ICCJ. Decizia nr. 1112/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1112/2012

Dosar nr. 1870/111/2011

Şedinţa publică din 11 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 84/P din 30 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 174, 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata F.A.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra soţului.

În baza art. 65 alin. (2), raportat la art. 64 lit. a) teza II-a şi b) şi art. 66 C. pen., a interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 86¹ C. pen., ţinând seama de prev. art. 86¹ alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei F.A.M., pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit pentru conform art. 86² şi 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra nerespectării prev. art. 86⁴ şi 83 C. pen., care are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

S-a impus inculpatei respectarea obligaţiilor prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) – d) C. pen., respectiv, pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea acesteia sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele acesteia de existenţă.

În baza art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.

Ţinând seama de prev. art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea împotriva inculpatei a măsurii obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.

În baza art. 145¹ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1¹) C. proc. pen. i s-a pus în vedere inculpatei ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, să se prezinte la Poliţia Horoatu Crasnei, jud. Sălaj - organ desemnat cu supravegherea - ori de câte ori este chemată sau conform programului de supraveghere întocmit de acest organ, să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi sa nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 145¹ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2²) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei ca în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive.

În baza art. 145¹ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2¹) C. proc. pen. copia prezentei hotărâri s-a comunicat azi inculpatei, Postului de Politie Horoatu Crasnei, jud. Sălaj, Poliţiei comunitare Zalău, jud. Sălaj, Inspectoratului de Jandarmi al jud. Sălaj, Serviciului Public Comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor Sălaj, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse inculpatei şi ridicării provizorii a paşaportului sau refuzului eliberării paşaportului pe durata măsurii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a constatat că în perioada 20 ianuarie 2011 până la 30 martie 2011 inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv.

S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - cuţit - ridicat de la inculpată şi depus la Camera de corpuri delicte al Tribunalului Bihor, potrivit procesului-verbal înregistrat la 08 februarie 2011, aflat la dosar.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor întocmit în dosar nr. 708/P/2010 şi înregistrat la această instanţă la data de 08 februarie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei F.A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, săvârşită asupra soţului, prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen. Din Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se reţine în sarcina inculpatei că în noaptea de 01/02 august 2011, între orele 22.30 - 01.00, între inculpată şi soţul acesteia - ambii aflaţi sub influenţa alcoolului, pe fondul unor discuţii contradictorii, s-a iscat o ceartă violentă, inculpata aplicând victimei în zona pieptului o lovitură cu cuţitul, provocând decesul acesteia.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti: proces-verbal de cercetare la faţa locului, raport de constatare medico-legală, raport de expertiză medico-legală, raport de constatare tehnico-ştiinţifică-poligraf, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatei, celelalte înscrisuri aflate la dosar, instanţa de fond a reţinut în fapt că în noaptea de 01/02 august 2011, între orele 22.30 - 01.00, între inculpată şi soţul acesteia - ambii aflaţi sub influenţa alcoolului, pe fondul unor discuţii contradictorii, s-a iscat o ceartă violentă. Victima a lovit-o şi a luat un cuţit în mână, apoi inculpata l-a deposedat de cuţit aplicând victimei în zona pieptului o lovitură cu cuţitul, provocând decesul acesteia.

În cauză nu există constituire de parte civilă.

La termenul de judecată din 15 martie 2011, prin declaraţia prev. la art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., inculpata a solicitat aplicarea în ce o priveşte a procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen., arătându-şi intenţia de a recunoaşte săvârşirea faptei cuprinse în actul de sesizare. După citirea actului de sesizare la prezentul termen de judecată, s-a procedat conf. cu prev. art. 320¹ alin. (3) raportat la art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen. în ce o priveşte pe inculpată, respectiv a fost audiată cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina acesteia, respectiv la recunoaşterea ori nerecunoaşterea acesteia.

Inculpata a confirmat despre cunoaşterea conţinutului actului de sesizare şi al întregului material de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare. A declarat că nu mai solicită administrarea altor probe, pentru că îşi însuşeşte probele administrate la urmărire penală care sunt suficiente pentru lămurirea tuturor chestiunilor legate de cauză.

Analizând probatoriul administrat rezultă că în familia celor doi soţi exista o situaţie conflictuală veche întreţinută de ambii pe fondul geloziei şi consumului frecvent de alcool. în mod repetat, urmare scandalurilor frecvente, poliţia a constatat săvârşirea unor fapte contravenţionale atât în sarcina inculpatei cât şi în sarcina victimei. Din procesele verbale de contravenţie rezultă conduita violentă a victimei.

În data de 01 august 2010 cei doi soţi au convenit să sărbătorească ziua de naştere a inculpatei la locuinţa unui prieten de familie împreună cu alte persoane. Inculpata a ajuns la locul convenit pe la ora 16.30, iar victima, după terminarea programului la serviciu, pe la ora 19.00. Au consumat alcool, iar pe la orele 22.00-22.30 cei doi împreună cu copiii minori de 9, 7 şi 5 ani s-au deplasat la locuinţa acestora. Ajunşi la domiciliu, pe fondul vechilor neînţelegeri şi a consumului de alcool, cei doi soţi s-au certat şi bătut, în final petrecându-se tragicul eveniment.

Referitor la moartea victimei, iniţial inculpata a declarat că soţul său s-a sinucis şi că nu-şi explică gestul acestuia. A sesizat telefonic serviciul 112 informând cu acest aspect.

Ulterior, din cercetări, au apărut indicii potrivit cărora decesul s-a produs ca urmare a acţiunii inculpatei.

Din procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 02 august 2010 şi planşa foto aferentă, rezultă că victima F.D.O. a fost găsită decedată în locuinţa sa, prezentând la nivelul pieptului o leziune specifică înţepării cu un cuţit. Au fost găsite multiple urme de culoare brun roşcată. A fost găsit la aproximativ 1 metru de corpul victimei un cuţit de bucătărie ce prezenta urme de sânge.

S-a consemnat că cercetarea la faţa locului a avut loc după intervenţia echipajului de pe ambulanţă, prin urmare locul faptei prezentând unele modificări.

Din Certificatul constatator al decesului din 02 august 2011 a rezultat că decesul s-a datorat suicidului. Din Raportul de constatare medico-legală din 02 august 2010 întocmit cu ocazia autopsierii a rezultat că moartea victimei a fost violentă, produsă la 01/02 august 2010, datorată hemoragiei interne masive ca urmare a secţiunii aortei cu un corp înţepător tăietor, şi că între leziunile existente şi deces există legătură directă de cauzalitate. Alcoolemia victimei: 0,75 gr. %o.

Medicul legist concluzionează că, după natura şi topografia leziunilor, acestea pot fi atât autoprovocate cât şi produse în urma unei heteroagresiuni. Au fost constatate excoriaţii la nivelul regiunii cervicale, hemitorace anterior, braţ stâng, produse prin zgâriere cu unghiile, aspecte ce explică o agresiune fizică.

Din Raportul de expertiză medico-legală din 01 octombrie 2010, cu referire la posibilitatea exercitării leziunii care a provocat decesul, se evidenţiază concluzia potrivit căreia varianta heteroagresiunii este o variantă mai plauzibilă la acest caz.

Prin urmare susţinerea din rechizitoriu cu privire la concluziile medico-legale nu are suport real întrucât specialiştii nu au susţinut exclusiv varianta heteroagresiunii. Din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică poligraf rezultă constatarea indiciilor comportamentului simulat faţă de răspunsurile date de inculpată la întrebările privitoare la moartea victimei.

Martora S.I. a declarat că s-a întâlnit cu inculpata la două zile după decesul victimei, împrejurare în care inculpata a susţinut că victima s-a sinucis. Martora confirmă faptul că inculpata avea leziuni la nivelul feţei şi braţelor, leziuni pe care nu le avea anterior când, împreună, au sărbătorit ziua de naştere.

Martora A.C., minoră în vârstă de 15 ani, prezentă la acea petrecere, declară că inculpata nu prezenta leziuni. Declară că la momentul la care a ajuns acolo victima inculpata era beată.

Martorul C.C. a declarat că la locuinţa sa s-a desfăşurat petrecerea şi că cei doi soţi au consumat alcool fără să se certe între ei. Declară cu nu aveau leziuni pe faţă sau corp.

Martorul A.J. declară că i-a întâlnit pe cei doi soţi când au venit acasă în seara zilei de 01 august 2010 şi că aceştia nu se certau. Declară că nici din apartamentul acestora nu s-a auzit scandal în noaptea ce a urmat.

Martora M.A. declară că în data de 02 august 2010 a întâlnit-o pe inculpată care i-a spus că victima s-a sinucis. Inculpata i-a spus că nu-şi aduce aminte despre cele întâmplate, respectiv dacă ea sau victima a scos cuţitul din piept, afirmând că sigur a pus mâna pe acel cuţit.

Martorul F.D. - tatăl victimei, declară că între cei doi soţi era o stare conflictuală permanentă pe fondul geloziei şi consumului de alcool. Arată că au fost chiar separaţi în fapt pentru aceste motive. A aflat de la nişte cunoştinţe despre decesul fiului său.

Martorul F.F. declară că a participat la petrecerea soţilor, el locuind în imobilul martorului C.C., confirmă că cei doi soţi au consumat alcool anterior săvârşirii faptei. Declară că inculpata I-a informat despre sinuciderea victimei.

Martora S.B. a declarat că ştie despre frecventele certuri dintre soţi şi că a văzut-o de mai multe ori pe inculpată bătută. Victima era geloasă şi consuma frecvent alcool. Inculpata i s-a plâns că victima o bătea.

Cu totul surprinzătoare apare declaraţia martorului M.G. - medic şef la SML Oradea, atât prin cele susţinute printr-o declaraţie de martor, cât şi prin modalitatea de valorificare a informaţiilor ajunse la cunoştinţa unui conducător de instituţie publică prin textul unei declaraţii de martor, dar mai ales pentru că prin intermediul textului unei declaraţii de martor - în contra înscrisurilor oficiale semnate şi parafate administrate în cauză - procurorul încearcă lămurirea şi re interpreta re a probatoriului legal administrat. Martorul declară că a participat la efectuarea autopsiei alături de medicul legist R.O. şi un al treilea medic legist.

Or, din formularul Raportului de constatare medico-legală din 02 august 2010 întocmit cu ocazia autopsierii rezultă că exclusiv medicul legist R.O. a participat la efectuarea acestui act, constatările fiind semnate în exclusivitate.

Mai mult, adresa de înaintare a raportului de constatare medico-legală către parchet, înscris cuprins în textul constatării, este semnat de o altă persoană în numele acestui martor.

Date fiind cele constatate, rezultă că opiniile cu caracter medico-legal exprimate prin respectiva declaraţie de martor nu pot fi avute în vedere la soluţionarea prezentei cauze, altele fiind modalităţile legale prin care poate fi cenzurate concluziile unui raport de constatare medico-legală.

Conţinutul declaraţiei, prin care este criticată activitatea şi concluziile unui medic legist de către conducătorul instituţiei, are mai degrabă caracteristicile unui denunţ, care nu poate face obiectul prezentei cauze. Faptul că aceste observaţii vin din partea conducătorului profesional al specialistului ar fi trebuit să determine din partea primului a unei cu toate altfel de acţiuni.

Instanţa nu a luat în considerare exclusiv declaraţia martorului din care rezultă că a observat pe corpul inculpatei mai multe leziuni şi că aceasta a declarat că s-a luptat cu victima.

În cauză singurul martor ocular a fost fiul inculpatei din prima căsătorie, minorul în vârstă de 9 ani G.A. Audiat de procuror cu respectarea normelor legale în vigoare, minorul declară că în seara faptei victima, care „era gelos", a bătut-o pe inculpată. L-a văzut când a luat un cuţit din bucătărie după care a fugit după inculpată. Apoi a auzit-o pe inculpată sunând la 112. Ulterior a văzut-o pe inculpată aplecată lângă victima plină de sânge.

Declară că victima „cam tot a doua zi se certa cu mama şi o bătea". Inculpata a fost audiată atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în împrejurarea luării măsurii preventive, declarând iniţial că victima s-a sinucis. Cu privire la această susţinere inculpata a declarat detalii, respectiv locul unde s-a sinucis, poziţia corpului victimei, ultimele sale cuvinte, faptul că şi ea a pus mâna pe acel cuţit dar că nu îşi aminteşte dacă ea sau victima l-a scos din corp.

În declaraţia ulterioară dată în faţa judecătorului în împrejurarea judecării propunerii de arestare, inculpata a declarat că în seara faptei, după terminarea petrecerii, s-a certat cu victima pe motive de gelozie şi probleme financiare. Declară că inculpatul a lovit-o şi că acest lucru se întâmpla frecvent. Declară că a sunat la 112 declarând că victima s-a sinucis în speranţa că leziunile nu sunt majore şi că va fi reanimat. Arată că fiul cel mare a fost martor ocular al celor întâmplate.

Arată că victima a trântit-o la pământ şi că s-a urcat peste ea lovind-o în continuare. L-a auzit pe copilul cel mare strigând „taţi nu mai da în mami!". A scăpat şi a fugit în bucătărie unde victima a ajuns-o şi lovit-o din nou. A văzut un cuţit pe care l-a luat şi cu care a lovit la întâmplare în corpul victimei. Arată că anterior, de faţă cu martori, victima a ameninţat-o cu un cuţit, fiind chemată poliţia.

În procesul verbal de prezentarea materialului s-a consemnat declaraţia inculpatei potrivit căreia au existat multe scandaluri între ea şi victimă, că în seara faptei pe fondul geloziei şi alcoolului soţul gelos a bătut-o. Arată că victima a luat cuţitul şi că nu-şi aminteşte când a luat cuţitul de la el şi l-a lovit.

Audiată în faţa instanţei inculpata a cerut judecarea potrivit art. 320¹ C. proc. pen., declarând că în seara faptei a fost bătută de victimă, s-au lovit reciproc, însă susţine că nu realizează exact cele întâmplate. Arată că frecvent victima o bătea şi ameninţa cu cuţitul. În acele împrejurări se refugia la tatăl ei, dar îl informa şi pe tatăl victimei despre agresiuni. Declară că a fost trântită la pământ, a lovit-o cu capul de pardoseală, s-a luptat cu victima. Declară că nu realizează cu exactitate ce s-a întâmplat. Raportat la concluziile medicilor legişti are o urmă de îndoială dacă I-a ucis sau dacă s-a sinucis. Raportat la declaraţia copilului are îndoieli că l-ar fi ucis. Ceea ce îşi aminteşte cu certitudine este că a fost atacată de victimă şi apoi că l-a văzut pe jos plin de sânge.

Declară că după cele întâmplate nu a mai discutat cu copiii despre faptă pentru a nu-i traumatiza, astfel încât exclude că I-ar fi sugestionat în vreun fel pe minorul de 9 ani spre a prezenta o stare de fapt diferită.

Prin ordonanţa din 20 ianuarie 2011 inculpata au fost reţinută pentru 24 ore, iar prin încheierea nr. 1 din 21 ianuarie 2011 Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatei.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpata nu are antecedente penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 174 C. pen., uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate se pedepseşte cu închisoare.

Instanţa, văzând prev. art. 320¹ C. proc. pen., îşi însuşeşte probele administrate in dosarul de urmărire penală, urmând a ţine seama de acestea la pronunţarea soluţiei in cauză.

Constată îndeplinite condiţiile stipulate în 320¹ C. proc. pen. cu privire la faptă, inculpată şi celelalte chestiuni legate de cauză.

Din probele administrate rezultă că fapta inculpatei şi starea de fapt este stabilită, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite aplicarea unei pedepse, şi că nu există nelămuriri sau indicii rezonabile care să justifice respingerea acestei cereri a inculpatei.

Pe fondul unor certuri frecvente şi de durată, generate de manifestări reciproce de gelozie, a consumului de alcool şi a problemelor financiare în familie, împrejurări în care victima o bătea pe inculpată care pleca de la domiciliu cu cei trei copii sub vârsta de 10 ani, inculpata cu victima au acumulat o stare conflictuală confirmată de toţi martorii audiaţi. în seara faptei, după obişnuitul scandal în familie, pe fondul consumului de alcool, soţii s-au bătut în prezenţa copilului de 9 ani, victima a trântit-o pe inculpată la podea, s-a urcat peste ea, aceasta a scăpat refugiindu-se în dormitor. Victima - ca şi în alte împrejurări confirmate la dosar - a luat un cuţit din bucătărie după care inculpata a anunţat serviciul de urgenţă că acesta s-a sinucis. Pe corpul inculpatei, cât şi pe corpul victimei au fost evidenţiate leziuni specifice unor agresiuni fizice.

Inculpata motivează că a avut o pierdere temporară a conştientei şi declară că nu realizează ce s-a întâmplat. Declară că atunci când procurorul i-a explicat conţinutul materialului probator a acceptat că ea la ucis pe soţul ei. Pe de altă parte, aflând concluziile care nu sunt 100% certe din rapoartele medico-legale, nu este sigură dacă I-a ucis ori dacă victima s-a sinucis.

Martorii declară că nu cunosc nimic în legătură cu cele întâmplate în acea noapte.

Din certificatul de deces rezultă că victima s-a sinucis.

Din rapoartele medico-legale se evidenţiază incertitudinea cu privire la autoprovocarea leziunii sau la heteroagresiune, medicul dând mai plauzibilă - însă nu certă - această ultimă ipoteză.

Pe fondul acestor chestiuni şi a declaraţiilor martorilor şi inculpatei cu privire la permanenta stare conflictuală, certurile şi bătăile anterioare administrate inculpatei, apare declaraţia copilului inculpatei în vârstă de 9 ani, care arată că I-a văzut pe victimă cu cuţitul în mână iar apoi a văzut-o pe inculpată aplecată asupra victimei care era plină de sânge.

În aceste condiţii este justificată concluzia potrivit căreia inculpata I-a omorât pe soţul ei, în condiţiile în care s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă. în condiţii pe care inculpata nu şi le explică, I-a deposedat pe victimă de cuţit şi I-a lovit la întâmplare, fără să ţintească şi fără a-l lovi repetat.

Raportat la nivelul de pregătire al inculpatei şi la condiţiile prezentei cauze nu au fost reliefate presupuneri rezonabile potrivit cărora inculpata a acţionat conştient pentru a-şi pregăti o eventuală apărare declarând unui martor că nu ştie dacă ea sau victima şi-a scos cuţitul din corp, dar că sigur a pus mâna (lăsând amprente) pe cuţit, ori când declară că a avut o pierdere temporară a conştientei şi că nu poate explica momentul agresiunii, sau când a anunţat la ambulanţă despre sinucidere, ori alte asemenea chestiuni. Analizând probele administrate în cauză, şi ţinând seama de opţiunea inculpatei privind aplicarea procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen., respectiv a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, instanţa a constatat că fapta inculpatei astfel cum a fost descrisă mai sus şi probată la dosar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, săvârşită asupra soţului, prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen.

Faţă de probele administrate in cauză, ţinând seama de conduita şi poziţia în apărare a inculpatei, văzând şi criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi prev. art. 320¹ C. proc. pen., instanţa a condamnat-o pe inculpată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind însă că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei, cu reţinerea circumstanţelor atenuante - starea de provocare relevată de martori şi confirmată de inculpată, conduita anterioară bună şi atitudinea inculpatei după săvârşirea infracţiunii - cu aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi pe o perioadă de 4 ani. Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., cu referire la infracţiunea de omor calificat, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Cu privire la cuantumul reducerii, textul de lege nu prevede reducerea cu până la o treime şi nici cu o treime, prin urmare rezultă că în cauza de faţă, fiind vorba de reţinerea prev. art. 320¹ C. proc. pen., pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru inculpată.

Aplicarea pedepsei în prezenta cauză se face prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege şi prin coborârea - ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante - sub noul minim special rezultat, cu respectarea prev. art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că aplicarea procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen. nu exclude reţinerea circumstanţelor atenuante, nefiind înlăturat în nici un mod acest drept al inculpatei. În aceste condiţii pedeapsa aplicată se încadrează în limitele prevăzute în art. 86¹ C. pen.

De altfel nu s-ar putea în alt mod explica raţiunea aplicării acestei noi proceduri. Cazul inculpatului care recunoaşte vinovăţia şi beneficiază şi de circumstanţe atenuante trebuie tratat diferit de cazul inculpatului care NU recunoaşte vinovăţia dar care şi acesta beneficiază şi de circumstanţe atenuante. Ori, cum altfel ar putea fi exprimat acest tratament diferit decât prin aplicarea unei pedepse raportat la minim special distinct.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere persoana inculpatei, în vârstă de 30 de ani, lipsa antecedentelor penale, împrejurările comiterii faptei, gradul sporit de pericol social al acesteia, violenţa manifestată asupra soţului în condiţiile mai sus probate, precum şi atitudinea inculpatei, anterioară săvârşirii faptei, dar şi ulterioară sinceră, de recunoaştere şi regret a acesteia. Se ţine seamă şi de situaţia familială a inculpatei, care are în îngrijire 3 copii cu vârste între 9, 7 şi 5 ani.

Cu privire la starea de arest preventiv, în conformitate cu prev. art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză. S-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv efectuat.

Ţinând seama de prev. art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea împotriva inculpatei a măsurii obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei. Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., luarea acestei măsuri preventive este prevăzută, prin urmare permisă de norma legală, fiind o facultate a instanţei în împrejurarea dispunerii condamnării. Instanţa a apreciat oportună luarea măsurii ca fiind un mijloc în favoarea inculpatei pentru judecarea cu celeritate a cauzei în căile de atac, inculpata având astfel pe parcursul cercetării judecătoreşti în căile de atac posibilitatea de confirmare a conduitei pretinse prin sentinţă raportat la obligaţiile stabilite potrivit art. 86¹ C. pen.

S-a arătat că este lesne de înţeles că, în cazul în care în cauză nu sunt exercitate căile ordinare de atac măsura preventivă produce efecte până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiind vorba despre o măsură preventivă.

S-a dispus confiscarea specială a corpului delict - bâtă - ridicată de la inculpat.

S-a constatat lipsa constituirii de parte civilă. Prin urmare, ţinând seama de limitele pedepsei, instanţa de fond a procedat conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând instanţei desfiinţarea hotărârii ca fiind netemeinică.

În motivele sale de apel, parchetul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţe atenuante cată vreme atât din modalitatea în care a fost săvârşită fapta, poziţie, victimă, agresor, intensitatea loviturii, etc., rezulta în mod clar că intensitatea loviturii a fost mare, cuţitul a pătruns circa 15 centimetri în torace, iar în opinia parchetului inculpata nu se afla în stare de provocare şi în acest sens s-a arătat că inculpata F.A.M. a luat Decizia de a-şi ucide soţul, a luat cuţitul de pe sobă, a lovit o singură dată.

În opinia aceluiaşi parchet, s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) privind starea de provocare, pentru considerentele arătate mai sus.

Cât priveşte reţinerea art. 76 lit. c) C. pen. respectiv atitudinea inculpatei după săvârşirea faptei constând in prezentarea în faţa autorităţii comportarea sinceră în cursul procesului, sunt în opinia aceluiaşi parchet greşit reţinute de instanţă câtă vreme ar exista la dosar dovezi că inculpata a încercat să-şi ascundă fapta, a avut o atitudine oscilantă.

Toate aceste aspecte relevate de către parchet conchid că hotărârea instanţei de fond este netemeinică ţinând seama şi de gradul de pericol social creat de săvârşirea ei, aspect neavut în vedere de către instanţă, cu atât mai mult cu cât infracţiunea de omor calificat are un impact puternic în rândul opiniei publice şi s-ar fi impus ca atare, o reacţie promptă a autorităţilor care să conducă la arestarea unui asemenea făptuitor.

S-a mai arătat în aceleaşi critici ale parchetului că, instanţa de judecată nu a apreciat că fapta este de o gravitate suficient de mare încât să determine aplicarea unei pedepse privative de libertate. Verificând hotărârea atât prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanţa de apel a reţinut următoarele :

Criticile parchetului în cvasitotalitatea lor au fost apreciate ca nefondate, pentru următoarele motive:

S-a făcut de la început o menţiune pe care instanţa de apel a considerat-o esenţială în cauză şi toate premizele în care se discută acest apel trebuie să pornească în mod obligatoriu de la acest aspect.

Aşa cum a rezultat din declaraţia inculpatei dată la instanţa de fond la 15 martie 2011, aceasta a solicitat ca judecata in cauză să se facă în baza probelor administrate in faza de urmărire penală întrucât a recunoscut săvârşirea faptei şi nu a solicitat administrarea de probe. Acestea sunt consecinţele dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi în analiza criticilor parchetului trebuie să pornim din acest punct.

Din actele şi dovezile de la dosar a rezultat în mod indubitabil că viaţa de cuplu a inculpatei F.A.M. cu defunctul F.D. a fost presărată de multiple scandaluri conjugale, urmate de violenţe conjugale. Există la dosarul cauzei procesele verbale de contravenţie încheiate de către organele de poliţie din care rezultă în mod evident şi indubitabil conduita violentă a victimei.

Aceste acte sunt întregite de către depoziţiile martorilor S.I., A.C., C.C., M.A., S.B. O menţiune aparte o face mărturia tatălui victimei F.D. care declară printre altele că cei doi soţi trăiau intr-o stare conflictuală permanentă pe fondul geloziei victimei, agrementată cu consum de alcool. Acelaşi martor arată că cei doi au fost de-a lungul timpului separaţi în fapt din aceleaşi motive. Acesta este în esenţă fundalul pe care s-a petrecut fapta la 01 august 2010. Sub pretextul unei sărbători oarecare aceştia la locuinţa unui prieten de familie împreună cu alte persoane au consumat alcool, iar la orele 22,00-22,30, cei doi împreună cu trei copii minori de 9, 7 şi 5 ani, s-au deplasat la locuinţa lor. Ajunşi la domiciliu, pe fondul vechilor neînţelegeri şi a consumului de alcool, cei doi soţi s-au certat şi bătut, iar in final s-a petrecut şi tragicul eveniment. În mod cert uciderea victimei s-a produs cu un cuţit de către inculpată, după ce aşa cum am mai arătat, a avut loc o altercaţie violentă între cei doi, stabilindu-se printr-o expertiză medico legală, victima a suferit o leziune în profunzime în lungime de 15 cm., în contextul in care cuţitul cu care a fost înţepat avea o lamă de 17 cm.

Îndreptăţit s-a considerat şi contrar criticilor formulate de către parchet, în mod fondat instanţa a reţinut că trebuie avut in vedere şi depoziţia martorului ocular G.A. în vârstă de 9 ani, fiul inculpatei dintr-o altă căsătorie şi care audiat de către procuror a relatat că în seara sinistrului, victima, care era gelos, a bătut-o pe inculpată. L-a văzut când victima a luat un cuţit din bucătărie după care a fugit după inculpată. Acelaşi minor a văzut-o ulterior pe inculpată aplecată lângă victima plină de sânge.

În cadrul aceleaşi urmăriri penale, din declaraţiile inculpatei a rezultat că violenţa conjugală din acea seară a fost extrem de dură, că nu-şi aduce aminte in ce împrejurări a pus mâna pe acel cuţit, că victima ar fi trântit o la pământ şi s-ar fi urcat peste ea lovind-o in continuare. Mai arată aceeaşi inculpată că a scăpat cu greu de agresiune, după care a fugit in bucătărie, unde victima a ajuns-o şi a lovit-o din nou. Aşa se face că inculpata pe fondul acestor altercaţii a luat un cuţit cu care a lovit la întâmplare în corpul victimei. S-a achiesat la concluziile instanţei de fond potrivit căreia fapta inculpatei astfel cum a fost descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat săvârşită asupra soţului, prev. şi ped. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

S-a considerat că în prezenta cauză infracţiunea la care s-a făcut referire a fost săvârşită de către inculpată sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violenţe şi justificată prin aceea că de a lungul anilor victima a aplicat dese corecţii extrem de dure inculpatei în prezenta copiilor.

De asemenea, s-a considerat că în mod fondat şi având în vedere elemente certe de la dosar, instanţa a reţinut că următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante favorabile inculpatei cum ar fi: conduita bună a acesteia înainte de săvârşirea infracţiunii, şi atitudinea ei după săvârşirea infracţiunii, manifestate printr-o comportare sinceră avută în cursul procesului penal recunoscând fapta, înlesnind pe această cale soluţionarea in mod just şi fondat a prezentei cauze in ciuda erorilor care au generat şi alte interpretări şi care au loc pe parcursul urmăririi penale. Nu s-a considerat important a analiza acele aspecte cată vreme inculpata a recunoscut fapta şi a solicitat a fi judecată doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

S-au considerat, de asemenea nefondate criticile parchetului cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate cată vreme aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză că inculpata, cu trecut nepedepsit, încadrată în muncă, are spre creştere şi îngrijire trei copii minori cu vârste între 9, 7 şi 5 ani, aspect care nu poate fi neglijat de către instanţă, alături de starea de provocare, relevată de martori şi confirmată de inculpată şi celelalte aspecte pe care le-am analizat mai sus.

S-a considerat că doar în aceste condiţii se va realiza un just echilibru între pedeapsă şi scopul ei care este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi criteriile generale de individualizare ale aceleaşi pedepse. Dincolo de gravitatea excepţională a faptei, instanţa trebuie să aibă în vedere in opinia noastră şi modalitatea concretă în care s-a săvârşit o asemenea faptă, precum şi posibilitatea în cazul de faţă, reală, ca inculpata să poată fi reeducată şi fără privarea ei de libertate.

Pentru toate aceste motive s-a considerat că, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sunt nefondate şi pe cale de consecinţă, instanţa a respins apel ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a criticat Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. în concluziile orale a arătat că pedeapsa este aplicată şi în alte limite decât cele legale, arătând că s-au încălcat disp. art. 76 alin. (2) C. pen., iar disp. art. 320¹ C. proc. pen. care reprezintă o cauză de reducere a pedepsei trebuiau aplicate în raport de infracţiunea de omor, limita cu care poate fi redusă pedeapsa este de doar 1/3 şi chiar dacă s-ar fi reţinut circumstanţele atenuante, pedeapsa nu putea fi coborâtă sun 5 ani, acesta fiind un motiv de nelegalitate. Cu privire la netemeinicie, a arătat că nu se impunea reţinerea circumstanţelor atenuante, iar susţinerea că aceasta ar fi fost provocată a fost susţinută doar de fiul acesteia, în vârstă de doar 9 ani, iar din situaţia de fapt reţinută în cauză nu rezultă că inculpata se afla într-o puternică stare de tulburare care să justifice reţinerea disp. art. 73 lit. b) C. pen., iar în condiţiile săvârşirii unei infracţiuni de omor calificat nu se impunea aplicarea dispoziţiilor suspendării sub supraveghere.

Faţă de aceste susţineri a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a deciziei penale recurate şi a sentinţei penale nr. 84/P/2011 din 30 martie 2011 a Tribunalului Bihor şi în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri în sensul înlăturării circumstanţelor atenuante şi aplicării unei pedepse cu închisoare într-un cuantum majorat în regim privativ de libertate.

Examinând recursul declarat, prin prisma cazului de casare invocat, dar şi din oficiu, înalta Curte, consideră recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ca fiind nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor urma:

Astfel, art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) stabileşte criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii şi cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispoziţiile art. 52 C. pen.: funcţia represivă şi cea de prevenţie generală şi specială, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său social şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de faţă, instanţa de fond a indicat criteriile generale, şi, raportându-le la circumstanţele speţei, a stabilit pentru inculpata F.A.M. o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra soţului spre minimul special de 3 ani şi 4 luni închisoare (minim stabilit în urma aplicării dispoz. art. 320¹ C. proc. pen., 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.) prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat asupra soţului.

Curtea apreciază că, în raport de circumstanţele faptelor, respectiv: pe fondul unor certuri frecvente şi de durată, generate de manifestări reciproce de gelozie, a consumului de alcool şi a problemelor financiare în familie, împrejurări în care victima o bătea pe inculpată care pleca de la domiciliu cu cei trei copii sub vârsta de 10 ani, inculpata cu victima au acumulat o stare conflictuală confirmată de toţi martorii audiaţi. Victima - ca şi în alte împrejurări confirmate la dosar - a luat un cuţit din bucătărie după care inculpata a anunţat serviciul de urgenţă că acesta s-a sinucis. Pe corpul inculpatei, cât şi pe corpul victimei au fost evidenţiate leziuni specifice unor agresiuni fizice.

După obişnuitul scandal în familie, pe fondul consumului de alcool, soţii s-au bătut în prezenţa copilului de 9 ani, victima a trântit-o pe inculpată la podea, s-a urcat peste ea, aceasta a scăpat refugiindu-se în dormitor. Astfel, în noaptea de 01/02 august 2011, între orele 22.30-01.00, între inculpată şi soţul acesteia - ambii aflaţi sub influenţa alcoolului, pe fondul unor discuţii contradictorii, s-a iscat o ceartă violentă, inculpata aplicând victimei în zona pieptului o lovitură cu cuţitul, provocând decesul acesteia cât şi de circumstanţele personale ale inculpatei, care are vârsta de 30 de ani, lipsa antecedentelor penale, împrejurările comiterii faptei descrise anterior, gradul sporit de pericol social al acesteia, violenţa manifestată asupra soţului în condiţiile mai sus probate, precum şi atitudinea inculpatei, anterioară săvârşirii faptei, dar şi ulterioară sinceră, de recunoaştere şi regret a acesteia, dar şi de faptul că s-a ţinut seama şi de situaţia familială a inculpatei, care are în îngrijire 3 copii cu vârste între 9, 7 şi 5 ani şi care în prezent are loc de muncă stabil, pedeapsa aplicată atât din punct de vedere al cuantumului cât şi al modalităţii de executare, corespund gravităţii faptelor şi periculozităţii sociale a inculpatei, fără a se impune o majorare a cuantumului acesteia şi nici a schimbării modalităţii de executare.

Faptul că inculpata a recunoscut săvârşirea faptelor, este o împrejurare care să impună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege faţă de criteriile deja analizate. De altfel, atitudinea procesuală de recunoaştere a inculpatei poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanţă juridică, aşa cum a procedat instanţa de fond în mod corect. Instituţia recunoaşterii vinovăţiei, reglementată de art. 320¹ C. proc. pen. este o instituţie cu natură juridică mixtă, producând efecte atât pe plan procesual (prin desfăşurarea simplificată a procesului), cât şi pe plan substanţial, producându-se o micşorare a limitelor de pedeapsă. În raport de efectele produse pe plan substanţial recunoaşterea inculpatului poate fi apreciată ca fiind o cauză legală de atenuare a pedepsei care nu împiedică şi aplicarea altor circumstanţe atenuante. Astfel, cauza legală de atenuare prev. de art. 320¹ C. proc. pen. constând în atitudinea procesuală de recunoaştere a faptei, constituie o dispoziţie specială în raport de circumstanţele legale de atenuare prev. de art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.) şi pot fi aplicate concomitent. De asemenea în mod legal a fost reţinută scuza provocării faţă de situaţia de fapt descrisă anterior şi susţinută de declaraţiile inculpatei şi a martorilor audiaţi în cauză.

Înalta Curte constată că în mod legal şi corect prima instanţă a stabilit cuantumul pedepsei de 4 ani închisoare cât şi modalitatea de executare faţă de cele expuse anterior, astfel că,nu se impune o reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatei F.A.M. şi nici schimbarea modalităţii de executare prin înlăturarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată inculpatei, înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 86¹ alin. (1) C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 C. pen.;se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 86¹ C. pen. condamnarea inculpatei fiind o pedeapsă de 4 închisoare, inculpata nu are antecedente penale şi convingerea instanţei este că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie de către inculpată a pedepsei aplicate.

Această convingere este fundamentată pe circumstanţele personale ale inculpatei, constând în faptul că nu are antecedente penale, este încadrată în muncă, şi primordial faptul că are spre creştere şi îngrijire trei copii minori cu vârste intre 9, 7 şi 5 ani, aspect care nu poate fi neglijat de către instanţă, alături de starea de provocare, relevată de martori şi confirmată de inculpată şi celelalte aspecte pe care le-am analizat mai sus, şi având în vedere şi particularităţile cauzei, respectiv împrejurările în care aceasta a fost comisă, înalta Curte apreciază că prin fixarea de către instanţa de fond a unui termen de încercare de 7 ani, (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracţional în această perioadă) şi impunerea de obligaţii în sarcina inculpatei, se atinge scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen., într-o mai mare măsură decât prin executarea pedepsei în regim de detenţie.

Aşadar, Înalta Curte, reţine că, individualizarea pedepsei de 4 ani, aplicată inculpatei de instanţa de fond prin aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, este aptă pentru atingerea scopului de prevenţie generală şi de coerciţie al pedepsei.

Faţă de aceste considerente, înalta Curte, reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., neimpunându-se majorarea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatei F.A.M.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 68/A din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimata inculpată F.A.M.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate F.A.M., în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 68/A din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimata inculpată F.A.M.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1104/2012. Penal. Conflict de competenţă...		ICCJ. Decizia nr. 1371/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1104/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond ICCJ. Decizia nr. 1121/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs