ICCJ. Decizia nr. 136/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 136/2012
Dosar nr. 11711/2/2010

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin mai multe plângeri înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, S.C.D.P. Băneasa a solicitat efectuarea de cercetări faţă de G.T. - consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R. - administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, D.D.C. - executor judecătoresc, D.O. - executor judecătoresc, S.G. - expert tehnic, M.V. - expert tehnic, A.D. - expert tehnic, P.I.R. - judecător, D.D. - în calitate de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) şi 2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 298 C. pen., art. 360 C. pen.

În esenţă, din plângeri a rezultat că S F.P.I. SRL a devenit creditorul S.C.D.P. Băneasa în aprilie 2005 când a cumpărat de la SC B.K. SA (bancă în faliment) o creanţă de aproximativ 3,5 miliarde ROL pe care aceasta o avea împotriva persoanei, vătămate. E.O.R. şi împuternicitul său, consilierul juridic G.T., au început executarea silită imobiliară asupra Bazei de Cercetare Băneasa şi asupra B.C.D.P. Moara Domnească situată în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov.

Deşi staţiunea a dovedit cu înscrisuri că imobilul situat în Moara Domnească este domeniul public al statului, totuşi Judecătoria Buftea a încuviinţat executarea silită.

În ciuda evidenţei, executorul judecătoresc D.D.C., fără a avea competenţă teritorială, a scos la licitaţie publică imobilele în dosarul de executare nr. 170/2005 SC F.P. SRL, le-a adjudecat în contul creanţei sale la licitaţia publică din 17 ianuarie 2007 în schimbul sumei de aproximativ 600.000 RON.

La data de 06 februarie 2007 executorul judecătoresc D.D.C. a emis actul de adjudecare în care se arată că se transferă proprietatea unei suprafeţe de 198 ha şi a 23 de construcţii situate pe această suprafaţă de teren de la staţiune la S F.P.I. SRL.

Executorul judecătoresc D.O. a emis somaţia nr. 743 din 09 februarie 2007 prin care staţiunea a fost somată să lase în liniştită posesie ş proprietate imobilele supuse executării în termen de 5 zile. Întrucât, bunurile supuse executării erau deţinute în temeiul unui contract de cesiune, staţiunea nu a dat curs somaţiei

În aceste condiţii la 28 februarie 2007 făptuitorii au intrat cu forţa în incinta B.C.D.P. Moara Domnească, distrugând lacăte, uşi, ocupând toate clădirile anexe, plantaţiile şi pepiniera pomicolă (deşi aceasta din urmă nu făcea obiectul actului de adjudecare), instalând personal de pază propriu şi însuşindu-şi toate înscrisurile specifice desfăşurării activităţii staţiunii.

Persoana vătămată a apreciat că, chiar dacă s-a emis actul de adjudecare din 06 februarie 2007, totuşi sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, întrucât făptuitorii ar fi trebuit să obţină acordul prealabil al proprietarului terenului pentru a intra pe acesta.

S-a mai arătat că, prin însuşirea fără drept a înscrisurilor aparţinând staţiunii s-au săvârşit infracţiunile de furt calificat, sustragere de înscrisuri şi divulgarea secretului economic, întrucât nici actul de adjudecare şi nici un alt înscris nu permitea scoaterea acestor documente din proprietatea staţiunii, acestea fiind esenţiale pentru desfăşurarea activităţii curente de cercetare şi dezvoltare.

Prin distrugerea încuietorilor s-a săvârşit infracţiunea de distrugere calificată.

Au fost scoase din deţinerea staţiunii colecţiile ştiinţifice de material săditor care fac parte din patrimoniul naţional. Astfel, s-ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 360 C. pen., însuşirea unor valori culturale.

Referitor la judecătorul P.I.R., persoana vătămată arată că a analizat superficial dosarul nr. 5192/2005 şi a constatat, în mod nereal, în sentinţa pe care a pronunţat-o, că ar exista înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al staţiunii asupra imobilelor situate în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov.

De asemenea, judecătorul a menţionat, în mod nereal, că între staţiune şi SC B.K. SA ar fi fost încheiate contracte de garanţie imobiliară, în realitate contractele având ca garanţie bunuri mobile.

Judecătorul a încălcat dreptul de apărare, solicitând dosarul de executare nr. 170/2005 de la executorul judecătoresc D.O., iar nu de la emitentul acestuia executorul judecătoresc D.D.C.; dosarul de executare a sosit la instanţă la ultimul termen, iar persoana vătămată nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de înscrisurile cuprinse în dosarul de executare.

Judecătorul a soluţionat cauza în baza unor înscrisuri neexistente (staţiunea nu a avut niciodată titlul de proprietate asupra bunurilor executate, acestea aflându-se în proprietatea publică a statului).

Judecătorul a respins, în mod greşit, o cerere a persoanei vătămate prin care se solicita intervenţia în cauză a Statului Român, cu motivarea că o asemenea cerere este inadmisibilă.

Judecătorul nu a comunicat hotărârea pronunţată tuturor părţilor din proces împiedicându-le astfel să promoveze căile de atac şi înlesnind astfel adjudecarea bunurilor de S F.P.I. SRL.

Judecătorul a aplicat, în mod greşit, menţiunea „definitivă şi irevocabilă pe hotărârea pronunţată în dosarul nr. 5192/2005 deşi această hotărâre nu era irevocabilă (trei dintre părţile procesului nu au putut să formuleze calea de atac întrucât nu li s-a comunicat hotărârea).

Judecătorul s-a pronunţat cu încălcarea normelor privim incompatibilitatea asupra a două cereri de suspendare provizorie a executării silite formulate de persoana vătămată pe care le-a respins ca neîntemeiate.

Judecătorul a autorizat în mod nelegal intrarea executorului judecătoresc D.O. pe terenul aflat în proprietatea statului pentru pune în posesie pe S F.P.I. SRL deşi aceasta nu avea niciun titlu cu privire la terenul supus executării.

Executorul judecătoresc D.O. nu a descris toate mijloacele fixe situate la Moara Domnească în cuprinsul procesului verbal de predare silită din 28 februarie 2007.

Totuşi executorul judecătoresc D.D.C. a emis acte de executare (proces verbal de situaţie din 18 iunie 2007 şi somaţii de plată din 19 iunie 2007) asupra bunurilor imobile cuprinse în procesul verbal de situaţia din 25 mai 2005 constatat nul absolut prin sentinţa civilă nr. 1.1505/2006 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Astfel, la 14 septembrie 2007 reprezentanţii S F.P.I. SRL împreună cu expertul tehnic S.G. numit de executorul judecătoresc D.D.C. au pătruns în incinta sediului central al staţiunii în vederea identificării şi expertizării bunurilor imobile.

Executorii judecătoreşti D.D.C. şi D.O. au săvârşit în mod evident infracţiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor publice, întrucât au pus în executare hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. 5192/2005 al Judecătoriei Buftea, care nu era irevocabilă în sensul art. 53 din Legea nr. 188/2000.

Referitor la expertul tehnic M.V., persoana vătămată a arătat că a subevaluat valoarea plantaţiilor pe care le-a apreciat ca fiind vechi şi neîngrijite (a luat în calcul doar valoarea reziduală a plantaţiilor).

Referitor la expertul tehnic A.D. persoana vătămată a arătat că a consemnat, în mod fals, că sunt proprietatea privată a staţiunii construcţiile amplasate pe terenurile supuse executării.

Expertul tehnic S.G. a întocmit o expertiză fără nicio bază în scopul de a grăbi adjudecarea bunurilor de S F.P.I. SRL. S-a apreciat că expertul tehnic a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 220 C. pen., art. 248 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.

Cu privire la reprezentanţii Agenţiei Domeniilor Statului persoana vătămată a arătat că au încheiat contractul de concesiune nr. 18 din 24 iulie 2007 cu SC F.P. SRL. Contractul a avut ca obiect terenul de aproximativ 201 ha pe care se află bunurile imobile, aflat în proprietatea publică a statului, adjudecat anterior nelegal de SC F.P. SRL. Prin acest contract Agenţia Domeniilor Statului a renunţat la orice pretenţie cu privire la plantaţiile amplasate pe aproximativ 200 de ha şi cu privire la clădirile situate pe aceste terenuri. Astfel statul a pierdut dreptul la proprietate asupra acestor bunuri.

În aceste condiţii a fost săvârşită infracţiunea de favorizare a infractorului de persoane fizice din conducerea Agenţiei Domeniilor Statului.

În fapt, prin încheierea din 28 aprilie 2005 Judecătoria Sector 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită imobiliară cu privire la bunurile imobile ale staţiunii situate în Bucureşti, sector 1.

Prin încheierea din 13 iunie 2005 Judecătoria Buftea a încuviinţa executarea silită cu privire la bunurile staţiunii situate în cadrul Fermei Moara Domnească, comuna Afumaţi, judeţ Ilfov.

Astfel, prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la 28 aprilie 2005 în dosarul nr. 8876/2005 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, a fost admisă cererea formulată de creditorul SC F.P. SRL, prin Biroul Executorului Judecătoresc „D.D.C.” împotriva debitorului S.C.D.P. Băneasa, în sensul că s-a încuviinţat executarea silită imobiliară în temeiul titlului executoriu - sentinţa civilă nr. 3954 din 27 octombrie 1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.

Pentru a hotărâri astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit sentinţei civile sus-amintite, debitorul a fost obligat la plata sumei de 1.736.691.789 lei credit, 1.680.456.980 lei dobânzi şi 21.350 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC B.K. SA, iar ulterior, conform contractului de cesiune nr. 1539 din 11 aprilie 2005, creanţa a fost cedată de către S.C. Bankcoop S.A., prin lichidator, către S F.P.I. SRL.

Instanţa a constatat că hotărârea judecătorească amintită reprezintă titlu executoriu că, prin actele de executare - comandament, din 20 iunie 2000, încheiere de încuviinţare a executării din 24 octombrie 2001, proces verbal de adjudecare directă din 29 ianuarie 2003, încheiere de încuviinţare a executării silite din 20 septembrie 2002, proces verbal de adjudecare din 17 aprilie 2003, proces verbal de adjudecare din 09 iulie 2004, publicaţii de vânzare, acte de adjudecare şi procese verbale de închidere a licitaţiei - a fost întreruptă prescripţia dreptului de a solicita executarea silită.

Apelul declarat de debitoarea S.C.D.P. Băneasa împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 371 A din 21 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 25783/3/2005, prin aceeaşi hotărâre fiind admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC B.K. SA, prin lichidator, în favoarea intimatei creditoare S F.P.I. SRL.

Prin decizia civilă nr. 1977 din 07 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 25783/3/2005, a fost admis recursul formulat de recurenta S.C.D.P. Băneasa împotriva deciziei civile nr. 371A din 21 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 25783/3/2005 în contradictoriu cu intimata SC B.K. SA, B.G.C.P. SA, prin lichidatori SC M.S.R.V.A. SA şi SC P.W.H.C.M.C. SRL şi, în consecinţă, s-a modificat decizia civilă apelată, s-a admis apelul, s-a schimbat încheierea din 28 aprilie 2005 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti (dosar nr. 8876/2005) în sensul că s-a respins cererea de încuviinţate executare silită imobiliară, ca nefondată.

Executorul judecătoresc D.D.C. a instrumentat dosarul de executare silită nr. 170/2005. În cadrul acestui dosar prin adresele cu acelaşi număr din 22 septembrie 2005, 26 octombrie 2005 şi 02 noiembrie 2005 a comunicat S F.P.I. SRL că bunurile supuse executării silite nu pot fi urmărite întrucât fac parte din domeniul public al statului. Executorul judecătoresc a arătat că această poziţie va fi schimbată doar în situaţia în care va dispune altfel instanţa de executare.

Prin sentinţa civilă nr. 2364 din 13 aprilie 2006, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. 3647/4/2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1734 din 19 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 3647/2006, s-a dispus ca executorul judecătoresc D.D.C. să îndeplinească actele de executare siliţi imobiliară în dosarul de executare nr. 170/2005 asupra imobilelor debitoarei.

În actul de adjudecare din 06 februarie 2007 emis în dosarul de executare nr. 170/2005 s-a menţionat că S F.P.I. SRL a devenit adjudecatar la preţul de 655.108,13 RON. Astfel actul de adjudecare s-a constituit în titlul de proprietate asupra imobilului „Ferma Moara Domnească" situată în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 760 din 21 februarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 1019/94/2007 al Judecătoriei Buftea s-a autorizat executorul judecătoresc D.O. să pătrundă în imobilul „Ferma Moara Domnească” situată în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov pentru predarea silită a imobilelor identificate în actul de adjudecare emis de Biroul Executorului Judecătoresc „D.D.C.” la 06 februarie 2007 în dosarul de executare nr. 170/2005.

Prin procesul verbal din 28 februarie 2007 întocmit în dosarul de executare nr. 36/2007 executorul judecătoresc D.O. a predat în posesie creditorului S F.P.I. SRL toate bunurile identificate îi actul de adjudecare emis de executorul judecătoresc D.D.C. la 06 februarie 2007 în dosarul de executare nr. 170/2005. Bunurile mobile au rămas în custodia creditorului.

În procesul verbal se menţionează că debitorul nu a învederat până la momentul punerii în posesie existenţa vreunui înscris care să ateste suspendarea executării silite.

Prin decizia civilă nr. 1115/R din 13 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 5130/94/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat la 06 februarie 2007 de Biroului Executorului Judecătoresc D.D.C. Pentru a se dispune astfel s-a reţinut că bunurile supuse executării silite sunt domeniul public.

Executorul judecătoresc D.D.C. a declarat că a refuzat să continue executarea în dosarul nr. 170/2005, iar creditorul S F.P.I. SRL a formulat o plângere, în temeiul Legii nr. 188/2000, la Judecătoria Sector 4 Bucureşti care prin sentinţa civilă nr. 2364/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1734/2006 a Tribunalului Bucureşti, a obligat-o să continue executarea silită imobiliară în dosarul de executare nr. 170/2005 asupra bunurilor debitorului S.C.D.P. Băneasa.

Executorul a mai arătat că s-a continuat executarea silită până în momentul în care altă instanţă a anulat actele de executare în dosar.

Executorul judecătoresc D.O. a declarat că întrucât în dosarul de executare nr. 36/2007 titlul nu îl constituia o hotărâre judecătorească a sesizat Judecătoria Buftea cu o cerere prin care a solicitat să se dispună autorizarea pătrunderii în imobilul cunoscut sub denumire „Ferma Moara Domnească" situată în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 760 din 21 februarie 2007 Judecătoria Buftea a admis cererea şi a autorizat pătrunderea în imobilul „Ferma Moara Domnească,, situată în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov. S-a avut în vedere predarea silită a imobilelor identificate în actul de adjudecare emis de executorul judecătoresc D.D.C. la 06 februarie 2007 în dosarul de executare nr. 170/2005.

Se mai arată că a predat posesia bunurilor către S F.P.I. SRL, iar bunurile mobile găsite, care nu au făcut obiectul executării silite, au fost inventariate şi predate în custodie reprezentantului SC F.P. SRL. Acesta din urmă a semnat procesul verbal cu menţiunea primirii în custodie.

Executorul judecătoresc a menţionat că pe tot parcursul executări silite debitorul nu a prezentat niciun înscris din care să rezulte că s-ar fi dispus suspendarea executării.

Prin urmare, faţă de executorii judecătoreşti D.D.C. şi D.O. şi faţă de judecătorul P.I.R. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 218 C. pen., art. 220 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 2364 din 13 aprilie 2006, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. 3647/4/2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1734 din 19 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 3647/2006, s-a dispus ca executorul judecătoresc D.D.C. să îndeplinească actele de executare silită imobiliară în dosarul de executare nr. 170/2005 asupra imobilelor debitoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 760 din 21 februarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 1019/94/2007 al Judecătoriei Buftea s-a autorizat executorul judecătoreşti D.O. să pătrundă în imobilul „Ferma Moara Domnească" situată în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov pentru predarea silită a imobilelor identificate în actul de adjudecare emis de Biroul Executorului Judecătoresc „D.D.C." la 06 februarie 2007 în dosarul de executare nr. 170/2005.

Se observă că persoana vătămată în prezenta cauză, deşi a dat declaraţii prin reprezentantul său, nu a contestat hotărârile prin care s-a dispus continuarea executării silite şi punerea în posesie a creditorului S F.P.I. SRL cu privire la imobilele menţionate în titlu.

În aceste condiţii s-a apreciat că în mod evident executorii judecătoreşti şi-au exercitat, în mod corespunzător, atribuţiile de serviciu în împrejurarea instrumentării dosarelor de executare nr. 170/2005 şi nr. 36/2007. Astfel, existând un dubiu asupra calităţii de proprietar a persoanei vătămate, precum şi asupra aptitudinii bunurilor supuse executării de a fi în circuitul civil au continuat şi finalizat executarea silită numai în condiţiile şi limitele dispuse prin hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte modalitatea în care judecătorul P.I.R. a instrumentat dosarul nr. 5192/2005 la Judecătoriei Buftea, a apreciat probele şi a pronunţat o soluţie contrară intereselor persoanei vătămate Ministerul Public a apreciat că nu ar putea efectua cercetări decât prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. Astfel, hotărârile judecătoreşti pot fi cenzurate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 360 C. pen. şi faţă de E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 360 C. pen., întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că valori culturale sau colecţii ştiinţifice au fost distruse cu intenţie de făptuitori, faptei lipsindu-i unul elementele constitutive ale infracţiunii şi anume latura obiectivă.

Cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 298 C. pen. de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, S.G., expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic şi D.D., în calitate de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului cauza a fost disjunsă, competenţa de soluţionare fiind declinată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

Prin ordonanţa procurorului nr. 837/P/2007 din 21 septembrie 2010 s-au dispus următoarele:

- neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul P.I.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. art. 249 C. pen., art. 289 C. pen. şi art .264 C. pen., întrucât faptele nu există.

- neînceperea urmăririi penale faţă de executorii judecătoreşti D.D.C. şi D.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 218 C. pen., art. 220 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.

- neînceperea urmăririi penale faţă de G.T., consilier juridic al SC F.P. SRL., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 360 C. pen. şi faţă de E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 360 C. pen., întrucât faptelor de lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii anume latura obiectivă.

- disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări faţă de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, S.G., expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic şi D.D., în calitate de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 298 C. pen.

Cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei soluţii, petenta a depus, în termen, plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluţia dată în dosarul nr. 2367/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 a respins-o ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, din actele şi lucrările de la dosar, următoarele:

SC F.P. SRL a devenit creditorul S.C.D.P. Băneasa în aprilie 2005 când a cumpărat de la SC B.K. SA (bancă în faliment) o creanţă de aproximativ 3,5 miliarde ROL pe care aceasta o avea împotriva persoanei vătămate.

Ulterior, E.O.R. şi împuternicitul său, consilierul juridic G.T., au început executarea silită imobiliară asupra Bazei de Cercetare Băneasa şi asupra B.C.D.P. Moara Domnească situată în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov.

Deşi staţiunea a dovedit cu înscrisuri că imobilul situat în Moara Domnească este domeniul public al statului, totuşi Judecătoria Buftea a încuviinţat executarea silită.

Referitor la faptele judecătorului P.I.R., persoana vătămată a susţinut că a analizat superficial dosarul nr. 5192/2005 şi a constatat, în mod nereal, în sentinţa pe care a pronunţat-o, că ar exista înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al staţiunii asupra imobilelor situate în comuna Afumaţi, judeţ Ilfov şi că între staţiune şi SC B.K. SA ar fi fost încheiate contracte de garanţie imobiliară, în realitate contractele având ca garanţie bunuri mobile.

De asemenea, cu prilejul judecării cauzei, judecătorul a încălcat dreptul de apărare solicitând dosarul de executare nr. 170/2005 de la executorul judecătoresc D.O., iar nu de la emitentul acestuia executorul judecătoresc D.D.C., dosarul de executare a sosit la instanţă la ultimul termen, iar persoana vătămată nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de înscrisurile cuprinse în dosarul de executare, a respins, în mod greşit, o cerere a persoanei vătămate prin care se solicita intervenţia în cauză a Statului Român, cu motivarea că o asemenea cerere este inadmisibilă.

A mai susţinut petenta în plângerile sale că:

- judecătorul nu a comunicat hotărârea pronunţată tuturor părţilor din proces, împiedicându-le astfel să promoveze căile de atac şi înlesnind astfel adjudecarea bunurilor de SC F.P. SRL iar ulterior a aplicat, în mod greşit, menţiunea „definitiv şi irevocabil" pe hotărârea pronunţată în dosarul nr. 5192/2005 deşi această hotărâre nu era irevocabilă (trei dintre părţile procesului nu au putut să formuleze calea de atac întrucât nu li s-a comunicat hotărârea).

- judecătorul s-a pronunţat cu încălcarea normelor privind incompatibilitatea asupra a două cereri de suspendare provizorie a executării silite formulate de persoana vătămată pe care le-a respins ca neîntemeiate.

- judecătorul a autorizat, în mod nelegal, intrarea executorului judecătoresc D.O. pe terenul aflat în proprietatea statului pentru a pune în posesie pe S F.P.I. SRL deşi aceasta nu avea niciun titlu cu privire la terenul suspus executării.

Cu privire la executarea silită, a arătat că, executorul judecătoresc D.D.C., fără a avea competenţă teritorială, a scos la licitaţie publică imobilele în dosarul de executare nr. 170/2005. S F.P.I. SRL, le-a adjudecat în contul creanţei sale la licitaţia publică din 17 ianuarie 2007 în schimbul sumei de aproximativ 600.000 RON.

Executorul judecătoresc D.O. a emis somaţia nr. 743 din 09 februarie 2007 prin care staţiunea a fost somată să lase în liniştită posesie şi proprietate imobilele supuse executării în termen de 5 zile. Întrucât bunurile supuse executării erau deţinute în temeiul unui contract de cesiune, staţiunea nu a dat curs somaţiei.

În aceste condiţii, la 28 februarie 2007, reprezentanţii S F.P.I. SRL au intrat cu forţa în incinta B.C.D.P. Moara Domnească, distrugând lacăte, uşi, ocupând toate clădirile anexe, plantaţiile şi pepiniera pomicolă (deşi aceasta din urnă nu făcea obiectul actului de adjudecare), instalând personal de pază propriu şi însuşindu-şi toate înscrisurile specifice desfăşurării activităţii staţiunii.

S-a mai arătat că, prin însuşirea fără drept a înscrisurilor aparţinând staţiunii, s-au săvârşit infracţiunile de furt calificat, sustragere de înscrisuri şi divulgarea secretului economic, întrucât nici actul de adjudecare şi niciun alt înscris nu permitea scoaterea acestor documente din proprietatea staţiunii, acestea fiind esenţiale pentru desfăşurarea activităţii curente de cercetare şi dezvoltare.

Prin distrugerea încuietorilor s-a săvârşit infracţiunea de distrugere calificată.

Au fost scoase din deţinerea staţiunii colecţiile ştiinţifice de material săditor care fac parte din patrimoniul naţional. Astfel, s-ar fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen., însuşirea unor valori culturale.

Executorul judecătoresc D.O. nu a descris toate mijloacele fixe situate la Moara Domnească în cuprinsul procesului verbal de predare silită din 28 februarie 2007.

Prin sentinţa civilă nr. 11505 din 07 august 2006 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 13790/299/2005 au fost anulate toate actele de executare în dosarul nr. 170/2005 al Biroului Executorului Judecătoresc „D.D.C." şi s-a dispus încetarea executării silite imobiliare. Totuşi, executorul judecătoresc D.D.C. a emis acte de executare (proces-verbal de situaţie din 18 iunie 2007 şi somaţii de plată din 19 iunie 2007) asupra bunurilor imobile cuprinse în procesul-verbal de situaţie din 25 mai 2005 constatat nul absolut prin sentinţa civilă nr. 11505/2006 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Referitor la expertul tehnic M.V. persoana vătămată a arătat că a subevaluat valoarea plantaţiilor pe care le-a apreciat ca fiind vechi şi neîngrijite (a luat în calcul doar valoarea reziduală a plantaţiilor) iar expertul tehnic A.D. a consemnat, în mod fals, că sunt proprietatea privată a staţiunii construcţiile amplasate pe terenurile supuse executării.

Expertul tehnic S.G. a întocmit o expertiză fără nicio bază în scopul de a grăbi adjudecarea bunurilor de S F.P.I. SRL. Se apreciază că expertul tehnic a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 220 C. pen., art. 248 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.

Cu privire la reprezentanţii Agenţiei Domeniilor Statului persoana vătămată arată că au încheiat contractul de concesiune nr. 18 din 24 iulie 2007 cu S F.P.I. SRL. Contractul a avut ca obiect terenul de aproximativ 201 ha pe care se află bunurile imobile, aflat în proprietatea publică a statului, adjudecat anterior nelegal de S F.P.I. SRL. Prin acest contract, Agenţia Domeniilor Statului a renunţat la orice pretenţie cu privire la plantaţiile amplasate pe aproximativ 200 de ha şi cu privire la clădirile situate pe aceste terenuri. Astfel, statul a pierdut dreptul de proprietate asupra acestor bunuri. În aceste condiţii a fost săvârşită infracţiunea de favorizare a infractorului de persoane fizice din conducerea Agenţiei Domeniilor Statului.

În urma actelor premergătoare efectuate, prin ordonanţa din data de 25 octombrie 2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul P.I.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 264 C. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de executorii judecătoreşti D.D.C. şi D.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 218 C. pen., art. 220 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 360 C. pen. şi faţă de E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 360 C. pen. şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări faţă de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, S.G., expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic şi D.D., în calitate de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) şi 2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 298 C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, în ce priveşte activitatea magistratului judecător, materializată în motivarea soluţiilor dispuse, nu a implicat, în situaţia dată, o încălcare a atribuţiilor de serviciu cu intenţie sau din culpă, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii acestuia în mod defectuos, ci este rezultatul aplicării normelor în vigoare în raport de o situaţie de fapt şi probele din dosarele cauzei.

În ce priveşte faptele celor doi executori judecătoreşti, s-a constatat că şi-au exercitat în mod corespunzător, atribuţiile de serviciu în împrejurarea instrumentării dosarelor de executare nr. 170/2005 şi nr. 36/2007 în condiţiile în care au pus în executare sentinţele civile nr. 2364 din 13 aprilie 2006, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti şi nr. 760 din 21 februarie 2007 pronunţată de Judecătoria Buftea.

De asemenea, cu privire la infracţiunea prev. de art. 360 C.pen., s-a reţinut că, din mijloacele de probă administrate în cauză, nu a rezultat cu certitudine că valori culturale sau colecţii ştiinţifice au fost distruse cu intenţie de făptuitori.

Împotriva soluţiei pronunţate în cauză, în termen legal, a formulat plângere S.C.D.P. Băneasa, prin reprezentant, înregistrată sub nr. 2367/II/2/2010.

In plângere, se susţine, în principal, că soluţia este nelegală deoarece nu s-au efectuat suficiente acte premergătoare iar activitatea de cercetare „a fost lipsită de rol activ". In acest sens, s-a invocat faptul că nu s-a respectat art. 202 C. proc. pen. în cauză fiind necesare efectuarea unor expertize judiciare care să stabilească prejudiciul creat. La plângere a fost ataşat un raport de evaluare întocmit de petentă

Din examinarea plângerii împotriva soluţiei şi actele premergătoare din dosarul nr. 837/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a constatat că criticile aduse acesteia sunt neîntemeiate.

Nu au fost primite susţinerile din plângere, cu privire la faptul că soluţia este nelegală deoarece nu s-au efectuat suficiente acte premergătoare iar activitatea de cercetare „a fost lipsită de rol activ".

După cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (sentinţa penală nr. 1064 din 5 iunie 2008; decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008) în etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale.

În aceste condiţii, în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente în vederea atingerii scopului acestora, respectiv începerea urmăririi penale ori soluţia de neurmărire penală.

Nu au putut fi avute în vedere prevederile art. 63-64 C. proc. pen., deoarece administrarea acestora vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale nu şi etapa actelor premergătoare care se situează în afara procesului penal şi în care se fac numai verificări cu privire la presupusele fapte penale.

S-a mai reţinut că şi în această etapă, persoana care se consideră vătămată are nu numai dreptul dar şi obligaţia prevăzută de art. 222 alin. (2) C. proc. pen. de a indica probele care sunt de natură să dovedească cele susţinute în plângere.

Or, în cauză au fost efectuate suficiente acte premergătoare, toate din oficiu, în condiţiile în care petenta nu a propus probe prin plângerile formulate, cu excepţia înscrisurilor anexate.

Nu au fost primite susţinerile petentei, reluate din plângerea iniţială cu privire la vinovăţia magistratului judecător şi a celor doi executori judecătoreşti.

Astfel, în conformitate cu art. 2 din Legea 303/2004 „(3) Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali.

(4) Orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor." iar în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 304/2004 rep. „hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale"

Din articolele enunţate mai sus rezultă că, în virtutea pregătirii sale profesionale şi a statutului său de independenţă, judecătorul cauzei este unica autoritate investită de lege să conducă procesul, să decidă cu privire la raporturile juridice deduse judecăţii, a mijloacelor de probă administrate, a normelor juridice aplicabile, să stabilească adevărul şi să pronunţe soluţia, iar părţile interesate în proces au dreptul şi obligaţia de a contribui la stabilirea adevărului şi înfăptuirea dreptăţii în cauză.

Mai mult, solicitarea, prin intermediul unei plângeri penale, de a se cerceta modul în care judecătorul a evaluat mijloacele de probă şi a ajuns la concluzia din hotărâre, duce la concluzia că evaluarea legalităţii unui mijloc de probă poate fi făcută de către o altă autoritate decât judecătorul cauzei, în primă instanţă sau în căile de atac, fapt ce contravine principiului independenţei judecătorilor. Aşa fiind, ar fi inadmisibil să se susţină ideea unui transfer de autoritate a deciziei cu privire la verificarea legalităţii raporturile juridice deduse judecăţii, a mijloacelor de probă administrate şi a normelor juridice aplicabile, de la instanţa competentă să judece calea de atac, la un alt organ, chiar şi procuror, urmare a unei plângeri penale, fără a se aduce atingere gravă principiului independenţei judecătorilor.

Pe de altă parte, ca regulă generală, orice litigiu presupune existenţa unor interese contrarii promovate în faţa justiţiei. Magistratul chemat să rezolve diferendul astfel ivit va examina justeţea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora îşi va forma o convingere fermă asupra temeiniciei cererilor şi va da o soluţie care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puţin una dintre părţile aflate în litigiu. Emiterea sau pronunţarea unei soluţii, în detrimentul uneia dintre părţi, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei, aşa cum susţine petentul, şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală.

De asemenea, după cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizia penală nr. 2023 din 5 iunie 2008), potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000, prima dintre atribuţiile executorilor judecătoreşti este de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

Din economia textului menţionat rezultă că atribuţia executorului judecătoresc este numai de a pune în executare partea dispozitivă a hotărârii, iar nu de a interpreta dispoziţiile din conţinutul acesteia.

Or, după cum s-a reţinut şi în ordonanţa atacată, din analiza actelor premergătoare a rezultat că cei doi executori judecătoreşti au executat întocmai această parte a dispozitivului, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Mai mult, petenta s-a mulţumit a invoca faptul că terenul face parte din proprietatea publică a statului, fără a contesta executarea şi fără a proba acest lucru, cu ocazia contestaţiilor la executare promovate şi respinse.

În mod corect s-a reţinut că, în condiţiile în care, în urma efectuării de acte premergătoare complete, nu rezultă, fără echivoc, că fapta a fost săvârşită de către făptuitor şi că aceasta a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în conformitate cu art. 52şi art. 66 C. proc. pen., se face aplicarea principiului in dubio pro reo (dubiul profită acuzatului).

Pentru considerentele astfel reţinute, procurorul a concluzionat că ordonanţa cu nr. 837/P/2007 din 21 septembrie 2010 este temeinică şi legală, iar plângerea formulată de petenta S.C.D.P. Băneasa nu este întemeiată. Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen. s-a dispus respingerea ei prin rezoluţia dată în dosarul nr. 2367/II-2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu această menţiune.

Şi în faţa instanţei, prin plângerea formulată în termenul legal, petenta a criticat rezoluţia procurorului solicitând infirmarea ei şi începerea urmăririi penale faţă de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, S.G., expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic şi D.D., în calitate de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului, executorii judecătoreşti D.D.C. şi D.O. şi judecătorul P.I.R., axându-se pe prejudiciul suferit în perioada în care bunurile sale mobile şi imobile au trecut în patrimoniul creditoarei S F.P.I. SRL, solicitând efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească cuantumul exact al lui şi despăgubirilor la care este îndreptăţită.

Dispoziţiile procurorului din rezoluţia criticată se referă la:

1) neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul P.I.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

2) neînceperea urmăririi penale faţă de executorii judecătoreşti D.D.C. şi D.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 218 C. pen., art. 220 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.

3) neînceperea urmăririi penale faţă de G.T., consilier juridic al SC F.P. SRL., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 360 C. pen. şi faţă de E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 360 C. pen., întrucât faptelor de lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii anume latura obiectivă, si respectiv,

4) disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări faţă de G.T., consilier juridic al S F.P.I. SRL, E.O.R., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, S.G., expert tehnic, M.V., expert tehnic, A.D., expert tehnic şi D.D., în calitate de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 208-209 C. pen., art. 218 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 220 C. pen., art. 242 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 298 C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 303/F din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea petentei S.C.D.P. Băneasa, formulată împotriva rezoluţiei nr. 2367/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost menţinută ordonanţa nr. 837/P/2007 din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

La 4 iulie 2011, S.C.D.P. Băneasa a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 303/F din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea ordonanţei atacate şi luarea măsurilor necesare începerii urmăririi penale în cauză împotriva persoanelor învinuite.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Principiul activităţii legii procesual penale este de strictă aplicare, implicând efectuarea tuturor actelor procedurale în conformitate cu legea în vigoare.

Totodată, principiul imediatei aplicări a legii procesual penale funcţionează şi în cazul în care, pe durata desfăşurării unui proces penal intervin mai multe legi succesive, situaţie în care, ultima lege validează toate actele şi lucrările îndeplinite sub imperiul legilor anterioare.

În absenţa unor dispoziţii tranzitorii speciale, care să reglementeze situaţiile ivite în cazul concurenţei legilor de procedură succesive, a opera cu distincţii referitoare la orice elemente de fapt şi de drept înseamnă a adăuga la lege, ceea ce nu este permis.

În speţa analizată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a soluţionat plângerea petentei împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată la 24 iunie 2011, când a pronunţat sentinţa nr. 303/F, aşa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform disp. art. 2781alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.

Prin urmare, sentinţa penală nr. 303/F/2011, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte din hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menţionată, astfel că nu este supusă căilor ordinare de atac.

În consecinţă, recursul declarat de petenta S.C.D.P. Băneasa este inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781alin. (10) C. proc. pen., aşa cum era acest text de lege în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S.C.D.P. Băneasa împotriva sentinţei penale nr. 303 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 888/2012. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 2213/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 136/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 136/2012. Penal