ICCJ. Decizia nr. 436/2011. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 436/2011

Dosar nr. 9145/101/2008

Şedinţa publică din 7 februarie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penala nr. 276 din 16 octombrie 2009 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi, secţia penala, în Dosarul cu nr. 9145/101/2008, s-a dispus, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., art. 109 C. pen., şi cu aplic. art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului S.I.R. - domiciliat în Drobeta Tr. Severin, jud. Mehedinţi, fără antecedente penale - la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. în cond. art. 71 C. pen.

În baza art. 110 C. pen., cu referire la art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 1 an şi 6 luni (8 luni pedeapsa închisorii aplicată, plus 10 luni interval de timp fixat de instanţă).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.l.R. reţinerea de 24 ore din 26 septembrie 2007, până în 27 septembrie 2007.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M. - domiciliat în Drobeta tr. Severin, jud. Mehedinţi, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. în cond. art. 71 C. pen.

În baza art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 400 din 31 martie 2008 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, definitivă prin neapelare, pentru art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 13 şi 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 400/2008 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi s-a dispus ca inculpatul D.M. să execute pedeapsa cea mai grea - de 1 an şi 6 luni închisoare - cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. în cond. art. 71 C. pen.

În baza art. 81-82 C. pen. şi art. 85 alin. (3) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen..

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.M. reţinerea de 24 ore din 26 septembrie 2007 până în 27 septembrie 2007.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M. - cu domiciliul în Oţelu Roşu, jud. Caraş-Severin şi reşedinţa în Drobeta Tr. Severin, jud. Mehedinţi, fără antecedente penale - la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. în cond. art. 71 C. pen..

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv din data de 11 martie 2008 până la 14 martie 2008.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.V. - dimiciliat în Drobeta Tr. Severin, jud. Mehedinţi, fără antecedente penale - la pedeapsa de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în cond. art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv din data de 11 martie 2008 până la 14 martie 2008.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1,56 gr. rezină de cannabis ( haşiş) rămasă în urma analizelor de laborator - droguri ce au format obiectul infracţiunilor comise de către inculpaţii S.l.R. şi D.M., iar în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, confiscarea şi a sumei totale de 700 lei, dobândită de inculpatul D.M. prin valorificarea drogurilor.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 35,01 gr. rezină de cannabis (haşiş) rămasă în urma analizelor de laborator - droguri, ce au format obiectul infracţiunilor comise de către inculpaţii S.M. şi T.l.V.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.M. a sumei totale de 910 lei şi 970 euro, de la inculpatul T.l.V.; sumei de 100 lei şi 100 de euro şi de la cei doi inculpaţi menţionaţi anterior, a sumei de 300 euro - sume de bani dobândite de inculpaţi prin valorificarea drogurilor.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii T.l.V. şi S.l.R. să achite - fiecare - statului câte 700 lei cheltuieli judiciare; pe inculpatul S.M. la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 150 lei reprezintă c/val a 50% din onorariul avocatului din oficiu trecut pe delegaţia din 24 noiembrie 2008 (fila 14 ), iar pe inculpatul D.M. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu trecut pe delegaţia din 24 noiembrie 2008, onorarii avansate de stat prin bugetul M.J.L.C.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 68/D/P/2007, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpaţilor: D.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; S.l.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen.; S.M. şi T.l.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Din analiza materialului probator administrat atât în faza urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a constatat următoarele:

I. La data de 03 septembrie 2007, ofiţeri din cadrul B.C.C.O. Craiova - S.C.C.O. Mehedinţi s-au sesizat din oficiu despre faptul că numitul S.l.R. se ocupă cu trafic şi consum ilicit de droguri din categoria rezină de canabis astfel că, s-a procedat conform art. 911 C. proc. pen. şi art. 2241 C. proc. pen., la înregistrarea convorbirilor telefonice şi folosirea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia.

Prin intermediul investigatorului şi colaboratorului s-a cumpărat în zona Supermarket „P.", în ziua de 03 septembrie 2007, de la inculpatul minor S.l.R., cu suma de 100 lei, o bucată de substanţă solidă, de culoare cenuşie, învelită în celofan .

Prin raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 04 septembrie 2007 s-a stabilit că substanţa respectivă de 0,38 gr. este rezină de cannabis (haşiş) şi face parte din Tabelul - anexă nr. 3 din Legea nr. 143/2000.

Întreaga cantitate de drog a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La data de 06 septembrie 2007 în împrejurări similare s-a cumpărat cu aceeaşi sumă - 100 lei - o nouă bucată de substanţă de la acelaşi inculpat.

Laboratorul Central de Expertize prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 aprilie 2007 a concluzionat că „substanţa respectivă în masă de 0,44 gr. este rezină de cannabis".

Întreaga cantitate a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La 17 septembrie 2007 prin intermediul aceloraşi investigator şi colaborator s-a cumpărat cu suma de 200 lei de la inculpatul S.l.R. o nouă cantitate de droguri. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 septembrie 2007 concluzionează că „masa în greutate de 1,10 gr. este rezină de cannabis".

Cantitatea de 0,60 gr. rămasă în urma analizelor de laborator a fost predată organelor de cercetare penală, în vederea confiscării.

Existând date certe că inculpatul minor se ocupă cu vânzare de droguri, în ziua de 26 septembrie 2007 s-a organizat prinderea în flagrant a acestuia.

Astfel, în jurul orelor 16.00, în zona Supermarket „P." a fost surprins inculpatul D.M. în timp ce dădea inculpatului S.l.R. o bucată de substanţă de culoare închisă învelită în celofan.

Cei doi în momentul prinderii în flagrant au declarat verbal că nu ştiu nimic în legătură cu faptele pentru care sunt reţinuţi.

În urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 0,96 gr. care a fost predată organelor de cercetare penală în vederea confiscării.

Starea de fapt, astfel cum a fost expusă, a fost dovedită cu: declaraţiile inculpaţilor, procesul-verbal de prindere în flagrant, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, procesele-verbale întocmite de investigatorul şi colaboratorul sub acoperire, precum şi cu notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate legal.

În drept, s-a constatat de instanţa de fond că faptele comise de inculpaţii D.M. şi S.l.R. (minor, în vârstă de 17 ani) - de a vinde, în mod repetat, droguri de risc, haşiş, în cantitate totală de 2,99 grame, unor persoane sub acoperire - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, săvârşită în forma continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care au fost condamnaţi, iar la individualizarea judiciară a pedepselor ce le-au fost aplicate, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, dat şi de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, şi cu limite reduse la jumătate pentru minor, închisoare de la 1 an şi 6 luni la 7 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi), împrejurările în care s-au comis, dar şi faptul că inculpatul S.R.l. era minor la data comiterii faptei, fiindu-i aplicabile disp. art. 99 C. pen., că a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal, că ambii inculpaţi, la datele când au comis faptele, au fost la prima încălcare a normelor penale (condamnarea ulterioară a inc. D.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/2008 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, fiind aplicată pentru o faptă concurentă cu fapta dedusă judecăţii).

De asemenea, s-au mai avut în vedere şi cele consemnate în referatele de evaluare a inculpaţilor, întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, criterii faţă de care s-a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum sub limita minimă prevăzută de lege şi reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. pentru inc. minor S. şi art. 74 lit. a) C. pen. pentru inc. major D., se va contribui la reeducarea inculpaţilor.

S-a apreciat de instanţa de fond că, pentru ambii inculpaţi (S.l.R. şi D.M.), scopul preventiv educativ al pedepsei, prev. de art. 52 C. pen. poate fi realizat şi fără privarea de libertate, prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 110 C. pen. (pentru inculpatul minor pe un termen de încercare de 1 an şi 6 luni - 10 luni, termen fixat de instanţă) şi art. 81-82 şi 85 alin. (3) C. pen. pentru inculpatul major.

În continuare, instanţa de fond a constatat că la data de 29 august 2007, un subofiţer din S.C.C.O. - Mehedinţi s-a sesizat din oficiu despre faptul că S.M. zis B. l-a contactat telefonic, în repetate rânduri pe R.D.C. căruia i-a solicitat droguri (haşiş) pentru consum propriu cât şi pentru a distribui în barul „Z." din municipiul Drobeta Turnu Severin - fila 5 vol. II.

La 21 noiembrie 2007 ofiţeri din S.C.C.O. - Mehedinţi s-au sesizat din oficiu despre faptul că „în municipiul Dr. Tr. Severin îşi desfăşoară activitatea un grup infracţional, organizat ce se ocupă cu trafic şi consum ilicit de droguri de risc şi mare risc. Unul dintre membrii grupului Ş.G.M. cumpără droguri de la P.C.M., care la rândul său se aprovizionează periodic din străinătate.

Pentru administrarea de probe necesare justei soluţionări a cauzei, s-a procedat la interceptarea convorbirilor telefonice şi folosirea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia potrivit art. 911 C. proc. pen. şi art. 2241 C. proc. pen.

Din probele administrate în cauză (procese verbale întocmite de investigatorii şi colaboratorii sub acoperire, notele de redare ale convorbirilor interceptate legal, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică coroborate şi cu declaraţia inculpatului S.M. dată în cursul urmăririi penale) a rezultat că prin intermediul investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia s-au cumpărat de la inculpaţii S.M. şi T.l.V. următoarele cantităţi de droguri:

La 07 ianuarie 2008 prin intermediul colaboratorului s-au cumpărat de la inculpatul S.M. zis B. droguri cu suma de 50 de euro. Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 ianuarie 2008 s-a concluzionat că „cantitatea de 1,54 gr. este rezină de canabis" - investigator fiind U.l. şi colaborator fiind B.Ş."

Cantitatea de 1,02 gr. rezină de canabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator a fost predată organelor de cercetare penală.

La 15 ianuarie 2008, prin intermediul colaboratorului s-a cumpărat direct de la inculpatul S.M. cu suma de 350 lei droguri de risc. în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 ianuarie 2008 s-a concluzionat că „cantitatea de 2,01 gr. este rezină de canabis".

Cantitatea de 1,83 gr. rezină de canabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost predată organelor de cercetare penală.

La 19 ianuarie 2008 prin intermediul colaboratorului s-au cumpărat direct de la inculpatul S.M. droguri de risc cu suma de 150 lei. Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 ianuarie 2008 s-a concluzionat că „cantitatea de 0,97 gr. este rezină de canabis

Toată proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La 22 ianuarie 2008 de la inculpatul S.M. s-a cumpărat prin intermediul colaboratorului droguri cu suma de 300 lei şi în urma expertizării s-a constat că „cantitatea de 1,23 gr. este rezină de canabis".

La 23 ianuarie 2008 în aceleaşi condiţii inculpatul S.M. a obţinut suma de 250 de euro de la colaborator, căruia i-a dat în schimb 5,32 gr. rezină de canabis.

La 26 ianuarie 2008 inculpatul S.M. i-a vândut colaboratorului sub acoperire droguri în valoare de 250 euro. Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 ianuarie 2008 s-a concluzionat ştiinţific că „cantitatea de 5,62 gr. este rezină de canabis. De menţionat că, la vânzarea acestei cantităţi a apărut în câmpul infracţional şi făptuitorul B.C., care în prezent se află în străinătate.

Cantitatea de 5,10 gr. rezină de canabis este indisponibilizată la organele de cercetare penală.

La 28 ianuarie 2008 colaboratorul a dat inculpatului S.M. suma de 110 lei de la care a primit în schimb 1,52 gr. rezină de canabis (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 31 ianuarie 20089 ). Şi de data aceasta inculpatul S.M. pentru a vinde drogurile s-a folosit de făptuitorul B.l.C.

Cantitatea de 1,31 gr. rezină de canabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost predată organelor de cercetare penală.

La 29 ianuarie 2008 inculpatul S.M. a vândut colaboratorului sub acoperire droguri - 3,29 gr. rezină de canabis primind în schimb suma de 130 euro. Şi de data aceasta inculpatul s-a folosit de făptuitorul B.l.C.

Întreaga cantitate de 3,29 gr. rezină de canabis a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La 08 februarie 2008 prin intermediul colaboratorului s-a cumpărat de la inculpatul S.M. în schimbul sumei de 130 euro cantitatea de 2,84 gr. rezină de canabis. De data aceasta inculpatul i-a spus colaboratorului că I-a trimis pe B.l.C. în Italia şi să vină peste 4-5 zile, pentru că-i poate da marfă de 1.500 – 2.000 euro.

Cantitatea de 2,00 gr. rezină de canabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost predată organelor de cercetare penală.

La 12 februarie 2008 prin intermediul colaboratorului s-a cumpărat de la inculpatul S.M. cantitatea de 0,73 gr. rezină de canabis cu suma de 30 de euro.

Întreaga cantitate a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La 13 februarie 2008 prin intermediul colaboratorului s-a cumpărat de la inculpatul S.M. cantitatea de 2,54 gr. rezină de canabis cu suma de 80 de euro.

Cantitatea de 2,08 gr. rezină de canabis a fost predată organelor de cercetare penală.

La 06 martie 2008 s-a cumpărat de la inculpatul S.M. cantitatea de 1,39 gr. droguri de risc cu suma de 50 de euro. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 martie 2009 a concluzionat că, substanţa respectivă este rezină de canabis.

Cantitatea de 0,99 gr. rezină de canabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost predată organelor de cercetare penală.

La 22 noiembrie 2007 prin intermediul colaboratorului s-a cumpărat de la inculpatul T.l.V. droguri cu suma de 50 euro. Colaboratorul a declarat că T.l.V. a procurat drogurile de la Ş.G.M. şi S.M., care la rândul lor le-au procurat de la C.M.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 noiembrie 2007 s-a constatat că „drogurile cumpărate au o masă de 0,26 gr. şi conţin rezină de canabis".

Întreaga cantitate a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La 06 decembrie 2007 prin intermediul colaboratorului s-a cumpărat de la inculpatul T.l.V. cu suma de 100 lei cantitatea de 0,53 gr. rezină de canabis. La această întâlnire potrivit declaraţiei colaboratorului a participat şi inculpatul S.M..

Proba în greutate de 0,53 gr. rezină de canabis a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La 22 februarie 2008 prin intermediul colaboratorului s-a cumpărat de la inculpatul T.l.V. droguri în valoare de 50 euro şi în greutate de 1,43 gr. rezină de canabis.

Cantitatea de 1,28 gr. rezină de canabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost predată organelor de cercetare penală.

Existând date certe că cei doi inculpaţi se ocupă cu vânzarea de droguri şi că în perioada următoare intenţionează să distribuie o cantitate mai mare de droguri în ziua de 11 martie 2008, s-a organizat prinderea în flagrant, astfel că în jurul orelor 14.00, cei doi, după ce au fost supravegheaţi în oraş împreună cu colaboratorul, timp în care s-a efectuat vânzarea din municipiu a fost oprită maşina în care se aflau cei doi inculpaţi. în bordul maşinii s-a găsit o parte din bani - 100 euro, şi nu 300 euro - sumă ce a fost dată prin intermediul colaboratorului pentru cantitatea de 15,49 gr. rezină de canabis.

Starea de fapt expusă a fost dovedită cu: procese-verbale întocmite de investigatorii şi colaboratorii sub acoperire, notele de redare ale convorbirilor interceptate legal, declaraţiile inculpatului S.M., ale martorilor, procesul-verbal de prindere în flagrant şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică.

Instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele inculpatului S.M. - de a vinde, în mod repetat, de 12 ori, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, droguri de risc - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar faptele inculpatului T.l.V. - de a vinde de 3 ori droguri de risc, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar în sarcina ambilor inculpaţi s-a reţinut ca act de executare ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de vânzare de droguri în formă continuată -art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.., şi vânzarea cantităţii de 16,46 gr. haşiş în schimbul sumei de 300 de euro, vânzare efectuată în momentele premergătoare prinderii în flagrant.

Cum vinovăţia ambilor inculpaţi în comiterea acestor fapte a fost cert dovedită aceştia au fost condamnaţi, iar la individualizarea judiciară a pedepselor, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social al faptelor comise, dat şi de cantitatea mare de drog de risc (rezină de cannabis) ce a făcut obiectul acestor fapte - 29,00 gr. vândute de inc. S., 2,22 gr. vândute de inc. T. şi 15,49 gr. vândute de ambii în momentul prinderii în flagrant, de împrejurările în care s-au comis faptele, de poziţiile procesuale ale inculpaţilor (care în instanţă s-au prevalat de dreptul la tăcere, de faptul că până la data comiterii faptelor inculpaţii nu au mai avut antecedente penale, însă ulterior, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar de la dosar inculpatul S.M. a primit o sancţiune administrativă de 800 lei pentru art. 21 din Legea nr. 143/2000 prin rechizitoriul din 25 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 181 C. pen., astfel că, se apreciază că, aplicarea unor pedepse privative de libertate, cu executare în regim de detenţie, sub limita minimă prevăzută de lege, prin reţinerea disp. art. 74 lit. a) C. pen., într-un cuantum diferit în funcţie de contribuţia fiecărui inculpat la comiterea acestor fapte, sunt de natură a atinge dublul scop preventiv-educativ al pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel - în termen legal -inculpaţii T.l.V. şi S.M. zis „B.", criticând-o pentru nelegalitate, inculpatul apelant T.l. formulând şi critici vizând netemeinicia sentinţei.

Astfel, inculpatul S.M. a criticat sentinţa pentru nelegalitate, susţinând - în cadrul primului motiv - că actul de sesizare a instanţei este lovit de nulitate absolută, în sensul că nu se indică în mod expres infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, această precizare vizându-l numai pe coinculpatul T.l.V., fiind încălcate dispoziţiile art. 263 alin. (1) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 203 C. proc. pen.

Cel de-al doilea motiv viza, de asemenea, nelegalitatea sentinţei, invocându-se încălcându-se încălcarea prevederilor art. 63 C. proc. pen., apelantul apreciind că mijloacele de probă au fost obţinute în mod ilegal, încălcându-se normele imperative ale prevederilor art. 2242 C. proc. pen., ordonanţa motivată a procurorului fiind obligatorie.

În cadrul aceluiaşi motiv de apel s-a susţinut că procesul-verbal de prindere în flagrant întocmit de organele de urmărire penală la 11 martie 2008, conţine date şi împrejurări care nu corespund realităţii, atât în ceea ce priveşte participarea sa la un pretins trafic de droguri, dar şi identificarea unei bancnote de 100 de euro provenind de la investigatorul sub acoperire, pentru care nu există autorizaţie de folosire, în sensul dispoziţiilor art. 2242 C. proc. pen.

Mai mult, s-a susţinut că în procesul-verbal de înscriere a bancnotelor, nu este indicată ora efectuării acestei operaţiuni, astfel că nu se poate stabili dacă acest proces-verbal a fost întocmit anterior sau ulterior flagrantului.

În sfârşit, s-a susţinut că probele administrate nu pot fi reţinute în sensul stabilirii vinovăţiei sale, întrucât au fost obţinute în mod ilegal, existând o îndoială asupra desfăşurării urmăririi penale, care în mod evident profită apelantului -inculpat.

În consecinţă, s-a susţinut că sentinţa este nelegală, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, într-o primă teză, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar într-o teză subsidiară, achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivele de apel invocate de inculpatul T.l.V., sentinţa este a fost criticată pentru nelegalitate, invocându-se trei motive în acest sens şi pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare, cu consecinţa aplicării unei pedepse fără privare de libertate, în condiţiile art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.

Astfel, s-a susţinut în cadrul primului motiv de apel că actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate, în sensul că organele de urmărire penală au încălcat dispoziţiile art. 2241 C. proc. pen., art. 2242 C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 21 şi 22 din Legea nr. 143/2000, în sensul că în cauză nu a fost emisă o ordonanţă prin care să se stabilească folosirea investigatorilor şi colaboratorilor sub acoperire.

În acelaşi sens, s-a apreciat că organele de urmărire penală au încălcat dispoziţiile art. 911 C. proc. pen. în ce priveşte administrarea mijloacelor de probă constând în interceptarea convorbirilor telefonice, înregistrărilor de imagini şi în mediul ambiental, susţinându-se că nu există o autorizaţie dată de instanţă pentru ca aceste mijloace de probă să fie administrate.

În cadrul celui de-al doilea motiv de apel vizând, de asemenea, nelegalitatea sentinţei, s-a apreciat că prin hotărârea pronunţată au fost încălcate prevederile art. 682 C. proc. pen., art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., cu referire la folosirea agenţilor sub acoperire, motivându-se că investigatorul sub acoperire a acţionat fără o împuternicire din partea organului de urmărire penală, care nu a emis o ordonanţă în acest sens, situaţie în care acesta a acţionat din proprie iniţiativă, şi-a atribuit o identitate falsă, „determinându-l pe inculpat să săvârşească infracţiunea reţinută în sarcina sa, ca urmare a unor pretinse relaţii de ^prietenie".

Cel de-al treilea motiv de nelegalitate a făcut trimitere la eroarea gravă de fapt comisă de instanţa de fond în aprecierea probelor administrate în cauză, sentinţa nefiind motivată, astfel că, din conţinutul acesteia nu rezultă săvârşirea infracţiunii prev de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

S-a concluzionat în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei şi achitării inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Ultimul motiv a vizat netemeinicia sentinţei, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, invocându-se vârsta apelantului, lipsa antecedentelor penale, concluziile raportului de evaluare psihologică, solicitându-se schimbarea modalităţii de executare, în sensul prevederilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.

Curtea de Apel Craiova a constatat legalitatea şi temeinicia sentinţei atât în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor legale cu privire la autorizarea interceptării convorbirilor telefonice, a înregistrărilor de imagini şi în mediul ambiental, cu referire la prevederile art. 2241 şi art. 2242 C. proc. pen., dar şi a dispoziţiilor art. 21 şi 22 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a constatat că şi activitatea investigatorilor sub acoperire are corespondenţă în materialul probator administrat în cauză, cu raportare la prevederile art. 682 C. proc. pen.

În consecinţă, criticile invocate de ambii inculpaţi sub acest aspect, au fost constatate a fi nefondate.

Astfel, la filele 4 şi 5 (vol. 1 - dosar urmărire penală) au fost depuse ordonanţele din 03 septembrie 2007 şi respectiv 10 ianuarie 2008 date de organul de urmărire penală, prin care s-a dispus delegarea organelor abilitate în vederea efectuării actelor de urmărire penală, conexarea dosarelor, dar şi ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire (filele 5-7, vol. 1, dosar urmărire penală).

De asemenea, s-a formulat cerere de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi pentru autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor telefonice la instanţa competentă, Tribunalul Mehedinţi pronunţând încheierea din 13 septembrie 2007, prin care s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice, emiţându-se în acest sens autorizaţia nr. 49 (filele 12 - 16, vol. 1, dosar urmărire penală).

Prin urmare, interceptările convorbirilor telefonice şi activitatea de înregistrări de imagini şi în mediul ambiental, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel invocat de inculpatul S.M. cu referire la pretinsa nulitate a actului de sesizare a instanţei, acesta este neîntemeiat, trimiterea în judecată, dar şi încadrarea juridică, vizându-i pe ambii apelanţi, pentru aceiaşi infracţiune, împrejurarea că, pentru primul inculpat, nu a fost menţionată în mod expres fapta şi încadrarea juridică a acesteia, fiind lipsită de semnificaţie.

Tot cu privire la acest inculpat, referirile privind consemnările din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 11 martie 2008 sunt nefondate, proba indicată vizând un raport de constatare tehnico-ştiinţifică a cantităţii de 0,44 grame rezină de cannabis ridicată de la inculpat.

Procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante se află depus la fila 81 (vol. 1, dosar urmărire penală), criticile formulate fiind nefondate atât în ceea ce priveşte cantitatea de substanţă interzisă la deţinere, cât şi sumele de bani găsite asupra inculpaţilor sau în mijlocul de transport cu care se deplasau.

Criticile vizând încălcarea prevederilor legale în sensul că procurorul de caz nu s-a conformat dispoziţiilor art. 2242 alin (1) şi (2) C. proc. pen., s-au constat de Curtea de Apel Craiova nefondate, în cauză fiind emisă ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire, a colaboratorului, precum şi de procurare de droguri, cu respectarea dispoziţiilor privind activităţile ce le pot desfăşura aceştia, conform proceselor - verbale depuse la dosar (filele 5-7, dosar urmărire penală).

În sfârşit, ultima critică invocată de apelantul - inculpat T.l.V. vizând netemeinicia sentinţei, s-a constatat nefondată, Curtea apreciind că faptele dezvoltă un grad ridicat de pericol social, ele evidenţiind o pregătire temeinică a activităţii infracţionale vizând atât procurarea, dar şi traficul de droguri, cu consecinţa evidenţă a creării unei stări de dependenţă de către consumatorii identificaţi într-o zonă teritorială cu un grad ridicat de trafic şi consum ilicit de droguri, modul de executare a pedepsei fiind în conformitate cu criteriile generale prev de art. 72 C. pen.

Mai mult, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut şi circumstanţele personale ale inculpatului, constând în principal în lipsa antecedentelor penale, dar având în vedere şi vârsta acestuia, fiind reţinute circumstanţe legale atenuante în condiţiile art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., pedeapsa fiind coborâtă mult sub minimul special, la un cuantum de numai 1 an închisoare.

Prin Decizia penala nr. 62 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii T.I.V. şi S.M. zis „B." împotriva sentinţei penale nr. 276 din 16 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia penală, în Dosarul cu nr. 9145/101/2008.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii T.l.V. şi S.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9145/101/2008.

Motivele de casare invocate de inculpaţi, au fost consemnate în practicaua prezentei decizii, moment la care a fost acordat cuvântul părţilor, la dezbateri, în susţinerea recursurilor.

De asemenea au fost formulate, în scris, motivele de recurs de către inculpaţii T.l.V. şi S.M. care vor fi analizate de instanţa de recurs în contextul pronunţării prezentei decizii.

Recurentul inculpat S.M. a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepţiei nulităţii actului de sesizare al instanţei, dezînvestirea instanţei şi restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii actului de sesizare, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului casarea hotărârilor recurate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Într-o teză secundară a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi reindividiualizarea pedepsei aplicate şi a modului de executare a acesteia invocând motivul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii instanţei de apel a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., susţinându-se că instanţa nu a fost legal sesizată, motivul prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., susţinându-se că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., susţinându-se că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natura să agraveze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Recurentul inculpat T.l.V. a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepţiei nulităţii actelor de urmărire penală, dezînvestirea instanţei şi restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmăririi penale, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.

În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Într-o teză secundară a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, reindividualizarea pedepsei aplicate şi a modului de executare a acesteia, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu efectul reducerii pedepsei principale în condiţiile art. 76 lit. c) C. pen., invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea este legală şi temeinică, iar recursurile sunt nefondate.

1. În contextul motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., inculpatul S.M. a arătat că în rechizitoriu nu se arată fapta pentru care a fost trimis în judecată şi nici încadrarea juridică dată faptei aşa cum prevăd dispoziţiile art. 262 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 203 C. proc. pen.

Înalta Curte, cu privire la acest motiv de casare, costată că nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Rechizitoriul din data de 17 noiembrie 2008 emis de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinţi, în Dosar nr. 68/D/P/2007, a îndeplinit condiţiile de care depinde însăşi sesizarea legală a instanţei, respectiv Tribunalul Mehedinţi, în sensul dispoziţiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procur şef Birou al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinţi.

Cu privire la nulitatea invocată de către apărare în sensul că rechizitoriul precizat nu arată fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul şi nici încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte constată că, această excepţie procedurală invocată de către inculpatul S.M. face parte din regimul nulităţilor relative şi are cadrul general conturat prin dispoziţiile art. 197 alin. (1),alin. (4) şi alin. (5) C. proc. pen.

Trăsăturile specifice care fixează autonomia nulităţilor relative sunt prefigurate în art. 197 alin. (4) C. proc. pen. în care se arată că încălcarea oricărei dispoziţii legale decât cele prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atrage nulitatea actului în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. (doar atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit de la efectuarea actului. Teza finală a art. 197 alin. (4) C. proc. pen., se arată că instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Din analiza art. 197 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că pentru anularea unui act procesual sau procedural se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) să se constate o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal;

b).încălcarea dispoziţiilor legale care disciplinează desfăşurarea procesului penal să aibă ca urmare producerea unei vătămări procesuale;

c).vătămarea produsă să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului îndeplinit prin încălcarea legii.

Din economia dispoziţiilor art. 197 alin. (4) C. proc. pen. rezultă că nulităţile relative se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:

a) vătămarea produsă prin nerespectarea legii poate fi acoperită prin volnţa părţilor având drept consecinţă valabilitatea actelor procesuale sau procedurale care au fost efectuate cu încălcarea legii.

b) nulităţile relative pot fi invocate numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă;

c) nulităţile relative sunt luate în considerare numai dacă au fost invocate de către cel căruia i s-a produs o vătămare în drepturile sale procesuale;

d) în mod excepţional nulitatea relativă poate fi invocată din oficiu de către instanţă în cazul în care anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Înalta Curte constată că prin actul de sesizare al instanţei, nu s-a produs nicio vătămare procesuală inculpatului.

În conţinutul rechizitoriului respectiv filele 4-8 se precizează în detaliu activitatea infracţională desfăşurată de către S.M., iar la fila 8 alin. (3) se precizează expres că faptele inculpatului S.M., de a vinde în mod repetat droguri de risc întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împrejurarea că în dispozitivul rechizitoriului nu s-a precizat fapta şi încadrarea juridică pentru care inculpatul S.M. a fost trimis în judecată nu atrage nulitatea absolută a actului de sesizare, cu atât mai mult cu cât inculpatul a luat cunoştinţă de încadrarea juridică dată faptelor şi descrierea faptelor prin procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de apărare din data de 11 martie 2008 în Dosar nr. 68/D/P/2007, în prezenţa apărătorului ales, avocat F.V., (fila 98 Dosar urmărire penală nr. 68/D/P/2008 vol.l).

2. Cât priveşte motivul prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., invocat de inculpatul S.M., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Din examinarea cauzei, rezultă că instanţa de apel, în considerentele deciziei pronunţate, a expus în amănunt(filele 11-12 dosar apel în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M.), de ce a respins apelul inculpatului şi a menţinut prima hotărâre a instanţei de fond şi de ce a reţinut situaţia de fapt, făcând o evaluare a probatoriului administrat în raport cu motivele de apel invocate de apelantul inculpat S.M. şi soluţia dispusă de prima instanţă.

A precizat în mod corect că nu sunt fondate criticile vizând încălcarea de către procuror a prevederilor art. 2241 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., întrucât în cauză a fost emisă ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire, a colaboratorului, precum şi de procurare de droguri, conform proceselor verbale depuse la dosar aflate la filele 5-7 dosar urmărire penală, iar la fila 4 dosar urmărire penală existând ordonanţa de conexare a Dosarelor nr. 70/D/P/2007 şi nr. 89/D/P/2007 la Dosarul nr. 68/D/P/2007 dosare ale Biroului Teritoriului Mehedinţi.

A motivat de asemenea instanţa de apel şi respingerea criticii cu privire la inadvertenţele, în opinia apărării inculpatului, existente între procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi procesul verbal de înseriere a bancnotelor, cât şi legalitatea actului de sesizare în sensul nemenţionării în dispozitivul rechizitoriului fapta şi încadrarea juridică dată faptei de trimitere în judecată a inculpatului S.

Astfel, Înalta Curte constată că modalitatea de motivare a hotărârii judecătoreşti pronunţată în apel reflectă o examinare efectivă asupra mijloacelor de probă şi evidenţiază concluziile care rezultă întocmai în dispozitivul hotărârii ca urmare a acestei examinări, a argumentelor şi reţinerea unora dintre acestea, în raport cu motivele de apel invocate de inculpatul S., aşa încât hotărârea nu poate fi supusă sancţiunii care vizează nulitatea relativă, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

3. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 3859 oct.10 C. proc. pen. invocat de inculpatul S.M., în sensul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate sau asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, Înalta Curte constată că nici acest motiv nu este fondat.

Cu privire la critica inculpatului ce vizează lipsa autorizaţiilor de investigatorului, colaboratorului sub acoperire, la instanţa de fond şi instanţa de apel, înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este fondat.

Întra-adevăr ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire, a colaboratorului şi de procurare de Droguri nr. 1/A/2007 din 07 ianuarie 2008 în Dosar nr. 68/D/P/2007 emisă de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinţi(27-30 dosar recurs) şi ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire, a colaboratorului şi de procurare de droguri din 21 noiembrie 2007 în Dosar nr. 89/D/P/2007 emisă de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinţi (fila 34-37 dosar recurs) privindu-l pe S.M. au fost depuse în faza de judecată a recursului, însă această împrejurare nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., neaducându-se nici o vătămare inculpatului care să nu fi putut fi înlăturată, ori această împrejurare a fost realizată chiar prin depunerea acestor autorizaţii la dosarul cauzei de recurs.

Totodată dispoziţiile art. 2242 alin. (1) C. proc. pen. precizează că persoanele prevăzute în art. 2241 pot efectua investigaţii numai cu autorizarea motivată a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, textul de lege neprevăzând obligativitatea atragerii sancţiunii anulării actului de sesizare atâta vreme cât aceste autorizaţii au fost depuse, chiar şi în faza de judecată a recursului, dovedindu-se existenţa lor conform normelor imperative ale dispoziţiilor amintite.

De asemenea dispoziţiile art. 2243 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub acoperire vor putea fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente şi utile.

În acest sens există ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire şi de procurare de droguri din 03 martie 2007 în Dosar nr. 70/D/P/2007(F5-7 Dosar U.P. 68/D/P/2007 vol. 1) fiind autorizat investigatorul D.I. şi colaboratorul M.I. întrucât cu privire la numiţii S.l.R., T.F.A. şi R.D.C. întrucât existau indicii temeinice că aceştia comercializează în mod ilicit droguri în municipiul Drobeta Turnu Severin iar solicitarea Ministerului Public D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritroial Mehedinţi, - admisă prin încheierea din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Mehedinţi, secţia penală, (filele 8-13 Dosar urmărire penală nr. 68/D/P/2007), a fost admisă tocmai în acelaşi scop precizat şi anume că numitul S.l.R. poartă discuţii telefonice cu alte persoane suspecte care nu pot fi identificate prin alte mijloace în scopul strângerii de probe şi pentru identificarea altor complici.

Chiar dacă, aşa cum reţine apărarea inculpatului în motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, autorizaţia prin care s-a dispus autorizarea investigatorului D.I. şi colaboratorului M.I., vizează activitatea infracţională a altor persoane iar perioada când s-a dat această autorizaţie nu coincide cu cea î.i care au fost întocmite acte premergătoare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M., această autorizaţie a avut ca scop şi la folosirea informaţiilor obţinute de investigatorul sub acoperire în cauza şi în legătură cu inculpatul S.M. şi inculpatul T.l.V. fiind concludente şi utile cauzelor, ceea ce a condus tocmai la conexarea a trei dosare penale întocmite de Tribunalul Mehedinţi.

Tot în aplicarea şi valorificarea dispoziţiilor art. 2243 alin. (2) C. proc. pen., atâta timp cât D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinţi a emis Ordonanţa din 10 ianuarie 2008 şi a dispus conexarea Dosarelor nr. 70/D/P/2007 şi nr. 89/D/P/2007 la Dosarul nr,68/D/P/2007, dosare care aparţineau Biroului Teritorial Mehedinţi ca urmare a faptului că în aceste cauze sunt cercetate aceleaşi persoane pentru fapte de acelaşi gen, chiar prin această conexare a cauzelor dovedindu-se o legătură strânsă de cauzalitate cu privire la aceleaşi persoane şi de săvârşire a aceloraşi tip de infracţiuni atrage înlăturarea oricărui dubiu că autorizaţiile din 21 noiembriw 2007, invocate de inculpat şi depuse de către Parchet în faza de judecată a recursului nu ar fi existat la momentul la care ele figurează înregistrate în registrul de autorizaţii al investigatorului şi colaboratorului sub acoperire şi totodată atrage înlăturarea oricărei sancţiuni a nulităţii actului de sesizare, pentru acest considerent.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. invocate de apărare în motivele scrise, în sensul că investigatorii şi colaboratorii sub acoperire au acţionat pe cont propriu şi toată această activitate a fost clandestină şi desfăşurată complet în afara controlului procurorului.

Cu privire la inexistenţa, în opinia apărării a autorizaţiei pentru efectuarea de interceptări şi înregistrări de convorbiri telefonice în ceea ce-l priveşte pe S.M., instanţa de apel corect a reţinut că la filele 12-14 Dosar nr. 68/D/P/2007, vol. I (şi nu în vol. IV aşa cum arată inculpatul în motivele scrise), există această autorizaţie 49 din data de 13 septembrie 2007 autorizaţie valabilă de la 13 septembrie 2007 la 12 octombrie 2007, urmare a încheierii emisă de Tribunalul Mehedinţi la data de 13 septembrie 2007,.astfel că nici pentru această critică a inculpatului nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 C. proc. pen. raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la critica inculpatului că procesul verbal de înseriere a bancnotelor de la fila 23 vol. l .u.p. nu este precizată ora efectuării acestei operaţiuni, astfel că în opinia apărării inculpatului, acesta nu se ştie dacă a fost încheiat înainte sau după flagrantul din data de 11 martie 2008, nici această critică nu este întemeiată, inculpatul nefăcând nici o dovadă în acest sens, fiind doar o simplă afirmaţie nesusţinută de nici o dovadă sau probă care să ateste că acest proces verbal ar fi fost încheiat ulterior flagrantului, astfel că este lipsită de relevanţă o astfel de susţinere nedovedită în fapt.

4. Achitarea solicitată de inculpatului S.M. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocată de inculpatul Stoicănescu în baza motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu este întemeiată.

În egală măsură nici solicitarea de către inculpatul T.l.V. nu este întemeiată, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., acesta invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Din probele administrate, respectiv procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 11 martie 2008, (filele 81-82 Dosar de urmărire penală nr. 68/D/P/2007 vol. l) care atestă existenţa unei bancnote de 100 de euro înseriată în baza procesului verbal din aceiaşi dată întocmit de către inspectorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Craiova şi S.C.C.O. Mehedinţi (F77. Dosarul de urmărire penală nr. 68/D/P/2007 vol. l) şi din procesele verbale ale investigatorilor şi colaboratorilor sub acoperire din data de 07 ianuarie 2008, 15 ianuarie 2008, 19 ianuarie 2008, 22 ianuarie 2008, 23 ianuarie 2008, 26 ianuarie 2008, 28 ianuarie 2008, 29 ianuarie 2008, 08 februarie 2008, 12 februarie 2008, 13 februarie 2008, 06 martie 2008 (Dosar de urmărire penală nr. 68/D/P/2007 vol. II d.u.p.) rezultă că S.M. a vândut haşiş în cantităţi diferite în schimbul unor sume de bani în euro şi lei, iar inculpatul T.l.V. a vândut la datele de 22 noiembrie 2007, 06 decembrie 2007, 22 februarie 2008, colaboratorului sub acoperire haşiş în schimbul unor sume de bani în lei şi euro.

Astfel din aceste probe rezultă cu certitudine că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată respectiv ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Chiar dacă inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor, de altfel ei prevalându-se de dreptul la tăcere pe întreaga desfăşurare a procesului penal, iar martorii audiaţi la cercetarea judecătorească de către instanţa de fond au declarat, unii dintre ei că nu-i cunosc pe inculpaţi sau că nu cunosc dacă aceştia se ocupă cu trafic de droguri, din conţinutul dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., rezultă, cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârşită de inculpat.

Pe de alta parte, in raport de dispoziţiile art. 62, art. 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.

Ţinând cont de efectul devolutiv al recursurilor, Înalta Curte constată că ambele instanţe au respectat obligaţiile impuse de C.E.D.O., prin practica sa, în sensul că instanţa în baza rolului activ este obligată să efectueze cercetarea judecătorească, administrând nemijlocit probele care s-au strâns în faza de urmărire penală, precum şi orice alte probe pe care le consideră utile, pertinente şi concludente pentru aflarea adevărului, chiar dacă cele din cursul urmăririi penale conturează situaţia de fapt şi gradul de vinovăţie al inculpaţilor.

5. Înalta Curte constată că nici motivul de casare prevăzut de art. 385 9, C. proc. pen. invocat atât de inculpatul T.l.V. câr şi de inculpatul S.M. nu este fondat.

Reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.

Ambele instanţe au dat eficienţă maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reţinându-se pericolul social al faptelor comise, forma continuată a săvârşirii faptelor, cantitatea de drog de mare risc - rezină de canabis - respectiv 29,00 grame vândute de inculpatul S., 2,22 grame vândute de inculpatul T. şi 15,49 grame vândute de ambii inculpaţi la momentul constituirii flagrantului, de poziţiile procesuale ale inculpaţilor care în faţa instanţei de fond s-au prevalat de dreptul la tăcere, de împrejurarea că aceştia nu au mai săvârşit fapte penale, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor, Înalta Curte constată că şi aceasta a fost stabilită în mod corect de a fi executată în regim de detenţie.

Împrejurarea că infracţiunea de trafic de droguri este o faptă foarte gravă, cu atât mai mult cu cât a fost săvârşită în formă continuată de către ambii inculpaţi, aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepselor, nu exclude ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condiţiile de comitere, de persoana infractorului şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii.

Însă, faptele inculpaţilor S.M. şi T.l.V. săvârşite în mod repetat, reţinându-se forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul că în perioada anilor 2007-2008, au vândut droguri de mare risc nu poate conduce la convingerea instanţei de recurs că inculpaţilor S. şi T. li se pot aplica dispoziţiile legale de aplicarea unei sancţiuni de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere sau suspendarea condiţionată a executării pedepsei aşa cum sunt prevăzute la art. 81l şi respectiv de art. 861 C. pen.

6. Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpatul T.l.V., respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Inculpatul a invocat prin motivele scrise în cadrul acestui motiv că sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. întrucât organele de urmărire penală au încălcat dispoziţiile legale referitoare la sesizarea instanţei, organul de urmărire penală nefiind legal sesizat prin vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. pen., au încălcat dispoziţiile art. 2241 şi art. 2242 C. proc. pen., şi art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 143/2000 deoarece în cauză nu a fost emisă o ordonanţă prin care să se stabilească folosirea investigatorului U.I. şi colaboratorului sub acoperire M.I.; au încălcat dispoziţiile art. 911 C. proc. pen., neexistând la dosarul cauzei autorizaţia de interceptare a convorbirilor şi interceptărilor telefonice ale inculpatului; că autorizaţiile din 21 noiembrie 2007 pentru desemnarea investigatorul şi colaboratorul au fost depuse în faza de judecată a recursului.

Înalta Curte constată că, de fapt, sunt aceleaşi motive invocate de inculpatul S.M. în cadrul motivului de casare invocat şi prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., motiv pentru care Înalta Curte va avea în vedere considerentele precizate în cadrul argumentelor prezentate la acest motiv, respectiv pct. 1 din considerentele prezentei decizii.

În plus a mai criticat inculpatul T., nelegala sesizare a organului de urmărire penală, în sensul dispoziţiilor art. 221 C. pen. neexistând nici plângere, nici denunţ, nici proces verbal de sesizare din oficiu pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind incidente dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., privind restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmării penale. A susţinut în acest sens că procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 12 d.u.p. vol. I) întocmit de către A.P., la data de 21 noiembrie 2007, privind existenţa unui grup infracţional organizat îi viza pe numiţii Ş.G.M. şi P.C., persoane faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi ulterior au dobândit calitatea de martori, neexistând, practic, în opinia apărării, probe pe care îşi bazează D.I.I.C.O.T. Mehedinţi acuzarea.

Înalta Curte constată că la fila 3 Dosar nr. 68/D/P/2007 vol. 1, există proces verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 3 septembrie 2007 cu privire la numitul S.l.R., întrucât faptele menţionate a fi săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2, 3, 4 din Legea nr. 143/2000, iar la fila 12 d.u.p. Dosar nr. 68/D/P/2007 vol. 2 (şi nu vol. 1 cum din eroare a precizat inculpatul) se află procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 21 noiembrie 2007, privind existenţa unui grup infracţional organizat ce îi viza pe numiţii Ş.G.M. şi P.C.

Cu privire la inexistenţa probelor, afirmaţie susţinută de inculpatul T., în sensul că împotriva unor făptuitori s-a dispus măsura scoaterii de sub urmărire penală, aceştia rămânând în cauză în calitate de martori, instanţa de recurs reţine că în aplicarea şi valorificarea dispoziţiilor art. 2243 alin. (2) C. proc. pen., D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinţi a emis Ordonanţa din 10 ianuarie 2008 şi a dispus conexarea Dosarelor nr. 70/D/P/2007 şi nr. 89/D/P/2007 la Dosarul nr. 68/D/P/2007, dosare care aparţineau Biroului Teritorial Mehedinţi având în vedere faptul că în aceste cauze sunt cercetate aceleaşi persoane pentru fapte de acelaşi gen, împrejurare care atrage negreşit câştigarea tuturor actele administrate sub imperiul acestor procese verbale de sesizare din oficiu, indiferent de soluţiile dispuse ulterior de procuror faţă de unii dintre făptuitori, nefiind incidente dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen. aşa cum a susţinut inculpatul, neimpunându-se restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmării penale.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpaţii T.l.V. şi S.M. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.l.V. şi S.M. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 450 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 436/2011. Penal