ICCJ. Decizia nr. 1104/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiereanr. 1104/2012
Dosar nr. 2282/289/2010
Şedinţa publică din 27 iulie 201.
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă ;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele.
La data de 2 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost sesizată de Tribunalul Mureş cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între această instanţă şi Curtea de Apel Târgu Mureş.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că prin Decizia penală nr. 61/R din 2 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, – în dosarul nr. 2282/289/2010, în temeiul art. 39 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe privind soluţionarea recursului declarat de inculpatul C.I.O. împotriva sentinţei penale nr. 647 din 09 decembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Reghin.
În baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Mureş soluţionarea căii de atac declarată de inculpatul C.I.O. împotriva sentinţei penale nr. 647 din 09 decembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Reghin.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs s-a dispus a rămâne în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.
În motivarea susmenţionatei decizii, curtea de apel a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 03 ianuarie 2011 sub nr. 2282/289/2010, inculpatul C.I.O. a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 647 din 09 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Reghin.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar a constatat că prin sentinţa penală nr. 647 din 09 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Reghin, s-au dispus următoarele:
În baza art. 221 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I.O., la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tăinuire.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În baza şi în condiţiile art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului, pe durata prevăzută de acest text de lege, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
S-a constatat că părţile vătămate SC M.T.I. SRL Reghin şi L.G., nu au formulat pretenţii civile.
La termenul de judecată din 02 februarie 2011, în temeiul art. 39 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în soluţionarea căii de atac şi declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, ţinând seama de dispoziţiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Analizând această excepţie, Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010, procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Din interpretarea textului de lege mai sus citat rezultă în mod neechivoc că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei vor continua să fie judecate de instanţele iniţial sesizate, competenţa instanţelor stabilită prin Legea nr. 202/2010 aplicându-se doar cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a acestei legi.
Aşadar, competenţa funcţională se va aplica numai cu privire la sentinţele pronunţate în cauzele în care judecătoria a fost sesizată cu judecarea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, după intrarea în vigoare a „legii micii reforme”.
În situaţia în care sesizarea judecătoriei este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, sentinţele pronunţate cu privire la infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu sunt supuse apelului care va fi judecat de tribunal, Decizia din apel fiind supusă recursului la curtea de apel.
Având în vedere că Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, iar textul de lege se referă la sesizarea primară a instanţei, prin rechizitoriu, şi nicidecum la sesizările derivate prin căile de atac, s-a constatat că în speţă instanţa de fond a fost sesizată la data de 07 iunie 2010, astfel că se aplică dispoziţiile legii vechi şi prin urmare, Tribunalul Mureş este competent să soluţioneze calea de atac formulată în cauză de către inculpat.
Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art.39 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Târgu Mureş privind soluţionarea căii de atac formulată de inculpatul C.I.O. împotriva sentinţei penale nr. 647 din 09 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Reghin.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Mureş soluţionarea căii de atac formulată de inculpatul C.I.O. împotriva sentinţei penale nr. 647 din 09 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Reghin.
Tribunalul Mureş, secţia penală, prin Decizia penală nr. 139/R din 23 martie 2011 pronunţată în dosarul penal nr. 2282/289/2010 (număr în format vechi 1249/2011) a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe de a soluţiona recursul declarat de inculpatul C.I.O. împotriva sentinţei penale nr. 647 din 9 decembrie 2010 a Judecătoriei Reghin.
În baza art. 43 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel şi Tribunalul Mureş în soluţionarea căii de atac menţionate şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea deciziei susmenţionate, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2282/289/2010, inculpatul C.I.O. a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 647 din 9 decembrie 2010 a Judecătoriei Reghin pronunţată în dosarul nr. 2282/289/2010.
Cererea de apel a fost înaintată de instanţa de fond tribunalului care a recalificat-o ca şi recurs.
Din oficiu, Tribunalul Mureş a invocat excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în baza art. 3851 alin. (1) lit. a) raportat la art. 39 alin. (1) C. proc. pen., excepţie pe care a admis-o, având în vedere că sentinţa atacată a fost pronunţată de Judecătorie la data de 9 decembrie 2010, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor prin care a fost modificat, între altele, Codul de procedură penală.
În noua formă, dispoziţiile procedurale relevante sunt art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia nu pot fi atacate cu apel sentinţele pronunţate de judecătorii. Aceste sentinţe sunt atacabile doar cu recurs, potrivit art. 3851 lit. a) C. proc. pen. Potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă doar recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege. În rest, potrivit art. 281 pct. 3 C. proc. pen., Curtea de apel este cea care, ca instanţă de recurs, are competenţa de a judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. per a contrario, hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii, cum este şi sentinţa atacată în prezenta cauză, sunt supuse principiului aplicării imediate a legii procesuale, cu alte cuvinte, inclusiv căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării.
În consecinţă, tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, şi în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (3) C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru o hotărâre asupra acestuia.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş, constată că această din urmă instanţă este competentă material să soluţioneze recursul declarat de inculpatul C.I.O. împotriva sentinţei penale nr. 647 din 9 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2282/289/2010 (număr în format vechi 2334/2010), pentru următoarele considerente.
Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 care cuprinde dispoziţii finale şi tranzitorii, prevede în art. XXIV alin. (1) că „hotărârile pronunţate în cauzele penale, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Prin legea susmenţionată au fost modificate şi unele dispoziţii C. proc. pen. şi anume, art. 361 alin. (1) lit. a), în sensul că nu pot fi atacate cu apel sentinţele pronunţate de judecătorii, precum şi art. 3851 alin. (1) lit. a) care prevede că pot fi atacate cu recurs sentinţele pronunţate de judecătorii.
Din interpretarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) mai sus enunţat rezultă, fără echivoc, faptul că numai hotărârile nedefinitive pronunţate înainte de 25 noiembrie 2010 – data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 – rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală nemodificate prin Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, hotărârile pronunţate în cauzele penale, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 vor fi supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de noua lege, respectiv de Codul de procedură penală modificat, fiind lipsită de relevanţă data sesizării instanţei de judecată.
În speţa dedusă judecăţii, se constată că sentinţa penală nr. 647/2010, fiind pronunţată de Judecătoria Reghin la data de 9 decembrie 2010, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi vizând infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, se încadrează în categoria hotărârilor judecătoreşti care potrivit art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin legea menţionată sunt supuse numai recursului, cale de atac a cărei soluţionare este de competenţa curţii de apel (art. 281 pct. 3 C. proc. pen., modificat prin aceeaşi lege).
Dispoziţiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile în cauză deoarece vizează competenţa organelor judiciare în privinţa proceselor aflate în curs de judecată la data modificării Codului de procedură penală, adică a cauzelor în care sesizarea instanţei de judecată s-a făcut mai înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi în care nu s-a pronunţat o hotărâre; referitor la căile de atac, sunt incidente prevederile alin. (1) al articolului de lege menţionat şi care în opinia Înaltei Curţi care concordă cu cea a tribunalului, sunt fără echivoc în această privinţă.
În consecinţă, reţinând că în privinţa căilor de atac relevanţă prezintă data la care s-a pronunţat hotărârea atacată şi nu data la care a fost sesizată instanţa de judecată, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul C.I.O. în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul de avocat din oficiu în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul C.I.O., în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 731/2012. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1112/2012. Penal → |
|---|
