ICCJ. Decizia nr. 3986/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3986 /20 12

Dosar nr. 13143/107/2011

Şedinţa publică din 4 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 199 din 25 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 13143/107/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului C.I. din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire prevăzutde art. 180 alin. (2) C. pen.

Inculpatul C.I., a fost condamnat la:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen.;

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de port ilegal de armă albă în public prevăzutde art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.

În baza art. 33 şi art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, care constituie pedeapsă rezultantă.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării inculpatului, începând cu data de 21 septembrie 2011, la zi.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 5 şi 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat conform dispoziţiilor acestui act normativ în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a SNDGJ şi pune în vedere inculpatului scopul operaţiunii susmenţionate.

Au fost condamnaţi fiecare dintre inculpaţii:

C.I. şi C.D.F., la pedeapsa de:

- 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen.

S-au aplicat inculpaţilor pedepsele accesorii prevăzutde art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii aplicate inculpaţilor pe o durată de 3 ani.

S-a atras atenţia inculpaţilor cu privire la prevederile art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. c) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii C.I. şi C.D.F. cu privire la comiterea infracţiunii de lovire prevăzutde art. 180 alin. (2) C. pen. în dauna părţii vătămate.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ.(vechi) inculpatul C.I., a fost obligat la plata sumei de 20.000 RON daune morale către partea civilă M.P.F. şi au fost respinse restul pretenţiilor.

S-a constatat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. inculpaţii au fost obligaţi la plata chetuielilorjudiciare către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen. inculpatul C.I. a fost obligat să plătească părţii vătămate M.P.F. suma de 1000 RON, cheltuieli judiciare.

Determinând vinovăţia inculpaţilor în limitele infracţiunilor mai sus expuse, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul C.I. locuieşte pe strada C., din municipiul Alba Iulia împreună cu soţia sa şi cei doi fii ai lor, inculpaţii C.I. şi C.D.F. Inculpatul este în vârstă de 41 ani şi nu are antecedente penale.

Pe aceeaşi stradă din municipiul Alba Iulia locuieşte şi partea vătămată M.P.F., locuinţele celor două părţi fiind învecinate. În seara zilei de 20 septembrie 2011, în jurul orelor 20,45 partea vătămată M.P.F. împreună cu fraţii săi M.I. şi M.O.C., cu L.C. şi cu L.F. şi cu N.P. se aflau la o masă în faţa locuinţei familiei M. şi consumau băuturi alcoolice.

Inculpatul se afla în curtea casei sale şi pregătea hrană pentru animale.

Între inculpatul C.I. şi partea vătămată există o anumită rivalitate în privinţa afacerilor pe care aceştia le derulează, aceştia ocupându-se de colectarea fierului vechi.

La un moment dat, partea vătămată a început să înjure şi să ameninţe cu referire la duşmanii lui, fără să dea vreun nume. Această conduită provocatoare a fost, practic, factorul care a declanşat evenimentele violente ulterioare.

Din declaraţiile martorilor, dar şi din evoluţia ulterioară a evenimentelor, instanţa a concluzionat că partea vătămată l-a vizat pe inculpat, lucru de care acesta şi-a dat seama. Aspectul rezultă odată în plus din faptul că atunci când inculpatul C.I. a întrebat dacă se referă la el, i s-a răspuns de provocator, fiind întrebat dacă se simte vinovat.

Cei doi au început să se înjure reciproc şi au pornit unul spre celălalt, inculpatul având un cuţit mai lung, de vreo 30-40 cm., neidentificat ulterior, pe care martorii l-au denumit sabie. Partea vătămată a parcurs o distanţă mai lungă, incidentul producându-se mai aproape de locuinţa inculpatului.

Când s-au întâlnit, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu tăişul cuţitului înspre zona toracică, care însă a atins degetele mâinii stângi ale părţii vătămate. Inculpatul a aplicat o a doua lovitură înspre zona capului părţii vătămate, însă aceasta a ridicat mâna stângă şi a recepţionat lovitura în zona antebraţului.

În rechizitoriu s-a reţinut că inculpaţii C.I. şi C.D.F. au lovit cu bâtele pe partea vătămată, însă instanţa reţine că declaraţiile martorilor din faza de judecată sunt contradictorii, iar starea de dubiu profită inculpaţilor. Aceştia însă au fost la faţa locului şi au adresat înjurături părţii vătămate şi membrilor familiei acestuia.

La faţa locului s-au strâns mai multe persoane din comunitatea în care trăiesc părţile, unii fiind de partea inculpaţilor, iar alţii de partea părţii vătămate. A fost practic o stare de conflict, o aglomeraţie soldată cu vociferări, jigniri şi îmbrânceli, aspect care a făcut dificilă percepţia evenimentelor pentru unii martori.

Inculpatul C.I. a fost şi el agresat, dar nu a depus plângere.

Partea vătămată şi fratele său M.I. s-au refugiat în curtea locuinţei lor şi, la scurt timp, partea vătămată a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, unde a fost internată cu diagnosticul „plagă tăiată antebraţ stâng 1/3 medie şi superioară de cea. 10 cm cu interesare muşchiulară".

Ulterior, medicul legist a constatat că leziunile suferite de partea vătămată necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, iar poziţia victimă-agresor în momentul producerii leziunii la nivelul membrului superior stâng, ar fi putut fi şi următoarea: ambii în ortostatism şi faţă în faţă, victima fiind cu braţul ridicat deasupra capului, agresorul lovind de sus în jos (leziuni de apărare).

Prin gesturile comise, inculpatul şi învinuiţii au produs scandal în public, la faţa locului adunându-se zeci de persoane, care au luat cunoştinţă de incident, aducându-se atingere benelor moravuri şi tulburându-se liniştea şi ordinea publică.

Starea de fapt expusă mai sus a fost reţinută în considerarea ansamblului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti: procesul verbal de sesizare a organelor de urmărire penală; declaraţiile părţii vătămate; raportul de constatare medico-legală din 21 septembrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; raportul de expertiză medico-legală din 05 octombrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; depoziţiile martorilor M.I., M.O.C., L.C.C., I.A., C.M., V.C., D.M.; raportul de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecăţii din 05 aprilie 2012 şi completarea la raportul cu din 05 octombrie 2011 coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.

În drept, faptele inculpaţilor săvârşite în împrejurările descrise mai sus, au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzut de:

- art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.; art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 rep. în ce-l priveşte pe inculpatul C.I.,

- art. 321 alin. (1) C. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul C.I.,

- art. 321 alin. (1) C. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul C.D.F.

În ce priveşte infracţiunea prevăzut de art. 180 alin. (2) C. pen., reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor C.I. şi C.D.F., tribunalul a apreciat că în cauză nu există probe suficiente care să justifice o soluţie de condamnare,

Tribunalul a arătat că declaraţiile singulare ale martorilor M.I. şi M.O.C. (fraţii părţii vătămate) nu reprezintă în circumstanţele date, datorită dozei semnificative de subiectivism, temeiuri puternice de a urmări tragerea la răspundere penală a celor doi inculpaţi.

În acest sens, prima instanţă a arătat că majoritatea martorilor audiaţi nu relevă existenţa unor acte de agresiune săvârşite de către cei doi inculpaţi asupra victimei M.P.F., astfel încât în lipsa unei alte date care să incrimineze, nu poate fi adoptată o soluţie de condamnare.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a reţinut că partea vătămată a suferit o traumă psihică şi dureri fizice şi va rămâne cu cicatrice, iar cererea de acordare a daunelor este parţial întemeiată, mai exact doar cu privire la inculpatul C.I., întrucât ceilalţi nu urmează a fi condamnaţi pentru vreo faptă împotriva părţii vătămate (şi oricum nu s-ar fi justificat răspunderea solidară, fiind vorba de fapte distincte) şi doar cu privire la daunele morale.

S-a reţinut indiscutabilă existenţa unui prejudiciu de ordin moral. Consecinţele agresiunii constând în rănirea gravă a părţii vătămate au provocat durere, spaimă şi frustrare. Este evident că durerile fizice se repercutează în plan psihic. Instanţa a apreciat că suma de 20.000 RON este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral.

Prejudiciul material nu a fost dovedit, iar în forma în care a fost expus, nu este nici cert.

Pentru motivele arătate, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul C.I. a fost obligat la plata sumei de 20.000 RON daune morale şi au fost respinse restul pretenţiilor morale (în privinţa daunelor materiale şi a celorlalţi doi inculpaţi, pentru motivele arătate).

Faţă de aspectele reţinute s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului C.I., din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzut de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpaţii C.I., C.I. şi C.D.F. şi partea civilă M.P.F., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

- în ce-l priveşte pe inculpatul C.I., în mod nelegal, instanţa a reţinut în favoarea acestuia circumstanţă atenuantă a provocării prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., considerând în mod eronat şi în contradicţie cu jurisprudenţa constată a instanţelor, că injuriile indirecte adresate de partea vătămată inculpatului au determinat o puternică tulburare a acestuia;

- în mod greşit instanţa nu a aplicat inculpatului C.I. un spor de pedeapsă, având în vedere numărul infracţiunilor deduse judecăţii şi gravitatea acestora;

- aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, apare ca nejustificată în cauză;

- în ce priveşte soluţia de achitare faţă de inculpaţii C.I. şi C.D.F. de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de lovire, aceasta este total nelegală, tribunalul acordând valoare probatorie depoziţiilor martorilor ce nu au luat parte la incident şi nu au perceput în mod direct evenimentele; tribunalul a ignorat concluziile raportului de expertiză medico-legală din 05 octombrie 2011 şi care se coroborau atât cu declaraţiile martorilor M.l. şi M.O.C., cât şi cu declaraţiile părţii vătămate.

II. Inculpaţii C.I., C.I. şi C.D.F.

- instanţa de fond nu a dat o interpretare corectă probelor administrate în apărarea inculpatului C.I. şi care ar fi justificat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de vătămare corporală prevăzut de art. 181 C. pen.;

- instanţa de fond nu a dat semnificaţia corespunzătoare stării de provocare in care se afla C.I. şi care a acţionat în condiţiile în care se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de cuvintele insultătoare adresate de către victimă;

- în cauză instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. privind suspendarea pedepsei sub supraveghere, ansamblul actelor de la dosar, cât şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului fiind în măsură să creeze convingerea că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia;

- instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, condamnând pe inculpatul C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, atâta timp cât scandalul public a fost iniţiat de către victimă, iar intenţia lor a fost aceea de a se apăra;

- în mod greşit instanţa i-a condamnat pe inculpaţii C.I. şi C.D.F. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, contrar ansamblului probator de la dosar şi care nu îi plasează pe cei doi la locul incidentului.

III. Partea civilă M.P. (motive expuse oral prin apărătorul ales)

- în mod greşit instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, atâta timp cât victima nu i s-a adresat acestuia folosind expresia „să moară duşmanii mei";

- sancţiunea penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor este nejustificat de blândă şi nu corespunde gravităţii faptelor săvârşite şi nici atitudinii nesincere a irîctlîpatului care nu a recunoscut portul săbiei în loc public;

- în mod greşit instanţa a adoptat o soluţie de achitare pentru inculpaţii C.I. şi C.D.F., înlăturând nejustificat probele testimoniale precum şi concluziile raportului de expertiză medico-legală;

- cuantumul despăgubirilor morale acordate nu reflectă prejudiciul nepatrimonial încercat, respectiv traumele suportate ca urmare a leziunilor provocate de către inculpat;

- în mod greşit instanţa a apreciat ca nejustificată acordarea daunelor materiale.

Curtea a pus în vedere inculpaţilor că au posibilitatea de a fi ascultaţi în faţa sa, conform dispoziţiilor obligatoriii prevăzut de art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen., însă aceştia nu au înţeles să facă precizări suplimentare.

Prin decizia penală nr. 102/A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpaţilor C.I., C.I. junior şi C.D.F. şi al părţii civile M.P.F. împotriva sentinţei penale nr. 199/2012 pronunţată de Tribunalul Alba în D osar nr. 13143/107/2011, desfiinţată in parte sentinţa penala apelata şi in rejudecare:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C.I. în pedepsele componente de 4 ani închisoare, 1 an închisoare şi 3 luni închisoare.

A înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi s-au reţinut dispoziţiile art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 76 alin. (3) C. pen., stabilind pedeapsa de 4 ani închisoare.

A fost aplicată inculpatului C.I. pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.

A fost aplicată inculpatului C.I. pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă albă în public prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a aplicat un spor de 4 luni închisoare inculpatul, urmând să execute 4 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. inculpatul C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire în dauna părţii vătămate M.P.F.

A fost aplicată inculpatului C.I. pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate de 10 luni închisoare şi 2 luni închisoare în cea mai grea de 10 luni închisoare.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. inculpatul C.D.F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire în dauna părţii vătămate M.P.F.

A fost aplicată inculpatului C.D.F. pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate de 10 luni închisoare şi 2 luni închisoare în cea mai grea de 10 luni închisoare.

Durata termenului de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate inculpaţilor C.D.F. şi C.I. a fost stabilit la 2 ani şi 10 luni.

Inculpatul C.I. a fost obligat să plătească părţii civile suma de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, iar inculpaţii C.I. şi C.D.F. să plătească, fiecare, părţii civile, câte 1.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale şi dedusă din pedeapsa inculpatului C.I. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 21 septembrie 2011 la zi. Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului C.I.

Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele: 1. Instanţa fondului a reţinut într-o măsură preponderentă, o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti: procesul verbal de sesizare a organelor de urmărire penală; declaraţiile părţii vătămate; raportul de constatare medico-legală din 21 septembrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; raportul de expertiză medico-legală din 05 octombrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; depoziţiile martorilor M.l., M.O.C. L.C.C., I.A., C.M., V.C., D.M.; raportul de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecăţii din 05 aprilie 2012 şi completarea la raportul din 05 octombrie 2011 coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, realizând în ce priveşte infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri, port ilegal de armă şi tentativă la infracţiunea de omor, o evaluare judicioasă a probelor cauzei, în conformitate cu exigenţele impuse de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpaţilor în limitele infracţiunilor expuse.

În urma examenului propriu, instanţa de apel a reţinut că în seara zilei de 20 septembrie 2011, în jurul orelor 20⁴⁵, partea vătămată M.P.F., vecinul de peste drum al inculpaţilor, consuma băuturi alcoolice la o masă amplasată în faţa locuinţei familiale, alături de fraţii săi, martorii M.l. şi M.O.C., precum şi de martorii L.C., L.F. şi N.P.

La un moment dat,i partea vătămată a început să profereze injurii şi ameninţări la adresa duşmanilor săi, fără să nominalizeze în mod concret vreo persoană.

Inculpatul C.I. s-a simţit lezat de aceste injurii şi ameninţări, deşi nu făceau referire expresă la persoana sa, astfel încât a întrebat victima dacă acestea îl vizează; victima l-a întrebat dacă se simte vinovat. Cei doi au început să-şi profereze reciproc injurii şi să se îndrepte unul spre celălalt, inculpatul având asupra sa un obiect tăietor, înţepător (sabie), cu lama de aproximativ 30-40 cm., obiect neidentificat ulterior.

În momentul în care au ajuns faţă în faţă, inculpatul C.I. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu tăişul cuţitului de sus în jos fiind vizată zona toracică, însă datorită faptului că partea vătămată a barat lovitura cu mâna stângă, degetele mâinii i-au fost tăiate; inculpatul a aplicat o a doua lovitură tot de sus în jos, îndreptată în zona capului, însă partea vătămată a ridicat din nou mâna stângă şi a recepţionat lovitura în zona antebraţului.

Din momentul începerii incidentului, inculpatul C.I. a fost urmat în deaproape de fiii săi: inculpaţii C.I. şi C.D.F. care aveau asupra lor câte o bâtă din lemn, iar partea vătămată M.P.F. a fost secondată de fratele său, martorul M.I.

După exercitarea actelor de agresiune de către inculpatul C.I., soldate cu tăierea degetelor şi a antebraţului victimei, inculpaţii C.I. şi C.D.F. au aplicat părţii vătămate lovituri cu bâtele în zona spatelui, provocându-i leziuni confirmate de toate actele medicale depuse la dosarul cauzei.

Prin participarea la incident, cei trei inculpaţi au adus atingere bunelor moravuri, tulburând în mod evident liniştea publică, împrejurare dovedită prin numărul mare de persoane strânse la faţa locului şi care şi-au manifestat oprobiul faţă de cele petrecute.

Curtea a arătat că prima instanţă a dat o calificare juridică incorectă faptei de tentativă la omor calificat, săvârşită de către inculpatul C.I., reţinând în mod greşit, în favoarea acestuia, circumstanţa atenuantă a provocării.

Deşi a stabilit în mod corect limitele actelor de agresiune exercitate de către inculpat, precum şi împrejurările concrete în care acestea au fost comise, instanţa fondului a dat o interpretare largă dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., apreciind cu totul nejustificat că injuriile proferate de către victimă cu titlu general la adresa duşmanilor săi, fără ca acestea să vizeze persoana inculpatului în concret, au fost de manieră a-i provoca acestuia o stare de tulburare şi emoţie care să justifice conduita sa agresivă.

În acest sens, instanţa fondului a statuat în mod greşit şi în total dezacord cu jurisprudenţa relevantă în materie, că expresiile jignitoare proferate de către victimă echivalează cu acte de provocare de natură a genera în starea psihică a inculpatului o puternică tulburare sau emoţie în accepţia art. 73 lit. b) C. pen.

Probele cauzei sunt unanime în sensul că injuriile adresate de victimă nu îi vizau pe inculpat şi, ca atare, reacţia agresivă a acestuia este una exagerată, considerent pentru care tribunalul a reţinut în mod greşit scuza provocării în favoarea inculpatului C.I.

Instanţa de apel a apreciat că soluţia de achitare a inculpaţilor C.I. şi C.D.F., raportat la baza factuală reţinută şi expusă mai anterior este greşită apreciind că în mod nejustificat şi contrar exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. s-a acordat preeminenţă depoziţiilor testimoniale vădit favorabile celor doi inculpaţi, depoziţiile martorilor L.C.C., Ţ.P., L.F., S.A., N.M., D.M. şi I.A. dându-se astfel valenţă principiul „in dubio pro reo".

Chiar dacă martorii care contestă exercitarea agresiunilor de către cei doi inculpaţi sunt semnificativ mai mulţi decât cei care susţin contrariul, Curtea a arătat că această disproporţie nu putea fi interpretată de către prima instanţă în favoarea inculpaţilor atâta timp cât au fost ignorate celelalte mijloace de probă administrate şi care, în opinia sa, sunt esenţiale în stabilirea unei situaţii de fapt corecte: rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în cauză, acte medicale conform cărora victima a prezentat două categorii de leziuni printre care dungi echimotice la nivelul spatelui care s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent, cilindric cu suprafaţa boantă, de exemplu: bâtă.

Atâta timp cât actele de agresiune exercitate de către inculpatul C.I. au fost clar determinate, excluzând lovirea victimei peste spate cu o bâtă (acesta fiind înarmat cu o sabie), iar concluziile emise în rapoartele de expertiză medico-legală se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate, cât şi cu declaraţiile martorilor M.l., M.O.C., C.M. şi parţial cu ale martorului L.F., în mod greşit tribunalul nu le-a dat eficienţa cuvenită, acordând preeminenţă depoziţiilor martorilor ce neagă implicarea inculpaţilor C.I. şi C.D.F.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea a apreciat că vinovăţia inculpaţilor C.I. şi C.D.F. poate fi reţinută în contextul stării factuale descrise, astfel încât se impune a fi pronunţată cu ocazia unei noi judecăţi o soluţie de condamnare a acestora la câte o pedeapsă de 2 luni Închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzut de art. 180 alin. (2) C. pen. in condiţiile art. 74, art. 76 C. pen.

Curtea a considerat ca justificată reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea celor doi inculpaţi, având in vedere conduita socială adecvată a acestora (sunt încadraţi în muncă îşi câştigă mijloacele de existenţă în mod onest), precum şi împrejurarea că se află la prima confruntare cu legea penală, reducându-se astfel şi pedepsele pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, la limita de câte 10 luni închisoare, această pedeapsă, reflectând adecvat criteriile impuse de art. 72 C. pen. şi oferind garanţii suficiente asupra atingerii scopului preventiv şi educativ al pedepsei.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. pedepsele aplicate celor doi inculpaţi au fost contopite în cea mai grea de câte 10 luni Închisoare.

Din această perspectivă, a fost modificată şi durata termenului de încercare, acesta urmând a fi stabilit la câte 2 ani şi 10 luni pentru fiecare inculpat.

Referitor la criticile Parchetului de pe lăngă Tribunalul Alba, cu referire specială la cuantumul sancţiunilor aplicate inculpatului C.I. şi la omisiunea instanţei de a aplica un spor de pedeapsă, Curtea le-a apreciat fondate numai cu privire la reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului C.I. În acest sens, analiza actelor de la dosar relevă faptul că inculpatul intră pentru prima dată sub incidenţa legii penale, iar conduita sa socială este una adecvată, acesta având o familie constituită şi îşi câştigă mijloacele de existenţă în mod onest.

Ca atare, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare, stabilită ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen., corespunde pe deplin criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social concret al faptei şi persoana inculpatului, o agravare a răspunderii penale excedând posibilităţilor şi necesităţilor reale de reeducare ale acestuia. Nu trebuie ignorate particularităţile concrete ale cauzei, circumstanţele reale în care infracţiunea a fost săvârşită; chiar dacă în speţă conduita victimei nu întruneşte exigenţele scuzei provocării în accepţia textului de lege, cuvintele adresate de către victimă au contribuit într-o măsură semnificativă la reacţia amplificată şi nejustificată a inculpatului.

Curtea a mai considerat că în cauză se impune şi reţinerea dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., nefiind necesară, raportat la circumstanţele speţei, aplrcarea unei pedepse complementare.

Ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului C.I., Curtea a considerat că o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 sunt în măsură să reprezinte garanţii suficiente asupra atingerii scopului preventiv şi educativ instituit de art. 52 C. pen.

Curtea a mai apreciat întemeiată şi critica referitoare la neaplicarea unui spor de pedeapsă, acesta impunându-se prin prisma numărului infracţiunilor şi a gravităţii concrete a acestora.

În acest sens, se apreciază că aplicarea unui spor de pedeapsă de 4 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare satisface cerinţele unei măsuri coercitive ferme, apte să conducă la reeducarea inculpatului.

În ce priveşte critica inculpatului C.I., în sensul încadrării juridice greşite a faptei, care în opinia sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzut de art. 181 C. pen., Curtea a arătat că aceasta este vădit nefondată.

În contextul bazei factuale reţinute, actele de agresiune săvârşite de către inculpat cu un obiect vulnerant apt de a provoca decesul, acte îndreptate asupra unei zone vitale a corpului, în speţă capul victimei, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor şi nu a infracţiunii de vătămare corporală. Este irelevantă împrejurarea că leziunile produse victimei s-au situat la nivelul antebraţului acesteia, zona anatomică afectată fiind determinată de reacţia spontană de autoapărare a părţii vătămate şi care şi-a ridicat braţele la nivelul capului pentru a para loviturile inculpatului.

În ce priveşte intenţia de a ucide, jurisprudenţa în materie este unanimă în a accepta că aceasta rezultă din materialitatea şi intensitatea actelor de agresiune, precum şi din zona anatomică vizată. În acest sens, în cauză nu există motive suficiente şi relevante de a aprecia că actele de agresiune ale inculpatului s-ar circumscrie infracţiunii de vătămare corporală.

Critica adusă de inculpat modului de evaluare şi interpretare a materialului probator este vădit nefondată, Curtea expunându-şi cu ocazia stabilirii bazei factuale proprii, argumentele pentru care s-a acordat preeminenţă unor probe în defavoarea altora.

Referitor la apelul părţii civile, Curtea a constatat ca este întemeiat numai sub aspectul laturii civile a cauzei.

Vizând daunele materiale solicitate în cauză de către partea civilă M.P.F., Curtea a arătat că în mod eronat tribunalul a ignorat depoziţia testimonială a martorului V.C. şi care reprezenta o probă suficientă pentru a justifica acordarea acestora, cu atât mai mult cu cât refacerea stării de sănătate a victimei a implicat în mod evident efectuarea de cheltuieli. Ca atare, Curtea a apreciat că se impune a fi acordate atât daune materiale în cuantum de 10.000 RON, cât şi daune morale ca urmare a traumelor fizice la care a fost supusă prin exercitarea actelor de agresiune separate de către fiecare din inculpaţii C.I. şi C.D.F., stabilind ca cei doi inculpaţi să plătească despăgubiri civile constând în daune morale în cuantum de câte 1.000 RON, ceea ce reprezintă o satisfacţie echitabilă acordată victimei, aptă să atenueze prejudiciul nepatrimonial produs prin cele două infracţiuni.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă M.P., cale de atac nemotivata în fapt şi în drept.

Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor art. 385¹⁴ C. proc. pen., dar şi prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

O cerinţă esenţială pentru tragerea la răspundere civilă în procesul penală este ca prejudiciul să fie cauzat prin infracţiune, iar între aceasta şi paguba produsă să existe legătură de cauzalitate.

Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi art. 999 C. civ. care foloseşte termenul general de "prejudiciu", fără a distinge în raport cu caraterul moral sau material al acestuia, eeea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci şi a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale stabilirea prejudiciului material este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daune morale prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele a fi evaluate în bani.

În sistemtul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o sumă globală care să compenseze prejudiciul moral suferit.

Această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.

Raportând aceste consideraţii teoretice speţei de faţă, Înalta Curte constată că, faţă de circumstanţele reale, de împrejurările concrete de săvârşire a faptelor, instanţa de apel în mod corect a obligat inculpaţii la plata despăgubirilor către partea civilă M.P.F.

Astfel, în ce priveşte prejudiciul material suferit de partea civilă, instanţa de apel, în urma probatoriului administrat, a dispus numai obligarea inculpatului C.I. la plata daunelor materiale dovedite, în cuantum de 10000 RON, acesta fiind cel care a exercitat efectiv activitatea ilicită asupra părţii civile.

Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probaţiuni, despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar.

În cazul infracţiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpaţilor şi, în raport cu toate consecinţele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

Instanţa de apel a examinat toate actele medicale şi celelalte probe administrate în cauză şi, motivat, a reevaluat cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile care a suferit o traume fizice şi psihice, rezultând în final obligarea inculpaţilor astfel:

- Inculpatul C.I. la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 10000 RON şi 20000 RON daune morale:

- Inculpaţii C.I. şi C.D.F. la plata daunelor morale în cuantum de câte 1.000 RON fiecare.

În sinteză, existând un raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpaţilor şi prejudiciul patrimonial dar şi nepatrimonial încercat de partea civilă, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de apel este corespunzătoare principiilor răspunderii delictuale. Aşa fiind, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.P.F.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. şi 88 C. pen. se va deduce din pedepasa inculpatului C.I. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 21 septembrie 2011 la 04 decembrie 2012.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.P.F. împotriva deciziei penale nr. 102/A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe inculpaţii C.I., C.D.F. şi C.I.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.I., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 septembrie 2011 la 04 decembrie 2012.

Obligă recurentul parte civilă la plata sumei de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3658/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4230/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: