ICCJ. Decizia nr. 953/2011. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 953/2011

Dosar nr. 1255/1/120/2010

Şedinţa publică din 10 martie 2011

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin sentinţa penală nr. 189 pronunţată la data de 04 iunie 2010 de Tribunalul Dâmbovita, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de către condamnatul R.A., în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmbovita, fiind obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dâmbovita a reţinut că prin adresa din 15 martie 2010, înregistrată sub nr. 1255/120/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovita a înaintat cererea formulată de către condamnatul R.A., privind revizuirea sentinţei penale nr. 288 din 7 iulie 2007 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin Decizia penală nr. 475 din 07 februarie 2008, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 23 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 174-175 lit. e) şi i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 136 din Legea nr. 295/2004, toate cu aplicarea art. 33 C. pen., cu concluzii de respingere ca nefondată.

S-a reţinut că în cererea de revizuire, condamnatul a arătat că sentinţa de condamnare este nelegală şi netemeinică, pentru că ulterior pronunţării hotărârii au fost descoperite fapte şi împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei şi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ducând la o altă încadrare juridică a faptei.

Astfel, instanţa nu a cunoscut efectele tratamentului medicamentos cu „imovane", tratament pe care îl lua de aproximativ 3 ani, întrucât suferea de insomnie şi pe care şi-l administrase imediat după ce a ajuns la rulotă, cu puţin timp înainte de comiterea faptei.

S-a arătat că medicamentul conţine o substanţă activă „zopiclona", că face parte din grupa medicamentelor hipnotice şi sedative şi, potrivit prospectului, poate avea pe lângă efectul principal şi altele adverse, printre care apariţia unui „sindrom care asociază tulburări ale stării de conştientă şi tulburări de comportament şi memorie cu grade diferite de severitate", toate acestea determinând agitaţia extremă, nervozitate, delir oniric, amnezie anterogradă şi dezinhibiţie cu impulsivitate, delir, halucinaţii, simptome psihotice, sugestibilitate şi iritabilitate, comportament anormal, senzaţie de beţie, dificultate de coordonare a mişcărilor, vedere dublă.

S-a precizat că în cazul utilizării concomitente a altor medicamente, dar mai ales cu alcool, efectele se accentuează.

Toate aceste tulburări de comportament însoţite de crize de violenţă extremă, au fost evidenţiate de specialistul dr. R.N. şi au făcut obiectul unor studii de caz în Marea Britanie şi Franţa, care au relevat că administrarea de „zopiclona" pe o perioadă mai mare de 3 - 6 de luni se soldează cu apariţia dependenţei şi a crizelor violente până la punctul violenţei criminale, în condiţiile în care stările asociate administrării de zopiclonă se manifestă prin anomalii ale percepţiei, tulburări de raţionament şi memorie, lipsa de claritate şi coerenţă în gândire, hiperiritabilitate mentală şi la anumiţi stimuli.

Condamnatul - revizuient a menţionat că circumstanţele deosebite din ziua faptei l-au găsit în imposibilitatea de a gestiona raţional lucrurile, datorită consumului de zopiclonă, astfel încât, se poate concluziona că nu a fost stăpân pe acţiunile sale, lipsindu-i discernământul.

A precizat şi faptul că la ridicarea şi examinarea preliminară a armei au fost omise aspecte importante de către organele de cercetare, neconsemnându-se faptul că la momentul ridicării de către organele de poliţie, aceasta era blocată.

Imediat după incident, poliţia a ridicat arma, constatând că era blocată, neputând goli cartuşele care rămăseseră în magazia armei, iar unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului a precizat că urmează să vadă cum procedează, iar în urma încercărilor nereuşite de deblocare în curtea Poliţiei Mun. Târgovişte a fost chemat numitul C.B., pentru a încerca şi el.

S-a precizat că toate aceste situaţii pot fi dovedite cu martori, care au văzut cele întâmplate, respectiv N.V., B.D. şi N.S., însă s-a omis să se treacă acestea în procesul-verbal de ridicare a armei, în care nu se face referire nici cu privire la starea în care ea se afla la momentul ridicării.

Revizuientul a arătat că înainte de ridicarea şi examinarea preliminară, arma se fixează fotografic, prin videofilmare, schiţă şi descriere în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, menţionându-se şi tipul, modelul şi seria armei, dacă aceasta are toate piesele componente şi starea în care a fost găsită, protocol obligatoriu care a fost încălcat, astfel încât se poate concluziona că manevrarea necorespunzătoare a armei de către agentul de poliţie a contribuit la „alterarea" celei mai importante probe şi a dus la efectuarea unei expertize balistice greşită.

Condamnatul a mai precizat că potrivit acestei lucrări, pe ţeava armei de vânătoare s-au aflat particule de sticlă (siliciu), iar alicele descoperite în interiorul autoturismului nu au prezentat astfel de urme, ridicându-se întrebarea firească cum au ajuns particulele de siliciu în interiorul armei de vânătoare, în condiţiile în care potrivit buletinului meteo eliberat de Staţia Meteo Judeţeană Târgovişte, viteza vântului la data de 25 iunie 2006, la ora 15,00 a fost de 4 km/h.

În legătură cu momentul declanşării celui de-al treilea foc de armă rechizitoriul a reţinut în mod greşit mişcările efectuate de condamnat, menţionând că ar fi lovit de trei ori cu ţeava armei în caroseria autoturismului, fără să menţioneze însă că a lovit şi în geamul portierei, că a reuşit să deschidă parţial uşa, anchetatorii omiţând astfel aspecte şi fapte esenţiale, care rezultă din declaraţiile martorilor.

Astfel, cu toate că s-a reţinut că el ar fi efectuat un foc de armă înspre geamul portierei stânga-faţă, în realitate, spargerea completă a acestuia nu putea fi cauzată decât ca urmare a unui impact direct cu arma de vânătoare, spargerea geamului înainte de declanşarea involuntară a armei explicând două aspecte foarte importante, referitoare la particulele de siliciu găsite pe armă şi faptul că alicele găsite în maşină sau extrase din corpul victimei nu au prezentat astfel de urme.

Ţinând seama şi de faptul că geamul din stânga -faţă era spart în totalitate, în timp ce geamul portierei - dreapta a fost fisurat sub forma unei pânze de păianjen, conduce la concluzia că geamul din stânga a fost spart de impactul cu un corp dur (arma de vânătoare), iar cel din dreapta de alicele trase de arma inculpatului, aspecte care urmează a fi lămurite printr-o tragere experimentală cu arma folosită printr-un geam identic cu cel de la F.F., urmând a se lămuri şi dacă geamul a fost spart de alice sau prin lovire.

S-a menţionat că instrucţiunile de utilizare a armei fac referire expresă la eroarea umană, care poate conduce la descărcări accidentale şi neintenţionate ale armei, în cazul manipulării neglijente, la care pot concura şi alţi factori, cum sunt alcoolul şi drogurile.

Prin urmare, este total greşită afirmaţia anchetatorilor că nu se poate declanşa o tragere în mod neintenţionat, urmare a unei manipulări greşite, în condiţiile în care raportul de expertiză din 28 iunie 2006 al I.N.E.C. relevă un experiment ce indică declanşarea neintenţionată ca urmare a lovirii de corpuri dure.

S-a apreciat că faţă de toate aspectele noi menţionate, pe care instanţa nu le-a cunoscut, se poate trage concluzia că arma s-a declanşat involuntar, urmare a lovirii geamului portierii - stânga faţă cu arma care a fost manevrată cu intenţia de a sparge geamul, nu ca urmare a executării intenţionate a unui foc de armă în acel geam.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea cererii de revizuire, administrarea probelor solicitate şi a celor efectuate în cursul primei judecăţi, acestea fiind de natură a stabili incidenţa sau nu în cauză a unor împrejurări care să excludă vinovăţia revizuientului, în sensul art. 19 C. pen., în cauză lipsind latura subiectivă a infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.

A fost ataşat cauzei Dosarul de fond nr. 8022/120/2006, precum şi Dosarul nr. 2119/120/2009, având ca obiect cerere de revizuire formulată de către condamnat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 288 din 27 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 8022/120/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului R.A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 alin. (1) lit. e) şi i) C. pen., la o pedeapsă de 21 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă care a fost contopită cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în baza disp. art. 136 din Legea nr. 295/2004 şi cu două pedepse de câte 3 luni închisoare, aplicate în baza disp. art. 180 alin. (2) C. pen., inculpatul având de executat, în urma contopirii, pedeapsa de 21 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final rezultând o pedeapsă de 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani, cu aplicarea disp. art. 71 şi 64 C. pen.

Sentinţa prin care inculpatul a fost obligat şi la plata unor despăgubiri materiale, a unor daune materiale, despăgubiri civile, cheltuieli judiciare către părţi şi către stat, şi prin care s-a dispus confiscarea unei arme şi a unor tuburi de cartuşe şi fragmente metalice (alice) a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 475 din 7 februarie 2008, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 176 din 28 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Pe parcursul anchetei care s-a desfăşurat în cauză, inculpatul R.A. a susţinut constant că nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, că fapta s-a datorat manevrelor pe care le-a exercitat cu arma, într-o mişcare de lovire de sus în jos asupra părţii metalice superioare a caroseriei - deasupra geamului portierei stânga, în încercarea de a sparge geamul acesteia, care s-a şi realizat, moment în care arma s-a descărcat accidental.

Î n acest sens, au fost toate declaraţiile date de el în faza de urmărire penală (filele 443, 447, 452, 459, 461 dosar urmărire penală), dar şi declaraţiile date în cursul judecăţii (fila nr. 48 - Dosar nr. 8022/120/2006 - Tribunalul Dâmboviţa).

De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea unei expertize balistice, prin ordonanţa din 26 iunie 2006- în Dosarul nr. 593/P/2006, având ca obiective, printre altele, precizarea dacă arma de vânătoare este în stare de funcţionare şi dacă mecanismele de tragere prezintă defecţiuni care ar putea produce o descărcare (tragere) accidentală, în raport de susţinerile inculpatului.

Prin raportul de expertiză balistică din 28 iunie 2006 întocmit de către I.N.E.C., s-a concluzionat că arma era în stare de funcţionare, că nu prezenta defecţiuni sau uzuri care să permită declanşarea accidentală a percuţiei, tragerea fiind posibilă numai prin acţionarea directă şi către înapoi a trăgaciului, cu butonul siguranţei în poziţia „foc" (dezasigurat) - (fila 117 dosar urmărire penală).

Î n acelaşi raport se reţine (fila 115) că s-a procedat, pe parcursul tragerilor în poligon, la efectuarea unor experimente, pentru verificarea unor situaţii reale conform cărora arma s-ar fi putut declanşa accidental, sens în care s-a procedat la lovirea ţevii de o bucată de lemn (Pal), cu toate zonele şi din toate poziţiile, arma fiind încărcată şi neasigurată, fără a avea degetul pe trăgaci, cu o forţă mărită gradual, până în apropierea limitei la care arma se putea deteriora, şi, în niciuna dintre situaţii, nu a fost constatată vreo declanşare accidentală a focului, constatându-se, doar după lovirea obiectului dur cu gura ţevii sau cu partea interioară a acesteia, în plan vertical, ţinând arma sub un unghi de aprox.45 grade, cu degetul strâns pe trăgaci, la limita pragului de declanşare, că după loviri repetate, cu grad mărit de forţă, mişcarea bruscă a armei a determinat acţionarea trăgaciului şi executarea focului.

În urma acestor experimente, s-a putut concluziona că tragerea cu arma respectivă este posibilă numai prin acţionarea directă şi către înapoi a trăgaciului, cu butonul siguranţei în poziţia „foc".

La data de 03 iulie 2006 în Dosarul nr. 777/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a emis o ordonanţă prin care s-a dispus efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice a armei pusă la dispoziţie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, cu obiective asemănătoare cu cele dispuse prin ordonanţa din 26 iunie 2006 în Dosarul nr. 593/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 iulie 2006 întocmit de Institutul de Criminalistică (filele 131 - 137 dosar urmărire penală), a prezentat aceleaşi concluzii cu cele ale raportului de expertiză balistică din 28 iunie 2006, respectiv faptul că arma de vânătoare supusă expertizării este prevăzută cu un sistem de siguranţă în stare de funcţionare, ea nepermiţând declanşarea accidentală a percuţiei prin lovirea ţevii şi a patului de corpuri dure (planuri dure) sau prin mişcări bruşte, tragerea fiind posibilă numai prin acţionarea directă şi către înapoi a trăgaciului, cu butonul siguranţei în poziţia „foc" (dezactivat).

Şi în acest raport de constatare s-a reţinut efectuarea unui experiment balistic similar celui efectuat în vederea întocmirii raportului de expertiză balistică, care a condus la concluziile că arma nu permite declanşarea accidentală a percuţiei.

Tot pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a depus la dosarul cauzei o cerere (fila 149 dosar urmărire penală) pentru efectuarea unei noi expertize balistice, formulând obiective care să fie avute în vedere la întocmirea expertizei şi solicitând prezenţa unui expert criminalist autorizat - P.C.L.

Prin Ordonanţa din 7 august 2006 (filele 150 - 158 dosar urmărire penală) s-a dispus admiterea cererii de probatiune formulată de inculpat şi efectuarea unei expertize balistice judiciare de către

I.N.E.C., cu obiectivele solicitate de către acesta, vizând, printre altele şi dacă arma poate declanşa o împuşcătură fără să se acţioneze pe trăgaci şi în ce condiţii, precum şi aprecierea distanţei şi direcţiei din care s-a tras, ţinând seama de mai multe elemente, printre care şi spargerea geamurilor stânga faţă, menţinerea intactă a parbrizului şi a celorlalte geamuri şi a lunetei, cu excepţia geamului stânga faţă şi dreapta faţă, existenţa a 4 urme în mânerul de susţinere situat în partea dreaptă deasupra uşii şi în ornamentul din material plastic, de sub mâner, prezenţa în ţeava armei a unor microparticule de sticlă.

La data de 21 septembrie 2006 a fost întocmit Raportul de expertiză criminalistică de către I.N.E.C. (filele 163-181 dosar urmărire penală), care a concluzionat că arma de vânătoare este în stare bună, că arma nu poate declanşa o împuşcătură fără să se acţioneze pe trăgaci, dar şi că distanţa dintre gura ţevii şi punctul în care a fost lovită victima a fost mai mică de 1,5 metri.

Raportul a reţinut (fila 169) că tragerile experimentale efectuate în poligon au exclus posibilitatea declanşării unei împuşcături fără să se acţioneze pe trăgaci, dar şi că în momentele premergătoare executării celui de-al treilea foc, trăgătorul a lovit de mai multe ori cu ţeava armei partea de deasupra portierei stânga faţă a autoturismului, rezultând trei urme dinamice, îndoituri de formă liniară, după care au fost stabilite coordonatele trăgătorului în momentul executării focului, respectiv că acesta se afla în partea stângă a autoturismului, ocupând poziţie în dreptul portierei din stânga faţă, cu arma îndreptată spre fereastra acesteia.

Au fost efectuate şi un număr de 5 trageri experimentale pentru a se stabili distanţa de la care s-a tras (filele 172-179) şi s-a reţinut că după executarea focului care a rănit victima, arma a fost reîncărcată, organele de cercetare găsind-o cu un cartuş nefolosit pe ţeava.

Expertul recomandat de către inculpat, P.C.L. a formulat o notă de obiecţii la data de 6 octombrie 2006 (filele 182-188 dosar urmărire penală).

De asemenea, în timpul soluţionării cauzei, expertul recomandat a depus la dosarul cauzei un raport privind starea tehnică a armei (filele 192 - 198 dosar Tribunalul Dâmboviţa), ale cărei concluzii au fost examinate de către instanţă cu ocazia pronunţării, aşa cum au fost analizate şi toate celelalte rapoarte de expertiză întocmite în cauză.

Din descrierea amănunţită a tuturor acestor concluzii ale examinărilor succesive la care a fost supusă arma de vânătoare, proprietatea condamnatului, rezultă că atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, s-a cunoscut poziţia constantă a inculpatului de nerecunoaştere a săvârşirii cu intenţie a vreunei fapte prevăzută de legea penală cu privire la victima R.C., susţinerea constantă a inculpatului că arma s-a declanşat accidental, fără ca el să apese trăgaci şi că toate aceste aspecte au fost analizate de către instanţă.

Nu s-a putut reţine că în ceea ce priveşte arma ar exista vreun element de noutate, necunoscut de către instanţă şi neanalizat cu ocazia numeroaselor expertize la care aceasta a fost supusă, prima constatare ştiinţifică cu privire la aceasta, efectuată la 28 iunie 2006 reţinând şi fotografic, modalitatea în care a fost prezentată arma la expertizare.

De asemenea, procesul-verbal încheiat la 24 iunie 2006, îndreptat ulterior în ceea ce priveşte data întocmirii (filele 97 şi 98 dosar urmărire penală), reţine faptul că R.A. a predat organelor de poliţie arma de vânătoare, descărcată şi asigurată, iar în raportul întocmit de către organele de poliţie la 3 august 2006 (fila 99 ) se fac menţiuni cu privire la ceea ce înseamnă sintagma „descărcată şi asigurată".

Prin urmare şi aceste acte întocmite de către organele de poliţie s-au aflat la dispoziţia instanţei atunci când au analizat vinovăţia inculpatului, neputându-se reţine susţinerile revizuientului că nu a avut acces la toate dovezile strânse de procurori, materialul de urmărire penală fiindu-i prezentat acestuia la data de 18 octombrie 2006 (fila 597) şi beneficiind de apărător ales, pe tot parcursul cercetărilor.

Instanţa a cunoscut şi faptul că inculpatul s-a aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi că îşi administra medicamentul „imovanne", acesta arătând atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii că lua acest medicament de circa 3 ani, deoarece avea insomnii.

Astfel, în timpul urmării penale (fila 335) la data de 26 iulie 2006 inculpatul, prin apărător a solicitat efectuarea unei expertize în neuro - psihiatrică, care să aibă în vedere la aprecierea discernământului la momentul săvârşirii faptei dacă acesta a putut fi influenţat de starea generală de sănătate, de oboseala generalizată, acumulările nervoase progresive şi consumul de medicamente, prescrise medical, pentru liniştirea sistemului nervos.

Cererea de probatorii a fost admisă prin ordonanţa din 26 iulie 2006, iar prin ordonanţa din 31 iulie 2006 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care în expozitiv a reţinut susţinerile inculpatului cu privire la administrarea medicamentului „imovanne"(fila 346).

Deşi inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că are şi posibilitatea numirii unui expert - parte, a precizat (fila 346 ) că nu solicită un astfel de expert, fiind de acord cu obiectivele formulate de procuror.

Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 2006 (filele 348-350 dosar urmărire penală) a concluzionat, după ce a reţinut la examenul psihic că inculpatul a consumat alcool, că era nedormit de două nopţi şi luase „imovanne", că acesta nu prezintă tulburări psihice de natură să-i modifice capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţele faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Inculpatului i-a fost efectuată şi o expertiză medico-legală pentru a se constata bolile de care suferă, fiind expertizat în cadrul I.N.M.L de o comisie de medici, unde a putut prezenta, din nou, faptul că urma un tratament cu „imovanne".

În aceste condiţii, nu se poate reţine că instanţa de fond şi cele de control judiciar nu ar fi cunoscut faptul că acesta îşi administra medicamentul menţionat, iar efectele acestuia au putut fi avute în vedere de către specialiştii care au procedat la examinarea sa în vederea stabilirii discernământului.

Potrivit disp. art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Acest caz de revizuire prevede o situaţie strict şi limitativă prevăzută de legiuitor în care se poate exercita revizuirea, care este o cale extraordinară de atac, o garanţie a eliminării pericolului neîndreptării erorilor judiciare, în concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil.

Revizuirea are menirea de a conduce la anularea unei hotărâri definitive care conţine erori esenţiale de fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, deci inexistente în materialul probator de la dosar.

Conform textului de lege menţionat, în revizuire nu este posibilă readministrarea probelor ori reinterpretarea probatoriului administrat.

Prin urmare, numai în situaţia în care în cauză ar fi vorba de fapte sau împrejurări necunoscute în totalitate de către instanţă, s-ar putea cere revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive.

În speţă, aşa cum s-a arătat, instanţa a cunoscut, atât din dosarul de urmărire penală, cât şi din declaraţiile şi probatoriul administrat în cursul judecăţii în primă instanţă, precum şi din cererile de apel şi de recurs formulate de către inculpat, atât faptul că la momentul săvârşirii faptei îşi administra un medicament neuroleptic, pentru înlăturarea insomniei, respectiv „imovanne", ale căror efecte sunt cunoscute de specialişti, care au avut cunoştinţă şi de faptul că inculpatul era sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi faptul că arma pe care a avut-o asupra sa şi care a cauzat moartea victimei era în stare de funcţionare, „descărcată şi asigurată" la momentul predării, şi că aceasta nu s-a putut descărca accidental, fără să se acţioneze pe trăgaci.

În aceste condiţii, niciuna dintre susţinerile revizuientului nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute de către instanţă, în sensul celor cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci doar apărări ale sale, care au fost invocate inclusiv în faţa instanţei supreme, dar şi cu ocazia unei alte cereri de revizuire promovată în Dosarul nr. 2119/120/2009, unde acestea au fost respinse, sentinţa rămânând definitivă prin Decizia nr. 96 din 22 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care nu a fost recurată.

În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege, cererea formulată a fost privită ca neîntemeiată şi a fost respinsă.

Prin Decizia penală nr. 113 din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de către revizuientul R.A.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că împrejurările invocate de către revizuient în susţinerea cererii sale nu au caracter de noutate, constituind apărări pe care acesta le-a formulat pe parcursul judecăţii cauzei în care a fost pronunţată sentinţa de condamnare.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs condamnatul revizuient R.A. care a susţinut că în mod greşit i-a fost respinsă cererea de revizuire, fiind incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Recurentul a reiterat motivele invocate în cererea de revizuire şi în apel, susţinând existenţa a trei împrejurări noi, necunoscute de instanţe la data soluţionării fondului cauzei, şi anume: a) efectele adverse date de medicamentul „imovane"; b) împrejurarea că arma s-a descărcat accidental în condiţiile efectuării unor manevre greşite şi că la momentul ridicării armei de către organele de cercetare, aceasta era blocată şi 3) împrejurarea că la momentul incidentului vântul bătea cu o viteză foarte mică, fapt ce înlătură explicaţiile anchetatorilor cu privire la existenţa particulelor de sticlă descoperite pe ţeava armei, lăsând nelămurită această situaţie.

Recurentul revizuient nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen.

Examinând hotărârile pronunţate în raport cu motivele de recurs invocate, cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. precum şi din oficiu cauza în limitele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că:

- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare ori de condamnare.

Cu privire la înţelesul expresiei „fapte sau împrejurări" în literatura de specialitate ca şi în practica judiciară s-a considerat că semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în căile de atac a revizuirii respectiv, orice întâmplare, situaţie, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare.

Aşa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976) textul art. 394 lit. a) C. proc. pen. se referă la „fapte şi împrejurări", deci la fapte probatorii şi nu la probe noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice aplicabil şi în materie penală ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de probă noi la care se referă art. 394 lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de natură a demonstra fie să faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi însă considerate „probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.

Este adevărat că necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor de către instanţă nu trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor.

În speţă, atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar au examinat în concret şi detaliat fiecare din împrejurările invocate de către revizuient în susţinerea cererii de revizuire şi au apreciat în mod corect că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind apărări care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Din verificarea atentă a actelor dosarului instanţele anterioare au reţinut că împrejurarea legată de consumul de alcool la momentul săvârşirii faptei şi de administrarea medicamentului,_/imovane"de circa 3 ani a fost adusă la cunoştinţa organelor judiciare de către revizuient încă din faza de urmărire penală, când acesta a solicitat efectuarea unei expertize neuro - psihiatrice care să stabilească dacă discernământul său la momentul săvârşirii faptei a putut fi influenţat de starea generală de sănătate, de oboseala generalizată, acumulările nervoase progresive şi consumul de medicamente, prescrise medical, pentru liniştirea sistemului nervos.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 2006 (filele 348-350 dosar urmărire penală) rezultă că medicii specialişti au reţinut la examenul psihic că inculpatul a consumat alcool, că era nedormit de două nopţi şi luase „imovane" şi au concluzionat că acesta nu prezintă tulburări psihice de natură să-i modifice capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţele faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Susţinerea revizuientului că nu s-au cunoscut efectele adverse ale administrării acestui medicament şi că nu s-a solicitat comisiei de expertizare să stabilească dacă comportamentul său a fost rezultatul acestor efecte adverse, pentru motivul că acestea nu erau cunoscute nu poate fi primită întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, medicii specialişti au avut în vedere la stabilirea discernământului inculpatului la momentul săvârşirii faptei împrejurarea că acesta urma un tratament cu medicamentul în discuţie, ale căror efecte le erau, fără îndoială, cunoscute.

Din actele dosarului rezultă că revizuientul a fost supus unor ample examene de specialitate privind starea de sănătate fizică şi psihică, luându-se în considerare documentaţia de antecedenţă medicală şi evoluţia bolilor cronice acuzate, toate efectuate în condiţii de internare sub observaţie în reţeaua sanitară a administraţiei penitenciare sau Ministerului Sănătăţii.

Or, în aceste condiţii, corect au apreciat instanţele anterioare că nu se poate reţine că instanţa de fond şi cele de control judiciar nu ar fi cunoscut faptul că revizuientul îşi administra medicamentul menţionat, iar efectele acestuia au putut fi avute în vedere de către specialiştii care au procedat la examinarea sa în vederea stabilirii discernământului.

Înalta Curte constată justificată aprecierea instanţelor care au pronunţat hotărârile recurate în cauză în sensul că nici teza referitoare la o posibilă declanşare involuntară a armei, urmare lovirii geamului portierei -stânga faţă cu arma cu intenţia de a sparge geamul invocată de către revizuient nu are caracter de noutate, acesta susţinând în mod constant pe parcursul urmăririi penale şi apoi al judecăţii că nu a avut intenţia de a ucide victima şi că arma s-a declanşat în mod accidental în momentul în care a încercat să spargă geamul portierei stângi a autoturismului în care se afla victima.

Prima instanţă a analizat în mod detaliat probele administrate în cauză pentru lămurirea acestui aspect, şi anume: raportul de expertiză balistică din 28 iunie 2006 întocmit de I.N.E.C. (care reţine şi fotografic modalitatea în care a fost prezentată arma la expertizare), raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 04 iulie 2006 întocmit de acelaşi I.N.E.C., raportul de expertiză criminalistică din 21 septembrie 2006 întocmit de către I.N.E.C. din care rezultă, în esenţă, că arma de vânătoare, care aparţinea revizuientului şi cu care a fost comisă infracţiunea de omor pentru care acesta a fost condamnat prin hotărâre definitivă era în stare de funcţionare şi era prevăzută cu un sistem de siguranţă, că aceasta nu prezenta defecţiuni sau uzuri care să permită declanşarea accidentală a percuţiei pin lovirea ţevii şi a patului de corpuri sau planuri dure sau prin mişcări bruşte, tragerea fiind posibilă numai prin acţionarea directă şi către înapoi a trăgaciului, cu butonul siguranţei în poziţia,,foc"(dezasigurat).

De asemenea, în toate cele trei rapoarte de expertiză criminalistică se menţionează efectuarea în poligon a unor trageri experimentale pe baza cărora s-a stabilit că este exclusă posibilitatea declanşării unei împuşcături fără să se acţioneze pe trăgaci.

Din actele dosarului rezultă că la efectuarea celei de a treia expertize criminalistice a participat şi un expert recomandat de către revizuient, care a depus la dosarul de urmărire penală o notă de obiecţiuni (filele 182-188) şi la dosarul de fond un raport cu privire la starea tehnică a armei (filele 192-198) astfel că instanţa de fond şi apoi instanţele de control judiciar au avut posibilitatea de a le analiza alături de celelalte rapoarte de expertiză întocmite în cauză.

Cu privire la starea în care a fost predată arma de către revizuient, în procesul-verbal întocmit de organele de poliţie (aflat la filele 97-98 dosar urmărire penală) se arată că arma de vânătoare marca Remington a fost predată de R.A. având în camera cartuşului un cartuş nefolosit cu alică de 2 % şi altul în magazie. La sediul poliţiei, arma a fost descărcată, prin extragerea celor două cartuşe şi apoi asigurată prin blocarea butonului de siguranţă a mecanismului de dare a focului, scopul fiind acela de eliminare a oricărui pericol privind transportul pentru efectuarea expertizelor criminalistice. Se face menţiunea că manevra de descărcare a armei s-a făcut după deblocarea butonului de blocare a ulucului (fila 99 dosar urmărire penală).

Din procesul-verbal de predare a armei în care se consemnează starea în care a fost predată şi manevrele efectuate de organele de poliţie este semnat de către R.A. fără nicio obiecţiune(fila 97 dosar urmărire penală), astfel că nici sub acest aspect susţinerile revizuientului nu constituie o noutate.

Înalta Curte remarcă faptul că în Decizia nr. 475 din 7 februarie 2008 prin care a fost soluţionat recursul împotriva hotărârii de condamnare se reţine în mod expres că „ceea ce contestă inculpatul sunt aspecte de ordin subiectiv, motivaţional, comportamental etc. care ar justifica acţiunile sau ar atenua vinovăţia sa: gradul de alcoolemie, afecţiunile medicale, starea de oboseală, consumul de medicamente, afecţiunile de vedere, încărcătura nervoasă, emoţională survenită gradual dar şi pretinsa declanşare accidentală a armei ca urmare a unor manevre şi manipulări total necorespunzătoare (filele 66-67 Dosar nr. 9022/120/2006 al Înaltei Curții de Casație și Justiție), astfel că este cert caracterul lipsit de noutate al susţinerilor revizuientului.

Înalta Curte constată că şi împrejurarea privind particulele de sticlă identificate pe ţeava armei a fost analizată de instanţele din ciclul procesual ordinar, reţinând că prezenţa particulelor de sticlă pe ţeava armei nu presupune o distanţă nulă în raport cu geamul autoturismului, ci demonstrează doar că acea armă s-a aflat la o distanţă până la care particulele din geamul care a explodat sub impactul alicelor, au fost antrenate în mediul înconjurător, până la o distanţă de 1-2 m (Decizia nr. 176 din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, Dosar recurs nr. 8022/120/2006). S-a reţinut că aceste particule au pătruns şi pe ţeava armei, fiind antrenate de suflul armei şi nu de viteza vântului, care nu are nicio importanţă în contextul de fapt reţinut.

Mai mult, Înalta Curte constată că aceleaşi motive de revizuire supuse analizei în prezenta cauză au fost invocate şi la precedenta cerere de revizuire formulată de condamnatul R.A., soluţionată prin sentinţa nr. 338/2009 a Tribunalului Dâmboviţa (Dosar nr. 2119/120/2009) definitivă prin Decizia penală nr. 96 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, unde a fost depus prospectul cu datele şi efectele medicamentului „imovane" (filele 22-23), situaţie în care instanţa de fond ar fi trebuit să respingă noua cerere de revizuire ca inadmisibilă şi nu ca nefondată, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunţată în recurs în interesul legii (prin care s-a stabilit că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora). Având în vedere că în cauză s-a promovat calea de atac a recursului numai de către revizuient, respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire ar constitui o agravare a situaţiei revizuientului în propria cale de atac, în condiţiile în care acesta a obţinut o analiză pe fond a cererii sale, motiv pentru care soluţia nu va fi corectată.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul revizuientului ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul R.A. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 10 martie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 74/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 408/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: