ICCJ. Decizia nr. 4134/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4134/2011
Dosar nr. 4805/1/2011
Şedinţa publică din 5 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Numitul H.S., condamnat definitiv în Dosarul penal nr. 850/45/2006, reţinut la 3 iunie 2011, aflat în arestul Secţiei 5 Poliţie – Bucureşti, a introdus contestaţie în anulare, împotriva Deciziei penale pronunţată în Dosarul penal nr. 850/45/2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care în baza art. 2 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat la 7 ani închisoare.
În motivarea contestaţiei, autorul acesteia arată că în anul 2003 a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală pronunţată în Dosarul nr. 5141/2003 a dispus condamnarea sa, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinţei penale a Tribunalului Iaşi, secţia penală, în Dosarul nr. 5141/2003, cel condamnat a declarat apel la Curtea de Apel Iaşi.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia penală pronunţată în Dosarul nr. 850/45/2006 a menţinut sentinţa penală atacată.
Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs la această curte.
Autorul contestaţiei a mai arătat că, în acea perioadă, nu a putut găsi un loc de muncă în România, motiv pentru care, prin intermediul unei agenţii, a găsit un loc de muncă în străinătate.
Lucrând în străinătate, nu a avut cunoştinţă de termenele de judecată în recurs, iar datorită resurselor financiare reduse, a fost în imposibilitate să angajeze un avocat. De asemenea, nu a avut posibilitatea să revină în ţară, pentru a se prezenta la termenul de judecată, pe care nici nu-l cunoştea.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 386 lit. a) şi b) şi art. 390 C. proc. pen.
Examinându-se contestaţia în anulare, prin prisma dispoziţiilor legale, incidente în cauză, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată.
În cadrul reglementărilor căilor extraordinare de atac, în Secţiunea I „Contestaţia în anulare”, se arată în art. 386 alin. (1) C. proc. pen. că „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare”, printre alte cazuri, în situaţiile:
„a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauze de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare”.
Deşi, în motivarea demersului său, făcut împotriva hotărârii definitive de condamnare, contestatorul a invocat textele de procedură ale căror conţinuturi au fost invocate, acesta nu a dovedit cu nimic că, în speţă, ar fi îndeplinite condiţiile din textele de lege. Astfel, nu s-a făcut dovada că procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs şi nici faptul că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare.
Dimpotrivă, actele dosarului relevă că instanţa de recurs şi-a îndeplinit, în mod riguros, obligaţiile de citare şi că, contrar cerinţelor legii, petentul nu s-a îngrijit de soarta procesului său, neinteresându-se nici măcar de termenul primit de dosar, pentru a se prezenta la instanţă şi a-şi face apărările inerente procesului.
În atare situaţie, cum contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat H.S. împotriva Deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 850/45/2006 apare ca neîntemeiată, Curtea va trebui să o respingă, ca atare.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat H.S. împotriva Deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 850/45/2006.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4157/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4096/2011. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
