ICCJ. Decizia nr. 3765/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3765/2011

Dosar nr. 3725/2/2011

Şedinţa publică din 25 octombrie 2011

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului probator aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:

I. Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 248 din 10 iunie 2011 pronunţată în Dosar nr. 3725/2/2011 (1522/2011) a admis sesizarea nr. 354/II-5/2011, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale din 19 noiembrie 2008, din Dosarul nr. III K 136/2009 a Tribunalului Districtual din Ljubliana, secţia penală, Republica Slovenia modificată prin Sentinţa penală din 30 iunie 2009, definitivă, pronunţată în Dosarul nr. II Kp 391/2009 de Tribunalul Superior din Ljubliana, Republica Slovenia de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor în ceea ce îl priveşte pe condamnatul S.M.D.

Conform art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi republicată, a fost recunoscută hotărârea penală străină, respectiv Sentinţa penală din 19 noiembrie 2008, din dosarul nr. III K 136/2009 a Tribunalului Districtual din Ljubliana, secţia penală, Republica Slovenia modificată prin Sentinţa penală din 30 iunie 2009, definitivă, pronunţată în Dosarul nr. II Kp 391/2009 de Tribunalul Superior din Ljubliana, Republica Slovenia de condamnare la pedeapsa de un an şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată de către S.M.D. şi în consecinţă;

S-a dispus executarea într-un penitenciar din România de către S.M.D. - cetăţean român, fiul lui I. şi A., născut în municipiul Cluj-Napoca, domiciliat în Bucureşti, - a pedepsei de un an şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. A fost dedusă prevenţia de la 7 septembrie 2008 la 19 noiembrie 2008. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Conform art. 191 C. proc. pen. cheltuielile judiciare în cauză s-a dispus a rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 RON, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Hotărând astfel, autoritatea judiciară română competentă sus-menţionată a deliberat asupra Sesizării nr. 354/II-5/2011, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale din 19 noiembrie 2008, din dosarul nr. III K 136/2009 a Tribunalului Districtual din Ljubliana, secţia penală, Republica Slovenia modificată prin Sentinţa penală din 30 iunie 2009, definitivă, pronunţată în Dosarul nr. II Kp 391/2009 de Tribunalul Superior din Ljubliana, Republica Slovenia de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor în ceea ce îl priveşte pe S.M.D., constatând următoarele:

Prin Adresa nr. 354/II-5/2010 din data de 19 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat această instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 302/2004, modificată în vederea analizării cererii de recunoaştere şi punere în executarea hotărârilor judecătoreşti, formulată de autorităţile judiciare din Republica Slovenia, privind pe numitul S.M.D. - cetăţean român, fiul lui I. şi A., născut în municipiul Cluj-Napoca, domiciliat în Bucureşti.

A fost depusă la dosar odată cu adresa şi cererea autorităţilor slovene, precum şi copii certificate ale Sentinţei penale din 19 noiembrie 2008, din Dosarul nr. III K 136/2009 a Tribunalului Districtual din Ljubliana, secţia penală, Republica Slovenia modificată prin sentinţa penală din 30 iunie 2009, definitivă, pronunţată în Dosarul nr. II Kp 391/2009 de Tribunalul Superior din Ljubliana, Republica Slovenia întocmite de autorităţile judiciare solicitante, extrase C. pen. şi C. proc. pen. slovene.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat, pe baza informaţiilor şi documentelor comunicate de statul solicitant, în aplicarea Legii privind cooperarea judiciară în materie penală a statelor membre ale Uniunii Europene, următoarele:

În conformitate cu Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 19 aprilie 2011, Cererea nr. X/2010 formulată la data de 20 decembrie 2010 de către autorităţile judiciare slovene, transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 9 februarie 2011 prin Adresa nr. 10340/2011 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, prin care se solicită recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de către numitul S.M.D., cetăţean român, fiul lui I. şi A., născut la data de 22 iunie 1979 în mun. Cluj-Napoca, domiciliat în Bucureşti, care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat, prev. de art. 212 alin. (1) pct. 1 cu aplic. art. 25 C. pen. sloven.

Din examinarea înscrisurilor comunicate de către statul de condamnare, a rezultat că numitul S.M.D. a fost condamnat prin Sentinţa penală din 19 noiembrie 2008, Dosar nr. III K 136/2008, a Tribunalului Districtual din Ljubljana, secţia penală, modificată prin Sentinţa penală din 30 iunie 2009, rămasă definitivă, pronunţată în Dosarul nr. II Kp 391/2009 de Tribunalul Superior din Ljubljana, ca instanţă de recurs, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat, prev. de art. 212 alin. (1) pct. (1) cu aplic. art. 25 C. pen. sloven din această pedeapsă fiind dedusă durata în care sus-numitul a fost arestat preventiv, şi anume 7 septembrie 2008 - 19 noiembrie 2008.

În fapt, s-a reţinut că în perioada 4 - 7 septembrie 2008 numitul S.M.D., împreună cu altă persoană, în timp ce se afla în oraşul Ljubljana, prin mai multe acte materiale (unele în formă consumată, altele în forma tentativei) a efectuat operaţiuni financiare, în mod fraudulos, prin folosirea unor cârduri false, cauzând părţii vătămate B.N.L. un prejudiciu în valoare totală de 4.480 euro, fapte ce au corespondent în legislaţia penală română, regăsindu-se în dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, din verificările realizate în cauză de către Ministerul Public a rezultat că numitul S.M.D. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform adreselor din 21 martie 2011 şi din 17 martie 2011 emise de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La instanţă, au fost acordate termene la 19 mai 2011, la cererea persoanei solicitate în vederea angajării unui avocat, la 26 mai 2011, iar ulterior, la data de 2 iunie 2011, în vederea pregătirii apărării, pentru ca la acest termen să fie amânată cauza în vederea administrării de probe şi formulării de noi probe.

Apărarea a invocat, la termenul de la 2 iunie 2011, dar şi la 9 iunie 2011, încălcarea dispoziţiilor art. 116 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în sensul că o cerere de executare este admisibilă doar în cazul în care deşi condamnarea a fost pronunţată în absenţa condamnatului, acesta a avut posibilitatea legală de a recurge la o nouă procedură de judecată sau de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii.

Textul invocat de apărare nu mai este în vigoare din anul 2006, fiind modificat prin Legea nr. 224/2006. Cu toate acestea, chiar condiţia prevăzută de acest text nu era îndeplinită în cauză, condamnatul fiind prezent la judecarea cauzei în fond.

În prezent, recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străine are condiţiile pentru recunoaştere prevăzute în art. 131 din Legea nr. 302/2004, în numerotarea dată după republicarea acesteia la 31 mai 2011. Recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă: a) România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte; b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994; c) nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care nu este o infracţiune de drept comun; d) respectă ordinea publică a statului român; e) hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române; f) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România; g) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

Procedura de recunoaştere la cererea unui stat străin, presupune o cerere formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, transmisă de Ministerul Justiţiei procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.

Condiţiile de formă au fost respectate. Cererea persoanei condamnate de a fi traduse actele de către un traducător român nu a fost justificată de alte considerente decât cele legate de temerea că traducerea nu este conformă cu originalul. Încrederea între autorităţile judiciare, precum şi lipsa oricărui indiciu de neconformitate cu cele menţionate în versiunea transmisă la dosar a determinat respingerea cererii.

Analizând condiţiile prevăzute de lege, Curtea a constatat că cererea de executare a pedepsei în România este admisibilă şi întemeiată.

Recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine poate avea loc dacă: România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte.

România a ratificat Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, prin Legea nr. 236/1998, modificată prin O.U.G. nr. 90/1999, aprobată prin Legea nr. 211/2000 şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 aprilie 1978.

Art. 6 din Convenţie prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

De asemenea, orice persoana acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

Persoana condamnată a fost prezentă la judecarea cauzei, la fond, asistată de avocatul său, în prezenţa unui traducător autorizat, astfel cum rezultă din hotărârea judecătorească din 19 noiembrie 2008 (dosar parchet). Din hotărâre, rezultă că au fost formulate şi administrate probe. În ceea ce priveşte judecarea recursului declarat de Parchet, avocatul inculpatului, acelaşi avocat ca şi la judecarea fondului, a fost prezent (dosar parchet) şi a solicitat respingerea recursului. Persoana condamnată a depus mai multe mesaje din corespondenţa purtată cu avocatul din Slovenia în care solicită ca avocatul să confirme că judecata a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor legale. Din actele depuse de persoana solicitată, respective mail-ul din 27 mai 2011, rezultă că avocatul său îi explică faptul că procedura la instanţa de recurs a respectat Convenţia europeană a drepturilor omului şi mai mult decât atât, deşi aveau posibilitatea să ceară să fie prezenţi, nu au formulat o asemenea cerere. În concluzie, Curtea a constatat că această condiţie este îndeplinită.

Nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care nu este o infracţiune de drept comun. Din actele dosarului rezultă că S.M.D. a fost condamnat pentru o infracţiune continuată de furt calificat, din bancomate cu ajutorul unor cârduri, contrafăcute, compusă din 136 de acte materiale, dintre care 76 consumate, asupra sa găsindu-se şi dispozitive electronice ca cititor magnetic, purtător de plastic pentru cititori, adaptatoare, dispozitiv de sudat, conducte electrice, ciocan de lipit, conectori.

Respectă ordinea publică a statului român. Hotărârea respectă ordinea publică a statutului român care nu interzice judecarea cauzei în absenţa recurentului, dacă acesta este încunoştinţat despre proces şi are asigurată apărarea. Condamnatul a fost prezent la judecarea cauzei la fond, iar avocatul său a fost prezent la judecarea cauzei în recurs. Susţinerile persoanei solicitate, în sensul că a purtat o corespondenţă asiduă cu avocatul său pentru a afla situaţia recursului, dar acesta nu l-a încunoştinţat despre proces nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă. Dimpotrivă, din actele depuse de persoana solicitată, respectiv mail-ul din 27 mai 2011, avocatul său îi explică faptul că procedura la instanţa de recurs a respectat Convenţia europeană a drepturilor omului şi, mai mult decât atât, deşi aveau posibilitatea să ceară să fie prezenţi, nu au formulat o asemenea cerere. Apărarea a invocat încălcarea art. 522¹ C. proc. pen., respectiv, omisiunea asigurării dreptului de a fi rejudecat pentru cei judecaţi în lipsă în caz de extrădare. Astfel, conform textului citat, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. În speţă, lipseşte situaţia premisă a acestei proceduri, persoana participând la judecarea cauzei în care a fost condamnat. Actele medicale depuse la dosar, nu contravin susţinerilor instanţei de fond în sensul prezenţei inculpatului la judecat care a avut loc în anul 2008.

Hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române. În cauză s-a pronunţat o hotărâre cu executarea pedepsei care produce efecte în România. Nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România şi nici nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscută în România. În ceea ce priveşte condiţiile negative, Curtea constată că în cauză cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă: a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate. Aceste condiţii nu se regăsesc în prezenta cauză. Singurul proces invocat de inculpat vizează cercetarea şi reţinerea sa, în Ungaria, pentru fapte similare, anterior comiterii faptelor pentru care se cere executarea pedepsei în România. Cercetările prealabile efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit competenţelor sale în această procedură, au condus la identificarea persoanei din România cu datele indicate de autorităţile slovene ca fiind persoana care a fost condamnată.

Curtea a reţinut, totodată, că din datele difuzate de autorităţile slovene rezultă că numitul S.M.D. este persoana trimisă în judecată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Faţă de aceste considerente, Curtea a admis sesizarea formulată de autorităţile slovene, privind recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale din 19 noiembrie 2008, din Dosarul nr. III K 136/2009 a Tribunalului Districtual din Ljubliana, secţia penală, Republica Slovenia modificată prin Sentinţa penală din 30 iunie 2009, definitivă, pronunţată în Dosarul nr. II Kp 391/2009 de Tribunalul Superior din Ljubliana, Republica Slovenia de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor în ceea ce îl priveşte pe S.M.D., cu consecinţele iniţial arătate.

II. Recursul în termen împotriva sentinţei amintite declarat de condamnatul Ş.M.D. invocând existenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi 18 C. proc. pen. cu motivarea că "instanţa a făcut o greşită aplicare a legii în sensul că nu a verificat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 131 alin. (1) din Legea nr. 302/2004" şi că "instanţa slovenă nu a respectat dreptul la apărare a condamnatului prev. de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (...) Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI şi Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI, art. 4, 7, 8, 10, 11 în sensul că apărătorul trebuie să fie prezent în faţa instanţei iar din actele existente la dosar nu rezultă că apărătorul ar fi fost prezent la judecarea cauzei" este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385¹⁵ pct. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte analizând condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 - similar curţii de apel -, constată că cererea de executare a pedepsei în România este admisibilă şi întemeiată.

Recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine poate avea loc dacă: România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte. România a ratificat Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, prin Legea nr. 236/1998, modificată prin O.U.G. nr. 90/1999, aprobată prin Legea nr. 211/2000 şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 aprilie 1978.

A fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Art. 6 din Convenţie prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. De asemenea, orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere. Persoana condamnată a fost prezentă la judecarea cauzei, la fond, asistată de avocatul său, în prezenţa unui traducător autorizat, astfel cum rezultă din hotărârea judecătorească din 19 noiembrie 2008 (dosar parchet). Din hotărâre, rezultă că au fost formulate şi administrate probe. În ceea ce priveşte judecarea recursului declarat de Parchet, avocatul inculpatului, acelaşi avocat ca şi la judecarea fondului, a fost prezent (dosar parchet) şi a solicitat respingerea recursului. Persoana condamnată a depus mai multe mesaje din corespondenţa purtată cu avocatul din Slovenia în care solicită ca avocatul să confirme că judecata a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor legale. Din actele depuse de persoana solicitată, respective mail-ul din 27 mai 2011, rezultă că avocatul său îi explică faptul că procedura la instanţa de recurs a respectat Convenţia europeană a drepturilor omului şi mai mult decât atât, deşi aveau posibilitatea să ceară să fie prezenţi, nu au formulat o asemenea cerere. În concluzie, Curtea a constatat că această condiţie este îndeplinită.

Nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care nu este o infracţiune de drept comun. Din actele dosarului rezultă că S.M.D. a fost condamnat pentru o infracţiune continuată de furt calificat, din bancomate cu ajutorul unor carduri contrafăcute, compusă din 136 de acte materiale, dintre care 76 consumate, asupra sa găsindu-se şi dispozitive electronice ca: cititor magnetic, purtător de plastic pentru cititori, adaptatoare, dispozitiv de sudat, conducte electrice, ciocan de lipit, conectori.

Respectă ordinea publică a statului român. Hotărârea respectă ordinea publică a statutului roman care nu interzice judecarea cauzei în absenţa recurentului, dacă acesta este încunoştinţat despre proces şi are asigurată apărarea. Condamnatul a fost prezent la judecarea cauzei la fond, iar avocatul său a fost prezent la judecarea cauzei în recurs. Susţinerile persoanei solicitate, în sensul că a purtat o corespondenţă asiduă cu avocatul sau pentru a afla situaţia recursului, dar acesta nu l-a încunoştinţat despre proces nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă. Dimpotrivă, din actele depuse de persoana solicitată, respectiv mail-ul din 27 mai 2011, avocatul său îi explică faptul că procedura la instanţa de recurs a respectat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, mai mult decât atât, deşi aveau posibilitatea să ceară să fie prezenţi, nu au formulat o asemenea cerere. Apărarea a invocat încălcarea art. 522¹ C. proc. pen., respectiv, omisiunea asigurării dreptului de a fi rejudecat pentru cei judecaţi în lipsă în caz de extrădare. Astfel, conform textului citat, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. În speţă, lipseşte situaţia premisă a acestei proceduri, persoana participând la judecarea cauzei în care a fost condamnat. Actele medicale depuse la dosar, nu contravin susţinerilor instanţei de fond în sensul prezenţei inculpatului la judecat care a avut loc în anul 2008.

Înalta Curte reţine la rândul său şi faptul că, din datele difuzate de autorităţile slovene rezultă că numitul S.M.D. este persoana trimisă în judecată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

În consecinţă sentinţa atacată este legală şi temeinică iar reformarea sa nu se justifică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Ş.M.D. împotriva Sentinţei penale nr. 248 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3331/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 4119/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

ICCJ. Decizia nr. 3765/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3765/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs