ICCJ. Decizia nr. 1954/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1954/2012

Dosar nr. 1192/108/2011

Şedinţa publică din 7 iunie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 398 din 15 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpaţii:

1) M.B., domiciliată în mun. Arad, jud. Arad, loc de muncă: I.J.P.F. Arad - la dispoziţia acestui serviciu;

2) D.E., domiciliat în mun. Arad, jud. Arad, momentan pensionar pe caz de boală;

3) S.A.R., domiciliat în mun. Arad, jud. Arad, loc de muncă: I.J.P.F. Arad - la dispoziţia acestui serviciu.

4) S.C.A., domiciliat în mun. Arad, jud. Arad, loc de muncă: I.J.P.F. Arad - la dispoziţia acestui serviciu, la:

- câte 1 (un) an închisoare, fiecare, pentru luare de mită.

În baza art. 86 - 86 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru fiecare inculpat.

Pe durata termenului de încercare, în baza art. 86 C. pen., inculpaţii au fost obligaţi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte şi să se supună măsurilor de supraveghere instituite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul săvârşirii unor noi infracţiuni, revocare ce va atrage executarea cumulată a pedepselor.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (5) C. pen., s-a interzis inculpaţilor de mai sus, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptul de a alege.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, durata reţinerii din data de 17 noiembrie 2010.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a confiscat de la inculpaţi, în favoarea statului, următoarele sume:

- de la inculpata B.M., suma de 50 euro;

- de la inculpatul D.E., suma de 30 euro;

- de la inculpatul S.A.R., suma de 4o euro;

- de la inculpatul S.C.A., suma de 20 euro.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat, la câte 1.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din data de 22 februarie 2011, din Dosarul nr. 480/P/2010, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, au fost trimişi în judecată inculpaţii M.B., D.E., S.A.R. şi S.C.A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că, în datele de 21/22 octombrie 2010, 25 octombrie 2010, 26/27 octombrie 2010, 12/13 noiembrie 2010,în calitate de poliţişti de frontieră, au pretins şi primit sume de bani, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Inculpaţii D.E. şi M.B. au recunoscut comiterea faptelor, declarând, totodată, că sunt de acord să restituie banii primiţi.

Inculpaţii S.A.R. şi S.C.A. au uzat de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen. - nedorind să dea o declaraţie.

Inculpaţii au fost cercetaţi în stare de libertate.

Analizând actele şi probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, respectiv:

- declaraţiile martorilor: C.C. (filele 5 - 9), S.l.C. (filele 10-18), P..E. (filele 19 - 21), P.P. (filele 22 - 23), P.S.C. (filele 24 - 25);

- procesele verbale de redare în formă scrisă a imaginilor şi convorbirilor ambientale (filele 43 - 61);

- suport optic de stocare a imaginilor înregistrate ambiental (filele 43 -60);

- procesele verbale de instalare a tehnicii operative (filele 68, 81, 94, 106);

- declaraţiile inculpaţilor: M.B. (filele 73 - 74, 128), D.E. (filele 86 - 88, 129, S.A.R. (filele 99 - 100, 130), S.C.A. (filele 111 - 112, 131);

- fişele posturilor deţinute de inculpaţi (filele 136 - 154). şi în faza judecăţii:

- excepţiile de procedură invocate de inculpaţi (filele 51 - 52);

- traducere înscris emis de D.G.P. judeţului Csongrad (filele 55 -57);

- concluziile procurorului referitoare la excepţiile invocate (filele 60 -62);

- declaraţiile inculpaţilor (filele 63 - 66);

- referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad: pentru inculpatul D.E. (filele 77 - 81), pentru inculpatul S.A.R. (filele 82 - 88), pentru inculpata M.B. (filele 89-91), pentru inculpatul S.C.A. (filele 92 - 98);

- declaraţiile martorilor (filele 100 - 104, 113 - 115);

- caracterizări inculpat D.E. (filele 116, 117);

- certificat căsătorie şi naştere (filele 118, 119), tribunalul a reţinut următoarele:

I. Referitor la nulitatea absolută a înregistrărilor audio-video, folosite ca probă în dosar, instanţa a constatat că apărătorii inculpaţilor au mai invocat o serie de excepţii, considerând că unele acte de urmărire penală sunt nule absolut, motivând respingerea excepţiilor în încheierea din data de 26 mai 2011 (filele 67 -69).

Sub un alt conţinut, prin care s-au invocat aceleaşi nulităţi, în sensul constatării nulităţii înregistrărilor audio-video efectuate de martorii S.I.C. şi C.C., aceştia nefiind investigatori sub acoperire, în sau investigatori cu identitate reală, în sensul art. 26" din Legea nr. 78/2000, s-a apreciat că excepţia invocată este nefondată, pentru următoarele considerente:

În Dosarul nr. 37/1/2010 al Tribunalului Arad, prin încheierea din 12 octombrie 2010, s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării imaginilor ambientale, purtate de către învinuiţii P.E., S.I. şi C.C., cu învinuitul G.E.G. sau alţi funcţionari ai Poliţiei de frontieră, care efectuează controlul documentelor în cadrul S.P.F. Nădlac şi S.P.F. Turnu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 12 octombrie 2010, ora 16:00, până la data de 09 noiembrie 2010, ora 16:00, inclusiv. S-a dispus ca interceptarea şi înregistrarea să se efectueze cu aparatura din dotarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad; S.I.P.I. Arad, M.A.I. - D.G.A. Arad, I.P.J. Arad, cu respectarea dispoziţiilor art. 91 - 915 C. proc. pen. S-a emis autorizaţia din 12 octombrie 2010, în baza căreia, prin ordonanţa din 14 octombrie 2010 (fila 28 dosar urmărire penală), procurorul a delegat ofiţeri de poliţie judiciară pentru a efectua, printre altele, montarea aparaturii necesare interceptării şi înregistrării convorbirilor şi imaginilor ambientale, participarea la o eventuală activitate de prindere în flagrant a învinuiţilor şi redarea în formă scrisă a înregistrărilor ambientale.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Arad a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării imaginilor ambientale purtate de către învinuiţii P..E., S.I. şi C.C., cu învinuitul G.E.G., D.E. şi M.B. sau alţi agenţi ai Poliţiei de frontieră, care efectuează controlul comun al documentelor în cadrul P.T.F. Turnu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 11 noiembrie 2010, ora 16:00, până la data de 10 decembrie 2010, ora 16:00, inclusiv. S-a dispus ca interceptarea şi înregistrarea să se efectueze cu aparatura din dotarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad; S.I.P.I. Arad, M.A.I. - D.G.A. Arad, I.P.J. Arad, cu respectarea dispoziţiilor art. 91 - 915 C. proc. pen.

În baza acestei încheieri, prin ordonanţa din 12 noiembrie 2010, procurorul a delegat ofiţeri de poliţie judiciară, dispunând similar ca prin ordonanţa din 14 octombrie 2010.

La data de 21 octombrie 2010, procurorul care a efectuat urmărirea penală, împreună cu ofiţerul de poliţie desemnat din cadrul S.J.I.P.I. Arad, au procedat la instalarea unui dispozitiv de înregistrare audio-video, prin disimulare pe vestimentaţia ce urma a fi purtată de învinuitul, la acel moment, S.I.

La data de 25 octombrie 2010, în aceleaşi condiţii, s-a procedat la instalarea dispozitivului de înregistrare pe vestimentaţia ce urma a fi purtată de învinuitul, la acel moment, C.C.. Aceste persoane sunt şoferi ai microbuzelor care efectuau transporturi de persoane în străinătate.

Pentru a se înlătura riscul deconspirării activităţilor de interceptare şi înregistrare, obiectele de vestimentaţie, pe care a fost instalat, în prealabil, dispozitivul de înregistrare, au fost înmânate martorului Pop Sorin Călin, care urma să se deplaseze pe teritoriul Ungariei şi să le înmâneze celor doi învinuiţi, la acel moment, sus-menţionaţi.

Toate aceste acte s-au efectuat sub supravegherea procurorului. Ulterior, cei doi învinuiţi, respectiv S.l.C. şi C.C., au fost audiaţi în prezentul dosar în calitate de martori.

Întrucât imaginile sunt audio şi video, martorii nu au făcut altceva decât să confirme ceea ce s-a discutat cu inculpaţii şi ceea ce s-a văzut.

Inculpaţii nu au contestat faptul că au fost de serviciu în zilele reţinute în rechizitoriu.

Este adevărat că persoanele care au purtat tehnica operativă nu sunt investigatori sub acoperire sau cu identitate reală, ci „colaboratori" în sensul clasic.

Dispoziţiile art. 26" alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prevăd că procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă.

Or, în speţă, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Arad, procurorul, prin cele două ordonanţe ante-menţionate, a delegat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. şi S.I.P.I., să efectueze (chiar dacă prin intermediul altor persoane) tocmai actele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 78/2000.

Pentru motivele de mai sus, instanţa de fond a apreciat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., încălcări invocate de apărătorii inculpaţilor.

S-a apreciat că în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 91 alin. (5) C. proc. pen., care prevăd că „convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 91 alin. (1) şi (2)."

Pe de altă parte, în procesul de apreciere a probelor, declaraţiile martorului, care a avut iniţial calitatea de inculpat, pot servi la aflarea adevărului, întrucât aceştia sunt consideraţi martori în accepţiune C.E.D.O., astfel că probele contestate de către inculpaţi, au fost apreciate în ansamblul probelor administrate în cauză.

II. Referitor la starea de fapt

1) În Dosarele nr. 19/P/2010 şi 426/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor P..E., M.M.N., B.P., V.M. şi M.A.N. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă, luare de mită, dare de mită şi complicitate la trecere ilegală a frontierei, reţinându-se în fapt că primii trei, în calitate de transportatori care îşi desfăşurau activitatea în zona Gării C.F.R. Arad, promiteau clienţilor că le vor facilita trecerea ilegală a frontierei prin influenţa pe care susţineau că o au faţă de agenţii poliţiei de frontieră. Reuşindu-se infiltrarea în cauză a unor investigatori sub acoperire, s-a stabilit că agenţii de poliţie V.M. şi M.A.N., din cadrul P.T.F. Turnu, respectiv Nădlac, au primit sume de bani prin intermediul transportatorilor, pentru a permite intrarea sau ieşirea din ţară a unor persoane în mod ilegal.

Din convorbirile telefonice interceptate în baza autorizaţiei Tribunalului Arad emise în Dosarul nr. 19/P/2010, a reieşit că inculpatul P.E. (care are calitatea de martor în prezenta cauză) purta discuţii frecvente cu mai multe persoane, neidentificate la data respectivă, pe care la instiga să ofere sume de bani agenţilor poliţiei de frontieră.

În vederea identificării persoanelor cu care P..E. purta aceste discuţii, s-a procedat la disjungerea cauzei, din cercetările efectuate ulterior stabilindu-se că acestea sunt angajate în calitate de şoferi la SC C.E. SRL şi că efectuează în mod frecvent transporturi în străinătate pe ruta Arad - Paris. Procedându-se la audierea lor, precum şi a martorului P..E., aceştia au recunoscut conţinutul convorbirilor interceptate în Dosarul nr. 19/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, afirmând că agenţii de poliţie care efectuează controlul comun la P.T.F. Turnu şi Nădlac au solicitat şi primit sume de bani pentru a le permite trecerea frontierei, aceasta fiind o practică.

Martorii C.C. şi S.l.C. au arătat că, în calitate de şoferi, angajaţi la SC C.E. SRL, administrată de martorul P..E., au efectuat în cursul anului 2010 mai multe transporturi internaţionale de persoane pe ruta Arad - Paris, ocazie cu care, de fiecare dată când treceau frontiera de stat a României cu Ungaria, li se pretindea de către poliţiştii de frontieră maghiari şi români care efectuau controlul comun, sume de bani pentru a le permite efectuarea transportului. Martorii C.C. şi S.l.C., precum şi administratorul SC C.E. SRL, martorul P..E., au relatat organelor de urmărire penală că aceste practici continuă şi după arestarea preventivă a agenţilor V.M. şi M.A.N. în Dosarul nr. 19/P/2010, pentru acelaşi gen de fapte, astfel că au fost de acord să formuleze denunţuri penale în cauză faţă de agenţii poliţiei de frontieră. Din conţinutul acestor denunţuri reiese faptul că agenţii poliţiei de frontieră obişnuiesc să invoce o serie de nereguli ale documentelor de călătorie sau ale autovehiculelor, de multe ori imaginare, cum ar fi deteriorarea unor acte de identitate, expirarea acestora, depăşirea numărului de locuri admis, mici avarii ale autovehiculelor etc, iar pentru a nu aplica sancţiuni şi pentru a permite trecerea frontierei în aceste condiţii, pretind şi primesc sume de bani. Din aceleaşi declaraţii reiese că sumele de bani solicitate depindeau de situaţia constatată de agenţii de poliţie, existând un adevărat mercurial al „preţurilor" solicitate de agenţii poliţiei de frontieră.

Procedându-se la autorizarea convorbirilor şi imaginilor în mediu ambiental, martorii C.C. şi S.l.C. au trecut de mai multe ori frontiera prin P.T.F. Nădlac şi Turnu, în şapte situaţii agenţii poliţiei de frontieră români şi maghiari pretinzând şi primind de la aceştia sume de bani cuprinse între 20 şi 50 euro. Din păcate, operaţiunea a fost prematur întreruptă, întrucât, la data de 14 noiembrie 2010, unul dintre agenţii poliţiei de frontieră a observat asupra martorului S.l.C. dispozitivul miniatural de înregistrare ambientală, activităţile investigative fiind astfel deconspirate.

Referitor la inculpaţi, instanţa a reţinut că în noaptea de 21/22 octombrie 2010, în jurul orelor 03:00, martorul S.l.C. se întorcea în România prin P.T.F. Turnu, aflându-se la volanul microbuzului, efectuând o cursă Paris - Arad.

Iniţial, martorul a prezentat documentele de călătorie poliţistului de frontiera maghiar care a invocat diferite nereguli ale acestora, însă nu a cerut în mod direct vreo sumă de bani, iar întrucât nu i s-a oferit o asemenea sumă, a restituit martorului documentele de călătorie, care s-a prezentat cu acestea la toneta destinată agenţilor poliţiei de frontiera români. Acolo a fost întâmpinat de inculpata M.B., agent de poliţie în cadrul P.T.F. Turnu, care se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, fiind repartizată în sensul de intrare în ţară.

Prezentându-i-se cărţile de identitate ale pasagerilor, inculpata M.B. a obiectat că o parte dintre acestea sunt deteriorate, afirmând că pentru aceasta vor trebui să plătească o „amendă". întrebată de martorul S.l.C. cât e amenda, inculpata a replicat că va trebui să îi întrebe pe pasageri cât vor să dea. Martorul S.l.C. s-a deplasat la microbuz, explicându-le celor trei pasageri care aveau documentele de călătorie deteriorate că va trebui să plătească câte o amendă, aceştia înmânând şoferului câte 10 euro. Întorcându-se la toneta, inculpata M.B. l-a întrebat pe martor cât a reuşit să strângă de la pasageri („cât îi"), iar acesta i-a răspuns „treizeci de euro". Fiind nemulţumită de suma oferită, inculpata a pretins încă douăzeci de euro: „şi a ta amendă?". „pune douăzeci şi hai.". Martorul S.l.C. nu a fost de acord cu suma cerută de către inculpată, oferindu-i doar cincisprezece euro „mai pun zece euro?". „mai cinşpe". „mai mult nu mai pun, doamnă". Inculpata M.B. nu a acceptat oferta martorului, rămânând fermă în a-i pretinde suma iniţială de douăzeci de euro: „taci c-ai luat de la ei de i-ai .mai pune cinci, nu mă .acesta." Martorul S.l.C. a obiectat atunci faptul că nu are decât bancnote mari, întrebând-o pe inculpată dacă poate să-i schimbe: „numa bani mari . mi-i schimbaţi, aşa-i?", aceasta fiind de acord.

Martorul S.l.C. a mai remis astfel inculpatei M.B. suma de douăzeci de euro, pe lângă cei treizeci pe care aceasta i-a luat iniţial, după care a restituit documentele de călătorie, permiţând martorului şi pasagerilor intrarea în România.

Inculpata M.B. a recunoscut că a primit de la martorul Sălăjan loan suma de 50 euro (filele 74 şi 128 dosar urmărire penală).

Recunoaşterea se coroborează cu declaraţiile martorului S.l.C., şofer la SC C.E. SRL

În declaraţiile date la urmărire penală şi în faţa instanţei, martorul susţine că, în noaptea de 21/22 octombrie 2010, în jurul orei 03:00, s-a întors în România, prin P.T.F. Turnu, jud. Arad, efectuând o cursă Paris - Arad cu microbuzul.

După ce a fost controlat de poliţistul maghiar, acesta i-a restituit documentele, care i-au fost prezentate apoi inculpatei M.B.. Aceasta a menţionat faptul că o parte dintre cărţile de identitate sunt deteriorate şi va trebui ca posesorii lor să plătească o „amendă". Martorul susţine că, iniţial, i-a dat inculpatei M.B. suma de 30 euro, „însă ea nu a fost mulţumită cu această sumă, solicitându-mi şi mie o amendă, argumentând că şi aşa am încasat destui bani de la pasageri". In acest context, martorul a mai oferit încă 10 euro, însă inculpata a început să se târguiască cu el, astfel că i-a dat 20 euro, în total 50 euro, ca să poată pleca.

S-a arătat că aceste declaraţii se coroborează şi cu declaraţiile celorlalţi martori, din care rezultă modul în care procedau ceilalţi inculpaţi.

De asemenea, recunoaşterea inculpatei se coroborează şi cu conţinutul înregistrărilor audio-video, redate în procese verbale la urmărire penală şi în faza de judecată.

Faţă de această situaţie, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatei a fost dovedită, motiv pentru care a fost condamnată.

S-a apreciat că apărarea inculpatei, în sensul că faptele nu există, este fără suport, fapta acesteia există, însăşi inculpata recunoscând comiterea ei.

De asemenea, fapta, prin însăşi conţinutul ei, prezintă pericol social în sensul art. 18 C. pen., astfel că instanţa nu a putut constata lipsa pericolului social, pentru a dispune achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat în subsidiar.

2) În ziua de 25 octombrie 2010, în jurul orelor 19:05, martorul C.C., în calitate de şofer al SC C.E. SRL, se întorcea în România prin P.T.F. Turnu, efectuând un transport internaţional de persoane pe ruta Paris - Arad.

Documentele de călătorie au fost prezentate la început poliţistului de frontieră maghiar care a obiectat că ar fi probleme cu acestea, solicitând o „atenţie" pentru a fi lăsat să îşi continue călătoria. Martorul C.C. a întrebat atunci „Cât să vă dau? Ha? Cât? Zece-i bine?", la care poliţistul maghiar a răspuns afirmativ. În continuare a intervenit şi poliţistul de frontieră român, inculpatul D.E., solicitând martorului C.C. să parcheze autovehiculul în afara pistei.

După ce martorul C.C. a parcat microbuzul, a înmânat agentului de poliţie D.E. documentele autoturismului fiind întrebat de către acesta ce sumă a pus între respectivele documente:„cât ai pus?". Martorul a răspuns că a pus zece euro pentru poliţistul maghiar, inculpatul solicitând şi partea sa: „şi mie?". Martorul C.C. i-a oferit atunci şi inculpatului D.E. suma de zece euro: „şi matale zece", sumă pe care a şi înmânat-o agentului de poliţie acesta din urmă solicitând încă zece euro: „Douăzeci la fratele tău! Mai pui douăzeci, mă!". Martorul C.C. nu a fost de acord cu această sumă: „Hai, mă, iar mă beleşti, măi omule! Iar mă beliţi!", după care agentul poliţiei de frontieră D.E. a insistat asupra sumei de douăzeci de euro: „Nu mă f-e! Că-s prieten cu tine, mă!"

Martorul C.C. a mai remis, astfel, inculpatului D.E., suma de douăzeci de euro, pe lângă cei zece euro pe care aceasta i-a luat iniţial, care erau destinaţi poliţistului maghiar, după care a restituit documentele de călătorie, permiţând martorului şi pasagerilor intrarea în România.

Inculpatul a recunoscut şi regretat fapta.

Astfel, în declaraţia dată la urmărire penală (filele 87 - 88), el a declarat, printre altele; „l-am întrebat pe şofer (martorul C.C.) atunci cât a pus în talon, iar el mi-a răspuns că a pus 10 euro. Eu l-am întrebat ulterior cât a pus pentru mine, acesta răspunzând că şi pentru mine a pus tot 10, ceilalţi 10 euro fiind destinaţi poliţistului maghiar. Eu i-am spus atunci şoferului că noi suntem prieteni şi că mie să îmi mai pună 10 euro. Eu am primit în total 30 de euro (...)".

Inculpatul Dragoş a recunoscut comiterea faptei şi în faţa instanţei (fila 64), susţinând, însă, că nu şi-a dat seama cu ce titlu a primit suma, deşi a acceptat acea sumă, pentru că cetăţenii respectivi aveau actele în regulă. Declaraţiile inculpatului se coroborează cu declaraţiile martorului C.C., care declară următoarele: „La data de 25 octombrie 2010 mă întorceam din Franţa, de unde transportasem mai multe persoane pe ruta Paris - Arad. La intrarea în ţară prin P.T.F. Turnu, am predat iniţial documentele de călătorie poliţistului maghiar. Acesta m-a întrebat «problem? atenţie», iar eu l-am întrebat cât vrea să-i dau şi dacă 10 euro e bine. In acel moment a apărut poliţistul de frontieră român, care a întrerupt conversaţia mea cu poliţistul maghiar, spunându-mi să trag maşina în parcare. Eu eram pregătit să-i dau 10 euro poliţistului maghiar, însă după ce am parcat şi mă îndreptam spre toneta acestuia, am fost abordat de poliţistul român, pe care l-am recunoscut după fişa de evidenţă locală ca fiind D.E. Acesta m-a întrebat cât i-am dat poliţistului maghiar, iar eu i-am zis că i-am pregătit 10 euro. El m-a întrebat atunci lui cât o să-i dau, la care eu am răspuns că tot 10. El mi-a răspuns că nu e suficient 10 şi călui i se cuvin 20 de euro, fiindcă suntem „prieteni". I-am dat atunci lui D.E. încă 20 de euro, el primind în total 30 de euro, din care 10 euro erau destinaţi poliţistului maghiar. Nu am văzut ca D.E. să-i fi dat în acel moment poliţistului maghiar suma de 10 euro. După ce i-am dat suma de 30 de euro, D.E. mi-a restituit documentele de călătorie, lăsându-mă să intru în România.

De asemenea, recunoaşterea inculpatului se coroborează şi cu declaraţiile celorlalţi martori, din care rezultă modul în care se proceda în vamă, precum şi cu conţinutul înregistrărilor audio-video, redate în procese verbale la urmărire penală şi în faza de judecată.

Apărarea inculpatului, că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii, respectiv lipseşte scopul special prevăzut de lege, acela de a îndeplini sau de a nu îndeplini un act, este nefondată, tocmai pentru considerentele sus arătate.

De asemenea, fapta, prin însăşi conţinutul ei, prezintă pericol social în sensul art. 18 C. pen., astfel că instanţa nu poate constata lipsa pericolului social, pentru a dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat în subsidiar.

3) În noaptea de 26/27 octombrie 2010, în jurul orelor 4:00 - 5:00, martorul S.l.C., în calitate de şofer al SC C.E. SRL, efectua o cursă internaţională de persoane din Arad cu destinaţia Paris, prezentându-se, pentru a ieşi din ţară, la P.T.F. Turnu.

Acesta a fost abordat iniţial de către poliţistul de frontieră maghiar, care a obiectat faptul că este depăşit numărul maxim de pasageri admis, în microbuz aflându-se nouă pasageri, în condiţiile în care respectivul autovehicul este prevăzut cu numai opt locuri. Intre timp a intervenit şi agentul poliţiei de frontieră român, inculpatul S.A.R., care a observat faptul că însoţitoarea unui minor nu avea asupra sa certificatul de cazier judiciar, explicând acesteia că nu poate ieşi din ţară fără acel certificat.

Martorul S.l.C. l-a întrebat pe inculpatul S.A.R. dacă nu se poate trece peste acest impediment: „ Şefu", da" altfel nu? Cum să? Păi cum să rezolvăm?", acesta din urmă fiind de acord, şi spunându-i martorului să propună el cât va costa rezolvarea problemei: „Ziceţi!" La solicitarea inculpatului S.A.R., martorul S.l.C. l-a întrebat dacă suma de douăzeci de euro e suficientă, pentru a fi lăsaţi să treacă frontiera: „Douăzeci e bine?", inculpatul acceptând printr-un gest aprobator din cap. In acel moment, martorul S.l.C. i-a înmânat inculpatului o bancnotă de douăzeci de euro, pe care acesta din urmă a introdus-o în buzunar.

Inculpatul S.A.R. a făcut un gest spre poliţistul maghiar, dând de înţeles că trebuie să îi dea şi lui o sumă de bani, martorul S.l.C. întrebându-1 în acel moment: „Cu unguru" cum fac?" Agentul de poliţie maghiar, care a fost de faţă la aceste discuţii şi faţă de care cercetările au fost disjunse, a pretins în acel moment suma de douăzeci şi cinci de euro: „Douăj" cinci". Martorul S.l.C. i-a mai înmânat atunci inculpatului S.A.R. încă o bancnotă de douăzeci de euro, pe care acesta a luat-o şi a pus-o pe masa din toneta destinată poliţiştilor de frontieră maghiari.

După primirea respectivelor sume de bani, agenţii poliţiei de frontieră au permis martorului S.l.C. şi pasagerilor aflaţi în microbuzul condus de acesta să îşi continue deplasarea.

Inculpatul S.A.R. nu a dorit să dea declaraţie, nici în faza de urmărire penală, nici în faza judecăţii, prevalându-se de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen.

Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că şi vinovăţia acestuia a fost dovedită.

Astfel, martorul Sălăjan loan declară că în noaptea de 26/27 octombrie 2010, în timp ce efectua o cursă de Paris, s-a prezentat la P.T.F. Turnu, cu mai mulţi pasageri în microbuz.

După controlul efectuat de poliţistul de frontieră maghiar, care a constatat o persoană în plus în microbuz, documentele de călătorie au fost predate inculpatului S.A.R.. Acesta a constatat lipsa cazierului judiciar al unui pasager din microbuz, care era însoţit de un minor, motiv pentru care nu s-a permis ieşirea din ţară.

Martorul a declarat „i-am propus atunci suma de 20 de euro, pe care am scos-o din buzunar (o bancnotă de 20 de euro) şi i-am dat-o lui S.A.R., acesta întinzând mâna, luând-o şi introducând-o în buzunar. În acel moment, S.A.R. mi-a făcut semn, indicându-1 pe poliţistul maghiar, în sens că şi lui trebuie să-i dau. Am mai scos atunci încă 20 de euro, pe care i-am înmânat lui S., iar acesta i-a luat şi i-a pus în toneta poliţistului maghiar (...)".

S-a apreciat că declaraţiile martorului S. se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori, din care rezultă modul în care se proceda în vamă, precum şi cu conţinutul înregistrărilor audio-video, redate în procese verbale la urmărire penală şi în faza judecăţii, astfel încât instanţa a considerat că vinovăţia a fost dovedită.

Apărarea inculpatului, că fapta nu există, a fost apreciată ca nefondată, tocmai pentru considerentele sus-arătate.

De asemenea, fapta, prin însăşi conţinutul ei, prezintă pericol social în sensul art. 18 C. pen., astfel că instanţa nu a putut constata lipsa pericolului social, pentru a dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat în subsidiar.

4) În ce priveşte pe inculpatul S.C.A., s-a reţinut că în noaptea de în noaptea de 12/13 noiembrie 2010, în jurul orelor 22:00, martorul S.l.C., în calitate de şofer al SC C.E. SRL, efectua o cursă internaţională de persoane din Arad cu destinaţia Paris, prezentându-se pentru a ieşi din ţară la P.T.F. Turnu, la volanul microbuzului.

Intrând în punctul de frontieră, martorul S.l.C. a prezentat documentele sale de călătorie şi ale pasagerilor inculpatului S.C.A., care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de agent al poliţiei de frontieră. Acesta din urmă a verificat respectivele documenta, obiectând martorului faptul că este depăşit numărul maxim de pasageri admis, în microbuz aflându-se unsprezece pasageri, în condiţiile în care respectivul autovehicul este prevăzut cu numai opt locuri: „N-ai cam mulţi tu?" Martorul S.l.C. l-a întrebat pe inculpat dacă o să poată să-i permită ieşirea din ţară în aceste condiţii: „Crezi c-o să poţi?", inculpatul răspunzându-i: „noah . de acolo te descurci tu."

Ştiind faptul că, pentru a fi lăsat să iasă din România, va trebui să plătească o sumă de bani, martorul S.l.C. l-a întrebat pe inculpatul S.C.A. dacă îl costă ceva pentru aceasta: „Păi spuneţi . Păi cât? Cum?" La aceste întrebări, inculpatul S.C.A. a dat de înţeles că pentru a fi lăsat să iasă din România, va trebui să plătească suma de 20 de euro, în acest sens făcând un gest cu mâna stângă prin ridicarea a două degete, mijlociu şi arătător. Martorul S.l.C. l-a întrebat atunci pe inculpat dacă gestul acestuia reprezintă remiterea sumei de douăzeci de euro: „Douăzeci de euro?", acesta răspunzând printr-un nou gest aprobator din cap.

Martorul S.l.C. i-a întins în acel moment inculpatului S.C.A. suma de douăzeci de euro spunând: „ Uitaţi aici. Douăzeci. Mersi.", iar acesta din urmă i-a luat, i-a pus pe masă şi i-a spus martorului: „cu ei te descurci", făcând referire la agenţii maghiari ai poliţiei de frontieră.

În continuare, martorul S.l.C. a fost abordat de poliţiştii de frontieră şi vameşii maghiari, faţă de care cercetările au fost disjunse, care au pretins şi primit sume de bani pentru a-i permite acestuia trecerea frontierei de stat a României în Ungaria.

Această stare de fapt rezultă din declaraţiile martorului Sălăjan, care descrie în amănunt cum a procedat.

Nici acest inculpat nu a dorit să dea declaraţii, nici în faza de urmărire penală, nici în faţa instanţei, prevalându-se de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen.

Şi vinovăţia acestuia a fost dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv: declaraţiile martorului S.l.C., ale celorlalţi martori, conţinutul înregistrărilor audio-video, redate în procese verbale la urmărire penală şi în faza de judecată.

Apărarea inculpatului, că nu există fapta sau că fapta nu prezintă pericol social, s-a apreciat a fi nefondată. Fapta există, pentru considerentele sus-arătate, iar prin însăşi conţinutul său, având în vedere funcţia şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului, prezintă pericol social.

Referitor la pericolul social, din jurisprudenţa C.E.D.O. (printre altele, cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României - hotărârea din 24 mai 2007), se desprinde concluzia că, corupţia constituie o ameninţare pentru supremaţia dreptului, pentru democraţie şi drepturile omului, că erodează principiul bunei administrări, al echităţii şi justiţiei sociale, denaturează concurenţa, frânează dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi a fundamentelor morale, astfel încât, aşa cum s-a arătat mai sus, nu se poate susţine că faptele săvârşite de inculpaţi sunt lipsite de pericol social, chiar dacă sumele primite de inculpaţi sunt modice. Având în vedere toate considerentele de mai sus.

În drept

Texte legale aplicabile: Art. 7 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 78/2000:

„Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control."

,,În cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani." Art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.:

,,Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. "

Instanţa de fond a apreciat că faptele inculpaţilor, astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200, cu raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., a ţinut seama de faptul că inculpaţii M.B. şi D.E. au recunoscut faptele săvârşite, pe care le-au şi regretat.

Deşi ceilalţi doi inculpaţi s-au prevalat de dreptul conferit de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., instanţa nu a putut face abstracţie de conduita bună a inculpaţilor, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei.

Toţi inculpaţii sunt persoane tinere, cu studii superioare, necăsătoriţi (cu excepţia inculpatului Dragoş), cu referinţe foarte bune de la locul de muncă.

Cu excepţia inculpatului D.E. - pensionat pe caz de boală, ceilalţi inculpaţi sunt, în continuare, angajaţi în cadrul I.J.P.F. Arad - la dispoziţia acestui Serviciu.

Din informaţiile furnizate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, prin referatele de evaluare întocmite cu privire la fiecare dintre cei patru inculpaţi, a rezultat că inculpaţii sunt persoane ce au avut o conduită ireproşabilă până la momentul comiterii faptelor, fiind caracterizaţi prin cinste, onoare, rigoare, disciplină, corectitudine, fiind buni profesionişti, ceea ce a făcut posibilă şi ocuparea funcţiilor deţinute.

Implicarea în săvârşirea faptelor este percepută similar de către inculpaţi. Astfel, inculpata M.B. afirmă că regretă comportamentul ei eronat, că regretă că nu s-a gândit bine la consecinţe, că această situaţie „i-a întors viaţa pe dos", că a fost un accident şi, deşi avea de toate, nu ştie de ce a făcut asta.

Inculpatul D.E. îşi analizează implicarea sa în infracţiune prin prisma „unei lecţii de viaţă", care i-a zdruncinat încrederea în sine, cât şi încrederea în ceilalţi.

Inculpaţii S.A.R. şi S.C.A., au declarat în faţa consilierului de probaţiune că la dosar nu există probe de vinovăţie împotriva lor, că ei şi-au îndeplinit doar obligaţiile de serviciu şi că regretă faptul că sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, manifestându-şi îngrijorarea că această situaţie le vă păta onoarea şi demnitatea. Având în vedere aprecierile pozitive şi buna reputaţie a tuturor inculpaţilor, faptul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi că au manifestat un interes deosebit pentru cauză, prezentându-se la fiecare chemare a organelor de urmărire penală, precum şi în faţa instanţei - la toate termenele de judecată, ţinând cont şi de faptul că fiecare inculpat a luat sume mici de bani - o singură dată, instanţa a reţinut în favoarea lor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c), cu raportare la art. 76 lit. c) C. pen., urmând a se da eficienţă şi dispoziţiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii M.B., S.A.R. şi S.C.A.

Prin Decizia penală nr. 205/A din 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii apelanţi M.B., S.A.R. şi S.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 39815 septembrie 2011 a Tribunalului Arad pronunţată în Dosarul nr. 1192/108/2011.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva aceleiaşi sentinţe.

A desfiinţat sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., a condamnat pe inculpaţii apelanţi M.B., S.A.R.,D.E. şi S.C.A. la pedeapsa de câte 3 (trei) ani închisoare, fiecare, pentru luare de mită.

În baza art. 861 - 862 C. pen. a suspendat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor pe perioada termenului de încercare de câte 5 ani, pentru fiecare inculpat.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar, a arătat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.

Susţinerea inculpaţilor în sensul că probele administrate în cauză nu au fost administrate legal, nu a putut fi reţinută.

În raport de dispoziţiile art. 126 şi 131 din Constituţie, organele judiciare penale sunt instanţele de judecată şi organele de urmărire penală.

Acest lucru îndreptăţeşte a afirma că şi probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, că probele se analizează în mod coroborat, şi că scopul probelor, prevăzut de art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic pentru ambele faze ale procesului penal, în acest sens fiind şi practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 1660/2009).

În procesul penal elementele de probă trebuie produse, în mod normal, în faţa persoanei acuzate, pentru a se asigura o procedură contradictorie, dar aceasta nu este o cerinţă cu caracter absolut ci, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe neadministrate în instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă, în sine, cu dispoziţiile art. 6 din Convenţie.

Ori, prin încheierea din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Arad a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării imaginilor ambientale purtate de către învinuiţii P..E., S.I. şi C.C., cu învinuitul G.E.G., D.E. şi M.B. sau alţi agenţi ai Poliţiei de frontieră, care efectuează controlul comun al documentelor în cadrul P.T.F. Turnu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 11 noiembrie 2010, ora 16:00, până la data de 10 decembrie 2010, ora 16:00, inclusiv. S-a dispus ca interceptarea şi înregistrarea să se efectueze cu aparatura din dotarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad; S.I.P.I. Arad, M.A.I. - D.G.A. Arad, I.P.J. Arad, cu respectarea dispoziţiilor art. 91 - 915 C. proc. pen.

În baza acestei încheieri, prin ordonanţa din 12 noiembrie 2010, procurorul a delegat ofiţeri de poliţie judiciară, dispunând similar prin ordonanţa din 14 octombrie 2010, astfel că probele administrate în faza de urmărire penală, contestate în instanţă, au fost obţinute în baza autorizaţiei judecătorului, şi nu se impune restituirea cauzei la procuror, situaţia invocată neîncadrându-se în prev. art. 332 C. proc. pen. şi nici ale art. 300 C. proc. pen. fiind depăşit stadiul procesual când se putea formula astfel de solicitare, şi instanţa se putea desesiza, respectiv înainte de terminarea cercetării judecătoreşti.

Este adevărat că persoanele care au purtat tehnica operativă nu sunt investigatori sub acoperire sau cu identitate reală, ci „colaboratori" în sensul clasic.

Dispoziţiile art. 261 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prevăd că procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă, procurorul, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Arad, prin ordonanţe a delegat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. şi S.I.P.I., să efectueze (chiar dacă prin intermediul altor persoane) tocmai actele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 78/2000.

Pe de altă parte, în procesul de apreciere a probelor, declaraţiile martorului, care a avut iniţial calitatea de inculpat, pot servi la aflarea adevărului, şi ţinând seama de materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, în mod corect prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpaţilor, fiind dovedită, motiv pentru care au fost condamnaţi.

Faţă de împrejurările concrete de comitere a faptelor - inculpaţii acţionând în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, folosindu-se de calitatea de poliţişti de frontieră în realizarea activităţii infracţionale, s-a apreciat că faptele acestora prezintă un grad sporit de pericol social, afectând nivelul de încredere al societăţii în reprezentanţii organelor statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii în punctele de trecere ale frontierei de stat.

Referitor la conduita procesuală a inculpaţilor, s-a observat că inculpaţii M.B. şi D.E. au recunoscut săvârşirea faptelor în faza de urmărire penală, însă în faţa instanţei inculpata Bogdana s-a prevalat de disp. art. 70 C. proc. pen., în timp ce inculpatul D.E. a recunoscut că a primit suma de 30 de euro de la martorul C., fără a-şi da seama cu ce titlu, ceilalţi coinculpaţi nerecunoscând săvârşirea faptelor nici în faza de urmărire penală, nici în faţa instanţei, prevalându-se de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen. În aceste condiţii, simpla prezenţă a inculpaţilor la judecată nu impunea în mod automat reţinerea în favoarea acestora a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Prin urmare, aplicarea unor pedepse de câte 1 an închisoare ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante sub minimul special prevăzut de legiuitor pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a apreciat că nu îndeplinesc exigenţele impuse de art. 72 C. pen. privind individualizarea pedepsei, considerent pentru care s-a constatat netemeinicia sentinţei penale atacate, considerându-se că o pedeapsă de 3 ani închisoare în modalitatea suspendării sub supraveghere, pentru fiecare inculpat, este în măsură să conducă la atingerea dublului scop al pedepsei, preventiv şi educativ, neputându-se dispune schimbarea modalităţii de executare, inculpaţii îndeplinind toate condiţiile prevăzute de art. 86 C. pen., pentru a beneficia de această instituţie, astfel că în baza art. 86 - 86 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru fiecare inculpat.

Pe de altă parte, s-a apreciat că instanţa de fond a individualizat greşit şi pedeapsa accesorie aplicată inculpaţilor, apelul procurorului fiind admis şi pe acest motiv, întrucât deşi faptele au fost săvârşite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi în calitatea de poliţişti de frontieră, trebuia aplicată şi pedeapsa accesorie privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., alături de cele dispuse de prima instanţă.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii M.B., D.E., S.A.R. şi S.C.A..

Inculpata M.B. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând diminuarea cuantumului pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării întrucât a recunoscut şi regretat fapta, a fost prezentă la fiecare termen de judecată, are un alt loc de muncă, un grad de instruire şcolară ridicat, după cum s-a evidenţiat prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, precum şi sprijinul familiei pentru reintegrarea sa socială.

Inculpatul D.E. a susţinut cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei penale prin care s-a realizat o justă individualizare a pedepsei întrucât a avut, anterior comiterii faptei, o conduită ireproşabilă, a dat dovadă de cinste, rigoare, disciplină (după cum s-a precizat în referatul de evaluare), s-a pensionat pe caz de boală, a recunoscut săvârşirea faptei şi a regretat-o, nu are antecedente penale, a primit o sumă mică de bani cu titlu de mită şi a manifestat interes deosebit faţă de cauză. Inculpaţii S.A.R. şi S.C.A. au susţinut cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 2, pct. 9, pct. 14, pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen., în baza cărora au expus critici, în scris şi prin concluziile orale formulate la dezbaterea pe fond a recursurilor.

Astfel, aceşti recurenţi inculpaţi au invocat nulitatea parţială a urmăririi penale precizând că procurorul a efectuat acte de urmărire penală cu încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie, facându-se referire la actele de urmărire penală din data de 27 octombrie 2010 şi din data de 12 noiembrie 2010, despre care s-a arăta că au fost efectuate pe teritoriul statului maghiar deoarece inculpaţii S.A.R. şi S.C.A. îşi desfăşurau serviciul pe sensul de ieşire din România, adică dincolo de linia frontierei de stat a României. Ca urmare, s-a susţinut că înregistrarea convorbirilor ambientale din 27 octombrie 2010 şi 12 noiembrie 2010 şi procesele verbale din 29 octombrie 2010 şi 15 noiembrie 2010, de redare în formă scrisă a acestor înregistrări, sunt lovite de nulitate absolută.

S-a solicitat ca acest motiv să fie examinat şi ca o încălcare a normelor ce reglementează competenţa teritorială, excepţie care, a arăta apărarea, a fost invocată la prezentarea materialului de urmărire penală, fiind astfel satisfăcută exigenţa art. 197 alin. (4) C. proc. pen.

În sensul nerespectării dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din C. proc. pen. şi ale art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul S.C.A. a susţinut că nu i s-a adus la cunoştinţă conţinutul rezoluţiei de începere a urmăririi penale din 13 noiembrie 2010, la dosarul cauzei găsindu-se un proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii dresat înainte de începerea urmăririi penale, în data de 17 octombrie 2010, care nu poate fi considerat valid.

În concluzie, s-a solicitat refacerea urmăririi penale în condiţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen. pentru nerespectarea dispoziţiilor cu privire la competenţa materială şi, pe cale de consecinţă, a celor privind sesizarea instanţei. A fost indicat, prin motivele de recurs scrise, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. şi s-a făcut, de asemenea, trimitere la dispoziţiile art. 38516 alin. (2) rap. la art. 380 C. proc. pen. şi art. 361 alin. (3) şi art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.

În baza prevederilor art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., s-a invocat că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată în apel, respectiv acele motive care au condus la respingerea cererii de achitare. S-a învederat că instanţa a realizat o motivare globală, fără o analiză a motivelor de apel formulate de către fiecare inculpat şi a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, subliniindu-se că lipseşte cu desăvârşire, din hotărâre, orice referire cu privire la situaţia de fapt.

Referitor la fondul cauzei, în temeiul cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen., inculpaţii au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau, în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., solicitând a se constata nulitatea probei constând în înregistrările audio video, despre care apărarea a arătat că au fost obţinute ilegal (procurorul român neavând competenţă de a efectua acte de urmărire penală pe teritoriul maghiar), ceea ce atrage aplicarea sancţiunii prev. de art. 64 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, s-a precizat că au fost încălcate dispoziţiile art. 26/1 din Legea nr. 78/2000 întrucât în cauză nu au fost autorizaţi în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă, investigatori sub acoperire sau investigatori cu identitate reală, ci martorul cu identitate reală S.I.C.. De asemenea, apărarea inculpatului S.A.R. a invocat că, referitor la pretinsele foloase date, era normal să fie organizat un flagrant, ori înregistrarea sau înserierea banilor.

De asemenea, s-a solicitat a se constata că, în cauză, lipseşte gradul de pericol social al infracţiunii de luare de mită, în raport de cuantumul derizoriu al sumelor ce fac obiectul material al acestei infracţiuni şi personalitatea conturată a inculpaţilor, astfel cum este reliefată şi prin referatele de evaluare, inculpaţii fiind infractori primari.

Înalta Curte reţine că apărarea inculpatului S.A.R. a mai susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită întrucât lipseşte acţiunea de pretindere, totodată nu este îndeplinită condiţia ca banii, ce ar fi fost pretinşi şi primiţi, să fi avut un caracter de retribuţie în vederea efectuării unui act determinat din moment ce denunţătorul trecuse deja frontiera României şi nu există nici o dovadă că microbuzul cu cele 10 persoane a fost întors din drum pentru lipsa cazierului unei persoane însoţitoare a unui copil, lipsind şi folosul infracţiunii. S-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Instanţa de recurs precizează că va examina această ultimă critică prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., care va fi luat în considerare, deşi nu a fost invocat expres, în scris sau prin concluziile orale, fiind printre acele cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

În baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpaţii S.A.R. şi S.C.A. au invocat greşita individualizare a pedepselor aplicate, solicitând reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a)) C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de inculpaţi, a cazurilor de casare invocate, precum şi din oficiu, în conformitate cu art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Ca un prim aspect, se impune precizarea că motivul de recurs referitor la nerespectarea dispoziţiilor ce reglementează competenţa după materie, nu va fi examinat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. care prevede casarea hotărârilor când instanţa nu a fost legal sesizată, ci prin prisma celui de la art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., care se referă expres la posibilitatea casării hotărârilor când au fost încălcate dispoziţiile privind competenţa după materie (care poate fi luat în discuţie din oficiu potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol). Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată critica privind încălcarea normelor care reglementează competenţa materială a procurorului. Acesta nu a efectuat acte de urmărire penală în afara teritoriului de stat al României, mai exact pe teritoriul maghiar.

Prin încheierile din 12 octombrie 2010 şi 11 noiembrie 2010 pronunţate de Tribunalul Arad s-au autorizat interceptarea şi înregistrarea imaginilor şi convorbirilor ambientale, purtate, printre alţii, de S.I. cu funcţionari ai poliţiei de frontieră care efectuează controlul documentelor în cadrul S.P.F. Turnu. Prin încheierile de şedinţă menţionate, s-a impus ca interceptările şi înregistrările să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor art. 911-915 C. proc. pen.

Aşadar, se constată că ceea ce s-a autorizat, au fost interceptări şi înregistrări de imagini şi convorbiri în mediu ambiental, ceea ce înseamnă că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 912 C. proc. pen. potrivit cu care procurorul procedează la interceptare şi înregistrare, ceea ce de altfel, nici nu s-a întâmplat. In cauză, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 914 C. proc. pen. conform cărora, în cazul interceptărilor în mediul ambiental, dispoziţiile art. 911-913 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător, astfel că Sălăjan loan, cu ajutorul dispozitivului de înregistrare audio video disimult pe vestimentaţie, a surprins comiterea infracţiunilor după frontieră.

Prin urmare, se constată că în cauză au fost respectate dispoziţiile ce reglementează competenţa materială şi teritorială întrucât procurorul nu a efectuat acte de urmărire penală pe teritoriul maghiar, ci ceea ce s-a petrecut pe acel teritoriu a fost săvârşirea infracţiunilor, în raport cu care legea penală română este incidenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 4 C. pen., care prevăd că legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării dacă făptuitorul este cetăţean român.

În privinţa momentului la care i s-a adus la cunoştinţă lui S.C.A., învinuirea, astfel cum era reţinută în rezoluţia de începere a urmăririi penale, se menţionează mai întâi că această critică nu se încadrează în cazurile de nulitate absolută prevăzute expres şi limitativ de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât să se dea eficienţă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. ce reglementează casarea hotărârilor pentru nelegala sesizare a instanţei. Nerespectarea dispoziţiilor privind obligaţia procurorului de a încunoştinţa de îndată şi mai înainte de a audia învinuitul despre fapta pentru care este cercetat este sancţionată cu nulitatea relativă numai dacă această omisiune nu a fost acoperită, ulterior, în cursul procesului şi a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Apoi, din actele dosarului rezultă că începerea urmăririi faţă de S.C.A. s-a realizat prin rezoluţia nr. 480/P/2010 din 13 noiembrie 2010, ora 12,00, cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită din noaptea de 12 spre 13 noiembrie 2010, cu ocazia controlului efectuat la ieşirea din ţară a unui autoturism condus de Sălăjan loan, pe la Punctul de trecere frontieră Turnu.

La dosarul de umărire penală, există la fila 110, un proces verbal de aducere la cunoştinţa a învinuirii, numitului S.C.A., în prezenţa avocatului ales, cu referire la această faptă, comisă în noaptea de 12 spre 13 noiembrie 2010, context în care nu se poate considera decât că data de 17 octombrie 2010, consemnată pe acel proces verbal nu reprezintă decât o eroare de consemnare. Din dosar rezultă că la 17 noiembrie 2010 a fost audiat învinuitul S.C.A. când i s-a adus la cunoştinţă fapta pentru care era cercetat şi încadrarea juridică, la aceeaşi dată a fost reţinut, iar la 18 noiembrie 2010 s-a pus în mişcare acţiunea penală, fiind formulată propunere de arestare preventivă, ceea ce înseamnă că a luat cunoştinţă despre începerea urmăririi penale numai după ce procurorul a luat măsura procesuală, iar nu înainte, cum a susţinut apărarea, căci era ilogic ca recurentului să i se aducă la cunoştinţă începerea urmăririi penale cu privire la o faptă care, din punt de vedere temporal, urma să se petreacă după momentul începerii urmăririi penale, iar inculpatul să accepte aceasta, chiar în prezenţa avocatului ales a cărui semnătură apare alături de cea a inculpatului pe procesul verbal în discuţie.

Relativ la aspectele anterior analizate, se mai impune precizarea că acestea nu atrag aplicarea dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) rap. la art. 380 C. proc. pen., care sunt incidente numai când instanţa de recurs admite recursul în temeiul art. 3859 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casează hotărârea atacată şi reţine cauza spre rejudecare, apreciind că este necesară administrarea anumitor probe, situaţie care nu se regăseşte în cauză.

Pentru toate cele expuse, instanţa de recurs consideră că nu poate primi cererea de admitere a recursului, casare a hotărârilor pronunţate şi restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. potrivit cu care hotărârile sunt supuse casării când nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege

Înalta Curte constată că acest caz de casare nu a fost invocat în termenul legal, respectiv cu cel puţin cinci zile înaintea primului termen de judecată, cum prevăd dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, primul termen de judecată a fost la 12 aprilie 2012, când procedura a fost legal îndeplinită, iar motivele de recurs scrise au fost depuse de recurenţii inculpaţi, ulterior, pentru termenul de judecată din 7 iunie 2012.

Prin urmare, în conformitate cu art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., instanţa nu va lua în considerare cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., ţinând seama că această critică, privind lipsa motivelor pe care se întemeiază soluţia instanţei de apel, nici nu se ia în discuţie din oficiu, potrivit alin. (3) al art. 3859 C. proc. pen.

Constatându-se însă că, prin susţinerea că instanţa nu s-a aplecat asupra motivelor de apel formulate de fiecare inculpat, se tinde spre invocarea cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să granteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, înalta Curte consideră necesar a se verifica decizia atacată din această perspectivă (acest caz de casare putând fi analizat întotodeauna din oficiu).

C.E.D.O. a reamintit prin cauza Boldea contra României, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, înglobează, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor, deoarece Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective. Totodată, ca expresie a respectării aceluiaşi drept, Curtea a precizat că deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, el nu poate fi inţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument, fiind relevant ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii şi să nu se fi mulţumit cu a aproba pur si simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Având în vedere acestea, în urma analizei motivelor de apel invocate de inculpaţii S.A.R. şi S.C.A., pe de-o parte, şi a considerentelor deciziei, pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de apel a răspuns motivat criticilor esenţiale aduse de inculpaţi sentinţei pronunţate de prima instanţă, respectiv celor care vizau restituirea cauzei la procuror, înlăturarea probei constând în interceptarea şi înregistrarea imaginilor ambientale pentru motive de nelegalitate, greşita apreciere a probelor, achitarea pentru lipsa gradului de pericol social al infracţiunii şi reindividualizarea pedepsei.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. conform căruia hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii

Înalta Curte apreciază că înregistrările audio video efectuate la 26/27 octombrie 2010 şi 12/13 noiembrie 2010 nu sunt lovite de nulitate absolută. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că acestea au fost autorizate de judecător, fiind emise autorizaţiile 28 şi 32 de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 37/1/2010, prin încheierile de şedinţă din 12 octombrie 2010 şi 11 noiembrie 2010, constatându-se îndeplinite cumulativ cerinţele art. 911 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen. Apoi, interceptările şi înregistrările de imagini şi convorbiri în mediul ambiental, realizate cu prilejul controlului documentelor în cadrul S.P.F. Turnu, s-au efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 911-915 C. proc. pen., aşa cum s-a impus prin hotărârile de autorizare.

Nelegalitatea interceptărilor şi înregistrărilor în mediu ambiental, din datele de 26/27 octombrie 2010 şi 12/13 noiembrie 2010, nu rezultă nici din faptul că nu au fost efectuate în conformitate cu dispoziţiile art. 261 din Legea nr. 78/2000.

Este adevărat că, potrivit art. 261 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care există indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea de către un funcţionar a unei infracţiuni de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă, investigatorii sub acoperire fiind lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, anume desemnaţi în acest scop, încondiţiile legii, iar investigatorii cu identitate reală sunt lucrători operativi din cadrul poliţie judiciare.

Aceste dispoziţii legale nu sunt însă obligatorii în cazul interceptărilor şi înregistrărilor în cazul în care există indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea de către un funcţionar a unei infracţiuni de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., din textul legal menţionat rezultând doar posibilitatea folosirii investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală deoarece legiuitorul a folosit sintagma „procurorul poate autoriza".

În altă ordine de idei, se menţionează că aceste dispoziţii speciale din Legea nr. 78/2000, privind interceptările şi înregistrările, nu exclud aplicarea dispoziţiile de drept comun referitoare la interceptări şi înregistrări, prevăzute prin art. 911-916 C. proc. pen., care au fost avute în vedere, în prezenta cauză, când s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea în mediul ambiental, prin încheierile din 12 octombrie 2010 şi din 11 noiembrie 2010, pronunţate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 37/1/2010.

De asemenea, se precizează că nu poate fi considerată ca fiind nedovedită primirea de către inculpaţi a sumelor de bani cu titlu de mită pentru că nu s-a realizat un flagrant, iar bancnotele nu au fost înregistrate sau înseriate. Nici o dispoziţie legală nu prevede că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită trebuie dovedit exclusiv prin anumite mijloace de probă.

Pentru toate cele ce preced, Înalta Curte consideră că nu poate fi primită cererea inculpaţilor S.A.R. şi S.C.A., de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., ca o consecinţă a nedovedirii faptelor de care au fost acuzaţi.

Cât priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, invocat de inculpatul S.A.R.

Pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată, în acord cu instanţele de fond, că inculpatul S.A.R. a pretins şi primit suma de 20 de euro, pentru a permite în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2010, martorului S.l.C., şofer la SC C.E. SRL, să iasă din ţară pe la Punctul de trecere frontieră Turnu, cu un microbuz cu nouă pasageri, deşi era prevăzut doar cu opt locuri, şi în condiţiile în care însoţitoarea unui minor nu avea asupra sa cazierul judiciar. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen..

Latura obiectivă şi latura subiectivă ale infracţiunii sunt dovedite prin probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi în timpul cercetării judecătoreşti. Astfel, acţiunea de pretindere şi primire a sumei de bani de către inculpat, în calitate de poliţist de frontieră, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este demonstrată prin declaraţia martorului S.l.C. cu care se coroborează înregistrările audio video în mediu ambiental şi declaraţiile celorlaţi martori audiaţi în cauză.

În faţa primei instanţe, martorul S.l.C. a afirmat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, arătând că: inculpaţilor S. şi S. le-a dat 10 sau 20 de euro, întotdeauna dând bancnote şi că „dacă nu aş fi dat sumele pretinse, nu m-ar fi lăsat să trec frontiera şi mă întorceam înapoi. La fel ar fi putut face şi poliţia maghiară, chiar dacă poliţiştii români ar fi lăsat să treacă microbuzul (...) Nu reţin ce sumă mi-a pretins S., dar ştiu sigur că a pretins pentru că în microbuz era o persoană în plus.

Inculpatul mi-a spus să fac ceva, să pun ceva în paşaport ca să putem pleca", „banii pe care i-am dat au fost din banii patronului. I-am justificat patronului situaţiile în care banii au fost daţi poliţiştilor de frontieră." De asemenea, a relatat că inculpatul i-a lăsat de înţeles că trebuie să dea ceva şi poliţistului maghiar, motiv pentru care i-a mai înmânat inculpatului S. încă 20 de euro pe care acesta i-a pus în toneta poliţistului maghiar.

Martorul P..E., administrator la SC C. SRL a declarat că şoferii angajaţi, inclusiv martorul S.l.C., i-au relatat că poliţiştii de frontieră români şi maghiari pretindeau şoferilor sume de bani pentru a le permite să treacă frontiera, motiv pentru care atunci când ştia că se aflau mai multe persoane decât numărul permis în microbuz le-a dat special bani „pentru a se descurca la frontieră". Martorul a mai precizat că ştie că şoferii angajaţi de el au dat sume de bani direct inculpaţilor.

Din procesul verbal de redare în formă scrisă a înregistrării audio video în mediul ambiental din data de 26/27 octombrie 2010, reiese, printre altele, că poliţistul român de frontieră solicită cazierul unei persoane pe nume Angela (care prezentase certificate de naştere copii), că grănicerul maghiar îi reproşează că în microbuz sunt nouă persoane, precum şi că inculpatul S.A.R. a pretins o sumă de bani şi că şoferul microbuzului a remis 20 de euro inculpatului, iar o altă sumă vameşului maghiar.

Prin aceste mijloace de probă este dovedit că obiectul material al infracţiunii de luare de mită l-a constituit o sumă de bani, care a fost pretinsă şi primită, fără nici un dubiu, în scopul ca inculpatul S.A.R., în calitate de poliţist de frontieră, să lase microbuzul condus de martorul S.l.C., să iasă din ţară.

Recurentul inculpat S.A.R. se afla în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, iar potrivit fişei postului, avea printre atribuţii controlul paşapoartelor şi a documentelor pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor şi mijloacelor de transport, ale bunurilor, în comun cu grănicerii unguri, conform Regulamentului U.E. nr. 562/2006, permiţând intrarea şi ieşirea din ţară numai în condiţiile legii, convenţiilor, acordurilor şi înţelegerilor la care România este parte.

Ca atare, se apreciază ca fiind neîntemeiată cererea inculpatului S.A.R. de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare

Prin decizia în interesul Legii nr. 8/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a statuat că dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se interpretează în sensul că sunt incidente şi în ipoteza recurării hotărârilor pronunţate în apel pentru motivul neaplicării dispoziţiilor art. 181 C. pen.

Eroarea gravă de fapt presupune reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau nereţinerea unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Astfel de erori se pot răsfrânge grav asupra justei reţineri a faptelor şi a gradului de pericol social al făptuitorului, cu consecinţa aplicării unui tratament penal inadecvat. Se are în vedere că însuşi scopul procesului penal, ca şi principiile aflării adevărului şi al rolului activ, astfel cum sunt reglementate în art. 1, 3 şi 4 C. proc. pen., impun stabilirea realităţii în totalitatea sa, cu toate detaliile, având relevanţă în justa determinare a gradului de pericol social în accepţiunea prevederilor art. 181 C. pen.

Verificând aşadar, decizia atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că stabilirea gradului de pericol social al faptelor comise de inculpaţii S.A.R. şi S.C.A. nu este consecinţa unor aprecieri determinate de raţionamente bazate pe erori esenţiale în reţinerea faptelor şi a împrejurărilor în care au fost comise ori care privesc persoana făptuitorului.

Astfel, instanţa nu a fost în eroare cu privire la suma ce a constituit obiectul material al infracţiunilor de luare de mită sau referitor la datele ce caracterizează persoana inculpaţilor ori asupra antecedentelor penale ale acestora, chestiuni pe care inculpaţii le-au indicat ca argumente pentru achitarea în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.

Instanţa de recurs constată că s-a realizat o apreciere corectă şi completă a materialului probator, fiind stabilite faptele şi împrejurările cu reală semnificaţie pentru evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele la care se referă dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen., prin decizia instanţei de apel precizându-se că faptele inculpaţilor prezintă un grad sporit de pericol social faţă de împrejurările că inculpaţii au acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, folosindu-se de calitatea de poliţişti de frontieră.

Pe cale de consecinţă, nu poate fi primită solicitarea inculpaţilor de a fi achitaţi în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. deoarece faptele comise nu ar fi prezentat gradul de pericol social al infracţiunii de luare de mită.

Întrucât prin argumetele invocate în susţinerea cererii de achitare în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., inculpaţii au tins spre aplicarea unei sancţiuni penale mai uşoare, acestea vor fi avute în vedere de instanţa de apel şi ca motive pentru reindividualizarea pedepsei solicitată în baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Cât priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate sau in alte limite decât cele prevăzute de lege

Înalta Curte apreciază că pedepsele de câte 3 ani închisoare cu executare sub supraveghere pe un termen de încercare de câte 5 ani este în măsură să asigure scopul preventiv educativ al pedepsei.

Instanţa de apel a considerat întemeiat că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. (a căror aplicabilitate nu este obligatorie, ci lăsată la latitudinea instanţei de judecată), chiar dacă inculpaţii sunt fără antecedente penale, M.B. şi D.E. au recunoscut comiterea faptelor, S.A.R. şi S.C.A. au avut o conduită bună înainte şi după comitrea faptelor, ca de altfel şi ceilalţi doi inculpaţi, şi toţi sunt caracterizaţi ca persoane bine integrate în societate.

Acestor date, ce caracterizează persoana inculpaţilor, nu trebuie să li se dea prevalentă, în procesul de individualizare a pedepsei, care prespune analiza tuturor criteriilor generale enunţate de art. 72 C. pen., astfel că instanţa de recurs va aprecia asupra greutăţii circumstanţelor mai sus menţionate punând în balanţă şi natura juridică a infracţiunii săvârşite, modalitatea de comitere şi urmările periculoase socialmente ale faptei.

Ca urmare, se consideră că pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi, de instanţa de apel, egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., este de natură a reflecte şi gradul de pericol social concret al faptei care nu se reduce la cuantumul sumelor, pe care inculpaţii le-au primit, cu titlu de mită. Instanţa de recurs are în vedere calitatea în care inculpaţii au acţionat, respectiv poliţişti de frontieră în cadrul S.P.F. Turnu, precum şi împrejurarea că faptele au fost comise în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pe care le-au încălcat contra unor retribuţii, deşi rolul lor era de a identifica persoanele despre care deţineau date şi informaţii că se ocupă cu activităţi ilicite, de a executa cu profesionalism şi simţ de răspundere controlul paşapoartelor şi a celorlalte documente pentru trecerea frontierei de stat ale persoanelor şi mijloacelor de transport, ale bunurilor, în comun cu grănicerii unguri, permiţând ieşirea şi intrarea din ţară numai în condiţiile prevăzute de lege, de convenţiile, acordurile şi înţelegerile la care România este parte.

Prin activitatea lor infracţională, inculpaţii au creat un sentiment de neîncredere în instituţiile abilitate să combată infracţionalitatea transfrontalieră.

Măsurile de siguranţă cărora inculpaţii trebuie să se supună, în conformitate cu dispoziţiile art. 863 C. pen., constituie o garanţie a atingerii scopului pedepsei. Această modalitate de executare a pedepsei este aptă să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpaţi, dar şi de către ceilalţi destinatari ai legii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi M.B., D.E., S.A.R. şi S.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 575 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi M.B., D.E., S.A.R. şi S.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 575 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1672/2012. Penal. Iniţiere, constituire de...  ICCJ. Decizia nr. 2182/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1954/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs