ICCJ. Decizia nr. 74/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 74/2011
Dosar nr. 8246/2/2009
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul T.D.A.M. împotriva rezoluţiei nr. 238/P/2008 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, şi a rezoluţiei din data de 4 august 2009 dată de Procurorul şef al D.N.A. în Dosarul nr. 1437/C/2009.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 12 iunie 2009, dată în Dosarul nr. 238/P/2008 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., în baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii C.A.l., D.C.l., C.C.E., G.B.N., G.R.V., H.M.V. şi D.D.- sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 263 C. pen. şi art. 323 C. pen.; C.I.D. - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 61 din Legea nr. 78/2000, art. 214 C. pen., art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., art. 221 C. pen., art. 292 C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) - c), e) şi g) din Legea nr. 78/2000, art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi art. 323 C. pen.; C.M. şi R.R.V. - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 221 C. pen., art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi art. 323 C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) - c), e) şi g) din Legea nr. 78/2000; precum şi pentru M.I., M.P. şi S.D.T. -sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. şi art. 323 C. pen., cu referire la art. 17 lit. b), c) din Legea nr. 78/2000.
Începând cu anul 1998 numita R.R.V., din municipiul Bucureşti, a formulat mai multe cereri prin care solicita Comisiei de fond funciar, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile ce au fost în proprietatea unor rude decedate.
Una dintre aceste cereri, înregistrată la Primăria Sectorului 1 cu nr. 34334/2005, se referea şi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au fost deţinute de către autorul M.Ş..
Conform declaraţiei autentificate prin încheierea din 28 iunie 2006, a B.N.P. Asociaţi - M.P., M.I. şi S.D.T., numita R.R.V. preciza că: „numiţii Ş.M.G., G.L. şi T.R.V., menţionaţi în calitate de moştenitori ai defunctului M.Ş., în certificatul de moştenitor emis la data de 17 mai 1982 de către notariatul de stat al Sectorului 1 Bucureşti, sunt decedaţi, iar subsemnata sunt singura persoană care am formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de moştenitoare a lui M.Ş., P.G.E., A.M.R. (născută P.)".
Soluţionarea acestor cereri a făcut obiectul activităţilor prevăzute de legislaţia aferentă reconstituirii dreptului de proprietate ce intrau în sarcina subcomisiei constituite la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti. însă, din cauza complexităţii generate de numărul imobilelor revendicate, situaţia juridică a acestora şi faptului că aparţinuseră mai multor proprietari, soluţionarea nu a fost realizată nici până la sfârşitul anului 2006.
Conform documentelor anexate acestor solicitări, s-a reţinut că în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate numita R.R.V. a fost reprezentată de către C.M. şi/sau C.I.D.
Faţă de actele depuse de petent la dosarul parchetului, s-a constatat că, deşi mama sa, numita T.R.V., a decedat, la data de 14 februarie 2004, certificatul de moştenitor a fost emis abia la data de 5 februarie 2007.
Mai mult, la data de 22 ianuarie 2007, numiţii T.S. şi fiul său, T.D.A.M., în calitate de cedenţi, au încheiat cu numitul G.V. contractul de cesiune de drepturi, autentificat prin încheierea a B.N.P. M.A.
Conform voinţei exprimate de părţi, în cadrul acestui contract se stipula că cedenţii cesionează „cota parte din drepturile ce ne revin asupra terenului în suprafaţă totală de 12, 40 ha situat în Municipiul Bucureşti (fosta comună Băneasa, actual sector 1 Bucureşti), din care Lotul 40 şi 41 sunt situate în Bucureşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti, pe care o deţinem în calitate de moştenitori ai defunctei T.R.V. (moştenitoare a defunctului M.Ş., decedat la data de 6 noiembrie 2969, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, conform certificatului de moştenitor din 1982), decedată la data de 14 februarie 2004, cu ultimul domiciliu la Bucureşti, sector 6 conform actelor de stare civilă".
În acelaşi cadru, părţile conveneau că cesiunea a fost încheiată în vederea retrocedării în natură, obţinerii măsurilor reparatorii prin echivalent fie în compensare cu alte bunuri, de către entitatea investită cu soluţionarea cererii formulate în temeiul Legii nr. 1/2000, republicată şi ale Legii nr. 247/2005.
La finalul acelui contract, se stipula că preţul cesiunii este în sumă de 400.000 euro.
Clauzele acestui contract de cesiune au fost completate de către părţi cu un contract de mandat, prin care T.S. şi fiul său T.D.A.M. îl împuterniceau pe numitul G.V. în vederea reprezentării cu puteri depline în faţa autorităţilor competente, în vederea retrocedării în natură sau obţinerii măsurilor reparatorii, pentru cota parte ce li se cuvenea din imobilul teren în suprafaţă de 12,40 ha situat în Municipiul Bucureşti (fosta comună Băneasa, actual sector 1 Bucureşti), din care Lotul 40 şi 41 sunt situate în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti.
Calitatea de moştenitori ai defunctului M.Ş., cât şi cesionarea drepturilor către numitul G.V. a fost notificată la data de 8 februarie 2007, de către numiţii T.S. şi T.D.A.M., Primăriei Sectorului 1 Bucureşti - Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar, prin intermediul executorului judecătoresc C.C.
O notificare referitoare la acelaşi contract de cesiune de drepturi a fost făcută şi de către G.V., care la data de 11 aprilie 2007 preciza că se subrogă în drepturile cedenţilor cu privire la restituirea terenului în suprafaţă totală de 12,4 ha.
La scurt timp de la perfectarea acestor acte notariale, numiţii T.S. şi T.D.A.M. au convenit cu numitul C.I.D. cesionarea unei cote părţi din totalitatea drepturilor pe care cei doi le deţineau în calitate de moştenitori ai defuntei T.R.V..
Astfel, la data de 23 februarie 2007, prin încheierea nr. 627 a B.N.P. Asociaţi - M.P., M.I. şi S.D.T., a fost autentificat contractul de cesiune prin care T.S. şi T.D.A.M. îşi exprimau voinţa d ea cesiona numitului C.I.D. cota parte din totalitatea drepturilor de moştenitor, respectiv „asupra terenurilor în suprafaţă totală de 36.200 (treizeci şi şase mii două sute mp) pe care defunctul M.Ş. Ie-a deţinut în proprietate pe raza comunei Băneasa, actual Sectorul 1 Bucureşti, respectiv fostele loturi din parcela Montesquie, astfel:
- 13.400 mp, însemnând fostul lot 40, conform Actului de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 32645 din data de 17 noiembrie 1930 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat;
- 8.800 mp, însemnând fostul lot 41, conform actului de schimb autentificat din data de 3 decembrie 1930 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat;
- 14.000 mp, însemnând fostul lot din parcela Montesquie, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 aprilie 1031 la Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
Referitor la drepturile cesionate, în contract se mai stipulează că fac obiectul cererilor formulate în temeiul legilor privind fondul funciar, cererile înregistrate la Primăria Sectorului 1 Bucureşti din data de 21 septembrie 2005 și din data de 6 decembrie 2005.
Acelaşi contract stipulează la cap. IV faptul că"preţul ferm şi irevocabil al prezentului contract de cesiune de drepturi este de 500.000 euro echivalentul sumei de 1.690.000 lei, calculat la cursul B.N.R. de 3,38 lei/euro, preţ din care noi, Cedenţii, declară, că am primit astăzi, data autentificării prezentului contract de cesiune, de la cesionarul C.I.D., suma de 100.000 euro, urmând ca suma de 400.000 euro să fie consemnată de către Cesionar, într-un cont ce va fi deschis la dispoziţia d-lui G.V., cu titlu de restituire preţ conform contractului de cesiune de drepturi autentificat din 22 ianuarie 2007 de B.N.P. M.A., în cadrul procedurii care se va derula prin executorul judecătoresc, dovada plăţii acestei ultime sume urmând a fi făcută cu recipisa de consemnare".
Părţile contractului au convenit că, urmare a dobândirii drepturilor de către cesionar acesta se va substitui „ în toate drepturile ce revin Cedenţilor în legătură cu imobilul - teren mai sus menţionat, şi în consecinţă, va suporta toate cheltuielile care se vor face în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate".
La cap. VI - Clauze speciale, părţile convin ca în termen de 10 zile de la data finalizării procedurii de reconstituire cedenţii să se prezinte, personal sau prin mandatar cu procură specială, la B.N.P. M.P., în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică ce va avea ca obiect dreptul de proprietate asupra terenului pentru care s-a făcut reconstituirea, indiferent de amplasamentul acestui teren, preţul contractului de vânzare-cumpărare fiind preţul cesiunii de drepturi, considerat drept achitat.
Totodată, cedenţii se obligau să nu facă promisiuni de înstrăinare unei alte persoane iar personal sau prin mandatar să activeze clauza de dezicere din cuprinsul actului de cesiune încheiat cu numitul G.V. La rândul său, cesionarul se obliga ca, în cazul unui litigiu în legătură cu rezilierea contractului dintre cedenţi şi G.V., să se substituie în toate drepturile şi obligaţiile numiţilor T.S. şi T.D.A.M., urmând să preia el acel litigiu şi să achite pretenţiile.
În vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin acest contract, numiţii T.S. şi T.D.A.M. l-au împuternicit pe C.I.D. - prin procura specială autentificată de acelaşi birou notarial prin încheierea din 23 februarie 2007.
Astfel, mandanţii l-au împuternicit pe C.I.D. să-i reprezinte „cu puteri depline în faţa instituţiilor publice competente, precum şi în faţa instanţelor de judecată, în vederea soluţionării cererilor formulate în baza legilor proprietăţii, la Primăria Sectorului 1 Bucureşti, înregistrate din data de 21 septembrie 2005, din data de 17 ianuarie 2006 şi respectiv din data de 6 decembrie 2005, cu privire la restituirea în natură sau reconstituirea dreptului de proprietate (inclusiv pe un alt amplasament decât cel iniţial)asupra terenului în suprafaţă totală de 36.200 mp", teren pe care defunctul M.Ş. l-a deţinut în proprietate pe raza comunei Băneasa, actual Sectorul 1 Bucureşti, respectiv fostele loturi 40,41 şi 140/IV - din parcela Montesquie.
Prin aceeaşi procură specială C.I.D. a fost mandatat să-i reprezinte pe cei doi mandanţi, în faţa oricărui birou notarial pentru finalizarea procedurii succesorale deschise după defuncta T.R.V., în faţa numiţilor G.V., T.V.V. şi B.G. cu privire la rezilierea contractului autentificat din 22 ianuarie 2007.
Pentru ducerea la îndeplinire a acelui mandat, C.I.D. putea să îndeplinească orice formalitate, să depună documentaţia necesară, să facă orice fel de cereri şi declaraţii, să ridice hotărâri/decizii prin care li se reconstituia dreptul de proprietate asupra terenului, inclusiv titlul de proprietate, să primească terenul, să conteste deciziile/hotărârile ce le lezau interesele.
La aceeaşi dată, 23 februarie 2007, numiţii T.S. şi T.D.A.M. au mandatat pe numitul M.C.I., în baza procurii speciale autentificată prin încheierea nr. 628 a B.N.P. M.P., pentru ca în numele lor să vândă lui C.I.D. „cota parte ce ne revine, în calitate de moştenitori al defunctei T.R.V. (moştenitoare a defunctului M.Ş.), din suprafaţa de 36.200 mp".
La data de 28 februarie 2007, numitul C.I.D. a notificat Prefecturii municipiului Bucureşti, prin intermediul executorului R.l.C., faptul că a fost reziliat contractul de cesiune autentificat din 22 ianuarie 2007, iar drepturile au fost vândute „definitiv şi irevocabil d-lui C.I.D. care începând cu această dată este singurul nostru reprezentant legal". Prin aceeaşi notificare, se preciza că de lasă la latitudinea comisiilor de fond funciar, decizia de menţinere a cedenţilor pe titlul de proprietate.
Aceste ultime acte au fost succedate la data de 22 martie 2007 de un alt contract de cesiune, prin care C.I.D. a cesionat numitei R.R.V. totalitatea drepturilor deţinute ca urmare a contractului de cesiune autentificat prin încheierea din 23 februarie 2007.
Referitor la aceleaşi drepturi, numitul C.I.D., în calitate de mandatar al numiţilor T.S. şi T.D.A.M., a autentificat notarial şi declaraţia prin care prezenta că mandanţii nu doresc să fie menţionaţi în nicio dispoziţie de restituire sau titlu de proprietate, indiferent de modalitatea în care se vor acorda măsurile reparatorii, în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 36.200 mp pe care defunctul M.Ş. Ie-a deţinut în proprietate pe raza comuni Băneasa, actual Sectorul 1 Bucureşti, respectiv fostele loturi nr. 40,41 şi 140/IV din parcelarea Montesquie.
În cadrul procedurii de soluţionare a cererilor formulate de către R.R.V., Subcomisia de fond funciar din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, cât şi comisia existentă la nivelul Prefecturii municipiului Bucureşti au analizat şi dispus - în mai multe rânduri - asupra situaţiei terenurilor revendicate.
Astfel, ca urmare a notificării efectuate de către numiţii T.S. şi T.D.A.M., Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar a aprobat, la data de 14 februarie 2007, cu unanimitate de voturi, amânarea soluţionării propunerii înaintate de subcomisie.
Concret, în conţinutul hotărârii din 14 februarie 2007 se reţine că „din analiza dosarului s-a constatat că petenta, prin cererea din 2005 solicită după mai mulţi autori mai multe imobile, iar propunerea este făcută doar după autorul M.Ş. şi doar pentru o parte din bunurile acestuia". Mai mult, având în vedere că" la data de 29 ianuarie 2007, au fost depuse prin B.E.J. C.C., două notificări, formulate de T.D.A.M. şi T.S. prin care aceştia notifică Comisia Municipiului Bucureşti cu privire la situaţia dosarului, arătând faptul că şi ei au calitatea de moştenitori ai defunctului M.Ş., precum şi faptul că şi-au cesionat drepturile de moştenire asupra cotelor părţi ce le revin din terenul revendicat de către petentă", astfel încât comisia a amânat soluţionarea propunerii şi a dispus transmiterea întregii documentaţii la subcomisia locală, în vederea reanalizării propunerii şi completării cu acte.
Prin Hotărârea din 25 aprilie 2007, comisia a amânat iarăşi soluţionarea cererii, motivat de faptul că nu a fost clarificată situaţia moştenitorilor şi că nu a existat un referat explicit cu privire la baza legală a disjungerii cererilor numitei R.R.V.
Dispoziţiile comisiei au fost transpuse în practică la nivelul subcomisiei existente la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, care într-o primă fază a venit cu completări referitor la propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru numiţii R.V.R., T.A., T.S., G.C. şi G.C.
Astfel, la data de 20 septembrie 2007, Direcţia de fond funciar, cadastru şi registru agricol din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti a comunicat cu adresa, faptul că:
„.M.Ş. (autorul petenţilor) a deţinut în proprietate mai multe suprafeţe de teren din care până în prezent au fost identificate şi fostele loturi din parcelarea Contesei de Montesquie şi loturile 40, 41 şi lotul nr. 4, ca fiind vechi amplasamente libere, loturile nr. 180, 140 IV, 83 B, 84 B, 84 C şi 85 fiind ocupate şi lotul 140 IV fiind parţial ocupat".
Cu privire la emiterea titlului de proprietate, subcomisia prezenta succesiunea contractelor de cesiune de drepturi către R.R.V., motiv pentru care în final, s-a propus eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 24.539 mp pe vechiul amplasament şi 41.192,41 mp, prin stabilirea de teren în compensare.
Ulterior, subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar a înaintat o nouă propunere - la data de 14 decembrie 2007 - în care au fost precizate motivele disjungerii cererilor, succesiunea contractelor de cesiune, litigiile existente cu privire la alte suprafeţe de teren revendicate şi faptul că a fost clarificată doar situaţia terenului în suprafaţă totală de 22.239,35 mp (pe vechile amplasamente loturile 40,41 şi 140) iar pentru diferenţa de 13.292,41 mp se propunea teren în compensare de la A.D.S.
Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea legilor fondului funciar a analizat această propunere la data de 17 decembrie 2007 şi cu unanimitate de voturi a validat cererea numitei R.R.V. în calitate de moştenitoare a defunctului M.Ş., cu privire la suprafaţa de 19.900 mp (loturile 40 şi 41) şi suprafaţa de 2.339,35 mp (parte din lotul 140). Această validare a fost transpusă în hotărârea din 17 decembrie 2007.
Motivând „obligaţia de a face, asumată faţă de dl. C.I.D., căruia trebuie să-i transmitem proprietatea asupra loturilor menţionate sau asupra amplasamentului în echivalent", numiţii T.D.A.M. şi T.S. au formulat, la data de 11 februarie 2008, o solicitare adresată Subcomisiei de aplicare a legilor fondului funciar prin care au cerut să le fie comunicat stadiul cererilor (din 2005, din 2006 şi din 2005 formulate de R.R.V. şi asumate de cei doi, conform notificării din 29 ianuarie 2007, depuse prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C.C.). Concret, cei doi solicitau punerea la dispoziţie a propunerilor şi hotărârilor, atât cu privire la drepturile cesionate numitului C.I.D., cât şi cu privire la celelalte suprafeţe de teren revendicate.
Această solicitare a fost urmată de o „contestaţie înregistrată la Primăria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 6478 din 25 februarie 2008, prin care T.D.A.M. şi T.S. solicitau instituţiei Prefectului „restituirea propunerii Subcomisiei de aplicare a legii fondului funciar sector 1 Bucureşti, în vederea modificării în parte a acesteia, în sensul validării explicite a drepturilor noastre la reconstituirea proprietăţii autorului M.Ş. şi să dispuneţi suspendarea efectelor actului contestat şi a Hotărârii din 17 decembrie 2007 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, până la rezolvarea irevocabilă a prezentei contestaţii, prin exercitarea tuturor căilor de atac".
Cei doi contestatari şi-au motivat solicitarea, prin aceea că ceruseră -la data de 11 februarie 2008 - să le fie comunicat stadiul cererilor şi dacă a fost validat dreptul lor ca moştenitori ai defunctului M.Ş., iar la data de 21 februarie 2008, când s-au prezentat pentru studierea dosarului la subcomisie, li s-a precizat că acest lucru nu este posibil deoarece dosarul se află la comisie, însă au aflat de existenţa Hotărârii din 2007, pe care ulterior au şi primit-o.
Motivul principal al contestaţiei era, însă, faptul că atât în propunere cât şi în Hotărâre se prevedea, pe baza succesiunii contractelor de cesiune de drepturi, că R.V. era deţinătoarea întregii mase succesorale ce-i aparţinuse autorului M.Ş.
În contextul cesiunii de drepturi şi a mandatului acordat numitului C.I.D., cât şi a celorlalte acte translative de drepturi, organele implicate în solicitarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate s-au limitat în a comunica deciziile şi soluţiile adoptate doar numitei R.R.V.
Astfel, la data de 19 martie 2008, Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar a reţinut în cadrul hotărârii faptul că s-a luat act de anexa 29 şi de procesul-verbal de delimitare a suprafeţei de 2,223 ha, constituită din suprafaţa de1,99 ha ce reprezintă vechile amplasamente libere din loturile 40 şi 41 şi suprafaţa de 0,2339 ha ce reprezintă parte din lotul 140, aşa cum fusese validat în Hotărârea din 17 decembrie 2007.
Atât anexa 29 cât şi procesul-verbal de delimitare a suprafeţelor solicitate sunt înregistrate la O.C.P. imobiliară Bucureşti din data de 13 martie 2008.
La data de 9 aprilie 2008, T.D.A.M. şi T.S., prin avocat D.S.L., notifică Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar cu privire la încetarea mandatului acordat lui C.I.D. până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului civil nr. 2975/299/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1. Concret, se notifică instituţiei să nu elibereze niciun document/hotărâre/soluţie şi să nu angajeze niciun raport juridic cu ei prin mandatarul C.I.D.
O notificare cu acelaşi conţinut a fost transmisă la data de 10 aprilie 2008 şi instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, unde a fost înregistrată..
în cuprinsul acestor notificări, se făcea referire la încetarea mandatului acordat numitului C.I.D., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului civil nr. 2975/299/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, iar referitor la obiectul acestui dosar se preciza doar că are ca obiect plângerea împotriva Hotărârii Comisiei Municipiului Bucureşti emisă în 17 decembrie 2007.
La data de 16 aprilie 2008, Comisiei Municipiului Bucureşti, luând act de „memoriul domnilor T.D.A.M. şi T.S. prin care aceştia solicită suspendarea punerii în aplicare a art. 7 din Hotărârea din 17 decembrie 2007", hotărăşte ca în dovedirea celor solicitate petenţii să depună un certificat de grefă din care să rezulte obiectul dosarului, părţile şi stadiul acestuia. Această analiză şi dispoziţie a Comisiei a fost transpusă în art. 11 al Hotărârii din 16 aprilie 2008.
În acest context, la data de 18 aprilie 2008 a fost emis titlul de proprietate, prin care a fost declarată ca împroprietărită cu suprafaţa de 2,2239 mp numita R.R.V., moştenitoarea defunctului M.Ş. Conform documentelor puse la dispoziţie de către Primăria Sectorului 1 acest titlu de proprietate a fost ridicat la data de 21 aprilie 2008 de către avocatul M.C.I., împuternicit de R.R.V.
La data de 12 iunie 2008, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar a luat act de certificatul de grefă din 2008, emis de Judecătoria Sectorului 1, precum şi de cererea de chemare în judecată, însă constată că faţă de solicitarea de suspendare a punerii în aplicare a art. 7 din Hotărârea din 17 decembrie 2007, acest articol şi-a produs efectele ca urmare a emiterii titlului de proprietate.
Astfel, faţă de situaţia de fapt mai sus reţinută, Parchetul a arătat că o analiză obiectivă a elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate de către T.D.A.M. conduce spre concluzia că acestea nu sunt întrunite în integralitatea lor.
Cu privire la infracţiunile de corupţie sesizate (trafic de influenţă, cumpărare de trafic de influenţă, dare şi luare de mită), chiar situaţia de fapt reclamată de petent lasă să se întrevadă doar posibilitatea existenţei infracţiunilor de dare şi laure de mită. Mai precis, faptul că numitul C.I.D. ar fi remis anumite sume de bani funcţionarilor implicaţi, pe diverse paliere de competenţă, în soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
însă, afirmaţia petentului - arată parchetul - nu se susţine cu alte elemente de fapt, fiind practic o supoziţie, o interpretare ca urmare a afirmaţiilor făcute de către C.I.D., în contextul în care petentul a început să facă unele demersuri (contestaţii) cu privire la mandatul acordat.
În declaraţia consemnată la data de 6 aprilie 2009, petentul T.D.A.M. a detaliat cu privire la suma reclamată ca făcând obiectul infracţiunilor de corupţie, precizând:
„Ulterior expedierii unei hotărâri prin care solicitam suspendarea oricăror proceduri în cadrul cărora eram reprezentat de către C.I.D., am fost contactat telefonic de acesta, atât eu cât şi avocata mea, context în care mi-a precizat că va rupe contractul încheiat cu mine, dar pentru asta îi datorez 2 milioane euro, sumă ce reprezintă banii pe care dânsul i-a investit în cadrul acelei proceduri de reconstituire a dreptului de proprietate.
După această discuţie telefonică, mi-am contactat avocatul, iar doamna D.S.L. mi-a precizat că şi dumneaei fost contactată telefonic de către Capeţi şi că într-un fel ar fi ameninţat-o să nu depună notificare a doua zi, iar dacă totuşi o va face voi fi dator faţă de el cu suma de 2 milioane euro.
Această situaţie m-a determinat ca din acel moment să am întâlniri cu Capeţi Iulian doar în prezenţa avocatului meu, doamna D.S., astfel că la sediul avocatului B.D. au avut loc câteva întâlniri, toate la solicitarea lui C.I.
La aceste întâlniri domnul C. făcea unele precizări, succint şi agitat, pe care eu le consideram ameninţări, mai precis fie îmi solicita suma de2 milioane euro, despre care afirma că a cheltuit-o în vederea obţinerii titlului de proprietate, fără a specifica modalitatea în care a ajuns la cheltuirea acestei sume de bani, fie ne solicita pe un ton imperativ să sistăm orice demers juridic până după expirarea mandatului primarului în exerciţiu, C.A.
Aceste afirmaţii ale lui C.I., precum şi toată succesiunea evenimentelor, m-au condus la ideea că este în relaţii cu cei din conducerea Primăriei Sectorului 1, cât şi la nivelul Prefecturii Municipiului Bucureşti, în special cu d-na subprefect C.C.
Referitor la d-na subprefect C.C., relaţionarea cu C.I. o fac doar pe baza documentelor emise de către aceasta în cadrul procedurii de emitere a titlului de proprietate.
îmi mai amintesc faptul că solicitarea acelei sume de 2 milioane euro mai era motivată de către C. prin aceea că prin demersurile mele îi puneam familia în pericol".
Astfel, Parchetul a concluzionat că din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă împrejurarea că petentul doar a intuit existenţa faptelor de corupţie reclamate, fără a avea un suport real sau elemente pertinente care să-i susţină plângerea formulată.
Pe de altă parte, cu privire la pretinsele abuzuri reclamate în sarcina funcţionarilor implicaţi în soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate şi emiterea titlului pentru suprafaţa de 2. 2239 ha teren, s-a reţinut că procedura a fost urmată conform voinţei exprimate de către petent atât în cadrul contractelor de cesiune de drepturi, cât şi în cazul mandatelor acordate.
Concret, funcţionarii în cauză au ţinut cont atât de voinţa exprimată în actele încheiate cu G.V. cât şi cu numitul C.I.D.
Din momentul substituirii în drepturi a numitului C.I.D., funcţionarii au efectuat formalităţile conform cererilor acestuia ca mandatar al petentului, iar din moment notificării încetării mandatului, s-au conformat autonomiei de voinţă a reclamantului. De altfel, la acel moment, succesiunea actelor translative de drepturi conducea la situaţia că unic titular asupra terenului revendicat era doar numita R.R.V., căreia i-a şi fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafaţa de 2,2239 ha şi nu 3,62 ha, aşa cum se solicitase şi se tranzacţionase cu petentul în schimbul sumei de 500.000 euro.
Mai arată parchetul că pretinsul prejudiciu reclamat nu se susţine din simplul motiv că petentul recunoaşte încheierea contractului de cesiune de drepturi cu numitul C.I.D. şi încasarea preţului de la acesta.
În plus, faptul că deciziile funcţionarilor angrenaţi în aplicarea legislaţiei referitoare la fondul funciar s-au referit doar la suprafaţa de teren ce făcea obiectul tranzacţiei cu C.I.D., nu conduce la lezarea celorlalte drepturi ce decurg din calitatea de moştenitor al numitului M.Ş., atât timp cât petentul şi le exercită cu bună credinţă şi în termenele impuse de lege.
Astfel fiind, se concluzionează că în situaţia reţinută nu se identifică elementele infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen.
Simpla interacţionare a unor funcţionari - în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate - în lipsa altor elemente de natură a conduce către o conivenţă infracţională, nu poate constitui conţinutul infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. De altfel, chiar normele care reglementează această procedură precizează modul în care diverse instituţii, prin intermediul funcţionarilor, interacţionează pentru soluţionarea cererilor de restituire a proprietăţilor imobiliare.
Astfel, situaţia ca numiţii C.A.l. - primar al Sectorului 1 Bucureşti, G.B.N. - secretar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, G.R.V. -director executiv al D.F.F.C.R.A., H.M.V. - şef al Serviciului Fond Funciar şi Registru Agricol, D.C.l. -prefect al Municipiului Bucureşti, C.C.E. - subprefect al Municipiului Bucureşti şi D.D. - preşedinte al A.D.S., au interacţionat, conform sarcinilor de serviciu, pentru aplicarea prevederilor legislaţiei privind retrocedarea proprietăţilor, nu poate constitui elementele infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen.
Referitor la faptele incriminate de art. 214, C. pen., art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., art. 221 C. pen., art. 263 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 292 C. pen., art. 17 lit. a) - d), e) şi g) din Legea nr. 78/2000, art. 23 din Legea nr. 656/2002 şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, pe care petentul Ie-a enumerat, dar nu Ie-a detaliat, actele premergătoare efectuate nu au identificat indicii sau date cu valoare probatorie care să contureze existenţa acestor infracţiuni.
împotriva acestei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, petentul T.D.A.M. a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., arătând în esenţă că este nemulţumit de netrimiterea în judecată a intimaţilor, care - în opina sa - în mod nelegal, i-au prejudiciat grav interesele.
Prin rezoluţia din 4 august 2009, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.N.A., a fost confirmată soluţia atacată, dispunându-se respingerea - ca neîntemeiată - a plângerii petentului T.D.A.M.
În continuare, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 238/P/2008 din 12 iunie 2009, dată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., petentul T.D.A.M. a formulat plângere în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., această plângere constituind obiectul judecăţii în cauza de faţă.
În raport de actele şi lucrările dosarului şi de motivele invocate de petent în susţinerea plângerii, Curtea a constatat că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată şi că rezoluţia contestată de petent în prezenta cauză este legală şi temeinică, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privinţa tuturor intimaţilor din speţă, întemeindu-se - în mod corect - pe lipsa oricăror probe sau indicii temeinice, privind săvârşirea de către aceştia a unor acte materiale, astfel cum sunt prevăzute de textele de lege incriminate sau a unor acţiuni care să se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunilor, pe care petentul doar le enumera, fără a aduce probe concrete.
Astfel, Curtea a reţinut că în cursul cercetării prealabile petentul a declarat că nu are probe în legătură cu comiterea unor infracţiuni de corupţie de către funcţionarii publici reclamaţi, astfel cum rezultă din declaraţiile de la filele 283 - 288 (d.u.p.). Prin urmare, petentul doar a intuit existenţa presupuselor fapte de corupţie. Referitor la pretinsele abuzuri puse în sarcina funcţionarilor care au soluţionat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, se constată din ansamblul actelor că procedura a fost urmată conform voinţei exprimată de petent atât în cadrul contractelor de cesiune de drepturi, cât şi în cazul mandatelor acordate, pe care de altfel petentul nu Ie-a contestat niciun moment.
Prin urmare, nu există date sau indicii temeinice că ar fi fost comise infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Curtea a constatat că simpla interacţionare a unor funcţionari publici în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate nu poate constitui conţinutul infracţiunii arătate mai sus.
Conchizând, Curtea de constatat că este vorba despre o neînţelegere între proprietar şi mandatar de natură civilă. împotriva sentinţei penale nr. 149 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal a declarat recurs petiţionarul T.D.A.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea recursului, petiţionarul arată că prima instanţă nu a examinat motivele deduse judecăţii prin plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., nu a făcut o cercetare efectivă, nu au fost examinate toate infracţiunile reclamate, respectiv gestiunea frauduloasă, înşelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., infracţiunile de spălare de bani şi evaziune fiscală prevăzute de art. 23 alin, (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen.
Petiţionarul mai susţine că au fost încălcate normele de competenţă materială în activitatea de cercetare penală, având în vedere dispoziţiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 78/2000, D.N.A. având obligaţia să disjungă cauza şi să stabilească organul competent să efectueze cercetări pentru celelalte fapte reclamate, cu excepţia celor de corupţie.
Recurentul a solicitat casarea sentinţei, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale organelor competente.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Referitor la competenţa D.N.A. de a efectua cercetările în cauză pentru toate infracţiunile reclamate, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.
Petiţionarul a formulat plângere împotriva intimaţilor, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 - 257 C. pen., art. 2481 raportat la art. 246 C. pen., în concurs de conexitate cu fapte incriminate de dispoziţiile art. 214 C. pen., art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., art. 221 C. pen., art. 263 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 292 C. pen. săvârşite în perioada februarie 2007 - aprilie 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru obţinerea în mod ilicit a unor foloase materiale totale de cea. 30.000.000 euro, cauzând în patrimoniul său un prejudiciu de peste 5.000.000 euro.
În opina petiţionarului, faptele intimaţilor, constituie şi infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, şi art. 23 din Legea nr. 656/2002.
în plângerea iniţială adresată procurorului, petiţionarul a făcut trimitere la dispoziţiile art. 6, 61,17 lit. a) - d), e), g) din Legea nr. 78/2000, art. 18 din Legea nr. 340/2004, art. 128 din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, D.N.A. avea competenţa de a efectua cercetări şi de a se pronunţa cu privire la toate faptele reclamate de petiţionar, fiind incidente dispoziţiile art. 33 lit. a) C. proc. pen. şi art. 34 C. proc. pen.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în raport cu actele existente la dosar şi cu declaraţia petiţionarului T.D.A.M. din 6 aprilie 2009.
Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10, cu excepţia alin. de la lit. a).
În speţă, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate nu a rezultat existenţa faptelor reclamate de petiţionar, astfel că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. este temeinică şi legală.
Referitor la infracţiunile de dare şi luare de mită, petiţionarul a susţinut că intimatul C.I.D. i-ar fi pretins suma de 2 milioane de euro, pe care acesta i-ar fi investit în procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate, petiţionarul deducând că suma respectivă ar fi fost remisă funcţionarilor implicaţi în soluţionarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate.
Petiţionarul nu a prezentat însă şi elemente pertinente care să-i susţină plângerea, acesta doar presupunând că suma respectivă de bani a fost remisă diferiţilor funcţionari.
Or, din moment ce actele premergătoare nu au relevat existenţa unor indicii în sensul comiterii de către intimaţi a infracţiunilor sesizate, procurorul nu poate dispune începerea urmăririi penale faţă de dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen.
Intimaţii implicaţi în soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate şi emiterea titlului pentru suprafaţa de 2,2239 ha teren au procedat conform voinţei exprimate de petiţionar în cadrul contractelor de cesiune de drepturi şi mandatelor acordate, astfel că nu se conturează indicii ale săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen.
De altfel, petiţionarul nici nu a suferit un prejudiciu, acesta încasând preţul de la intimatul C.I.D., potrivit propriei declaraţii şi nu i-au fost lezate celelalte drepturi ce decurg din calitatea sa de moştenitor al numitului M.Ş..
În motivele de recurs, petiţionarul arată că nici instanţa de fond şi nici procurorul nu au examinat abuzul denunţat în sensul art. 246 C. pen., în raport de acţiunea funcţionarilor intimaţi de a continua procedura administrativă pentru emiterea titlului de proprietate în situaţia prevăzută de art. 57 din Legea nr. 18/1991, respectiv a suspendării procedurii administrative pe perioada soluţionării plângerii, făcând trimitere la filele 98, 140 şi 174 dosar urmărire penală voi. I.
Din examinarea înscrisurilor la care face referire petiţionarul rezultă că după înregistrarea la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a plângerii formulate de T.D.A.M. şi T.S. împotriva Hotărârii comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, din 17 decembrie 2007, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea legii fondului funciar a emis Hotărârea din 16 aprilie 2008 prin care se lua act de memoriul petiţionarilor, care solicitau suspendarea punerii în aplicare a art. 7 din Hotărârea din 17 decembrie 2007 şi s-a solicitat acestora să depună un certificat de grefă din care să rezulte obiectul dosarului, părţile şi stadiul acestuia.
Petiţionarul a făcut dovada susţinerilor sale la 13 mai 2008, Comisia luând act de certificatul de grefă şi constatând, totodată, că titlul de proprietate a fost emis, deci articolul a cărui suspendare s-a solicitat şi-a produs efectele juridice.
Înalta Curte observă că nu sunt indicii ale săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., aşa cum susţine recurentul, comisia cerându-i acestuia să dovedească împrejurarea că a depus o astfel de acţiune la judecătorie pentru a fi incidente dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 18/1991.
Faptul că petiţionarul a făcut această dovadă la data de 13 mai 2008, după eliberarea titlului de proprietate nu poate fi imputată intimaţilor, care şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale.
În sarcina intimaţilor nu poate fi reţinută nici infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., simpla interacţionare a acestora în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în absenţa altor elemente care ar conduce la o conivenţă infracţională, nu poate constitui conţinutul infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cum corect s-a arătat în rezoluţia atacată.
Petiţionarul a arătat că intimatul C.I.D. a comis şi infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. cu prilejul încheierii contractului de cesiune autentificat din 25 februarie 2007 prin acte de inducere şimenţinere în eroare, privind executarea mandatului acordat din 23 februarie 2009 astfel încât să i se reconstituie dreptul de proprietate şi preluarea tuturor efectelor şi consecinţelor generate de conflictele procesuale cu G.V.
Actele premergătoare nu au relevat însă existenţa indiciilor în sensul comiterii infracţiunii de înşelăciune nici cu ocazia încheierii contractului de cesiune din 23 februarie 2007, nici ulterior.
Faptul că intimatul nu s-a prezentat în procesul intentat de G.V. petiţionarului nu constituie infracţiunea de înşelăciune, ci neexecutarea unei obligaţii pe care şi-a asumat-o intimatul, prin contractul încheiat.
Intimatul C.I.D. nu s-a folosit de mijloace amăgitoare pentru a-l determina pe petiţionar să încheie contractul de cesiune în condiţiile stipulate.
De asemenea, în sarcina acestuia nu se poate reţine nicio infracţiune de gestiune frauduloasă pretins a fi săvârşită cu prilejul executării mandatului autentificat din 23 februarie 2007, nefiind în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 214 C. pen.
Referitor la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals pretins a fi comise de notarul public T.S.D. şi intimatul C.I.D., Înalta Curte constată că declaraţia autentificată din 22 martie 2007 de notarul public a avut la bază procura specială autentificată din 23 iulie 2007, prin care petiţionarul şi T.S. îl împuterniceau pe acesta să facă operaţiunile trecute în procură.
Din actele premergătoare efectuate nu rezultă nici indicii ale comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 263 C. pen., art. 221 C. pen., art. 292 C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) - d), e) şi g) din Legea nr. 78/2000 astfel că rezoluţia atacată este temeinică şi legală şi sub acest aspect.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii plângerii penale, respinsă de înalta Curte la termenul din 29 octombrie 2010, din examinarea actelor dosarului rezultă că rezoluţia de respingere a plângerii a fost comunicată petiţionarului la data de 5 august 2009, conform propriilor susţineri din plângerea adresată instanţei şi copia xerox aflată la fila 21 dosar instanţă.
Petiţionarul a formulat plângere conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. la data de 26 august 2009, plângere trimisă prin fax procurorului, care a înaintat-o instanţei competente.
Este real că la 27 august 2009 petiţionarul a adresat aceeaşi plângere şi instanţei de judecată, însă aceasta a fost formulată în termenul legal de 20 de zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., chiar dacă a fost trimisă la procuror, care în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1)3 C. proc. pen. a înaintat-o instanţei.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 şi art. 193 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.D.A.M. împotriva sentinţei penale nr. 149 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimaţii D.D., C.I.D., I.M., R.R.V. şi C.M.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 704/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 953/2011. Penal → |
|---|
