ICCJ. Decizia nr. 1224/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1224/2012
Dosar nr. 7452/1/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă de revizuienta G.A. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, la data de 28 martie 2011, aceasta a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 254 din 26 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – completul de 9 judecători, pronunţată în dosarul nr. 8956/1/2009.
În motivarea scrisă a cererii sale, revizuienta a reiterat aspectele invocate în fazele anterioare de judecată, solicitând tragerea la răspundere penală a magistraţilor judecători Z.P., P.G. şi J.C., care au format completul de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, investit cu judecarea cererii de strămutare, întrucât nu au dispus suspendarea judecării cauzei.
În cauză, s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 962 din 12 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G.A. împotriva rezoluţiei din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 1024/P/2008. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reţinut, în esenţă, că, prin rezoluţia din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de urmărire penală şi criminalistică, dată în dosarul nr. 1024/P/2008, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de P.Z., G.P. şi J.C., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut că persoana vătămată G.A. a formulat plângere penală împotriva completului de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea unor infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu prilejul soluţionării dosarului cu nr. 2760/1/2008.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, dosarul cu nr. 2706/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, a avut ca obiect cererea de strămutare a dosarului penal nr. 2772/36/2007 de la Curtea de Apel Constanţa la o instanţă egală în grad, formulată de persoana vătămată G.A. (motivat de „vrăjmăşiile” autorităţilor locale, ale poliţiei, parchetului, primăriei şi prefecturii).
Prin încheierea din data de 28 februarie 2008 Curtea de Apel Constanţa a amânat cauza în vederea soluţionării cererii de recuzare şi de abţinere formulată de completul de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea din data de 2 aprilie 2008, a luat în examinare cererea formulată de persoana vătămată prin care solicită suspendarea judecării cauzei ce forma obiectul dosarului cu nr. 2772/36/2007 al Curţii de Apel Constanţa, până la soluţionarea cererii de strămutare, privind acelaşi dosar. Curtea a apreciat că nu se impune suspendarea judecării cauzei şi pentru judecarea cererii de strămutare la data de 14 mai 2008.
La termenele din 14 mai 2008 şi 11 iunie 2008 cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea persoanei vătămate să-şi pregătească apărarea.
Prin încheierea cu nr. 1228 din 25 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată şi a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, menţinând actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat judecarea cauzei. S-a constatat că motivele invocate se regăsesc printre cazurile menţionate de prevederile art. 55 C. proc. pen., iar strămutarea judecăţii se impune şi în vederea asigurării unui proces echitabil.
Procurorul a constatat că persoana vătămată este nemulţumită de faptul că magistraţii judecători Z.P., P.G. şi C.J., ce au format completul de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, nu au suspendat judecarea cauzei, până la data la care urma să se judece cererea de strămutare.
S-a reţinut că, în speţă, au fost respectate dispoziţiile art. 56 alin. (3) C. proc. pen., iar admiterea sau respingerea unor cereri formulate de către părţi, chiar dacă este de natură să nemulţumească, nu realizează elementele vreunei infracţiuni.
Soluţia a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, prin rezoluţia nr. 75/211/11/2009 din 19 ianuarie 2009.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petenta a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen., făcând referiri la diferite cauze pe care le are, fără a preciza în concret care sunt motivele pentru care consideră rezoluţia atacată, ca fiind nelegală şi/sau netemeinică.
Examinând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale prin prisma înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că plângerea este nefondată.
S-a reţinut că, potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte defectuos şi prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului, care a soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor putea fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Împrejurarea că, în speţă, intimaţii nu au admis cererea de suspendare formulată de petentă, nu echivalează cu săvârşirea unei fapte penale, aşa după cum corect s-a reţinut, atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, cât şi de către procurorul ierarhic superior acestuia, plângerea formulată de petentă fiind nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentă solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea plângerii formulate şi desfiinţarea rezoluţiei atacate, interesele sale materiale fiind prejudiciate.
Prin Decizia penală nr. 254 din 26 aprilie 2010 pronunţată în dosarul nr. 8956/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul de 9 judecători a respins, ca nefondat recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinţei nr. 962 din 12 mai 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. 116/1/2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că soluţia dispusă este legală şi temeinică, criticile şi solicitările petentei fiind nefondate şi neexistând cazuri de casare a căror reţinere din oficiu, să conducă la desfiinţarea hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii, petiţionara G.A. a formulat cerere de revizuire.
Examinând cererea formulată de revizuientă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Din analiza dispoziţiilor legale, aplicabile în materie, reiese că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile care rezolvă fondul cauzei. Or, în speţă, este vorba de o cauză în baza art. 278 C. proc. pen., dispoziţii ce stabilesc o procedură specială de soluţionare a plângerilor formulate împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, nefiind soluţionat fondul cauzei.
Aşa fiind, cererea formulată de revizuientă este inadmisibilă, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţiile unite, prin Decizia penală nr. XVII din 19 martie 2007, iar potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen. „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe”.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, formulată de revizuienta G.A., ca inadmisibilă, obligând-o pe revizuientă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei din urmă sentinţe, nr. 1383 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, a formulat contestaţie în anulare revizuienta, fără a indica vreun motiv de drept, vreun temei juridic, aşa cum prevede legea.
Contestatoarea, prin demersul său, solicită admiterea contestaţiei formulată, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a examina din nou cauza.
Analizând contestaţia în anulare formulată de petentă, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.
Examinarea cererii, în raport de reglementarea căii de atac a contestaţiei în anulare existente în Codul de procedură penală, arată că, contestaţia în anulare apare ca inadmisibilă.
În legislaţia noastră nu există reglementată atacarea prin calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare a unei hotărâri pronunţate într-o altă cale de atac extraordinară, cum este revizuirea, respinsă, ca inadmisibilă.
Or, în speţă, contestatoarea a atacat prin contestaţia în anulare o hotărâre pronunţată într-o cauză de revizuire, respinsă, ca inadmisibilă, ceea ce nu este de admis. A considera o astfel de cale de atac, ca admisibilă, ar face ca, la speţă, să se ajungă la concluzia, cel puţin teoretic, că o revizuire inadmisibilă ar putea fi privită, în anumite condiţii şi ca admisibilă, deşi, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, pentru acest lucru.
În raport cu cele arătate, neexistând temei juridic pentru admiterea unei astfel de contestaţii în anulare, Curtea va trebui să privească contestaţia în anulare formulată de G.A. împotriva sentinţei penale nr. 1383 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, ca inadmisibilă şi a o respinge, ca atare.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva sentinţei penale nr. 1383 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2685/1/2011.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1282/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1214/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
