ICCJ. Decizia nr. 1299/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1299/2012

Dosar nr. 23449/01/3/2008

Şedinţa publică din 25 aprilie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 527 din data de 02 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus î n temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată cererea părţii civile SC G.B. SRL, de schimbare a încadrării juridice dată faptelor comise de inculpatul B.Z.V., prin actul de sesizare, în sensul reţinerii şi a tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. şi respectiv infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 comb. cu art. 9 din acelaşi act normativ condamnă inculpatul B.Z.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau organizare a unui grup infracţional ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup (fără a reţine fapta din 19 octombrie 2007 comisă în dauna casei de schimb valutar SC G.B. SRL Bucureşti - punct de lucru şos. Ş.M.).

În baza art. 282 alin. (2) raportat la art. 284 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori/valori străine (cu excluderea faptei din 19 octombrie 2007, aşa cum s-a menţionat anterior).

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (cu excluderea faptei anterior arătate).

În baza art. 293 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 39/2003 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale (decizia nr. XXIV din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., inculpatul B.Z.V. va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei pronunţate prevenţia de la 07 februarie 2008 la 12 iulie 2010 (decizia penală nr. 11097 din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală).

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul B.Z.V.

În baza art. 111-112 şi 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului B.Z.V., cetăţean bulgar, în statul al cărui cetăţean este, aducerea la îndeplinire a măsurii, urmând a avea loc după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul F.G., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire sau aderare sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 282 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 284 C. pen. şi art. 74 lit. a), 76 C. pen. l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de falsificare de monedă sau alte valori/valori străine.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., comb. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale (decizia nr. XXIV din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi 35 C. pen., inculpatul F.G. execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen., compută din durata pedepsei pronunţată prevenţia de la 15 aprilie 2008 la 18 mai 2010 (decizia penală nr. 791/R din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).

În baza art. 111-112 şi 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului F.G. cetăţean bulgar, în statul al cărui cetăţean este, aducerea la îndeplinire a măsurii urmând a avea loc după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., condamnă pe inculpatul D.Z., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 282 alin. (2) C. pen., raportat la art. 284 C. pen., şi art. 74 lit. a), 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă sau alte valori (valori străine).

În baza art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a), 76 C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi 35 C. pen., inculpatul D.Z. a executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplic. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa pronunţată prevenţia de la 15 aprilie 2008 la 18 mai 2010 (decizia penală nr. 791/R din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).

În baza art. 111-112 şi 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului D.Z., cetăţean bulgar, în statul al cărui cetăţean este, aducerea la îndeplinire a măsurii de siguranţă urmând a avea loc după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 998-999 C. civ. şi art. 346 C. proc. pen. s-a admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC P.E. SRL Piteşti, SC R. SRL Piatra Neamţ, SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca, SC P.C. SRL Cluj Napoca, SC P.E. SRL Turda, SC V. SRL Timişoara, SC C.E.A. SRL Timişoara, SC M.E. SRL Bucureşti, SC B.C. 2006 SRL Bucureşti, T.M., C.I.C., S.L., D.D.S. şi M.G. şi obligă inculpatul B.Z.V. la plata către acestea a următoarelor sume, respectiva echivalentului în lei, conform cursului Băncii Naţionale a României la data achitării sumelor respective: 4000 euro către SC P.E. SRL, plus dobânda legală calculată la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României; 3400 euro către SC R. SRL Piatra Neamţ, 11.200 euro către SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca, 3200 euro către SC P.C. SRL Cluj Napoca, 3200 euro către SC P.E. SRL Turda, 4200 euro către SC V. SRL Timişoara, 2000 euro către SC C.E.A. SRL Timişoara, 1800 euro către SC M.E. SRL Bucureşti, 1800 euro către SC B.E. 2006 SRL Bucureşti, 2800 euro către T.M., - 6000 euro reprezentând prejudiciul neachitat, dobânda şi daune morale către M.G.; 10 000 euro, din care 4400 euro reprezentând daune materiale şi restul dobânda şi daune morale către D.D.S.; 1200 euro către C.I.C.; 6200 euro către S.L.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă promovată de SC G.B. SRL Bucureşti şi ca tardiv formulată acţiunea promovată de M.M.

S-au respins cererile părţilor SC P.E. SRL şi SC G.B. SRL, de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor.

A dispus distrugerea bancnotelor falsificate, având seriile indicate la filele 7-14 din rechizitoriu, precum şi a bancnotelor contrafăcute în sumă de 10.450 euro ridicate cu ocazia flagrantului din data de 14 aprilie 2008 de la inculpatul D.Z.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 25.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întocmit la data de 16 iunie 2008 în Dosarul nr. 282/D/P/2007 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.Z.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (1) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., F.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi a complicităţii - art. 26 C. pen. la infracţiunea prev. de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 284 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi D.Z. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen., art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de inculpare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul B.Z.V., în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în perioada octombrie 2007-februarie 2008, a participat la susţinerea unui grup criminal organizat şi a schimbat, prin acte succesive, la casele de schimb valutar, bancnote contrafăcute din cupiura de 200 euro, încasând contravaloarea acestora prin inducerea în eroare a operatoarele de la casele de schimb valutar, iar la momentul depistării s-a prezentat sub o altă identitate în faţa lucrătorilor de poliţie, procurorului şi judecătorului.

S-a reţinut ca inculpatul D.Z., în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în luna aprilie 2008, a participat la susţinerea unui grup criminal organizat şi la solicitarea unuia din lideri s-a deplasat în România conducând autoturismul marca M. (deşi nu avea permis de conducere), ridicând de sub indicatorului de limita de judeţ Ilfov-Prahova DN1 un pachet cu suma de 10.400 euro în bancnote contrafăcute din cupiura de 200 euro, ce urma a fi pusă în circulaţie.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.G. s-a reţinut că în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în luna aprilie 2008 a participat la susţinerea unui grup criminal organizat şi la solicitarea unuia din lideri s-a deplasat în România împreună cu inc. D.Z., care a ridicat de sub indicatorului de limita de judeţ Ilfov - Prahova DN1, un pachet cu suma de 10.400 euro în bancnote contrafăcute din cupiură de 200 euro, ce urma a fi pusă în circulaţie.

Pentru a se reţine această situaţie de fapt au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: procese-verbale de constatare a infracţiunii flagrante; procese-verbale de percheziţie; declaraţii martori; declaraţii inculpaţi; declaraţii părţi vătămate/părţi civile, expertize ale Băncii Naţionale a României, procese-verbale poliţist, rapoarte poliţist, înregistrări video, planşe foto, comisie rogatorie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală, sub nr. 23449/3 din 17 iunie 2008, Tribunalul pronunţând la data de 7 aprilie 2009 sentinţa penală nr. 370.

Prin această hotărâre în baza art. 7 din Legea nr. 39/2009 combinat cu art. 9 din Legea nr. 39/2009, a fost condamnat inculpatul B.V. la o pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau organizare a unui grup infracţional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice forma a unui astfel de grup (cu excluderea faptei din data de 19 octombrie 2007, comisă în dauna casei de schimb valutar SC G.B. SRL Bucureşti - punct de lucru şos. Ş.M.).

În baza art. 282 alin. (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori (valori străine cu excluderea faptei anterior arătate).

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (cu excluderea faptei anterior arătate).

În baza art. 293 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.

În baza art. 65 C. pen. comb. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003 (decizia nr. XXIV din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul B.Z.V. va executa pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. ca pedeapsa complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. i s-a computat prevenţia pentru inculpat de la 7 februarie 2008 la zi şi în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul F.G. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire sau aderare sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 282 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 284 C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de falsificare de monede sau de alte valori (valori străine).

În baza art. 65 C. pen. comb. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003 (decizia nr. XXIV din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durata de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. inculpatul F.G. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a computat prevenţia de la 15 aprilie 2008 la zi şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.Z. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire sau aderare sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 282 alin. (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori (valori straine).

În baza art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.

În baza art. 65 C. pen. comb. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003 (decizia nr. XXIV din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. inculpatul D.Z. a executat pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 74 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a computat prevenţia de la 15 aprilie 2008 la zi şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 998-999 C. civ. comb. cu art. 14 C. pen., art. 346 C. proc. pen. au fost admise acţiunile civile promovate de SC P.E. SRL Pitesti, SC R. SRL Piatra Neamt, SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca, SC P.C. SRL Cluj Napoca, SC P.E. SRL Turda, SC V. SRL Timisoara, SC C.E.A. SRL Timisoara, SC M.E. SRL Bucuresti, SC B.E. 2006 SRL Bucuresti, T.M., C.I.C., S.L., D.D.S. şi M.G. şi a fost obligat inculpatul B.Z.V. la plata către acestea a următoarelor sume:

- suma de 4000 euro (echivalentul in lei conform cursului Băncii Naţionale a României la data achitării sumei) şi dobânda legală calculată la nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României către SC P.E. SRL;

- suma de 3.400 euro (echivalent în RON) către SC R. SRL Piatra Neamţ;

- suma de 11.200 euro (echivalentul în RON) către SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca;

- suma de 3.200 euro (echivalentul în RON) către SC P.C. SRL Cluj Napoca;

- suma de 3.200 euro (echivalentul în RON) către SC P.E. SRL Turda;

- suma de 4.200 euro (echivalentul în RON) către SC V. SRL Timişoara;

- suma de 2.000 euro (echivalentul în RON) către SC C.E.A. SRL Timişoara;

- suma de 1.800 euro (echivalentul în RON) către SC M.E. SRL Bucureşti;

- suma de 1.800 euro (echivalentul în RON) către SC B.C. 2006 SRL Bucureşti;

- suma de 2.800 euro (echivalentul în RON) către T.M.;

- suma de 6.000 euro (echivalentul în RON) reprezentând prejudiciul neachitat, dobânda şi daune morale către M.G.;

- suma de 10.000 euro (echivalentul în RON) reprezentând daune materiale (4.400 euro) şi restul dobânzii şi daune morale către D.D.S.;

- suma de 1.200 euro (echivalentul în RON) către C.I.C.;

- suma de 6.200 euro (echivalentul în RON) către S.L.

S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă promovată de SC G.B. SRL Bucureşti.

S-a respins, ca tardiv formulată acţiunea civilă promovată de M.M.

Au fost respinse cererile formulate de părţile civile SC P.E. SRL şi SC G.B. SRL având ca obiect instituirea măsurilor asiguratorii (sechestru imobiliar asupra bunurilor inculpaţilor).

A dispus distrugerea bancnotelor falsificate (având seriile indicate la filele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 din rechizitoriu, precum şi bancnotele contrafăcute în suma de 10.450 euro ridicate cu ocazia flagrantului din data de 14 aprilie 2008 de la inculpatul D.Z.).

În baza art. 191 C. pen. au fost obligaţi inculpaţii B.Z.V., D.Z. şi F.G. la câte 20.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul şi inculpaţii, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală.

Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita individualizare a pedepselor ca urmare a reţinerii formale a circumstanţei atenuante prevăzut de art. 74 lit. a) C. pen., privind pe inculpaţii D.Z. şi F.G. precum şi greşita individualizare aplicată inculpatului B.H. precum şi pentru neaplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 117 alin. (1) şi (3) C. pen.

Inculpaţii au criticat hotărârea ca netemeinică şi nelegală şi au solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La 16 iunie 2009 a fost depusă la dosar o cerere din partea avocatului G.C., apărător al apelantei SC G.B. SRL, prin care înştiinţa instanţa că nu poate fi prezent la soluţionarea dosarului.

La dosar nu a existat însă o cerere de apel formulată de SC G.B. SRL, motiv pentru care instanţa, la 17 iunie 2009 a scos cauza în pronunţare, dispunând amânarea pronunţării.

La 23 iunie 2009 SC G.B. SRL a depus la dosar o cerere prin care solicita repunerea cauzei pe rol şi reluarea dezbaterilor, înţelegând să declare apel la acest moment întrucât nu a fost citată la sediul societăţii, hotărârea fiind comunicată în Zimnicea, la domiciliul unui angajat.

Având în vedere această cerere, Curtea a repus cauza pe rol la 4 iunie 2009, în vederea discutării admisibilităţii cererii de apel.

În vederea soluţionării cauzei, s-a efectuat o adresă la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru verificarea modului în care s-a făcut comunicarea către SC G.B. SRL.

Prin adresa de la 22 septembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 23449/3/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a rezultat că dispozitivul sentinţei penale nr. 370 din 07 aprilie 2009 a fost comunicat părţii civile SC G.B. SRL la 9 aprilie 2009, iar dovada de comunicare la 14 aprilie 2009.

Printr-un referat întocmit la 29 septembrie 2009 a fost înştiinţată Curtea că părţii SC G.B. SRL i s-a comunicat doar extras după minută, nu şi hotărârea redactată in extenso.

Curtea, analizând apelul declarat de partea civilă SC G.B. SRL, a constatat că acesta este în termen întrucât hotărârea primei instanţe a fost comunicată greşit la adresa din Zimnicea, B-dul M.V. Judecătoria Teleorman (unde se află domiciliul unui fost director al societăţii) în loc să fie comunicată la sediul ales din str. A.I., Bucureşti.

Curtea a constatat de asemenea că prima instanţă a soluţionat cauza, deşi procedura nu era completă, partea SC G.B. SRL, nefiind legal citată pe tot parcursul soluţionării cauzei, întrucât a fost citată la aceeaşi adresă din judeţul Teleorman.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin decizia penală nr. 186/A din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, a admis apelurile formulate în cauză, a desfiinţat sentinţa penală nr. 370 din 7 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Fiind astfel învestit, Tribunalul a procedat la rejudecarea cauzei, dispunând citarea părţii civile G.B. SRL la adresa indicată cu ocazia soluţionării apelului, această parte fiind reprezentată pe parcursul judecăţii de apărător ales.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost ascultaţi inculpaţii, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul instanţei: filele 31-32. Inculpaţii au adoptat aceeaşi atitudine ca şi pe parcursul primului ciclu procesual, menţinându-şi în totalitate susţinerile făcute anterior în instanţă.

La solicitarea reprezentantului părţii civile SC G.B. SRL s-a procedat la reaudierea inculpatului B.Z.V. la termenul din 19 iulie 2010, ocazie cu care inculpatul a învederat că îşi menţine cele declarate în faza de urmărire penală referitor la prezenţa sa la casa de schimb valutar aparţinând părţii civile.

A fost audiată, de asemenea şi martora C.M. care a declarat că îl recunoaşte pe inculpatul B.Z.V. ca fiind persoane care s-a prezentat la casa de schimb valutar de pe M.B. în cursul anului 2008, ocazie cu care i-a dat 200 euro pentru a-i schimba. Întrucât anterior cu o lună în urmă, se prezentase un alt cetăţean bulgar căruia îi schimbase 10.000 de euro care, aşa cum s-a constatat ulterior, erau falşi, martora a refuzat să schimbe cei 200 euro, pretinzând că nu are lei disponibili.

După placarea inculpatului, s-a prezentat cetăţeanul bulgar care o păcălise cu o luna în urmă şi a cumpărat 4000 de euro. Imediat a revenit inculpatul care i-a dat din nou cei 200 euro pentru schimb, însă martora a refuzat, cu aceeaşi motivaţie. Inculpatul i-a răspuns cum nu ai?” şi ceva în limba bulgară pe care martora nu l-a înţeles.

Martora a mai declarat că, deşi nu l-a văzut pe inculpat împreună cu celalalt cetăţean bulgar, a dedus că între cei doi există o înţelegere din modul de derulare a evenimentelor.

A fost audiată şi martora R.I.M. care, de asemenea şi-a menţinut declaraţiile anterioare.

Având în vedere că atât inculpaţii, cât şi părţile vătămate M.G. şi D.D., precum şi martorii F.C.L., N.M.A., R.I.M., D.G.C., C.E.L., C.M., M.M.I., V.D., H.R.F. au fost audiaţi de instanţă, cu ocazia primei judecăţi a cauzei, cu respectarea principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului penal, declaraţiile acestora aflându-se la dosarul cauzei, existând astfel posibilitatea ca toate părţile şi persoanele interesate să ia cunoştinţă de conţinutul lor şi eventual să solicite o nouă ascultare, instanţa va avea în vedere la soluţionarea cauzei aceste declaraţii. Este adevărat că în faza respectivă cauza a fost judecată fără ca procedura să fie legal îndeplinită cu partea civila SC G.B. SRL, însă această parte a fost citată în mod corespunzător cu ocazia rejudecării cauzei, fiind reprezentată de către avocat ales. De altfel, această parte a solicitat reaudierea inculpatului B.Z.V. şi a martorei C.M., probă ce a fost administrată în şedinţă publică, oferindu-se părţii (prin reprezentant) posibilitatea de a formula întrebări.

În ceea ce priveşte susţinerile făcute de către inculpat instanţa reţine următoarele:

Inculpatul D.Z. a declarat că în orăşelul studenţesc din Sofia a cunoscut „un anume P.”, cetăţean bulgar, această persoană solicitându-i să meargă în România de unde urma să ridice nişte bani cu care ulterior să cumpere un autoturism. A mai arătat inculpatul că „P.” i-a spus că nu are voie să treacă graniţa cu o suma mai mare de 5000 euro, motiv pentru care a lăsat banii lângă o statuie de unde urma să îi ridice inculpatul şi că autoturismul marca M. cu care s-a deplasat în România i-a fost încredinţat de acelaşi „P.” şi a fost condus atât de acesta cât şi de coinculpatul F.G. A declarat inculpatul că acelaşi „P.” i-a spus să-l ia în deplasarea ce urma a fi efectuată şi pe coinculpatul F.G., acesta fiind mecanic auto. După ce a intrat în România, declară inculpatul, a fost sunat de „P.” care le-a indicat locul de unde urma să ridice banii şi inculpatul l-a întrebat de ce a lăsat banii într-un loc atât de nepotrivit, acesta spunându-i că nu are încredere în nicio persoană. A mai arătat inculpatul că imobilul în care locuieşte este proprietatea părinţilor săi, că nu ştie cine este I.G. şi că la 12 februarie 2008 a fost prima dată când a intrat în Bucureşti.

Inculpatul B.Z.V. a declarat că în perioada octombrie 2007 - februarie 2008 a încercat să se angajeze în România, A.A.D. fiind cel care i-a asigurat transportul în mai multe oraşe din ţară, iar inculpatul în schimbul acestui ajutor primit a fost de acord să schimbe pentru acesta la diferite case de schimb valutar bancnote în euro primite de la A.A.D., fără însă ca inculpatul să aibă cunoştinţă de caracterul fals al acestora.

A arătat inculpatul că din eroare s-a reţinut că s-ar fi prezentat sub o falsă identitate, în realitate el prezentând la momentul reţinerii atât actul său de identitate cât şi o legitimaţie a unui prieten de-al său. Inculpatul a declarat că actele prezentate la casele de schimb valutar la momentul solicitării efectuării tranzacţiilor erau încredinţate acestuia de A.A.D.

A mai declarat inculpatul că au existat şi situaţii în care A.A.D. schimba singur banii şi că înainte de a ajunge la Alba Iulia şi de a fi reţinut, mergând la o casă de schimb valutar casiera le-a spus că este ceva în neregulă cu bancnotele prezentate, refuzând schimbarea acestora, moment în care inculpatul a presupus că bancnotele erau false şi a avut o discuţie mai aprinsă cu A.A.D. intenţionând să se despartă de acesta. Inculpatul a declarat că A.A.D. se ocupa de vânzarea de piese auto.

Inculpatul F.G. a declarat că nu a avut cunoştinţă de caracterul fals al bancnotelor aflate în pachetul ridicat de D.Z., că acesta a fost solicitat de inculpatul menţionat să-l însoţească pentru a achiziţiona un autoturism, F.G. fiind mecanic auto, şi că a fost de acord deoarece din profitul obţinut din vânzarea maşinii urma să primească un procent, fără însă a se stabili cât anume. Inculpatul a declarat că D.Z. a fost cel care a condus autoturismul cu care s-au deplasat în România şi că în Bucureşti a aflat de locul de unde urmau să fie ridicaţi banii necesari cumpărării maşinii, D.Z. fiind cel care urma să suporte cheltuielile necesare deplasării. Inculpatul a arătat că nu are bunuri personale şi că a fost de mai multe ori în Austria de unde a achiziţionat autoturismul în condiţii similare.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

În cauză cercetările au demarat în urma unor informaţii conform cărora un grup de crimă organizată cu caracter transfrontalier pregătea achiziţionarea din Bulgaria a unei sume de valută contrafăcută din cupiură de 200 euro, în vederea punerii în circulaţie pe teritoriul României.

Autorităţile bulgare au comunicat faptul că în cadrul Parchetului Sofia se instrumentează dosarul nr. 4-1-1231/2008 în care s-a început urmărirea penală faţa de un grup criminal organizat condus şi coordonat de către I.G.I., A.A.D., implicat în traficul cu valută contrafăcută din cupiura de 200 euro.

I.G.I. furniza grupului bancnote false din cupiura de 200 euro şi împreună cu A.A.D. recruta oameni care, contraplată, le puneau în circulaţie pe teritoriul Bulgariei, României, Greciei şi Poloniei. Aceşti „distribuitori" ai bancnotelor false călătoreau, în funcţie de nevoi şi posibilităţi, combinaţi în grupuri, cu diferite automobile, schimbându-şi mereu şi SIM-urile. Transferul bancnotelor se făceau deodată, în cantităţi mari la casele de schimb valutar.

Modul de operare constă în plasarea în special la casele de schimb valutar a uneia sau două bancnote, pentru testarea cunoştinţelor tehnice ale operatoarei şi felului în care aceasta respecta normele privind operaţiunile de schimb valutar (solicitarea documentelor de identitate şi notarea integrală a datelor, verificarea bancnotelor cu lumina UV), distragerea atenţiei acesteia de către unul din participanţi (solicitau diverse informaţii cu privire la curs, paritate, un minicalculator pentru conversie, purtau convorbiri telefonice sugerând că sunt grăbiţi), iar ulterior, plasarea unor sume mari, cuprinse între 1.000 - 10.000 euro:

Atât I.G.I. cât şi A.A.D. se implicau direct în activitatea de plasare prin supravegherea membrilor grupului care schimbau bancnotele şi prin stabilirea traseului plasărilor.

Cercetările efectuate pe teritoriul României au stabilit că în perioada iulie 2007 - februarie 2008 s-au plasat 701 bancnote din cupiura de 200 euro cu indicativul european de contrafacere EUA 0200 P3A, împrejurare ce conduce la concluzia existenţei aceleiaşi surse de contrafacere şi predare spre plasare.

Cu privire la indicativul european de contrafacere la care s-a făcut referire şi care este comun tuturor celor 701 bancnote plasate pe teritoriul ţării noastre se impune a fi menţionat faptul că, analizele efectuate la nivel european de către experţi ai Băncii Centrale Europene coroborate cu datele şi informaţiile concentrate la nivelul Europol, au indicat faptul că toate aceste bancnote, pe baza caracteristicilor comune de contrafacere, fac parte din aceeaşi categorie de fals, clasificată sub indicativul european de contrafacere EUA0200P3A, şi au ca ţară de provenienţă Bulgaria, aspect confirmat şi de descoperirea unui depozit din aceeaşi categorie, în zona Sofia.

Toate bancnotele contrafăcute din cupiura de 200 euro puse în circulaţie fac parte din tipul de fals cu indicativul european EUA 0200 P3A, ţara de origine a falsului fiind Bulgaria, fapt constatat în urma consultării programului RAPACE (Repertoriul Autorizat pentru Analiza Contrafacerilor euro), aplicaţie concepută de Oficiul Naţional de Combatere a Falsurilor de Monedă din Franţa, care reprezintă un repertoriu al contrafacerilor de bancnote euro, depistate în Europa, deja existente şi catalogate de Banca Central Europeană, bancnote identificate prin intermediul caracteristicilor de clişee sau imprimare constatate şi numerotate, fiind nulă orice eroare, aplicaţie existentă şi la nivelul autorităţilor române.

Indicativul european de contrafacere se acordă de experţi din cadrul Băncii Centrale Europene şi implicit ai băncilor naţionale, pe baza caracteristicilor comune de contrafacere specifice: calitatea hârtiei, dimensiunile bancnotei, modalitatea de imprimare şi modul de imitare a principalelor elemente de siguranţă (filigranul, firul de siguranţă, elementul de suprapunere, microtextul, holograma, imprimarea cu cerneală fluorescentă, fibrele fluorescente, imprimarea cu cerneală vizibilă în infraroşu, cerneala care îşi schimbă culoarea).

Numărul plăcii de tipar este format dintr-un grup de litere şi cifre şi reprezintă un identificator al unui lot de bancnote tipărite la un moment dat. Este realizat prin aceleaşi procedee speciale de tipărire ca şi detaliile grafice şi coloristice ale bancnotelor, neputând fi modificat sau imitat prin alte metode.

Din constatările tehnico-ştiinţifice realizate de criminaliştii bulgari asupra bancnotelor depistate la Pleven şi de către experţii Băncii Naţionale a României asupra bancnotelor puse în circulaţie pe teritoriul României şi asupra celor depistate în data de 14 aprilie 2008 asupra cetăţenilor bulgari, se concluzionează că bancnotele sunt falsificate de către acelaşi grup, pe baza următoarelor caracteristici: hârtia folosită este de tip industrial, cu diferenţe minime de grosime faţă de cea autentică, prezentând răspuns la lumină UV similar cu cea autentică; cerneala care-şi schimbă culoarea este imitată parţial, prezentând două nuanţe ale aceleiaşi culori (din violet strălucitor în violet mat la cele falsificate) şi nu două culori diferite (din violet strălucitor în olive la cele autentice); firul de siguranţă este imitat prin imprimare; elementul de suprapunere realizează o suprapunere perfectă; microtextul este realizat similar bancnotei autentice; filigranul este imitat prin tipărire; holograma este imitată; imprimarea în relief este parţial realizată.

40 din bancnotele depistate cu ocazia flagrantului efectuat pe data de 14 aprilie 2008 au numărul de tipar T1, 8 au numărul de tipar T2, iar 4 au numărul de tipar T3. Numărul de tipar T1 se regăseşte la cele 28 de bancnote depistate de autorităţile bulgare la Pleven, la bancnotele plasate la data de 13 decembrie 2007 la Vâlcea, la bancnotele plasate la 20 decembrie 2007 la Braşov, la bancnotele plasate la 19 ianuarie 2008 la Târgovişte, la 23 ianuarie 2008 la Maramureş. Numărul de tipar T2 se regăseşte la plasarea de la Brăila din 16 ianuarie 2008, 19 ianuarie 2008, la Târgovişte, la 20 ianuarie 2008 la Hunedoara, la 20 ianuarie 2008 la Cluj Napoca.

Cu privire la inculpatul B.Z.V.

Prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut că în data de 19 octombrie 2007 inculpatul B.Z.V. s-a deplasat la casa de schimb valutar SC G.B. SRL Bucureşti - punct de lucru şos. Ş.M. şi a solicitat schimbarea în lei a două bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 1210,40 RON, tranzacţie efectuată la ora 14.42.21. Inculpatul a prezentat un act de identitate eliberat de autorităţile bulgare, şi datorită faptului că martora C.M., casieră în cadrul casei de schimb valutar aparţinând SC G.B. SRL Bucureşti - punct de lucru şos. Ş.M., nu a înţeles numele şi prenumele indicate în actul de identitate, acesta a scris personal pe o bucată de hârtie, S.G., arătând că acesta este numele său. Peste câteva minute (ora 14.46.55), inculpatul a solicitat schimbul valutar a sumei de 6.000 euro, alcătuită din 30 bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 18.156 RON. După zece minute, inc. a făcut o nouă solicitare de a-i fi schimbată suma de 3.600 euro, alcătuită din 18 bancnote de 200 euro, primind suma de 10893,60 RON.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 19 noiembrie 2007).

Martora C.M., casieră în cadrul casei de schimb valutar aparţinând SC G.B. SRL Bucureşti - punct de lucru şos. Ş.M., a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Ulterior, în data de 13 noiembrie 2007, la casa de schimb valutar aparţinând aceleiaşi societăţi SC G.B. SRL Bucureşti la punctul de lucru M.B. s-a prezentat inculpatul B.Z.V. însoţit de A.A.D., solicitând să le fie schimbate în RON bancnote de cupiură de 200 euro, aceeaşi martoră C.M. (care fusese mutată disciplinar de la punctul de lucru din şos. Ş.M. la punctul de lucru din Bd. M.B.) a declarat că nu poate efectua tranzacţia solicitată deoarece nu are moneda românească disponibilă.

Privitor la faptele cauzatoare de prejudiciu casei de schimb valutar SC G.B. SRL Bucureşti, Tribunalul reţine că în cursul urmăririi penale martora C.M. a declarat că „individul care a schimbat suma de 10.000 euro (în data de 19 octombrie 2007 n.n) avea în jur de 30 ani, înalt, slab (constituţie atletică), păr negru, tuns, bărbierit, îmbrăcat în haine de culoare închisă”.

A arătat martora că în data de 13 noiembrie 2007 s-a prezentat o persoană care intenţiona să schimbe mai multe bancnote în cupiura de 200 euro, însă aceasta a refuzat să efectueze schimbul motivat de ceea ce s-a petrecut în data de 19 octombrie 2007) afirmând că nu are moneda naţională (RON) situaţie în care după ce această persoană a plecat a apărut un alt individ despre care martora spune că „este acelaşi individ de la care încasasem în data de 19 octombrie 2007 suma de 10.000 euro, formată din bancnote false de 200 euro, la punctul de lucru din şos. Ş.M.” care a dorit să cumpere valuta europeană, suma achiziţionată fiind cea de 1000 euro. După ce acesta a plecat cu cei 1000 euro a revenit prima persoană care dorea să vândă euro, solicitând acelaşi lucru, martora refuzându-l.

Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de prezentare pentru recunoaştere întocmit la data de 8 februarie 2008 martora l-a indicat pe inculpatul B.Z.V. (M.M.) ca fiind persoana care „în data de 13 noiembrie 2007 a încercat să schimbe mai multe bancnote în cupiură de 200 euro”, această persoană nefiind identică cu cea care a reuşit schimbarea bancnotelor contrafăcute în data de 19 octombrie 2007.

Se constată astfel, că între persoana care la 19 octombrie 2007 a solicitat schimbul valutar al sumei totale de 10.000 de euro, primind contravaloarea în RON, şi cea care „în data de 13 noiembrie 2007 a încercat să schimbe mai multe bancnote în cupiura de 200 euro” nu există identitate. Se mai constată totodată că cea de a doua persoană, respectiv cea care s-a prezentat în data de 13 noiembrie 2007 şi a încercat să schimbe mai multe bancnote de 200 euro este inculpatul B.Z.V. Nu însă acesta a fost cel care anterior, în data de 19 octombrie 2007 a reuşit să schimbe 10.000 euro la aceeaşi casă de schimb valutar.

Că este aşa rezultă din declaraţiile date de martoră în cursul urmăririi penale, din procesul verbal de prezentare pentru recunoaştere după planşa foto, din imaginile surprinse de camerele video de supraveghere şi declaraţiile martorei date în faza cercetării judecătoreşti, la termenul din 31 martie 2009, aceasta arătând că „persoana căreia i-am schimbat banii cum am descris în declaraţiile date - la 19 octombrie 2007 n.n. - nu se afla în boxă. La prima vedere martora a arătat că, în data de 13 noiembrie 2007, fiind angajată la SC G.B. la punctul de lucru din M.B. s-a prezentat individul care se află în boxa şi care poartă un hanorac de culoare neagră (inculpatul B.Z.V. n.n) care intenţiona să schimbe valută. După ce acesta a ieşit s-a reîntors persoana căreia i-am schimbat banii în data de 19 noiembrie 2007 A.A.D. n.n) şi acesta mi-a solicitat valută. Arăt că inculpatului B.Z.V. nu i-am schimbat nici o bancnotă.

O poziţie similară, de natură să contureze convingerea instanţei în sensul concluziilor anterior arătate, a avut martora şi cu ocazia ascultării sale cu ocazia rejudecării.

De altfel, martora nu a dat declaraţii contrare în faza de urmărire penală, ci organele de urmărire penală au interpretat eronat susţinerile martorei care, coroborate cu restul probelor administrate în cauză, conduc neechivoc la concluzia că inculpatul B.Z.V. nu este autorul faptei din data de 19 octombrie 2007 comisă în dauna casei de schimb valutar SC G.B. SRL Bucureşti punct de lucru şos. Ş.M.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.Z.V., instanţa mai reţine că la data de 13 noiembrie 2007 acesta, însoţit de A.A.D., s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC B.C. 2006 SRL Bucureşti - punct de lucru bd. M., au schimbat suma de 2200 euro alcătuită din unsprezece bancnote în cupiură de 200 euro, primind suma de 6151,64 RON. La această operaţiune de schimb, inculpatul a prezentat un act de identitate eliberat pe numele de M.H. Martora V.D.F. a vândut suma de 400 euro (2 bancnote în cupiură de 200 euro) către persoane rămase necunoscute.

În cursul urmăririi penale martora V.D.F. ale cărei declaraţii se regăsesc la d.u.p. l-a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V., după planşa fotografică prezentată şi audiată fiind de către instanţă a declarat că „inculpatul aflat în boxa (B. n.n) este persoana care s-a prezentat la 13 noiembrie 2007 la casa de schimb valutar. Arăt că acesta a mai fost însoţit de o persoană, iar inculpatul mi-a dat banii pe care i-am schimbat”.

Bancnotele de 200 euro au fost predate organelor de urmărire penală constatându-se urmare expertizei efectuate că nu sunt autentice (buletin de expertiză din 14 decembrie 2007).

La data de 15 noiembrie 2007 inculpatul B.V., însoţit de A.A.D., s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC B.C. 2006 SRL Bucureşti - şi la punctul de lucru situat în str. I.C., unde au încercat să schimbe o bancnotă de 200 euro. La această operaţiune de schimb, inculpatul a prezentat un act de identitate eliberat pe numele de M.H.

Martora C.M.L., casier în cadrul SC B.C. 2006 SRL Bucureşti - punct de lucru I.C., a manifestat suspiciuni privind autenticitatea bancnotei, moment în care inculpatul a părăsit incinta casei de schimb valutar, abandonând bancnota.

Bancnota de 200 euro în cauză a fost predată organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu este autentică (Buletin de expertiză din 18 decembrie 2007). La data de 14 ianuarie 2008 inculpatul B.Z.V. însoţit de A.A.D. au solicitat la casa de schimb valutar aparţinând SC M.E. SRL Bucureşti schimbarea în RON a unei bancnote în cupiura de 200 euro, prezentându-se ca fiind P.Z., primind în schimb suma de 726 RON. La scurt timp, inc. B.V. a solicitat schimbul sumei de 1000 euro, alcătuită din 5 bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 3630 RON. Inculpatul B.Z.V. a solicitat de asemenea schimbarea sumei de 600 euro, alcătuită din 3 bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 2.178 RON, prezentând un act de identitate eliberat de autorităţile greceşti pe numele de P.K.

Atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti martora M.M. a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.V. ca fiind autorul faptelor din data de 14 ianuarie 2008.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei efectuate s-a constatat că nu sunt autentice - Buletin de expertiză din 13 februarie 2008.

La aceeaşi dată - 14 ianuarie 2008 inculpatul B.Z.V. s-a prezentat la casa de schimb valutar aparţinând SC C. SRL Bucureşti, şi a solicitat schimbarea sumei de 1.000 euro alcătuită din 5 bancnote de 200 euro, primind în schimb suma de 3600 RON. La scurt timp, inculpatul B.V. l-a apelat telefonic pe A.A.D. solicitându-i să vină la casa de schimb valutar. Inculpatul B.Z.V. a prezentat un act de identitate eliberat pe numele de M.R., solicitând să-i fie schimbată suma de 2.600 euro, alcătuită din 13 bancnote în cupiură de 200 euro, pentru care a primit contravaloare a 9.360 RON.

S-a constatat că bancnotele de 200 euro în cauză nu sunt autentice - Buletin de expertiză din 13 februarie 2008.

M.G., casiera în cadrul casei de schimb valutar aparţinând SC C. SRL Bucureşti l-a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V., după planşa foto prezentată în cursul urmăririi penale dar şi în faza cercetării judecătoreşti, declaraţiile acesteia coroborându-se şi cu capturile de pe imaginile video surprinse de camerele de supraveghere ale casei de schimb valutar.

Întrucât M.G. a achitat către SC C. SRL suma de 3.600 euro, societatea nu se mai constituie parte civilă în cauză, M.G. fiind ce care s-a constituit parte civilă cu suma totală de 6000 euro.

2. Braşov

La data de 20 decembrie 2007 inculpatul B.Z.V. însoţit de A.A.D. s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC R. SRL din Piatra Neamţ, jud. Neamţ, punct de lucru Braşov, str. U., unde a solicitat schimbarea în RON a unei bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 696 RON. Inculpatul B.Z.V. şi inculpatul A.A.D. s-au deplasat la SC R. SRL prezentând actul de identitate pe numele C.I. La scurt timp, cei doi au solicitat schimbarea sumei de 1000 euro formată din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, primind 3.480 RON, iar apoi suma de 1400 euro alcătuită din şapte bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 4.872 RON.

Atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti martora D.G. în calitate de operatoare la casa de schimb valutar aparţinând SC R. SRL din Piatra Neamţ, punct de lucru Braşov a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V., în cursul urmăririi penale recunoaşterea efectuându-se după planşa fotografică prezentată iar în faţa instanţei martora l-a indicat pe inculpatul aflat în boxă:”eu pot spune cu certitudine că cel căruia i-am schimbat banii este inculpatul B.”.

Din cuprinsul Buletinului de expertiză din 15 ianuarie 2008 rezultă că bancnotele de 200 euro predate organelor de poliţie nu sunt autentice.

În aceeaşi zi, inculpatul însoţit de A.A.D. s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC R. SRL din Piatra Neamţ, jud. Neamţ, punct de lucru Braşov, str. J., unde a solicitat schimbarea a 800 euro formate în 4 bancnote în cupiură de 200 euro, prezentând un act de identitate eliberat pe numele de C.A., primind în schimb suma de 2.784 RON. Martora F.C.L., în calitate de operatoare la casa de schimb valutar aparţinând SC R. SRL din Piatra Neamţ, jud. Neamţ, punct de lucru Braşov, str. J., a recunoscut şi indicat pe inc. B.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 15 ianuarie 2008).

Audiată fiind de către instanţă martora l-a indicat pe inculpatul B.Z.V., aflat în boxă alături de ceilalţi doi inculpaţi, ca fiind autorul faptelor petrecute în data de 20 decembrie 2007 şi descrise de aceasta.

Aflat în Braşov, în aceeaşi zi - 20 decembrie 2007 inculpatul s-a deplasat şi la casa de schimb valutar aparţinând SC E.V. SRL Ghimbav solicitând martorei C.L.E., casier al societăţii, schimbarea unei bancnote în cupiura de 200 euro; cum martora a manifestat o suspiciune privind autenticitatea bancnotelor a solicitat inculpatului un act de identitate şi acesta a părăsit incinta societăţii, fără a se mai întoarce, bancnota rămânând în posesia martorei care a predat-o lucrătorilor de poliţie şi în urma expertizei efectuate s-a constatat că nu este autentică - buletin de expertiză din 15 ianuarie 2007.

Într-un mod similar a procedat inculpatul şi la casa de schimb valutar aparţinând SC E.O.C. SRL Braşov unde în aceeaşi zi - 20 decembrie 2007 a solicitat schimbarea unei bancnote de cupiura de 200 euro, martora H.R.F., casier al acestei societăţii manifestând suspiciune privind autenticitatea bancnotei, iar inculpatul sub pretextul că merge la maşină după un act de identitate, a ieşit din incinta casei de schimb valutar şi nu s-a mai întors.

Supusă expertizei, bancnota rămasă în posesia martorei şi predată lucrătorilor de poliţie s-a constatat că nu este autentică - Buletin de expertiză din 15 ianuarie 2008.

Martora H.R.F. l-a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V. după planşa fotografică efectuată. Poziţia procesuală a martorei care audiată fiind de către instanţă a declarat că îşi menţine toate declaraţiile date în cursul urmăririi penale dar că nu este în măsură în momentul audierii să recunoască autorul faptei din data de 20 decembrie 2007 este firească şi logică dat fiind intervalul de timp scurs de la acel moment până în prezent (aproximativ 1 an şi jumătate) coroborat cu aptitudinea diferită a oamenilor de a reţine sau nu într-un interval de timp mare a semnalmentelor unei persoane şi cum în procesul penal român forţa probantă a mijloacelor de probă nu este determinată de momentul administrării acestora (în cursul urmăririi penale ori în faza cercetării judecătoreşti) Tribunalul va reţine ca relevante declaraţiile date de martoră şi recunoaşterea efectuată de aceasta în faţa organelor de urmărire penală.

3. Argeş

La data de 12 ianuarie 2008, inculpatul B.Z.V., însoţit de A.A.D., s-au deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC P.E. SRL Piteşti, solicitând să schimbe o bancnotă în cupiura de 200 euro, primind în schimb suma de 720,30 RON, prezentând actul de identitate eliberat de autorităţile greceşti pe numele de P.K., pentru ca la scurt timp să solicite schimbul a încă patru bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 2881,20 RON, de această dată prezentând un act de identitate eliberat de autorităţile greceşti pe numele de Z.P.

Fără să părăsească casa de schimb valutar, inculpatul a mai oferit spre schimbare suma de 1000 euro, alcătuită din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb 3601,50 RON. Cei doi i-au solicitat în continuare martorei, R.I.M., casier în cadrul SC P.E. SRL Piteşti, schimbul a încă 16 bancnote de 200 euro, primind suma de 11524,8 RON.

Atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti martora R.I.M. l-a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V. ca fiind unul din autorii faptei din data de 12 ianuarie 2008, declaraţiile sale coroborându-se şi cu planşa foto cu imagini înregistrate la acea dată de camerele de supraveghere.

4. Dâmboviţa

La data de 19 ianuarie 2008 inculpatul B.Z.V. însoţit de A.A.D. s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC B.E.G. SRL Bucureşti, punct de lucru Târgovişte, unde a solicitat schimbarea în RON a unei bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 730 RON. La scurt timp, a fost efectuată schimbarea sumei de 1000 euro formată din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, cei doi primind 3650 RON. Imediat s-a solicitat schimbarea a încă 1000 euro formaţi din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, cei doi primind 3650 RON. După câteva minute, operatoarea, partea vătămată D.D.S., a mai schimbat suma de 2000 euro, alcătuită din zece bancnote în cupiură de 200 euro, cei doi primind în schimb suma de 7300 RON. În final cei doi au solicitat schimbarea a încă o bancnotă de 200 euro, primind suma de 730 RON.

Tranzacţiile în cauză au fost efectuate pe numele de A.T., cei doi prezentând un act de identitate eliberat pe acest nume.

Partea vătămată D.D.S., în calitate de operatoare la casa de schimb valutar aparţinând SC B.E.G. SRL Bucureşti, punct de lucru Târgovişte, a recunoscut şi indicat pe inc. B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 18 februarie 2008).

Audiată fiind de către instanţă partea vătămată l-a indicat pe inculpatul B.Z.V. (aflat în boxa ca fiind autorul faptelor din data de 19 ianuarie 2008, arătând totodată cu precizie modul de derulare a faptelor de la acea dată şi precizând că se constituie parte civilă cu suma totală de 10.000 euro daune materiale şi morale.

5. Hunedoara

La data de 22 ianuarie 2008, inculpatul B.Z.V., însoţit de inc. A.A.D., s-a prezentat la casa de schimb valutar aparţinând SC F. SRL Târgu Jiu, punct de lucru Petroşani, unde a solicitat schimbarea unei bancnote în cupiură de 200 euro, primind suma de 746 RON, şi a prezentat un act de identitate eliberat pe numele P.A. La scurt timp cei doi au solicitat schimbul în RON a încă 15 bancnote în cupiură de 200 euro, folosind pentru identificare un act eliberat pe numele de P.K. Martora N.M.A. a vândut părţii vătămate T.M. suma de 2.800 euro, formată din 14 bancnote din cupiura de 200 euro.

Martora N.M.A., casier în cadrul casei de schimb valutar aparţinând SC F. SRL Târgu Jiu l-a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.V. după planşa fotografică prezentată - declaraţie ce se coroborează cu modul de operare al inculpatului.

Astfel, Tribunalul reţine că săvârşirea unei infracţiuni determina modificări materiale în mediul înconjurător (urme) precum şi că noţiunea de urmă trebuie privită într-un sens foarte larg întrucât prin urmă nu se înţelege numai urma formată prin contactul direct a două corpuri (urme de mâini, urme de picioare) ori urmele formate de resturi materiale (urme biologice, microurme, diverse etc.) dar şi însăşi consumarea infracţiunii sau modul de operare al infractorului pot fi incluse în categoria generală a urmelor.

Astfel, că şi în cazul faptelor din data de 12 ianuarie 2008 comise în daune SC P.E. SRL Piteşti, 29 ianuarie 2008 în dauna SC T., SC P.C. SRL, 4 ianuarie 2008 în dauna SC V. SRL, 23 ianuarie 2008 în dauna SC E.G. SRL inculpatul B.V. şi A.A.D. au prezentat acte de identitate eliberate pe numele P.A. şi P.K.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost supuse expertizei, constatându-se că nu sunt autentifice - Buletin de expertiză din 7 februarie 2008.

6. Maramureş

La data de 23 ianuarie 2008, inculpatul B.V. s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC E.G. SRL Baia Mare, unde a solicitat schimbarea în RON a sumei de 1200 euro, compusă din şase bancnote din cupiură de 200 euro. Inculpatul a prezentat un act de identitate pe numele de A.P., eliberat de autorităţile greceşti. Inculpatul B.Z.V. a fost însoţit de inculpatul A.A.D., acesta din urmă prezentând martorei C.I.C. (casieră în cadrul casei de schimb valutar) tot un act de identitate eliberat de autorităţile greceşti pe numele de G.D.

Partea vătămată C.I.C., casier în cadrul SC E.G. SRL Baia Mare, a recunoscut şi indicat pe inc. B.Z.V., după planşa fotografică prezentată. Bancnotele în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 10 iunie 2008 şi din 20 februarie 2008).

La aceeaşi data - 23 ianuarie 2008 la ora 17.26, inculpatul B.Z.V., s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC V.B. SA Baia Mare, unde a solicitat schimbarea unei bancnote de 200 euro, primind în schimb suma de 750 RON, fără a prezenta nici un act de identitate. În aceeaşi zi, la ora 17.29, inculpatul revine la casa de schimb valutar şi solicită schimbarea sumei de 1000 euro, alcătuită din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 3.750 RON. La ora 17.32, inculpatul, însoţit de inculpatul A.A.D., a revenit la casa de schimb valutar şi a oferit spre schimbare suma de 2.000 euro alcătuită din 10 bancnote în cupiură de 200 euro. La această ultimă operaţiune de schimb, inculpatul a prezentat un act de identitate eliberat pe numele de P.K., eliberat de autorităţile greceşti. La ora 17.39, cei doi au revenit la casa de schimb valutar, când au solicitat schimbarea sumei de 1000 euro formată din cinci bancnote în cupiură de 200 euro. Cu această ocazie, inculpatul a prezentat un act de identitate pe numele de Z.P., eliberat de autorităţile greceşti. La ora 17.44, inculpatul a mai scos din buzunar încă 2000 euro în bancnote de 200 euro (10 buc), prezentând actul de identitate eliberat pe numele de P.K.

Martora S.L., în calitate de operatoare la casa de schimb valutar aparţinând SC V.B. SA Baia Mare, a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 18 februarie 2008).

7. Cluj

La data de 29 ianuarie 2008 inculpatul B.Z.V. s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca - punct de lucru Calea F., Cluj Napoca, unde a solicitat martorei G.A., casier în cadrul societăţii, să-i schimbe o bancnotă în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 740 RON. Pentru efectuarea tranzacţiei, inculpatul a prezentat un act de identitate emis de autorităţile greceşti pe numele P.A. La scurt timp, inculpatul a solicitat schimbarea sumei de 1000 euro, alcătuită din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 3700 RON. La câteva minute, a intrat în incinta casei de schimb valutar inculpatul A.A.D., care i-a solicitat martorei schimbarea sumei de 2000 euro, alcătuită din 10 bancnote de 200 euro, primind în schimb 7400 RON. Pentru efectuarea tranzacţiei, inculpatul B.Z.V. a prezentat un act de identitate emis de autorităţile greceşti pe numele P.K. După aproximativ 20 minute, cei doi i-au solicitat martorei schimbarea a încă 2000 euro, alcătuită din 10 bancnote în cupiură de 200 euro, primind 7.400 RON, iar în final a sumei de 3000 euro, formată din 15 bancnote în cupiură de 200 euro, tranzacţie refuzată din lipsă de bani.

În aceeaşi zi, inculpatul s-a prezentat la SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca, punct de lucru situat pe Bd. 21 D., unde a solicitat martorei R.D.G., schimbarea unei bancnote în cupiură de 200 euro, prezentând un act de identitate eliberat de autorităţile greceşti. La scurt timp a solicitat schimbarea sumei de 1200 euro, alcătuită din şase bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb contravaloarea în RON. După câteva momente, s-a prezentat inculpatul A.A.D., care i-a solicitat martorei schimbarea sumei de 1600 euro formată din 8 bancnote în cupiură de 200 euro, acesta prezentând de asemenea un act de identitate eliberat de autorităţile greceşti.

Martora G.A., casieră în cadrul SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca - punct de lucru calea F., Cluj Napoca, a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Martora R.D.G., casieră în cadrul SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca - punct de lucru situat pe bd. 21 D. Cluj Napoca, a recunoscut şi indicat pe inc. B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 13 februarie 2008).

La data de 29 ianuarie 2008 inculpatul B.Z.V., s-a prezentat la casa de schimb valutar aparţinând SC P.C. SRL Cluj Napoca, unde a solicitat schimbarea unei bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 743 RON. La scurt timp, inculpatul a solicitat schimbarea sumei de 1000 euro, alcătuită din cinci bancnote de 200 euro. Martora P.V.A., casier operator în cadrul SC P.C. SRL Cluj Napoca i-a solicitat inculpatului prezentarea unui act de identitate, acesta din urmă efectuând un apel telefonic. După câteva momente, la casa de schimb valutar a sosit inculpatul A.A.D., care a prezentat un act de identitate eliberat pe numele P.K. Inculpatul A.A.D. a solicitat schimbul sumei de 2000 euro, alcătuită din 10 bancnote în cupiură de 200 euro, pentru care a primit suma de 7430 RON. Martora a procedat şi la schimbul sumei de 1000 euro primită anterior de la inc. B.Z.V., căreia i-a remis suma de 3715 RON. După aproximativ 10 minute, inculpatul B.Z.V. s-a reîntors la casa de schimb valutar, solicitând martorei schimbarea altor bancnote în cupiură de 200 euro, aceasta refuzând din lipsă de disponibil lei.

Martora P.V.A., casier operator în cadrul SC P.C. SRL Cluj Napoca, a recunoscut şi indicat pe inc. B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 07 februarie 2008).

La data de 29 ianuarie 2008 inculpatul B.Z.V. s-a prezentat la casa de schimb valutar aparţinând SC P.E. SRL Turda, unde a solicitat schimbarea sumei de 1000 euro formată din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 3700 RON. Inculpatul a folosit un act de identitate eliberat de autorităţile greceşti pe numele de Z.A. La scurt timp, în casa de schimb valutar a sosit şi inculpatul A.A.D., care folosind o altă carte de identitate eliberată pe numele de G.P., a solicitat schimbarea sumei de 2000 euro, alcătuită din 10 bancnote de 2000 euro, primind în schimb suma de 7400 RON.

Martora A.M.L. casier operator în cadrul SC P.E. SRL Turda, a recunoscut şi indicat pe inculpatul B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 07 februarie 2008).

8. Sibiu

La data de 29 ianuarie 2008 inc. B.Z.V. s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC E.E. SRL Sibiu, unde a solicitat martorei P.B.S., operator la casa de schimb valutar menţionată, schimbarea în RON a unei bancnote în cupiură de 200 euro. Martora a procedat la verificarea bancnotei, fapt ce l-a determinat pe inculpat să declare că merge la autoturism să ia un act de identitate, însă acesta nu a mai revenit.

Martora P.B.S., casier în cadrul SC E.E. SRL Sibiu, a recunoscut şi indicat pe inc. B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnota de 200 euro în cauză a fost predată organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu este autentică (Buletin de expertiză din 20 februarie 2008).

9. Timiş

În ziua de 4 februarie 2008, în jurul orelor 15.00, inculpatul B.Z.V. s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC C.E.A. SRL Timişoara, unde a solicitat să-i fie schimbată suma de 1000 euro alcătuită din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 3550 RON. Inculpatul a prezentat pentru efectuarea tranzacţiei un act de identitate emis pe numele de Z.P.

În incinta casei de schimb valutar, s-a aflat şi martora N.A., casieră ce urma să intre în tură în locul martorei O.M. După efectuarea schimbului de tură, inculpatul a solicitat schimbarea în RON a sumei de 1000 euro, alcătuită din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, tranzacţie realizată de martora N.A., care i-a înmânat suma de 3550 RON.

Martora N.A. şi martora O.M., casiere în cadrul SC C.E.A. SRL Timişoara, au recunoscut şi indicat pe inc. B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnotele de 200 euro în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 10 iunie 2008).

La data de 4 februarie 2008 inc. B.Z.V. s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC V. SRL din Timişoara, şi i-a solicitat martorei M.F.M., casier în cadrul societăţii, să-i schimbe o bancnotă în cupiură de 200 euro, primind în schimb 680 RON. La scurt timp, inculpatul i-a solicitat martorei schimbarea sumei de 2000 euro, alcătuită din zece bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 6800 RON. Cu această ocazie, inculpatul prezentat un act de identitate emis pe numele de P.A. În timpul efectuării celei de a doua tranzacţii, inculpatul a dat un telefon, şi imediat în casa de schimb valutar a intrat inculpatul A.A.D., cei doi purtând discuţii în limba bulgară. Inculpatul B.Z.V. a solicitat în continuare schimbarea unei alte sume de 1000 euro, alcătuită tot din cinci bancnote în cupiură de 200 euro, primind în schimb suma de 3400 RON. Inculpatul a prezentat pentru efectuarea tranzacţiilor un act de identitate emis pe numele de Z.P. După efectuarea acestei tranzacţii, cei doi au părăsit incinta casei de schimb valutar, oprindu-se la intrare, în exterior, unde au purtat un dialog. La scurt timp, inculpatul A.A.D. a reintrat în casa de schimb valutar, şi a solicitat vânzarea sumei de 2000 euro, alcătuită din 10 bancnote în cupiură de 200 euro, primind suma de 6800 RON, prezentând pentru identificare un act de identitate emis pe numele de G.D. Inculpatul i-a solicitat martorei M.F.M. să-i mai schimbe şi alte sume, fiind efectuată o ultimă tranzacţie pentru suma de 600 euro, alcătuită din trei bancnote în cupiură de 200 euro, pentru care inculpatul a primit 2040 RON. Martora M.F.M., s-a deplasat în aceeaşi zi la Banca T., filiala din bd. R.T., unde a schimbat trei bancnote în cupiură de 200 euro, în bancnote mai mici, în cupiuri de 50 şi 100 euro, operaţiune realizată de martora I.M., casier în cadrul băncii. În aceeaşi zi, martora M.F.M., s-a deplasat la casa de schimb valutar aparţinând SC E.G. SRL Timişoara, unde a schimbat o bancnotă în cupiură de 200 euro, în două bancnote în cupiură de 100 euro, operaţiune efectuată de martora P.F.N., casier în cadrul casei de schimb. Reprezentantul părţii vătămate, SC V. SRL, a predat organelor de poliţie 21 de bancnote în cupiură de 200 euro, alte patru bancnote în cupiură de 200 fiind puse în circulaţie de către angajaţii societăţii.

Martora M.F.M., casieră în cadrul casei de schimb valutar SC V. SRL din Timişoara, a recunoscut şi indicat pe inc. B.Z.V., după planşa fotografică prezentată.

Bancnotele de 200 euro (21 buc.) în cauză au fost predate organelor de poliţie şi în urma expertizei s-a constatat că nu sunt autentice (Buletin de expertiză din 10 iunie 2008).

10. Alba

La data de 6 februarie 2008 inc. B.Z.V., s-a prezentat la casa de schimb valutar aparţinând SC R. SRL Alba lulia, unde a schimbat patru bancnote în cupiura de 50 euro, primind suma de 724 RON, prezentând carte de identitate pe numele Z.P. Cu aceleaşi bancnote în RON primite de inculpat, la scurt timp a intrat în incinta casa de schimb valutar inculpatul A.A.D., care i-a cerut martorei B.M., casieră în cadrul SC R. SRL Alba Iulia, cumpărarea de valută în cupiuri de 200 euro, aceasta din urmă declarând că nu are astfel de cupiuri. La scurt timp, inculpatul B.Z.V. a revenit şi i-a propus martorei schimbarea mai multor bancnote în cupiură de 200 euro, pe care le-a arătat acesteia. Martora a anunţat organele de poliţie, care sosind la faţa locului, l-au mai găsit doar pe inculpat, acesta având asupra sa suma de 720 RON şi o bancnotă în cupiura de 200 euro, cu seria S1.

Audiat fiind cu privire la faptele anterior descrise inculpatul B.Z.V. nu a recunoscut participaţia sa sub aspect subiectiv, negând ca ar fi ştiut că bancnotele sunt contrafăcute, iniţial refuzând să furnizeze datele de identitate ale însoţitorului sau despre care spunea că este o cunoştinţă de pe litoralul bulgar.

Cu ocazia ultimei audierii inc. B.Z.V. a declarat l-a cunoscut pe inc. A.A.D. în anul 2007, în Bulgaria şi ştie despre acesta că este de origine turcă şi se ocupă cu vânzarea cumpărarea de autoturisme, reîntâlnindu-l în luna ianuarie la Timişoara. Întrebat fiind despre plasările de bancnote contrafăcute acesta a declarat că nu-şi aminteşte de aceste tranzacţii, dar a admis că este posibil să fi fost în locaţiile respective. Acesta a arătat că nu a avut cunoştinţă de faptul că bancnotele din cupiura de 200 euro, pe care inc. A.A.D. îl ruga să i le schimbe, sunt contrafăcute subliniind că nu a prezentat nici un act de identitate la casele de schimb valutar.

Declaraţia sa conform căreia nu ştia că bancnotele sunt contrafăcute şi nu a folosit alte identităţi la casele de schimb valutar este contrazisă de modul de operare, înregistrările video realizate de camerele de supraveghere existente la casele de schimb valutar, declaraţii părţilor civile şi ale martorilor.

Cu privire la inculpatii D.Z. şi F.G.

La data de 11 aprilie 2008 s-a primit o informaţie conform căreia pe DN 1 Bucureşti - Ploieşti, într-o nişă, în spatele unei statuii, se află ascunsă suma de 12000 euro, bani ce urmează a fi ridicată în vederea punerii în circulaţie, de către doi cetăţeni bulgari ce vor veni în România cu autoturismul marca M., culoare albastră, autoturism ce a fost dat în consemn la punctul de trecere a frontierei Ruse-Giurgiu.

Poliţişti din cadrul D.G.C.C.O. - Oficiul Naţional Central de Combatere a Falsului de Monedă, Cecuri de Călătorie au procedat la verificarea aspectelor menţionate şi pe DN 1 Bucureşti - Ploieşti, direcţia de deplasare Ploieşti - Bucureşti, sub postamentul fostului indicator de limită de judeţ (Prahova - Ilfov), a fost găsit ascuns un pachet cu dimensiuni 10/10 cm, din pungă de plastic culoare neagră cu inscripţii în limba bulgară, înfăşurat în schotch de culoare galbenă, ce conţinea bancnote contrafăcute - 52 din cupiura de 200 euro şi 1 din cupiura de 50 euro.

În data de 14 aprilie 2008 ora 16:10 lucrătorii de poliţie din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - O.N.C. au fost anunţaţi telefonic de către lucrătorii de poliţie din cadrul I.G.P.F.- P.T.F. Giurgiu că autoturismul marca M. a intrat în România, fiind ocupat de două persoane.

În data de 14 aprilie 2008, în jurul orelor 16.00, inculpatul F.G. şi D.Z., au pătruns în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Ruse-Giurgiu, la bordul autoturismului marca M. Aceştia s-au deplasat pe traseul Giurgiu - Bucureşti, unde au ajuns în jurul orelor 17.30, iar în zona „Eroii Revoluţiei", cei doi au oprit manifestând derută în alegerea traseului. Autoturismul a fost condus mai departe spre zona centrală a Bucureştiului îndreptându-se către partea de nord, înscriindu-se, în zona aeroportului „Băneasa”, pe DN1 în direcţia Ploieşti şi de aici mai departe, până în zona comunei C., judeţul Ilfov. În jurul orelor 19.30 - 20.00, cei doi au oprit în parcarea situată pe partea dreaptă a DN 1, în sensul de mers Bucureşti-Ploieşti, parcare aflată la limita dintre judeţele Ilfov şi Prahova, vis-a-vis fiind o construcţie din beton (indicator limită judeţ). La scurt timp, şoferul autoturismului, inculpatul D.Z., a coborât din autoturism şi după câteva momente, în care s-a asigurat, a traversat DN 1 în direcţia indicatorului de limită de judeţ Ilfov, apropiindu-se de construcţia din beton (indicatorul de limită de judeţ), cu intenţia vădită de a caută un anume obiect, gesturile acestuia fiind specifice activităţii de căutare. La un moment dat s-a aplecat în dreptul unuia din colţurile postamentului construcţiei, căutând prin mişcări repetate ale mâinii drepte, un anume obiect. După câteva secunde a revenit la autoturism, unde era aşteptat de celalalt inculpat, F.G., care între timp coborâse din autoturism. Cei doi au pătruns în interiorul maşinii, unde au petrecut câteva minute, purtând un dialog, atât între ei cât şi cu numitul I.G.I. (aspect confirmat de listing-urile telefonice), apoi au coborât din autoturism, inculpatul F.G. rămânând lângă autoturism, iar celalalt inculpatul traversând DN 1, în aceeaşi direcţie, ocazie cu care a făcut câteva plimbări în jurul construcţiei din beton, repetând activitatea de căutare, pentru ca ulterior să revină la autoturism cu pachetul deschis. Cei doi au pătruns în autoturism, iar la scurt timp au părăsit parcarea, îndreptându-se spre Bucureşti, fiind opriţi în trafic în zona P., iar cu ocazia percheziţiei corporale asupra inculpatul D.Z., în buzunarul din stânga spate de la pantaloni a fost găsit pachetul menţionat cu suma de 10.450 euro în bancnote contrafăcute din cupiurile de 200 şi 50 euro.

Inculpatul D. şi F. nu au recunoscut săvârşirea faptelor, declarând că au venit în România la rugămintea unui prieten, „P.”, ce se ocupa cu vânzarea-cumpărarea de autoturisme, să ridice suma de 10000 euro ascunsă sub un postament pe DN1, sumă ce urma să fie folosită pentru achiziţionarea unui autoturism. Aceştia au menţionat că nu îi cunosc pe inc. A.A.D. şi I.G.I., dar convorbirile purtate cu I.G.I. în timpul deplasării în România, în momentul când nu au găsit pachetul cu bani şi apelurile telefonice primite de la acesta în ziua reţinerii şi arestării, contrazic această afirmaţie.

Autorităţile bulgare au comunicat atât în cadrul întâlnirilor de la Ruse şi Giurgiu cât şi ulterior, locul în care se afla pachetul cu bancnote contrafăcute ce urmau a fi puse în circulaţie, identitatea celor care urmau să ridice banii, mijlocul de transport cu care se deplasau cât şi faptul că erau coordonaţi telefonic de către I.G.I.

De asemenea declaraţiile celor doi sunt contradictorii şi în ceea ce priveşte scopul deplasării în România, în timp ce inc. F. neagă orice implicaţie sugerând că doar l-a însoţit pe inculpatul D. din prietenie, inculpatul D. a declarat că inculpatul F. l-a însoţit ca urmare a indicaţiilor lui „P.”, cunoscând motivul deplasării.

Faptul că inculpatul F. a cunoscut scopul deplasării în România, este evidenţiat şi de înregistrările video de la momentul flagrantului care au surprins atitudinea participativă a acestuia - discuţiile dintre cei doi când nu au găsit pachetul cu bancnote contrafăcute.

Un alt element ce trebuie avut în vedere este cel care defineşte conduita celor doi, care declară că nu au cunoscut că bancnotele sunt contrafăcute, dar au plecat la drum pentru a efectua o tranzacţie (cumpărarea unei maşini) fără a avea asupra lor o minimă sumă de bani sau efecte personale (haine de schimb, obiecte de igienă personală etc.)

Niciunul dintre cei doi nu a făcut vreun demers de a contribui la identificarea aşa zisului „P.” -care de altfel este I.G.I. - susţinând că sunt nevinovaţi.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în Bulgaria, cu implicaţii transfrontaliere, fiinţează un grup criminal organizat ce are drept scop falsificarea şi punerea în circulaţie a bancnotelor contrafăcute, în special din cupiura de 200 euro, pentru obţinerea de venituri ilicite.

Analizând modus operandi s-a constatat că, spre deosebire de paleta infracţională din anii trecuţi, grupul nu se limitează la falsificarea bancnotelor şi vânzarea acestora la un procent de 15-30% din valoare către persoane fără legătură directă, ci valorifică în totalitate bancnotele falsificate la cursul de schimb stabilit de băncile naţionale, mergând către un câştig de 100%, aspect posibil datorită calităţii foarte bune a contrafacerii.

Urmărind traseul plasărilor se constată că membrii grupului coordonaţi direct de către numitul I.G.I. (aspect ce reiese din convorbirile telefonice interceptate de către Serviciul Teritorial Bacău şi listing-urile telefonice) au pus în circulaţie bancnote contrafăcute în zona de centru-sud a ţării şi în Moldova, iar inculpatul A.A.D. şi B.Z.V. (racolat de către acesta) au plasat în zona centru-sud şi vest a ţării, modul de operare fiind acelaşi: încercau vigilenţa şi profesionalismul operatoarei de la casa de schimb valutar prin schimbul unei bancnote şi apoi unul din membri schimba o cantitate mai mare în timp ce un altul îi distrăgea atenţia operatoarei (vorbind la telefon, cerându-i minicalculatorul. întrebând despre paritate), de fiecare dată folosind identităţi false (ale unor alte persoane sau ale unor persoane imaginare).

Deşi o parte a membrilor grupului au fost arestaţi, I.G.I., susţinut de către inculpatul A.A.D. a continuat activitatea infracţională prin racolarea de noi membri ce aveau ca principală atribuţie punerea în circulaţie a bancnotelor contrafăcute. Noii membri racolaţi şi folosiţi pentru plasarea valutei au fost inculpaţii B.Z.V., D.Z. şi F.G., primul de către inculpatul A.A.D. iar ceilalţi de către inculpatul I.G.I.

Legătura acestora cu inculpatul I.G.I. este evidenţiată de numărul foarte mare de apeluri telefonice pe care inculpatul D.Z. l-a primit de la inculpatul I.G.I. atât pe drum către DN1, în momentul când nu au găsit banii cât şi în ziua reţinerii şi apoi a arestării.

Relaţia strânsă dintre inculpatul A.A.D. şi inculpatul I.G.I. este evidenţiată şi de faptul că în data de 07 iunie 2008, la graniţa bulgaro-turcă cei doi au fost depistaţi într-un autoturism având asupra lor suma de 30.000 euro în bancnote din cupiura de 200 euro contrafăcute în acelaşi indicativ european şi acelaşi număr de tipar ca cele puse în circulaţie.

Sub aspectul încadrării juridice instanţa reţine că faptele inculpatului B.Z.V., arătând aceea că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie 2007 - februarie 2008 a participat la susţinerea unui grup criminal organizat şi a schimbat, prin acte succesive, la casele de schimb valutar, bancnote contrafăcute din cupiura de 200 euro, încasând c/val acestora prin inducerea în eroare a operatoarelor de la casele de schimb valutar, iar la momentul depistării s-a prezentat sub o alta identitate (M.M.) atât în faţa lucrătorilor de politie şi procurorului - la 7 februarie 2008 cât şi în faţa judecătorului - 8 februarie 2008, realizează elementele de conţinut constitutiv ale infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen. - 284 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. pentru care se va dispune condamnarea acestuia.

Faţă de cele anterior expuse Tribunalul nu a reţinut în conţinutul constitutiv al infracţiunilor continuate şi fapta din 19 octombrie 2007, săvârşite în dauna SC G.B. SRL Bucureşti punct de lucru şos Ş.M., cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, atât sub aspectul răspunderii penale, cât şi al celei civile.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte fapta din 13 noiembrie 2007 comisă în dauna aceleiaşi părţii vătămate de către inculpatul B.Z.V. şi rămasă în faza tentativei, instanţa a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune de înşelăciune, în forma continuată, fiind realizată cerinţa unităţii de rezoluţie. Or, existenţa infracţiunii continuate presupune săvârşirea mai multor acţiunii, care constituie fiecare în parte elementul material al aceleiaşi infracţiunii, fără a interesa dacă unele dintre acţiunii au forma faptului consumat, iar altele au rămas în faza tentativei. Reţinând, ca atare, aceasta unitate legală de infracţiune, instanţa apreciază ca neîntemeiată cererea părţii civile SC G.B. SRL de schimbare a încadrării juridice, în sensul reţinerii şi a tentativei, această faptă regăsindu-se în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului şi pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

În ceea ce priveşte faptele inculpatului F.G., constând în aceea că în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna aprilie 2008 a participat la susţinerea unui grup criminal organizat şi la solicitarea unuia din lideri s-a deplasat în România împreună cu coinculpatul D. care a ridicat de sub indicatorul de limita de judeţ Ilfov - Prahova DN1 un pachet cu suma de 10.400 euro în bancnote contrafăcute, suma ce urma a fi pusă în circulaţie, realizează elementele de conţinut constitutiv ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 282 alin. (2) C. pen. - 284 C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

Faptele inculpatului D.Z. constând în aceea că în realizarea unei unice rezoluţii infracţionale, în luna aprilie 2008, a participat la susţinerea unui grup criminal organizat şi la solicitarea unuia din lideri s-a deplasat în România conducând auto marca M. (deşi nu avea permis de conducere), ridicând de sub indicatorul de limită de judeţ - Ilfov - Prahova DN 1 un pachet cu suma de 10.400 euro în bancnote contrafăcute ce urma a fi pusă în circulaţie, realizează elementele de conţinut constitutiv ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2009, art. 282 alin. (2) C. pen. - 284 C. pen., art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 pentru care se va dispune condamnarea acestuia.

Întrucât inculpatul B.Z.V. a furnizat datele de identitate ale inculpatului A.A.D. şi a denunţat activitatea infracţională a acestuia, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de inculpare, Tribunalul a reţinut faţă de acesta prevederile art. 9 din Legea nr. 39/2003.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. şi anume limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, de circumstanţele personale ale inculpaţilor.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile Părţii generale prevăzute de C. proc. pen., limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală.

În acest proces al individualizării sunt în balanţă, pe de o parte gravitatea deosebită a faptelor ataşată de prejudiciul însemnat produs, de modalitatea concretă în care s-a acţionat, de importanţa obiectului lezat, dar şi pus în pericol prin săvârşirea faptelor şi pe de altă parte, persoana inculpaţilor, atitudinea lor anterioară săvârşirii faptelor, conduita pe parcursul procesului penal, inclusiv după punerea lor în libertate, precum şi necesitatea de a echilibra neajunsurile provocate de durata procedurilor derulate până în prezent. Având în vedere că există un interes al societăţi ca inculpaţii să nu rămână nepedepsiţi, această împrejurare trebuie să se reflecte în durata pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor (CEDO, Eckle c RFG/15.07.1982), o întindere prea mare a acestora nefiind justificată nici în raport de timpul scurs de la momentul activităţii infracţionale, de natura a atenua rezonanta sociala negativă a faptelor.

Din durata pedepselor pronunţate se va computa timpul reţinerii şi arestării preventive (până la data punerii efective în libertate a celor 3 inculpaţi).

Sub aspectul laturii civile constată că pretenţiile civile formulate de SC G.B. SRL sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte fapta din data de 13 noiembrie 2007, rămasă în faza tentativei, nu s-a produs nici o pagubă în patrimoniul părţii vătămate, de natura a o îndreptăţii la o reparare a acesteia.

În ceea ce priveşte fapta din data de 19 octombrie 2007, în condiţiile în care instanţa a concluzionat că inculpatul B., trimis în judecată în prezenta cauză, nu este autorul acestei fapte, nu se poate dispune obligarea sa la acoperirea unui prejudiciu produs prin fapta altei persoane, netrimisă în judecată în cauză.

În acest sens, s-a avut în vedere că acţiunea civilă trebuie să-şi aibă izvorul în aceeaşi faptă materială ca şi acţiunea penală, adică în infracţiune, a cărei existenţă atrage atât răspunderea penală, cât şi cea civilă. În consecinţă, prejudiciul cauzat nu poate fi recuperat, în prezenta cauză, nici de la inculpatul ce nu este autorul faptei ilicite, dar nici de la alte persoane, netrimise în judecată, a căror vinovăţiei în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii nu a fost stabilită în cadrul acestui proces penal.

De altfel, instanţa este ţinută a respecta limitele arătate în art. 317 C. proc. pen., potrivit cu care judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătata în actul de sesizare.

În ceea ce o priveşte pe M.M., instanţa a constatat constituirea sa de partea civilă ca tardivă, fiind ulterioară momentului prev. prin disp. art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la celelalte părţi civile din cauză, cum sunt îndeplinite cerinţele vizând răspunderea civilă delictuală şi anume existenţa prejudiciului, vinovăţia inculpaţilor şi raportul de cauzalitate între faptele inculpaţilor şi prejudiciul produs, Tribunalul văzând şi disp. art. 998-999 C. civ., art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. a dispus admiterea acţiunii civile pronunţate de acestea.

Faţă de soluţia dispusă asupra acţiunii civile formulată de SC G.B. SRL şi, totodată, având în vedere faptul că nu a rezultat din actele dosarului existenţa în patrimoniul inculpaţilor a unor terenuri imobiliare, asupra cărora să se poată institui o măsură asiguratorie, Tribunalul a respins cererile formulate în cauza de SC G.B. SRL şi SC P.E. SRL de luare a măsurii sechestrului imobiliar.

Instanţa a constatat că multitudinea faptelor comise pe teritoriul României, natura acestora, forma agravată în care au fost comise şi perioada de timp relativ mare în care s-a desfăşurat activitatea infracţională a inculpaţilor constituie un pericol social manifestat inclusiv prin posibilitatea comiterii de noi infracţiunii, ceea ce justifica luarea faţă de inculpaţi a măsurii de siguranţa a expulzării inculpaţilor către ţara de origine, Bulgaria.

Aceste împrejurări precum şi necesitatea unei garanţii a prezentei inculpaţilor la judecată, până la soluţionarea definitivă a acesteia sunt motivele pentru care instanţa va respinge cererile de revocare a măsurilor preventive luate faţă de inculpaţi.

În considerarea celor expuse, Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea părţii civile SC G.B. SRL, de schimbare a încadrării juridice dată faptelor comise de inculpatul B.Z.V., prin actul de sesizare, în sensul reţinerii şi a tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen., şi respectiv infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 comb. cu art. 9 din acelaşi act normativ va condamna inculpatul B.Z.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau organizare a unui grup infracţional ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup (fără a reţine fapta din 19 octombrie 2007 comisă în dauna casei de schimb valutar SC G.B. SRL Bucureşti - punct de lucru şos. Ş.M.).

În baza art. 282 alin. (2) raportat la art. 284 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori/valori străine (cu excluderea faptei din 19 octombrie 2007, aşa cum s-a menţionat anterior).

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (cu excluderea faptei anterior arătate).

În baza art. 293 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 39/2003 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale (decizia nr. XXIV din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi 35 C. pen., inculpatul B.Z.V. va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei pronunţate prevenţia de la 07 februarie 2008 la 12 iulie 2010 (decizia penală nr. 11097 din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală).

A respins ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul B.Z.V.

În baza art. 111-112 şi 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpatului B.Z.V., cetăţean bulgar, în statul al cărui cetăţean este, aducerea la îndeplinire a măsurii, urmând a avea loc după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., 76 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul F.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire sau aderare sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 282 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 284 C. pen., şi art. 74 lit. a), 76 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de falsificare de monedă sau alte valori/valori străine.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., comb. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale (decizia nr. XXIV din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi 35 C. pen. inculpatul F.G. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei pronunţată prevenţia de la 15 aprilie 2008 la 18 mai 2010 (decizia penală nr. 791/R din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală).

În baza art. 111-112 şi 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpatului F.G. cetăţean bulgar, în statul al cărui cetăţean este, aducerea la îndeplinire a măsurii urmând a avea loc după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.Z. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 282 alin. (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. şi art. 74 lit. a), 76 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă sau alte valori (valori străine).

În baza art. 78 alin. (1) din O.U.G.. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a), 76 C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 39/2003 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi 35 C. pen., inculpatul D.Z. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplic. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa pronunţată prevenţia de la 15 aprilie 2008 la 18 mai 2010 (decizia penală nr. 791/R din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).

În baza art. 111-112 şi 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului D.Z., cetăţean bulgar, în statul al cărui cetăţean este, aducerea la îndeplinire a măsurii de siguranţă urmând a avea loc după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 998-999 C. civ. şi art. 346 C. proc. pen. a admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC P.E. SRL Piteşti, SC R. SRL Piatra Neamţ, SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca, SC P.C. SRL Cluj Napoca, SC P.E. SRL Turda, SC V. SRL Timişoara, SC C.E.A. SRL Timişoara, SC M.E. SRL Bucureşti, SC B.C. 2006 SRL Bucureşti, T.M., C.I.C., S.L., D.D.S. şi M.G. şi a obligat inculpatul B.Z.V. la plata către acestea a următoarelor sume, respectiva echivalentului în RON, conform cursului Băncii Naţionale a României la data achitării sumelor respective: 4000 euro către SC P.E. SRL, plus dobânda legală calculată la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României; 3400 euro către SC R. SRL Piatra Neamţ; 11200 euro către SC T.C.S.V. SRL Cluj Napoca; 3200 euro către SC P.C. SRL Cluj Napoca; 3200 euro către SC P.E. SRL Turda; 4200 euro către SC V. SRL Timişoara; 2000 euro către SC C.E.A. SRL Timişoara; 1800 euro către SC M.E. SRL Bucureşti; 1800 euro către SC B.E. 2006 SRL Bucureşti; 2800 euro către T.M.; 6000 euro reprezentând prejudiciul neachitat, dobânda şi daune morale către M.G.; 10 000 euro, din care 4400 euro reprezentând daune materiale şi restul dobânda şi daune morale către D.D.S.; 1200 euro către C.I.C.; 6200 euro către S.L. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă promovată de SC G.B. SRL Bucureşti şi ca tardiv formulată acţiunea promovată de M.M.

S-au respins cererile părţilor SC P.E. SRL şi SC G.B. SRL, de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor.

S-a dispus distrugerea bancnotelor falsificate, având seriile indicate la filele 7-14 din rechizitoriu, precum şi a bancnotelor contrafăcute în sumă de 10.450 euro ridicate cu ocazia flagrantului din data de 14 aprilie 2008 de la inculpatul D.Z.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpaţii la câte 25.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, apelanţii-inculpaţi B.Z.V., F.G. şi apelanta-parte civilă SC G.B. SRL.

Parchetul critică hotărârea pentru netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând, în fond, înlăturarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. reţinute în favoarea inculpaţilor D.Z. şi F.G. şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului B.Z.V.

În motivarea scrisă a apelului Parchetul descrie situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare şi soluţia instanţei de fond, arătând că reţinerea circumstanţelor atenuante are loc în funcţie de rezultatul analizei criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., în speţă gravitatea faptelor şi atitudinea procesuală a inculpaţilor D.Z. şi F.G. nejustificând reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Parchetul susţine că hotărârea fondului nu motivează reţinerea circumstanţei atenuante, mulţumindu-se să enumere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., fără a arăta în concret argumentele care au stat la baza reţinerii acesteia (conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii).

A doua critică a Parchetului vizează greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.Z.V., în sensul că pedeapsa este prea blândă în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. În acest sens prima instanţă nu a acordat semnificaţia cuvenită caracterului grav, transnaţional, organizat, premeditat şi continuat al infracţiunilor săvârşite, ţinând cont şi de împrejurarea că prejudiciul cauzat nu a fost recuperat, aspecte care nu justifică orientarea instanţei către pedepse îndreptate către minimul special.

Parchetul arată că activitatea infracţională imputată inculpatului B.Z.V. s-a desfăşurat pe parcursul mai multor luni, în diverse locaţii de pe teritoriul României, însumând un prejudiciu de 31.600 euro, iar inculpatul nu a făcut nici un demers pentru repararea prejudiciului cauzat.

Parchetul menţionează că atitudinea de colaborare a inculpatului cu organele judiciare a survenit după ce a epuizat toate mijloacele posibile, prezentându-se în mod repetat atât în faţa organelor de poliţie cât şi în faţa procurorului şi judecătorului sub o altă identitate decât cea reală, aspecte ce denotă caracterul premeditat şi organizat al activităţii infracţionale. Ca atare, pedepsele de 4 ani şi respectiv 3 ani închisoare aplicate inculpatului nu se justifică, în condiţiile în care aderarea s-a făcut la un grup infracţional organizat cu acţiune transfrontalieră şi au fost puse în circulaţie sume importante de bani, în mod continuat şi în multe localităţi din ţară.

În motivarea scrisă a apelului, partea civilă SC G.B. SRL arată că se impun a fi înlăturate circumstanţele atenuante şi majorată pedeapsa aplicată inculpatului B.Z.V. iar sub aspectul laturii civile solicită obligarea inculpaţilor în solidar la plata despăgubirilor solicitate şi a dobânzii legale. De asemenea, solicită instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor.

În susţinerea orală a motivelor de apel inculpatul B.Z.V., prin apărătorul ales, arată că a declarat apel apreciind hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât, deşi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în sensul reducerii acestei pedepse la jumătate, această cauză de reducere nu s-a reflectat în cuantumul pedepsei.

De asemenea, apreciază că şi pedeapsa de 4 ani aplicată pentru art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. este exagerată, având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale şi a colaborat cu organele de anchetă, însă din faza de urmărire penală. Faţă de aceste considerente solicită admiterea apelului, reducerea cuantumului pedepselor solicitând ca pedeapsa rezultantă să nu depăşească 3 ani, pedeapsă care, în aprecierea sa ar fi suficientă şi s-ar putea aplica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Mai arată că, la acest moment, a executat deja 2 ani şi 7 luni închisoare şi, astfel, s-a atins scopul pedepsei.

În susţinerea orală a motivelor de apel inculpatul F.G., prin apărătorul din oficiu, solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi pe fond, rejudecând, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa, apreciind că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia; la dosar nu există nici o probă din care să rezulte că avea cunoştinţă de provenienţa bunurilor, respectiv că acestea erau furate.

În subsidiar, dacă instanţa va trece peste apărarea făcută şi va aprecia că la dosar există probe de vinovăţie, solicită coborârea cuantumului pedepsei şi, făcând aplicarea art. 81 C. pen., să se dispună suspendarea executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 188 din 17 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii B.Z.V. şi D.Z. şi partea civilă SC G.B. SRL.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.Z.V. de la 7 februarie 2008 la 12 iulie 2010 şi pentru inculpaţii F.G. şi D.Z. de la 15 aprilie 2008 la 18 mai 2010.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de apelantul B.Z.V. prin decizia penală nr. 1097 din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs partea civilă SC G.B. SRL şi inculpaţii B.Z.V. şi D.Z.

Apărătorul ales al inculpatului B.Z.V. a depus un set de înscrisuri la dosar şi aşa cum rezultă din partea introductivă o declaraţie notarială prin care inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi ca atare a solicitat admiterea recursului şi invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. să se reducă pedeapsa în raport de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. dar şi respingerea recursului declarat de partea civilă.

Referitor la inculpatul D.Z. în condiţiile în care acesta nu a declarat apel, concluziile apărării au fost de lăsarea la aprecierea instanţei asupra admiterii recursului, celelalte aspecte fiind cuprinse în încheierea de amânare a pronunţării.

Examinând pe fond recursurile, Înalta Curte reţine următoarele:

Partea civilă SC G.B. SRL a formulat recurs, nemotivat că dealtfel şi inculpaţii; motivele orale fiind expuse de avocaţi, în cursul dezbaterilor, astfel cum s-a menţionat în partea introductivă.

Referitor la recursul părţii civile SC G.B. SRL se constată că este nefondat.

Sub aspectul laturii civile, corect a reţinut instanţa de fond şi de control judiciar, că pretenţiile civile sunt neîntemeiate în condiţiile în care pe de o parte nu s-a produs nici-o pagubă în patrimoniul părţii vătămate (fapta din 13 noiembrie 2007, fiind rămasă în faza tentativei) iar referitor la fapta din 19 octombrie 2007 (inculpatul B.Z.V. nu este autorul) de natură a o îndreptăţi la reparaţia acesteia.

Ca atare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul părţii civile.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.Z.V. acesta va fi admis pentru motivele ce se vor arăta şi care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, la dosar inculpatul a depus o declaraţie autentificată la data de 30 martie 2012 de notar P.Ko., notar public la Judecătoria municipală Gabrovo prin care acesta a precizat că recunoaşte toate acuzaţiile reţinute în sarcina sa în cauza de faţă şi ca atare să-i fie aplicabile dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei.

În aceste condiţii Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 121 din 19 decembrie 2011 potrivit căruia, cu privire la art. V „în cauzele aflate în cursul judecăţii în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (...) se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedura completă, va proceda în consecinţă.”

Raportat la speţa în cauză Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste texte legale, va proceda la admiterea cererii inculpatului - urmare admiterii recursului declarat de acesta - va casa decizia atacată şi sentinţa penală nr. 527 din 2 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la individualizarea pedepselor şi va dispune conform dispozitivului.

În ce priveşte recursul declarat de inculpatul D.Z. se constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen. alin. (4) legiuitorul a arătat că „nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute de art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea apelului (...)”.

Or, în cauza de faţă inculpatul D.Z. se încadrează în dispoziţiile art. 362 C. proc. pen. dar nu a exercitat calea de atac a apelului.

În aceste condiţii nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3851 C. proc. pen., Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge, recursul declarat de inculpatul D.Z., ca inadmisibil.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea formulată de inculpatul B.Z.V. de aplicare a dispoziţiilor art. XI raportat la art. V din O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Admite recursul declarat de inculpatul B.Z.V. împotriva deciziei penale nr. 188 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 527 din 02 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepselor.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, coroborat cu art. 9 din aceeaşi lege şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) raportat la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Reduce pedepsele aplicate inculpatului ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., după cum urmează:

- de la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, coroborat cu art. 9 din aceeaşi lege la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- de la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 3 ani închisoare;

- de la 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) raportat la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 2 ani închisoare;

- de la 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 8 luni închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 lit. c) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B.Z.V. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.Z.V., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC G.B. SRL împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurenta parte civilă SC G.B. SRL la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.Z. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul inculpat D.Z. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1299/2012. Penal