ICCJ. Decizia nr. 1062/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1062/2012
Dosar nr. 1696/110/2011
Şedinţa publică din 9 aprilie 2012
Asupra recursului penal de faţă, pe baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 271/D din 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia penală în Dosarul penal nr. 1696/110/2011 s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.I. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor simplu (faptă din 9 martie 2011).
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând de la 16 martie 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 1381 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata către Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău a sumei de 393,2 RON, actualizată la data executării, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de transport.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 1387 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă P.I. a sumei de 1.500 RON reprezentând daune materiale şi 3.000 RON, reprezentând daune morale.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău suma de 2.171,53 RON, actualizată la data executării, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
S-a dispus păstrarea la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău a mijloacelor materiale de probă ridicate de la faţa locului, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la condamnat, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 193 C. proc. pen. s-a luat act de faptul că avocatul ales al părţii civile nu a solicitat obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul suportat de clientul său.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, pe baza întregului material probator administrat în cauză, următoarea situaţie de fapt:
Pe raza satului Somuşca, comuna Cleja, judeţul Bacău, la punctul „R.", la marginea unei păduri, numitul P.M. a organizat o stână de oi. La stână lucrau fii săi, P.I., în vârstă de 21 de ani şi minorul M.P., care de multe ori rămânea peste noapte în locaţie.
Din toamna anului 2010, la stână a fost angajat şi I.I., frate cu unul din ginerii lui P.M., urmând ca acesta să primească doar mâncare şi cazare pentru activitatea desfăşurată. Nu este exclus ca acesta să se fi aşteptat şi la plata unui salariu pentru munca prestată la stână, însă martorul P.M. nu a confirmat că şi-ar fi asumat o astfel de obligaţie.
I.I. a fost primit la stână din milă deoarece îi era interzis să meargă la casa părintească din cauza violenţelor întrebuinţate anterior împotriva părinţilor săi. Inculpatul nu avea o casă a sa pe raza comunei Cleja, judeţul Bacău, ori în altă parte.
Sus-numitul stătea tot timpul la stână, fiind ajutat la muncă de fiii patronului, M. (minor), I. (născut în 1989), cât şi de minorul F.D., în vârstă de 13 ani, care abandonase şcoala.
P.M. (tatăl), cât şi P.I. ( fiul) locuiau în satul Somuşca, comuna Cleja, judeţul Bacău în aceeaşi casă, însă veneau la stână aproape în fiecare zi, cu treburi legate de întreţinerea oilor.
La data de 9 martie 2011, la stână a sosit P.I., cu căruţa, aducând printre altele şi o sticlă de ½ % l de ţuică. La stână se afla atât P.M. (tatăl), cât şi inculpatul I.I.
La masa de prânz cei trei au consumat şi ţuica adusă de P.I. Nu este exclus ca sticla cu rachiu să fi fost mai mare, pentru că cei trei bărbaţi s-au îmbătat rău de tot.
Beţi fiind, cei trei s-au luat la ceartă, fără a se putea stabili cu certitudine din ce cauză.
În timp ce inculpatul a susţinut că P.I. i-a făcut în ciudă tatălui său, spunându-i că oile sale sunt mai frumoase şi că au fătat mai devreme, P.M. (tatăl) a susţinut că fiul său, P.I., iar fi reproşat inculpatului că l-ar fi bătut şi stropit cu apă pe fratele său minor, M.P., pentru că ar fi sforăit şi nu l-ar fi lăsat să doarmă. Un asemenea incident se pare că ar fi existat, însă din joacă, inculpatul I.I. nefiind lăsat să doarmă de copilul M.P. care se prefăcea că sforăie.
În afara celor 3 (trei), la stână nu se mai afla nimeni în după amiaza zilei de 9 martie 2011. Cearta a degenerat în violenţă, P.I. fiind grav lovit la cap cu un corp contondent, astfel încât şi-a pierdut echilibrul şi chiar cunoştinţa, motiv pentru care a fost ajutat de tatăl său să nu se prăbuşească la pământ. Observând starea gravă a lui P.I., inculpatul I.I. l-a ajutat pe P.M. să-şi urce feciorul în căruţă.
P.M. l-a dus cu căruţa pe fiul său P.I. acasă şi l-a aşezat pe pat sperând că îşi va reveni. Deşi starea fiului era gravă, tatăl nu a chemat ambulanţa, ci s-a culcat, precizând ulterior că l-a luat somnul.
Revenindu-şi, P.I. a apelat-o de pe telefonul mobil pe prietena sa, martora G.M., vorbind bâlbâit, fără a se putea înţelege ceva, gemând de durere şi plângând.
Intuind că s-a întâmplat ceva grav, martora G.M. i-a alertat pe prietenii victimei, martorii B.M. şi G.D., care s-au deplasat la locuinţa lui P.I. şi au depus diligentele necesare pentru chemarea salvării. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde a fost internat la secţia de neurochirurgie, cu diagnosticul TCC, fractură cu înfundare temporo-parietală stg.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a sesizat Inspectoratul Poliţiei Judeţene Bacău că victima P.I., în vârstă de 21 de ani, a fost victima unei agresiuni, prezentând diagnosticul de Traumatism cranio-cerebral, fractură cu înfundare fronto temporo parietală stg., hemoragie sub aralinoidiană, edem cerebral difuz.
Cercetările penale au început la puţin timp după miezul nopţii de 9/10 martie 2011, atât la domiciliul victimei, cât şi la stână.
La data de 10 martie 2011, P.I. a fost operat (F.0.16465).
Din fotografiile judiciare efectuate cu prilejul cercetării la faţa locului, depuse la dosarul cauzei, a rezultat ca tatăl victimei avea nişte răni proaspete în zona feţei, însă când a fost întrebat, acestea a spus că rănile erau vechi deoarece căzuse din căruţă în urmă cu două săptămâni.
La rândul său şi inculpatul I.I. prezenta urme de violenţe pe corp.
La cercetarea locală s-au găsit două furci şi alte corpuri contondente care prezentau urme de pete brun roşcate, ce păreau a fi de sânge.
În raport de probatoriul administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că faptul lovirii, la data de 9 martie 2011, a victimei P.I., în cap, cu un corp contondent, în împrejurările descrise mai sus, a fost pe deplin dovedit.
S-a reţinut în acest sens că din cuprinsul Raportului de expertiză medico-legală nr. 606 din 10 martie 2011 întocmit de S.M.L. Bacău rezultă că P.I. a prezentat o contuzie cerebrală F - T stânga, hematom extradural acut T - P stg., fractură cu înfundare F - T stânga, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz, leziuni ce au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa.
S-a mai reţinut că, în faţa medicilor, P.I. a declarat că a fost victima unei agresiuni corporale, fiind lovit de 2 (două) persoane cu o furcă în regiunea capului. În faţa organelor de urmărire penală, P.I. a declarat că a fost lovit cu furca în cap doar de către inculpatul I.I. şi că tatăl său, martorul P.M. i-a sărit în ajutor.
Şi în faţa instanţei, P.I. a susţinut că a fost lovit de către inculpatul I.I., iar nu de tatăl său. Victima a recunoscut că nu a avut o comportare tocmai corectă faţă de inculpat.
S-a mai reţinut că deşi la începutul procesului penal se prefigura soluţionarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., inculpatul I.I. s-a răzgândit, declarându-se nevinovat.
Astfel, acesta a susţinut că cel care l-a lovit cu furca în cap pe P.I. a fost chiar tatăl acestuia.
Întrucât actele medicale nu au evidenţiat două lovituri, ci doar una, prima instanţă a exclus ipoteza lovirii victimei de două persoane.
S-au conturat astfel două ipoteze, respectiv: victima a fost lovită de către inculpat şi victima a fost lovită de către tatăl său.
Pentru elucidarea problemei s-a dispus examinarea inculpatului I.I. şi a martorului P.M. cu tehnica poligraf.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia comportamentului simulat nr. 249589 din 2 noiembrie 2011 întocmit de LPJ. Bacău, serviciul criminalistic, a rezultat că inculpatul I.I. a prezentat modificări ale stresului emoţional caracteristice comportamentului simulat.
În acest context, instanţa a ajuns la concluzia că emoţiile şi dificultăţile de exprimare constatate cu prilejul audierii părţii vătămate P.I. şi a tatălui său, martorul P.M. nu s-au datorat ascunderii adevărului, ci faptului că acestea în mod curent vorbesc un dialect (ceangăiască) care-i face să se exprime greu în limba română. În plus, nu s-a exclus ipoteza că partea vătămată a rămas şi cu o uşoară tulburare de vorbire, ca urmare a traumatismului suferit, mai ales atunci când are emoţii.
În raport de argumentele prezentate s-a apreciat că inculpatul a avut o atitudine oscilantă, reţinându-se că acesta a dat vina pe tatăl victimei ştiind că între cei doi relaţiile nu erau tocmai cordiale, dar şi pentru faptul că se aşteptase la un alt comportament faţă de el din partea patronului.
Totodată, s-a reţinut că acesta a speculat şi atitudinea lui P.M. care nu a chemat maşina salvării, deşi văzuse ce i s-a întâmplat fiului său, precum şi faptul că nu l-a dat afară de la stână.
În acelaşi sens s-a apreciat că atitudinea martorului P.M. nu a fost aceea a unui om vinovat, care şi-ar fi lovit feciorul, ci a unui om simplu, ignorant, care pe deasupra era şi beat.
Situaţia de fapt descrisă a fost reţinută ca rezultând din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, actele medicale şi medico-legale, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi ale inculpatului.
În raport de aspectele factuale prezentate, prima instanţă a apreciat că fapta supusă judecăţii constituie tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 -174 alin. (1) C. pen., reţinându-se în acest sens că, deşi probele dosarului confirmă împrejurarea că cei trei s-au lovit reciproc, fugărindu-se prin ţarcurile stânei, autor al infracţiunii de mai sus este inculpatul I.I., a cărei vinovăţie rezultă din declaraţia victimei P.I. care se coroborează cu declaraţia martorului P.M.
Vinovăţia inculpatului fiind apreciată pe deplin dovedită, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., în raport de împrejurările comiterii faptei şi lipsa antecedentelor penale, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru tentativă la infracţiunea de omor.
Pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., reţinându-se că acesta are o scară de valori greşită şi că nu va fi în stare să facă alegeri corecte pentru binele societăţii, astfel încât pe lângă dreptul de a fi ales i s-a interzis şi dreptul de a alege.
În latura civilă s-a reţinut că partea vătămată P.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 RON, compusă din 5.000 RON despăgubiri civile reprezentând cheltuielile făcute pentru redobândirea sănătăţii şi 10.000 RON daune morale, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău, cât şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău s-au constituit părţi civile cu sumele de 393,2 RON, respectiv 2.171,53 RON.
Considerându-se nevinovat, inculpatul nu a fost de acord cu plata pretenţiilor civile formulate în cauză.
La soluţionarea laturii civile au fost avute în vedere împrejurările comiterii faptei şi declaraţia inculpatului în sensul că nu a avut cea mai potrivită comportare faţă de partea vătămată, apreciindu-se că suferinţa acesteia nu poate fi pusă la îndoială ca, de altfel, nici cheltuielile făcute pentru redobândirea sănătăţii.
În consecinţă, inculpatul a fost obligat la plata de daune materiale şi morale către partea civilă într-un cuantum mult diminuat, pretenţiile Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău fiind încuviinţate în integralitate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul I.I., reiterând argumentele de nevinovăţie prezentate şi în faţa instanţei de fond.
Prin Decizia penală nr. 17 din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, deşi în mod constant inculpatul I.I. a susţinut că nu el este cel care a agresat partea vătămată P.I., ci tatăl acesteia, martorul P.M., declaraţiile inculpatului nu sunt confirmate de probele administrate în cauză şi, mai mult, acestea sunt oscilante şi prezintă elemente care intră în contradicţie cu declaraţiile de martori şi cu probele ştiinţifice administrate în cauză.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul a susţinut că a fost agresat iniţial de către victimă, aceasta lovindu-l cu o bâtă în zona capului, însă în urma examinării corpului inculpatului nu au fost evidenţiate leziuni specifice care ar fi putut fi produse cu un astfel de corp contondent în zona indicată.
În plus, inculpatul a arătat că motivul presupusei agresiuni a victimei l-a constituit o discuţie contradictorie despre nişte miei, însă această variantă nu este susţinută de datele existente la dosar.
Totodată, a susţinut că victima a avut un conflict cu martorul P.M., variantă necredibilă, deoarece nu a fost relevat niciun motiv pentru un conflict de asemenea gravitate între tată şi fiu.
În acelaşi sens s-a reţinut că declaraţiile victimei se coroborează cu declaraţiile martorului ocular P.M. şi cu declaraţiile martorilor G.D., B.M. şi M.P. din care rezultă fără dubii că inculpatul a fost cel care a agresat iniţial victima, lovind-o cu o furcă în zona capului, că ulterior cei doi s-au lovit reciproc, victima lovind la rândul său inculpatul tot cu o furcă, împrejurare care explică leziunile din zona spatelui inculpatului şi că motivul conflictului l-au constituit reproşurile pe care victima le-a făcut inculpatului cu privire la faptul că acesta îl agresase anterior pe fratele său, martorul M.P.
În raport de argumentele prezentate s-a apreciat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt exactă, în conformitate cu probatoriul din cauză, criticile inculpatului fiind găsite neîntemeiate.
Cât priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, deopotrivă, s-a apreciat că acesta a fost just individualizat în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.I. care nu a motivat în scris calea de atac.
La termenul de dezbateri din 9 aprilie 2012, luând act de poziţia procesuală a inculpatului care iniţial a menţionat că înţelege să se prevaleze de disp. art. 3201C. proc. pen., pentru ca ulterior să renunţe la acest beneficiu, apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistenţă juridică inculpatului a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi de circumstanţele personale favorabile, inculpatul fiind căsătorit şi tată a doi copii minori, cu o atitudine procesuală ireproşabilă.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat a reiterat apărările formulate în faţa instanţelor de fond şi de apel, susţinând că este nevinovat.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanţă şi instanţa de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează fapta dedusă judecăţii.
În acest sens, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte reţine că vinovăţia inculpatului I.I. este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin declaraţiile victimei P.I. care se coroborează cu declaraţiile martorului ocular P.M. şi cu declaraţiile martorilor G.D., B.M., G.M. şi M.P., procesele-verbale de cercetare la faţa locului, planşele fotografice şi Raportul de constatare medico-legală nr. 606/2011 al S.M.L. Bacău.
În consecinţă, susţinerile inculpatului în sensul că este nevinovat sunt lipsite de orice fundament, atitudinea oscilantă a acestuia, manifestată pe parcursul întregului proces penal, coroborată cu rezultatul testului poligraf, indicând caracterul disimulat al apărărilor formulate.
Relevant în acest sens este faptul că în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul I.I. a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea faptei, dar că nici nu îşi poate explica cine a lovit victima, pentru ca la momentul prezentării materialului de urmărire penală, în prezenţa apărătorului din oficiu, să recunoască faptul că, la data de referinţă, a lovit victima cu o furcă în zona capului. În cursul judecării în fond a cauzei, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor anterioare menţionând că cel care a lovit victima este tocmai tatăl acesteia, P.M.; în faţa instanţei de apel inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în faţa instanţei de recurs, aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, inculpatul a solicitat iniţial să dea o declaraţie de recunoaştere a vinovăţiei, conform art. 3201 C. proc. pen., pentru ca ulterior să revină, reiterând susţinerile în sensul nevinovăţiei sale.
Independent de comportamentul procesual oscilant al inculpatului, în ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză nu este incidenţă situaţia tranzitorie prevăzută de art. XI din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of. nr. din 931 din 29 decembrie 2011) întrucât cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010), astfel încât inculpatul putea invoca beneficiul dispoziţiilor legale precitate numai până la începerea cercetării judecătoreşti. Or, în faţa primei instanţe, la termenul din 26 mai 2011, inculpatul a menţionat în mod expres că renunţă la beneficiul disp. art. 3201 C. proc. pen., solicitând să fie judecat potrivit procedurii obişnuite, manifestare de voinţă cu caracter irevocabil, asupra căreia nu putea reveni ulterior.
Analizând în continuare criticile invocate în sfera cazului de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, în raport de gravitatea deosebită a faptei, modalitatea de săvârşire, rezultatul produs, dar şi de comportamentul procesul al inculpatului şi persoana acestuia, pedeapsa aplicată de prima instanţă, menţinută în apel, egală cu limita minimă prevăzută de lege pentru tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., fiind aptă prin cuantum şi modalitate de executare să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Astfel, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului reflectă în mod adecvat şi datele favorabile privind persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor şi situaţia familială, aceste elemente neputând însă conduce la diminuarea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege întrucât, în raport de datele concrete ale cauzei, nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante.
Rezultă, aşadar, că nu poate fi primită critica invocată în recurs referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, precum şi faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 17 din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 martie 2011 la 9 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 813/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1063/2012. Penal → |
|---|
