ICCJ. Decizia nr. 988/2011. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 988/2011
Dosar nr.2867/2/2011
Şedinţa publică din 6 iulie 2011
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă materială pe baza lucrărilor aflate în dosarul cauzei a constatat şi hotărât următoarele:
I. a. La data de 10 februarie 2001 Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a sesizat Judecătoria sector 5 Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 18734 – 18748 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu modificările şi completările ulterioare în legătură cu cererea formulată de autorităţile olandeze privind recunoaşterea şi executarea unor sancţiuni pecuniare aplicate numitei L.A. cetăţean român (executarea amenzilor de 53 şi respectiv 37 euro aplicate pentru depăşirea vitezei legale în baza art. 2 din Legea administraţiei juridice pentru respectarea regulilor de circulaţie din Olanda). Cererea amintită a fost însoţită de certificatul prevăzut de Decizia cadru 2005/214/JAI din cuprinsul căruia rezultă că actul de constatare prin care s-au aplicat condamnările amintite este rămas definitiv, faptele imputate fiind recunoscute de intimată.
Sesizarea amintită a forma obiectul Dosarului nr. 3166/302/2011 al Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Judecătoria Sector 5 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 350 din 8 martie 2011 pronunţată în Dosar nr. 3166/302/2011 în baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 117 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 rep. a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de judecată în primă instanţă a cererii formulate de autorităţile olandeze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, căreia i-a înaintat dosarul cauzei.
Hotărând astfel, judecătorul cauzei a constatat şi argumentat justificativ următoarele:
Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secţiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secţiune conţinând dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare. Art. 187 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 defineşte „pedeapsa pecuniară” ca fiind între altele „obligaţia de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune” aceasta fiind situaţia în cazul cererii privind pe intimata L.A., iar art. 18740 alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti, fără ca textul menţionat să atribuie competenţa unei instanţe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 C. proc. pen.. „judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege”; or, art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu atribuie competenţa de soluţionare a cererilor de recunoaştere şi executare a sancţiunilor pecuniare în favoarea judecătoriei, nefiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 25 Teza a II-a C. proc. pen. pentru a fi atrasă competenţa acestei instanţe; în plus, Legea nr. 302/2004 atribuie competenţă de judecată în primă instanţă judecătoriei doar în ceea ce priveşte cererile de recunoaştere a hotărârilor penale şi a actelor judiciare la solicitarea persoanei condamnate sau a procurorului (art. 118) şi solicitările de comunicare a actelor de procedură (art. 184).
În ceea ce priveşte competenţa de recunoaştere a hotărârilor de condamnare sau a altor acte judiciare la cererea unui stat străin. Legea nr. 302/2004 instituie competenţa curţii de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul (art. 117). Textul menţionat nu face nici o diferenţiere între cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sau o pedeapsă cu amenda penală, cum este cazul cererii formulate de autorităţile olandeze cu privire la intimata L.A. care priveşte o amendă penală aplicată acestuia pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier; totodată, în cadrul Titlului V Capitolul 1 în care este cuprins art. 117 care prevede competenţa Curţii de Apel în cazul cererilor de recunoaştere a hotărârilor de condamnare sau a actelor judiciare la cererea unui stat străin este inclus şi art. 120 referitor la executarea hotărârilor pronunţate în proceduri administrative (cum este cea care a dus la sancţionarea intimatei), fără a fi menţionate norme derogatorii în materie de competenţă.
b) Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 208 din 28 aprilie2011, pronunţată în Dosar nr. 2867/2/2011, la rândul său s-a declarat necompetentă material cu soluţionarea cauzei penale amintite trimiţând cererea spre judecată în primă instanţă, Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
S-a constatat ivit în cauză conflict negativ de competenţă materială fiind sesizată cu soluţionarea acestuia potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la admiterea excepţiei de necompetenţă materială cu consecinţa declinării cauzei către judecătorie, Curtea a constatat şi argumentat justificativ la rândul său următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie recunoaşterea şi punerea în executare a sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile olandeze cetăţenei române L.A., în cadrul procedurii reglementate de dispoziţiile Secţiunii a IV-a - Titlul VII din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Această procedură cuprinde dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, în aplicarea Deciziei - Cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare.
Potrivit dispoziţiilor art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, „autorităţile române competente să execute o hotărâre (în cadrul acestei proceduri) sunt instanţele judecătoreşti”. Legea nu prevede aşadar, în mod expres, care anume dintre instanţele judecătoreşti sunt competente material a soluţiona o sesizare cu acest obiect. Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispoziţiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanţa care are competenţă materială generală în materie penală.
Ori de câte ori voinţa legiuitorului a fost aceea de a atribui în competenţa curţii de apel anumite tipuri de cauze, acest lucru a fost prevăzut în mod expres, ceea nu este cazul în speţă.
Cât priveşte dispoziţiile art. 117 din legea specială privind procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut referire Judecătoria în motivarea hotărârii sale, Curtea constată că acestea fac parte din Titlul V al legii – „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare”, pe când procedura prevăzută de dispoziţiile art. 187/34 – 187/48 este reglementată distinct şi este cuprinsă în cadrul altui titlu, respectiv Titlul VII al legii ce vizează „Asistenţa judiciară în materie penală”.
II. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen. va soluţiona conflictul negativ ivit între cele două instanţe stabilind competenţa de judecată în primă instanţă a cererilor de natura aceleia în speţă în favoarea judecătoriei pentru considerentele arătate în continuare.
Cererea pendinte are ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare a sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile olandeze cetăţenei române L.A., în cadrul procedurii reglementate de dispoziţiile Secţiunii a IV-a - Titlul VII din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secţiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secţiune conţinând dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare. Art. 187 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 defineşte „pedeapsa pecuniară” ca fiind între altele „obligaţia de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune” aceasta fiind situaţia în cazul cererii privind pe intimatei L.A., iar art. 18740 alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti, fără ca textul menţionat să atribuie competenţa unei instanţe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).
Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispoziţiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanţa care are competenţă materială generală în materie penală.
În plus infracţiunea rutieră comisă de inculpat pe teritoriul olandez constituie în România constituie contravenţia prevăzută de art. 99 alin. (1) pct. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Executarea silită a amenzii contravenţionale în România este reglementată prin art. 39 alin. (1) din OG nr. 2/2001 ce prevede că „punerea în executare a amenzii contravenţionale se face de către organul din care face parte agentul constatator ori de către instanţa judecătorească în celelalte cazuri”. Instanţa judecătorească în asemenea situaţii este judecătoria în a cărei rază de competenţă se desfăşoară executarea silită, respectiv aceea de la domiciliul contravenientului conform art. 172-174 C. proCod Fiscal
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (9) C. proc. pen. cauza va fi trimisă pentru judecare în primă instanţă potrivit competenţei după materie în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul intimata L.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe intimata L.A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Trimite dosarul acestei instanţe.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 984/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 989/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
