ICCJ. Decizia nr. 1418/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1418/2011
Dosar nr. 3990/1/2011
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Asupra plângerii de faţă:
La data de 10 mai 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva Rezoluţiei nr. 231/P/2011 din 14 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Prin rezoluţia susmenţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faţă de magistraţii R.A.P., G.I., N.A., C.R., I.B., A.L.C., E.D.M., G.L. şi N.M. - judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi M.C. - procuror judiciar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 şi art. 291 C. pen., reţinându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive:
Prin plângerea penală înregistrată la data de 01 martie 2011, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată de A.I. s-a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva magistraţilor R.A.P., G.I., N.A., C.R., I.B., A.L.C., E.D.M., G.L. şi N.M. - judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi M.C. - procuror judiciar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru „săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual, uz de fals, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, definitive şi executorii pronunţate prin Sentinţa civilă nr. 79112001 a Tribunalului Arad, încheierea nr. 63/2003 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 228/2005 a Judecătoriei Arad, Încheierea nr. 224/2005 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 1632/2007 şi nr. 982/2008 ale Judecătoriei Arad, a Deciziilor nr. 226/R/200B, nr. 217VR/2009 - şi nr. 485/2009 ale Tribunalului Arad ” .
Totodată, petiţionarul a reclamat săvârşirea infracţiunii prev. de art. 271 C. pen., constând în refuzul de a se cerceta tentativa la infracţiunea de omor, „consemnată în motivarea Sentinţei penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad şi prin sesizarea Poliţiei Municipiului Arad din data de 9 octombrie 2007, au devenit complici la tentativele de omor”.
Această plângerea era copia fidelă a plângerii iniţiale formulate de petiţionar, înregistrată la unitatea de parchet susmenţionată la data de 4 februarie 2011 şi care îi fusese restituită, conform art. 222 alin. (2)-(9) C. proc. pen., pentru ca petiţionarul să se conformeze dispoziţiilor imperative prevăzute de lege referitoare la menţiunile obligatorii ale unei plângeri penale.
Petiţionarul nu s-a conformat solicitărilor parchetului, transmiţând copia aceleiaşi plângeri penale în care suplimentar, a indicat codul său numeric personal, fără însă a aduce precizări şi completări faţă de plângerea iniţială.
Fiind învestit cu soluţionarea plângerii, procurorul de caz a constatat că din conţinutul acesteia rezultă că petiţionarul A.I. este nemulţumit de modalitatea în care au fost soluţionate mai multe cauze penale aflate pe rolul Completului de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauze în care s-au pronunţat următoarele decizii: Decizia nr. 840 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 841 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 842 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 843 din 06 decembrie 2010, decizia nr. 844 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 853 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 855 din 06 decembrie 2010 şi Decizia nr. 870 din 06 decembrie 2010.
În esenţă, petiţionarul a susţinut că „au fost emise acte false şi abuzive împotriva actelor probatorii cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii refuzând să cerceteze tentativele de omor consemnate în motivarea Sentinţei penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad şi prin sesizarea Poliţiei Municipiului Arad din data de 09 octombrie 2007.”
În urma analizării deciziilor susmenţionate care au fost depuse la dosarul cauzei, procurorul de caz a reţinut că din modalitatea de formulare a plângerii rezultă că, fără a preciza faptele concrete imputate magistraţilor, judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petiţionarul îşi manifestă nemulţumirea faţă de modalitatea de soluţionare a unor cauze penale în care a avut calitatea de parte vătămată, hotărâri prin care s-a dispus respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de către petiţionar.
Dobândind puterea lucrului judecat, aceste hotărâri nu mai pot fi atacate pe cale ordinară, motiv pentru care petiţionarul a formulat plângeri penale împotriva magistraţilor judecători care au pronunţat hotărârile menţionate, dar arătând motive care ţin de fondul cauzelor judecate de către judecătorii reclamaţi.
Astfel, urmare verificărilor efectuate, procurorul de caz a reţinut că motivele de nemulţumire ale petiţionarului nu constituie premise ale comiterii vreunei infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către magistraţii reclamaţi care nu au făcut altceva decât să îşi exercite atribuţiile în limitele competenţelor stabilite de lege, răspunderea lor juridică putând fi atrasă numai în situaţia în care s-ar dovedi că au acţionai cu rea-credinţă, ori din culpă gravă, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă.
În concluzie, procurorul a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, neexistând alte indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale vreunei alte infracţiuni care să fie reţinută în sarcina persoanelor reclamate.
Pentru argumentele prezentate, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faţă de magistraţii reclamaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 şi art. 291 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 2887/899/II/2/2011 din 14 aprilie 2011 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nemulţumit de soluţiile obţinute la nivelul Ministerului Public, petiţionarul a formulat plângere la instanţă în cuprinsul căreia a reiterat aceleaşi aspecte ca şi în plângerea penală iniţială.
Plângerea formulată de petiţionar împotrivă acestei soluţii, conform art. 2781 C. proc. pen., nu este fondată, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, soluţia procurorului dovedindu-se a fi temeinică şi legală.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauza., în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimaţilor magistraţi.
Din actele dosarului rezultă că acesta şi-a îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Criticile petiţionarului, care se referă la nemulţumirea sa cu privire la soluţiile nefavorabile pronunţate de către intimaţii judecători, respectiv la concluziile potrivnice formulate de procurorul judiciar, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar.
Se reţine în acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, soluţiile magistraţilor nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor infracţiuni.
În raport de considerentele expuse se constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată este temeinică şi legală, motiv pentru care plângerea formulată de petiţionarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva Rezoluţiei nr. 231/P/2011 din 14 martie 2011 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4154/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3502/2011. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
