ICCJ. Decizia nr. 1054/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1054/2012
Dosar nr.2569/1/2012
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 martie 2012 Curtea de Apel Piteşti în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N.I.C., pe care a menţinut-o.
A constatat instanţa că se menţin în continuare temeiurile art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpatul este judecat pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. La dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 rap. la art. 641 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
A mai constatat instanţa că numai gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, nu poate fi socotită, în sine, ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că acesta a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2011. Un argument în plus, în favoarea menţinerii arestării preventive este condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de către prima instanţă la 4 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57 C. pen., care a reţinut vinovăţia acestuia la săvârşirea infracţiunii imputate.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul N.I.C. şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în principal revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură. A făcut referire la atitudinea de recunoaştere, la faptul că şi-a executat obligaţiile la care a fost obligat prin sentinţa pronunţată, privind daunele morale si cheltuielile de judecată şi la starea de sănătate precizând că la vârsta de 10 ani a fost diagnosticat cu o boala incurabila, respectiv hepatita cronica, pentru care nu există un tratament de vindecare, ci doar un tratament pentru reducerea numărului de crize. A arătat ca nu este înregistrat în evidenta penitenciarului cu aceasta boala, fiind imposibil sa beneficieze de un tratament adecvat, ca nu prezintă un pericol pentru ordinea publica si faţă de circumstanţele personale a solicitat revocarea măsurii arestării preventive.
A susţinut ca regreta săvârşirea faptei si nu prezintă un pericol pentru ordinea publică şi că faţă de probele de la dosar nu se justifica menţinerea stării de arest, măsurii arestării preventive la acest moment nu se mai impune.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.I.C. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin sentinţa penală nr. 2/ MF din 7 februarie 2012 Tribunalul Argeş l-a condamnat pe inculpatul N.I.C. la 4 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57, art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2011 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În fapt, s-a reţinut că partea vătămată M.G.C. şi inculpatul N.I.C. se cunosc din copilărie şi la începutul lunii februarie 2011 s-au reîntâlnit, începând să aibă o relaţie de prietenie, întreţinând chiar relaţii sexuale. Inculpatul i-a propus părţii vătămate să se prostitueze, pentru a face banii necesari întreţinerii ambilor, sens în care a închiriat o garsonieră în zona Robea din Mioveni, unde partea vătămată urma să întreţină raporturi sexuale cu clienţii. Tot inculpatul a fost cel care a impus părţii vătămate tarifele pentru raporturile sexuale (50 lei pentru o partidă de sex normal sau oral şi 100 lei/oră), aceasta le comunica clienţilor, ca apoi, partea vătămată să încaseze banii şi să-i înmâneze inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
Faţă de inculpat s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea nr. 114/CC din 23 decembrie 2011, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. Prin încheierea din 22 martie 2012 Curtea de Apel Piteşti în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N.I.C., pe care a menţinut-o.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N.I.C. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 este sancţionată cu pedeapsa ce depăşeşte limita de 4 ani închisoare. (5 ani la 15 ani închisoare)
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatului N.I.C. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracţiune caracterizată de un grad ridicat de pericol social, respectiv trafic de minori, care prin natura sa, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de minori poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, de importanţa valorilor puse în pericol, cât şi din circumstanţele personale ale inculpatului, antecedentele penale ale acestuia, din modul în care acesta a acţionat, respectiv a atras partea vătămată prin promisiunea obţinerii unor sume de bani, ceea ce ar crea în rândul colectivităţii un sentiment de insecuritate, de pericol şi de nesiguranţă specific pericolului pentru ordinea publică şi nu în ultimul multitudinea actelor materiale săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii. Totodată, se constată că durata măsurii arestării preventive a fost luată la data de 23 decembrie 2011 şi nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Astfel, măsura arestării preventive a fost dispusă faţă de inculpatul N.I.C. cu respectarea dispoziţiilor legale, iar până la acest moment procesual nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
În cauză, sunt îndeplinite atât cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există indicii temeinice, în sensul dispoziţiilor art. 143 alin. (3) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, cât şi exigenţele art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat, cât şi cu privire la existenţa pericolului concret pentru ordinea publică ce l-ar prezenta punerea în libertate a acestuia.
Acesta se deduce din gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, din modalitatea şi circumstanţele reale ale comiterii faptelor penale, din natura acestora, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Pe de altă parte, în condiţiile art. 5 par. 3 din C.E.D.O., astfel cum acest text este interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi. judecat într-un termen rezonabil şi de a fi eliberat în cursul procedurii, însă în cauza de faţă instanţa reţine că oportunitatea punerii în libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării iar durata arestării preventive a inculpatului nu este disproporţionată în raport de importanţa şi complexitatea cauzei, precum şi de gravitatea faptelor imputate.
Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului N.I.C. a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, ci se menţin în continuare, astfel că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
În consecinţă, înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul N.I.C. cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.C. împotriva încheierii din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 53/109/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1036/2012. Penal → |
|---|
