ICCJ. Decizia nr. 4230/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4230/2011
Dosar nr. 641/42/2008/al
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Prin Sentinţa penală nr. 128 din data de 05 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., de petenta P.S.C., împotriva Rezoluţiilor nr. 163/p/2008 din data de 14 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, Ploieşti şi nr. 1143/11/2/2008 din 18 iulie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, au fost desfiinţate în parte soluţiile dispuse prin aceste rezoluţii, în sensul că a fost schimbat temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale a petentei, pentru infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., din dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., în dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că în ceea ce priveşte admisibilitatea în drept a unei astfel de soluţii, dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., indică în mod expres care sunt soluţiile ce pot fi pronunţate în urma supunerii controlului judecătoresc a rezoluţiilor procurorului şi cu toate acestea, schimbarea temeiului juridic al neurmăririi penale, poate fi dispusă de către instanţa de judecată şi sub acest aspect este o omisiune evidentă a textului de lege.
Atâta vreme cât legea a înţeles să confere instanţei de judecată prerogativul în ceea ce priveşte analizarea soluţiilor de neurmărire penală, cu atât mai mult principiul accesului liber la justiţie, nu poate limita soluţiile pronunţate în cadrul acestui control judecătoresc, o astfel de limitare constituind practic tocmai o încălcare a acestui principiu.
A motivat instanţa că în aceste condiţii, prin pronunţarea unei soluţii de schimbare a temeiului juridic al neînceperii urmăririi penale, nu se încalcă dispoziţiile cuprinse în textul de lege precizat mai sus, ci dimpotrivă, se conferă o transpunere practică situaţiilor impuse de practica judiciară, dar şi voinţei legiuitorului de exercitare deplină de către părţi a drepturilor lor procesuale, cu respectarea efectivă a principiului invocat mai sus.
Persoana vătămată I.N. a solicitat cercetarea penală a numitei P.S.C., că în calitate de magistrat i-a încălcat drepturile, iar prin rezoluţiile atacate s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prev. de art. 246 şi art. 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.
La data de 29 aprilie 2011, persoana vătămată I.N., domiciliat în municipiul Târgovişte s-a adresat cu un memoriu Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care solicita revizuirea Sentinţei penale nr. 128 din 05 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de apel Ploieşti şi rămasă definitivă prin nerecurare.
În cererea formulată, petentul a învederat faptul că hotărârea judecătorească este nelegală şi netemeinică, punctul de vedere al parchetului fiind acela de respingere de către instanţă a cererii de revizuire ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 393 C. proc. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 122 din 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 128 din 05 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, formulată de petentul I.N., cu obligarea acestuia la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a constatat că cererea de revizuire formulată de petentul I.N. este inadmisibilă, întrucât, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. XVIII/2007 prin admiterea recursului declarat în interesul legii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibil";.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul I.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că în mod greşit nu au fost identificate încălcări ale legii de către intimată, deşi aceasta se face vinovată de săvârşirea faptelor pentru care a formulat plângere penală.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este inadmisibil.
În cauza de faţă, revizuentul a a formulat cerere de revizuire împotriva unei hotărâri având ca obiect plângere împotriva unei ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 2791 C. proc. pen. însă în raport de prevederile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. şi de condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a constitui motive de revizuire, rezultă că hotărârile judecătoreşti care nu rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii. Pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive în care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 prin care s-a statuat că „ în raport de soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei deoarece nici una din aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal";.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol este definitivă.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Întrucât în cauza de faţă, revizuetul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte constată că recursul apare ca inadmisibil, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul I.N. împotriva Sentinţei penale nr. 122 din 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4234/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4227/2011. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
