ICCJ. Decizia nr. 2002/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2002/2012
Dosar nr. 4166/1/2012
Şedinţa publică din 8 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 563/36/2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a dispus, printre altele, în baza art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b C. proc. pen. menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.A.A., C.R.E. şi C.A.V. pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 mai 2012.
Totodată a respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de apelanţii inculpaţi C.A.A., C.R.E. şi C.A.V.
Pentru a dispune această soluţie, instanţa de fond a reţinut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive precum şi pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea inculpaţilor în libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.A. solicitând judecarea sa în stare de libertate arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpatul C.A. nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că inculpatul C.A. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpaţilor C.A.A., C.R.E. şi C.A.V. că s-au constituit într-un grup infracţional organizat introducând în România la data de 29 ianuarie 2009 prin Punctul Vamal Port Constanţa - Sud Agigea, cantitatea de 1.080 kg cocaină, disimulată în două containere ce conţineau cherestea lemn cedru importată din Brazilia şi au dispus cu privire la transportul cocainei pe teritoriul României cu intenţia de a fi livrată în Spania.
Prin Sentinţa penală nr. 407 din 8 decembrie 2010, Tribunalul Constanţa, secţia penală l-a condamnat pe inculpatul C.A. după cum urmează:
- în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare.
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare.
- în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pentru săvârşirea infracţiunii de introducere sau scoatere din ţară, precum şi importul sau exportul, fără drept, de droguri de mare risc, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 22 ani şi 4 luni închisoare.
În urma contopirii pedepselor cu închisoare stabilite, în final inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani şi 4 luni închisoare.
Nemulţumit de soluţia pronunţată inculpatul C.A.V. alături de ceilalţi coinculpaţi au declarat apel împotriva sentinţei de condamnare, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie pentru soluţionarea apelurilor declarate de toţi inculpaţii.
Procedând la verificarea legalităţii arestării preventive în mod corect Curtea de Apel Constanţa a apreciat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.A. reţinând de asemenea că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
La dosar există probe şi indicii temeinice că inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina sa fiind în acest mod incidente dispoziţiile art. 143 C. proc. pen.
Şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ, atât în ceea ce priveşte pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mari de 4 ani închisoare, sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dar şi sub aspectul numărului mare de persoane implicate în activitatea infracţională şi gravităţii faptelor comise.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă inculpatul se constată că în mod corect instanţa de apel a avut în vedere faptul că în ultima perioadă fenomenul consumului de droguri a luat o amploare deosebită mai ales în rândul tinerilor (fenomen cu efecte devastatoare pentru sănătatea şi chiar viaţa consumatorilor), fenomen care nu s-ar fi putut dezvolta fără implicarea persoanelor care introduc în ţară şi oferă spre vânzare aceste droguri, şi, în consecinţă, recrudescenţa acestui fenomen infracţional impune luarea unor măsuri din cele mai severe, în vederea protejării interesului general în detrimentul celui individual, iar prin lăsarea în libertate a inculpatului, acesta precum şi alţi potenţiali infractori ar fi încurajaţi să-şi continue activitatea infracţională. Se are în vedere de asemenea şi cantitatea deosebit de mare de droguri ce a fost introdusă în ţară de cei trei inculpaţi precum şi faptul că acest drog (cocaină) este foarte puternic având efecte deosebit de negative asupra sănătăţii consumatorilor.
În ceea ce priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen. faţă de considerentele expuse mai sus şi de circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual.
Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatului.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia adoptată este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 563/36/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 2012/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
