezbaterilor, comparativ cu cele consemnate în partea expozitivă a deciziei atacate, se constată că instanţa de prim control judiciar a examinat şi s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel.

Aşa cum se arată în Avizul din 2008 al C.C.J.E. în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (C.E.D.O.: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

Nu în ultimul rând, în respectarea celor arătate, instanţele trebuie să evite motivările cu caracter polemic, menţinând argumentele utilizate pentru justificarea soluţiei adoptate la un nivel strict juridic, cu amploarea necesară şi suficientă pentru a convinge părţile cauzei penale că au fost examinate cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate.

În acest sens, cu referire la criticile apărării în ce priveşte faza urmăririi penale, se constată că pretinsele încălcări ale legii sunt, în principiu, sancţionabile cu nulitatea relativă care - după cum este cunoscut legal, doctrinar şi jurisprudenţial - presupune îndeplinirea unor condiţii, printre care şi cea referitoare la termenul în care pot fi invocate pretinsele încălcări ale legii procesual-penale.

Or, din examinarea procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală rezultă că inculpatul şi avocatul ales al acestuia au menţionat expres că „Mi-au fost aduse la cunoştinţă faptele cu privire la care sunt cercetat, precum şi încadrarea juridică a acestora. Mi-a fost prezentat întreg materialul de urmărire penală şi, în prezenţa apărătorului ales, declar că recunosc şi regret săvârşirea acestor fapte. Nu am alte declaraţii de dat şi nici probatorii suplimentare de solicitat" (pag. 243-244 d.u.p. vol. II).

Cu toate acestea, se constată că avocatul ales al inculpatului P.M. a invocat, la termenul din 3 august 2010, pretinse nulităţi ale urmăririi penale (fiind motivată prin lipsa unei constatări tehnico-ştiinţifice, încălcarea dispoziţiilor cu privire la asistarea învinuitului, calitatea de învinuit/calitatea de martor cu identitate protejată), solicitând -în final - restituirea cauzei la procuror (filele 122-123 d.p.L), cerere respinsă motivat prin încheierea instanţei de fond din 5 august 2010 (filele 124-125 d.p.L).

De asemenea, la termenul din 16 septembrie 2010, avocatul ales a formulat o cerere de încuviinţare a unor probe, instanţa de fond pronunţându-se asupra cererii prin încuviinţarea unora dintre ele (filele 157 -159, filele 274-279, filele 347-349 d.p.i.). Din cele menţionate la pag.4 a încheierii de dezbateri la instanţa de fond rezultă că avocatul ales al inculpatului P.M., după ce a luat legătura cu acesta, a menţionat, în final, „.pe rând, că nu mai au alte cereri de formulat în cauză şi solicită cuvântul în dezbateri pe fond" (fila 348 verso d.p.i.).

Ulterior, la termenul din 31 martie 2011, în cursul soluţionării apelului, avocatul ales al inculpatului P.M. a solicitat încuviinţarea unor probe, instanţa de prim control judiciar, după punerea în discuţie a acestora, respingându-le motivat (filele 78-79 d.a.).

Neîntemeiată este şi critica cu privire la neaplicarea de către instanţe a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Din examinarea conţinutului art. 16 din Legea nr. 143/2000 rezultă că denunţul intervine „în timpul urmăririi penale" şi, pe cale de consecinţă, procurorul care a soluţionat respectivul denunţ este cel care apreciază cu privire la îndeplinirea condiţiilor care, în final, justifică propunerea potrivit căreia denunţătorul poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Lipsa adresei/referatului/propunerii procurorului în acest sens nu poate fi suplinită cu înscrisurile depuse de către apărător (filele 130-135, filele 144-195 d.r.), inclusiv copiile corespondenţei între avocatul inculpatului şi D.I.I.C.O.T.(filele 136-138 d.r.).

2) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen.

Examinarea menţiunilor din hotărârile şi încheierile atacate referitoare la compunerea completului de judecată infirmă incidenţa acestui caz de casare, atât la fond, cât şi în apel, fiind respectate dispoziţiile art. 292 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. cu referire la etapa dezbaterilor.

3) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen.

Actele şi lucrările dosarului de urmărire penală relevă că învinuitul/inculpatul, aflat în stare de arest, a beneficiat de asistenţa juridică a avocatului/avocaţilor (filele 177-184, 186-188, 243-244 d.u.p.). Pe înscrisul intitulat „denunţ" (fila 242 d.u.p.) există şi semnătura avocatului.

4) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen.

În măsura în care aprecia necesar, inculpatul şi avocatul acestuia, aveau dreptul, dar şi obligaţia procesuală (nefiind incidente dispoziţiile legale privind nulitatea absolută), să ceară ca instanţa de fond să se pronunţe expres asupra „regularităţii actului de sesizare". Actele şi lucrările dosarului instanţei de fond (cu precădere încheierea de la filele 122-123 d.p.i. nu sugerează că judecătorul nu ar fi procedat, din oficiu, la verificarea regularităţii actului de sesizare (a rechizitoriului). Nu în ultimul rând, dacă avocatul ales avea obiecţiuni cu privire la regularitatea rechizitoriului trebuia să invoce neregularitatile respective în condiţiile legii, iar nu după adoptarea unei soluţii care, în prezenta cauză, a fost nefavorabilă inculpatului.

5) Din nou asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. Examinarea actelor şi lucrărilor dosarului de fond, precum şi al celui de apel, inclusiv a încheierilor, sentinţei şi deciziei atacate, nu confirmă susţinerile apărării în sensul că judecătorii nu s-au pronunţat asupra cererilor formulate în cursul judecăţii.

6) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

Atât sentinţa (argumente în fapt şi în drept - pag.2-9), cât şi decizia atacată (argumente în fapt şi în drept - pag.9-11) sunt amplu motivate şi răspund exigenţelor legale cu privire la conţinutul părţii expozitive (art. 356, respectiv, art. 383 C. proc. pen.). A fost examinată şi apărarea referitoare la pretinsa „provocarea poliţienească" deşi, la prezentarea materialului de urmărire penală, în prezenţa avocatului ales, inculpatul nu a susţinut o astfel de ipoteză, ci - dimpotrivă - a menţionat expres „.Mi-a fost prezentat întreg materialul de urmărire penală şi, în prezenţa apărătorului ales, declar că recunosc şi regret săvârşirea acestor fapte. Nu am alte declaraţii de dat şi nici probatorii suplimentare de solicitat".

Din jurisprudenţa C.E.D.O. se reţine existenta „provocării poliţieneşti" dacă sunt îndeplinite condiţiile:

1. Situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim.

2. Lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.

Or, în prezenta cauză, inculpatul adoptase rezoluţia infracţională anterior intervenţiei organelor de urmărire penală, nefiind determinată de acestea. „Flagrantul" se delimitează de „provocarea poliţienească", fiind o metodă de investigaţie/de anchetă.

Cu privire la critica referitoare la „obţinerea înregistrărilor înainte de începerea urmăririi penale", Înalta Curte se rezumă doar la a face trimitere la jurisprudenţa sa în această materie, astfel cum a fost făcută cunoscută justiţiabililor prin modalităţi accesibile acestora (Deciziile nr. 10/2008, nr. 948/2010).

7) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. şi asupra cererii de achitare în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen. cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar, au expus în hotărârile atacate ample argumente de fapt şi de drept cu privire la întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat, inclusiv cu referire la cererea apărării de a se constata că trebuia dispusă o expertiză/constatare medico-legală care să ateste că inculpatul era consumator de droguri.

Înalta Curte îşi însuşeşte toate argumentele expuse în cele două hotărâri atacate şi apreciază că nu se impune reluarea sau suplimentarea acestora.

8) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi asupra cererii de achitare în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Conform art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel. Motivarea apărării sugerează însă ipoteza că instanţele ar fi interpretat greşit probele administrate, situaţie care nu este, prin ea însăşi, suficientă să justifice incidenţa cazului de casare invocat.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acestuia este răsturnată, prezumţia având caracter relativ, iar nu absolut.

9) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepselor, prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. şi prin observarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. - inclusiv prin reţinerea unor circumstanţe atenuante care au avut drept consecinţă reducerea semnificativă a pedepselor sub minimul special prevăzut de textele de incriminare a faptelor - operaţiune juridică confirmată de instanţa de prim control judiciar sub ambele aspecte (cuantum şi modalitate de executare a pedepsei).

În acord cu cele două instanţe, Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă ce urmează, în final, să fie executată de către inculpat răspunde, totodată, şi principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei/faptelor şi datele personale ale făptuitorului, aşa cum rezultă din motivarea sentinţei şi deciziei atacate, ambele instanţe având în vedere toate datele legate de persoana inculpatului astfel cum au fost menţionate de către apărare şi în recurs (lipsa antecedentelor penale, situaţia personală şi familială etc). Aceleaşi criterii generale de individualizare, examinate prin prisma datelor concrete cu privire la faptele şi făptuitorul din prezenta cauză penală, relevă imperativul opţiunii pentru o modalitate privativă de libertate pentru executarea pedepselor, numai în acest mod fiind posibilă realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. -va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de numitul avocat S.G.F. împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Trimite dosarul la Curtea de Apel Piteşti în vederea judecării apelului declarat de numitul - avocat S.G.F.

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.M.G. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.M.G., durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 mai 2010 la 19 octombrie 2011.

Obligă recurentul inculpat P.M.G. la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3498/2011. Penal. Traficul de minori (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 3986/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: