ICCJ. Decizia nr. 1155/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1155/ 2012

Dosar nr. 47377/2010

Şedinţa publică din 13 aprilie 2012

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 45 din 14 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:

I. 1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul K.H. pentru infracţiunile de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, organizare, conducere şi finanţare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (faptele din 16 iunie 2009).

2. În baza art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului K.H. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

3. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul K.H. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

4. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului K.H. la pedeapsa de 16 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de organizare, conducere şi finanţare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc (în legătură cu transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

5. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul K.H. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă, în formă agravantă.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

6. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul K.H. la pedeapsa de 16 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat (aprilie - mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturior prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatului K.H. pedeapsa mai grea, de 16 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 13 mai 2010, la zi, menţinând starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen.

II. 1. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului B.O. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

2. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului B.O. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc (faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

3. În baza art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul B.O. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă agravantă.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

4. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul B.O. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat (aprilie-mai 2010).

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatului B.O. pedeapsa mai grea, de 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 13 mai 2010, la zi, menţinând starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen.

Conform art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpaţilor K.H. şi B.O., după executarea pedepselor principale.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost confiscată cantitatea de 7642,03 grame bijuterii din aur.

Conform art. 357 alin. (2) lit. c), e) din C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului şi restituirea următoarelor bunuri ce nu sunt supuse confiscării:

- către inculpatul K.H.: suma de 50 RON şi telefonul marca N. împreună cu cartela SIM cu nr. N1;

- către inculpatul B.O.: sumele de 399 RON, 560 euro,15 dolari SUA şi două telefoane marca N., cartelele SIM cu numerele N2 şi N3.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 15.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 44/D/P/2009, întocmit la 01 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:

- K.H., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:

- iniţiere, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, faptă săvârşită în perioada aprilie 2009 - mai 2010;

- complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 16 iunie 2009;

- complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 16 iunie 2009;

- organizare, conducere şi finanţare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă săvârşită în legătură cu transportul de heroină depistat la data de 16 iunie 2009;

- complicitate la contrabandă, în formă agravantă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată şi completată, privind C. vam., faptă săvârşită în luna mai 2010, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- B.O., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:

- aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003;

- trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

- complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, faptă prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

- contrabandă, în formă agravantă, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată şi completată, privind C. vam., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

S-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

La data de 11 mai 2010, în jurul orei 19:00, inculpaţii B.O. şi S.K., aflându-se împreună în autoturismul marca R., de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare XXX, au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, respectiv prin locul stabilit pentru controlul vamal, având în acest mijloc de transport cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, în valoare de circa 1.050.128 (un milion cincizeci mii una sută douăzecişiopt) RON, ce a fost introdusă pe teritoriul ţării noastre prin sustragerea de la controlul vamal, această activitate desfăşurându-se sub coordonarea directă a inculpatului K.H.

În cursul anului 2009, inculpatul K.H. a iniţiat constituit şi sprijinit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, constând în principal în realizarea de transporturi de mari cantităţi de heroină pe ruta Turcia - România - Europa de Vest, dar şi în deţinerea şi vânzarea acestui tip de droguri pe teritoriul ţării noastre.

Totodată, s-a stabilit că la acest grup au aderat şi l-au sprijinit prin activităţile desfăşurate inculpatul B.O., numitul H.M. şi alţii.

Astfel, la data de 11 mai 2010, autorităţile competente turce au descoperit în autocarul cu numărul de înmatriculare A1, aparţinând societăţii de transport internaţional de persoane S.T. din Istanbul, compania turcă aflată în legătură directă cu societatea omoloagă SC G.S. SRL din Bucureşti, o cantitate de 20,417 kilograme heroină, ambalată în 40 de pachete, ce erau ascunse în două compartimente special amenajate sub podeaua autovehiculului. Autocarul respectiv a fost oprit la punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat la frontiera turco-bulgară, în timp ce se îndrepta spre România.

Cu această ocazie autorităţile judiciare turce l-au arestat, alături de alte patru persoane, pe numitul H.M., ce efectua acest transport de heroină, pe care o preluase de la inculpatul B.O., sub coordonarea directă a inculpatului K.H..

În perioada aprilie - iunie 2009, inculpatul K.H. a săvârşit şi alte fapte similare celor prezentate mai sus, constând în aceea că, în timp ce se afla pe teritoriul României, a coordonat procurarea, deţinerea şi transportarea de către alţi membri ai reţelei internaţionale de narcotraficanţi pe care o conduce, între care şi numiţii K.R. (fratele său), H.K. (o altă rudă a sa), A.O., Y.M. şi G.K. şi alţii, a cantităţii totale nete de 20,65 kilograme heroină, în vederea introducerii sale pe teritoriul României.

Astfel, la data de 16 iunie 2009 lucrătorii de poliţie turci i-au surprins în flagrant pe numiţii K.R., H.K. şi A.O. în timp ce se aflau pe raza oraşului Istanbul (în apropierea locuinţei numitului K.R.) şi transportau cantitatea de droguri menţionată mai sus, cu autoturismul marca R.K., cu numărul de înmatriculare A2.

Referitor la infracţiunea de iniţiere, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, atât faptele săvârşite în cursul anului 2009, cât şi cele din anul 2010, au fost comise de inculpatul K.H. în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în calitatea sa de lider al unei reţele internaţionale de traficanţi de droguri, calitate pe care a avut-o în toată această perioadă, împrejurări în care acestea constituie acte materiale ale unei infracţiuni unice, în formă continuă.

Inculpatul K.H., în calitate de lider al acestei reţele internaţionale de narcotraficanţi, a organizat, condus şi finanţat atât transportul de heroină realizat la data de 16 iunie 2009, cât şi pe cel din data de 11 mai 2010, aşa cum au fost descrise mai sus, dând sarcini celorlalţi inculpaţi cu privire la realizarea acestor operaţiuni ilicite, asigurând totodată sumele de bani necesare pentru derularea lor (cheltuieli de transport, plata unui avans din valoarea drogurilor preluate de la furnizori etc.

Au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţie colaborator „I.K.” - nume de cod, procese-verbale de identificare a utilizatorilor unor posturi telefonice, procese-verbale de percheziţii domiciliare, declaraţii martori asistenţi, copii paşapoarte ,procese-verbale de predare - primire, copii înscrisuri şi bunuri ridicare de la inc. K.H., procese-verbale de consemnare a datelor din telefoanele mobile ale inculpaţilor, declaraţii inculpaţi, procese-verbale şi note de redare a convorbirilor telefonice ataşate, procese-verbale şi note de redare a comunicărilor în mediul ambiental, comisii rogatorii cu autorităţile competente din Turcia şi acte anexate comisiilor, date transmise de Procuratura Principală din Istambul, traduse în limba română, rechizitoriul Procuraturii Principale a Republicii Turcia pe numele învinuiţilor K.R., H.K. şi alţii, raport de expertiză al Direcţiei Istanbul a Laboratoarelor Criminalistice ale Poliţiei şi proces-verbal de analiză, deschidere şi cântărire luarea de probe, traducere din limba turcă a proceselor-verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice interceptate de autorităţile turce.

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi inculpatul B.O., martorii cu identitate protejată „I.K.” şi „A.M.” respectiv martorul K.L., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Inculpatul K.H. nu a dorit să dea declaraţie în faţa instanţei.

Examinând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

I. Referitor la faptele privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010, respectiv introducerea la aceeaşi dată, pe teritoriul României, prin sustragerea de la controlul vamal, a cantităţii de aproximativ 8 kg bijuterii din aur.

În cursul anului 2010, inculpatul K.H., cetăţean turc, a iniţiat, constituit şi sprijinit un grup infracţional organizat, în scopul transportului cantităţii de 20,417 kg heroină, pe ruta Turcia - România - Olanda, respectiv a introducerii pe teritoriul României, prin eludarea controlului vamal, a cantităţii de aproximativ 8 kg aur, grup din care au făcut parte inculpatul B.O. şi alţi trei conaţionali - H.M., K.C. şi S.K.

Astfel, în anul 2008, după executarea unei pedepse privative de liberate în Olanda pentru traficarea unei cantităţi de heroină, inculpatul K.H. s-a stabilit în România, preluând SC G.S. SRL, ce avea ca obiect de activitate transportul de persoane pe ruta Bucureşti - Istanbul. Această societate se afla în raporturi directe cu firma S.T. din Istanbul, coordonată de acelaşi inculpat, prin intermediul martorului K.L., pe autocarele firmelor fiind angajaţi, ca şoferi, printre alţii, B.O., H.M. şi S.K.

Aşa cum rezultă din procesele-verbale întocmite de anchetatori, coroborate cu notele de redare a comunicărilor interceptate şi înregistrate în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, în perioada februarie - mai 2010, între K.H., O.B., S.K. şi alte persoane s-au purtat discuţii legate de procurarea unei importante cantităţi de droguri, transportarea acesteia din Turcia către România, având ca destinaţie finală Olanda, precum şi de obţinerea fondurilor necesare finanţării acestei activităţi infracţionale.

Aceste discuţii s-au concretizat prin deplasarea inculpatului B.O., la începutul lunii mai 2010, în regiunea Van, aflată la graniţa cu Iran, zonă renumită pentru producţia de heroină, unde a perfectat achiziţionarea cantităţii de aproximativ 20 kg de heroină, ce urma să fie transportată din Istanbul către România, cu autocarul având numărul de înmatriculare A1, aparţinând firmei S.T., al cărui şofer era H.M.

Astfel, în ziua de 09 mai 2010, H.M. a părăsit teritoriul României cu acest autocar, deplasându-se în Istanbul, ulterior preluând de la inculpatul B.O. cantitatea de 20,417 kg heroină, ambalată în 40 de pachete.

În continuare, H.M. a ascuns cele 40 de pachete în două compartimente special amenajate sub podeaua autocarului cu numărul de înmatriculare A1, ce urma să revină în România la data de 11 mai 2010.

În ziua de 11 mai 2010, la ora 09:25:29, inculpatul K.H. a purtat o discuţie telefonică, într-un limbaj codat, cu H.M., asigurându-se că acesta din urmă a preluat drogurile, referirile la cele 40 de pachete fiind făcute ca la „40 de călători”.

La aceeaşi dată, autocarul condus de H.M. a pornit spre România, fiind oprit la punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat la graniţa turco-bulgară, drogurile fiind descoperite de autorităţile judiciare din Turcia.

Totodată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 19:00 (sub coordonarea inculpatului K.H.), inculpatul B.O. şi S.K. au intrat în România, cu autoturismul marca R. cu numărul de înmatriculare XXX, prin Punctul de trecere a frontierei Girgiu, având în acest mijloc de transport cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, în valoare de circa 1.050.128 RON, ce a fost introdusă pe teritoriul ţării noastre prin sustragerea de la controlul vamal.

După ce au trecut frontiera bulgaro-română, B.O. şi S.K. s-au deplasat cu acest autoturism până în municipiul Bucureşti, la sediul societăţii de transport internaţional de persoane SC G.S. SRL, situat pe Şoseaua V., Bucureşti, unde au rămas aproximativ o oră.

În continuare, inculpaţii B.O. şi S.K. s-au deplasat până la locuinţa inculpatului K.H., din Bucureşti, str. V., transportând o sacoşă din rafie de culoare albastră, pe care au lăsat-o în locuinţa respectivă, revenind în scurt timp la sediul SC G.S. SRL, după care, împreună cu numitul K.C. şi inculpatul K.H. s-au întors la locuinţa acestuia din urmă.

Inculpaţii B.O. şi K.H., împreună cu numitul K.C., au rămas pe timpul nopţii în această locuinţă, în timp ce inculpatul S.K. s-a întors cu acelaşi autoturism la sediul SC G.S. SRL, unde şi-a petrecut restul nopţii.

La data de 12 mai 2010, cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare în locuinţa inculpatului K.H. a fost descoperită cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, aflată în sacoşa din rafie de culoare albastră menţionată mai sus.

Valoarea estimativă a acestei cantităţi de bijuterii din aur a fost calculată iniţial pe baza preţului aurului afişat de Banca Naţională a României la data de 12 mai 2010, acesta fiind de 131,2661 RON/gram.

Din adresa din 13 mai 2010 a A.N.A.F. - Comisariatul General al Gărzii Financiare rezultă că aurul de 14 K este un aliaj în conţinutul căruia cantitatea de aur pur este 58,33%, motiv pentru care se arată că o cantitate de 8 kilograme bijuterii confecţionate din acest material conţine în fapt 4,6664 kilograme aur pur, valoarea sa, conform cotaţiei Băncii Naţionale a României fiind de 612.540 (şase sute doisprezece cinci sute patruzeci mii) RON.

Din aceeaşi adresă rezultă că valoarea de 612.540 RON reprezintă valoarea în vamă a cantităţii de circa 8 kilograme bijuterii, la care se calculează datoria vamală formată din taxe vamale (în procent de 2%) şi TVA (19%), rezultând că datoria vamală este de 134.606 RON, din care taxele vamale aferente cantităţii de aur reţinute sunt de 15.314 RON, iar TVA este de 119.292 RON.

Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor legate de transportul de droguri, însă Tribunalul a apreciat că acuzarea a făcut pe deplin dovada infracţiunilor cu privire la transportul bijuteriilor şi drogurilor din 11 mai 2010, elocvente fiind următoarele mijloace de probă:

- notele de redare a comunicărilor interceptate şi înregistrate în temeiul Legii nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, respectiv procesele-verbale întocmite de anchetatori, din care rezultă că se intenţiona introducerea unei cantităţi importante de heroină pe teritoriul României, din Turcia, această activitate infracţională fiind organizată şi finanţată de inculpatul K.H., drogurile urmând să fie transportate mai departe în Olanda;

- procesele-verbale întocmite de anchetatori la datele de 04 mai 2010 şi 08 mai 2010 din care rezultă că la începutul lunii mai 2010, inculpatul B.O., sub coordonarea lui K.H., s-a deplasat în zona Van, din Turcia, pentru a contracta achiziţionarea unei cantităţi de heroină;

- declaraţiile martorului cu identitate protejată „A.M.” - nume de cod, acesta susţinând că, la indicaţiile inculpatului K.H., O.B. şi S.K. s-au deplasat cu un autoturism în Turcia, în regiunea Diarbakir, de unde au preluat o cantitate de droguri, pe care au transportat-o până în Istanbul, unde erau aşteptaţi de către numitul H.M. şi împreună au ascuns drogurile în autocarul condus de acesta din urmă;

- procesul verbal din 30 septembrie 2010 din care rezultă că H.M. a părăsit la data de 09 mai 2010 teritoriul României, la volanul autocarului u numărul de înmatriculare A1 aparţinând firmei S.T., ce era coordonată de K.H.;

- documentele obţinute de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin comisie rogatorie de la autorităţile judiciare din Turcia, în temeiul dispoziţiilor Convenţiei Europene de Asistenţă Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, a Protocolului Adiţional la această Convenţie, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, a Tratatului bilateral de asistenţă judiciară în materie penală din 1970, precum şi a Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988:

- procesul verbal întocmit de autorităţile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii drogurilor în autocarul condus de H.M.;

- procesul verbal de testare M.T. din care rezultă că în urma testului efectuat asupra mostrelor preluate din substanţa aflată în cele 40 de pachete în greutate de 20,417 kg descoperite în autocarul cu numărul de înmatriculare A1 s-a obţinut avertizarea heroină;

- procesul verbal de luare a declaraţiei lui H.M. din data de 13 mai 2010, acesta susţinând că a primit drogurile de la inculpatul O.B. pentru a le transporta în România;

- nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H. şi H.M. din data de 11 mai 2010, ora 09:25:59;

- notele de redare a convorbirilor din datele de 11 mai 2010, ora 23:48:18 şi 12 mai 2010, ora 00:00:17, purtate între inculpaţii K.H., B.O. şi numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod autorizat în mediul ambiental, la scurt timp după ce aflaseră că autorităţile vamale turce descoperiseră în autocarul menţionat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme heroină, din care rezultă că aceştia erau interesaţi să afle cine anume i-a trădat, dacă numitul M.H. sau alte persoane cercetate îi vor denunţa, discuţiile vizând şi modul în care au acţionat cu ocazia ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine s-a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilităţile pe care le au autorităţile pentru a dovedi participarea lor la realizarea acestei tranzacţii ilicite cu heroină;

- procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poliţie judiciară din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpaţilor privind introducerea în ţară a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal;

- procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşă fotografică cu bunurile ridicate din locuinţa inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur ;

Cu privire la apărările inculpaţilor în cadrul cercetării judecătoreşti şi cele expuse în concluziile scrise formulate de avocatul inculpatului B.O.:

Tribunalul a luat în considerare, la reţinerea situaţiei de fapt mai sus expuse, declaraţia lui H.M. din data de 13 mai 2010, în care a susţinut că, în timp ce era în Istanbul cu autocarul înmatriculat cu numărul A1, aparţinând societăţii de transport internaţional de persoane S.T. din Istanbul, inculpatul B.O. a venit cu un autoturism marca V.P. şi s-au întâlnit pe marginea autostrăzii, ocazie cu care acesta din urmă i-a dat cele 40 de pachete pe care le-a ascuns în locaşul de sub scaunele autocarului, ce trebuiau transportate în România.

Având în vedere că H.M. a negat ulterior implicarea inculpaţilor în transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010 (declaraţia a fost luată în prezenţa procurorului anchetator C.V.), instanţa a apreciat că este inutilă audierea acestuia printr-o nouă comisie rogatorie, câtă vreme declaraţia care îi incriminează pe cei doi inculpaţi se coroborează cu celelalte mijloace de probă anterior expuse;

- Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înregistrările în mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiecţiuni, aceeaşi poziţie fiind adoptată şi de inculpatul O.B.;

- În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul B.O. nu a contestat autenticitatea convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, ci doar interpretarea dată de procurori termenilor folosiţi de interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare cererea de a fi ascultate aceste înregistrări, în şedinţă publică, în prezenţa unui translator şi de a se pune în discuţie autenticitatea vocii şi vorbirii celor interceptaţi, este vădit nefondată;

- Pentru a fi întrunite elementele constitutive al infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, sub aspectul elementului material al laturii obiective, nu este necesar să fie judecaţi în acelaşi timp, toţi membrii grupului infracţional, din materialul probator administrată în cauză rezultând indubitabil că inculpatul K.H. s-a constituit împreună cu B.O., S.K., K.C. şi M.H. într-un grup cu o structură determinată şi roluri prestabilite care să acţioneze în mod coordonat în scopul transportului de heroină şi aur din data de 11 mai 2010.

- Principiul universalităţii (art. 6 C. pen.), consacră aplicarea legii penale române infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- comiterea în afara teritoriului ţării a unei infracţiuni, alta decât cea pentru care ar fi incidentă legea penală, conform principiului realităţii;

- infracţiunea să fie prevăzută ca atare atât în legea penală română, cât şi în legea locului unde s-a săvârşit;

- infractorul să fie cetăţean străin sau dacă nu are cetăţenie să nu aibă domiciliul în România;

- infractorul să se afle în România de bună voie, ori dacă s-a obţinut extrădarea.

Aşadar, faptul că inculpatul B.O. a întreprins activităţi legate de traficul de droguri doar pe teritoriul Turciei, nu poate conduce la inexistenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, câtă vreme sunt incidente, în privinţa ambilor inculpaţi, dispoziţiile art. 6 C. pen. (prin încheierea din data de 16 decembrie 2010 Tribunalul a respins excepţia de necompetenţă invocată de apărare);

- procesul verbal de testare M.T. împreună cu celelalte acte au fost transmise, de către autorităţile judiciare din Turcia, pe cale oficială, în baza unor tratate internaţionale, neputând fi pusă la îndoială autenticitatea acestor documente;

- Este adevărat că drogurile au fost depistate la graniţa turco-bulgară, însă acestea urmau să ajungă în România, activitatea infracţională fiind întreruptă de intervenţia autorităţilor judiciare din Turcia, infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 rămânând în fază de tentativă, care este incriminată, conform art. 13 din aceeaşi lege.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Tribunalul a reţinut că, în drept, fapta inculpatului K.H. de a iniţia, constitui şi sprijini, cursul anului 2010, un grup infracţional organizat, în scopul transportului cantităţii de 20,417 kg heroină, pe ruta Turcia - România - Olanda, respectiv introducerii pe teritoriul României, prin eludarea controlului vamal, a cantităţii de aproximativ 8 kg aur, grup din care au făcut parte inculpatul B.O. şi alţi trei conaţionali - H.M., K.C. şi S.K., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Faptele inculpatului K.H. constând în aceea că i-a ajutat pe inculpatul B.O. şi H.M. în operaţiunile legate de preluarea şi transportul drogurilor pe teritoriul Turciei, respectiv de introducerea acestora în România, această din urmă activitate fiind întreruptă de intervenţia autorităţilor din Turcia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc şi de complicitate la tentativă de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat de a organiza, conduce şi finanţa traficul ilicit de droguri de mare risc şi traficul ilicit internaţional de droguri de mare risc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului K.H. de a-i ajuta pe inculpatul B.O. şi S.K. să introducă în ţară, cantitatea de aprox. 8 kg bijuterii din aur, prin sustragere de la controlul vamal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă, în formă agravantă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din aceaşi lege, cele cinci infracţiuni aflându-se în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului B.O. care la data de 11 mai 2010 a predat, pe teritoriul Turciei, lui H.M. cantitatea de 20,417 kg heroină, pentru a o transporta în România, această din urmă activitate fiind întreruptă de intervenţia autorităţilor din Turcia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi de complicitate la tentativă de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat de a introduce în ţară, împreună cu S.K., cantitatea de aprox. 8 kg. bijuterii din aur, prin sustragere de la controlul vamal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, în formă agravantă, prev. şi ped. de art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din aceaşi lege.

Fapta inculpatului B.O. de a adera la grupul infracţional constituit de inculpatul K.H. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate aceste infracţiuni aflându-se în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, împrejurările concrete în care faptele au fost săvârşite, gradul deosebit de ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, rezultatul produs, circumstanţele personale, rolul şi contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi în activitatea infracţională, poziţia procesuală adoptată pe parcursul procesului penal, starea de insecuritate creată pentru populaţie prin punerea în circulaţie de droguri de mare risc, recrudescenţa deosebită a acestui gen de infracţiuni.

Natura faptelor, modalitatea în care au fost comise, duc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală astfel că, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 71 C. pen., se impune interzicerea exercitării acestor drepturi atât ca pedeapsă complementară cât şi accesorie.

În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea celor doi inculpaţi, după executarea pedepselor cu închisoarea, apreciind că, în raport de gravitatea infracţiunilor comise, rămânerea acestora pe teritoriul ţării prezintă pericol social.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost confiscată cantitatea de 7642,03 grame bijuterii din aur, ce a format obiectul infracţiunii de contrabandă.

Referitor la telefoanele mobile şi cartelele SIM ridicate de organele de cercetare penală de la inculpaţi, Tribunalul a apreciat că nu se impune confiscarea acestor bunuri, din următoarele considerente:

Potrivit art. 111 C. pen., măsurile de siguranţă (printre care şi aceea la care se referă art. 118 lit. b) C. pen.), au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. În speţă, aceste cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite, întrucât telefonul mobil nu este de natură să genereze şi să faciliteze săvârşirea unor infracţiuni şi deci nu prezintă o stare de pericol în sensul prevederilor legale sus menţionate, urmând a se dispune ridicarea sechestrului şi restituirea acestor bunuri.

De asemenea, au fost restituite şi sumele de bani ridicate de la inculpaţi, neexistând dovezi că acestea au fost obţinute ca urmare a comiterii infracţiunilor.

II. Cu privire la activitatea infracţională a inculpatului K.H., din perioada aprilie - iunie, reţinută în rechizitoriu, constând în aceea că, în timp ce se afla pe teritoriul României, a coordonat procurarea, deţinerea şi transportarea de către alţi membri ai reţelei internaţionale de narcotraficanţi pe care o conduce, între care şi numiţii K.R. (fratele său), H.K. (o altă rudă a sa), A.O., Y.M., G.K. şi alţii, a cantităţii totale nete de 20,65 kilograme heroină, în vederea introducerii sale pe teritoriul României, Tribunalul a apreciat că, deşi există anumite indicii că inculpatul a cunoscut activitatea desfăşurată de persoanele mai sus menţionate, arestate la Istanbul în data de 16 iunie 2009, probele în acuzare (notele de redare a convorbirilor telefonice transmise de autorităţile din Turcia) sunt insuficiente pentru a forma convingerea instanţei că K.H. se face vinovat de comiterea acestor infracţiuni.

Aşadar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului K.H. pentru infracţiunile de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, organizare, conducere şi finanţare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, (faptele din 16 iunie 2009), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni sub aspectul elementului material al laturii obiective.

Împotriva sentinţei penale au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpaţii K.H. şi B.O., precum şi SC T.I. SRL.

La termenul din 31 martie 2011 Curtea a stabilit cadrul procesual al cauzei, încuviinţând cererea de introducere în cauză, în calitate de apelant, a SC G.T.I. SRL, în temeiul dispoziţiilor art. 362 lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora împotriva unei sentinţe penale poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

La termenul de judecată din data de 28 aprilie 2011 inculpaţii au precizat că nu doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel.

În cursul judecăţii au fost audiaţi martorii O.S.E. şi Y.R., la solicitarea apelantei SC T.I. SRL, precum şi martora A.E.D., la solicitarea inculpaţilor.

De asemenea, la solicitarea inculpaţilor, s-a procedat la traducerea, în scris, de către interpretul de limbă turcă, a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi la datele de 11 şi 12 mai 2010, întrucât inculpaţii au invocat inexactitatea traducerii efectuată de către Ministerul Public.

Prin decizia penală nr. 275/A din 27 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelurile declarate de inculpaţii K.H. şi B.O. împotriva sentinţei penale nr. 45F din 14 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 47377/3/2010.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând:

S-a înlăturat măsura de siguranţă dispusă de instanţa de fond privind expulzarea celor doi inculpaţi.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi de apelanta SC T.I. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 383 alin. (1¹) rap la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata executării pedepselor perioada 13 mai 2010 la zi pentru ambii inculpaţi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta SC T.I. SRL la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat, cheltuielile judiciare din apelurile Parchetului şi inculpaţilor rămân în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Examinând sentinţa penală apelată în raport de motivele de apel invocate precum şi din oficiu sub toate aspectele, Curtea a constatat că apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.CO.T. şi de SC T.I. SRL, sunt nefondate, în timp ce apelurile formulate de inculpaţi sunt fondate, dar cu privire la alte aspecte decât cele menţionate de inculpaţi în raport de următoarele considerente:

1. Apelul Ministerului Public vizează netemeinica achitare a inculpatului K.H. pentru faptele din data de 16 iunie 2009.

Analizând susţinerile procurorului şi probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului K.H. pentru infracţiunile de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, organizare, conducere şi finanţare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (faptele din 16 iunie 2009).

Se susţine în motivarea apelului că prima instanţă nu a motivat decât succint soluţia de achitare.

Curtea a constatat că asemenea afirmaţie nu poate fi avută în vedere, atâta vreme cât este obligaţia Parchetului de a dovedi vinovăţia inculpatului, potrivit art. 66 C. proc. pen., conform căruia învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, iar numai î n cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

De asemenea, art. 65 alin. (1) C. proc. pen. arată că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.

În consecinţă, împrejurarea că prima instanţă a constatat inexistenţa unor probe suficiente de vinovăţie nu poate constitui o nemotivare a sentinţei penale.

Curtea, în acord cu prima instanţă, a constatat că la dosarul cauzei nu există suficiente probe care să ateste vinovăţia inculpatului.

Nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, numai în baza unor transcrieri de convorbiri telefonice, fără ca acestea să fie coroborate cu alte mijloace de probă.

S-a constatat din analiza dosarului de urmărire penală că la data de 17 februarie 2009 martorul cu identitate protejată „I.K.” a declarat în faţa procurorilor „cunosc faptul că numiţii K.H. şi K.R. se ocupă şi în prezent cu traficul de heroină pe ruta Istanbul - România - Europa de Vest - iar în curând urmează să introducă în ţară circa 100 kg de heroină”.

În baza acestei declaraţii s-a început la data de 27 februarie 2009 urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 143/2000, art. 20 rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 13 din Legea nr. 143/2000 şi art. 20 rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

Ulterior s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri telefonice ale inculpatului K.H. de către autorităţile române, aflate în volumul II de urmărire penală, şi care la o simplă lectură se constată că nu au nicio legătură cu prezenta cauză, discuţiile purtate fiind despre mersul afacerilor din România şi criza economică.

La dosarul cauzei au fost depuse acte întocmite de organele judiciare din Turcia, respectiv înregistrări ale unor convorbiri telefonice, unele purtate de inculpatul K.H., fără referiri explicite la transporturi de stupefiante.

S-a constatat că la data de 16 iunie 2009 orele 20,45 în Istanbul au fost depistaţi numiţii H.K., K.R. şi O.A., în maşina la volanul căreia se afla numitul H.K. fiind găsită cantitatea de 22 kg de heroină.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că toate persoanele reţinute de autorităţile turce nu au făcut nicio declaraţie cu privire la inculpatul K.H., fie prevalându-se de dreptul la tăcere, fie menţionând că nu îl cunosc pe acesta ori făcând referire la alte persoane.

De asemenea, o parte dintre persoanele cu care inculpatul a purtat convorbiri telefonice în jurul datei de 16 iunie 2009 nu au fost găsite de organele de poliţie turce, astfel că nu au fost audiate.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că o simplă înşiruire de convorbiri telefonice, suspicionate de procurori a avea legătură cu traficul de droguri, nu pot constitui probe suficiente, în lipsa coroborării cel puţin cu declaraţii de martori, că inculpatul ar fi comis infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, la data de 16 iunie 2009.

Curtea a constatat, în acord cu prima instanţă, că Parchetul nu a dovedit nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecăţii vinovăţia inculpatului, că nu s-au propus alte probe de către procuror nici pe parcursul judecării căii de atac, iar probele aflate la dosar nu pot conduce la stabilirea vinovăţiei inculpatului.

De altfel, nici în motivarea scrisă nici în cursul dezbaterilor în apel reprezentantul Ministerului Public nu a putut indica alte probe decât transcrierile convorbirilor telefonice şi procesul verbal de prindere în flagrant a lui K.R. la Istanbul.

Chiar dacă inculpatul K.H. avea cunoştinţă despre activitatea infracţională a fratelui său, în virtutea relaţiilor de rudenie nu era obligat să procedeze la denunţarea faptelor, iar participarea sa efectivă la comiterea faptei nu a fost dovedită.

De altfel, nu rezultă din probele administrate nici măcar dacă aceste droguri urmau să ajungă în România.

S-a arătat că temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea - respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen. - nu a fost motivat de instanţa de fond, având în vedere că infracţiunile pentru care s-a dispus achitarea inculpatului au elemente materiale diferite.

Curtea a constatat că temeiul a fost corect indicat de prima instanţă, atâta vreme cât aceasta a reţinut că există suspiciuni că inculpatul cunoştea despre activitatea infracţională a fratelui său, însă această atitudine subiectivă nu întruneşte elementele constitutive ale nici uneia dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi nici nu întruneşte elementele constitutive ale altei infracţiuni astfel că nu se poate reţine în sarcina acestuia săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

S-a mai arătat în motivarea apelului că achitarea pentru faptele din data de 16 iunie 2009 este greşită deoarece aceiaşi instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - ce a fost reţinut de Parchet ca fiind compus din acte materiale săvârşite atât în anul 2009, cât şi în cursul anului 2010. Pentru activitatea infracţională ce intră în componenţa art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanţa fondului nu a făcut nici o apreciere.

Curtea a constatat că, în minuta sentinţei penale, Tribunalul a precizat expres pentru care faptă a reţinut incidenţa art. 7 din Legea nr. 39/2003, şi anume aceea din data de 11 mai 2010.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, reţinându-se în rechizitoriul parchetului că „Referitor la infracţiunea de iniţiere, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, atât faptele săvârşite în cursul anului 2009, cât şi cele din anul 2010, au fost comise de inculpatul K.H. în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în calitatea sa de lider al unei reţele internaţionale de traficanţi de droguri, calitate pe care a avut-o în toată această perioadă, împrejurări în care acestea constituie acte materiale ale unei infracţiuni unice, în formă continuă”.

Or, în aceste condiţii, în mod corect instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - o singură faptă, aşa cum inculpatul a fost trimis în judecată - şi a precizat în mod expres că această condamnare se referă la fapta din data de 11 mai 2010, grupul infracţional organizat de inculpat având drept scop comiterea faptei din această dată.

Împrejurarea că instanţa a reţinut o altă dată la care s-a constituit grupul infracţional de către inculpat (aprilie - mai 2010), iar nu aceea reţinută de Parchet în rechizitoriu (aprilie 2009), nu poate fi considerată o contradicţie ori o nepronunţare a instanţei cu privire la această infracţiune, ci o stabilire corectă a situaţie de fapt, raportat la probatoriul administrat în cauză.

Pentru motivele expuse, Curtea a constatat că soluţia de achitare a inculpatului pentru faptele presupus comise la data de 16 iunie 2009 este temeinică, astfel că urmează a respinge apelul declarat de Ministerul Public ca nefondat.

2. Referitor la apelurile declarate de inculpaţi, Curtea a constatat că acestea sunt fondate numai sub aspectul greşitei dispuneri a măsurii expulzării, atâta vreme cât ambii inculpaţi sunt căsătoriţi cu cetăţeni români şi au familii întemeiate pe teritoriul României, soţii şi copii, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Curtea a apreciat că în aceste condiţii nu este posibilă expulzarea inculpaţilor după executarea pedepsei, o asemenea măsură contravenind dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 8 din Convenţie, intitulat „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”:

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

A dispune expulzarea inculpaţilor în condiţiile în care aceştia sunt căsătoriţi cu cetăţeni români şi au familii întemeiate pe teritoriul României, de o lungă perioadă de timp, având soţii de cetăţenie română şi copii cu acestea, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, constituie în opinia Curţii o ingerinţă nepermisă în dreptul la viaţa de familie, în ciuda activităţii infracţionale deosebit de grave a inculpaţilor.

De asemenea, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - a se vedea cauza Keles c. Germania, situaţie în care s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenţie în cazul expulzării unui recidivist care locuia pe teritoriul Germaniei.

Pentru motivele expuse, Curtea a admis apelurile formulate de inculpaţi, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi a dispus înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării cu privire la aceştia.

Relativ la celelalte motive de apel invocate, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate.

A. S-a arătat în motivarea apelului că nu există elemente care să justifice competenţa teritorială a instanţelor de judecată române, o instanţă din România nefiind îndreptăţită să judece străini care nu au comis infracţiuni pe teritoriul României.

Curtea a constatat că din dispoziţiile legale a reieşit că instanţele din România sunt competente să judece prezenta cauză.

Astfel, inculpatul K.H. a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de iniţiere, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010; complicitate la tentativă la infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă privind transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010; organizare, conducere şi finanţare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă săvârşită în legătură cu transportul de heroină depistat la data de 11 mai 2010; complicitate la contrabandă, în formă agravantă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, corob. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată şi completată, privind C. vam., faptă săvârşită în luna mai 2010, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut că l a data de 11 mai 2010, în jurul orei 19:00, inculpaţii B.O. şi S.K. (pentru acesta din urmă dispunându-se disjungerea cauzei), aflându-se împreună în autoturismul marca R. de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare XXX, au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, respectiv prin locul stabilit pentru controlul vamal, având în acest mijloc de transport cantitatea de aproximativ 8 kilograme bijuterii din aur, în valoare de circa 1.050.128 (un milion cincizeci mii una sută douăzecişiopt) RON, ce a fost introdusă pe teritoriul ţării noastre prin sustragerea de la controlul vamal, această activitate desfăşurându-se sub coordonarea directă a inculpatului K.H.

De asemenea, la data de 11 mai 2010, autorităţile competente turce au descoperit în autocarul cu numărul de înmatriculare A1, aparţinând societăţii de transport internaţional de persoane S.T. din Istanbul, compania turcă aflată în legătură directă cu societatea omoloagă SC G.S. SRL din Bucureşti, al cărei patron este inculpatul K.H. iar inculpatul B.O. angajatul său, o cantitate de 20,417 kilograme heroină, ambalată în 40 de pachete, ce erau ascunse în două compartimente special amenajate sub podeaua autovehiculului. Autocarul respectiv a fost oprit la punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat la frontiera turco-bulgară, în timp ce se îndrepta spre România.

Cu această ocazie autorităţile judiciare turce l-au arestat, alături de alte patru persoane, pe numitul H.M., care a declarat că efectua acest transport de heroină, pe care o preluase de la inculpatul B.O., sub coordonarea directă a inculpatului K.H.

Potrivit art. 143 C. pen. prin „infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării” se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română. Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii.

De asemenea, potrivit art. 144 C. pen., prin „săvârşirea unei infracţiuni” sau „comiterea unei infracţiuni” se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.

În aceste condiţii, reţinându-se că inculpatul K.H. este iniţiatorul grupului infracţional, că acesta a efectuat acte de complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în timp ce se afla pe teritoriul României, rezultă cu evidenţă că faptele inculpatului au fost comise pe teritoriul României astfel că instanţa română este competentă să le judece conform art. 3 C. pen.

Aşa fiind, împrejurarea că autorul infracţiunii de trafic de droguri este inculpatul B.O., iar acesta a procurat drogurile de pe teritoriul altui stat, transportul de droguri fiind capturat mai înainte de a ajunge pe teritoriul României, nu are nicio relevanţă asupra competenţei instanţelor române de a judeca cauza, atâta vreme cât iniţierea şi pregătirea infracţiunilor, precum şi actele de complicitate au avut loc pe teritoriul statului român.

B. Referitor la susţinerea că instanţa de judecată nu este legal învestită când toate actele de urmărire penală au fost desfăşurate de alte autorităţi judiciare decât cele interne, motiv pentru care s-a solicitat a se considera că sunt incidente disp. art. 332 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat, contrar celor susţinute de inculpat, că numai o parte dintre actele de urmărire penală au fost efectuate de autorităţi judiciare din alte state, iar aceste acte de urmărire au fost efectuate în temeiul unor convenţii internaţionale la care România este parte ori prin comisie rogatorie, aspect care exclude orice discuţie asupra veridicităţii probelor administrate.

De altfel, aceste aspecte nu au nicio legătură cu legala investire a instanţei, care a fost sesizată de Parchetul competent din România, în realitate punându-se în discuţie legalitatea probelor administrate în cauză.

S-a susţinut că drogurile nu au fost testate de autorităţile române, astfel că nu poate subzista infracţiunea de trafic de droguri de mare risc şi celelalte infracţiuni privind drogurile. Or, Curtea a constatat că nu are motive a pune la îndoială expertiza efectuată de către autorităţile din Turcia, atâta vreme cât există convenţii la care România este parte şi acestea au aplicabilitate în cauză - Convenţia Europeană de Asistenţă Juridică în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, Protocolul Adiţional la această Convenţie, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, Tratatul bilateral de asistenţă judiciară în materie penală din 1970, precum şi Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988.

Împrejurarea că Turcia nu este stat membru al Uniunii Europene nu are nicio relevanţă asupra probatoriului administrat pe teritoriul acestui stat prin comisie rogatorie ori prin alte forme de cooperare judiciară internaţională.

Curtea a constatat că nu există nici un element care să inducă instanţei dubii asupra veridicităţii concluziilor autorităţilor din Turcia, cu care există o îndelungă colaborare în baza unor convenţii internaţionale, al căror scop este tocmai uşurarea cooperării judiciare, astfel că a pune la îndoială probitatea autorităţilor judiciare din această ţară este în afara oricărei discuţii şi ar constitui o gravă încălcare a tratatelor şi normelor internaţionale.

C. Referitor la infracţiunea de criminalitate organizată - prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - şi la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1), (2) din legea 143/2000, cu privire la care instanţa de fond a considerat că există, că au fost comise de inculpaţi în forma de vinovăţie prevăzută de lege, s-a solicitat achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea a constatat că împrejurarea că în prezenta cauză sunt trimise în judecată doar două persoane nu exclude existenţa grupului organizat, ce înseamnă un minimum de membri şi o conlucrare în vederea săvârşirii unei infracţiuni, însă condiţiile de existenţă a numărului de membri şi structura organizată a acestuia au fost dovedite prin probele administrate în cauză.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, pentru a fi întrunite elementele constitutive al infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, sub aspectul elementului material al laturii obiective, nu este necesar să fie judecaţi în acelaşi timp, toţi membrii grupului infracţional, din materialul probator administrată în cauză rezultând indubitabil că inculpatul K.H. s-a constituit împreună cu B.O., S.K. şi H.M. într-un grup cu o structură determinată şi roluri prestabilite care să acţioneze în mod coordonat în scopul transportului de heroină şi aur din data de 11 mai 2010.

Legătura între cei doi inculpaţi şi între H.M. nu poate fi contestată, având în vedere transcrierile convorbirilor telefonice, declaraţiile numitului H.M., declaraţiile martorului cu identitate protejată, procesul verbal din care reiese că inculpatul B.O. s-a deplasat în localitatea Van, declaraţiile martorilor audiaţi în apel, împrejurarea că inculpatul B.O. era angajat la SC G.S. SRL.

De asemenea, faptul că în privinţa numitului S.K. s-a dispus disjungerea urmăririi penale în cauză, din motive procedurale - sustragerea acestuia de la urmărire penală prin părăsirea teritoriului României, nu reduce faptic numărul membrilor grupului infracţional.

Împrejurarea că Turcia nu este stat membru al Uniunii Europene nu are nicio relevanţă asupra probatoriului administrat prin comisie rogatorie ori prin alte forme de cooperare judiciară internaţională pe teritoriul acestui stat, iar faptul că un membru al grupului infracţional a fost condamnat pe teritoriul altui stat nu exclude posibilitatea condamnării unei alt membru al grupului infracţional pe teritoriul României şi în cadrul unei cauze penale aflate pe rolul instanţelor române şi nu duce, contrar celor susţinute de apărătorii inculpatului, la imposibilitatea complinirii absenţei elementului esenţial al infracţiunii privind fizic lipsa unuia dintre minimul de membri ai grupului infracţional în referire la existenţa cauzei pe rolul altui stat.

Spre deosebire de fapta din data de 16 iunie 2009, Curtea a reţinut că atât existenţa infracţiunii de grup infracţional organizat cât şi aceea a infracţiunii de trafic de droguri şi de tentativă la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc, în cazul faptei din data de 11 mai 2010, sunt dovedite nu numai cu transcrierile convorbirilor telefonice efectuate de inculpaţi înainte ci şi cu transcrierile convorbirilor telefonice efectuate de inculpaţi după comiterea infracţiunii, precum şi cu alte mijloace de probă cu care se coroborează.

Astfel, în mod corect a avut în vedere Tribunalul, la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal din 30 septembrie 2010 din care rezultă că H.M. a părăsit la data de 09 mai 2010 teritoriul României, la volanul autocarului cu numărul de înmatriculare A1 aparţinând firmei S.T., ce era coordonată de K.H.;

- procesul verbal întocmit de autorităţile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii drogurilor în autocarul condus de H.M.;

- procesul verbal de luare a declaraţiei lui H.M. din data de 13 mai 2010, acesta susţinând că a primit drogurile de la inculpatul O.B. pentru a le transporta în România;

- nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H. şi H.M. din data de 11 mai 2010, ora 09:25:59;

- notele de redare a convorbirilor din datele de 11 mai 2010, ora 23:48:18 şi 12 mai 2010, ora 00:00:17, purtate între inculpaţii K.H., B.O. şi numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod autorizat în mediul ambiental, la scurt timp după ce aflaseră că autorităţile vamale turce descoperiseră în autocarul menţionat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme heroină, din care rezultă că aceştia erau interesaţi să afle cine anume i-a trădat, dacă numitul H. M. sau alte persoane cercetate îi vor denunţa, discuţiile vizând şi modul în care au acţionat cu ocazia ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine s-a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilităţile pe care le au autorităţile pentru a dovedi participarea lor la realizarea acestei tranzacţii ilicite cu heroină;

- declaraţia martorei A.E. dată în faţa instanţei de apel din care reiese că exista o societate comercială corespondentă în Turcia, transportul la dus şi întors fiind făcut cu aceleaşi trei autocare.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înregistrările în mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiecţiuni, aceeaşi poziţie fiind adoptată şi de inculpatul O.B. În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul B.O. nu a contestat autenticitatea convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, ci doar interpretarea dată de procurori termenilor folosiţi de interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare instanţa de apel a admis cererea inculpaţilor de efectuare a unei noi traduceri a convorbirilor telefonice din limba turcă în limba română, traduceri ce au fost depuse la dosar la termenul din 13 octombrie 2011.

Din aceste traduceri rezultă cu evidenţă vinovăţia inculpaţilor, care discută despre „nenorocitul de H.” care a declarat despre implicarea lor în traficul de droguri, despre „I.” pe care îl bănuiesc a fi cel ce i-a trădat, despre greşeala pe care au făcut-o că transportul nu a fost efectuat de inculpatul B.O. şi cu autocarul marca N., despre cele 7 kg şi jumătate de aur şi 20 de kg de heroină, despre H. care a umplut locaşul aflat în autocar şi l-a lăsat deschis, despre firma din Turcia cu care „colaborau” în transporturile de droguri, despre discuţiile stabilite în cazul în care cineva este prins, despre regula de a nu da declaraţii în această situaţie, despre ce declaraţii să dea O.B. dacă este nevoie, în sensul că este doar un intermediar care a luat 2000 de euro, despre temerile lui K.H. că se va face legătura între el şi cei din localitatea Van, despre distrugerea cartelelor telefonice, despre posibilitatea de a fi chemaţi la poliţie şi Interpol, despre situaţii similare când au fost găsite droguri la pasageri ai firmelor M. şi T., despre necesitatea de a fugi dacă este cazul.

Un exemplu elocvent de fragment de convorbire este următorul:

K.H.: Aţi umplut-o împreună?

O.B.: Nu, a făcut-o H. singur.

K.H.: Care H.?

O.B.: Al nostru. Care a fost prins.

K.H.: Unde aţi depozitat-o? Tu şi H.?

O.B.: Eram şi eu cu el.

K.H.: Aţi adus-o împreună?

O.B.: Îhî! Iese marfa şi i-am zis să o ducă la autocar.

K.H.: Nenorocitul ala a dus-o, a deschis locaşul şi după aia a ieşit la iveală. Măcar de ar fi fost închis locaşul”.

Cât priveşte susţinerea că ar fi existat complicitate la tentativă abia dacă drogurile ar fi ajuns la un punct de trecere a frontierei românesc, acolo să fi intervenit autorităţile judiciare şi să fi oprit comiterea faptei, astfel că iese din discuţie orice fel de tentativă la această infracţiune pentru că nu operează principiul teritorialităţii legii penale, Curtea a constatat că nu poate fi avută în vedere, fiind incident cu evidenţă principiul teritorialităţii legii penale prev. de art. 3 C. pen., aşa cum s-a arătat anterior. De asemenea, nu are nicio relevanţă faptul că drogurile nu au ajuns la graniţa română, atâta vreme cât destinaţia acestora era România, lucru evident având în vedere faptul că destinaţia autocarului în care au fost disimulate drogurile era România.

De asemenea, înscrisul depus de inculpaţi la dosar şi emis de Parchetul General din Republica Turcia nu are nicio legătură cu prezenta cauză, făcând referire la o faptă din data de 18 septembrie 2010, ocazie cu care s-a descoperit 981 de grame într-un autocar aparţinând aceleiaşi firme corespondente din Turcia, S.T., procurorul menţionând că nu va extinde urmărirea penală şi cu privire la această faptă.

D. Cât priveşte împrejurarea că inculpatul K.H. ar fi cunoscut, ar fi ajutat şi ar fi finanţat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Relativ la susţinerea că nu se pot accepta nişte acte făcute într-o ţară care nici nu este membru al Uniunii Europene şi nu este posibil ca o instanţă de judecată din România să accepte că s-au găsit droguri la graniţa bulgaro-turco, că acestea există in materialitatea lor şi că sunt substanţa interzisă la deţinere din rechizitoriu, fără nici un fel de element de dovadă, respectiv examen de laborator de către o autoritate internă, Curtea a constatat că nu există nici un element care să inducă instanţei dubii asupra veridicităţii concluziilor autorităţilor din Turcia, cu care există o îndelungă colaborare în baza unor convenţii internaţionale, al căror scop este tocmai uşurarea cooperării judiciare, astfel că a pune la îndoială probitatea autorităţilor judiciare din această ţară este în afara oricărei discuţii şi ar constitui o gravă încălcare a tratatelor şi normelor internaţionale.

Cu privire la infracţiunile de organizare, conducere şi finanţare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi a traficului internaţional de droguri de mare risc s-a afirmat că este vorba de o situaţie de dublă pedepsire, deoarece activitatea de finanţare a lui K.H. este echivalată şi cu complicitatea pentru că tot prin finanţarea grupului infracţional şi achiziţionării de droguri se reţine că a şi ajutat la comiterea faptelor, or nu se poate ca pentru acelaşi act material să fie sancţionat de două ori.

Curtea a constatat că dezlegarea acestei probleme de drept a fost dată deja de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 38/2008 pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că „fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeaşi lege”.

Faţă de decizia menţionată, a rezultat că cele două infracţiuni vor fi reţinute în concurs; din probatoriul administrat în cauză a reieşit că inculpatul K.H. este cel care a iniţiat, coordonat şi organizat transportul de droguri de pe teritoriul Turciei spre România, tot el fiind cel care a asigurat sumele de bani pentru procurarea drogurilor şi pentru toţi participanţii la faptă, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 incriminează orice operaţiune efectuată cu droguri, inclusiv cumpărarea, deţinerea, transportul, livrarea, în oricare dintre aceste variante inculpatul fiind cel care a coordonat şi înlesnit comiterea infracţiunii de către autorii H.M. şi B.O., prin stabilirea contactelor şi prin punerea la dispoziţie a sumelor de bani, aşa cum reiese din probatoriul administrat.

Fapta inculpaţilor întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc, atâta vreme cât drogurile nu au ajuns pe teritoriul statului român datorită intervenţiei autorităţilor turce, la graniţa cu Bulgaria, dar acest fapt nu înlătură răspunderea penală a inculpaţilor, din moment ce a fost dovedit faptul că heroina avea drept destinaţie România (a se vedea şi decizia nr. 7337 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

E. Cu privire la infracţiunea de contrabandă s-a susţinut că partea civilă a făcut dovada modului în care au fost primite bijuteriile, că era vorba de segmente de aur, că aceste bijuterii au fost pur şi simplu depozitate pentru o noapte poate într-un seif de la firma lui K.H. - unde existau condiţii de securitate - şi exista avizul Băncii Naţionale pentru ca ele să fie scoase, prelucrate şi reintroduse în ţară.

Deşi în motivele scrise de apel depuse de inculpatul B.O. la data de 22 martie 2011 rezultă că acesta nu contestă comiterea infracţiunii de contrabandă, în concluziile în apel s-a solicitat achitarea sa pentru această infracţiune conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea a constatat că afirmaţiile inculpaţilor, în sensul că aceste bijuterii ar fi fost numai depozitate la sediul SC G.S. SRL, de către reprezentanţii SC G.T.I. SRL, nu corespund adevărului, întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că ele aparţineau inculpatului K.H. şi au fost aduse în România de inculpatul B.O.

În acest sens, în mod corect a reţinut prima instanţă următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşa fotografică cu bunurile ridicate din locuinţa inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur .

Astfel, s-a reţinut din procesul verbal de supraveghere operativă că sacoşa albastră în care se aflau bijuteriile a fost luată din autoturismul cu care inculpaţii au intrat în ţară abia la momentul sosirii acestora la locuinţa inculpatului K.H., de unde rezultă că aceasta a fost adusă din Turcia, iar nu de la sediul firmei G.S.I. SRL, la momentul la care inculpaţii s-au oprit la sediul acestei firme nefiind observată introducerea vreunui obiect în maşină de nicio persoană. În concluzie, bijuteriile au fost introduse în România de inculpatul B.O. şi au rămas în autoturism în perioada cât inculpatul B.O. s-a aflat la sediul SC G.S.I. SRL.

În plus, instanţa de apel a reţinut şi transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011, purtate de inculpaţii K.H. şi B.O., în care aceştia precizează:

- K.H.: Mâine pleacă C. Noi rămânem aici. Avem şi aurul, o să îl vindem.

- B.O.: Dacă se întâmplă ceva, fugim, ce să facem?

Astfel, cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului K.H. acesta a declarat că în cele 13 pachete găsite în dulapul din bucătăria sa se află aur, care îi aparţine, fiind cumpărat din România cu suma de 55.000 de euro.

În declaraţia martorului asistent S.G. şi a martorului asistent L.I.C. se arată că inculpatul K.H. a indicat organelor de poliţie, tot cu ocazia percheziţiei domiciliare, că a primit cantitatea de aur de la un anume H.Re., primind în schimb suma de 500 dolari SUA.

În declaraţiile date la urmărirea penală inculpatul nu a putut indica nici un fel de date pentru ca numitul H.Re. să fie identificat şi audiat, afirmând că nu ştie unde locuieşte, nu cunoaşte alte date despre el şi că trecea din când în când pe la sediul firmei SC G.S. SRL.

Ulterior tot în declaraţiile date la urmărirea penală inculpatul a arătat că de fapt H.Re. nu există, este numai o poreclă, numele real al persoanei care i-a lăsat aurul în custodie fiind S.O., din Timişoara.

Fiind audiat de instanţa de apel, numitul S.O. a arătat că nu îi cunoaşte pe cei doi inculpaţi aflaţi în sala de judecată, pe care i-a văzut numai o dată, în sala tribunalului. A mai declarat acesta că a luat legătura cu un anume „R.” care îl cunoştea pe inculpatul K.H. şi din acest motiv i-a făcut o împuternicire lui K.H. pentru a depozita aurul la el, cu scopul ca inculpatul să meargă la trezorerie şi să topească aurul.

A fost audiat şi numitul Y.R. care a afirmat că îl cunoaşte pe inculpatul K.H. din anul 1995 - 1996 căruia i-a lăsat aurul aparţinând martorului S.O.

Din analiza declaraţiilor date de inculpatul K.H. şi de martorii audiaţi de Curtea de Apel rezultă cu evidenţă contradicţiile existente atât între afirmaţiile succesive ale inculpatului K.H. cât şi între declaraţiile acestuia şi declaraţiile celor doi martori audiaţi de instanţa de apel. Astfel, deşi inculpatul K.H. afirmă că în realitate numitul „R.” nu există, fiind doar o poreclă, iar aurul l-a luat de la S.O., martorul S.O. declară că nu îl cunoaşte pe inculpatul K.H., în timp ce existenţa numitului „R.” este revelată brusc în faţa instanţei de apel, acesta susţinând că de fapt îl cunoaşte pe inculpat din anul 1995, deşi existenţa sa fusese negată de inculpat în declaraţiile anterioare.

De asemenea, se constată că avizul de însoţire a mărfii, în baza căruia se pretinde că martorul S.O. a scos aceste bunuri din societate, poartă exact data de 11 mai 2010, iar martorul A.V., de la care se afirmă că a fost cumpărat aurul, nu a mai fost găsit la adresa de domiciliu, pentru a fi audiat, deşi s-au făcut demersuri inclusiv de Parchet în acest sens.

Potrivit art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, „Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal”, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri".

De asemenea, conform art. 274 din aceeaşi lege, faptele prevăzute la art. 270 - 273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cum s-a făcut dovada că aurul aparţine inculpaţilor, că a fost introdus în România de inculpatul B.O. la solicitarea inculpatului K.H., urmând a fi valorificat împreună de aceştia, iar inculpaţii nu au prezentat nici un fel de dovezi că ar fi achiziţionat o asemenea cantitate în baza unor documente legale, rezultă cu evidenţă că sunt întrunite condiţiile de existenţă şi elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 271 alin. (1), (2) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006.

S-a constatat că după data de 12 mai 2010 textul art. 270 din Legea nr. 86/2006 a suferit modificări, unele de dată recentă, însă fără a fi afectată încadrarea juridică a faptei ori elementele constitutive ale acesteia, în modalitatea în care a fost comisă de inculpaţi şi reţinută de prima instanţă.

F. În subsidiar, inculpatul B.O. a arătat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are patru copii şi este întreţinător de familie, astfel că dacă nu va fi primit punctul de vedere al apărării, se solicită a se face aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

Curtea a constatat că o asemenea solicitare este nefondată, având în vedere cuantumul pedepselor aplicate inculpatului şi a pedepsei rezultante, care exclude aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege, iar pe de altă parte reducerea pedepselor nu se justifică în nici un mod, faţă de gravitatea extrem de ridicată a acestora, aşa cum a fost descrisă şi analizată în precedent - încercarea de introducere pe teritoriul României a nu mai puţin de 20 de kg de heroină, în mod organizat şi premeditat, şi introducerea a circa 7,6 kg de aur fără plata taxelor vamale.

De altfel, limitele speciale de pedeapsă pentru o parte din infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului nu permit reducerea pedepselor, chiar în condiţiile reţinerii de circumstanţe atenuante - nejustificată sub nicio formă în prezenta cauză - până la un cuantum care să se încadreze în dispoziţiile art. 86¹ C. pen.

Astfel, lipsa antecedentelor penale nu echivalează cu o bună conduită anterioară comiterii infracţiunii, fiind necesară administrarea de probe în acest sens, probe ce nu au fost depuse de inculpat, iar atitudinea procesuală a inculpaţilor a fost una de nerecunoaştere a faptelor pe tot parcursul procesului penal.

Aceeaşi este şi situaţia inculpatului K.H., în privinţa căruia gravitatea faptelor în concret nu justifică reducerea pedepselor sub cuantumul stabilit de prima instanţă, cu atât mai mult cu cât anterior acesta a fost condamnat în Olanda pentru acelaşi tip de infracţiune.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelurile declarate de inculpaţi şi a desfiinţat sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a măsurii de siguranţă a expulzării.

În baza art. 383 alin. (1¹) rap la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive menţinându-se şi în prezent, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din durata executării pedepselor perioada 13 mai 2010 la zi pentru ambii inculpaţi.

3. Cât priveşte apelul declarat de SC G.T.I. SRL, aceasta a susţinut, în esenţă, că este proprietara cantităţii de aproximativ 8 kg de aur ridicată de la inculpaţi, pe care ar fi lăsat-o în custodia SC G.S. SRL, astfel că a fost vătămată prin dispoziţia de confiscare a acestei cantităţi din aur.

Curtea a constatat că probele administrate pe parcursul urmăririi penale, al judecăţii în fond şi aceea în apel nu dovedesc faptul că aurul găsit la locuinţa inculpatului K.H. aparţine apelantei SC G.T.I. SRL, ci inculpaţior K.H. şi B.O.

Toate mijloacele de probă propuse de apelanta SC G.T.I. SRL, admise de instanţa de apel şi administrate în calea de atac a apelului nu dovedesc că respectiva cantitate de aur ridicată de la inculpaţi este aceeaşi cu aceea achiziţionată de la martorul A.V., neexistând corespondenţă nici măcar cu privire la cantitatea exactă de aur găsită la percheziţia domiciliară şi documentele depuse la dosar de apelantă.

Că aurul aparţine inculpaţilor B.O. şi K.H. este dovedit, aşa cum s-a arătat anterior, de procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poliţie judiciară din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpaţilor privind introducerea în ţară a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal coroborat cu procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşa fotografică cu bunurile ridicate din locuinţa inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, cu transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011, purtate de inculpaţii K.H. şi B.O., în care aceştia precizează: - K.H.: „Mâine pleacă C. Noi rămânem aici. Avem şi aurul, o să îl vindem. - B.O.: Dacă se întâmplă ceva, fugim, ce să facem?”, cu declaraţiile contradictorii ale inculpatului K.H. şi ale martorilor S.O. şi Y.R., analizate pe larg în cadrul analizei apelurilor declarate de inculpaţi.

Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a dispus în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. confiscarea cantităţii de 7642,03 grame de aur, motiv pentru care Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de SC G.T.I. SRL, prin care s-a solicitat înlăturarea măsurii confiscării şi restituirea cantităţii de aur către apelantă.

Împotriva acestei decizii au declarant recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, partea civilă SC T.I. SRL şi inculpaţii K.H. şi B.O. care au invocat incidenţa următoarelor cazuri de casare:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat ca motiv de recurs dispoziţiile prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. - referitor la greşita achitare a inculpatului K.H. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, corob. cu art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (faptele din 16 iunie 2009), dispusă prin sentinţa penală nr. 45 din 14 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 47377/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, şi menţinută prin decizia recurată, întrucât motivarea reţinută în cuprinsul hotărârii de către instanţa de fond referitoare la achitarea inculpatului K.H. pentru faptele din data de 16 iunie 2009 este succintă şi lapidară, Tribunalul apreciind că, deşi există anumite indicii că inculpatul a cunoscut activitatea desfăşurată de numiţii K.R. (fratele său), H.K. (o altă rudă a sa), A.O., Y.M., G.K. şi alţii, arestate la Istanbul în data de 16 iunie 2009, probele în acuzare (notele de redare a convorbirilor telefonice transmise de autorităţile din Turcia) sunt insuficiente pentru a forma convingerea instanţei că inculpatul K.H. se face vinovat de comiterea acestor infracţiuni şi că în mod greşit Curtea a reţinut că reprezentantul Ministerului Public avea obligaţia de a indica alte probe pentru a dovedi vinovăţia inculpatului, întrucât acesta a apreciat că această vinovăţie rezulta din probele administrate în faza de urmărire penală; mai mult, în baza rolului activ, consfinţit de dispoziţiile art. 4 C. proc. pen., instanţa de judecată avea obligaţia de a manifesta rol activ în desfăşurarea procesului penal, iar probele administrate în cursul urmăririi penale, din care rezultă vinovăţia inculpatului K.H., să fie înlăturate prin administrarea unor alte probe.

Partea civilă SC G.T.I. SRL a invocat ca şi motive de recurs dispoziţiile prev. de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen. şi 17²C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta SC G.T.I. SRL Arad, reprezentată prin administrator O.S.E., împotriva deciziei nr. 275/A din 27 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanţa competentă ori anularea măsurii de confiscare speciale a cantităţii de 7642,03 grame aur şi restituirea acestora deoarece în tot materialul probator Ministerul public - D.I.I.C.O.T. face referire la infracţiunea de contrabanda cu aur, săvârşită de cei doi inculpaţi din dosarul cauzei însă procesul-verbal de supraveghere operativă din data de 11 mai 2010 constată că cei doi au intrat legal în ţară prin punctul de frontiera Giurgiu, unde au fost controlaţi în baza unui consemn din anul 2009 fără a se fi găsit nimic asupra lor. Astfel, susţinerea Parchetului că aceştia au introdus în ţară prin sustragere de la controlul vamal a cantităţii de aprox. 8 kg aur, este falsă. De asemenea Parchetul face o gravă eroare de aplicare a prevederilor legale, confundând sustragerea vamală prevăzută de art. 653 din H.G. nr. 707/2006 privind Regulamentul de aplicare a C. vam. cu Infracţiunea de contrabanda prevăzută de art. 270 din Legea nr. 26/2006 aşa încât este evidentă nelegalitatea confiscării ca urmare a erorii de fapt comisă de instanţe.

Inculpatul K.H. a invocat incidenţa următoarelor cazuri de casare:

Dispoziţiile art. 385⁹pct. 2 C. proc. pen., întrucât instanţa nu a fost legal sesizată, urmărirea penală fost efectuată de un organ care a efectuat acte de cercetare potrivit unor reguli de procedură străine statului român, întreaga activitate de cercetare fiind preluată pe cale de comisie rogatorie de către autorităţile judiciare din Turcia, fără a se efectua vreo cenzură a acestora şi de asemenea prin audierea investigatorilor sub acoperire s-a încălcat inculpatului dreptul la apărare.

În baza art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen. s-a solicitat instanţei să dispună admiterea recursului casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. să pronunţe achitarea inc. K.H. sub aspectul infr. prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, urmând a se constata că în cauza sunt trimise în judecată doar 2 persoane despre care se presupune că ar compune grupul infracţional organizat, astfel încât nu există elemente din care să se desprindă concluzia existenţei numărului minim de membri, respectiv 3, cerut de textul incriminator, toate celelalte persoane fiind ori dispărute, ori cercetate în alte state şi fără calitate procesuală în prezenta cauză. Simplul fapt că inc. K.H. coordona o firmă la care era angajat şi inc. O.B. şi că la această firmă lucrau şi alte persoane pe care nu i-a audiat în nicio calitate, nu poate sta la baza învinuirii aduse inculpatului.

Faţă de afirmaţia organului de urmărire penală că „ceilalţi inculpaţi sunt cercetaţi în Turcia pentru aceleaşi fapte” apărătorul a arătat că nu există o unitate de probatorii şi o unitate de rezoluţie infracţională.

Cu privire la complicitatea la tentativă de trafic intern de droguri de mare risc, apărătorul a apreciat că pedeapsa de 12 ani închisoare este nelegală, maximul pedepsei stabilit de lege pentru această infracţiune fiind de 10 ani. Mai mult decât atât, în opinia apărării, această faptă nu există, considerent pentru care a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu există situaţia premisă, drogurile negăsindu-se pe teritoriul României.

A mai solicitat pentru aceleaşi considerente în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului pentru complicitate la tentativă de trafic intern de droguri de mare risc întrucât drogurile au fost găsite pe teritoriul statului turc.

În legătură cu contrabanda cantităţii de 8 kg aur fragmente, a solicitat instanţei să constate că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru reţinerea acestei fapte solicitând achitarea, întrucât nu a avut nicio implicare în săvârşirea ei, martorii audiaţi la propunerea părţii vătămate au arătat că în sediul societăţii inculpatului exista un seif cu cifru şi acesta a fost motivul pentru care i s-a solicitat ca această cantitate de aur să rămână pentru maxim o zi în custodia sa pentru ca apoi să fie preluată şi trimisă în Turcia pe baze autorizate.

S-a arătat că sancţiunea de 16 ani închisoare a fost aplicată inculpatului în baza art. 10 din Legea nr. 143/2000. Premisa reţinerii vinovăţiei constă în aceea că inculpatul este patron al unei firme de transport şi că unul din aceste autocare a fost pregătit pentru a avea spaţii de depozitare a coletelor. S-a arătat că inculpatul nu l-a determinat pe coinculpatul B.O. care era angajatul său să participe la activitatea de preluare şi introducere în ţară a drogurilor, că nu a finanţat această activitate, iar convorbirile despre care se apreciază că s-au purtat într-un limbaj codificat exprimă exact adevărul. Inculpatul ca patron al unei firme de transport se informa permanent cu privire la numărul de călători care au cumpărat bilete pentru a parcurge distanţa Turcia-România. În mod greşit organul de urmărire penală şi apoi instanţele de judecată au preluat faptul că prin „călători” se înţeleg colete, asociere care nu se justifică din ansamblul probelor administrate în cauză.

Aşa fiind, apărătorul a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi pentru săvârşirea acestei fapte.

În subsidiar a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. apreciind că pedeapsa de 16 ani închisoare este exagerat de mare de natură să-l excludă pe inculpat din viaţa socială. În susţinerea acestui caz de casare a arătat că ordinea de drept nu a fost tulburată, drogurile nu s-au introdus pe teritoriul României şi aşa fiind nu există o stare de pericol care să justifice aplicarea acestei sancţiuni. De asemenea, a arătat că inculpatul este un om de afaceri respectabil, are o familie organizată, se află de mult timp în România şi nu a încălcat nicio lege pe teritoriul ţării noastre aşa încât solicitarea de reducerea pedepsei aplicată inculpatului este una legală.

Apărătorul inculpatului B.O. a pus concluzii de admitere a recursului, invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹pct. 2 cu referire la art. 18 şi 14 C. proc. pen.

A susţinut că singurele probe care stau la baza acuzării inculpatului sunt interceptările convorbirilor telefonice care nu au fost corect interpretate de instanţă. Inculpatul doar lucra la societatea unde coinculpatul K.H. era patron şi nu a săvârşit niciuna din infracţiunile reţinute în sarcina sa.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive cu privire la aderarea la grupul infracţional.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen., apărătorul a achiesat la concluziile formulate de apărătorul inculpatului K.H. apreciind că urmărirea penală trebuia făcută de organele de cercetare penală din România.

A arătat că s-a demonstrat cu certitudine că aurul aparţinea SC G. SRL.

În temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei aplicată inculpatului.

A solicitat instanţei să constate că inculpatul este arestat din 12 mai 2010 iar perioada în care acesta s-a aflat în stare de arest preventiv este suficientă pentru reeducarea sa fiind îndeplinite cerinţele prev. de art. 72 C. pen. aplicarea art. 86¹ C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului este corectă, întrucât acesta este infractor primar, are 4 copii în întreţinere.

Înalta Curte analizând actele şi lucrările prin prisma motivelor invocate apreciază recursurile formulate ca fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse:

Cât priveşte incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. invocat de asemenea de Parchet cu privire la fapta din 16 iunie 2009, Înalta Curte apreciază că nu se regăseşte în speţa de faţă.

Astfel cu titlu de premisă se reţine că incidenţa pretinsului caz de casare indicat mai sus este generată de existenţa unei contradicţii esenţiale, greşit interpretate şi că hotărârea atacată de achitare a inculpatului K.H. este rezultatul unei grave erori de fapt aspecte care insa nu se confirmă în speţa de faţă.

Instanţa a reţinut o corectă situaţie de fapt şi a pronunţat o soluţie în conformitate cu actele şi probele din dosar.

Este nefondată critica Parchetului că instanţa de fond nu a manifestat rol activ şi că astfel hotărârea de achitare cu privire la această faptă nu este corectă şi de asemenea este subiectivă aprecierea cu privire la nemotivarea soluţiei de achitare.

În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Analiza acestui text de lege relevă faptul că în vederea aflării adevărului, instanţelor le revine obligaţia de a depune toate diligenţele, în vederea pronunţării unei soluţii conforme cu legea şi adevărul, diligenţe care din punctul de vedere al Înaltei Curţi au fost respectate în totalitate.

Înalta Curte apreciază că ambele instanţe au apreciat în mod corect că la dosarul cauzei nu există suficiente probe care să ateste vinovăţia inculpatului cu privire la această fapte şi că nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, numai în baza unor transcrieri de convorbiri telefonice, fără ca acestea să fie coroborate cu alte mijloace de probă, transcrieri ce nu au nicio legătură cu prezenta cauză, discuţiile purtate fiind despre mersul afacerilor din România şi criza economică.

Împrejurarea că există indicii că inculpatul K.H. avea informaţii despre activitatea infracţională a fratelui său din Turcia nu constituie infracţiune, nefiind dovedită în nici un fel participarea inculpatului la comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi pentru care fratele său K.R. a fost arestat în Turcia astfel cum de altfel au constatat ambele instanţe aşa încât soluţia de achitare este una corectă şi care rezultă cu prisosinţă din realitatea datelor şi probelor administrate în cauză cu respectarea tuturor principiilor ce reglementează desfăşurarea procesului penal.

Nici susţinerea privind lipsa de motivare nu este justificată, chiar dacă ea este oarecum întemeiată cât priveşte motivarea instanţei de fond, decizia instanţei de apel complineşte întrutotul această presupusă lipsă de motivare aşa încât argumentarea Parchetului pe acest motiv apare superfluă.

Înalta Curte analizând recursul părţii civile prin prisma incidenţei acestor două cazuri de casare apreciază ca aceste sunt nefondate în raport de următoarele aspecte:

SC T.I. SRL a susţinut, în esenţă, că este proprietara cantităţii de aproximativ 8 kg de aur ridicată de la inculpaţi, pe care ar fi lăsat-o în custodia SC G.S. SRL, astfel că a fost vătămată prin dispoziţia de confiscare a acestei cantităţi din aur şi că aceste bijuterii ar fi fost numai depozitate la sediul SC G.S. SRL, de către reprezentanţii SC G.T.I. SRL.

Probele administrate în cauză relevă că susţinerile părţii civile nu corespund adevărului, întrucât din materialul probator din cursul urmăririi penale şi confirmat de ambele instanţe rezultă că ele aparţineau inculpatului K.H. şi au fost aduse în România de inculpatul B.O. actele depuse de recurenta parte civilă nu dovedesc că respectiva cantitate de aur ridicată de la inculpaţi este aceeaşi cu aceea achiziţionată de la martorul A.V., neexistând corespondenţă nici măcar cu privire la cantitatea exactă de aur găsită la percheziţia domiciliară şi documentele depuse la dosar de apelantă; următoarele mijloace de probă fiind relevante în acest sens:

- procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşa fotografică cu bunurile ridicate din locuinţa inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, relevă neechivoc activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor.

Astfel, în mod corect se reţine din procesul verbal de supraveghere operativă că sacoşa albastră în care se aflau bijuteriile a fost luată din autoturismul cu care inculpaţii au intrat în ţară abia la momentul sosirii acestora la locuinţa inculpatului K.H., de unde rezultă că aceasta a fost adusă din Turcia, iar nu de la sediul firmei G.S.I. SRL, la momentul la care inculpaţii s-au oprit la sediul acestei firme nefiind observată introducerea vreunui obiect în maşină de nicio persoană. În concluzie, bijuteriile au fost introduse în România de inculpatul B.O. şi au rămas în autoturism în perioada cât inculpatul B.O. s-a aflat la sediul SC G.S.I. SRL.

În plus, instanţa de apel reţine şi transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011, purtate de inculpaţii K.H. şi B.O., în care aceştia precizează:

- K.H.: Mâine pleacă C. Noi rămânem aici. Avem şi aurul, o să îl vindem.

- B.O.: Dacă se întâmplă ceva, fugim, ce să facem?

În declaraţiile date la urmărirea penală inculpatul nu a putut indica nici un fel de date pentru ca numitul H.R. să fie identificat şi audiat, afirmând că nu ştie unde locuieşte, nu cunoaşte alte date despre el şi că trecea din când în când pe la sediul firmei SC G.S. SRL pentru ca ulterior tot în declaraţiile date la urmărirea penală inculpatul a arătat că de fapt H.R. nu există, este numai o poreclă.

Că aurul aparţine inculpaţilor B.O. şi K.H. este dovedit, aşa cum s-a arătat anterior, de procesul verbal de supraveghere operativă/filaj întocmit de către lucrătorii de poliţie judiciară din data de 11 mai 2010, în care este descrisă activitatea inculpaţilor privind introducerea în ţară a bijuteriilor din aur, prin sustragerea de la controlul vamal coroborat cu procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşa fotografică cu bunurile ridicate din locuinţa inculpatului K.H., ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile din aur, cu transcrierile convorbirilor telefonice din data de 12 mai 2011, purtate de inculpaţii K.H. şi B.O., de unde rezultă neechivoc implicarea infracţională a acestora, cum de altfel s-a analizat şi detaliat cu prilejul analizării motivelor de recurs formulate de partea civilă şi cum corect au fost expuse pe larg în cadrul analizei apelurilor declarate de inculpaţi de către instanţa de apel.

Datele cauzei relevă cu evidenţă contradicţiile existente atât între afirmaţiile succesive ale inculpatului K.H. cât şi între declaraţiile acestuia şi declaraţiile celor doi martori audiaţi de instanţa de apel, deşi inculpatul K.H. afirmă că în realitate numitul „Re.” nu există, fiind doar o poreclă, iar aurul l-a luat de la S.O., martorul S.O. declară că nu îl cunoaşte pe inculpatul K.H., în timp ce existenţa numitului „Re.” este revelată brusc în faţa instanţei de apel, acesta susţinând că de fapt îl cunoaşte pe inculpat din anul 1995, deşi existenţa sa fusese negată de inculpat în declaraţiile anterioare; date ce relevă cu prisosinţă implicarea infracţională a acestora aşa încât susţinerile părţii civile precum şi a inculpaţilor sunt nefondate şi nesusţinute probator.

Toate aceste aspecte infirmă apărările părţii civile şi totodată cele formulate de inculpaţi sub aspectul nevinovăţiei lor cu privire la infracţiunea de contrabandă aşa încât măsura confiscării în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a cantităţii de 7642,03 grame de aur, este una legală solicitarea formulată de SC G.T.I. SRL, prin care se solicită înlăturarea măsurii confiscării şi restituirea cantităţii de aur este neîntemeiată.

Inculpatul K.H. a invocat ca prim caz de casare incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹pct. 2 C. proc. pen., caz de casare însuşit şi de inculpatul B.O. întrucât instanţa nu a fost legal sesizată, urmărirea penală fost efectuată de un organ care a efectuat acte de cercetare potrivit unor reguli de procedură străine statului român, întreaga activitate de cercetare fiind preluată pe cale de comisie rogatorie de către autorităţile judiciare din Turcia, fără a se efectua vreo cenzură a acestora şi de asemenea prin audierea investigatorilor sub acoperire s-a încălcat inculpatului dreptul la apărare.

Analiza acestui prim caz de casare raportat la actele dosarului relevă faptul că nu-şi găseşte aplicabilitatea pentru următoarele considerente:

Principiul universalităţii (art. 6 C. pen.), consacră aplicarea legii penale române infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- comiterea în afara teritoriului ţării a unei infracţiuni, alta decât cea pentru care ar fi incidentă legea penală, conform principiului realităţii;

- infracţiunea să fie prevăzută ca atare atât în legea penală română, cât şi în legea locului unde s-a săvârşit;

- infractorul să fie cetăţean străin sau dacă nu are cetăţenie să nu aibă domiciliul în România;

- infractorul să se afle în România de bună voie, ori dacă s-a obţinut extrădarea.

Iar potrivit art. 143 C. pen. prin „infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării” se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română. Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii.

Examinarea acestor texte de lege, relevă clar că susţinerile inculpaţilor nu-şi găsesc suport raportându-ne la datele cauzei ne aflăm în prezenţa unei instanţe legal investite şi care a făcut o corectă aplicare a legii penale în raport de activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor.

Faptele cauzei relevă indubitabil că inculpatul K.H. este iniţiatorul grupului infracţional, că acesta a efectuat acte de complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în timp ce se afla pe teritoriul României, rezultă cu evidenţă că faptele inculpatului au fost comise pe teritoriul României astfel că instanţa română este competentă să le judece conform art. 3 C. pen. Aşa fiind, împrejurarea că autorul infracţiunii de trafic de droguri este inculpatul B.O., iar acesta a procurat drogurile de pe teritoriul altui stat, transportul de droguri fiind capturat mai înainte de a ajunge pe teritoriul României, nu are nicio relevanţă asupra competenţei instanţelor române de a judeca cauza, atâta vreme cât iniţierea şi pregătirea infracţiunilor precum şi actele de complicitate au avut loc pe teritoriul statului român.

Faptul că în cauza au fost efectuate unele acte prin intermediul comisiei rogatorii nu este de natură să creeze vreun dubiu aşa cum susţine inculpatul prin apărător, instituţia comisiei rogatorii este utilizată în mod frecvent în astfel de situaţii şi ea nu a substituit nici cum cercetarea judecătorească efectuată de instanţele române aşa încât în opinia Înaltei Curţi această apărare este nejustificată, după cum excesivă este şi referirea privind folosirea investigatorilor sub acoperire prin care s-ar fi încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor.

Toată practica în materie relevă că a ctivitatea investigatorului sub acoperire nu poate consta în determinarea unei persoane să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii unei probe - interzisă prin dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., ci numai în observarea modului în care se desfăşoară activitatea infracţională şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor şi pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Folosirea investigatorului sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict a unei persoane pentru trafic de droguri nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., dacă făptuitorul a luat hotărârea de a comite şi a comis în mod repetat acţiuni specifice traficului de droguri, înainte de începerea activităţii investigatorului sub acoperire . Analizând probele administrate, prima instanţă a reţinut în mod corect că, în urma activităţilor de investigare efectuate pe linia prevenirii şi combaterii traficului de droguri, organele de poliţie au ajuns la concluzia că inculpaţii săvârşeau fapte privind traficul de droguri de risc aşa încât în opinia Înaltei Curţi nu s-a încălcat nici cum dreptul la apărare al inculpaţilor, intenţia şi predispoziţia infracţională fiind din acest punct de vedere pe deplin dovedită.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. invocat de ambii inculpaţi şi prin care s-a solicitat instanţei să dispună admiterea recursului casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză, şi achitarea acestora conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de asemenea apreciază că nu este incident.

Cu privire la infracţiunea de criminalitate organizată - prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - şi la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu privire la care instanţa de fond a considerat că există, că au fost comise de inculpaţi în forma de vinovăţie prevăzută de lege, şi se solicită achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte în deplin acord cu celelalte două instanţe constată că împrejurarea că în prezenta cauză sunt trimise în judecată doar două persoane nu exclude existenţa grupului organizat, ce înseamnă un minimum de membri şi o conlucrare în vederea săvârşirii unei infracţiuni, însă condiţiile de existenţă a numărului de membri şi structura organizată a acestuia au fost dovedite prin probele administrate în cauză, apărarea inculpaţilor din acest punct de vedere nefiind relevantă sub aspectul existenţei infracţiunii de grup infracţional organizat sub aspectul elementului material al laturii obiective, nu este necesar să fie judecaţi în acelaşi timp, toţi membrii grupului infracţional, din materialul probator administrată în cauză rezultând indubitabil că inculpatul K.H. s-a constituit împreună cu B.O., S.K. şi H.M. într-un grup cu o structură determinată şi roluri prestabilite care să acţioneze în mod coordonat în scopul transportului de heroină şi aur din data de 11 mai 2010.

Legătura între cei doi inculpaţi şi între H.M. nu poate fi contestată, având în vedere transcrierile convorbirilor telefonice, declaraţiile numitului H.M., declaraţiile martorului cu identitate protejată, procesul verbal din care reiese că inculpatul B.O. s-a deplasat în localitatea Van, declaraţiile martorilor audiaţi în apel, care relevă împrejurarea că inculpatul B.O. era angajat la SC G.S. SRL.

Vinovăţia inculpaţilor, în raport de întreaga situaţie de fapt reţinută în cauză rezultă din următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal întocmit de autorităţile turce în data de 11 mai 2010 cu ocazia descoperirii drogurilor în autocarul condus de H.M.;

- procesul verbal de luare a declaraţiei lui H.M. din data de 13 mai 2010, acesta susţinând că a primit drogurile de la inculpatul O.B. pentru a le transporta în România;

- nota de redare a convorbirii telefonice între inculpatul K.H. şi H.M. din data de 11 mai 2010, ora 09:25:59;

- notele de redare a convorbirilor din datele de 11 mai 2010, ora 23:48:18 şi 12 mai 2010, ora 00:00:17, purtate între inculpaţii K.H., B.O. şi numitul K.C., ce au fost înregistrate în mod autorizat în mediul ambiental, la scurt timp după ce aflaseră că autorităţile vamale turce descoperiseră în autocarul menţionat mai sus cantitatea de 20,417 kilograme heroină, din care rezultă că aceştia erau interesaţi să afle cine anume i-a trădat, dacă numitul H. M. sau alte persoane cercetate îi vor denunţa, discuţiile vizând şi modul în care au acţionat cu ocazia ascunderii heroinei, cum ar fi trebuit să procedeze pentru ca drogurile să nu fie descoperite, cine s-a ocupat de disimularea efectivă a drogurilor, posibilităţile pe care le au autorităţile pentru a dovedi participarea lor la realizarea acestei tranzacţii ilicite cu heroină;

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul K.H. a ascultat înregistrările în mediul ambiental, declarând că nu are de formulat obiecţiuni, aceeaşi poziţie fiind adoptată şi de inculpatul O.B. În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul O.B. nu a contestat autenticitatea convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, ci doar interpretarea dată de procurori termenilor folosiţi de interlocutori în aceste convorbiri; prin urmare instanţa de apel a admis cererea inculpaţilor de efectuare a unei noi traduceri a convorbirilor telefonice din limba turcă în limba română, traduceri ce au fost depuse la dosar la termenul din 13 octombrie 2011 traduceri din care rezultă cu evidenţă vinovăţia inculpaţilor.

Nu poate fi admisă susţinerea inculpaţilor prin apărători că în cauză este vorba despre o gravă eroare de fapt cu consecinţa condamnării lor nelegale atât timp cât probele administrate în mod judicios şi temeinic în cauză relevă pentru fiecare inculpat în parte contribuţia sa la comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa aplicarea dispoziţiilor art. 345 C. proc. pen. fiind consecinţa aplicării corecte a legii penale. Fiecare critică adusă de către apărătorul inculpaţilor a fost judicios analizată şi explicată de instanţa de fond şi apel aşa încât nu poate fi admisă ipoteza unei erori de fapt cu consecinţa achitării acestora, faptele cu privire la care inculpaţii au fost trimişi în judecată fiind pe deplin dovedite aşa încât solicitarea de achitare a inculpaţilor este una subiectivă care nu se pliază nicicum pe actele dosarului.

Cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicată inculpaţilor, caz de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen. şi invocat de către recurenţii în sensul reducerii pedepselor sau aplicării dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen., această ultimă solicitare aparţinând inculpatului B.O., Înalta Curte apreciază în raport de argumentele prezentate de recurenţi că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă cu următoarea argumentare:

Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea şi a altor persoane în săvârşirea de noi infracţiuni şi nu doar a inculpatului.

Ori un astfel de scop - prevenţia generală în săvârşirea de noi infracţiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte deosebit de grave îndreptate unor valori pentru care se tinde a fi protejate prin toate măsurile în raport de consecinţele pe care le produc traficul de droguri, cu atât mai mult cel de droguri de mare risc; s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.

Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate cum sunt infracţiunile din prezenta cauză sancţiunea aplicată ar fi una modică.

În acord cu prevederile art. 72 C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea şi aplicarea acestora se tine seama de cinci criterii:

- dispoziţiile din Partea generală a C. pen.;

- limitele de pedeapsă fixate în Partea specială;

- gradul de pericol social al faptei săvârşite;

- persoana infractorului;

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând considerentele hotărârii judecătoreşti sub aspectul criteriilor de individualizare, se observă că instanţa de apel a făcut în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. pedepsele sunt corect individualizate în raport de gradul de pericolul social concret şi toate celelalte circumstanţe de natură să caracterizeze faptele şi pe inculpat.

Modalitatea de executare aleasă şi cuantumul pedepsei aplicată pentru infracţiunile concurente este în acord cu principiul proporţionalităţii având în vedere infracţiunile comise şi urmările produse.

Datorită semnificaţiei deosebite şi a impactului social pe care le are săvârşirea în societate a unor astfel de infracţiuni nu pot fi valorificate în favoarea inculpaţilor ca şi circumstanţe atenuante, circumstanţele personale ale acestora întrucât au lezat profund valorile sociale concrete ocrotite de lege prin comiterea infracţiunilor cu privire la care au fost condamnaţi.

La individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere principalul criteriu-gradul de pericol social al faptei săvârşite, urmând ca celelalte două criterii alăturate şi distincte, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanţa şi-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale ori gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite a fost apreciat în mod corespunzător de instanţa ca fiind ridicat în temeiul motivelor evidenţiate în expozitivul sentinţei penale recurate şi totodată trebuie luată în considerare rezonanţa socială a faptelor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii la nivelul întregii ordini sociale aspecte care au fost avute în vedere pe deplin de instanţa de apel.

Atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii inculpaţii au avut o poziţie constant nesinceră, încercând să denatureze adevărul juridic rezultat din materialul probator administrat în cauză şi care conturează în mod cert vinovăţia acestora în raport cu infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

Din analiza considerentelor hotărârii judecătoreşti se desprinde concluzia potrivit căreia instanţa a apreciat raportat la cele expuse în mod corect că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.

În cazul concret faţă de toate aspectele expuse Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpaţilor sub nici un aspect, respectiv al reducerii pedepselor sau al aplicării instituţiei prevăzută de art. 86 C. pen. solicitată de inculpatul B.O. care în raport de infracţiunile pentru care a fost condamnat nici nu pot fi aplicate aceste dispoziţii prin operaţiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea pronunţată asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea faptei şi pedeapsa aplicată aşa încât constată că pedepsele au fost corect individualizate motiv pentru care faţă de toate motivele de recurs formulate şi analizate în cauză va respinge ca nefondate recursurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., partea civilă SC G.T.I. SRL şi inculpaţii K.H. şi B.O. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor K.H. şi B.O., durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2010 la 13 aprilie 2012.

Obligă recurenta parte civilă SC G.T.I. SRL la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenţii inculpaţi K.H. şi B.O. la plata sumelor de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1622/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1299/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1155/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1155/2012. Penal